ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1260/2011

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 86 din 19 aprilie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 4268/95/2009, în baza art. 257 alin. (1) C. pen., a condamnat inculpata S.V., fiica lui C. și S., la: la 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 257 alin. (1) C. pen., a condamnat aceeași inculpată la: 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele stabilite și aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus, suspendarea condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 257 alin. (2) C. pen., rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus, confiscarea de,la inculpata S.V. a sumelor de 2000 lei și 700 euro, aceasta din urmă prin convertirea în lei la cursul de schimb de la data plății efectuate. În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata a 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, respectiv declarația inculpatei, coroborată cu declarațiile martorilor M., C.N., l.V., J.l., T.D., C.R., C.C.C., V.C.D., C.I.C., S.F.I., S.I.

și C.D., precum și cu probele strânse în cursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea stare de fapt: Inculpata S.V., a fost angajată a Consiliului Județean Gorj în funcția publică de consilier, gradul profesional superior, în cadrul compartimentului Autoritate Tutelară și Asistență Socială. Aceasta a cunoscut-o pe martora C.M. în urmă cu aproximativ 12-13 ani, iar cu circa 5-6 ani înainte de anul 2007, între cele două a început o relație de prietenie destul de apropiată, vizitându-se destul de des la domiciliu, ajungând chiar să își serbeze zilele de naștere împreună și să participe la diverse evenimente familiale. Pe fondul acestor relații de prietenie, la începutul lunii februarie 2007, în timp ce se afla în vizită la locuința martorei C.M.

unde aceasta locuia împreună cu soțul și cei doi copii ai săi, inculpata a întrebat-o pe martoră de ce nu depune cerere la Primăria orașului Tg. Jiu, pentru a obține locuințe construite din fonduri A.N.L., întrucât e destul de greu să locuiască toți într-un apartament cu două camere. Martora C.M. a confirmat că cei doi copii ai săi, C.C.C. și C.I.C. au formulat astfel de cereri, care însă le-au fost respinse la primele repartiții, dosarele urmând să fie reanalizate cu prilejul repartițiilor ulterioare. Totodată i-a spus inculpatei că este convinsă că dacă ar fi avut o „relație", probabil cererile ar fi fost admise. În urma acestor discuții, inculpata a afirmat că va verifica ea cele două dosare și dacă va mai trebui ceva, vor discuta ulterior.

După circa două săptămâni, inculpata a revenit la domiciliul martorei și i-a adus o listă cu actele care trebuiau depuse în completarea dosarelor, mai exact a dosarului fiicei acesteia, care trebuia reactualizat întrucât între timp divorțase, respective, copii de diploma de studii, hotărârea de divorț, adeverințe de la asociația de proprietari, precum și cereri de reînnoire a solicitărilor, acte pe care Ie-a primit de la martoră și s-a angajat că le va depune la dosar. În momentul în care a primit actele, fiind întrebată de martoră dacă o poate ajuta să obțină locuințele pentru copii, inculpata a spus că are cunoștințe în rândul membrilor Comisiei de Fond Locativ din cadrul Primăriei Tg. Jiu, respectiv martorii J.l.

și C.R., iar pentru acest ajutor, ea va trebui să suporte o masă. Spre sfârșitul lunii februarie, inculpata a contactat-o telefonic pe martora C. solicitându-i să se întâlnească urgent, iar când s-au întâlnit, i-a solicitat suma de 2.000 lei pentru a organiza o masă celor două persoane din comisie despre care afirmase că le cunoaște, pe motivul că unul dintre dosare ar fi fost rezolvat favorabil. Întrucât nu avea suma de bani respectivă, C.M. a apelat la o cunoștință, V.C.D., solicitându-i să o împrumute, apoi în aceeași zi s-a întâlnit cu inculpata într-un bar situat în apropierea Liceului economic V.M. din Tg. Jiu și i-a dat suma de 2.000 lei puși într-un plic, stabilind să țină în continuare legătura.

După aproximativ o lună, în cursul lunii martie, inculpata a contactat-o din nou telefonic pe martora C.M. și i-a spus că trebuie să se întâlnească urgent, întrucât trebuie să discute ceva. Când cele două s-au întâlnit, inculpata i-a spus martorei că unul dintre cei doi funcționari care fac parte din Comisia de Fond Locativ și despre care afirmase că îi cunoaște, și-a achiziționat o mașină și ar mai avea nevoie de 1.000 euro, iar ea nu a putut să facă rost decât de 300 de euro, cerându-i acesteia să îi dea suma de 700 euro, cu titlu de împrumut. Datorită faptului că nu dispunea de banii solicitați, martora a luat legătura cu o cunoștință a sa, T.D., lucrător la restaurantul P., însă nici aceasta nu a putut să îi dea banii respectivi, însă până la urmă a obținut suma de 700 euro de la numita l.V.

Martora C.M. s-a întâlnit apoi cu inculpata pe terasa restaurantului P. și i-a înmânat și suma de 700 euro, solicitându-i însă să i-o restituie în termen de 2 săptămâni - o lună. Ulterior, însă, inculpata i-a spus martorei că de fapt suma de bani reprezenta o atenție pentru funcționarul respectiv, în vederea soluționării favorabile și a celui de-al doilea dosar, martora fiind de acord cu acest aspect și hotărând să aștepte până în anul 2008 când urmau să se finalizeze blocurile aflate în construcție. Ca urmare a faptului că în luna aprilie 2007, familia C. a primit de la Primăria Tg. Jiu adresele prin care i se comunica că dosarele depuse în vederea obținerii unor locuințe rămân în evidențe pentru soluționare, în măsura în care se vor crea posibilități și în funcție de punctajul obținut, martora a considerat că inculpata este de bună credință, că banii pretinși și primiți au ajuns la funcționarii individualizați de aceasta și că problema sa, a fost rezolvată.

Ulterior, ca urmare a discuțiilor pe care Ie-a purtat cu martora C.M. și familia sa, inculpata Ie-a creat acestora convingerea că cererile adresate Primăriei Tg. Jiu vor fi soluționate favorabil, ca urmarea a faptului că ea discutase cu persoanele cu funcție de decizie și că în luna octombrie 2008, la repartiția care urma să fie făcută, vor primi câte o locuință construită din fonduri A.N.L. Tot pentru a întări convingerea membrilor familiei C. că a făcut demersuri pentru soluționarea favorabilă a cererilor, în luna aprilie a anului 2008, inculpata a chemat-o pe martora C.I.C., fiica martorei C.M., spunându-i că trebuie să o însoțească la Primăria Tg. Jiu, pentru a fi prezentată membrilor comisiei, iar aici a condus-o la Cabinetul Primarului Municipiului Tg.

Jiu, C.F., prezentând-o ca fiind o nepoată a sa și că trebuie să i se rezolve o anumită problemă, apoi a condus-o în biroul martorului J.l., șeful Serviciului de gospodărire comunală și membru în comisia de analiză a dosarelor depuse pentru repartizarea unor locuințe, însă acesta nu se afla în birou. De asemenea, în vara anului 2008, inculpata i-a contactat de mai multe ori telefonic pe martorii J.l. și C.R. solicitând relații legate de activitatea comisiei de repartizare a locuințelor, perioada în care se va face repartiția locuințelor tip A.N.L., menționând că are o mătușă al cărui fiu a depus o cerere în acest sens. Constatând însă că pe listele cu persoanele care întrunesc condițiile necesare pentru obținerea unor locuințe A.N.L.

nu figurează și copiii săi, martora C.M. a căutat-o pe inculpată solicitându-i un răspuns cu privire la aceste împrejurări, aceasta menționând că o să apară o altă listă, fapt ce s-a dovedit a fi neadevărat. În aceste condiții, martora și-a dat seama că a fost înșelată și a încercat să mai poarte o discuție finală cu inculpata, aceasta promițându-i în schimbul banilor primiți, obținerea unui lot de teren din fondurile primăriei, însă martora a renunțat hotărând să denunțe faptele respective. În ceea ce privește apărarea formulată de inculpată, în sensul că sumele de bani pe care martora i Ie-a dat au fost sub formă de împrumut, cu perceperea unor dobânzi împovărătoare, ceea ce a condus la apariția unor neînțelegeri, nu a putut fi primită de instanță.

Astfel, martora C.M., a confirmat că a ajutat-o pe inculpată împrumutându-i diferite sume de bani, ca urmarea a problemelor pe care aceasta spunea că le are, respectiv că este bolnavă, că fiica sa urmează un tratament costisitor, că soțul său este bolnav de leucemie, însă acestea sume sunt altele decât cele de 2000 lei și respectiv 700 de euro, date pentru rezolvarea cererilor privind acordarea de locuințe. De asemenea, a arătat că pentru sumele respective a întocmit cu martora acte sub semnătură privată, intitulate „dovezi" sau „chitanțe", cu termene stricte, termene recunoscute de inculpată, dar nerespectate. Faptul că martora C.M.

a dat inculpatei diferite sume de bani pentru a o ajuta să rezolve favorabil cererile de acordare a unor locuințe construite din fonduri A.N.L., a fost confirmat și de martora T.D., de la care C. a cerut împrumut suma de 700 euro în acest scop, de martora l.V., martoră a i-a dat martorei C. suma de bani respectivă și de martora V.C.D., care i-a dat martorei C. suma de 2.000 lei tot pentru a fi dați inculpatei în scopul rezolvării favorabile a cererilor. Declarațiile martorilor S.I. și S.F.l., care au susținut apărarea inculpatei, au fost înlăturate de către instanță, având în vedere gradul mare de subiectivitate, cei doi fiind soțul și respectiv fiul inculpatei, dar și pentru faptul că inculpata nu Ie-a spus nici măcar de sumele împrumutate de la martoră, cei doi aflând de abia când sau apărut neînțelegerile între părți.

Totodată, instanța a reținut că martorii J.l. și C.R., funcționari în cadrul Primăriei Municipiului Tg. Jiu, primul fiind chiar șeful Serviciului de Gospodărire Comunală, au confirmat faptul că în perioada de analiză a dosarelor depuse pentru atribuirea locuințelor construite din fonduri A.N.L., inculpata i-a contactat în mai multe rânduri, cerând informații referitoare la repartiții, afirmând că o interesează deoarece are o mătușă al cărui fiu a depus un astfel de dosar. De aici a rezultat că, prin comportamentul său, în sensul de a lua legătura cu cei doi funcționari cu atribuții pe linie de repartizarea a locuințelor construite din fonduri A.N.L., inculpata a lăsat să se creadă că are influență asupra acestora pentru a-i determina să facă un act ce intra în atribuțiile lor de serviciu.

Fată de stare de fapt reținută, instanța a constatat că faptele inculpatei S.V. de a pretinde și primi în două rânduri sumele de 2.000 lei și respectiv 700 euro de la martora C.M., susținând că are influență asupra unor membri din comisia de Fond Locativ din cadrul Primăriei Tg. Jiu, astfel încât să îi determine să rezolve favorabil cererile formulate de copiii acesteia pentru atribuirea unor locuințe construite din fonduri A.N.L., întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de trafic de influență prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen., infracțiuni pentru care inculpate a fost condamnată.

La individualizarea judiciară a pedepselor pentru fiecare infracțiune în parte, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurarea în care acestea au fost săvârșite, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, precum și persoana făptuitoarei, care nu este cunoscută cu antecedente penale și a avut o atitudine nesinceră, încercând să denatureze adevărul, situație în care s-a apreciat că o pedeapsă neprivativă de libertatea ar fi în măsură să ducă la reeducarea sa. Totodată, instanța, având în vedere că individualizarea pedepsei trebuie să aibă ca scop determinarea aplicării unei pedepse juste, corecte, atât sub aspectul restabilirii ordinii de drept încălcate, cât și prin punctul de vedere al nevoii de reeducare a făptuitorului, a apreciat că stabilirea unor pedepse în limita minimă, este suficientă pentru a atingerea scopului educativ, punitiv și preventiv al pedepsei.

Referitor la sumele de bani primite de inculpată de la cumpărătoarea de influență,respectiv suma de 2.000 lei și suma de 700 euro, instanța a dispus, potrivit disp. art. 257 alin. (2) rap. la art. 256 alin. (2) C. pen., confiscarea acestora, suma de 700 euro fiind confiscată prin convertirea la cursul de schimb de la data plății efective. Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și partea vătămată C.M. Parchetul a criticat sentința pentru nelegalitate, în sensul că nu s-a aplicat pedeapsa accesorie, constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), c) C. pen.

chiar și pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei și, de asemenea, pentru netemeinicie, în sensul că nu sunt îndeplinite cerințele art. 81 C. pen., față de gradul de pericol social concret al faptelor comise, astfel că, se impunea în cauză, suspendarea sub supraveghere sau executarea pedepsei la locul de muncă, cu majorarea cuantumului acesteia. La rândul ei, partea vătămată, a solicitat desființarea în parte a sentinței, în sensul de a se dispune restituirea celor două sume de bani de 2000 lei, respectiv 700 euro care au făcut obiectul infracțiunii, întrucât s-a constituit parte civilă în acest sens și pentru că a denunțat fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat cu comiterea faptei.

Apelul parchetului a fost considerat întemeiat și a fost admis, pentru considerentele arătate în continuare. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, în raport și de motivele de apel formulate, s-a constatat că s-a reținut o situație de fapt care corespunde adevărului, prima instanță manifestând rol activ în administrarea probatoriului, dar s-a apreciat că fapta inculpatei, nu a fost corespunzător încadrată în drept. Aceasta pentru că inculpata, la data săvârșirii infracțiunii, era angajata Consiliului Județean Gorj în funcția de consilier, gradul profesional superior, la Compartimentul Autoritate Tutelară și Asistență Socială, fiind îndeplinite cerințele art. 1 lit. a) și art. 6 din Legea nr. 78/2000, astfel că s-a dispus schimbarea încadrării juridice în acest sens în baza art. 334 C. proc.

pen., cu reținerea însă a unei singure infracțiuni, avându-se în vedere condițiile în care s-a comis fapta. La momentul luării hotărârii, inculpata și-a reprezentat în ansamblu activitatea infracțională, pe care urma să o desfășoare ulterior, ceea ce s-a repetat nu este acțiunea incriminată ci acte materiale, care realizează o sigură acțiune, un proces execuțional unic și în același timp unitar, lipsit de discontinuități. În speță, pentru că partea vătămată (la fond și apel) și o parte din martorii cauzei, în special familia acesteia, au arătat că i s-a pretins „să dea ceva" (pag. 3 rechizitoriu) și că, încă de la început - sfârșitul lunii februarie - pe lângă cei 20 milioane lei, i s-a precizat că mai este nevoie și de o altă sumă de bani pentru membrii A.N.L.

care, de altfel s-au și pretins și primit, în luna următoare, dar de data aceasta în euro. S-a apreciat ca întemeiată critica parchetului pentru că nu s-au interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a) - c) C. pen., ca pedeapsă accesorie, întrucât față de gradul de pericol social concret al faptei comise, determinat de modul de concepere și realizare a activității infracționale, în sensul că a pretins și primit sume de bani importante, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cu obligarea, în baza art. 86 3 C. pen., la respectarea măsurilor de supraveghere fixate de instanță și cu atragerea atenției asupra dispoz. art. 86 4 C. pen. Apelul părții vătămate a fost considerat nefondat și a fost respins ca atare, întrucât, dispoz.

art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, cu consecința nepedepsirii și înlăturării confiscării, sunt aplicabile numai unor infracțiuni cu o sferă restrânsă, așa cum sunt prevăzute în legea specială și cum statuează, de altfel, și recursul în interesul legii prin Decizia din 24 septembrie 2007. S-a statuat convingător de instanța supremă că, aceste cauze de nepedepsire cu consecința înlăturării incidenței confiscării, operează limitativ, numai în cazul infracțiunilor avute în vedere de legiuitor și că, neexistând identitate de situație juridică, nu se poate pretinde identitate de tratament juridic. Împotriva acestei decizii, în termen legal a formulat recurs, partea vătămată C.M., reiterând criticile formulate la instanța de apel.

Examinând recursul declarat de partea vătămată C.M., în raport de motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma: Astfel, potrivit art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, introdus în această lege prin art. 1 pct. 3 din Legea nr. 161/2003, "promisiunea, oferirea sau darea de bani, de bunuri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani". Prin alin. (2) al aceluiași articol s-a prevăzut că "făptuitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat pentru acea faptă". în fine, în cadrul alin. (3) din articolul menționat se mai prevede că "banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul infracțiunii prevăzute la alin. (1) se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani", pentru ca în alin. (4) să se precizeze că "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care Ie-a dat în cazul prevăzut la alin. (2)". în completarea acestor reglementări, prin art. 19 din aceeași lege s-a mai prevăzut că în cazul săvârșirii infracțiunilor la care se referă prezentul capitol (III), banii,

valorile sau orice alte bunuri care au fost date pentru a determina săvârșirea infracțiunii sau pentru a răsplăti pe infractor ori cele dobândite prin săvârșirea infracțiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia, se confiscă, iar dacă bunurile nu se găsesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani. Astfel, așa cum s-a arătat, prin art. 61 din Legea nr. 78/2000 este incriminată fapta de cumpărare de influență, în timp ce prevederile C. pen. nu o cuprind în sfera lor de reglementare, sancționându-l doar pe traficantul de influență. În același timp, în Legea nr. 78/2000 este reglementată la art. 61 alin. (2) denunțarea ca o cauză specială de nepedepsire, care înlătură în mod firesc și incidența măsurii de siguranță a confiscării, prevăzută la art. 19 din aceeași lege, în C. pen.

nu este instituită o asemenea cauză de nepedepsire pentru infracțiunile adiacente de primire de foloase necuvenite sau de trafic de influență, în cazul acestora fiind aplicabilă, în toate situațiile în care se constată existenta infracțiunilor, măsura confiscării bunurilor ce au făcut obiectul lor. Ca urmare, prevederile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora "banii, valorile sau orice alte bunuri se restituie persoanei care Ie-a dat", nu sunt aplicabile decât atunci când este incidență dispoziția de nepedepsire din alin. (2) al aceluiași articol, care se referă numai la sfera restrânsă a infracțiunii prevăzute la art. 61 alin. (1) din această lege.

De aceea, este evident că aplicarea dispozițiilor de restituire a bunurilor ce au făcut obiectul infracțiunii, cuprinse în alin. (4) al art. 61 din Legea nr. 78/2000, nu poate fi extinsă și la infracțiunile de primire de foloase necuvenite și de trafic de influență prevăzute restrictiv în art. 256 și, respectiv, în art. 257 C. pen., deoarece cauza de nepedepsire determinată de denunțarea faptei, cu consecința înlăturării incidenței confiscării bunului, operează, limitativ, numai în cazul infracțiunilor avute în vedere de legiuitor. Așa fiind, din moment ce în astfel de cazuri nu există identitate de situație juridică, nu se poate pretinde o identitate de tratament juridic. Astfel prin, recursul în interesul Legii nr. 59 din 24 septembrie 2007 publicat în M.O.F.

nr. 274 din 7 aprilie 2008, s-a statuat că dispozițiile art. 61 alin. (2) și (4) din Legea nr. 78/2000, privind nepedepsirea făptuitorului și restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracțiunii, sunt aplicabile numai infracțiunilor prevăzute în legea specială. Față de aceste considerente, apreciind că soluția pronunțată în cauză este legală, temeinică și corect motivată în fapt și în drept, văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de partea vătămată C.M. împotriva Deciziei penale nr. 224 din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori privind pe intimata inculpată S.V.

Va obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate, se va avansa din fondul M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată C.M. împotriva Deciziei penale nr. 224 din 03 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori privind pe intimata inculpată S.V. Obligă recurenta parte vătămată la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate, se va avansa din fondul M.J. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 martie 2011.