ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2010
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3954/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursurilor penale de față; Prin sentința penală nr. 13/ CEA din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Constanța, în temeiul art. 393 și următoarele C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulata de revizuientul condamnat S.F., ca neîntemeiată. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate în procesul penal, în sumă de 300 lei. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Constanța a reținut următoarele: Examinând cererea de revizuire în faza admiterii în principiu, instanța, respectiv Tribunalul Militar Teritorial București a constat că aceasta a fost formulata in condițiile prev. de art. 396 alin. (1) lit. a) C. proc.
pen. și fiind o cerere în favoarea inculpatului poate fi formulată oricând. S-a arătat că motivul de revizuire se regăsește in art. 394 C. proc. pen. Deși s-a pus in vedere condamnatului petent prin apărător să indice cazul expres de revizuire s-a arătat ca este cel avut de instanța care s-a pronunțat pe admiterea in principiu. În cauză nu sunt alte probe pe care să se întemeieze cererea condamnatului si simplele susțineri ale acestuia neînsoțite de probe noi, nu pot schimba situația de fapt si nici încadrarea juridica a faptei, de abuz în serviciu iar declarațiile martorilor, probe administrate in cauza, au fost evaluate in cadrul materialului probator si au fost examinate in cadrul căilor ordinare de atac.
Pe fondul cauzei, constatând că motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu constituie împrejurări sau fapte noi și nu pot fi încadrate în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute strict și limitativ de disp. art. 394 C. proc. pen., a respins ca nefondată cererea de revizuire. Față de aceste considerente, văzând dispozițiile art. 403 și următoarele cod pr. penală cererea a fost respinsă. În termen legal au declarat apel revizuentul S.F., precum și M.A. și l.L.S. (intimați în cererea de revizuire din prezenta cauză). Apelantul revizuent S.F. solicita admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și rejudecând cauza, a se constata existența elementelor noi, care, dacă ar fi fost cunoscute de instanță, ar fi condus la o altă soluție, respectiv aceea de achitare.
S-a solicitat a se avea în vedere ca o particulatitate a speței, incidența în cauză a recursului extraordinar promovat in anul 1990, conform cu care au fost înlăturate pedepsele pentru infracțiunile dezincriminate. Instanța de fond nu a sesizat elementele noi cum ar fi ridicarea confiscării averii care era deja confiscată, judecata la fond având loc fără citarea inculpatului, el fiind citat la adresa din Constanța, deși imobilul era confiscat. Totodată, abuzul în serviciul este dat in baza unui decret abrogat, și dacă acesta ar mai fi fost valabil la momentul judecății, nu avea ca subiect de drept pe revizuentul S.F. in calitate de comandant al navei, ci pe oricare din membrii echipajului. Pe cale de consecință s-a solicitat să se analizeze dacă exista aceste infracțiuni, să se dispună achitarea condamnatului.
În cauză, au formulat apel si intimații condamnați M.A. si l.L.S., prin care solicită admiterea apelurilor, desființarea sentinței apelate ca netemeinica și nelegala si pe fond, admiterea cererii de revizuire. Sentința primei instanțe este nelegală si netemeinică, întrucât, s-a folosit o singura frază pentru motivarea pe admisibilitatea in principiu, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 356 lit. c) C. proc. pen.". S-a solicitat ca dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. să fie raportate la dispozițiile legale care au survenit. Întrucât hotărârea pronunțată nu cuprinde motivele de fapt si de drept care au condus la pronunțarea soluției, in mod greșit s-a respins cererea de revizuire ca nefondată.
Motivele care au dus la condamnarea celor doi condamnați, sunt de natura sa probeze pe deplin caracterul politic al condamnării, atâta timp cât motivul central al hotărârii pronunțate de tribunalul militar îl reprezintă ostilitatea apelanților fata de regimul comunist. Prin Decizia penală nr. 55/ P din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză. Examinând legalitatea si temeinicia apelurilor declarate, in raport de criticile formulate cat si din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat următoarele: Revizuentul S.F. a fost condamnat prin sentința nr. 16 din 26 martie 1985 de Tribunalul Militar Teritorial București la pedeapsa cu moartea si confiscarea totală a averii pentru infracțiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I rap.
la art. 164 și art. 155 C. pen.; pentru infracțiunea prevăzute de art. 223 alin. (3) teza I; 15 ani închisoare pentru art. 123 alin. (2) din Decretul nr. 443/1972; 3 ani închisoare pentru art. 245 alin. (1) C. pen. Apelanții M.A. si l.L.S. au fost condamnați la 20 ani închisoare si interzicerea unor drepturi pentru art. 167 alin. (1) teza a II-a cu ref. la art. 164, art. 155 C. pen.; 20 ani inchisoare si interzicerea drepturilor pentru art. 26 și respectiv art. 25 la art. 223 alin. (3) teza a II-a C. pen.; 15 ani închisoare pentru art. 123 alin. (2) din Decretul nr. 443/1972 si respectiv art. 26 la art. 123 alin. (2) din Decret 443/1972; 3 ani închisoare pentru art. 245 alin. (1) C. pen.; iar pentru inculpatul M.A.
cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen. Prin Decizia penala nr. 12 din 2 martie 1990 C.S.J. a admis recursul extraordinar declarat de Procurorul General împotriva sentinței penale nr. 16 din 26 martie 1985, a Tribunalului Militar Teritorial București și a Deciziei nr. 12 din 23 aprilie 1985 a Tribunalului Suprem - Secția Militară si casând hotărârile a dispus: achitarea inculpatului S.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I C. pen. rap. la art. 164 si art. 155 C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există. Pentru infracțiunea prev. de art. 245 alin. (1) C. pen. s-a dispus achitarea in temeiul art. 10 lit. b) C. proc.
pen., fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege nr. 12/1990; pentru infracțiunea de delapidare cu un prejudiciu de 233.695 lei s-a dispus schimbarea încadrării juridice in infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești prevăzută de art. 148 alin. (1) C. pen. Pentru aceasta infracțiune s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare amnistiei intervenite prin art. 1 din Decretul nr. 11/1988. Cu privire la soluționarea acțiunii civile, privind infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Militar Teritorial București in vederea rejudecării laturii civile privind pe inculpatul S.F. si coinculpatul M.A.
in calitate de complice; pentru infracțiunea prevăzută de art. 123 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 443/1972, s-a dispus reducerea pedepsei la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 1 din Decretul nr. 11/1988, procesul penal a încetat, iar răspunderea penală fiind înlăturată prin amnistie. Cu privire la condamnatul M.A.: s-a dispus achitarea inculpatului pentru art. 167 alin. (1) teza I C. pen. rap. la art. 164 și art. 155 C. pen. cu art. 37 lit. a) - fapta nu exista; pentru infracțiunea prev. de art. 245 C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., achita pe inculpat fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege nr. 12/1990; pentru art. 26 rap. la art. 223 alin. (3) teza I C. pen.
cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice in infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești și încetează procesul penal, fiind înlăturată răspunderea penală prin amnistie potrivit art. 1 din Decretul nr. 11/1988; pentru art. 123 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 443/1972 reduce pedeapsa la 7 ani închisoare si incetează procesul penal, răspunderea penala fiind inlaturată prin amnistie potrivit Decretului nr. 11/1988. Pentru condamnatul l.L.S. s-a dispus achitarea pentru art. 167 alin. (1) teza I C. pen. rap. la art. 164 și art. 155 C. pen. cu art. 37 lit. a) - fapta nu exista; pentru art. 25 rap. la art. 223 alin. (3) C. pen. s-a dispus achitarea inculpatului in temeiul art. 10 lit. a) C. proc.
pen. - fapta nu există; pentru infracțiunea prev. de art. 245 C. pen., achita pe inculpat - fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege 12/1990; pentru art. 26 rap. la art. 223 alin. (1) și (2) din Decret nr. 443/1972 reduce pedeapsa la 5 ani închisoare și încetează procesul penal, răspunderea penală fiind înlăturată prin amnistie potrivit art. 1 din Decretul nr. 11/1988. Prin sentința penală nr. 3 din 23 ianuarie 1992, Tribunalul Militar Teritorial București, în fond după casare, cu privire la acțiunea civilă, a dispus obligarea in solidar a condamnatului S.F. cu condamnatul M.A. la plata sumei de 460.431 lei cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la achitarea debitului către Compania de Navigație Maritimă P. Constanța.
La data de 28 august 2007 s-a înregistrat cererea de revizuire formulată de S.F. la Tribunalul Militar Teritorial București, care la data de 11 martie 2008, în temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen. in ref. la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., admite in principiu cererea de revizuirea sentinței penale nr. 16 din 23 martie 1985, pronunțata de Tribunalul Militar teritorial București. Motivul admiterii în principiu este legal de O.U.G. nr. 214/1999 din care rezulta calitatea revizuentului de luptător in rezistenta anticomunista. Art. 7 alin. (2) din ordonanță dispune că „hotărârile de condamnare pentru infracțiunile săvârșite din motive politice nu pot fi invocate împotriva persoanelor care au dobândit calitatea de luptător in rezistenta anticomunistă". Ulterior, prin încheierea de ședință nr. 1992 din 15 iunie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe revizuentul S.F.
in favoarea Tribunalului Constanta. Potrivit art. 42 alin. (2) C. proc. pen., dacă declinarea a fost determinată de competența după calitatea persoanei, s-au de competenta materială, instanța căreia i s-a trimis cauza, poate folosi actele îndeplinite si poate menține măsurile dispuse de instanța desesizată. Față de aceasta dispoziție legală, Tribunalul Constanta ca instanța de fond trebuia să se pronunțe cu privire la menținerea sau nemenținerea admiterii în principiu. Omițând a se pronunța, curtea apreciază că este un drept câștigat de apelanți, fiind în favoarea acestora. Procedura în revizuire păstrează in principiu structura avuta înainte de adoptarea codului de procedură penala din 1968, ceea ce înseamnă ca se desfășoară intr-o procedura prealabila in fata procurorului și într-o procedură in fata instanței de judecata, in doua etape, examinarea in principiu și judecarea in fond a cererii de revizuire.
Admiterea in principiu a cererii de revizuire înseamnă că noile fapte si împrejurări invocate sunt de natură sa pună la îndoiala faptele reținute prin hotărârea definitivă, se recunoaște deci, posibilitatea unei erori judiciare si ca urmare, deschide procedura de rejudecarea cauzei in fond. Cea de-a doua etapa, pornind de la posibilitatea existenței unei erori judiciare, urmărește verificarea existenței acestei erori in raport de ansamblul probelor administrate atât anterior, cât si in cursul revizuirii, si adoptarea soluției corecte in acea cauză. Există insă si posibilitatea respingerii in fond a revizuirii deși a fost admisa in principiu, dacă analiza tuturor probelor in ansamblul lor nu confirmă existența unei erori judiciare.
Obiectul examinării in principiu a cererii de revizuire constă in verificarea îndeplinirii condițiilor cerute de lege pentru admiterea in principiu a cererii de revizuire. Se verifică mai întâi dacă cererea de revizuire a fost făcută de o persoana admisă de lege, in termenul legal, dacă se întemeiază pe vreunul din cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen. si dacă s-au adus probe in dovedirea acestui caz. Rejudecarea revizuirii după admiterea in principiu, are ca obiect înlăturarea erorii judiciare pe care o cuprinde hotărârea atacată. La rejudecarea in fond, se examinează învinuirea adusă inculpatului in sensul temeiniciei ei. Ca finalitate, rejudecarea cauzei in fond urmărește darea unei soluții cu privire la învinuirea inițială.
Întrucât admiterea in principiu s-a bazat pe împrejurarea că motivul invocat de revizuent se regăsește intre cele prevăzute de art. 394 C. proc. pen., Curtea analizând cererea de revizuire constat că apelanții nu au propus probe si nici nu au formulat cereri noi, ci doar au susținut că datorită regimului politic si a dobândirii calității de luptător in rezistenta anticomunista nu poate sa fie condamnat pentru infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești. Invocarea de către revizuentul S.F. a dobândirii calității de luptător in rezistenta anticomunista prin Decizia nr. 246 din 7 februarie 2002, este reală, însă nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire expres si limitativ prevăzute de art. 394 C. proc.
pen. Nu se poate susține că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanța la soluționarea cauzei. Faptele probatorii trebuie sa fie noi, iar nu mijloacele de proba a unei fapte sau a unei împrejurări noi cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Din motivarea recursului extraordinar în cauză, reținem că revizuentul S.F. ajutat de M.A. și instigat de l.L.S., a folosit ilegal nava, fapta care constituie infracțiune de abuz in serviciu. Neîndeplinirea de către comandantul S.F. a obligației de serviciu de a efectua transportul de minereu de fier la Combinatului Siderurgic Galați și de a fi cauzat întreprinderii N. Constanta o pagubă constând in costul carburanților și lubrefiantilor consumați in plus pentru parcurgerea noului itinerariu, plata cheltuielilor portuare, cât a eventualelor penalități de întârziere a transportului, constituie infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești.
Deci, chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit ca această infracțiune nu are legătură cu sistemul politic din România, ci doar legat de atribuțiile clare de serviciu ale revizuentului S.F. și a inculpatului M.A., deoarece in calitate de coautor și în cunoștință de cauză, a executat ordinele comandantului de deviere a navei de la itinerariu ordonat. Ulterior, răspunderea penală pentru aceasta infracțiune a fost înlăturată prin amnistie potrivit art. 1 din Decretul nr. 11/1998. În aceeași situație se afla si coinculpatul M.A. Ca atare, un act nou care atestă calitatea revizuentului nu poate constitui temei pentru admiterea cererii de revizuire, nefiind de natură a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuientul S.F. și intimații l.L.S. și M.A. Recurentul revizuient S.F. nu a indicat vreun caz de casare pe care își sprijină calea de atac declarată, însă din memoriul depus la dosar rezultă că invocă nemotivarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză. Oral, cu ocazia dezbaterilor, s-a mai susținut necitarea revizuientului la noua adresă pe care acesta a adus-o la cunoștința instanței, în condițiile în care a fost citat în mod repetat la domiciliul care în fapt nu mai exista întrucât imobilul unde s-a efectuat procedura de citare, respectiv în Constanța, a fost confiscat și nu se mai afla în posesia revizuientului. Intimații l.L.S. și M.A. au invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 9 și 19 C. proc.
pen., susținându-se în esență pe de o parte că atât hotărârea instanței de fond, cât și cea a instanței de apel nu sunt motivate, iar pe de altă parte că soluția pronunțată este rezultatul interpretării eronate a probatoriului administrat în cauză. În privința acestor din urmă recurenți, Înalta Curte a pus în discuție din oficiu excepția inadmisibilității căii de atac declarate. Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, a cazurilor de casare invocate, dar și a excepției sus-menționate, Înalta Curte retine următoarele:
Referitor la recursurile declarate de l.L.S. și M.A., Curtea constată că obiectul cauzei l-a constituit cererea de revizuire formulată exclusiv de către petentul S.F. Este adevărat că l.L.S. și M.A. au avut calitatea de coinculpați în aceeași cauză cu inculpatul S., însă aceasta nu atrage după sine vreo calitate procesuală în legătură cu cererea de revizuire formulată de acesta din urmă, cu atât mai mult cu cât ea se afla în faza admiterii în principiu. În mod corespunzător, hotărârea pronunțată în cauză nu putea fi atacată decât de persoanele care aveau calitate în acest cadru procesual, respectiv revizuientul S. și, eventual, procurorul, mai ales că prin această hotărâre nu s-a schimbat situația revizuientului și, cu atât mai puțin, a altor persoane. Prin urmare, recursurile declarate de l.L.S. și M.A.sunt inadmisibile, întrucât pe această cale se pun în discuție aspecte ce țin de fondul unei cereri de revizuire pe care nu au promovat-o și a cărei soluționare nu Ie-a modificat situația juridică.
În ce privește critica recurentului S. referitoare la procedura de citare în fața Instanței de Apel, Curtea constată nu doar că toți apelanții au fost legal citați, dar mai ales că aceștia au fost prezenți cu ocazia dezbaterilor apelurilor, astfel încât acest motiv de recurs este neîntemeiat.
De asemenea nefondată este și critica referitoare la nemotivarea hotărârilor pronunțate în cauză. În acest sens, Curtea reține că motivul de casare prev.de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. este incident numai în situația în care hotărârile pronunțate anterior sunt complet nemotivate, iar nu și atunci când acestea sunt motivate necorespunzător, neconvingător ori lapidar, cum este cazul în speță, îndeosebi cu referire la sentința instanței de fond. Într-o asemenea ipoteză, aceste carențe urmează a fi remediate de către instanța de control judiciar, prin considerentele hotărârii ce va fi pronunțată în soluționarea căilor de atac cu care a fost investită. 4.1. În ce privește fondul cauzei, din actele și lucrările dosarului rezultă că inculpatul S.F. a fost condamnat prin sentința nr. 16 din 26 martie1985 de Tribunalul Militar Teritorial București, definitivă prin Decizia nr. 12 din 23 aprilie 1985 a Tribunalului Suprem, la pedeapsa cu moartea si confiscarea totală a averii pentru infracțiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I rap. la art. 164 și art. 155 C. pen.; pentru infracțiunea prevăzute de art. 223 alin. (3) teza I; 15 ani închisoare pentru art. 123 alin. (2) din Decretul nr. 443/1972; 3 ani închisoare pentru art. 245 alin. (1) C. pen. 4.2.Prin decretul prezidențial nr. 101 din 2 iunie 1986, pedeapsa cu moartea aplicată acestui condamnat a fost comutată în 20 de ani închisoare. 4.3. Ulterior, ca urmare a recursului extraodinar formulat de Procurorul General al României, prin Decizia nr. 12 din 2 martie 1990 a Curții Supreme de Justiție s-a dispus: - achitarea inculpatului S.F. pentru infracțiunile prevăzute de art. 167 alin. (1) teza I C. pen. rap. la art. 164 si art. 155 C. pen. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) și art. 10 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există. - achitarea in temeiul art. 10 lit. b) C. proc. pen. pentru infracțiunea prev. de art. 245 alin. (1) C. pen.fapta fiind dezincriminată potrivit art. 2 din Decretul Lege nr. 12/1990; - schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare in infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești prevăzută de art. 248 alin. (1) C. pen. și încetarea procesului penal ca urmare amnistiei intervenite prin art. 1 din Decretul nr. 11/1988; - reducerea pedepsei la 7 ani închisoare cu aplicarea art. 1 din Decretul nr. 11/1988, procesul penal fiind încetat, iar răspunderea penală fiind înlăturată prin amnistie pentru infracțiunea prevăzută de art. 123 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 443/1972. - trimiterea cauzei la Tribunalul Militar Teritorial București in vederea rejudecării laturii civile privind pe inculpatul S.F. si coinculpatul M.A. in calitate de complice, cu privire la soluționarea acțiunii civile, privind infracțiunea de abuz in serviciu contra intereselor obștești; - înlăturarea dispozițiilor referitoare la indisponibilizarea bunurilor aparținând inculpatului în vederea executării pedepsei complimentare a confiscării totale a averii. 4.
Prin sentința nr. 3 din 23 ianuarie 1992 a Tribunalului Militar Teritorial, în fond după casare au fost obligați în solidar inculpații S.F. și M.A. la 460.431 lei cu dobânda legală către Compania de navigație maritimă P.C. Această sentință a rămas definitivă prin nerecurare. 5.1. La data de 1 iunie 2007, inculpatul S.F. a solicitat revizuirea sentinței nr. 16 din 26 martie 1985 de Tribunalul Militar Teritorial București, invocând cazul prev. de art. 394 lit. a) C. proc. pen., cu referire la calitatea de luptător în rezistența anticomunistă și respectiv de luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989 (luptător remarcat prin fapte deosebite), ce i-au fost acordate potrivit O.U.G nr. 214/1999 și Legii nr. 341/2004. 5.2. Prin încheierea din 11 martie 2008 a Tribunalului Militar Teritorial București, pronunțată în Dosarul nr. 50/753/2007 a fost admisă în principiu cererea de revizuire formulată de S.F., considerându-se că împrejurarea nouă, necunoscută instanței este calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, iar admiterea în principiu a cererii de revizuire este justificată pentru a se cerceta natura infracțiunilor pentru care petentul a fost condamnat, politice sau de drept comun. 5.3. Ulterior, prin sentința nr. 41 din 1 iulie 2008 a aceleiași instanțe, s-a declinat competența de judecare a cererii în favoarea Tribunalului Constanta, retinându-se în esență că instanța militară nu mai poate judeca, nici în revizuire, cauze cu civili, chiar dacă judecată fondului s-a făcut de această instanță. 5.4. Ca urmare a unor alte declinări succesive și reciproce de competență, s-a ivit un conflict negativ de competență, soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin încheierea din 15 iunie 2009, în sensul stabilirii competenței de soluționare a cauzei privind pe revizuientul S.F., în favoarea Tribunalului Constanța. 5.
Prin sentința nr. 13/ CEA din 21 ianuarie 2010 a Tribunalului Constanța, în baza art. 393 și urm. C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de S.F. În esență, s-a reținut că motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu constituie împrejurări sau fapte noi și nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute strict și limitativ în art. 394 C. proc. pen. 5.
Prin Decizia penală nr. 55/ P din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de revizuientul S.F. și intimații M.A. și l.L.S. Instanța de apel a reținut în esență că invocarea de către revizuient a dobândirii calității de luptător în rezistența anticomunistă, deși aceasta este reală, nu se încadrează în niciunul dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prev.de art. 394 C. proc. pen. Nu se poate susține că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Faptele probatorii trebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau a unei împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. 6.1. Înalta Curte constată că procedura de revizuire presupune două etape:admiterea în principiu și rejudecarea cauzei în fond. În ce privește admiterea în principiu, aceasta presupune între altele, verificarea incidenței vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 394 C. proc. pen., respectiv dacă acesta este întemeiat și este dovedit cu mijloacele de probă prevăzute de lege. Cu referire la cazul prev.de art. 394 lit. a) C. proc. pen., instanța verifică dacă noile fapte sau împrejurări invocate sunt de natură a schimba soluția pronunțată. În măsura în care se constată că aceste fapte sau împrejurări nu au caracter de noutate sau nu pot conduce la schimbarea soluției atacate, în sensul prev.de art. 394 alin. (2) C. proc. pen., procedura de revizuire nu trece în cea de-a doua fază, aceea a rejudecării cauzei în fond. 6.2. În speță, atât instanța de fond,cât și cea de apel au apreciat că motivul invocat de către petent, respectiv recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă și respectiv de luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989 (luptător remarcat prin fapte deosebite), ce i-au fost acordate potrivit O.U.G nr. 214/1999 și Legii nr. 341/2004, nu constituie o faptă sau împrejurare nouă și nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute strict și limitativ în art. 394 cpr.pen. Este adevărat că anterior declinării de competență, instanța investită inițial cu soluționarea cererii de revizuire a admis-o în principiu, însă este de observat că potrivit art. 42 alin. (2) C. proc. pen., care își găsește aplicare și în situația în care s-a competența a fost stabilită printr-un regulator de competență, instanța căreia i s-a trimis dosarul poate folosi actele îndeplinite și poate menține măsurile dispuse de instanța desesizată. Or, deși nu s-a pronunțat expres, din considerentele sentinței Tribunalului Constanța, ca instanță căreia i s-a trimis dosarul spre soluționare, rezultă că aceasta a analizat cererea de revizuire în ce privește admisibilitatea sa în principiu, căci numai într-un asemenea moment procesual se putea ajunge la concluzia că "motivele invocate de petent în cererea de revizuire nu constituie împrejurări sau fapte noi și nu pot fi încadrate în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzute strict și limitativ în art. 394 C. proc. pen.". De altfel, o asemenea concluzie este susținută și de considerentele regulatorului de competență, în care s-a reținut că "instanța militară nu poate judeca cererea de revizuire a hotărârii de condamnare a unor civili", neputând așadar analiza nici măcar admiterea ei în principiu, situație în care se impunea o reluare a judecății, fără a se valorifica vreun act întocmit de către instanța necompetentă. În fine, chiar dacă nu strălucește prin acuratețe(ceea ce nu echivalează cu o nemotivare.în sensul criticat de către revizuient) și decizia instanței de apel a analizat aceeași împrejurare, respectiv aptitudinea actelor invocate de către petent de a conduce la schimbarea soluției atacate, ceea ca face obiectul analizei admisibilității în principiu, iar nu al rejudecării cauzei în fond.
Cenzurând în aceste limite hotărârile pronunțate în cauză, Înalta Curte constată că recursul revizuientului S.F. este nefondat. 7.1. În ce privește situația revizuientului, Curtea constată că aceasta a fost modificată odată cu admiterea recursului extraordinar de către Curtea Supremă de Justiție prin Decizia nr. 12 din 2 martie 1990, în sensul că pentru două dintre infracțiunile ce i se reținuseră în sarcină (cele prev. de art. 167 alin. (1) teza I și art. 245 alin. (1) C. pen.) s-a dispus achitarea sa, iar pentru celelalte două (prev. de art. 248 alin. (1) C. pen. și art. 123 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 443/1972) s-a încetat procesul penal, ca efect al intervenirii amnistiei conform Decretului nr. 11/1988. Prin aceeași hotărâre s-au înlăturat dispozițiile referitoare la indisponibilizarea bunurilor aparținând inculpatului S.F. în vederea executării pedepsei complimentare a confiscării totale a averii, constatându-se că pentru singura infracțiune care prevedea această pedeapsă, aceea de complot, s-a pronunțat o soluție de achitare (în ce privește cealalată infracțiune, ca re prevedea o pedeapsă similară și pentru care fusese inițial condamnat, s-a dispus schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune, aceea de abuz în serviciu, pentru care nu se putea dispune confiscarea averii). În ce privește latura civilă a cauzei, cu referire la infracțiunea de abuz în serviciu, aceasta a fost rejudecată ulterior, iar inculpatul obligat în solidar la plata unor despăgubiri civile, potrivit celor arătate anterior, soluție la care inculpatul S. a achiesat, câtă vreme hotărârea a rămas definitivă prin neexercitarea căilor de atac. 7.2. Prin urmare, având în vedere condițiile impuse de art. 394 alin. (2) C. proc. pen. și cele dispuse în cauză, rezultă că revizuirea solicitată de petent putea pune în discuție exclusiv cele două soluții de încetare a procesului penal, neexistând la data formulării cererii o soluție de condamnare a petentului și, prin urmare, nici vreo pedeapsă complimentară în ființă. Împrejurarea că o asemenea pedeapsă complimentară ar fi fost deja executată până la momentul formulării cererii, este lipsită de relevanță din perspectiva formulării unei cereri de revizuire a hotărârii instanție penale, câtă vreme potrivit celor anterior arătate, situația petentului fusese deja reanalizată, este adevărat, într-un alt cadru procesual (al soluționării unui recurs extraordinar), iar pedeapsa în discuție implicit înlăturată. Cu alte cuvinte, promovarea unei cereri de revizuire având drept finalitate înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii, este în primul rând lipsită de un interes actual, câtă vreme aceasta se dispusese anterior, printr-o altă hotărâre judecătorească. Redobândirea efectivă a proprietăților confiscate presupune un alt cadru decât cel de față și nu justifică promovarea prezentei cereri de revizuire. În acest sens, potrivit art. 7 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 214/1999, persoanele care au calitatea de luptător în rezistența anticomunistă beneficiază de restituirea, în condițiile legii, în natură sau, dacă aceasta nu mai este posibilă, prin echivalent a bunurilor confiscate, iar decizia pentru constatarea calității de luptător, poate fi folosită ca probă în fața instituțiilor abilitate a dispune restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor confiscate, în ce privește apreciere caracterului politic al infracțiunilor a căror săvârșire a atras măsura confiscării. 7.3. Din această perspectivă, ca și instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către petent, respectiv recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă și respectiv de luptător pentru victoria revoluției române din decembrie 1989 (luptător remarcat prin fapte deosebite) nu sunt de natură a conduce la o altă soluție decât aceea dispusă, de încetare a procesului penal pentru infracțiunile prev.de art. 248 alin. (1) C. pen. și art. 123 alin. (1) și (2) din Decretul nr. 443/1972, în condițiile în care aceste aspecte au fost cunoscute de către instanța investită, chiar la începutul anului 1990, cu soluționarea recursului extraordinar declarat în favoarea acestuia. În acest sens, este de observat că în motivarea recursului extraordinar s-a susținut achitarea inculpatului pentru toate infracțiunile pentru care fusese inițial condamnat, susținându-se că infracțiunea de complot nu există, iar celelalte trei infracțiuni ar fi fost comise din cauza constrângerii morale, acesta fiind persecutat de conducerea unității în care era încadrat și de organele de stat din localitatea de domiciliu. În sprijinul celor susținute în motivarea recursului extraordinar, au fost făcute trimiteri chiar la rechizitoriul întocmit în cauză, în care se menționa faptul că "inculpații erau stăpâniți de sentimente ostile orânduirii de stat și sociale din R.S.R.și și-au destăinuit reciproc aversiunea față de orânduirea socialistă din tara noastră". Aceste susțineri ale Procurorul General se suprapun în esență cu cele formulate implicit de către petent în susținerea revizuirii, prin invocarea celor două calități recunoscute oficial în 2002 și 2005, astfel încât nu au caracter de noutate pentru instanțe decât sub aspect strict formal (al actelor prezentate de către revizuient). Or, câtă vreme împrejurările invocate au fost cunoscute și implicit cenzurate de către instanța care, într-un alt cadru, a reformat hotărârea de condamnare, ele nu mai pot fi reevaluate pe calea revizuirii întemeiate pe disp.art. 394 lit. a) C. proc. pen.
În consecință, recursurile declarate în cauză vor fi respinse, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) și respectiv b) C. proc. pen., cu obligarea recurenților la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de intimații l.L.S. și M.A. împotriva Deciziei penale nr. 55/ P din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul S.F. împotriva aceleiași decizii. Obligă recurenții la plata sumei de câte 200 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică.azi 8 noiembrie 2010.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.