ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 614/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față,

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 36 din 16 martie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în

dosarul nr. 609/421/2008, a dispus, în baza art. 257 C. pen. raportat la art.

278/2000, condamnarea inculpatului M.C.G. la pedepse de câte 2 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență (3 fapte).

În baza art.

215 alin. (1) și (2) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (

trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.,

a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 25 raportat la art. 246 C. pen. cu aplicarea

art. 258 C. pen., instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate S.C.G.

În baza art.

33 lit. a) și b) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.

A aplicat

dispozițiile art. 71 și art. 64 lit. a), cu excepția dreptului de a alege, b)

și c) C. pen.

A obligat

inculpatul la restituirea sumei de 10000 Euro către partea vătămată S.C.G.

În

conformitate cu art. 6

1

alin. (4) din Legea nr. 78/2000, a dispus ca

inculpatul să restituie părții vătămate T.M., suma de 6000 Euro.

În baza art.

257 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 500 Euro,

nesolicitată de denunțătorul P.C.

În baza art.

11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul

penal pornit împotriva inculpatei M.(C).M., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 258 C. pen., abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor, întrucât lipsește plângerea prealabilă a

persoanei vătămate S.C.G.

A obligat

inculpatul M.C.G., la 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt, următoarele:

Prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași nr. 67/D/P/2006,

s-a dispus trimiterea în judecată a părții vătămate S.C.G. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional

organizat, fiind arestat preventiv, începând cu data de 20 aprilie 2007 când a

fost asistat de avocații M.C.T., C.R. și inculpatul M.C.G.

Urmare

discuțiilor purtate relativ la probatoriul ce se impunea a fi administrat în

dosarul nr. 67/D/P/2006, inculpatul M.C.G. a aflat că partea vătămată S.C.G.

este titularul contului nr. deschis la BRD, unde a depus la 22 martie 2007,

suma de 16.000 Euro.

Partea

vătămată S.C.G., a solicitat inculpatului M.C.G. să-i asigure prezența în arest

a unui notar care să întocmească o procură legalizată pentru a retrage din cont

restul sumei din care urmează să plătească onorariul apărătorilor, restul sumei

fiind destinată membrilor familiei sale. Inculpatul M.C.G. a fost de acord cu

propunerea părții vătămate, promițându-i că va lua legătura cu un notar public

în scopul încheierii procurii. La data de 04 mai 2007, în timp ce la Tribunalul

Iași se judeca o cerere de revocare a măsurii arestării preventive, inculpatul M.C.G.

i-a dat părții vătămate – aflată în stare de arest preventiv – să semneze un

formulat intitulat „ordin de plată în valută”, completând în prealabil, toate

rubricile, mai puțin cele referitoare la numărul contului său și al părții

vătămate. Acest formular a fost prezentat părții vătămate alături de mai multe

înscrisuri, astfel că partea vătămată nu are posibilitatea reală de a vedea

conținutul înscrisului dar fiind întrebat inculpatul despre acest fapt, acesta

a spus că partea vătămată a semnat o împuternicire pentru avocatul M.L.C.

În aceeași zi,

inculpatul M.C.G. a deschis la BRD – agenția A. Panu, contul său nr. ,

operațiunea fiind efectuată de către inculpata M.M., aceasta devenind prin

căsătoria încheiată în 2007, cumnata inculpatului.

Ordinul de

plată în valută completat de inculpatul M.C.G. și semnat de titularul contului

– partea vătămată S.C.G. – care autoriza efectuarea de către BRD a transferului

sumei de 11579 Euro din acest cont în contul inculpatului, a fost prezentat

apoi inculpatei M.M. care a efectuat operațiunea la ora 13,21, după care

inculpatul a retras din contul personal suma de 11.500 Euro.

Conform

adresei nr. 253 din 12 iulie 2007 emisă de BRD, accesul la un cont deschis –

persoane fizice – poate avea titularul contului, împuternicitul desemnat de

titular la deschiderea contului său, o persoană mandatată de titular pe baza

unei procuri autentice precum și moștenitorii titularului, în caz de deces, pe

baza certificatului de moștenitor.

În condițiile

în care la data de 04 mai 2007, când au fost retrași banii din cont, partea

vătămată S.C.G., era arestată, nefiind desemnată o persoană împuternicită să

ridice banii din contul său, singura modalitate în care se putea retrage era

aceea de transfer valută de către o persoană mandatată prin procură autentică

de către titular. În acest sens a dorit să procedeze partea vătămată când i-a

solicitat inculpatului să-i înlesnească prezența unui notar la locul de

deținere pentru întocmirea unei procuri autentice.

Inculpatul nu

a mai dat curs acestei solicitări dar având asupra sa ordinul de plată,

completat personal și semnat de partea vătămată, s-a prezentat la BRD – agenția

A.Panu – a prezentat înscrisul inculpatei M.M., care nerespectând normele

băncii, în lipsa titularului sau a împuternicitului acestuia și fără a solicita

inculpatului M.C.G., o procură autentică, a efectuat operațiunea de transfer a

sumei de 11.579 Euro din contul părții vătămate S.C.G., în contul său.

În aceeași zi,

inculpatul i-a adus la cunoștință concubinei părții vătămate – martora C.C. –

că a retras banii din cont, ascunzându-i însă modalitatea și că suma de 7000

Euro a dat-o angajaților băncii pentru a putea face operațiunea, astfel că a

mai rămas cu 4000 Euro din care 1500 reprezintă onorariul său, alți 1500 Euro

reprezintă taxe ce se impuneau a fi efectuate, iar restul de 1000 Euro i-a

înmânat-o concubinei părții vătămate.

Martora C.C.

și sora părții vătămate, i-au comunicat telefonic acesteia, despre modalitatea

la care a recurs inculpatul iar ulterior i s-a solicitat restituirea sumei

retrase fără acordul său din cont, dar întrucât nu a reușit să intre în posesia

banilor a formulat plângere la parchet împotriva inculpatului M.C.G.

Inculpatul M.C.G.,

în afara contractului de asistență juridică încheiat cu partea vătămată S.C.G.,

a încheiat un alt contract de asistență juridică cu membrii familiei acestuia –

T.L. – mama părții vătămate S.V. – tatăl părții vătămate Ș. și a fratelui

acestuia, S.I.

Se reține că S.C.G.

cumpărase în numele mamei sale, un imobil în județul Iași, asupra căruia s-a

instituit, prin ordonanța nr. 67/P/2006 din 20 aprilie 2007 sechestru asigurător,

solicitându-se ridicarea inscripției ipotecare și înscrierea în registrul de

carte funciară.

La sfârșitul

lunii aprilie 2007, inculpatul M.C.G. a luat legătura cu martora C.C.,

concubina lui S.C.G., întâlnindu-se cu aceasta și cu S.A.L., cărora le-a

solicitat suma de 6000 Euro pentru a „o scoate din dosar” pe mama acestora, T.L.

La data de 30

aprilie 2007, martora T.M. s-a deplasat împreună cu martorele C.C. și S.A.L.,

la cabinetul inculpatului M., acesta afirmând că suma de 6000 Euro trebuie să o

dea persoanelor care „aveau dosarul în lucru”, fără a menționa vreun nume sau

vreo calitate, stabilind să primească banii până la data de 3 mai 2007.

În dimineața

zilei de 3 mai 2007, martorele T.M., S.A.L. și C.C., după ce au făcut rost de

bani, s-au întâlnit cu inculpatul M.C.G. la Tribunalul Iași, stabilind de comun

acord, să meargă la cabinetul său, o rudă și respectiv avocat S.C.D.

Acesta i-a dat

inculpatului suma de 6000 Euro într-un plic obișnuit, iar inculpatul, după ce

i-a înmânat, i-a așezat în două plicuri de câte 3000 Euro, explicând că

procedează după cum trebuie să-i dea mai departe. După ce a ieșit din biroul

inculpatului, martorul S.C.D. i-a dat telefon concubinei sale și i-a povestit

cum s-a întâmplat.

Ulterior datei

de 3 mai 2007, constatând că nu a fost admisă nici cererea de revocare a

măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.D. și nici nu s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei T.L., martora T.M. l-a căutat pe

inculpatul M.C.G. care i-a spus că o va contacta, banii nefiindu-i însă

restituiți.

În vara anului

2006, P.C., conducător auto la SC „E.V.” SRL Iași, s-a deplasat în Italia cu

autoturismul Opel Vectra înmatriculat sub nr. Când a ajuns pe teritoriul

Ungariei, într-o benzinărie a fost oprit de un echipaj al Gărzii Vamale, cu

unul dintre aceștia având o altercație pentru care autoritățile ungare au

efectuat cercetări sub aspectul infracțiunii de ultraj.

În luna iulie

2007, mama lui P.C. a fost citată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

în dosarul nr. 2606-II/5/2007 având ca obiect, recunoașterea hotărârii

judecătorești pronunțată în străinătate”, aducându-i-se la cunoștință faptul că

autoritățile judiciare ungare au dispus începerea urmăririi penale față de P.C.

și aplicarea unei mustrări.

Fără să

cunoască soluția dată de autoritățile judiciare ungare, denunțătorul P.C. a

luat legătura cu inculpatul M.C.G. – anterior l-a contactat pentru a-i asigura

asistență juridică într-o cauză civilă – rugându-l să meargă la parchet pentru

a se interesa despre motivul citării sale.

Denunțătorul

ținea legătura cu inculpatul prin telefon iar acesta i-a transmis, prin

intermediul martorului B.C.C., că problema sa este destul de gravă și că ar fi

bine să nu meargă prin oraș atunci când se va întoarce din Italia.

La data de 28

august 2007, când denunțătorul P.C., s-a întors în țară, a luat legătura cu

inculpatul M.C.G., care i-a spus că problema lui poate fi rezolvată doar prin intermediul

unei persoane care lucra la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

În ziua

următoare – 29 august 2007 – la solicitarea inculpatului, martorul B.C.C. l-a

căutat pe denunțătorul P.C. și s-au întâlnit toți trei, în jurul orelor 21,00.

Discuțiile

dintre denunțătorul P.G. și inculpatul M.C.G., s-au purtat în mașina acestuia

din urmă, de față fiind și martorul B.C.C. Inculpatul i-a spus că dosarul său

se află în instrumentare la procurorul M.C., afirmând că în seara de 29 august

2007 trebuia să-i dea suma de 1.500 Euro și încă 1000 Euro trebuie să-i dea

colegului de birou al procurorului. De asemenea, i-a spus că suma de 500 Euro

reprezintă comisionul său.

Denunțătorul a

fost de acord să plătească banii pentru a obține o soluție favorabilă, însă

neavând decât 1500 Euro i-a cerut inculpatului să-i mai acorde o oră, timp în

care a împrumutat bani de la mai multe persoane, până la 3000 Euro.

În ziua de 30

august 2007, inculpatul M.C.G. l-a contactat telefonic pe denunțător cu care

s-a întâlnit la cabinetul său, unde i-a fost înmânată copia ordonanței de

aplicare a sancțiunii cu mustrare de către autoritățile ungare, în limba

maghiară și traducerea autorizată în limba română. Înscrisurile fuseseră remise

avocatului M.L. în ziua de 28 august 2007, în calitate de împuternicit al

denunțătorului P.C., astfel cum rezultă din procesul-verbal nr. 2606/II/5/2007

întocmit de procurorul cauzei.

În aceeași zi,

denunțătorul a plecat cu autocarul în Italia, fiind însoțit și de martorul B.C.,

astfel că, verificând înscrisurile primite de la inculpat și-a dat seama că a

fost indus în eroare și că suma de 2500 Euro a rămas în posesia acestuia.

Până la data

audierii inculpatului, denunțătorul P.C. a reușit să recupereze o parte din

bani, nefiind recuperată suma de 500 Euro.

Cu ocazia

primei declarații date la parchet, inculpatul M.C.G. a susținut că partea

vătămată S.C.G. îi datora suma de 10.000 Euro, bani pe care i-ar fi împrumutat

în 2007 în prezența colegului său M.L.C. și a prietenei sale – P.M., aceasta

din urmă garantând împrumutul cu o cantitate mare de bijuterii.

Aceștia au

fost audiați ca martori, confirmând inițial versiunea inculpatului, dar

ulterior s-a stabilit că declarațiile sunt mincinoase fiind cercetați pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen.

Cu privire la

inculpații M.L.C. P.M., la data de 17 decembrie 2008, când au fost audiați de

instanță, au dat declarații de retragere a mărturiilor din cursul urmăririi

penale, astfel că în temeiul art. 38 C. pen., cauza a fost disjunsă iar prin

sentința penală nr. 203 din 17 decembrie 2008 s-a dispus încetarea procesului

penal conform art. 1 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. i) C. proc. pen.

și art. 260 alin. (2) C. pen.

Instanța de

fond administrând probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza de

cercetare judecătorească a reținut ca fiind dovedite infracțiunile de trafic de

influență respectiv infracțiunea de înșelăciune iar în ceea ce privește

infracțiunea de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

respectiv abuz în serviciu contra intereselor persoanei (pentru inculpata M.M.)

s-a reținut că se impune încetarea procesului penal conform dispozițiilor art.

11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. pen., în raport de

modificările aduse prin Legea nr. 58/19 martie 2009 care obligă procurorul să

cheme partea vătămată și să întrebe dacă formulează plângere prealabilă

împotriva inculpatului M.C.G. respectiv M.M.

Împotriva

sentinței pronunțate de prima instanță, au formulat recurs Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție –

Serviciul Teritorial Ploiești, solicitând casarea hotărârii și în rejudecare

condamnarea inculpaților și pentru infracțiunea de instigare la abuz în

serviciu respectiv abuz în serviciu și majorarea pedepsei aplicate inculpatului

M.C.G.

În motivele

scrise se reține că procurorul de caz a apreciat faptele ca fiind circumscrise

dispozițiile art. 246 C. pen. respectiv art. 25 C. pen. raportat la art. 246 C.

pen. și ca atare nu era obligat și nici nu putea face aplicarea dispozițiilor

art. 286 C. proc. pen.

Pe de altă

parte, deși în motivele scrise de recurs se arată că plângerea formulată de

partea vătămată S.C.G., la data de 25 mai 2007 satisface condițiile unei

plângeri prealabile, în susținerea orală, procurorul a arătat că această

plângere nu îndeplinește cerințele legii și ca atare nu poate fi considerată o

plângere prealabilă.

În motivele

scrise de recurs s-a solicitat așadar, condamnarea inculpaților și pentru

infracțiunea de abuz în serviciu și pentru inculpatul M.C.G., majorarea pedepselor.

În susținerea

orală, procurorul de ședință a solicitat în principal casarea sentinței și în

rejudecare, condamnarea inculpatului M.C.G., pentru toate infracțiunile

reținute în actul de sesizare și majorarea pedepsei.

De asemenea, a

solicitat disjungerea cauzei în ceea ce privește infracțiunea de abuz în

serviciu și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a

proceda la citarea părții vătămate în scopul de a-și manifesta voința în ceea

ce privește tragerea la răspundere penală a inculpaților M.C.G. și M.M.

În subsidiar,

a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea

cauzei la instanța de fond pentru îndeplinirea obligațiilor ce decurg din Legea

nr. 58/2008.

Recurentul

inculpat M.C.G. a solicitat casarea sentinței și în rejudecare achitarea sa în

temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen.

A solicitat

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de abuz de încredere și aplicarea

unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.

În drept, a

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17 și 14 C.

proc. pen.

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, cât

și din oficiu, cauza, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. și

art. 3, constată că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Din analiza

probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține în esență, următoarea stare

de fapt:

este avocat în cadrul Baroului Iași având drept de a pune concluzii la

judecătorie, tribunal și curte de apel.

În virtutea

acestei calități, inculpatul a încheiat un contract de asistență juridică cu

partea vătămată S.C.G. care era arestat în dosarul nr. 67/D/P/2006 al

Serviciului Teritorial Iași – D.I.I.C.O.T. și trimis în judecată pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Urmare mai

multor discuții pe care le-a purtat cu partea vătămată în dosarul arătat,

inculpatul a luat la cunoștință faptul că partea vătămată este titularul unui

cont deschis la BRD – Groupe Societe Generale, pentru suma de 16.000 Euro.

Partea

vătămată i-a solicitat inculpatului M.C.G. să ia legătura cu un notar care era

dispus să se prezinte la locul de deținere în vederea întocmirii unei procuri speciale

pentru a se putea retrage banii din cont, urmând să folosească o parte pentru plata

onorariilor avocaților săi iar restul sumei era destinată membrilor familiei

sale.

Deși

inculpatul a promis că va lua legătura cu un notar, nu a făcut nici un demers

în acest sens iar la data de 04 mai 2007, în timp ce la Tribunalul Iași se

examina cererea părții vătămate de revocare a măsurii arestării preventive,

inculpatul i-a dat acesteia să semneze un formular intitulat „ordin de plată în

valută” pe care l-a completat la toate rubricile cu excepția numărului de cont

al său și al părții vătămate. Înscrisul a fost predat părții vătămate împreună

cu mai multe hârtii astfel că aceasta nu a avut reprezentarea că semnează un

ordin de plată ci dimpotrivă că a semnat o împuternicire pentru al doilea

apărător al său, avocatul M.L.C.

Fiind în

posesia ordinului de plată obținut, prin mijloace dolosive de la partea

vătămată, inculpatul s-a deplasat la B.R.D. – Agenția A. Panu Iași, unde își

avea cont deschis partea vătămată și și-a deschis propriul său cont, fiind ajutat

de inculpata M.M., angajată la BRD.

Ordinul de plată

în valută completat de inculpatul M.C.G. și semnat de titularul contului care

autoriza efectuarea de către bancă a transferului sumei de 11.579 Euro, a fost predat

inculpatei M.M. care a efectuat operațiunea de transfer la ora 13,21, banii

fiind folosiți de inculpat în interes propriu, mai puțin suma de 1000 Euro ce a

fost dată concubinei părții vătămate.

Vinovăția

inculpatului rezultă din declarațiile părții vătămate care se coroborează cu

declarațiile martorilor C.C. și S.A.L. precum și înscrisurile emise de bancă

prin care se arată procedura ce trebuia respectată pentru transferul unor sume

de bani din contul unei persoane în contul altei persoane.

Astfel, din

adresa nr. 253 din 12 iulie 2007 a BRD – Groupe Societe Generale – rezultă că

accesul la un cont deschis la această bancă – persoane fizice – îl poate avea

titularul contului, în lipsa acestuia o persoană împuternicită de titular la

deschiderea contului său sau o persoană mandatată de titular pe baza unei

procuri autentice. Această din urmă modalitate a fost discutată de partea

vătămată și inculpat care trebuia să întreprindă demersurile necesare pentru a

facilita prezența la locul de detenție, a unui notar care să întocmească o

procură legalizată.

Inculpatul,

profitând de starea de detenție a părții vătămate și în deplină cunoștință de

cauză, i-a dat acestuia, la instanță, să semneze mai multe hârtii printre care

se afla și un ordin de plată completat, mai puțin numărul de cont al părții

vătămate dar pe care inculpatul îl aflase anterior în cadrul vizitelor pe care

le-a efectuat în arest și a discuțiilor purtate cu partea vătămată.

Din

declarațiile martorilor C.C. și S.A.L., cu care se întâlnise la cabinetul său,

inculpatul le-a adus la cunoștință că a retras din cont suma de 11.000 Euro –

fără a le informa asupra modalității adoptate – din care suma de 7000 Euro a

dat-o unor angajați ai băncii pentru a putea face operațiunea, 1500 Euro

reprezintă onorariul său, 500 Euro taxe, iar suma de 1000 Euro le-a fost

înmânată celor două martore. Acestea au luat legătura telefonic cu partea

vătămată S.C.G. care le-a spus că au fost înșelate, în condițiile în care

inculpatul nu s-a prezentat la locul de deținere cu un notar pentru a întocmi

procura legalizată și nici nu l-a împuternicit pe inculpat să retragă banii din

cont.

Retragerea

banilor din contul părții vătămate a fost posibilă datorită activității

culpabile a inculpatei M.M. - aflată în situație de rudenie cu inculpatul –

care nu a respectat metodologia bancară, fiind de acord cu transferul banilor

dintr-un cont în altul în condițiile în care această operațiune nu a fost

stabilită de titularul contului și nici de celelalte persoane enumerate de

bancă.

Fapta

inculpatului, astfel cum a fost descrisă anterior, realizează elementele

constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și

(2) C. pen.

Nu poate fi

însușită cererea formulată de inculpat în sensul schimbării încadrării juridice

a faptei din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea de abuz de încredere,

în condițiile în care din probe a rezultat, în mod evident, inducerea în eroare

a părții vătămate prin manopere dolosive.

a încheiat un contract de asistență juridică cu membrii familiei Ș., respectiv

cu T.L. (mama părții vătămate Ș.), S.V. – tatăl și S.I. – fratele acestuia.

Din probele

administrate rezultă că S.C.G. i-a cumpărat mamei sale un imobil în localitatea

Horpaz comuna Miroslava, județul Iași, asupra căruia s-a instituit, prin

ordonanța dată de procuror în dosarul nr. 67/D/P/2006, sechestru asigurator.

Din

declarațiile martorei C.C. rezultă că inculpatul, în cursul lunii aprilie 2007,

a luat legătura cu aceasta și cu S.A.L., cărora le-a solicitat suma de 6000

Euro pentru a se obține o soluție favorabilă în dosar față de T.L.

Martora T.M.,

împreună cu martorele C.C. și S.A.L. s-au deplasat la cabinetul inculpatului

care le-a spus că suma de 6000 Euro trebuie împărțită la persoanele care „aveau

dosarul în lucru”.

După discuția

cu inculpatul, denunțătorii au făcut rost de banii solicitați pe care i-au dat

martorului S.C. care urma să se întâlnească cu inculpatul la cabinetul său.

Banii au fost remiși inculpatului într-un plic alb obișnuit, după care acesta

i-a împărțit, punându-i în două plicuri a câte 3000 Euro, explicându-i că

procedează în această manieră deoarece trebuie să-i dea mai departe. După ce a

dat banii, martorul S.C. a sunat-o pe concubina sa și i-a spus cum a procedat.

Ulterior s-a

constatat că nu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a lui T.L., fiind

de asemenea respinsă cererea de punere în libertate a inculpatului S.C.G.,

cercetat în același dosar.

Împrejurările

comiterii faptei rezultă din declarațiile martorilor audiați și din

declarațiile inculpatului din care rezultă că, în mod repetat a contactat-o

telefonic pe martora T.M. și C.C. pentru a le convinge că le va restitui banii dacă

S.C.G. își va retrage plângerea formulată împotriva sa.

În condițiile

în care inculpatul a solicitat bani de la denunțători, afirmând că are

influență asupra procurorului care instrumentează cauza, putând să obțină o

soluție favorabilă pentru învinuita T.L., faptele acestuia realizează

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

treia infracțiune a fost săvârșită de inculpat în cursul anului 2006 când a

fost contactat de denunțătorul P.C. – acesta îl cunoștea pe inculpat întrucât

îi asigurase anterior asistență juridică într-o cauză civilă – solicitându-i să

se intereseze care a fost motivul pentru care mama sa a fost citată la

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 11370/1528/AJI/2007.

Inculpatul a

luat la cunoștință faptul că împotriva denunțătorului P.C., autoritățile ungare

– datorită unui incident pe care acesta l-a avut pe teritoriul acestui stat –

au început urmărirea penală aplicându-i acestuia sancțiunea mustrării, fiind necesar

a-i fi înaintate actele întocmite precum și traducerea acestora în limba

română.

Deși

inculpatul știa soluția dispusă de autoritățile străine i-a transmis

denunțătorului, prin intermediul martorului B.C. că la întoarcerea din Italia,

ar fi bine să nu iasă din oraș deoarece problema sa este una gravă.

În data de 29

august 2007, la solicitarea inculpatului, martorul B.C.C. l-a căutat pe

denunțătorul P.C. și s-au întâlnit toți trei, după orele 21,00 în județul Iași.

Discuțiile au

fost purtate în autoturismul inculpatului care i-a spus denunțătorului că

dosarul său se află în lucru la procurorul M.C., căruia, pentru a i se da o

soluție favorabilă trebuie să-i dea suma de 1500 Euro, iar suma de 1000 Euro

trebuie dată în același scop, colegului de birou al magistratului. De asemenea,

i-a cerut denunțătorului și suma de 500 Euro reprezentând onorariul său.

Denunțătorul a

fost de acord să plătească, fiindu-i dată în aceeași seară suma de 1500 Euro,

urmând ca restul să fie dați a doua zi.

În 30 august

2007, inculpatul l-a sunat pe denunțător, s-au întâlnit la cabinetul său unde

i-a înmânat copia ordonanței de aplicare a sancțiunii mustrării dispusă de

autoritățile ungare. Înscrisurile fuseseră remise avocatului M.L. în ziua de 28

august 2007, în calitate de împuternicit a denunțătorului P.C., astfel cum

rezultă din procesul-verbal întocmit de procuror.

Denunțătorul P.

a împrumutat de la martorul P.R. suma de 1000 Euro pe care i-a dat-o

inculpatului.

În aceeași zi

denunțătorul împreună cu martorul B. au plecat în Italia și după lecturarea ordonanței

și-au dat seama că inculpatul i-a indus în eroare, astfel că luând legătura cu

inculpatul, i-a cerut restituirea banilor.

Declarațiile

martorilor audiați în faza de urmărire penală și în cursul cercetării

judecătorești, inclusiv în fața instanței de recurs, coroborate cu înscrisurile

emise de autoritățile ungare din care rezultă că denunțătorului i se aplicase

doar o mustrare, dovedesc, dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatului. Acesta

a pretins și primit bani în contextul în care a afirmat că trebuie să-i dea

magistratului procuror care instrumentase cauza, dar și colegului său de birou,

fapta sa realizând elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de

influență.

În atare condiții,

criticile inculpatului invocate în recurs sunt nefondate, sentința pronunțate

de Curtea de Apel fiind legală.

În ceea ce

privește aspectul de nelegalitate invocat de procuror privind greșita încetare a

procesului penal pentru inculpații M.C.G. și M.M. - pentru săvârșirea

infracțiunilor de instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei

respectiv abuz în serviciu – Înalta Curte constată că acesta este nefondat

pentru următoarele considerente:

Din probele

administrate rezultă că faptele au fost comise de inculpații M.C.G. și M.M., în

cursul lunii august 2007, acesta constând în aceea că inculpatul M. a

determinat-o pe inculpata M.M. să încalce normele bancare și să dispună transferarea

sumei de 11.579 Euro în contul inculpatului.

Urmărirea penală

a fost începută la data de 10 iulie 2007 (f.4-5 d.u.p.) iar sesizarea instanței

s-a dispus la data de 08 aprilie 2008.

Între momentul

începerii urmăririi penale și trimiterea în judecată a inculpaților, a intrat

în vigoare Legea nr. 58 din 19 martie 2009 pentru completarea art. 258 C. pen.

Potrivit art.

1 alin. (2) din lege, „în cazul prevăzut la alin. (1), pentru faptele prevăzute

la art. 246, art. 247 și art. 250 alin. (1)-(4), acțiunea penală se pune în

mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, cu excepția celor care au

fost săvârșite de o persoană dintre cele prevăzute la art. 147 alin. (3) C.

pen.

De asemenea,

dispozițiile art. 286 C. proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 356/2006,

în alin. (2) al textului arătându-se că „dacă într-o cauză în care s-au făcut

acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o

încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de

cercetare penală cheamă partea vătămată și o întreabă dacă înțelege să facă

plângere”.

Dispozițiile

alin. (2) ale aceluiași text – care prevedeau o soluție similară pentru

instanța de judecată – au fost abrogate.

Cât privește

termenul de introducere a plângeri, acesta este de 2 luni și curge din ziua în

care persoana vătămată a știut cine este făptuitorul.

Spre deosebire

de aplicarea în timp a normelor de drept penal, unde pe baza principiului

activității există și situații în care se aplică principiile retroactivității

respectiv ultraactivității (art. 10-17 C. proc. pen.), Codul de procedură

penală nu cuprinde nici o prevedere de principiu referitoare la aplicarea în

timp a normelor de drept procesual penal, devenind operant principiul

activității, potrivit căruia normele procesual penale se aplică între momentul

intrării în vigoare și momentul încetării acțiunii lor, fiind aplicabil

principiul

tempus regit actum.

În ceea ce

privește valabilitatea actelor procesuale și consecința nerespectării

termenului prevăzut de lege, pentru efectuarea acestora, se impune a fi reținut

– sub primul aspect – că orice act procesual trebuie să îndeplinească două

condiții de fond și anume: să fie efectuat de organul judiciar competent sau de

persoana abilitată prin lege și să cuprindă manifestarea de voință de a produce

efectele juridice pe care le are în vedere legea pentru acel act procesual.

În cazul

plângerii prealabile, aceasta nu poate fi introdusă decât de persoana vătămată

personal sau prin mandatar special, și nu mai târziu de 2 luni de la data de la

care persoana vătămată a cunoscut cine este făptuitorul.

Sub cel de-al

doilea aspect, atunci când un drept procesual nu este exercitat în termenul

imperativ prevăzut de lege, intervine decăderea titularului din acest drept,

ceea ce îl împiedică să-l mai exercite după expirarea termenului.

În cauza

dedusă judecății, în condițiile în care persoana vătămată era o instituție

privată de utilitate publică – BRD nefiind o instituție publică – iar

funcționarii acesteia nu sunt funcționari publici, procurorul avea obligația,

ca urmare a modificărilor survenite prin Legea nr. 58/2008, să cheme persoana

vătămată și să întrebe dacă formulează plângere prealabilă împotriva

inculpaților M.C.G. și M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută

de art. 246 C. pen., respectiv instigare la abuz în serviciu.

Procurorul era

obligat să cheme persoana vătămată, atâta timp cât legea a intrat în vigoare

între momentul începerii urmăririi penale și trimiterea în judecată a

inculpaților și atâta timp cât încadrarea juridică dată de procuror este

provizorie, instanța fiind ținută doar de faptele reținute în actul de sesizare

nu și de încadrarea juridică. date acestora.

În aceste

condiții este lipsită de fundament susținerea parchetului în sensul că

procurorul a caz a apreciat că persoana vătămată este o instituție publică și

ca atare nu era necesară plângerea prealabilă, interpretarea fiind greșită în

raport cu dispozițiile cuprinse în Legea nr. 58/2008, respectiv art. 147 C.

pen.

Această condiție

nu putea fi acoperită în cursul judecății dat fiind faptul că se depășise

termenul de 2 luni în care persoana vătămată putea să formuleze plângere

prealabilă împotriva celor doi inculpați. Pe de altă parte, dispozițiile art.

286 alin. (2) C. pen. au fost abrogate prin aceeași lege.

Așa fiind,

instanța de fond în mod corect a constatat că acțiunea penală nu poate fi pusă

în mișcare, astfel încât critica parchetului este nefondată și ca atare nu

poate fi însușită de instanța de recurs.

Nefondată este

și critica ce vizează individualizarea judiciară a pedepsei.

Instanța de

fond a evaluat în mod corespunzător împrejurările comiterii faptelor care

reflectă gradul de pericol social concret al acestora dar și datele personale

ce-l caracterizează pe inculpatul M.C.G., astfel că aplicarea unei pedepse

rezultante de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție este de natură

a atinge scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –

Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești și inculpatul M.C.G.,

împotriva sentinței penale nr. 36 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești.

Văzând și

dispozițiile art. 189 – 192 C. proc. pen.,

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial

Ploiești și de inculpatul M.C.G. împotriva sentinței penale nr. 36 din 16

martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă

recurentul intimat inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul pentru

apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată M.(C)M. până

la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 27 februarie 2012.