ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1458/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1458/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

sentința penală nr. 196 din 05 aprilie 2011, Tribunalul Iași, secția penală, a respins

cererile inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei, după caz, din

infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen., în infracțiunea

prev. de art. 182 C. pen. sau în infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175

lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.

Prin aceeași sentință, instanța de fond

a dispus condamnarea inculpatului U.C. pentru săvârșirea infracțiunilor:

- tentativă de omor calificat, prev. de

art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art.

74 lit. a), 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 4 de ani închisoare și 2 ani interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.;

- lovire și alte violențe, prev. de

art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 C. pen., la pedeapsa

de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a), 34 C. pen., au

fost contopite pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În conformitate cu art. 71 C. pen. s-a

aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute

in art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. a fost menținută

măsura obligării de a nu părăsi localitatea dispusă prin încheierea de ședință din

data de 01 martie 2011, iar în baza disp. art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsa

aplicată inculpatului perioada reținerii din data de 23 august 2010 și arestarea

preventivă începând cu data de 27 august 2010 până la 02 martie 2011.

Sub aspectul laturii civile, instanța de

fond a constatat că părțile vătămate P.D. și G.G. nu s-au constituit părți civile.

De asemenea, au fost admise acțiunile civile exercitate în procesul penal de către

părțile civile: Spitalul Orășenesc Tg. Frumos, Spitalul Clinic de Urgențe „Prof.

dr. N. Oblu” Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon Iași, Spitalul

Clinic de Urgențe Sf. loan Iași, Serviciul de Ambulanță Iași, prin reprezentanții

legali și, în consecință, în baza dispozițiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006,

modificată și completată prin O.U.G. nr. 72/2006, publicată în M. Of. nr. 803/25.09.2006,

coroborate și cu dispozițiile art. 14-15 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen.,

rap. și la art. 998-999 C. civ., a obligat inculpatul U.C. să plătească părții civile

Serviciul de Ambulanță al Județului Iași, suma de 872 RON, reprezentând cheltuielile

de transport, părții civile Spitalul Orășenesc Tg. Frumos suma de 106,91 RON reprezentând

cheltuieli de spitalizare, părții civile Spitalul Clinic de Urgențe „Prof. dr. N.

Oblu” Iași suma de 645,22 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare, părții civile

Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon Iași suma de 1.531,03 RON, iar

Spitalului Clinic de Urgențe Sf. loan Iași suma de 403,65 RON, cu același titlu.

În baza dispozițiilor art. 349 rap. la

art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului, cu titlu

de cheltuieli judiciare, suma de 1.500 RON, din care suma de 200 RON reprezenta

onorariu avocat desemnat din oficiu în cursul urmăririi penale, sumă ce va fi suportată

inițial din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță

a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Iași, din data de 21 septembrie 2010, în Dosarul nr. 2740/P/2010, s-a

dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului U.C.,

pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor calificat, prev. și ped. de

disp. art. 20 rap. la art. 174 alin. (1)-175 lit. i) C. pen., și lovire și alte

violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.

Potrivit rechizitoriului, la data de 08

august 2010, în timp ce se afla pe imașul comunei Brăești, județul Iași, inculpatul

U.C. i-a aplicat o lovitură cu tăișul unei securi, în zona capului, părții vătămate

P.D., lovitură în urma căreia acesta a căzut la pământ, după care a încercat să

o lovească încă o dată în zona capului, partea vătămată parând lovitura cu mâna

stângă și suferind, astfel, o fractură în treimea medie a cubitusului, iar părții

vătămate G.G. i-a aplicat o lovitură în zona capului, producându-i vătămări pentru

care acesta a necesitat un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale.

În cursul cercetării judecătorești, în

conformitate cu disp. art. 70 alin. (2) C. proc. pen., instanța de fond i-a adus

la cunoștință inculpatului faptele care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică

a acestora, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nicio

declarație, iar acesta a consimțit să dea declarație, depoziția sa fiind consemnată

și atașată la dosar. S-a constatat că pe parcursul urmăririi penale s-au efectuat

următoarele acte de cercetare: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal

de cercetare la fața locului, schița locului faptei și planșele foto, declarațiile

părților vătămate, rapoartele de constatare medico-legală și certificatele medico-legale,

declarațiile martorilor K.V., P.I., L.G. și ale inculpatului U.C. În raportul de

constatare medico-legală din 23 august 2010 întocmit de către I.M.L. Iași se consemnează

că numitul P.D. a prezentat fractură în treimea medie a cubitusului stâng fără deplasare,

plagă tăiată, echimoză, excoriație; fractura s-a produs prin lovire cu corp contondent,

plaga tăiată epicraniană s-a produs, cel mai probabil, prin lovire cu corp tăietor

(secure), echimoza și excoriația de la nivelul antebrațului drept s-au putut produce

prin lovire cu corp contondent; a necesitat un număr de 65-70 zile de îngrijiri

medicale pentru vindecare; leziunile pot data din 08 august 2010 și nu au fost de

natură să pună în primejdie viața victimei. Potrivit raportului de constatare medico-legală

din 23 august 2010 întocmit de către I.M.L. Iași, numitul G.G. a prezentat plagă

tăiată parietală stânga; leziunea s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor

(secure); a necesitat un număr de 7-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare;

leziunile nu au fost de natură să pună în primejdie viața victimei; leziunile pot

data din 08 august 2010.

Apărătorul inculpatului U.C., în dezbateri,

a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise asupra părții vătămate

P.D., din tentativă de omor calificat în vătămare corporală prev. de art. 182

C. pen., sau reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. b) C. pen.,

respectiv comiterea faptei sub imperiul unei puternice tulburări și emoții, determinate

de o provocare a părții vătămate.

În final, după efectuarea cercetării judecătorești,

instanța de fond a reținut următoarele:

Între inculpatul U.C. și părțile vătămate

P.D. și G.G. exista o stare conflictuală mai veche, generată de neînțelegerile privind

pășunatul animalelor pe izlazul comunal.

Martorul G.C., a declarat că pe izlazul

dintre satele Brăiești și Buda părțile vătămate au organizat o stână de peste 1.000

de oi, iar sătenii nu mai au unde să-și ducă animalele. Părțile vătămate susțin

că suhatul respectiv este închiriat de la Primăria Brăiești, iar pe acel amplasament

organizează stâna de aproximativ zece ani.Însă nu au prezentat documente care să

ateste această împrejurare.

Părțile vătămate au mai avut discuții cu

inculpatul și în cursul anului 2009, întrucât acesta își priponește vaca, vițeii

și cei doi cai pe dealul din apropierea digului izlazului Buda, însă nu s-au manifestat

violent sau șicanatoriu la adresa acestuia, deși inculpatul a susținut că, în repetate

rânduri, a găsit funiile cu care priponea animalele, tăiate.

În dimineața zilei de 08 august 2010, partea

vătămată P.D. s-a întâlnit cu inculpatul U.C., iar acesta l-a întrebat de ce i-a

tăiat funiile cu care erau legate animalele sale. În jurul orei 16,00 părțile vătămate

s-au deplasat la domiciliul martorului P.I., iar numitul P.D. le-a relatat părții

vătămate G.G. și martorului, incidentul avut cu inculpatul în dimineața respectivă.

Cei trei au efectuat diferite lucrări în gospodărie și au consumat o cantitate de

vin, după care, în jurul orei 18,00-19,00, părțile vătămate s-au urcat într-o căruță

și au plecat înspre stâna lor. Pe imașul localității Brăești, aceștia l-au observat

pe inculpatul U.C., aflat lângă animalele sale, motiv pentru care au oprit căruța

la o distanță de cca. 5-10 metri față de el și au coborât, cu intenția de a discuta

despre incidentul dintre acesta și partea vătămată P.D. Inculpatul i-a observat

și s-a apropiat, la rândul său, de părțile vătămate, având în mâini o secure.

Din declarațiile părților vătămate P.D.

și G.G. rezultă că, fiind și persoane în vârstă, nu au avut intenția să îl agreseze

și nici nu au exercitat acte de violență asupra inculpatului, ci au dorit doar să

discute cu el, însă au recunoscut că partea vătămată G.G. avea în mână un băț folosit

la pășunatul oilor, în care se sprijinea.

După ce G.G. l-a întrebat pe inculpat de

ce nu lasă ciobanii în pace pe imașul contractat de la Primăria Brăiești, inculpatul

i-a înjurat, învinuindu-i de tăierea funiilor cu care-și priponea animalele, după

care a făcut un pas înspre numitul P.D., aflat cel mai aproape față de el, respectiv

la o distanță de cca. 1-2 metri, a ridicat securea și i-a aplicat acestuia o lovitură,

cu tăișul, în zona capului. în urma loviturii primite, partea vătămată P.D. a căzut

la pământ și a observat că inculpatul a ridicat din nou securea, motiv pentru care,

într-o reacție de apărare, și-a așezat mâinile deasupra capului. Inculpatul U.C.

i-a aplicat încă o lovitură, cu muchia securii, vizând zona capului, care a fost

oprită de mâinile părții vătămate P.D., așezate peste cap. Lovitura a fost de mare

intensitate, producând o fractură în treimea medie a cubitusului, concluziile raportului

medico-legal fiind relevante în acest sens. După aceasta, inculpatul U.C. s-a apropiat

de partea vătămată G.G. și i-a aplicat o lovitură cu tăișul securii în zona capului.

Imediat după aceasta, inculpatul s-a urcat

pe un cal și a plecat în fugă, iar partea vătămată G.G. s-a apropiat de numitul

P.D. și a observat că acesta sângera puternic în zona capului și prezenta urme de

violență în zona mâinilor. În acest context, l-a ajutat pe numitul P.D. să urce

în căruță și au pleca amândoi înspre locul în care se afla stâna de oi.

Din declarațiile martorilor P.I. și L.G.

rezultă că, după ce părțile vătămate au plecat cu căruța de la domiciliul martorului

P.I., aceștia s-au deplasat cu un autoturism în extravilanul comunei Brăești, județul

Iași. pentru a discuta despre un teren.

În timp ce se aflau pe terenul respectiv,

au auzit glasuri și au observat că la o distanță de cca. 1-2 km față de aceștia,

se afla o căruță și trei persoane care se certau, iar martorul P.I. a recunoscut

glasul numiților P.D. și G.G.

În acest context, martorii s-au urcat în

autoturism și s-au deplasat înspre locul respectiv, iar pe drum s-au întâlnit cu

inculpatul U.C., care a trecut în fugă, pe un cal, la o distanță de cca. 2 metri

față de ei.

Martorii au observat că inculpatul avea

la brâu o secure, după care au ajuns la căruța părților vătămate și au observat

că acestea prezentau leziuni și urme de sânge pe corp și pe haine. Numitul P.D.

nu se putea exprima și sângera abundent, motiv pentru care a fost solicitat serviciul

de ambulanță, iar părțile vătămate au fost transportate la mai multe spitale, unde

au primit îngrijirile medicale necesare. Partea vătămată G.G. le-a comunicat martorilor

că au fost loviți cu securea de către inculpatul U.C.

Martorul K.V., care s-a aflat la o distanță

de cca. 300 metri față de locul săvârșirii faptei, a confirmat doar că părțile vătămate

și inculpatul se aflau în zonă și că a existat o ceartă între aceștia, dar a declarat

că nu a perceput în mod direct săvârșirea derularea incidentului.

Fiind audiat, inculpatul U.C. nu a recunoscut

săvârșirea faptei, ci a precizat că el a fost agresat de către părțile vătămate

și că nu a purtat vreo secure în data respectivă. În opinia instanței de fond, afirmațiile

sale în acest sens sunt nesincere, fiind contrazise de ansamblul materialului probator

aflat la dosarul cauzei.

Astfel, în cursul urmăririi penale inculpatul

a declarat că s-a întâlnit cu părțile vătămate, fiind singurele persoane din zonă,

dar că nu își poate explica vătămările acestora, ci a precizat că, atunci când a

plecat de la fața locului, acestea nu prezentau vreo urmă de sânge. Reține instanța

de fond că apărarea potrivit căreia inculpatul ar fi fost agresat de către părțile

vătămate nu este susținută de nicio probă administrată în cauză, iar aspectul este

greu de acceptat, atât prin diferența de vârstă dintre inculpat și părțile vătămate,

cât și prin faptul că inculpatul nu a solicitat eliberarea certificatului medico-legal.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul

și-a menținut aceeași atitudine procesuală de nerecunoaștere a faptelor pentru care

este judecat, precizând că el a fost cel agresat de către cele două părți vătămate,

cu parul și cu biciul pe care-l avea asupra sa partea vătămată P.D. A susținut inculpatul

că, încercând să-l lovească pe el, P.D. l-a lovit din greșeală pe G.G., iar în ceea

ce privește acțiunile sale, a recunoscut doar că l-a împins pe G.G., acesta dezechilibrându-se

și căzând la pământ.

În apărarea sa, inculpatul a susținut că

nu avea asupra sa o secure și că nu-și explică natura leziunilor consemnate în raportul

medico-legal ca fiind produse de corp tăietor, însă recunoaște că, după ce a plecat

călare de la locul respectiv, a văzut trecând pe lângă el o mașină, însă nu a recunoscut

persoanele care erau în interior.

În opinia instanței de fond, apărările

inculpatului sunt infirmate de concluziile rapoartelor de constatare medico-legală,

de declarațiile părților vătămate și ale martorilor P.I., K.V., L.G., persoane care,

deși nu au perceput în mod direct derularea incidentului, au relatat aspecte anterioare

sau întâmplate imediat după producerea acestuia, care confirmă varianta prezentată

de părțile vătămate. Astfel, din depozițiile martorilor se conturează contextul

în care inculpatul și-a manifestat nemulțumirea pentru faptul că funiile cu care

erau priponite animalele sale fuseseră tăiate, operațiune de care îl bănuia pe P.D.,

cea de-a doua etapă a incidentului din seara aceleiași zile, când părțile vătămate

au oprit căruța în dreptul inculpatului cu care au avut discuții aprinse, momentul

în care inculpatul se îndepărta în fugă, călare, având la spate, în bata pantalonilor,

o secure, precum și faptul că imediat după acest moment părțile vătămate prezentau

urme de violență, sângerau și l-au indicat pe inculpat ca fiind cel care le-a agresat.

S-a mai reținut și că depoziția martorului

G.C., propus în apărare, nu cuprinde aspecte relevante pentru susținerea variantei

prezentate de inculpat, ci referiri la aspecte care nu au fost contestate de către

inculpat și care rezultă din analiza ansamblului materialului probator.

Cu privire la cererea de schimbare a încadrării

juridice formulată de inculpat, prin apărător, instanța de fond a apreciat că nu

este întemeiată pentru următoarele motive:

Esențial pentru încadrarea juridică a faptei

inculpatului, după caz, în tentativă de omor calificat art. 20 raportat la art.

174-175 lit. i) C. pen. ori în vătămare corporală gravă art. 182 alin. (2) C.

pen., este stabilirea formei și modalității vinovăției cu care a săvârșit fapta.

Dacă în cazul infracțiunii de vătămare

corporală gravă făptuitorul acționează cu intenția generală de vătămare, în cazul

tentativei de omor acesta acționează cu intenția de ucidere. Este adevărat că infracțiunea

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., poate avea ca element subiectiv și intenția

depășită însă, în acest caz, făptuitorul acționează nu cu intenția de omor, ci cu

intenția generală de vătămare corporală, rezultatul mai grav, punerea în primejdie

a vieții persoanei, fiind imputat acestuia pe baza culpei, ipoteză unanim acceptată

judiciar și caracteristică pentru forma mixtă de vinovăție „praeterintenție” (intenție

depășită).

În cazul infracțiunii de omor (rămasă în

forma tentativei), actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul

intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve, prin natura lor și împrejurările

în care au fost săvârșite, că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar

nu intenția generală de a vătăma.

Astfel, există tentativă de omor, și nu

de vătămare corporală, ori de câte ori infractorul acționează în așa mod încât provoacă

leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente

sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri

medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală

și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.

Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea

mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanță în sine, întrucât

intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.

Forma și modalitatea intenției, element

al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, printre

altele, din relațiile personale anterioare existente între inculpat și victimă,

din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică

vizată, comportamentul ulterior al inculpatului etc.

Aceste aspecte au fost avute în vedere

de instanță, respectiv că fapta s-a produs pe fondul unui conflict anterior între

inculpat și victimă, prin folosirea unui obiect apt de a produce moartea (secure),

prin aplicarea unor lovituri ce au vizat o zonă anatomică vitală (zona capului),

lovituri puternice, de mare intensitate, care au avut consecințe grave, la care

s-a adăugat atitudinea inculpatului imediat după săvârșirea faptei (fuga sa de la

locul faptei).

Modul de săvârșire a faptei, precum și

împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, astfel cum au fost relevate de probele

administrate, și anterior menționate, exclud apărarea inculpatului în sensul că

nu ar fi acționat cu intenție de omor, ci cu intenția generală de vătămare, faptă

care, în opinia sa, ar fi produs un rezultat mai grav neurmărit și neprevăzut de

el.

Pe de altă parte, deși din conținutul raportului

de constatare medico-legală rezultă că leziunile suferite de partea vătămată nu

au pus în primejdie viața acesteia, și au necesitat 65-70 zile de îngrijiri medicale,

ceea ce ar putea conduce la ideea unei alte încadrări juridice decât cea dată faptei

prin actul de sesizare a instanței, esențială pentru reținerea infracțiunii de tentativă

de omor calificat este și poziția subiectivă a făptuitorului față de acțiunile care

constituie latura obiectivă a infracțiunii, astfel cum a fost relevată mai sus.

Pentru încadrarea juridică a faptei în

dispozițiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 C. pen. este important nu

atât rezultatul concret al acțiunii agresorului, cât intenția lui directă sau indirectă

în raport cu viața victimei. Instanța de fond a apreciat că, între momentul luării

rezoluției infracționale și cel al punerii în aplicare a acesteia, a existat o perioadă

suficientă de timp pentru a reflecta, conștient, asupra posibilelor consecințe cu

potențial letal al respectivului act.

Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie

circumstanță atenuantă „săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări

sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin

violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită

gravă”.

S-a reținut că aspectele invocate de inculpat

în apărarea sa nu au fost confirmate de martorii audiați în cursul judecății. Starea

conflictuală a fost generată de comportamentul inculpatului față de părțile vătămate,

comportament care a justificat intervenția acestora pentru clarificarea neînțelegerilor.

Atitudinea acestora de a încerca o dezamorsare a conflictului printr-o discuție,

nu a fost însă de natură a induce inculpatului o stare fizică sau emoțională de

gravitatea celei la care face referire art. 73 lit. b) C. pen., întrucât starea

de tulburare sau de emoție puternică trebuie generată de una din modalitățile prevăzute

de acest text legal, respectiv, prin violență, atingere gravă aduse demnității sau

oricare altă acțiune ilicită gravă. Cum varianta manifestării violente a părților

vătămate nu a fost confirmată, iar instanța de fond nu a decelat vreo altă atitudine

ilicită gravă care să determine o stare de puternică tulburare sau emoție, sub imperiul

căreia inculpatul a reacționat săvârșind infracțiunile pentru care a fost trimis

în judecată, nu poate fi acceptată apărarea acestuia în sensul reținerii stării

de provocare.

Cu toate acestea, dacă nu poate avea consecința

prev. de art. 73 lit. b) C. pen., această atitudine a părților vătămate, de a încerca

să-și clarifice neînțelegerile privind pășunatul animalelor pe acel imaș, a fost

avută în vedere de instanța de fond la conturarea contextului în care au fost comise

faptele, în operațiunea de individualizare a pedepsei.

Audiate în cursul cercetării judecătorești,

părțile vătămate P.D. și G.G. și-au menținut plângerile formulate împotriva inculpatului

și au declarat că nu se constituie părți civile în cauză.

Cu privire la intenția de omor, instanța

de fond a reținut că inculpatul a folosit un obiect apt de a cauza leziuni letale

și, chiar dacă nu ar fi avut intenția directă de a ucide, prin modalitatea concretă

de acțiune, cu referire la zona vitală vizată, obiectul respectiv este apt de a

produce moartea, intensitatea loviturii, în final concluzionând că inculpatul a

avut reprezentarea gravității faptei sale, inclusiv posibilitatea uciderii părții

vătămate, rezultat care nu s-a produs din motive independente de voința și acțiunea

lui (viața victimei fiind salvată datorită asistenței medicale acordată de urgență).

Cât privește infracțiunea de lovire, săvârșită

împotriva părții vătămate G.G., instanța de fond a reținut că inculpatul a acționat

cu intenția directă de a produce suferințe fizice părții vătămate G.G., aplicându-i

acestuia o lovitură cu securea în zona capului.

La individualizarea judiciară a pedepselor

ce au fost aplicate inculpatului, și a modului de executare, instanța de fond a

ținut seama, conform dispozițiilor art. 72 C. pen., atât de gradul de pericol social

concret al faptelor, diferențiat după natura fiecăreia, de modalitatea și împrejurările

în care au fost săvârșite, de urmările produse, precum și de cele potențiale, respectiv

eventualitatea suprimării vieții victimei, cât și de circumstanțele personale ale

inculpatului, care este o persoană tânără, își câștigă existența din creșterea animalelor,

se află la primul conflict cu legea penală, este cunoscut și caracterizat ca fiind

o persoană cu o conduită corectă în comunitate. Ca măsură de constrângere, pedeapsa

are, pe lângă scopul său represiv, și o finalitate de exemplaritate, ea concretizând

dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită,

cât și în ceea ce privește persoana făptuitorului. Pe de altă parte pedeapsa trebuie

să fie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării

legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare. Operațiunea

de individualizare a pedepsei este un proces obiectiv de evaluare a tuturor elementelor

circumscrise faptei și autorului, având ca finalitate stabilirea unei pedepse în

limitele prevăzute de lege.

În opinia instanței de fond, conduita bună

în familie și societate anterior săvârșirii faptei sunt aspecte care conduc la concluzia

că faptele săvârșite sunt urmarea unui complex de împrejurări care au determinat

ca inculpatul să se abată de la conduita sa obișnuită, constituie un element cu

pondere considerabilă în individualizarea pedepselor și poate acredita ideea că

săvârșirea infracțiunilor constituie un accident nerepetabil.

S-a reținut, sub aspectul laturii civile,

că s-au constituit părți civile Spitalul Orășenesc Tg. Frumos, Spitalul Clinic de

Urgențe „Prof. dr. N. Oblu” Iași, Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sf. Spiridon

Iași, Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Ioan Iași, Serviciul de Ambulanță Iași, prin

reprezentanții legali cu sume pentru care au fost depuse la dosar acte medicale

și documente justificative. Conform dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea

nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, astfel cum au fost modificate

și completate prin O.U.G. nr. 72/2006, „Persoanele care prin faptele lor aduc daune

sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul

cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate

de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi

recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect

recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile

și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea

procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor

judecătorești, indiferent de faza de judecată”.

Date fiind aceste dispoziții legale, sumele

reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată victimelor

și a transportului acestora la spital fiind justificate, au fost admise acțiunile

civile formulate de părțile civile și inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor

civile.

Sentința primei instanțe a fost apelată

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași și de inculpatul U.C.,

fiind criticată pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea apelului declarat de Ministerul

Public s-a arătat că hotărârea pronunțată de prima instanță este netemeinică (raportat

la cuantumul redus al pedepselor aplicate) și nelegală [în ce privește reținerea

în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C.

pen.]. S-a precizat că inculpatul a comis trei acte de violență extremă, lovind

cele două părți vătămate cu tăișul securii în zona capului, iar pe una din ele și

cu muchia aceluiași obiect contondent peste brațul ridicat în scop de apărare, aspecte

ce dovedesc un comportament deosebit de agresiv. Față de comportamentul nesincer

al inculpatului și de susținerile acestuia potrivit cărora el ar fi fost cel lovit,

s-a solicitat majorarea cuantumului pedepselor aplicate. S-a mai susținut că nu

se justifică reținerea în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 lit. a)

C. pen. întrucât martorii audiați și părțile vătămate au relatat că acesta genera

și întreținea în comunitate o stare conflictuală, neavând astfel o conduită ireproșabilă.

Inculpatul, în motivarea apelului său,

a susținut că cei care au declanșat conflictul au fost părțile vătămate care i-au

aplicat lovituri: una cu un bici și cealaltă cu un băț, iar el nu a făcut altceva

decât să se apere; a mai precizat că, în apărare, și el a folosit un obiect contondent,

fără a-l preciza, dar a subliniat că nu era o secure. A mai arătat că nu a urmărit

uciderea părților vătămate, ci doar lovirea acestora, și a solicitat schimbarea

încadrării juridice, din tentativă la omor calificat, în vătămare corporală gravă,

și aplicarea dispozițiilor vizând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Prin decizia nr. 168 din 25 octombrie 2011,

Curtea de Apel Iași, secția penală, a dispus următoarele:

I) A

admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Iași, împotriva sentinței penale, hotărâre pe care a desființat-o,

în parte, pe latură penală și, rejudecând:

- a descontopit pedeapsa rezultantă și

a repus în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului U.C. pentru cele

două infracțiuni concurente.

- a majorat pedeapsa principală aplicată

inculpatului pentru tentativă de omor calificat prev. de art. 20 raportat la

art. 174 alin. (1), 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), 76 alin.

(2) C. pen., de la 4 ani închisoare, la 6 ani închisoare.

În

baza disp. art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen., au fost contopite

cele două pedepse inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare

și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit.

b) C. pen.

Au fost celelalte dispoziții ale sentinței

apelate.

II)

a respins ca nefondat apelul declarat de

inculpatul U.C. împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a dispune în acest sens, instanța

de prim control judiciar a reținut următoarele:

A reținut, în primul rând, că - așa cum

rezultă din amplul material probator administrat în cursul urmăririi penale, reconfirmat

în faza cercetării judecătorești - în seara zilei de 08 august 2010 părțile vătămate

P.D. și G.G. se deplasau cu o căruță spre stâna lor pe care o aveau amplasată pe

imașul localității Brăești, județul Iași. La un moment dat l-au văzut pe același

imaș pe inculpatul U.C. care, în dimineața aceleiași zile îi reproșase părții vătămate

P.D. că i-ar fi tăiat funiile cu care erau priponite animalele sale. Părțile vătămate

au oprit căruța și au mers să discute cu inculpatul, fără nicio intenție agresivă.

În acele împrejurări, inculpatul a afirmat:

„Vă aranjez eu pe amândoi” și a luat o secure, pe care o avea în apropiere, și cu

tăișul căreia i-a aplicat părții vătămate P.D. o lovitură în zona capului. După

ce partea vătămată a căzut, urmare a loviturii primite în cap, inculpatul a ridicat

securea să lovească din nou; partea vătămată sesizând intenția inculpatului și-a

așezat brațele peste cap, în scop de apărare, iar lovitura care a urinat i-a produs

o fractură în treimea medie a cubitusului stâng. Apoi inculpatul s-a îndreptat spre

partea vătămată G.G. și i-a aplicat și acesteia o lovitură cu tăișul aceleiași securi,

în zona capului.

Raportul de constatare medico-legală al

părții vătămate P.D. a concluzionat că sus-numitul a prezentat fractură 1/3 medie

cubitus stâng fără deplasare, plagă tăiată, echimoză, excoriație. Această fractură

s-a produs prin lovire cu un corp contondent; plaga tăiată epicraniană s-a produs

cel mai probabil prin lovire cu corp tăietor (secure); echimozele și excoriația

de la nivelul antebrațului s-au putut produce prin lovire cu corp contondent. S-a

mai consemnat că leziunile pot data din data de 08 august 2010 și necesită pentru

vindecare un număr de 65-70 zile îngrijire medicală.

Raportul de constatare medico-legală al

părții vătămate G.G. a concluzionat că acesta a prezentat o plagă tăiată parietală

stânga, că leziunea s-a putut produce prin lovire cu corp tăietor (secure), că poate

data din 08 august 2010 și că necesită pentru vindecare un număr de 7-9 zile de

îngrijire medicală.

S-a apreciat că față de natura relațiilor

sociale lezate, cele vizând dreptul la viață și la integritatea corporală, de modul

de operare: prin aplicarea de lovituri cu tăișul unei securi, în zona capului părților

vătămate, de intensitatea loviturilor și nu în ultimul rând de amenințarea adresată

de inculpat înainte de începerea agresiunii. „Vă aranjez eu pe amândoi”, în mod

corect prima instanță a făcut încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat.

Sub acest aspect, instanța de apel a apreciat

că critica inculpatului vizând greșita încadrare juridică a faptei săvârșite față

de partea vătămată P.D. (în tentativă de omor calificat) și solicitarea acestuia

de schimbare în vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen., este neîntemeiată

pentru următoarele motive:

Din modul în care a acționat inculpatul

- folosind o secure, cu tăișul căreia a aplicat părții vătămate P.D. o lovitură

în zona capului, cu putere, iar după ce victima a căzut, folosind același obiect

tăietor-despicător i-a mai aplicat încă o lovitură vizând aceeași zonă, însă victima

și-a apărat capul cu brațele, fiindu-i fracturat antebrațul stâng - rezultă intenția

acestuia de a-i suprima viața; chiar dacă inculpatul nu a urmărit producerea acestui

rezultat, a acceptat posibilitatea producerii lui, acționând cu intenție indirectă,

potrivit dispozițiilor art. 19 pct. 1 lit. b) C. pen.

În opinia instanței de apel, criteriile

enunțate mai sus, și care relevă gravitatea faptelor comise de inculpat și pericolul

social al acestuia, justifică admiterea apelului Ministerului Public și majorarea

pedepsei principale aplicată pentru săvârșirea tentativei la de omor calificat.

În luarea acestei hotărâri, instanța de apel a mai avut în vedere și împrejurarea

că părțile vătămate aveau vârstele de 71 ani (P.D.) și de 70 de ani (G.G.), că acestea

și-au manifestat disponibilitatea de a discuta cu inculpatul despre folosirea acelui

teren, pe care ele îl închiriaseră de la primărie, și pe care își amplasaseră o

stână la care erau oile consătenilor, iar inculpatul s-a manifestat deosebit de

agresiv.

Instanța de apel a apreciat că dispozițiile

art. 74 lit. a) C. pen. au fost reținute în mod corect în favoarea inculpatului.

Acesta este necunoscut cu antecedente penale, lucrează în calitate de agricultor

la el în sat, având un nivel scăzut de instrucție, și nu a mai fost implicat, până

în prezent, în săvârșirea de fapte penale.

În final, s-a arătat că motivele de apel

invocate de inculpat sunt neîntemeiate, încadrarea juridică dată faptelor fiind

corectă. S-a reținut că nici apărarea inculpatului constând în săvârșirea faptei

în „stare de provocare” nu este justificată. Simpla susținere a inculpatului potrivit

căreia părțile vătămate ar fi declanșat conflictul, aplicându-i lovituri cu un bici

și cu un băț, a rămas la stadiul de afirmație nefiind confirmată de niciun martor,

și nici materializată într-un certificat medico-legal. S-a arătat că pentru reținerea

provocării se cere îndeplinirea cumulativă a trei condiții, și anume: infracțiunea

să fi fost comisă sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; această stare

sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea părții vătămate, iar

provocarea să se fi produs printr-o acțiune violentă ori printr-o atingere gravă

a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă, condiții neîndeplinite

în prezenta cauză având în vedere probatoriul administrat.

Împotriva deciziei, inculpatul U.C. a declarat

prezentul recurs,

motivele

fiind menționate în partea introductivă a prezentei hotărâri, cazurile de casare

invocate fiind cele de la art. 385

9

pct. 6, 10, 12, 17 C. proc. pen.,

în esență susținându-se că la urmărirea penală nu există o declarație olografă a

inculpatului, că nu există condiția agravantă prevăzută de art. 175 lit. i) C.

pen., nu a existat intenția de omor deoarece nu a fost pusă în pericol viața victimei,

eventual fiind realizată doar infracțiunea prevăzută de art. 182 C. pen., în final,

solicitându-se și reducerea pedepsei.

În fața instanței de recurs, inculpatul

U.C., asistat de avocat ales, a menționat că este nevinovat și că nu solicită aplicarea

O.U.G. nr. 121/2011.

Prealabil examinării pe fond a recursului

inculpatului, Înalta Curte constată că, în esență, motivele de recurs sunt aceleași

cu motivele de apel, acestea fiind invocate - ca apărări - și în cursul judecății

la instanța de fond.

În consecință, având în vedere, pe de o

parte, că în cursul recursului nu au fost administrate probe noi de natură să implice

modificări ale situației de fapt stabilită de instanța de fond, și confirmată de

instanța de prim control judiciar, iar pe de altă parte, că argumentele apărării

în recurs sunt aceleași ca cele expuse la cele două grade de jurisdicție.

Înalta Curte își însușește integral considerațiile în fapt și în drept ale celor

două hotărâri judecătorești atacate.

Înalta Curte constată că la dezbateri,

apărătorul ales al recurentului-inculpat a expus ample considerații cu privire la

criticile aduse celor două hotărâri atacate, nefiind necesară amânarea pronunțării

hotărârii.

Examinând pe fond recursul inculpatului,

Înalta Curte constată că toate criticile apărării sunt neîntemeiate, pentru motivele

ce se vor arăta:

Potrivit art. 385

9

pct. 6

C. proc. pen., hotărârile sunt casabile când „urmărirea penală sau judecata a avut

loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie”.

Din actele și lucrările dosarului rezultă,

pe de o parte, că, potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., urmărirea penală fiind

efectuată cu inculpatul în stare de libertate, nu era obligatorie asistența juridică

a acestuia; pe de altă parte, conform art. 171 alin. (3) C. proc. pen., în cursul

judecății a fost obligatorie asistența juridică, iar inculpatul - pe parcursul judecății

la instanța de fond și de apel - a fost asistat de apărător. Se mai reține că, la

prima declarație dată în fața procurorului, inculpatul a menționat că nu solicită

să fie asistat de un apărător în această fază a procesului penal; cu toate acestea,

la luarea celei de-a doua declarații, procurorul a dispus, din oficiu, asistența

juridică a inculpatului, avocatul participând atât la ascultarea lui, cât și la

prezentarea materialului de urmărire penală.

Nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen. nu este incident deoarece ambele instanțe, după punerea în

discuție contradictorie, s-au pronunțat, motivat, asupra tuturor cererilor esențiale

pentru inculpat, cereri de natură să garanteze drepturile lui și să influențeze

soluția procesului. De asemenea, instanța de fond s-a pronunțat asupra tuturor faptelor

reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, precum și cu privire la

probele administrate, fiind de remarcat ampla motivare a sentinței instanței de

fond.

Este adevărat că, potrivit art. 70

alin. (3) C. proc. pen., la dosarul de urmărire penală ar trebui să existe o declarație

olografă a inculpatului. Această declarație însă, în anumite situații, poate lipsi

(de exemplu în cazul când învinuitul sau inculpatul nu consimte să dea declarație,

ori în cazul când acesta nu are nivelul educațional necesar pentru a scrie personal

o astfel de declarație etc).

În acest ultim caz (învinuitul sau inculpatul

nu are nivelul educațional necesar pentru a scrie personal o astfel de declarație),

aspectele declarate se consemnează de către organul judiciar, la finalul declarației

acuzatul - personal - menționând în scris că a semnat după ce a citit sau i s-a

citit conținutul înscrisului în care au fost consemnate cele declarate.

În prezenta cauză, cu privire la critica

apărării privind ascultarea inculpatului în faza urmării penale se constată că aceasta

este neîntemeiată având în vedere următoarele:

- inculpatului i s-a solicitat, dacă consimte,

să dea o declarație scrisă însă acesta, din motive personale, a precizat - în prezența

unui martor asistent - că dorește ca declarația să fie consemnată de către organele

de poliție, urmând să o semneze după ce o va citi;

- cele declarate de inculpat au fost consemnate

de organul de poliție, declarația a fost citită și semnată de el; fiecare pagină

este semnată de inculpat care, la finalul declarației, a făcut mențiunea olografă

cu privire la citirea ei și la conformitatea conținutului cu cele relatate organului

de poliție;

- inculpatul a mai dat alte 2 declarații

în fața procurorului, fiecare având mențiunea finală olografă că a semnat după ce

a citit conținutul și că acesta reflectă cele relatate, ultima fiind semnată și

de către avocatul care a participat la audierea sa;

- această modalitate de ascultare, de consemnare

a declarațiilor și de semnare nu a fost contestată de inculpat cu ocazia prezentării

materialului de urmărire penală, în prezența avocatului;

În cursul procedurii de soluționare a propunerii

de arestare (la prima instanță și, respectiv, la instanța de recurs), inculpatul

a invocat „dreptul la tăcere”.

Nici cazurile de casare prevăzute de

art. 385

9

pct. 12 și 17 C. proc. pen. nu sunt incidente, pentru următoarele

motive:

Așa cum s-a arătat, Înalta Curte și-a însușit

integral argumentele în fapt și în drept ale hotărârilor atacate cu privire la încadrarea

juridică a faptelor, precum și cu privire la intenția de omor cu care inculpatul

a acționat în raport cu partea vătămată P.D., apreciind că nu este necesară reluarea

acestora, ci numai unele completări.

În primul rând, conform art. 175 lit.

i) C. pen., constituie infracțiunea de omor calificat, omorul săvârșit „în public”.

înțelesul termenului „în public” este arătat în art. 152 C. pen. care explică ce

înseamnă „faptă săvârșită în public”. Conform art. 152 lit. a) C. pen. „fapta se

consideră săvârșită în public atunci când a fost comisă într-un loc care prin natura

sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă

nicio persoană”. Or, inculpatul a săvârșit faptele deduse judecății într-un astfel

de loc (pe imașul comunei), loc - prin natura și destinația lui - totdeauna accesibil

locuitorilor comunei.

În al doilea rând, omorul se săvârșește

cu intenție de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenție

generală de a vătăma. Expresia „uciderea unei persoane”, utilizată de textul

art. 174 C. pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific

constând în moartea victimei. În doctrina juridică se mai folosește noțiunea de

„doi special”, definit ca voință de a suprima viața persoanei, sau „intenție precisă”,

prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire

la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.

Intenția are două forme: directă și indirectă.

Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul „prevede rezultatul faptei

sale, urmărind producerea lui prin săvârșirea acelei fapte” [art. 19 pct. 1

lit. a) C. pen.], iar cu intenție indirectă când „prevede rezultatul faptei sale

și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui” [art. 19 pct. 1

lit. b) C. pen.]. Ceea ce deosebește deci intenția directă, de intenția indirectă,

este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă făptuitorul are o atitudine

fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel

rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate

de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent

care dintre aceste rezultate se va produce.

În jurisprudență, intenția de ucidere se

deduce din materialitatea actului (dolus ex re) care, în cele mai multe cazuri,

relevă poziția infractorului față de rezultat. Demonstrează intenția de ucidere,

printre altele, locul aplicării loviturilor, unele interesând regiuni vitale ale

corpului, obiectul folosit, comportamentul inculpatului (anterior, concomitent sau

ulterior lovirii victimei): așa cum s-a arătat în doctrină și jurisprudență, pentru

bătrâni (copii, femei, bolnavi, infirmi) sunt suficiente acte minime de violență

pentru producerea rezultatului constând în moartea victimei și, ca urmare, intenția

de ucidere se poate obține din cunoașterea de către infractor a stării victimei,

în raport de care el, acționează. Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției

făptuitorului față de rezultat sunt împrejurările în care s-a produs actul de violență

și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve intenția de ucidere.

În prezenta cauză, așa cum au relevat probele

administrate, inculpatul a folosit pentru lovirea ambelor victime o secure (obiect

care, indiscutabil, are un evident potențial de a cauza moartea persoanei), una

dintre acestea a fost lovită în zona capului (zonă anatomică vitală, aplicarea chiar

unei singure lovituri cu securea putând cauza, în cele mai multe cazuri, leziuni

incompatibile cu viața), apoi a urmat o a doua lovitură vizând aceeași zonă anatomică

(capul victimei, aceasta însă reușind, în pofida vârstei avansate, să „pareze” lovitura

apărându-se cu brațul, și astfel să atenueze forța loviturii).

În consecință, corect a fost reținută de

către ambele instanțe intenția inculpatului de ucidere a victimei, iar nu cea generală,

de vătămare a integrității corporale a acesteia, chiar dacă actul medico-legal menționează

că loviturile „nu au fost de natură să pună în primejdie viața victimei”, nefiind

justificată critica sa în sensul că nu ar fi îndeplinite elementele constitutive

ale tentativei de omor calificat (cazul de casare invocat - art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. privind lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii),

ci cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 C.

pen. (cazul de casare invocat - art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. referitor

la greșita încadrare juridică a faptei).

Apărarea inculpatului în sensul că nu a

avut asupra sa o secure și că organul de urmărire penală nu a găsit respectiva secure,

este neîntemeiată, pe de o parte, ca urmare a examinării actelor medico-legale care

au stabilit modul de producere a leziunilor, precum și obiectul cu care au fost

cauzate acestea, a declarațiilor constante ale părților vătămate care au menționat

obiectul cu care au fost lovite, a declarațiilor martorilor, iar pe de altă parte,

ascunderea ori aruncarea securii folosită de acesta și, ca urmare, imposibilitatea

ridicării ei de către organele de urmărire penală, nu poate conduce la soluțiile

juridice invocate de către inculpat (achitarea sa ori schimbarea încadrării juridice

a faptei). De altfel, deși - în final - inculpatul a recunoscut că a lovit victimele

cu un obiect contondent, nu a dat explicații cu privire la acesta.

În sfârșit, corect au stabilit ambele instanțe

că acțiunea violentă a inculpatului, pe fondul unor conflicte mai vechi (generate

de pășunatul animalelor pe izlazul comunal), nu poate avea ca justificare „starea

de provocare”, în sensul art. 73 lit. b) C. pen.

Înalta Curte apreciază că nici critica

referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor nu este întemeiată (caz de

casare invocat - art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.), pentru următoarele

motive:

Potrivit art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate

în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute

de lege. Conform art. 72 C. pen., care prevede criteriile generale de individualizare,

la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama: de dispozițiile părții generale

a Codului penal; de limitele de pedeapsă fixate în partea specială a Codului penal;

de gradul de pericol social al faptei săvârșite; de persoana infractorului; de împrejurările

care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Tentativa de omor calificat, prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen. - art. 175 lit. i) C. pen., este

sancționată cu închisoare de la 7 ani și 6 luni închisoare la 12 ani și 6 luni închisoare,

prin reducerea limitelor conform art. 21 alin. (2) C. pen.

Inculpatului i-a fost aplicată de către

instanța de apel - prin majorarea pedepsei stabilită de instanța de fond - o pedeapsă

de 6 ani închisoare, sub limita minimă a pedepsei aplicabile (7 ani și 6 luni închisoare),

ca urmare a reținerii în favoarea acestuia a circumstanței atenuante prevăzută de

art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. (instanța de fond asimilând „lipsa antecedentelor

penale” cu această circumstanță atenuantă).

În același mod a procedat instanța de fond

și cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C.

pen., instanța de apel menținând cuantumul pedepsei stabilit de instanța de fond.

În consecință, în raport cu criteriile

legale de individualizare judiciară a pedepsei critica inculpatului este neîntemeiată,

iar cererea sa pentru reducerea pedepsei nu este fondată, gravitatea concretă a

faptelor (comportamentul extrem de violent, pe fondul lipsei oricărei acțiuni a

victimelor de natură să justifice un astfel de comportament) nejustificând convingerea

că scopul pedepsei poate fi atins printr-un cuantum mai redus al acesteia.

În concluzie, în acord cu cele două instanțe,

Înalta Curte - însușindu-și integral argumentele instanței de apel, expuse în partea

expozitivă a deciziei atacate, secțiunea referitoare la individualizarea judiciară

a pedepsei - apreciază că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului răspunde atât

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., cât și scopului prevăzut de art. 52

C. pen., reflectând principiul proporționalității între gravitatea faptei și datele

personale ale făptuitorului.

Față de cele reținute, Înalta Curte, în

temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul

inculpatului.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 168 din 25 octombrie 2011 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 450 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la

prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 08

mai 2012.