ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3690/2011

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 125 din 20 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea în conformitate cu art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1)- 176 alin. (1) lit. a) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. (victima A.G.).

În baza art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit, b) C. pen.

În baza art. 193 C. pen. (partea vătămată P.I.), a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (fapta din 22 august 2010), a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen. (fapta din 23 august 2010), a fost condamnat inculpatul N.D. la o pedeapsă de 10 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului în cea mai grea de 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a- ll-a și lit. b) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului începând cu data de 20 aprilie 2011.

În temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și a arestului preventiv începând cu data de 12 septembrie 2010 și până la rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în vederea distrugerii a unei toporiști.

S-au respins ca nefondate pretențiile părții civile P.I.

În temeiul art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON în folosul statului, reprezentând cheltuieli judiciare.

Onorariile apărătorilor din oficiu în sumă de 200 RON pentru avocat P.C. (în cursul judecății) și în sumă de 400 RON pentru avocat C.E. (în cursul urmăririi penale) se vor vira din fondurile Ministerului Justiției către Baroul de Avocați Tulcea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul nr. 638/P/2010 din 15 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, verificat sub aspectul legalității și al temeiniciei la data de 15 decembrie 2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată inculpatului N.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 193 C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen. și art. 174 alin. (1)-176 alin. (1) lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut prin actul de acuzare că, în cursul lunii august 2010, N.D., în vârstă de 23 ani, s-a prezentat la gospodăria părții vătămate P.I., în vârstă de 76 ani, situată lângă șoseaua de centură a municipiului T. și a solicitat acestuia să fie primit pentru a lucra ca om de curte și îngrijitor de animale.

Partea vătămată s-a arătat neîncrezătoare și i-a cerut inculpatului asiguri că va rămâne să muncească la el. În acest context, inculpatul i-a predat buletinul său de identitate.

În dimineața zilei de 22 august 2010, la puțin timp de la venirea sa în gospodăria părții vătămate, inculpatul i-a adus la cunoștință acesteia că va pleca să lucreze în altă parte și i-a cerut predarea buletinului, solicitare căreia partea vătămată nu i-a răspuns pozitiv, ci dimpotrivă a insistat să rămână și să muncească în gospodăria sa. În acest context, inculpatul N.D. s-a enervat, a luat o rangă de lângă gardul împrejmuitor al gospodăriei și a spart geamul de la ușa de acces în locuință, pătrunzând în casa părții vătămate pentru a căuta buletinul. La intervenția concubinei părții vătămate, A.G., în vârstă de 53 ani, inculpatul s-a potolit și a părăsit locul faptei. A revenit însă în cursul după-amiezii aceleași zile, formulând aceeași cerere, pe care partea vătămată a refuzat-o în continuare, insistând că nu îi va da buletinul până când nu îi va aduce om în loc pentru că suferea de deficiențe locomotorii și avea nevoie în permanență de o persoană care să îl ajute în gospodărie.

În această situație, inculpatul având asupra sa ranga folosită în cursul dimineții, a ridicat-o deasupra capului părții vătămate, amenințând că o va omorî, moment în care între cele două părți s-a interpus martora A.G., care a fost lovită la mâna dreaptă de către inculpat. Imediat după aceea, inculpatul a distrus și o ușă de la magazia părții vătămate, după care a plecat din locuința acesteia.

A doua zi, la data de 23 august 2010, în jurul orelor 15:00, inculpatul N.D. a venit din nou la partea vătămată și l-a amenințat pe P.I. că dacă nu îi va da buletinul, îi va da foc la fân, iar partea vătămată i-a adus la cunoștință că predase buletinul organelor de poliție în ziua precedentă, când a formulat și plângere penală. Inculpatul a fost foarte supărat din acest motiv și a aprins un băț de chibrit pe care l-a aruncat în depozitul de fân al părții vătămate, producând incendierea acestuia și distrugerea sa în totalitate și imediat după ca a produs incendiul a părăsit locul faptei.

Cu privire la infracțiunea de omor deosebit de grav, s-au reținut următoarele:

În jurul datei de 7 septembrie 2010, inculpatul N.D. s-a prezentat la domiciliul martorului R.D., domiciliat în satul C., comuna F., județul T., crescător de animale, solicitându-i să îl primească pentru a lucra în gospodărea sa. Martorul a fost de acord deoarece îngrijitorul de animale pe care îl avea, respectiv victima A.G., urma să plece de la el în ziua de duminică 12 septembrie 2010 și avea nevoie de o altă persoană să îl înlocuiască.

Atât victima, cât și inculpatul, au fost cazați de către martorul R.D. în propria sa gospodărie, într-un alt corp de casă decât cel în care acesta din urmă locuia efectiv, într-o cameră în care erau amplasate două paturi. Până la data de 11 septembrie 2010 victima A.G. ducea vitele martorului la păscut, în timp ce inculpatul îl ajuta pe proprietarul gospodăriei la alte treburi.

În fiecare seară, în care cei doi muncitori se întâlneau în camera în care erau cazați, aveau discuții contradictorii legate de faptul că inculpatul asculta muzica la un volum foarte ridicat, iar victima A.G. nu reușea să se odihnească.

Pe fondul unor astfel de discuții contradictorii, în seara zilei de sâmbătă 11 septembrie 2010, în jurul orelor 22:00, după ce în cursul zilei inculpatul N.D. consumase o cantitate apreciabilă de băuturi alcoolice, victima A.G. i-a cerut expres să oprească muzica, însă inculpatul a refuzat. A.G., potrivit declarației inculpatului, a luat de pe masa din cameră un cuțit cu o lamă de aproximativ 15 cm și s-a îndreptat către inculpat, însă acesta din urmă, având în vedere și raportul inegal de forțe între cei doi, i-a răsucit cu ușurință mâna la spate, i-a pus o piedică la un picior și I-a doborât cu fața la podea. Imediat după aceea, a ieșit în holul casei, de unde a luat o toporișca care era aproape de ușa dormitorului, s-a întors la A.G., care nu avusese timp să se ridice de la sol și I-a lovit cu tăișul toporiștii în zona spatelui de câteva ori, iar apoi, prin lovituri repetate și multiple, I-a lovit cu tăișul toporiștii în cap la baza bolții craniene, producându-i o moarte violentă instantanee datorită dilacerării cerebrale cu avulsia creierului și hemoragie meningocerebrală în contextul unei traume craniocerebrale de mare intensitate, cu fracturi cominutive extinse cu deplasarea ale oaselor bolții și bazei craniului

Având toporișca în mână inculpatul a ieșit din casa respectivă și s-a îndreptat către locuința martorului R.D. pe care I-a strigat pentru a-l determina să iasă afară și să îi spună ce făcuse. Martorul dormea profund într-o cameră în care funcționa televizorul, avându-l alături fiul său, în vârstă de 4 ani, astfel că, nu a auzit strigătele inculpatului. N.D. a ocolit casa martorului și s-a oprit în dreptul ferestrei unde știa că se află R.D., iar cu toporișca pe care o avea în mână a spart geamul de la fereastra camerei, determinând trezirea martorului.

Inculpatul a abandonat toporișca în dreptul ferestrei și a părăsit gospodăria martorului, astfel că la sosirea organelor de anchetă, nu a mai fost găsit în gospodărie, dar nici în împrejurimi.

Martorul R.D. a ieșit din locuința sa și pentru că nu știa ce s-a întâmplat, I-a strigat pe inculpat în mod repetat, gândindu-se să îi ceară ajutorul, iar după ce a remarcat că acesta nu îi răspunde, s-a îndreptat către corpul de casă în care știa că trebuia să îi găsească pe cei doi muncitori, strigând în permanență.

Martorul a deschis ușa de la celălalt corp de casă, pătrunzând în hol, iar apoi a încercat să deschidă ușa de a dormitorul victime și al inculpatului, însă nu a reușit deoarece cadavrul bloca parțial accesul în cameră, iar în aceste împrejurări R.D. a văzut victima întinsă pe jos, dându-și seama că este A.G. după hainele pe care le purta.

Inculpatul a fost găsit de către organele de poliție a doua zi, respectiv la 19 septembrie 2010, pe un câmp din extravilanul satului C., județul Tulcea.

S-a reținut prin actul de acuzare că fapta inculpatului constituie infracțiunea de omor prin cruzimi deoarece acesta a întrebuințat metode inumane, dând dovadă de o ferocitate ieșită din comun prin numărul mare al loviturilor aplicate cu o toporișca la baza craniului victimei A.G. și a inspirat oroare și groază persoanelor care au aflat ulterior despre aceasta, dar mai ales martorului R.D., care a descoperit cadavrul imediat după comiterea omorului și a văzut starea acestuia.

S-a susținut că literatura de specialitate și practica judiciară au făcut referiri (pentru existența infracțiunii de omor prin cruzimi) la îndeplinirea a două condiții referitoare la comiterea faptei, fiind subliniate două decizii ale Înaltei Curții de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 47 din 14 ianuarie 2009 și Decizia nr. 3505 din 3 noiembrie 2008.

S-a mai subliniat prin actul de acuzare că, deși inculpatul a susținut că victima a fost aceea care s-a repezit asupra sa cu un cuțit, nu se poate reține starea de legitimă apărare și nici măcar circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. a) și b) C. pen., deoarece inculpatul s-a ferit cu ușurință de atacul victimei (care era un bătrân în vârstă de 65 de ani cu structură fragilă), răsucindu-i mâna la spate, punându-i piedică și doborându-l la podea cu fața în jos. După acest moment, victima a devenit complet neputincioasă, iar inculpatul, luând toporișca a acționat în maniera descrisă, în scopul uciderii acesteia.

Se constată că inculpatul N.D. a fost cercetat în stare de arest preventiv, fiind mai întâi reținut la 12 septembrie 2010, în baza Ordonanței procurorului nr. 638/P/2010, pe o durată de 24 de ore. Prin încheierea nr. 53 din 13 septembrie 2010 a Tribunalului Tulcea, fiind admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile. Ulterior, instanța a dispus prelungirea măsurii arestării preventive, dar și menținerea acesteia în conformitate cu prevederile art. 300

1

C. proc. pen. și respectiv 300

2

C. proc. pen.

Din fișa de cazier judiciar, se costată că N.D. în vârstă de 23 ani, se află la primul conflict cu legea penală, a beneficiat de asistența juridică unor apărători desemnați din oficiu pe tot parcursul procesului penal, și a avut o atitudine sinceră și cooperantă, recunoscând săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost cercetat, contribuind astfel la stabilirea modului și a împrejurărilor concrete în care Ie-a comis.

Față de încadrarea juridică a faptei de omor deosebit de grav, săvârșită prin cruzimi, în cauză a fost efectuată o expertiză medico-legală psihiatrică de către Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici" București. Prin raportul de expertiză medico-legală nr. A 1/10543/2010, s-a stabilit că inculpatul prezintă diagnosticul: „intelect liminar cu tulburări de comportament cu păstrarea capacității psihice de apreciere critică a conținutului și a consecințelor faptelor sale, având discernământ păstrat în raport de fapta pentru care este cercetat".

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a dorit să fie audiat, arătând că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale (încheierea din 18 ianuarie 2011).

Partea vătămată P.I. s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 RON, reprezentând c/val. bunurilor care i-au fost distruse prin incendiere, respectiv: un fânar plin cu nutrețuri pentru animale, o căruță, hamuri pentru cal, și niște haine.

Partea civilă, P.I., nu a solicitat administrarea unor probe pentru dovedirea pretențiilor sale.

În cauză au fost audiați partea vătămată P.I., precum și martorii A.G., D.F., Ț.Ș., L.C., M.G. și R.D.

Examinând declarațiile inculpatului date în cursul urmării penale, declarațiile martorilor și ale părților vătămate, concluziile expertizelor, procesele-verbale de cercetare la fața locului, planșele fotografice, precum și celelalte acte ale dosarului, instanța constată că situația de fapt prezentată prin actul de acuzare este reală.

Astfel, se reține că la 22 august 2010, inculpatul N.D., deplasându-se la locuința părții vătămate P.I., pe fondul unui conflict verbal, l-a amenințat pe acesta cu moartea, cauzându-i o temere reală, deoarece avea în mână o rangă pe care chiar a ridicat-o deasupra capului părții vătămate.

Fapta inculpatului întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de amenințare prevăzută de art. 193 C. pen.

La aceeași dată și în aceleași împrejurări, inculpatul a distrus in cursul dimineții, geamul de la ușa de acces în locuința părții vătămate, iar în cursul după-amiezii a distrus ușa de la magazie, fapta acestuia întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere în formă continuată prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. întrucât inculpatul a acționat la intervale de timp în baza aceleași rezoluții infracționale.

La data de 23 august 2010 inculpatul a revenit la locuința părții vătămate P.I. și aflând că acesta din urmă a predat buletinul de identitate organelor de poliție, s-a supărat foarte tare, motiv pentru care a aprins un băț de chibrit și l-a aruncat în depozitul de fân, producând incendierea acestuia și distrugerea în totalitate.

În drept, fapta acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de distrugere prevăzut de art. 217 alin. (1) C. pen.

Cât privește fapta de ucidere a victimei A.G., existența acesteia și vinovăția inculpatului rezultă fără nici un dubiu din probele administrate în cauză.

Relativ la încadrarea juridică a acestei fapte, instanța consideră că nu sunt incidente prevederile art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. referitoare la comiterea omorului prin cruzimi, pentru următoarele considerente:

Prin decizia penală nr. 47 din 14 ianuarie 2009, a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut printre altele, că acțiunile care inspiră groaza, sunt de esența agravantei prevăzută de art. 176 lit. a) C. pen.

În acest sens, jurisprudența a definit „cruzimile" care atrag incidența disp. art. 176 lit. a) C. pen., ca fiind acele acțiuni violente comise într-un mod neomenos, nemilos, cu ferocitate (ca o primă condiție) și care inspiră oroare, groază, atât victimei cât și persoanelor în a căror prezență a fost săvârșită fapta.

Prin decizia penală nr. 3505 din 3 11.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, de asemenea s-a reținut, printre altele, că „omorul deosebit de grav săvârșit prin cruzimi presupune, pe de o parte, ferocitatea acțiunii de ucidere, prin procedee cauzatoare de suferințe prelungite și de maximă intensitate, iar pe de altă parte, provocarea unui sentiment de oroare persoanelor care au cunoștință de fapta de omor și de procedeele folosite în cazul în care inculpatul a conceput și executat fapta de omor astfel încât a produs victimei suferințe prelungite de ucidere - făptuitorul imobilizând victima, lovind-o cu un cuțit mai întâi în zona laterală a abdomenului, iar apoi aplicându-i 15 lovituri de cuțit în zona anterioară și posterioară a toracelui - fapta constituie omor deosebit de grav săvârșit prin cruzimi.

Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, instanța constată că, în cauză, moartea victimei a fost aproape instantanee (fapt reținut chiar prin actul de acuzare) și nu a produs dureri deosebite, prelungite în timp.

Acțiunea violentă nu a produs groază victimei A.G. (acesta fiind lovit din spate, în timp ce încerca să se ridice) dar nici altor persoane, deoarece nu era nimeni de față, iar martorul R.D., la care s-a făcut referitoare prin actul de acuzare a arătat instanței că nu a putut să intre în camera în care se afla victima, (ușa fiind blocată de corpul defunctului) susținând că „nu am putut să mă uit mai mult și nu știu de aceea, ce răni avea". Prin urmare, sentimentul de oroare nu a fost produs martorului R.D., dar nici altor persoane.

Sub aspect subiectiv - pentru existența infracțiunii de omor prin cruzimi - este necesar să se constate că inculpatul a urmărit producerea unor suferințe deosebite victimei, ceea ce în cauză nu s-a demonstrat. Dimpotrivă, elementele de fapt ce rezultă din probele administrate și expertiza psihiatrică efectuată în cauză tind la concluzia că inculpatul a acționat sub un impuls de furie datorat nu atât comportamentului victimei, cât mai ales, tulburărilor de comportament de care suferă.

Singurul aspect care s-ar putea reține este acela că într-adevăr, inculpatul a acționat cu ferocitate, dar această situație nu este suficientă pentru a se reține existența infracțiunii de omor comis prin cruzimi, pentru considerentele expuse anterior.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea și inculpatul N.D.

Apelantul procuror prin motivele de apel depuse a criticat sentința apelată sub aspectul greșitei aplicări de către prima instanță a disp. art. 334 C. proc. pen., apreciind că în cauză, corecta încadrare juridică a faptei săvârșită de inculpat o reprezintă cea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) comb. cu art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., astfel cum a fost menționat în actul de sesizare al instanței și nu cea reținută de prima instanță de judecată, respectiv de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

În acest sens, în apelul promovat de procuror se solicită menținerea încadrării juridice din rechizitoriu și pe cale de consecință, reindividualizarea pedepsei stabilită pentru săvârșirea acestei fapte în limitele speciale ale pedepselor prevăzute de încadrarea juridică apreciată a fi corectă.

În sprijinul motivelor de apel, procurorul a solicitat proba cu doi martori care au participat în calitate de martori asistenți la cercetarea la fața locului și o completare a raportului medico-legal din 29 noiembrie 2010 prin care s-a concluzionat cu privire la constatările efectuate în urma necropsiei cadavrului victimei.

Apelul inculpatului nu a fost motivat prin memoriu separat, însă cu ocazia dezbaterilor orale a criticat sentința pentru netemeinicie, solicitând redozarea pedepsei și diminuarea cuantumului acesteia.

Înainte de intrarea în dezbateri, Curtea ca instanță de Apel a respins ca inutilă proba având ca obiect completarea actului medico - legal întrucât din declarațiile inculpatului rezultă în mod evident că loviturile cu tăișul unei toporiști aplicată în zona spatelui părții vătămate au fost anterioare aplicării loviturilor cu același corp vulnerant în zona craniului, ultimele producând și decesul victimei, această succesiune a loviturilor nefiind contestată de nimeni, iar în ce privește audierea în calitate de martori a două persoane ce au participat ca martori asistenți la cercetarea la fața locului, s-a considerat de către instanța de apel că nu prezintă concludentă, întrucât este evident că acestora, vederea cadavrului victimei le poate produce un sentiment de oroare, un sentiment negativ, indiferent dacă, în cauză, corpul ar fi prezentat doar dilacerarea craniană sau ar prezenta și alte leziuni în zona toracală posterioară.

Prin decizia penală nr. 79/P din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.

S-a luat act de retragerea apelului inculpatului.

Verificând sentința apelată, potrivit art. 371 C. proc. pen., prin prisma criticilor formulate și în ansamblu, în fapt și în drept, Curtea de Apel a apreciat că apelul procurorului este nefondat, iar în ce privește apelul inculpatului, s-a luat act de retragerea acestuia, astfel cum a fost exprimată și consemnată în procesul -verbal întocmit și atașat încheierii de dezbateri.

Instanța de apel a considerat că, prin sentința apelată, prima instanță, în mod legal a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea de omor deosebit de grav, în infracțiunea de omor, reținând ca și argument că, elementul de fapt constând în săvârșirea faptei prin cruzimi, nu rezultă din probele administrate în cauză.

Esența noțiunii de cruzime o constituie în raporturile dintre două persoane umane sau o persoană umană și o altă ființă, un complex combinat obiectiv și subiectiv, constând în:

conduita autorului unor acțiuni materiale sau morale, ce ies din tiparul obișnuit al activității umane și mai mult, chiar și din tiparul de bază al unei conduite ilicite violente, conduită caracterizată printr-o amploare repetabilitate, acuitate sau direcționare specifică a actelor materiale sau morale săvârșite;

urmărirea sub aspect subiectiv din partea autorului acestor acte materiale sau morale, atipice, ieșite din comun, exagerate, a scopului specific de a produce victimei umane sau nu, suferințe inutile, exacerbate, lipsite de justificare, de regulă pe fondul obținerii de satisfacții de natură psihologică a autorului în raport de suferințele victimei;

realizarea în concret a scopului urmărit, respectiv a producerii unor suferințe fizice sau morale inutile, exacerbate, ieșite din comun ale victimei.

Cruzimile, ca și caracteristică a unor acțiuni, se produc înainte de decesul victimei și se consumă în mod obligatoriu odată cu încetarea suferințelor, chiar și prin decesul victimei.

Ele nu au legătură cu caracterul accentuat reprobabil al percepției societății față de gravitatea faptei săvârșite, dar neputând fi determinate în raport de reacția ce sunt terți ai raportului violent dintre victimă și autor, ci doar în raport de estimarea asupra gradului de inutilitate și acuitate a suferințelor victimei respectiv de modul subiectiv în care psihicul autorului urmărește și recepționează producerea acestor suferințe.

De altfel, reacția sau nu de oroare a martorilor asistenți nu servește la rezolvarea apelului declarat de către procuror, întrucât pentru reținerea variantei agravante a infracțiunii de omor constând în lovituri crude inumane, dacă s-ar considera că acestea pot rezulta din reacția ulterioară a unor terți, ar trebui ca în prealabil să se stabilească că autorul loviturilor a avut intenția producerii acestui rezultat și în acest scop și-a diversificat și repetat loviturile în mod intenționat, astfel încât, la descoperirea și vizualizarea cadavrului, în mod determinant, evident acesta să se afle într-o stare, într-o postură sau prezentând anumite caracteristici care să producă rezultatul urmărit și nu doar acceptat de către autorul loviturilor vulnerante.

Dacă s-ar accepta că modul în care se prezintă cadavrul unei victime cu ocazia descoperirii în referire la stare, poziție, număr de lovituri sau alte elemente aparente, ar produce în mod obiectiv oroare în raport de aceste caracteristici, indiferent dacă acest rezultat a fost urmărit de către autor sau s-a produs ca o consecință logică și inevitabilă a intervenției unor altor factori chiar exteriori voinței și acțiunii inculpatului, cum ar fi trecerea timpului, mumificarea, putrefacția, etc, ar însemna ca să se poată reține o situație de agravare a infracțiunii datorată unei circumstanțe reale pe care inculpatul nu a cunoscut-o, nu a urmărit-o și chiar nu a putut să o împiedice a se produce.

Verificând probele administrate în cauză, se constată că, pe de o parte, inculpatul a aplicat multiple lovituri victimei cu același obiect vulnerant, respectiv cu o toporișca și mai precis cu partea tăioasă a acesteia, atât în zona posterioară a toracelui cât și în zona craniană, în această succesiune și într-o cadență ridicată, fără ca între loviturile neletale și cele letale să existe o perioadă de pauză din care să rezulte atitudinea subiectivă a inculpatului de a dori să prelungească suferința victimei în mod crud și inuman.

De altfel, din modul de aplicare a loviturilor se poate constata că cele aplicate cu tăișul toporului în zona umerilor și a spatelui, erau apte și acestea să provoace decesul, zonele respective prezentând elemente vitale ce puteau fi atinse cu ocazia loviturilor (vase importante de sânge, coloană vertebrală) și care ar fi putut să aibă efect letal în sine.

Instanța de apel își însușește atât argumentele cât și poziția primei instanțe că inculpatul având un intelect liminar, nu a urmărit în mod subiectiv producerea unor suferințe inutile victimei, ci modul de desfășurare a activității violente, respectiv succesiunea loviturilor aplicate și poziționarea leziunilor rezultate pe corpul victimei, precum și producerea efectului letal, se află în strânsă legătură, inculpatul aplicând loviturile într-un interval foarte scurt de timp, fără sincope, mai curând inițial la primele lovituri acceptând că poate să provoace decesul victimei, iar ulterior într-o desfășurare rapidă a loviturilor, rezoluțiunea sa infracțională modificându-se spontan, în sensul realizării intenției directe de producere a decesului victimei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, invocând cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen.

S-a susținut astfel că în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 176 lit. a) C. pen., arătându-se în esență că atacul inculpatului a fost caracterizat prin sălbăticie și bărbărie și a produs victimei suferințe profunde anterior survenirii decesului, iar modalitatea concretă în care a fost ucisă victima este de natură a inspira oroare și groază celor care au luat cunoștință de procedeele folosite.

Raportat la modalitatea de comitere a faptei, dar și la manifestările de comportament agresiv anterioare comiterii infracțiunii de omor, ce rezultă din conținutul celorlalte fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin același act de sesizare, se impunea aplicarea unei pedepse orientate spre maximul special.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.

În ce privește încadrarea juridică, Curtea reține că prin cruzimi se înțeleg procedeele sau metodele inumane și inutile de chinuire a victimei înainte de a muri, cauzatoare de suferințe prelungite și de mare intensitate.

Lovirea repetată a victimei nu are întotdeauna semnificația unui sadism al făptuitorului, ci ea poate exprima doar o modalitate de a realiza uciderea, caz în care nu se poate face aplicarea agravantei prev. de art. 176 lit. a) C. pen.

Mijloacele sadice folosite de făptuitor inspiră implicit oroare și groază persoanelor care au luat cunoștință despre această modalitate de comitere a omorului.

Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a aplicat multiple lovituri victimei cu o toporișca (partea tăioasă a acesteia) în zone vitale ale corpului (partea posterioară a toracelui și zona craniană), moartea acesteia fiind instantanee datorită dilacerării cerebrale cu avulsia creierului și hemoragiei meningo-cerebrale.

Aceste lovituri au fost aplicate în mod repetat, fără pauză, într-un interval scurt, fiind doar modalitatea în care inculpatul, persoană cu intelect liminar la granița cu debilitatea mintală ușoară, a înțeles să-și pună în aplicare rezoluția infracțională, neavând așadar semnificația unei dorințe de a cauza suferințe prelungite victimei.

În privința rezonanței sociale a faptei comise de inculpat, din probatoriu rezultă că în comunitatea locală „toată lumea a fost impresionată, de la cel mai mic până la cel mai mare, pentru că a fost comisă o crimă" (a se vedea declarația martorului M.G.), fără a exista așadar vreo raportare la modalitatea concretă în care omorul a fost săvâșit.

Prin urmare, corect s-a reținut de către instanțele de fond și apel că în cauză nu este incidență agravanta prev. de art. 176 lit. a) C. pen., astfel încât încadrarea juridică a faptei comise de inculpat s-a făcut exclusiv prin raportare la art. 174 C. pen.

În ce privește individualizarea pedepsei, dincolo de împrejurarea că aceasta nu a fost criticată în apel, Curtea constată că inculpatul a fost condamnat la 15 ani închisoare, în condițiile în care limitele speciale sunt între 10 și 20 de ani închisoare.

La stabilirea acesteia s-au avut în vedere toate circumstanțele reale și personale, respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, inclusiv modalitatea în care aceasta a fost săvârșită, dar și persoana inculpatului, inclusiv din perspectiva conținutului și a concluziilor raportului de expertiză medico-legală psihiatrică.

Curtea apreciază că funcțiile de constrângere și reeducare ale pedepsei înscrise în art. 52 C. pen. pot fi realizate printr-un tratament sancționator în limitele stabilite de instanța de fond, neexistând motive care să justifice majorarea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

În consecință, în baza art. 385

15

pct. lit. b) C. proc. pen. recursul va fi respins ca nefondat, deducându-se prevenția la zi pentru inculpat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 79/P din 17 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul inculpat N.D.

Deduce din pedeapsa aplicată intimatului inculpat N.D., durata reținerii și a arestării preventive de la 12 septembrie 2010 la 20 octombrie 2011.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON pentru apărarea intimatului inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 octombrie 2011.