ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1353/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 7463./3/2007, reclamanta SC A. SA, S.A.R. prin sucursala Arcul de Triumf i-a chemat în judecată pe pârâții G.I., B.E. și P.M., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 1.050.292.152 lei reprezentând: 1.017.133.597 lei cu titlu de despăgubiri civile și 33.158.555 lei dobânda legală, calculată de la data de 24 martie 2003 – 24 mai 2003, precum și acordarea acesteia în continuare până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 13118 din 12 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâții G.I.

și P.M., obligându-i pe aceștia, în solidar, la plata sumei de 105.029,21 lei (RON) cu titlu de despăgubiri, din care 3.315,85 lei dobânda legală pentru perioada 24 martie 2003 – 24 mai 2003, precum și dobânda legală calculată la suma de 105.713,35 ron începând cu data de 25 mai 2003 și până la achitarea efectivă, plus 3.889,30 lei cheltuieli de judecată, respingând acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta B.E. Instanța a reținut că în noaptea de 20/21 decembrie 2001, datorită neglijenței și lipsei de diligență, s-a produs un incendiu la baraca, edificată pe terenul din comuna Voluntari, pentru care deținător al titlului de proprietate era B.E., că incendiul s-a extins și la imobilul vecin aparținând lui N.M., acesta din urmă, în baza asigurării, primind de la reclamantă despăgubiri pentru distrugerile cauzate în incendiu în sumă de 101.713,3597 lei.

A mai reținut instanța, că pârâtul G.I. a fost însărcinat de proprietarul barăcii, prin intermediul pârâtului P.M., cu paza acesteia și că exercitarea activității de pază fiind defectuoasă, a fost posibilă incendierea și extinderea incendiului, astfel că fapta pârâtului G.I. de a nu păzi baraca în mod corespunzător a determinat producerea prejudiciului urmând a fi obligat conform art. 998-999 C. civ. să acopere prejudiciul cauzat, iar în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., alături de pârâtul G.I. este responsabil pentru prejudiciul cauzat și comitentul său P.M. Cum în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995 reclamanta s-a subrogat în drepturile lui N.M., instanța i-a obligat pe pârâții G.I. și P.M.

la plata despăgubirilor, în cuantumul determinat de expertul desemnat de instanță. Prin decizia comercială nr. 565/A din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a soluționat apelurile formulate de pârâtul P.M. și reclamanta SC A.S.A.R. prin sucursala Arcul de Triumf împotriva sentinței mai sus menționate, în sensul că a respins apelul formulat de pârâtul P.M. și a admis apelul declarat de SC A. SA – S.A.R. prin sucursala Arcul de Triumf. Astfel, instanța de control judiciar a schimbat în parte sentința atacată și pe fond a admis acțiunea și față de pârâta B.E., pe care a obligat-o în solidar cu pârâții G.I. și P.M., la plata sumei de 105.029,21 lei cu titlu de despăgubiri.

Prin decizia nr. 300 din 28 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile pârâților B.E. și P.M. și, în temeiul art. 304 pct. 5 C. proc. civ., raportat la art. 313 C. proc. civ., a casat hotărârea atacată, a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Ca o consecință a casării deciziei nr. 565/A din 27 noiembrie 2008 a Curții de Apel București,secția a VI-a comercială, s-a dispus și casarea deciziei comerciale nr. 86 din data de 23 februarie 2009 a Curții de Apel București,secția a VI-a comercială, aceasta fiind o decizie completatoare pronunțată ca urmare a cererii de completare a dispozitivului formulată de reclamanta SC A.S.A.R.

și care face parte integrantă din decizia a cărei completare s-a cerut. S-au avut în vedere aspecte legate de încălcarea unor norme de procedură și a unor principii privind judecata. În urma rejudecării, s-a pronunțat decizia comercială nr. 247 din 20 mai 2010 de către Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care, s-a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă și s-a respins apelul formulat de pârâtul P.M. S-a schimbat în parte sentința atacată și s-a admis acțiunea și față de pârâta B.E. pe care instanța a obligat-o în solidar cu pârâții P.M. și G.I. la plata sumei de 105.029,21 lei despăgubiri civile și a sumei de 3.889,30 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că intimata-pârâtă B.E.

este, așa cum rezultă din probele administrate, proprietara terenului pe care se află baraca de la care s-a extins incendiul și l-a angajat pe pârâtul P.M. să supravegheze lucrările care se efectuau la imobilele aflate pe terenul său, baraca proprietatea acesteia fiind destinată depozitării materialelor și uneltelor lucrătorilor. Această supraveghere a lucrărilor implică și paza imobilelor la care se efectuau aceste lucrări, pârâtul P.M. angajându-l în acest scop pe pârâtul G.I., care trebuia sa supravegheze imobilele, inclusiv baraca, pe timpul nopții. Curtea a apreciat că în acest caz sunt întrunite elementele constitutive ale raportului de prepușenie. Astfel, la momentul săvârșirii faptei ilicite cauzatoare de prejudicii pârâtul P.M.

își desfășura activitatea în interesul pârâtei B.E., aceasta având autoritatea de a-i da instrucțiuni și directive, respectiv de a-i supraveghea, îndruma și controla activitatea desfășurată în exercitarea acestor atribuții. De asemenea, s-a reținut că pârâta B.E., în calitatea sa de proprietar al imobilelor și terenului, inclusiv al barăcii, având paza juridică a acestora, este răspunzătoare și din această perspectivă, în considerarea dispozițiilor art. 1000 alin. (1) C. civ., pentru prejudiciul cauzat prin extinderea incendiului la imobilul proprietatea lui N.M. S-a mai reținut că, așa cum s-a apreciat, în mod corect și în primul ciclu procesual, susținerea pârâtei B.E. în sensul că ar fi pierdut paza juridică prin faptul că incendiul a fost declanșat de o persoană ce a intrat prin efracție în baraca de pe terenul său nu poate fi reținută, nefiind probată existența acestei efracții.

În acest sens și prin Ordonanța din 25 iulie 2005 în dosarul nr. 6474/P/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea s-a reținut că învinuitul G.I. era angajat fără forme legale de numiții P.M. și B.E. pentru a efectua serviciul de pază pe șantierul aflat pe terenul proprietatea numitei B.E. G.I. a intrat în baracă în noaptea de 20/21 decembrie 2001 unde l-a invitat și pe învinuitul C.I., cu care a consumat băuturi alcoolice. Incendiul a pornit de la o țigară, însă, cum învinuitul C.I. (muncitor la casele aflate în construcție) care a dormit în baracă, a negat că ar fi autorul faptei, s-a apreciat că există îndoială cu privire la persoana responsabilă de producerea incendiului, învinuiții fiind astfel scoși de sub urmărirea penală.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs P.M. și B.E. Primul pârât a invocat, în principal, motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că instanța de apel nu a respectat dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ. privind limitele deciziei de casare, încălcând, totodată, și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Astfel, instanța de apel a respins proba cu interogatorul apelantei – pârâte B.E. la cererea apelantului – pârât P.M. sub pretextul că instanța de recurs a casat hotărârea de la momentul dezbaterilor și că nu mai poate încuviința alte probatorii, deși în baza rolului activ putea și trebuia să administreze toate probele pe care le considera utile pentru aflarea adevărului.

În schimb, s-a folosit de probe indirecte privitor la situația de fapt cu consecințe asupra antrenării răspunderii juridice, precum declarația dată de G.I. în fața echipei de pompieri, declarație care nu este primară și administrată în față instanței, fiind și combătută prin răspunsul la interogatoriu al apelantului – pârât P.M. Cu privire la motivele care conduc la modificarea hotărârii cu raportare la dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., acest din urmă temei legal coroborat și cu art. 6 din CEDO fiind invocat și printr-o cerere precizatoare ulterioară, s-a arătat că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1000 alin. (1), art. 1000 alin. (3) și art. 492 C. civ., neargumentând și neexistând nicio dovadă în sensul reținut al existenței raportului de prepușenie.

Astfel, deși se reține aplicarea în cauză a art. 1000 alin. (1) C. civ. cu aplicarea art. 492 C. civ. față de intimata B.E., având în vedere calitatea acesteia de proprietar atât asupra terenului cât și a construcțiilor aflate pe acesta, inclusiv a barăcii, instanța de apel atrage totuși și răspunderea apelantului P.M., în baza art. 1000 alin. (3) C. civ., fără a face o legătură de cauzalitate (raport de colaborare, raport de subordonare) între B.E. și P.M. Atrăgând incidența art. 1000 alin. (1) C. civ. în ceea ce o privește pe B.E. înseamnă implicit o recunoaștere a deținerii de către aceasta și a pazei juridice a lucrului. Între B.E. și P.M. nu a existat niciun raport de prepușenie. Sub acest aspect, deși instanța de apel reține că apelanta B.E.

l-a angajat pe apelantul P.M. nu indică niciun argument pentru care a ajuns la această concluzie, în dosar neexistând nicio dovadă a acestui raport și a raportului dintre recurentul-pârât și intimatul-pârât G.I. Astfel, dovedirea raportului de prepușenie are la bază doar o declarație indirectă a numitului G.I. în fața organelor de pompieri, iar acesta nu a acționat în timpul serviciului. Pe de altă parte, de vreme ce nu s-a dovedit împrejurarea că s-ar fi tras foloase de pe urma activității desfășurate de presupusul prepus, comitentul nu poate suporta consecințele nefavorabile ale acestei activități, premisa răspunderii fiind ideea de risc. Mai mult, baraca a fost folosită în mod abuziv, prin efracție, de numitul I.C.

din vina căruia s-a și produs incendiul, așa cum rezultă din Ordonanța Parchetului, mărturisirea extrajudiciară, necombătută, fiind o probă în sensul dispozițiilor art. 1204 și următoarele C. civ. În această situație, în cauză, nu sunt întrunite condițiile speciale ale răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, adică: existența raportului de prepușenie și prepușii să fi săvârșit fapta în funcțiile ce li s-au încredințat. Cea de a doua pârâtă a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând încălcarea limitelor deciziei de casare în privința refuzului instanței de apel de a administra în rejudecare proba testimonială la cererea acesteia și de a face aplicarea dispozițiilor art. 225 C. proc.

civ., în situația neprezentării la interogatoriu a intimatului-pârât G.I. De asemenea, față de temeiul juridic invocat, una din condițiile de admisibilitate o constituie caracterul cert al prejudiciului, nedovedit și neargumentat, expertiza efectuându-se numai pe baza documentelor depuse la dosar și nu la fața locului cu un coeficient de eroare de 10 %, iar toate probele confirmă faptul că a pierdut paza juridică împotriva voinței sale. Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâți solicitând respingerea acesteia, reiterând susținerile de la fond și din apel. Analizând cele două recursuri în limitele sesizării instanței se constată următoarele: În privința recursului formulat de pârâtul P.M.

se constată că instanța de apel nu a încălcat dispozițiile art. 315 C. proc. civ. față de dispozițiile deciziei de casare, iar în privința admisibilității probei cu interogatoriu, trebuie avute în vedere dispozițiile de procedură privitoare la termenul în care poate fi propusă o astfel de probă, cauza fiind în al doilea ciclu procesual, cât și concludența ei în această fază a judecății față de poziția procesuală a părților, instanța fiind suverană în aprecierea sa sub acest aspect, astfel că, nu se poate reține ca întemeiată nicio critică, nici din perspectiva art. 129 C. proc. civ. Referitor la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1000 alin. (1) C. civ., respectiv a art. 1000 alin. (3) C. civ.

prin raportare la faptul că odată reținută răspunderea pentru paza juridică, în persoana pârâtei B.E. fără a se face dovada unui transfer al pazei materiale și a unui raport de prepușenie trebuia antrenată doar răspunderea proprietarului bunului, se constată că, în realitate, recurentul contestă situația de fapt și interpretarea dată de instanță probelor, ceea ce excede motivelor prevăzute limitativ de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ. care se referă doar la aplicarea greșită a legii. Or, din această perspectivă, hotărârea instanței de apel, sub aspectul respectării cerințelor art. 261 C. proc.

civ., cu trimitere și la art.6 din CEDO, este amplu motivată cu raportare la toate probele cauzei și, odată reținut faptul că proprietarul bunului care are paza juridică a transmis recurentului paza materială a barăcii în condițiile încheierii unei convenții privind efectuarea unor lucrări de construcție la casa proprietatea celei dintâi, iar acesta a încredințat-o pârâtului G.I., în această situație tragerea la răspundere a recurentului se face, în cauză, în baza art. 1000 alin. (3) C. civ. dat fiind raportul de prepușenie dintre paznicul juridic – comitent și recurent și, dintre acesta și pârâtul G.I., situația de fapt sub acest din urmă aspect, de asemenea, nemaiputând fi reanalizată. De altfel, hotărârea de antrenare a răspunderii acestuia din urmă în temeiul art. 998, art. 999 C. civ.

nici nu a fost recurată. Esența raportului de prepușenie o constituie, pe de o parte activitatea comitentului de a direcționa, supraveghea și controla pe prepus, iar pe de altă parte, activitatea prepusului, care acceptă să facă ceva altuia, sub directa supraveghere și control acestuia și reținându-se această situație de fapt, ea nu mai poate fi cenzurată în recurs, față de caracterul nondevolutiv al căii de atac. Răspunderea comitentului se fundamentează pe ideea de garanție și așa cum a reținut și instanța de apel răspunderea recurenților - pârâți a derivat din insuficienta exercitare a supravegherii, îndrumării și controlului activității prepusului.

Cât privește pretinsa folosire abuzivă a barăcii de către numitul I.C., neînceperea urmăririi penale a avut la bază tocmai imposibilitatea stabilirii unei vinovății în sarcina acestuia, iar recurentul nu a răsturnat prezumția de culpă existentă împotriva sa, cu probele administrate în procesul civil, astfel că în mod legal, instanța de apel a dat eficiență acestora. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul pârâtului va fi respins, ca nefondat. Cât privește recursul pârâtei, se susține, de asemenea, incidența în cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., deși hotărârea instanței de apel este amplu motivată și sub aspectul antrenării răspunderii acestei pârâte, nefiind încălcate dispozițiile art. 261 C. proc.

civ., iar în privința incidenței art. 304 pct. 9 C. proc. civ., din perspectiva încălcării art. 315 C. proc. civ. și a art. 225 C. proc. civ., așa cum s-a arătat, instanța de apel le-a respectat aceasta fiind în măsură să aprecieze asupra oportunității administrării altor probe în afara celor deja administrate față de cauza casării, iar lipsa la interogatoriu a intimatului – pârât G.I. nu constituie o probă absolută. Concluzia instanței se bazează pe întreg materialul probator administrat, fără a se mai putea repune în discuție, situația de fapt la care recurenta se referă, lipsa prejudiciului bazată doar pe criticile aduse probei cu expertiză și pretinsa pierdere a pazei juridice constituind chestiuni de fapt ce vizează doar probele și nu neîndeplinirea condițiilor legale pentru antrenarea răspunderii paznicului juridic – comitent.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și acest recurs va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâtul P.M., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 247 din 20 mai 2010, ca nefondat. Respinge recursul formulat de pârâta B.E., împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 247 din 20 mai 2010, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 30 martie 2011.