KORKMAZ ET AUTRES c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 47354/99 prezentate de Kahraman KORKMAZ și de alții împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 23 mai 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B.

Baka Türmen Ugrekhelidze mes Fura-Sandström Jočienė, Popović, judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 17 mai 1997, având în vedere art. 5 alineatul (2) din Protocolul nr 11 la convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de către reclamanți, După ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVE: Zeynep Özdemir, Penbe O Electroluxuz (Özdemir), Elif Ateș, Hatice Özk Kahraman Korkmaz, Müslüm Kütük, Mustafa Özdemir, Mehmet Özdemir, Seyit Ahmet Özdemir, Ali Korkmaz, Mustafa Korkmaz, Nam Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează.

În 1990, administrația a efectuat exproprieri care vizau terenuri care aparțin reclamanților și care erau situate în Șanl În cazul în care, în conformitate cu art. 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. % laan de la data transferului fiecărui bun. Aceste hotărâri au fost confirmate de Curtea de Casație și au devenit definitive. La 10 iunie și 21 octombrie 1997, administrația le-a vărsat reclamanților suplimentele de înscriere în discuție.

Detaliile figurează în tabelul următor de nume ale REQUERANȚELOR DATA PLĂȚII PLĂȚII (TRL) Lot de teren nr 31 / satul Meteler Kahraman Korkmaz Müslüm Kütük 220 380 000 13.03.1996 23.12.1996, 10.06.1997 902 309 794 Lot de teren n 118 / satul Gecettepe Mustafa Özdemir Mehmet Özdemir Seyit Ahmet Özdemir Zeynep Özdemir Penbe Elif Ateș [Hatice Özk Elif Ayșe Korucu Saiselam 399 876 640 13.03.1996 23.12.1996, 10.06.1997 472 264 335 Lot de teren n 156 / sat Geçittepe Müslüm Arar Redife Arar Mehmet Arif 887 330 206 14.03.1996 11.11.1996, 10.06.1997 129 637 600 La 24 septembrie 2001, deciziile de expropriere cu privire la loturile de teren nr. 31, 195 și 156 au fost parțial ridicate.

Astfel, reclamanții Kahraman Korkmaz, Ali Korkmaz, Mustafa Korkmaz, Nam Pentru dreptul și practica internă relevante în materie de proprietate, a se vedea Hotărârea Akkuș c. Turcia (hotărârea din 9 iulie 1997, Rec., 1997-IV, p. 1305-1306, §§ 13-16) și Hotărârea din 23 septembrie 1998, Aka c. Turcia (hotărârea din 23 septembrie 1998, Rec., 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). 1, reclamanții denunță insuficiența ratei dobânzilor moratorii aplicate indemnizațiilor suplimentare de expropriere, precum și întârzierea impusă de conducerea în sine a acestor sume. Denumirea insuficienței ratei dobânzii moratorii aplicate indemnizațiilor suplimentare de expropriere, precum și întârzierile înregistrate de administrația expropriantă pentru a plăti aceste sume, reclamanții se declară victime ale unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale.

Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Argumentele părților Guvernul reproșează reclamanților că au omis să debarce calea de atac prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor în temeiul căruia ar fi fost posibilă compensarea pierderilor pretinse. Pe de altă parte, acesta reamintește că, la 24 septembrie 2001, deciziile de expropriere privind loturile de teren nr. 31, 195 și 156 au fost ridicate parțial și că terenurile în cauză, restituite foștilor proprietari, cu rambursarea sumelor plătite anterior de către administrație.

Prin urmare, Tribunalul consideră că cererea este în mod clar greșit întemeiată în ceea ce privește acești reclamanți, și anume Kahraman Korkmaz, Ali Korkmaz, Mustafa Korkmaz, Nam Reclamanții contestă această teză. În această privință, ei susțin mai întâi că ridicarea parțială a măsurilor de expropriere a avut loc în ianuarie 2002. Pe de altă parte, aceștia subliniază că restituirea terenului în cauză nu a avut loc decât parțial, cu excepția lotului n 31, restituit în întregime. În cele din urmă, ei amintesc că un termen de cinci ani a trecut în interval, perioada în care administrația este ținută în posesia acestor terenuri, care nu au fost niciodată întreținute. Astfel, restituirile în cauză nu puteau compensa pierderea suferită de solicitanți.

Aprecierea Curții În ceea ce privește motivul întemeiat pe lipsa epuizării căilor de atac interne, Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Aka (citată anterior, pp. 2678 2679, §§ 34-37). În ceea ce privește argumentele întemeiate pe restituirea parțială a anumitor terenuri către foștii proprietari, Curtea constată că documentele depuse la dosar nu precizează într-o măsură suficientă în ce condiții a avut loc restituirea. Astfel, Curtea consideră că, în pofida informațiilor furnizate, cauza supusă examinării continuă să ridice probleme serioase de fapt și de drept care nu pot fi soluționate în această etapă. Cu toate acestea, Curtea constată că Tribunalul de Mare Instanță din Birechik sesizat cu cererea în creștere a dreptului suplimentar în ceea ce privește lotul de teren n 118 (Village de Geçittepe), a dezamagit-o pe reclamanta Penbe Oatuz pe motiv că nu a respectat termenul prevăzut pentru a depune o astfel de cerere.

Prin urmare, dl Oattepe nu poate trece pentru că a epuizat căile de atac interne în sensul art. 35 alin. (1) din Convenție. În consecință, Curtea consideră că este necesar să se pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție, să se declare cererea inadmisibilă în șeful recurentei Penbe O cererea admisibilă cu privire la ceilalți solicitanți, toate mijloacele de fond rezervate. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte

DEUXIEME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 47354/99 présentée par Kahraman KORKMAZ et autres contre la Turquie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 23 mai 2006 en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , A.B.

Baka , R. Türmen , M. Ugrekhelidze , M mes E. Fura-Sandström , D. Jočienė, M. D. Popović, juges , et de M me S. Dollé, greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 17 mai 1997, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n o 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, M mes Zeynep Özdemir, Penbe Oğuz (Özdemir), Elif Ateș, Hatice Özkılıç, Fatma Korkmaz, Hanım Korkmaz, Döne Korkmaz, Kudret Korkmaz, Emine Kaya, İslim Arslan, Güler Korkmaz, Elif Arıkan, Ayșe Korucu, İslim Sağlam et Redife Arar et MM.

Kahraman Korkmaz, Müslüm Kütük, Mustafa Özdemir, Mehmet Özdemir, Seyit Ahmet Özdemir, Ali Korkmaz, Mustafa Korkmaz, Namık Kemal Korkmaz, Müslüm Arar et Mehmet Arar, sont des ressortissants turcs, résidant à Șanlıurfa. Ils sont représentés devant la Cour par M e Yusuf Karataș, avocat à Șanlıurfa. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En 1990, l’administration procéda à des expropriations visant des terrains appartenant aux requérants et sis à Șanlıurfa. En désaccord avec les montants payés par l’administration, les requérants introduisirent auprès du tribunal de grande instance de Birecik (« le tribunal ») des actions séparées en augmentation des indemnités d’expropriation pour chacun des lots.

Le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna l’administration à leur verser des indemnités d’expropriation complémentaires, assorties d’intérêts moratoires simples au taux de 30 % l’an à compter de la date du transfert de chaque bien. Ces jugements furent confirmés par la Cour de cassation et devinrent définitifs. Les 10 juin et 21 octobre 1997, l’administration versa aux requérants les compléments d’indemnité en question. Les détails figurent dans le tableau suivant :

NOMS DES REQUERANTS

MONTANT DE L’INDEMNITÉ COMPLÉMENTAIRE (en livres turques « TRL »)

DATE DE DÉPART DU CALCUL DES INTÉRÊTS MORATOIRES

DATE DE L’ARRÊT DE LA COUR DE CASSATION

DATE DU PAIEMENT

MONTANT DU PAIEMENT (TRL)

Lot de terrain n o 31 / village de Meteler Kahraman Korkmaz Müslüm Kütük 2 220 380 000 13.03.1996 23.12.1996 10.06.1997 2 902 309 794 Lot de terrain n o 118 / village de Geçittepe Mustafa Özdemir Mehmet Özdemir Seyit Ahmet Özdemir Zeynep Özdemir Penbe Oğuz Elif Ateș [Hatice Özkılıç] 229 801 685 28.03.1996 03.03.1997 21.10.1997 284 106 430 Lot de terrain n o 195 / village de Geçittepe Ali Korkmaz Mustafa Korkmaz Namık Kemal Korkmaz Güler Korkmaz Fatma Korkmaz Hanım Korkmaz Döne Korkmaz Kudret Korkmaz Emine Kaya İslim Arslan 8 580 871 909 12.03.1996 03.03.1997 21.10.1997 11 933 629 060 Lot de terrain n o 155 / village de Geçittepe Müslüm Arar Redife Arar Mehmet Arar Elif Arıkan Ayșe Korucu İslim Sağlam 3 399 876 640 13.03.1996 23.12.1996 10.06.1997 4 472 264 335 Lot de terrain n o 156 / village de Geçittepe Müslüm Arar Redife Arar Mehmet Arar Elif Arıkan 887 330 206 14.03.1996 11.11.1996 10.06.1997 1 129 637 600 Le 24 septembre 2001, les décisions d’expropriation quant aux lots de terrain numéros 31, 195 et 156 furent partiellement levées.

Ainsi, les requérants Kahraman Korkmaz, Ali Korkmaz, Mustafa Korkmaz, Namık Kemal Korkmaz, Güler Korkmaz, Fatma Korkmaz, Hanım Korkmaz, Döne Korkmaz, Kudret Korkmaz, Emine Kaya, İslim Arslan, Müslüm Arar, Redife Arar, Mehmet Arar et Elif Arıkan semblent avoir récupéré une partie de leurs anciens biens, moyennant un paiement à l’administration. B. Le droit et la pratique internes pertinents Pour le droit et la pratique internes pertinents en matière d’expropriation, voir les arrêts Akkuș c. Turquie (arrêt du 9 juillet 1997, Recueil des arrêts et décisions 1997-IV, pp. 1305-1306, §§ 13-16) et Aka c. Turquie (arrêt du 23 septembre 1998, Recueil 1998 ‑ VI, pp. 2674 ‑ 2676, §§ 17-25). GRIEF Invoquant l’article 1 du Protocole n o 1, les requérants dénoncent l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux indemnités complémentaires d’expropriation ainsi que le retard mis par la direction à s’acquitter de ces sommes.

EN DROIT Dénonçant l’insuffisance du taux des intérêts moratoires appliqué aux indemnités complémentaires d’expropriation ainsi que le retard mis par l’administration expropriante à s’acquitter de ces sommes, les requérants se disent victime d’une violation de l’article 1 du Protocole n o 1, ainsi libellé : « Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international. Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

» A. Arguments des parties Le Gouvernement reproche aux requérants d’avoir omis d’épuiser la voie de recours offerte par l’article 105 du code des obligations en vertu duquel la compensation des prétendues pertes aurait été possible. Par ailleurs, il rappelle que, le 24 septembre 2001, les décisions d’expropriation concernant les lots de terrain numéros 31, 195 et 156 ont été levées en partie et que les terrains concernés, restitués à leurs anciens propriétaires, moyennant le remboursement des sommes payées auparavant par l’administration. Ainsi, il considère que la requête est manifestement mal fondée s’agissant de ces requérants, à savoir, Kahraman Korkmaz, Ali Korkmaz, Mustafa Korkmaz, Namık Kemal Korkmaz, Güler Korkmaz, Fatma Korkmaz, Hanım Korkmaz, Döne Korkmaz, Kudret Korkmaz, Emine Kaya, İslim Arslan, Müslüm Arar, Redife Arar, Mehmet Arar et Elif Arıkan.

Les requérants contestent cette thèse. A cet égard, ils soutiennent d’abord que la levée partielle des mesures d’expropriation est intervenue en janvier 2002. Par ailleurs, ils soulignent que la restitution des terrains en question n’a eu lieu que partiellement, à l’exception du lot n o 31, restitué en entier. Enfin, ils rappellent qu’un délai de cinq ans a écoulé dans l’intervalle, période pendant laquelle l’administration est demeurée en possession de ces terrains, qui n’ont jamais été entretenus. Ainsi, les restitutions en cause ne pouvaient pallier la perte subie par les requérants. B. Appréciation de la Cour S’agissant du moyen tiré du non-épuisement des voies de recours internes, la Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire Aka (précité, pp. 2678 ‑ 2679, §§ 34-37).

Elle n’aperçoit aucun motif de se départir de sa précédente conclusion et rejette donc l’exception préliminaire du Gouvernement. Quant aux arguments tirés de la restitution partielle de certains terrains à leurs anciens propriétaires, la Cour constate que les documents versés au dossier ne précisent pas à un degré suffisant dans quelles conditions cette restitution a eu lieu. Ainsi, la Cour estime que malgré les renseignements fournis, le grief sous examen continue à soulever de sérieuses questions de fait et de droit qui ne peuvent être résolues à ce stade. Ceci dit, la Cour constate que le tribunal de grande instance de Birecik saisi de la demande en augmentation de l’indemnité complémentaire quant au lot de terrain n o 118 (village de Geçittepe), a débouté la requérante Penbe Oğuz au motif qu’elle n’avait pas respecté le délai prévu pour introduire une telle demande.

Par conséquent, M me Oğuz ne peut passer pour avoir épuisé les voies de recours internes au sens de l’article 35 § 1 de la Convention. En conséquence, la Cour estime qu’il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention, de déclarer la requête irrecevable dans le chef de la requérante Penbe Oğuz et de l’accueillir en tant qu’elle concerne le reste des requérants. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable quant à la requérante Penbe Oğuz ; Déclare la requête recevable quant aux autres requérants, tous moyens de fond réservés. S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président