ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3004/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 24 ianuarie 2012 a Tribunalului Brăila, în baza art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G., la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată, faptă comisă în perioada aprilie - mai 2010. În baza art. 257 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.G. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, faptă comisă în luna iunie 2010. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea celor două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, sporită la 5 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i-au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., în referire la art. 256 alin. (2) C. pen. și decizia nr. 59/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată în recurs în interesul legii, s-au respins cererile de constituire de parte civilă a cumpărătorilor de influență T.S. și S.R. S-a dispus confiscarea în folosul statului, de la inculpatul P.G. a următoarelor sume: - 500 euro în echivalent RON, corespunzător lunii aprilie 2010; - 300 euro în echivalent RON, corespunzător lunii mai 2010; - 2.000 RON, sume pretinse și primite în mod repetat de la T.S.

în perioada aprilie - iunie 2010, pentru a-i facilita obținerea de la Primăria Brăila a unui teren în vederea construirii unei case; - 600 euro în echivalent RON corespunzător datei de 17 iunie 2010, sumă primită de la S.R. pentru a-i facilita obținerea de la Primăria Brăila a unei locuințe tip ANL. În baza art. 189 - 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1379/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, înregistrat pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 5003/113/2011, în temeiul art. 262 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P.G., pentru săvârșirea a două infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și respectiv art. art. 257 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se că inculpatul în perioada aprilie - iunie 2010 a promis cumpărătorilor de influență T.S. și S.R., prezentându-se ca fiind o persoană cu influență printre salariații Primăriei Brăila, că le facilitează obținerea unui teren intravilan pentru construirea unei case și respectiv a unei locuințe de tip ANL, pretinzând și primind în mai multe rânduri suma totală de 1.400 euro în monedă națională și suma totală de 2.000 RON. În faza actelor premergătoare inculpatul a recunoscut în totalitate faptele comise, iar apoi după începerea urmăririi penale s-a sustras, nemaiputând fi ascultat și nefiindu-i prezentat materialul de urmărire penală, conduită pe care a adoptat-o și în faza cercetării judecătorești.

În cursul urmăririi penale au fost administrate probe prin următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor și declarația inculpatului înainte de începerea urmăririi penale. Cumpărătorii de influență T.S. și S.R. s-au constituit părți civile cu sumele avansate inculpatului pentru a cumpăra influența. În faza cercetării judecătorești s-a procedat la audierea cumpărătorilor de influență și a martorilor. În cursul judecății nu s-a procedat la audierea inculpatului întrucât acesta s-a sustras și nu s-au administrat noi probe în afara readministrării celor de la urmărirea penală potrivit principiului administrării nemijlocite a probelor și nu au fost depuse acte în circumstanțiere în lipsa inculpatului.

Din analiza și interpretarea coroborată a probelor administrate în cauză, instanța a reținut aceeași situație de fapt ca aceea avută în vedere prin rechizitoriu, apreciind că, în drept, fapta inculpatului P.G. de a pretinde și primi, în primăvara anului 2010, în lunile aprilie - mai, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod repetat, de la T.S. suma totală de 800 euro în echivalent RON la data predării, precum și alte sume mărunte în RON, bunuri precum pește și alte servicii, toate în valoare de 2.000 RON, făcându-i să creadă că are influență pe lângă funcționarii din cadrul Consiliului Local Municipal însărcinați cu analizarea și aprobarea cererilor formulate în baza Legii nr. 15/2003, în sensul de a-i determina să îi atribuie un teren intravilan, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în formă continuată prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta aceluiași inculpat de a se prezenta drept o persoană cu influență asupra funcționarilor Consiliului Municipal Brăila însărcinați cu repartizarea locuințelor, de a pretinde în ziua de 16 iunie 2010 și primi în ziua de 17 iunie 2010, de la cumpărătorul de influență S.R. suma de 600 euro în echivalent RON, pentru a-i facilita acestuia obținerea unei locuințe tip ANL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. S-a apreciat că cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului sunt în concurs real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., întrucât a săvârșit faptele înainte să fie condamnat pentru vreuna din ele, text ce urmează să fie aplicat în cauză împreună cu prevederile art. 34 lit. b) C. pen.

privind pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni săvârșită de persoana fizică. Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție sub forma intenției directe. Cum săvârșirea infracțiunii și vinovăția inculpatului au fost dovedite, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia. La individualizarea cuantumului pedepselor, instanța, conform art. 72 C. pen., a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, și anume: dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă fixate în partea specială a C. pen. pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptelor comise, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale încălcate, de persoana infractorului, de conduita acestuia, de cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Instanța a avut în vedere, de asemenea, faptul că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală și la audiere, în faza actelor premergătoare, a recunoscut faptele comise. În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite, nerespectarea dispozițiilor legale privind activități de interes public, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. Deși în art. 71 C. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, se prevede că drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) - c) C. pen.

se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii, este de observat că potrivit art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție, tratatele ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern și au prioritate atunci când privesc drepturile omului și sunt mai favorabile decât legile interne. Așadar, atâta timp cât săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență nu au legătură cu vreo profesie, funcție ori activitate desfășurată de inculpat, instanța a considerat că, indiferent de durata pedepsei și de natura infracțiunii care a atras-o nu se justifică interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a arătat că vor rămâne neinterzise drepturile prevăzute de art. 64 lit. d) și e) C. pen., în condițiile art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitor la asigurarea respectului față de viața de familie.

La pronunțarea unei astfel de soluții instanța a avut în vedere Hotărârea din 28 septembrie 2004 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab contra României, publicată în M. Of. nr. 484/08.06.2005, prin care Statul Român a fost condamnat la plata de despăgubiri către reclamantul Sabou pentru încălcarea dreptului său la respectarea vieții de familie reglementat de art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin interzicerea automată, cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii a drepturilor sale părintești. În ceea ce privește modalitatea concretă de executare a pedepsei aplicate, instanța a apreciat că scopul pedepsei nu poate fi atins decât prin privare de libertate, având în vedere numărul actelor materiale, pericolul social al faptelor comise, valoarea sumelor pretinse și împrejurarea că inculpatul se sustrage urmării penale.

Cu privire la sumele primite de inculpat cu titlu de preț al influenței, instanța a reținut că acestea urmează a fi confiscate în baza art. 257 alin. (2) C. pen. potrivit căruia „dispozițiile art. 256 alin. (2) se aplică în mod corespunzător”, iar potrivit art. 256 alin. (2) C. pen. „banii, valorile sau orice alte bunuri primite se confiscă, iar dacă nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani.” Împotriva acestei sentințe, a declarat apel peste termen, inculpatul P.G., susținând că nici organul de urmărire penală și nici instanța de fond nu i-au comunicat acte de procedură, respectiv citațiile, astfel că a fost privat de orice drept la apărare sau cale de atac, sens în care a solicitat admiterea apelului pentru a-și formula apărări și a-și dovedi nevinovăția.

Prin decizia penală nr. 132/A din data de 05 iunie 2012, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins apelul ca tardiv. Pentru a decide astfel, Curtea a reținut conform art. 365 alin. (1) C. proc. pen., partea care a lipsit atât la toate termenele de judecată, cât și la pronunțare poate declara apel și peste termen, dar nu mai târziu decât 10 zile de la data, după caz, a începerii executării pedepsei sau a începerii executării dispozițiilor privind despăgubirile civile. Din adresa din 05 martie 2012 emisă de Serviciul de Investigații Criminale - Biroul de Urmăriri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, rezultă că inculpatul P.G.

a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, la data de 22 februarie 2012, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii din 08 februarie 2012, fiind condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în baza sentinței penale nr. 17 din 24 ianuarie 2012. Inculpatul a declarat apel peste termen abia la data de 30 martie 2012, conform adresei Penitenciarului Brăila, cu mult peste termenul de 10 zile prevăzut de dispozițiile art. 365 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea lui, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele care urmează: Astfel, potrivit dispozițiilor art. 385 3 C. proc. pen. cu referire la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de apel începe să curgă pentru inculpatul deținut, care a lipsit de la pronunțare, de la data comunicării copiei după dispozitivul hotărârii. Apelul peste termen este reglementat în art. 365 C. proc. pen. și este instituit în favoarea celor judecați în lipsă, care beneficiază de un termen suplimentar de apel. Condamnatul P.G., într-adevăr, îndeplinește condițiile exercitării acestei forme speciale a apelului, întrucât a lipsit atât de la judecată, cât și de la pronunțarea sentinței penale nr. 17 a Tribunalului Brăila.

Conform dispozițiilor legale în vigoare, apelul peste termen are însă o limită până la care se exercită, și anume nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei sau a începerii executării despăgubirilor civile. Or, condamnatul a fost încarcerat de la 22 februarie 2012, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 17 din 08 februarie 2012, fiind condamnat la 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, în baza sentinței penale nr. 17 din 24 ianuarie 2012, iar apelul a fost declarat la data de 30 martie 2012, cu depășirea termenului legal de 10 zile de la începerea executării pedepsei. Apelul peste termen este un remediu procesual care se bazează pe prezumția că partea lipsă nu a cunoscut data când a început să curgă termenul de apel, prezumție care, în situația arătată, este înlăturată, apelul fiind respins corect ca tardiv.

Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 132/A din data de 05 iunie 2012 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 25 septembrie 2012.