ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursurilor penale de față;

Prin sentința

penală nr. 13/ CEA din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Constanța, în temeiul art.

393 și următoarele C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulata

de revizuientul condamnat S.F., ca neîntemeiată.

În temeiul art.

192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la plata către stat a

cheltuielilor judiciare avansate în procesul penal, în sumă de 300 lei.

Pentru a

pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut următoarele:

Examinând

cererea de revizuire în faza admiterii în principiu, instanța, respectiv

Tribunalul Militar Teritorial București a constat că aceasta a fost formulata

in condițiile prev. de art. 396 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. și fiind o

cerere în favoarea inculpatului poate fi formulată oricând. S-a arătat că

motivul de revizuire se regăsește in art. 394 C. proc. pen.

Deși s-a pus

in vedere condamnatului petent prin apărător să indice cazul expres de

revizuire s-a arătat ca este cel avut de instanța care s-a pronunțat pe

admiterea in principiu.

În cauză nu

sunt alte probe pe care să se întemeieze cererea condamnatului si simplele

susțineri ale acestuia neînsoțite de probe noi, nu pot schimba situația de fapt

si nici încadrarea juridica a faptei, de abuz în serviciu iar declarațiile

martorilor, probe administrate in cauza, au fost evaluate in cadrul

materialului probator si au fost examinate in cadrul căilor ordinare de atac.

Pe fondul

cauzei, constatând că motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu

constituie împrejurări sau fapte noi și nu pot fi încadrate în nici unul dintre

cazurile de revizuire prevăzute strict și limitativ de disp. art. 394 C. proc. pen.,

a respins ca nefondată cererea de revizuire.

Față de

aceste considerente, văzând dispozițiile art. 403 și următoarele cod pr. penală

cererea a fost respinsă.

În termen

legal au declarat apel revizuentul S.F., precum și M.A. și l.L.S. (intimați în

cererea de revizuire din prezenta cauză).

Apelantul

revizuent S.F. solicita admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și

rejudecând cauza, a se constata existența elementelor noi, care, dacă ar fi fost

cunoscute de instanță, ar fi condus la o altă soluție, respectiv aceea de

achitare. S-a solicitat a se avea în vedere ca o particulatitate a speței,

incidența în cauză a recursului extraordinar promovat in anul 1990, conform cu

care au fost înlăturate pedepsele pentru infracțiunile dezincriminate.

Instanța de

fond nu a sesizat elementele noi cum ar fi ridicarea confiscării averii care

era deja confiscată, judecata la fond având loc fără citarea inculpatului, el

fiind citat la adresa din Constanța, deși imobilul era confiscat.

Totodată,

abuzul în serviciul este dat in baza unui decret abrogat, și dacă acesta ar mai

fi fost valabil la momentul judecății, nu avea ca subiect de drept pe

revizuentul S.F. in calitate de comandant al navei, ci pe oricare din membrii

echipajului. Pe cale de consecință s-a solicitat să se analizeze dacă exista

aceste infracțiuni, să se dispună achitarea condamnatului.

În cauză, au

formulat apel si intimații condamnați M.A. si l.L.S., prin care solicită

admiterea apelurilor, desființarea sentinței apelate ca netemeinica și nelegala

si pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Sentința

primei instanțe este nelegală si netemeinică, întrucât, s-a folosit o singura

frază pentru motivarea pe admisibilitatea in principiu, nefiind îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 356 lit. c) C. proc. pen.". S-a solicitat ca

dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. să fie raportate la dispozițiile

legale care au survenit. Întrucât hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele de

fapt si de drept care au condus la pronunțarea soluției, in mod greșit s-a

respins cererea de revizuire ca nefondată.

Motivele care

au dus la condamnarea celor doi condamnați, sunt de natura sa probeze pe deplin

caracterul politic al condamnării, atâta timp cât motivul central al hotărârii

pronunțate de tribunalul militar îl reprezintă ostilitatea apelanților fata de

regimul comunist.

Prin Decizia penală

nr. 55/ P din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile

declarate în cauză.

Examinând

legalitatea si temeinicia apelurilor declarate, in raport de criticile

formulate cat si din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea

de Apel a constatat următoarele:

Revizuentul S.F.

a fost condamnat prin sentința nr. 16 din 26 martie 1985 de Tribunalul Militar

Teritorial București la pedeapsa cu moartea si confiscarea totală a averii

pentru infracțiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I rap. la art. 164 și

art. 155 C. pen.; pentru infracțiunea prevăzute de art. 223 alin. (3) teza I;

15 ani închisoare pentru art. 123 alin. (2) din Decretul nr. 443/1972; 3 ani

închisoare pentru art. 245 alin. (1) C. pen.

Apelanții M.A.

si l.L.S. au fost condamnați la 20 ani închisoare si interzicerea unor drepturi

pentru art. 167 alin. (1) teza a II-a cu ref. la art. 164, art. 155 C. pen.; 20

ani inchisoare si interzicerea drepturilor pentru art. 26 și respectiv art. 25

la art. 223 alin. (3) teza a II-a C. pen.; 15 ani închisoare pentru art. 123 alin.

(2) din Decretul nr. 443/1972 si respectiv art. 26 la art. 123 alin. (2) din

Decret 443/1972; 3 ani închisoare pentru art. 245 alin. (1) C. pen.; iar pentru

inculpatul M.A. cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin Decizia penala

nr. 12 din 2 martie 1990 C.S.J. a admis recursul extraordinar declarat de

Procurorul General împotriva sentinței penale nr. 16 din 26 martie 1985, a

Tribunalului Militar Teritorial București și a Deciziei nr. 12 din 23 aprilie 1985

a Tribunalului Suprem - Secția Militară si casând hotărârile a dispus:

achitarea inculpatului S.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 167 alin. (1)

teza I C. pen. rap. la art. 164 si art. 155 C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit.

a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există. Pentru

infracțiunea prev. de art. 245 alin. (1) C. pen. s-a dispus achitarea in

temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen., fapta fiind dezincriminată potrivit art.

2 din Decretul Lege nr. 12/1990; pentru infracțiunea de delapidare cu un

prejudiciu de 233.695 lei s-a dispus schimbarea încadrării juridice in

infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești prevăzută de art. 148

alin. (1) C. pen. Pentru aceasta infracțiune s-a dispus încetarea procesului

penal ca urmare amnistiei intervenite prin art. 1 din Decretul nr. 11/1988.

Cu privire la

soluționarea acțiunii civile, privind infracțiunea de abuz in serviciu contra

intereselor obștești s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Militar

Teritorial București in vederea rejudecării laturii civile privind pe

inculpatul S.F. si coinculpatul M.A. in calitate de complice; pentru

infracțiunea prevăzută de art. 123 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 443/1972,

s-a dispus reducerea pedepsei la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 1 din

Decretul nr. 11/1988, procesul penal a încetat, iar răspunderea penală fiind

înlăturată prin amnistie.

Cu privire la

condamnatul M.A.: s-a dispus achitarea inculpatului pentru art. 167 alin. (1)

teza I C. pen. rap. la art. 164 și art. 155 C. pen. cu art. 37 lit. a) - fapta

nu exista; pentru infracțiunea prev. de art. 245 C. pen. cu aplic. art. 37 lit.

a) C. pen., achita pe inculpat fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul

Lege nr. 12/1990; pentru art. 26 rap. la art. 223 alin. (3) teza I C. pen. cu

aplic. art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice in

infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești și încetează

procesul penal, fiind înlăturată răspunderea penală prin amnistie potrivit art.

1 din Decretul nr. 11/1988; pentru art. 123 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 443/1972

reduce pedeapsa la 7 ani închisoare si incetează procesul penal, răspunderea

penala fiind inlaturată prin amnistie potrivit Decretului nr. 11/1988.

Pentru

condamnatul l.L.S. s-a dispus achitarea pentru art. 167 alin. (1) teza I C.

pen. rap. la art. 164 și art. 155 C. pen. cu art. 37 lit. a) - fapta nu exista;

pentru art. 25 rap. la art. 223 alin. (3) C. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului in temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. - fapta nu există; pentru

infracțiunea prev. de art. 245 C. pen., achita pe inculpat - fapta fiind

dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege 12/1990; pentru art. 26 rap.

la art. 223 alin. (1) și (2) din Decret nr. 443/1972 reduce pedeapsa la 5 ani

închisoare și încetează procesul penal, răspunderea penală fiind înlăturată

prin amnistie potrivit art. 1 din Decretul nr. 11/1988.

Prin sentința

penală nr. 3 din 23 ianuarie 1992, Tribunalul Militar Teritorial București, în

fond după casare, cu privire la acțiunea civilă, a dispus obligarea in solidar

a condamnatului S.F. cu condamnatul M.A. la plata sumei de 460.431 lei cu

dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea

debitului către Compania de Navigație Maritimă P. Constanța.

La data de 28

august 2007 s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de S.F. la

Tribunalul Militar Teritorial București, care la data de 11 martie 2008, în

temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. in ref. la art. 394 alin. (1) lit.

a) C. proc. pen., admite in principiu cererea de revizuirea sentinței penale nr.

16 din 23 martie 1985, pronunțata de Tribunalul Militar teritorial București.

Motivul admiterii în principiu este legal de O.U.G. nr. 214/1999 din care

rezulta calitatea revizuentului de luptător in rezistenta anticomunista. Art. 7

alin. (2) din ordonanță dispune că „hotărârile de condamnare pentru

infracțiunile săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva

persoanelor care au dobândit calitatea de luptător in rezistenta

anticomunistă".

Ulterior,

prin încheierea de ședință nr. 1992 din 15 iunie 2009 Înalta Curte de Casație

și Justiție stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe

revizuentul S.F. in favoarea Tribunalului Constanta.

Potrivit art.

42 alin. (2) C. proc. pen., dacă declinarea a fost determinată de competența

după calitatea persoanei, s-au de competenta materială, instanța căreia i s-a

trimis cauza, poate folosi actele îndeplinite si poate menține măsurile dispuse

de instanța desesizată.

Față de

aceasta dispoziție legală, Tribunalul Constanta ca instanța de fond trebuia să

se pronunțe cu privire la menținerea sau nemenținerea admiterii în principiu.

Omițând a se pronunța, curtea apreciază că este un drept câștigat de apelanți,

fiind în favoarea acestora.

Procedura în

revizuire păstrează in principiu structura avuta înainte de adoptarea codului

de procedură penala din 1968, ceea ce înseamnă ca se desfășoară intr-o

procedura prealabila in fata procurorului și într-o procedură in fata instanței

de judecata, in doua etape, examinarea in principiu și judecarea in fond a

cererii de revizuire.

Admiterea in

principiu a cererii de revizuire înseamnă că noile fapte si împrejurări

invocate sunt de natură sa pună la îndoiala faptele reținute prin hotărârea

definitivă, se recunoaște deci, posibilitatea unei erori judiciare si ca

urmare, deschide procedura de rejudecarea cauzei in fond.

Cea de-a doua

etapa, pornind de la posibilitatea existenței unei erori judiciare, urmărește

verificarea existenței acestei erori in raport de ansamblul probelor

administrate atât anterior, cât si in cursul revizuirii, si adoptarea soluției

corecte in acea cauză. Există insă si posibilitatea respingerii in fond a

revizuirii deși a fost admisa in principiu, dacă analiza tuturor probelor in

ansamblul lor nu confirmă existența unei erori judiciare.

Obiectul

examinării in principiu a cererii de revizuire constă in verificarea

îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru admiterea in principiu a cererii

de revizuire. Se verifică mai întâi dacă cererea de revizuire a fost făcută de

o persoana admisă de lege, in termenul legal, dacă se întemeiază pe vreunul din

cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. si dacă s-au adus probe in

dovedirea acestui caz.

Rejudecarea

revizuirii după admiterea in principiu, are ca obiect înlăturarea erorii judiciare

pe care o cuprinde hotărârea atacată. La rejudecarea in fond, se examinează

învinuirea adusă inculpatului in sensul temeiniciei ei. Ca finalitate,

rejudecarea cauzei in fond urmărește darea unei soluții cu privire la

învinuirea inițială.

Întrucât admiterea

in principiu s-a bazat pe împrejurarea că motivul invocat de revizuent se

regăsește intre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., Curtea analizând

cererea de revizuire constat că apelanții nu au propus probe si nici nu au

formulat cereri noi, ci doar au susținut că datorită regimului politic si a

dobândirii calității de luptător in rezistenta anticomunista nu poate sa fie

condamnat pentru infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești.

Invocarea de

către revizuentul S.F. a dobândirii calității de luptător in rezistenta

anticomunista prin Decizia nr. 246 din 7 februarie 2002, este reală, însă nu se

încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres si limitativ prevăzute

de art. 394 C. proc. pen. Nu se poate susține că s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei. Faptele

probatorii trebuie sa fie noi, iar nu mijloacele de proba a unei fapte sau a

unei împrejurări noi cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

Din motivarea

recursului extraordinar în cauză, reținem că revizuentul S.F. ajutat de M.A. și

instigat de l.L.S., a folosit ilegal nava, fapta care constituie infracțiune de

abuz in serviciu. Neîndeplinirea de către comandantul S.F. a obligației de

serviciu de a efectua transportul de minereu de fier la Combinatului Siderurgic

Galați și de a fi cauzat întreprinderii N. Constanta o pagubă constând in

costul carburanților și lubrefiantilor consumați in plus pentru parcurgerea

noului itinerariu, plata cheltuielilor portuare, cât a eventualelor penalități

de întârziere a transportului, constituie infracțiunea de abuz in serviciu

contra intereselor obștești. Deci, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a

stabilit ca această infracțiune nu are legătură cu sistemul politic din

România, ci doar legat de atribuțiile clare de serviciu ale revizuentului S.F. și

a inculpatului M.A., deoarece in calitate de coautor și în cunoștință de cauză,

a executat ordinele comandantului de deviere a navei de la itinerariu ordonat.

Ulterior,

răspunderea penală pentru aceasta infracțiune a fost înlăturată prin amnistie

potrivit art. 1 din Decretul nr. 11/1998. În aceeași situație se afla si

coinculpatul M.A.

Ca atare, un

act nou care atestă calitatea revizuentului nu poate constitui temei pentru admiterea

cererii de revizuire, nefiind de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de

condamnare.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs revizuientul S.F. și intimații l.L.S. și M.A.

Recurentul

revizuient S.F. nu a indicat vreun caz de casare pe care își sprijină calea de

atac declarată, însă din memoriul depus la dosar rezultă că invocă nemotivarea

ambelor hotărâri pronunțate în cauză. Oral, cu ocazia dezbaterilor, s-a mai

susținut necitarea revizuientului la noua adresă pe care acesta a adus-o la

cunoștința instanței, în condițiile în care a fost citat în mod repetat la

domiciliul care în fapt nu mai exista întrucât imobilul unde s-a efectuat

procedura de citare, respectiv în Constanța, a fost confiscat și nu se mai afla

în posesia revizuientului.

Intimații l.L.S.

și M.A. au invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 și

19 C. proc. pen., susținându-se în esență pe de o parte că atât hotărârea

instanței de fond, cât și cea a instanței de apel nu sunt motivate, iar pe de

altă parte că soluția pronunțată este rezultatul interpretării eronate a

probatoriului administrat în cauză.

În privința

acestor din urmă recurenți, Înalta Curte a pus în discuție din oficiu excepția

inadmisibilității căii de atac declarate.

Examinând

hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare

invocate, dar și a excepției sus-menționate, Înalta Curte retine următoarele:

la recursurile declarate de l.L.S. și M.A., Curtea constată că obiectul cauzei l-a

constituit cererea de revizuire formulată exclusiv de către petentul S.F.

Este adevărat

că l.L.S. și M.A. au avut calitatea de coinculpați în aceeași cauză cu

inculpatul S., însă aceasta nu atrage după sine vreo calitate procesuală în

legătură cu cererea de revizuire formulată de acesta din urmă, cu atât mai mult

cu cât ea se afla în faza admiterii în principiu.

În mod

corespunzător, hotărârea pronunțată în cauză nu putea fi atacată decât de

persoanele care aveau calitate în acest cadru procesual, respectiv revizuientul

S. și, eventual, procurorul, mai ales că prin această hotărâre nu s-a schimbat

situația revizuientului și, cu atât mai puțin, a altor persoane.

Prin urmare,

recursurile declarate de l.L.S. și M.A.sunt inadmisibile, întrucât pe această

cale se pun în discuție aspecte ce țin de fondul unei cereri de revizuire pe

care nu au promovat-o și a cărei soluționare nu Ie-a modificat situația

juridică.

privește critica recurentului S. referitoare la procedura de citare în fața Instanței

de Apel, Curtea constată nu doar că toți apelanții au fost legal citați, dar

mai ales că aceștia au fost prezenți cu ocazia dezbaterilor apelurilor, astfel

încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.

asemenea nefondată este și critica referitoare la nemotivarea hotărârilor

pronunțate în cauză.

În acest

sens, Curtea reține că motivul de casare prev.de art. 385

9

pct. 9 C.

proc. pen. este incident numai în situația în care hotărârile pronunțate

anterior sunt complet nemotivate, iar nu și atunci când acestea sunt motivate

necorespunzător, neconvingător ori lapidar, cum este cazul în speță, îndeosebi

cu referire la sentința instanței de fond.

Într-o

asemenea ipoteză, aceste carențe urmează a fi remediate de către instanța de

control judiciar, prin considerentele hotărârii ce va fi pronunțată în

soluționarea căilor de atac cu care a fost investită.

4.1. În ce

privește fondul cauzei, din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul

S.F. a fost condamnat prin sentința nr. 16 din 26 martie1985 de Tribunalul

Militar Teritorial București, definitivă prin Decizia nr. 12 din 23 aprilie

1985 a Tribunalului Suprem, la pedeapsa cu moartea si confiscarea totală a

averii pentru infracțiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I rap. la art.

164 și art. 155 C. pen.; pentru infracțiunea prevăzute de art. 223 alin. (3)

teza I; 15 ani închisoare pentru art. 123 alin. (2) din Decretul nr. 443/1972;

3 ani închisoare pentru art. 245 alin. (1) C. pen.

4.2.Prin

decretul prezidențial nr. 101 din 2 iunie 1986, pedeapsa cu moartea aplicată

acestui condamnat a fost comutată în 20 de ani închisoare.

4.3. Ulterior,

ca urmare a recursului extraodinar formulat de Procurorul General al României,

prin Decizia nr. 12 din 2 martie 1990 a Curții Supreme de Justiție s-a dispus:

- achitarea

inculpatului S.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I C.

pen. rap. la art. 164 si art. 155 C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art.

10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există.

- achitarea

in temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 245

alin. (1) C. pen.fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege nr.

12/1990;

- schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea de delapidare in infracțiunea de abuz in

serviciu contra intereselor obștești prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. și

încetarea procesului penal ca urmare amnistiei intervenite prin art. 1 din

Decretul nr. 11/1988;

- reducerea

pedepsei la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 1 din Decretul nr. 11/1988,

procesul penal fiind încetat, iar răspunderea penală fiind înlăturată prin

amnistie pentru infracțiunea prevăzută de art. 123 alin. (1) și (2) din

Decretul nr. 443/1972.

- trimiterea

cauzei la Tribunalul Militar Teritorial București in vederea rejudecării

laturii civile privind pe inculpatul S.F. si coinculpatul M.A. in calitate de

complice, cu privire la soluționarea acțiunii civile, privind infracțiunea de

abuz in serviciu contra intereselor obștești;

- înlăturarea

dispozițiilor referitoare la indisponibilizarea bunurilor aparținând

inculpatului în vederea executării pedepsei complimentare a confiscării totale

a averii.

4.4. Prin

sentința nr. 3 din 23 ianuarie 1992 a Tribunalului Militar Teritorial, în fond

după casare au fost obligați în solidar inculpații S.F. și M.A. la 460.431 lei

cu dobânda legală către Compania de navigație maritimă P.C.

Această

sentință a rămas definitivă prin nerecurare.

5.1. La data

de 1 iunie 2007, inculpatul S.F. a solicitat revizuirea sentinței nr. 16 din 26

martie 1985 de Tribunalul Militar Teritorial București, invocând cazul prev. de

art. 394 lit. a) C. proc. pen., cu referire la calitatea de luptător în

rezistența anticomunistă și respectiv de luptător pentru victoria revoluției

române din decembrie 1989 (luptător remarcat prin fapte deosebite), ce i-au

fost acordate potrivit O.U.G nr. 214/1999 și Legii nr. 341/2004.

5.2. Prin

încheierea din 11 martie 2008 a Tribunalului Militar Teritorial București,

pronunțată în Dosarul nr. 50/753/2007 a fost admisă în principiu cererea de

revizuire formulată de S.F., considerându-se că împrejurarea nouă, necunoscută

instanței este calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, iar admiterea

în principiu a cererii de revizuire este justificată pentru a se cerceta natura

infracțiunilor pentru care petentul a fost condamnat, politice sau de drept

comun.

5.3. Ulterior,

prin sentința nr. 41 din 1 iulie 2008 a aceleiași instanțe, s-a declinat

competența de judecare a cererii în favoarea Tribunalului Constanta,

retinându-se în esență că instanța militară nu mai poate judeca, nici în

revizuire, cauze cu civili, chiar dacă judecată fondului s-a făcut de această

instanță.

5.4. Ca

urmare a unor alte declinări succesive și reciproce de competență, s-a ivit un

conflict negativ de competență, soluționat de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, prin încheierea din 15 iunie 2009, în sensul

stabilirii competenței de soluționare a cauzei privind pe revizuientul S.F., în

favoarea Tribunalului Constanța.

5.5. Prin

sentința nr. 13/ CEA din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Constanța, în baza art.

393 și urm. C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire

formulată de S.F.

În esență,

s-a reținut că motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu

constituie împrejurări sau fapte noi și nu pot fi încadrate în niciunul dintre

cazurile de revizuire prevăzute strict și limitativ în art. 394 C. proc. pen.

5.6. Prin Decizia

penală nr. 55/ P din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse ca nefondate

apelurile declarate de revizuientul S.F. și intimații M.A. și l.L.S.

Instanța de

apel a reținut în esență că invocarea de către revizuient a dobândirii

calității de luptător în rezistența anticomunistă, deși aceasta este reală, nu

se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ

prev.de art. 394 C. proc. pen. Nu se poate susține că s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Faptele

probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau a

unei împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.

6.1. Înalta

Curte constată că procedura de revizuire presupune două etape:admiterea în

principiu și rejudecarea cauzei în fond.

În ce

privește admiterea în principiu, aceasta presupune între altele, verificarea

incidenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., respectiv

dacă acesta este întemeiat și este dovedit cu mijloacele de probă prevăzute de

lege.

Cu referire

la cazul prev.de art. 394 lit. a) C. proc. pen., instanța verifică dacă noile

fapte sau împrejurări invocate sunt de natură a schimba soluția pronunțată.

În măsura în

care se constată că aceste fapte sau împrejurări nu au caracter de noutate sau

nu pot conduce la schimbarea soluției atacate, în sensul prev.de art. 394 alin.

(2) C. proc. pen., procedura de revizuire nu trece în cea de-a doua fază, aceea

a rejudecării cauzei în fond.

6.2. În

speță, atât instanța de fond,cât și cea de apel au apreciat că motivul invocat

de către petent, respectiv recunoașterea calității de luptător în rezistența

anticomunistă și respectiv de luptător pentru victoria revoluției române din

decembrie 1989 (luptător remarcat prin fapte deosebite), ce i-au fost acordate

potrivit O.U.G nr. 214/1999 și Legii nr. 341/2004, nu constituie o faptă sau

împrejurare nouă și nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile de

revizuire prevăzute strict și limitativ în art. 394 cpr.pen.

Este adevărat

că anterior declinării de competență, instanța investită inițial cu

soluționarea cererii de revizuire a admis-o în principiu, însă este de observat

că potrivit art. 42 alin. (2) C. proc. pen., care își găsește aplicare și în

situația în care s-a competența a fost stabilită printr-un regulator de

competență, instanța căreia i s-a trimis dosarul poate folosi actele

îndeplinite și poate menține măsurile dispuse de instanța desesizată.

Or, deși nu

s-a pronunțat expres, din considerentele sentinței Tribunalului Constanța, ca

instanță căreia i s-a trimis dosarul spre soluționare, rezultă că aceasta a

analizat cererea de revizuire în ce privește admisibilitatea sa în principiu,

căci numai într-un asemenea moment procesual se putea ajunge la concluzia că

"motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu constituie

împrejurări sau fapte noi și nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de

revizuire prevăzute strict și limitativ în art. 394 C. proc. pen.".

De altfel, o

asemenea concluzie este susținută și de considerentele regulatorului de

competență, în care s-a reținut că "instanța militară nu poate judeca

cererea de revizuire a hotărârii de condamnare a unor civili", neputând

așadar analiza nici măcar admiterea ei în principiu, situație în care se

impunea o reluare a judecății, fără a se valorifica vreun act întocmit de către

instanța necompetentă.

În fine,

chiar dacă nu strălucește prin acuratețe(ceea ce nu echivalează cu o

nemotivare.în sensul criticat de către revizuient) și decizia instanței de apel

a analizat aceeași împrejurare, respectiv aptitudinea actelor invocate de către

petent de a conduce la schimbarea soluției atacate, ceea ca face obiectul

analizei admisibilității în principiu, iar nu al rejudecării cauzei în fond.

în aceste limite hotărârile pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că

recursul revizuientului S.F. este nefondat.

7.1. În ce

privește situația revizuientului, Curtea constată că aceasta a fost modificată

odată cu admiterea recursului extraordinar de către Curtea Supremă de Justiție

prin Decizia nr. 12 din 2 martie 1990, în sensul că pentru două dintre

infracțiunile ce i se reținuseră în sarcină (cele prev. de art. 167 alin. (1)

teza I și art. 245 alin. (1) C. pen.) s-a dispus achitarea sa, iar pentru

celelalte două (prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. și art. 123 alin. (1) și (2)

din Decretul nr. 443/1972) s-a încetat procesul penal, ca efect al intervenirii

amnistiei conform Decretului nr. 11/1988.

Prin aceeași

hotărâre s-au înlăturat dispozițiile referitoare la indisponibilizarea

bunurilor aparținând inculpatului S.F. în vederea executării pedepsei

complimentare a confiscării totale a averii, constatându-se că pentru singura

infracțiune care prevedea această pedeapsă, aceea de complot, s-a pronunțat o

soluție de achitare (în ce privește cealalată infracțiune, ca re prevedea o

pedeapsă similară și pentru care fusese inițial condamnat, s-a dispus

schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune, aceea de abuz în serviciu,

pentru care nu se putea dispune confiscarea averii).

În ce

privește latura civilă a cauzei, cu referire la infracțiunea de abuz în

serviciu, aceasta a fost rejudecată ulterior, iar inculpatul obligat în solidar

la plata unor despăgubiri civile, potrivit celor arătate anterior, soluție la

care inculpatul S. a achiesat, câtă vreme hotărârea a rămas definitivă prin

neexercitarea căilor de atac.

7.2. Prin

urmare, având în vedere condițiile impuse de art. 394 alin. (2) C. proc. pen.

și cele dispuse în cauză, rezultă că revizuirea solicitată de petent putea pune

în discuție exclusiv cele două soluții de încetare a procesului penal,

neexistând la data formulării cererii o soluție de condamnare a petentului și,

prin urmare, nici vreo pedeapsă complimentară în ființă.

Împrejurarea

că o asemenea pedeapsă complimentară ar fi fost deja executată până la momentul

formulării cererii, este lipsită de relevanță din perspectiva formulării unei

cereri de revizuire a hotărârii instanție penale, câtă vreme potrivit celor

anterior arătate, situația petentului fusese deja reanalizată, este adevărat,

într-un alt cadru procesual (al soluționării unui recurs extraordinar), iar

pedeapsa în discuție implicit înlăturată.

Cu alte

cuvinte, promovarea unei cereri de revizuire având drept finalitate înlăturarea

pedepsei complimentare a confiscării averii, este în primul rând lipsită de un

interes actual, câtă vreme aceasta se dispusese anterior, printr-o altă

hotărâre judecătorească. Redobândirea efectivă a proprietăților confiscate

presupune un alt cadru decât cel de față și nu justifică promovarea prezentei

cereri de revizuire.

În acest

sens, potrivit art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 214/1999, persoanele

care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă beneficiază de

restituirea, în condițiile legii, în natură sau, dacă aceasta nu mai este

posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate, iar decizia pentru

constatarea calității de luptător, poate fi folosită ca probă în fața

instituțiilor abilitate a dispune restituirea în natură sau prin echivalent a

bunurilor confiscate, în ce privește apreciere caracterului politic al

infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării.

7.3. Din

această perspectivă, ca și instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că

aspectele invocate de către petent, respectiv recunoașterea calității de

luptător în rezistența anticomunistă și respectiv de luptător pentru victoria

revoluției române din decembrie 1989 (luptător remarcat prin fapte deosebite)

nu sunt de natură a conduce la o altă soluție decât aceea dispusă, de încetare

a procesului penal pentru infracțiunile prev.de art. 248 alin. (1) C. pen. și art.

123 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 443/1972, în condițiile în care aceste

aspecte au fost cunoscute de către instanța investită, chiar la începutul

anului 1990, cu soluționarea recursului extraordinar declarat în favoarea

acestuia.

În acest

sens, este de observat că în motivarea recursului extraordinar s-a susținut

achitarea inculpatului pentru toate infracțiunile pentru care fusese inițial

condamnat, susținându-se că infracțiunea de complot nu există, iar celelalte

trei infracțiuni ar fi fost comise din cauza constrângerii morale, acesta fiind

persecutat de conducerea unității în care era încadrat și de organele de stat

din localitatea de domiciliu.

În sprijinul

celor susținute în motivarea recursului extraordinar, au fost făcute trimiteri

chiar la rechizitoriul întocmit în cauză, în care se menționa faptul că

"inculpații erau stăpâniți de sentimente ostile orânduirii de stat și

sociale din R.S.R.și și-au destăinuit reciproc aversiunea față de orânduirea

socialistă din tara noastră".

Aceste

susțineri ale Procurorul General se suprapun în esență cu cele formulate

implicit de către petent în susținerea revizuirii, prin invocarea celor două

calități recunoscute oficial în 2002 și 2005, astfel încât nu au caracter de

noutate pentru instanțe decât sub aspect strict formal (al actelor prezentate

de către revizuient).

Or, câtă

vreme împrejurările invocate au fost cunoscute și implicit cenzurate de către

instanța care, într-un alt cadru, a reformat hotărârea de condamnare, ele nu

mai pot fi reevaluate pe calea revizuirii întemeiate pe disp.art. 394 lit. a) C.

proc. pen.

consecință, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) și respectiv b) C. proc. pen., cu obligarea recurenților la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibile, recursurile declarate de intimații l.L.S. și M.A. împotriva Deciziei

penale nr. 55/ P din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuientul S.F. împotriva aceleiași decizii.

Obligă

recurenții la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică.azi 8 noiembrie 2010.