Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.04.2011
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1644/2011

HOTĂRÂRE
18.04.2011
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1644/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1064, pronunțată la data de 20 mai 2010, în dosarul nr. 478/63/2010, Tribunalul Dolj, secția comercială, a respins acțiunea formulată de reclamanta N.M. împotriva pârâților SC S. SA - prin lichidator judiciar N.S.P.R.L., M.L. și SC A.Y.T. SA Plopșor - prin lichidator judiciar O.C.

În motivarea acestei hotărâri, instanța de fond, analizând probele, a constatat că schimbul de teren ce a format obiectul contractului de schimb autentificat sub nr. 2417 din 27 ianuarie 1994 de Notariatul de Stat Dolj, a fost avizat de Ministerul Agriculturii și Alimentației prin Ordinul 8 din 23 ianuarie 1992, în baza documentației prezentate, acordul părților interesate și a organelor ierarhic superioare, iar acest ordin, coroborat cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 18/1991, dovedesc dreptul de proprietate al SC S. SA asupra terenului ce a făcut obiectul schimbului la data respectivă. Mai mult, instanța a reținut că din economia textului art. 51 din Legea 18/1991, în vigoare la data încheierii contractului de schimb, rezultă că nu era necesar ca terenurile să fie proprietatea societății comerciale, fiind suficient să fie în administrarea societății.

În ceea ce privește motivul de nulitate constând în cauza falsă, întrucât s-a contractat cu privire la bunuri ce nu au intrat în patrimoniul fostului I.A.S. (actual SC S. SA), instanța a apreciat că este neîntemeiată, pentru aceleași considerente expuse mai sus. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, reclamanta N.M., la data de 28 iunie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 192, pronunțată la data de 5 octombrie 2010, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta N.M. împotriva sentinței nr. 1064 din 20 mai 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială, în dosarul nr. 478/63/2010, în contradictoriu cu intimatul-pârât M.L.

și intimatele-pârâte SC S. SA - reprezentată prin lichidator N.S.P.R.L. Craiova și SC A.Y.T. SA Plopșor - reprezentată prin lichidator O.C., societăți în prezent radiate din registrul comerțului. Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că soluția apelată este întemeiată pe o amplă analiză a situației de fapt, corect stabilită de instanță, și nu preluată dintr-o altă hotărâre, așa cum susține apelanta; soluția este motivată, reținându-se corect cerința ca cei doi coschimbași - persoane juridice implicați în schimb să fi avut terenurile în administrare la data înființării și nerăsturnarea prezumției bunei-credințe. Dreptul de proprietate al SC S. SA asupra terenurilor pe care le-a avut în administrare I.A.S.-ul din care a luat ființă a fost dobândit în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990.

Temeiul nulității invocat îl constituie lipsa obiectului actului juridic, precum și cauza nelicită. Obiectul actului de schimb a cărui nulitate parțială se solicită în prezenta cauză îl constituie o suprafață de teren, de 10 ha, identificată exact în sistemul cadastral și în actul juridic se schimb. Deci, obiectul există și este licit. Pe de altă parte, la data încheierii actului, bunul era în circuitul civil și deci era posibilă exercitarea dreptului de dispoziție asupra lui. Existența și licietatea bunului este independentă de împrejurarea că cel ce a dispus de bun este sau nu proprietar al său. Existența presupune existența fizică și nu existența bunului în proprietatea celui ce dispune de bun.

În ipoteza dată, cele două societăți comerciale implicate în schimb (foste întreprinderi agricole de stat ce aveau în administrare terenuri proprietatea statului) aveau credința că bunurile erau proprietatea lor pentru că le aveau în administrare, considerându-le proprietatea statului. S-a depus dovada în cauză, cu registrul cadastral, că SC S. SA avea în patrimoniu terenul la momentul schimbului. Coschimbașul a avut credința că face un act de dispoziție cu privire la un bun din patrimoniul său. Prezumția de bună-credință la încheierea actului nu a fost deci răsturnată, reaua-credință a SC S. SA și cu atât mai mult a celorlalte părți implicate în schimb, nefiind dovedită de către reclamantă, căreia îi incumba sarcina probei susținerilor sale.

Deci, cauza actului juridic este licită și morală, neexistând motiv de nulitate a actului juridic de schimb. Motivul de apel invocat cu ocazia cuvântului pe fond, referitor la încălcarea prevederilor art. 1308 C. civ., a fost apreciat, de asemenea, drept nefondat. Prevederile art. 1308 nu au incidență în speță și nu există nici o interdicție de încheiere a actului de schimb dacă inițiativa vine de la o anumită persoană. Totodată, instanța de apel a apreciat că la momentul actual nici nu mai este posibilă constatarea nulității actului deoarece nu mai este posibilă repunerea în situația anterioară. Cele două societăți implicate în schimb, rezultate prin reorganizarea fostelor I.A.S.- uri au fost radiate încă din anul 2007, ca urmare a lichidării patrimoniului lor în procedura falimentului.

Susținerea că nu prezintă relevanță că societățile implicate în schimb sunt radiate, întrucât reclamanta are de unde să primească terenul, de asemenea, nu a fost primită. Reclamanta nu este parte în contractul de schimb pentru ca repunerea în situația anterioară să opereze față de aceasta. De altfel, reclamanta nici măcar nu are reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta N.M., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, în sensul admiterii apelului, modificarea sentinței nr. 1064 din 20 mai 2010 a Tribunalului Dolj și, în fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., recurenta- reclamantă N.M. a invocat că hotărârea conține motive contradictorii și este nelegală, deoarece: - SC S. SA Craiova nu putea dispune cu privire la terenul proprietatea autorului său, neexistând dovada preluării legale în proprietate; - actul de schimb nu a avut la bază acordul adunării generale a acționarilor, materializat într-un proces-verbal astfel cum cere Ministerul Agriculturii prin adresa nr. 350/2002; - actul de schimb a fost încheiat cu nesocotirea art. 1308 alin. (3) C. civ., astfel că nu se poate reține excepția bunei-credințe; - cu privire la pretinsul drept de proprietate dobândit în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990, instanța de apel a făcut aprecieri fără a exista dovezi în sensul că terenul s-a aflat în proprietatea SC S. SA, deoarece adresele nr. 2238/1997 și nr. 782/1998, ignorate, contrazic această concluzie, rezultând că regimul juridic era acela de proprietate cooperatistă și nu de stat.

A mai arătat că dreptul său de proprietate nu a putut fi recunoscut în întregime din cauza contractului de schimb, astfel că are interes în promovarea acțiunii în constatarea nulității contractului. Intimatul-pârât M.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat. În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă nu a precizat care sunt considerentele contradictorii, iar din verificarea hotărârii rezultă că acestea sunt concordante și justifică dispozitivul hotărârii, astfel că acest motiv nu poate fi reținut pentru reformarea hotărârii. În privința motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată în primul rând că instanța de apel a făcut o analiză temeinică a legalității hotărârii primei instanțe în limitele învestirii acesteia, în apel neputându-se extinde cadrul procesual în ceea ce privește obiectul judecății, decât în condițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., iar în conformitate cu dispozițiile art. 316 C. proc. civ. nici în recurs nu se poate extinde judecata astfel că nu se pot analiza decât criticile care privesc cauzele de nulitate invocate prin acțiunea introductivă. Recurenta-reclamantă a invocat drept motive de nulitate absolută a actului juridic lipsa calității de proprietar a SC S. SA astfel că terenul nu putea face în mod valabil obiectul contractului de schimb și cauza ilicită, susținând că părțile au cunoscut regimul juridic al bunului fraudându-i, astfel, interesele.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 1405, art. 960 și următoarele C. civ., art. III lit. a) și g) din Legea nr. 169/1997, art. 11 alin. (2) din Titlul IV din Legea nr. 297/2005. Prin urmare, încălcarea art. 1308 C. civ., invocată pentru prima dată în apel și lipsa acordului adunării generale a acționarilor pentru realizarea schimbului de terenuri, invocată pentru prima dată în recurs, constituie cauze de nulitate ce exced limitelor judecății, astfel că nu pot face obiectul analizei privind legalitatea hotărârii, în recurs.

Cât privește cauzele de nulitate invocate prin acțiunea introductivă, instanța de apel a concluzionat în mod legal, față de actele dosarului, că SC S. SA a dobândit ope legis un drept de proprietate asupra terenului ce a făcut apoi obiectul contractului de schimb, având în vedere dispozițiile legale incidente, respectiv art. 20 din Legea nr. 15/1990 și art. 36 din Legea nr. 18/1991, fiind astfel respectate toate condițiile art. 51 din Legea nr. 18/1991 și ale art. 1405 și următoarele C. civ.

Nu se poate reține nici cauza ilicită, recurenta-reclamantă nefăcând dovada că părțile din contract au intenționat prin încheierea actului să îi fraudeze interesele, nici la data schimbului, nici ulterior recurentei nerecunoscându-i-se un drept de proprietate asupra terenului, iar înscrisurile la care face trimitere recurenta-reclamantă au fost analizate de către instanța de apel au fost respinse ca neconcludente în raport cu celelalte constatări pentru verificarea regimului juridic al terenului, astfel că s-au respectat și dispozițiile Codului civil referitoare la valabilitatea actului juridic din această perspectivă. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva deciziei nr. 192 din 5 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-12-13
0,98
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4090/2011
Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1064 din 20 mai 2010, Tribunalul Dolj - secția comercială a respins acțiunea formulată de reclamanta N.M. împotr
ÎCCJ 2010-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1094/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2407 din 23 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială în dosarul nr. 7659/63/2008, s-a respins cererea formulată
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #133715)
trat în posesia și proprietatea imobilului situat în Mun. Craiova, strada S.D. nr. l, județul Dolj, care a făcut obiectul contractului de schimb, întrucât acesta nu se mai afla în proprietatea SC B. SA (fostă SC I. SA) la data de 17 martie
ÎCCJ 2013-01-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 23/2013
ar presupune că activele se aflau în patrimoniul societății, prin sentința de revizuire nr. 1818 din 25 aprilie 2003 dată de Tribunalul Dolj a fost desființată sentința nr. 283 din 28 februarie 2002, prin care a fost respinsă acțiunea formu
ÎCCJ 2009-02-13
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2009
S. trebuiau restituite C.A.P. - ului și puse la dispoziția Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 18/1991, astfel încât schimbul de terenuri consfințit prin contractul de schimb încheiat între pârâtul persoană fizică și cele două societă
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă