ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1987/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții M.C., ș.a., au

chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești,

solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea adresei

nr. 7660 din 3 iulie 2009, emisă de pârât.

În motivarea cererilor s-a arătat ca prin adresa

76602 din 03 iulie 2009 s-a dispus ca drepturile salariale aferente lunii iunie

2009 să se achite fără includerea sporului de 50% pentru risc și

suprasolicitare neuropsihică, această modalitate de calcul urmând să se

păstreze și pentru viitor. Reclamanții au susținut că există serioase dubii

asupra legalității actului administrativ având în vedere lipsa temeiului de drept

care a stat la baza emiterii lui, fiind enunțate doar o serie de argumente în

susținerea măsurilor dispuse. Reclamanții au susținut că actul administrativ

atacat, prin refuzul plății sporului aferent lunii iunie 2009, dispozițiile

art. 15 al alin. (2) din Constituția României, care prevăd că legea dispune

numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai

favorabile și pe cele ale art. 164 C. muncii care reglementează principiul

potrivit căruia reținerile ori suspendarea salariului nu pot fi operate decât

pentru cazurile și în condițiile prevăzute de lege.

Prin sentința civilă nr. 457 din 24 noiembrie 2009

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

excepția inadmisibilității acțiunii, formulată de pârâtul Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești, și admițând acțiunea formulată de reclamanți, a

anulat actul administrativ emis de pârât sub nr. 76602 din 3 iulie 2009.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în

esență, următoarele:

In ceea ce privește excepția inadmisibilității

invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, prin

întâmpinare, curtea de apel a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, reținând că

adresa a cărei anulare s-a solicitat este un act administrativ, în sensul art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, deoarece din conținutul acestuia

rezultă fără echivoc faptul că emitentul, în mod unilateral, impune măsuri producătoare

de efecte juridice, stabilind o altă modalitate de calcul a salariilor ce se

vor achita judecătorilor și personalului auxiliar, cu consecința diminuării

drepturilor salariale ale acestor categorii de persoane.

Asupra fondului cauzei, curtea de apel a reținut

faptul că adresa 76.602 din 3 iulie 2009 emisă de Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești este vădi nelegală, prin raportare atât la

dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările

ulterioare, a căror aplicabilitate în cauză a fost recunoscută prin decizia nr.

21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și la dispozițiile

Ordinului nr. 1165/C din 9 aprilie 2009 emis de ministerul pârât.

S-a reținut totodată, faptul că adresa atacată

încalcă principiul neretroactivității, întrucât deși emisă la 3 iulie 2009,

dispune și cu privire la drepturile salariale aferente lunii iunie.

Nelegalitatea adresei nr. 76.602 din 3 iulie 2009

emisă de M.J.L.C. a fost apreciată de către prima instanță ca fiind cu atât mai

evidentă cu cât, prin acest act se dispune suspendarea efectelor unor hotărâri

judecătorești irevocabile, în condițiile în care efectele unei hotărâri

judecătorești irevocabile nu pot fi suspendate nici chiar printr-un act cu

caracter normativ, indiferent de forța juridică a acestuia.

Curtea de apel făcând referire, apoi, la

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în materia

executării hotărârilor judecătorești, a reamintit că în cauza Lombardo c.

Italiei din 26 noiembrie 1992, această instanță a reținut că statul, în

exercitarea puterii publice și în executarea unei obligații legale nu face uz

de puterea sa discreționară și poate fi comparat, în această privință, cu un

angajator privat.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Ministerul

Justiției și Libertăților Cetățenești a declarat recurs, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, încadrat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul a formulat următoarele

critici de nelegalitate ale sentinței:

- adresa contestată nu constituie un act

administrativ, în sensul Legii nr. 554/2004, ci o măsură stabilită de

ordonatorul principal de credite, în sarcina celorlalți ordonatori din sistem,

materializată sub forma unei adrese; în concret, este vorba despre o simplă

operațiune de încunoștințare a ordonatorilor secundari și terțiari de credite,

realizată ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009, coroborată cu

Legea nr. 18/2009 și Legea nr. 500/2002.

- în mod greșit instanța de fond a apreciat că în

cauză este vorba de o diminuare a drepturilor salariale, reclamanții nejustificând

astfel, vătămarea unui drept sau a unui interes legitim, atâta timp cât

drepturile lor salariale sunt și au fost calculate în conformitate cu O.U.G.

nr. 27/2006, nefiind vorba de o diminuare a acestora, ci doar de executarea

unor hotărâri judecătorești care va fi realizată nu ca până în acest moment,

lunar, ci potrivit eșalonării prevăzute de O.U.G. nr. 71/2009.

Astfel, având în vedere că plata titlurilor

executorii s-a realizat și se realizează exclusiv în conformitate cu legea,

plățile urmând a se efectua eșalonat și avându-se în vedere și indexarea

sumelor cu IPC nu se poate afirma că există pericolul producerii unor daune

grave în patrimoniul reclamanților.

Recurentul mai invocă Decizia nr. 838/2009 a Curții

Constituționale prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de

natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte și

Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, solicitând

instanței de recurs să constate că după pronunțarea deciziei Curții Constituționale,

instanțele nu mai pot aplica cele statuate de Înalta Curte de Casație și

Justiție prin decizia nr. 21 din 13 martie 2008 întrucât o asemenea conduită nu

face decât să ignore dispozițiile imperative ale art. 11 alin. (3) din Legea

nr. 47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției în ciuda celor constatate

expres de Curtea Constituțională.

- adresa M.J.L.C. nu retroactivează, având în vedere

faptul că O.U.G. nr. 71/2009 a intrat în vigoare la 18 iunie 2009, data

publicării în Monitorul Oficial, ordonanța respectivă neretroactivând nici ea,

ci producând efecte de la data de 18 iunie 2009. Obligația de plată a

drepturilor salariale corespunzătoare lunii iunie 2009 a devenit exigibilă la

data de 10 iulie 2009, în conformitate cu prevederile legale în vigoare,

respectiv art. 53 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, așadar ulterior datei

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 71/2009.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și

lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu

dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

In cauza de față, nu poate fi primită critica

recurentului în sensul negării caracterului de act administrativ a adresei

solicitate a fi anulate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ

mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral

cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

In mod evident, adresa în discuție adoptă o măsură

prin care se modifică un element esențial al raporturilor de serviciu existente

între reclamanți și stat: mai precis, este vorba de modificarea cuantumului

salariului cuvenit pentru activitatea prestată în luna iunie 2009.

În plus, măsura supusă analizei în cauza de față a

fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei

norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 71/2009, dar și a unei legi,

respectiv, Legea nr. 18/2009.

În ceea ce privește susținerile recurentului

privitoare la lipsa justificării de către intimații-reclamanți a unui drept sau

interes legitim, sau la lipsa caracterului retroactiv al actului administrativ

atacat, instanța de recurs le va respinge ca neîntemeiate, reținând că instanța

de fond a apreciat în mod corect că adresa contestată are caracter retroactiv

și contravine dispozițiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004,

reclamanții fiind vătămați în dreptul lor la plata salariului.

Aprecierile instanței de fond sunt temeinice și

legale, întrucât O.U.G. nr. 71/2009 are ca obiect reglementarea procedurii de

executare a sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect

acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului

din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2009, or

este evident faptul că în speță hotărârile judecătorești de acordare a sporului

de risc și suprasolicitare neuropsihică nu stabilesc obligația de plată a unei

anumite sume în favoarea reclamanților în sensul prevederilor ordonanței de

urgență, ci un drept al reclamanților la acordarea sporului respectiv.

Este necontestat caracterul retroactiv adresei nr.

76602 din 3 iulie 2009 față de emiterea acesteia în cursul lunii iulie și

dispunerea prin conținutul acesteia a suspendării la data de 01 iunie 2009 a

plății sporului în litigiu, realizând, cu alte cuvinte, în luna iulie o

diminuare a drepturilor salariale ale reclamanților aferente muncii prestate în

perioada anterioară, respectiv în cursul lunii iunie.

In același sens, instanța reține că, potrivit

dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, aplicabile în temeiul art. 3

alin. (2) din aceeași lege și în privința actului administrativ cu caracter

normativ ce formează obiectul cauzei, adresa 76602 din 3 iulie 2009 trebuia să

fie elaborată și emisă cu respectarea dispozițiilor art. 15 alin. (2) din

Constituție, republicată, care consacră principiul neretroactivității, ceea ce

însă nu s-a întâmplat în cauza dedusă judecății.

Împrejurarea că plata drepturilor salariale aferente

lunii iunie 2009 urma a se face la data de 13 iulie 2009, dată ulterioară

emiterii actului contestat, nu este de natură a înlătura caracterul retroactiv

al actului administrativ dedus judecății.

Înalta Curte apreciază că prin emiterea adresei nr.

76602 din 3 iulie 2009 cu nesocotirea principiului neretroactivității se aduce

atingere principiului securității raporturilor juridice, care este implicit în

toate articolele Convenției Europene a Drepturilor Omului și care a fost

consacrat în jurisprudența CEDO, atâta timp cât certitudinea reclamanților cu

privire la drepturile salariale ce li se cuveneau pentru munca deja prestată în

cursul lunii iunie a fost înlăturată printr-o măsură dispusă în cursului lunii

iulie, a cărei retroactivitate nu poate fi pusă la îndoială.

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține că, prin

emiterea actului administrativ în cauză cu încălcarea principiului

retroactivității și a principiului securității raporturilor juridice,

autoritatea pârâtă a manifestat un evident exces de putere în sensul art. 2

alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, prin atingerea adusă dreptului cert

al reclamanților de a primi drepturile salariale aferente lunii iunie 2009 în

cuantumul previzionat la sfârșitul lunii iunie.

În ceea ce privește aplicabilitatea Deciziei nr. 838

din 27 mai 2009 a Curții Constituționale, Înalta Curte retine următoarele:

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României,

deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României,

de la data publicării fiind general obligatorii și având putere numai pentru

viitor.

Rezultă, așadar, că deciziile Curții Constituționale

nu produc efecte asupra hotărârilor judecătorești irevocabile și nici asupra

deciziilor în interesul legii pronunțate în precedent de Înalta Curte.

De asemenea, conform art. 126 din Legea fundamentală,

justiția se înfăptuiește în România, prin Înalta Curte de Casație și Justiție

și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite prin lege.

Nicio dispoziție constituțională sau legală nu

reglementează efectele retroactive ale unei decizii a Curții Constituționale,

în sensul negării puterii lucrului judecat a hotărârilor irevocabile pronunțate

de instanțele din sistemul judiciar.

Concluzionând, Înalta Curte constată că instanța de

fond a dat o corectă dezlegare pricinii, motiv pentru care în raport de cele

mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge recursul declarat de pârât ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției și

Libertăților Cetățenești împotriva sentinței nr. 457 din 24 noiembrie 209 a

Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.