AFFAIRE ÖZDEMİR ET AUTRES c. TURQUIE

AFFAIRE ÖZDEMİR ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL ÖZDEM. TURCIA (solicitarea nr. 23325/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 25 aprilie 2006 DEFINITIVF 25/07/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Özdemir și alții c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din Domnii J.-P. Costa președinte A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mei Mularoni, Jočienė, judecători și al dlui Dolle, graffière de secțiune După ce ați deliberat în camera Consiliului la 4 aprilie 2006, Renunțați la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 23325/02) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care patru resortisanți ai acestui stat, domnii. Seyit Ahmet Özdemir, Mustafa Özdemir, Mehmet Özdemir și M Zeynep Özdemir ( (art. 52 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei [art. 27 alineatul (1) din Convenție] a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Printr-o decizie din 15 martie 2005, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L Acestea s-au născut în 1950, 1953, 1941 și 1922. La 27 martie 1999, Hotărârea pentru electricitate (denumită în continuare "administrația") a expropriat un teren care aparținea reclamanților, situat în satul Keskince, districtul Birecik (Șanluiurfa). O comisie de experți a stabilit valoarea terenului expropriat la 1 707 750 000 de lire turcești (TRL) [aproximativ 4 355 EUR (EUR) ]. Această sumă a fost plătită reclamanților la data transferului de proprietate. La 5 aprilie 1999, reclamanții au introdus o acțiune în creștere a dreptului de proprietate la Tribunalul de Mare Instanță din Birecuk. La 27 mai 1999, Tribunalul a acordat reclamanților câștig de cauză și a condamnat administrația să le plătească o despăgubire suplimentară de 1 396 915 179 TRL [aproximativ 3 La 15 noiembrie 1999, Curtea de Casație a confirmat hotărârea. 10. La 15 noiembrie 2001, administrația le-a vărsat reclamanților suma de 3 342 702 702 180 TRL (aproximativ 2 477 EUR). II. DREPTUL INTERNELE PERTINENTE 11. Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în hotărâri. 1305-1306, § 13-16) și Akac. Turcia (23 septembrie 1998, Rec. 1998 VI, p. 2674 2676, § 17-25). Reclamanții se plâng de întârzierea administrativă în plata despăgubirilor care le-au fost acordate printr-o hotărâre și de insuficiența ratei dobânzii restante aplicate datoriilor la termen. În acest sens, se referă la art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel de cuvinte. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Pe admisibilitate 13. Guvernul reproșează reclamanților că au omis să debarce calea de atac prevăzută la art. 105 din Codul obligațiilor. Repararea pretinselor pierderi ca urmare a întârzierii în plata despăgubirii pentru despăgubiri suplimentare ar fi fost posibilă în temeiul acestei dispoziții, cu condiția să se stabilească existența unui prejudiciu suferit dincolo de cel care se află compensat prin dobânzi moratorii. 14. Curtea amintește că a respins o excepție similară în cauza Akac Turcia. (hotărârea citată anterior, pp. 2678-2679, §§ 34-37). Curtea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluzia sa anterioară și respinge excepția guvernului. 15. Curtea apreciază, având în vedere criteriile care decurg din jurisprudența sa (a se vedea în special Akkuș , menționat anterior) și ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa, că respondența trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond. Ea constată într-adevăr că aceasta nu se confruntă cu nici un motiv de refuz. Pe fond 16. Curtea a tratat în repetate rânduri de afaceri cu chestiuni similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea Akkuș , citată anterior p. 1317 punctul 31, și Aka , citată anterior, p. 2682§ 50-51). 17. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön Õa furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii suplimentare acordate de instanțele interne este imputată administrației expropriante, care le-a cauzat proprietarilor un prejudiciu distinct în ceea ce privește adăugarea la exproprierea bunurilor lor. Această întârziere determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a rupt echilibrul corect care trebuia să fie cuprins între cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 18. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 19. Reclamanții se plâng că durata procedurii de expropriere, care a început în 1999 cu expropriere și s-a încheiat cu plata despăgubirii suplimentare în noiembrie 2001, a încălcat art. 6 alineatul (1) din convenție. Curtea consideră că acest motiv nu poate fi declarat în mod vădit nefondat, în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Nici un alt motiv de . . Cu toate acestea, având în vedere concluzia sa pe teren de la art. 1 din Protocolul nr. 1, Curtea nu consideră necesar să reexamineze problema de celeritate din perspectiva articolului 6 alineatul (3). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă decât imediat consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Prejudiciul material și moral 22. Reclamanții susțin că trebuie să fie despăgubiți pentru un prejudiciu material pe care îl reprezintă 3 530 EUR. De asemenea, aceștia solicită o sumă pentru prejudiciul moral, fără a o număra. 23. În plus, guvernul consideră că această cerere excesivă și nejustificată și solicită Curții să considere că, în cazul în care consideră că este necesară alocarea unei satisfacții, aceasta nu ar trebui, în niciun caz, să constituie o sursă de îmbogățire fără cauză. 24. având în vedere modul de calcul adoptat în Hotărârea Akkuș (citată, p. 1311, § 35-36 și 39) și având în vedere datele economice relevante, Curtea acordă 500 EUR reclamanților împreună ca daune materiale. 25. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, în circumstanțele din speță, constatarea încălcării constituie în sine o satisfacție echitabilă suficientă. 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. Ele nu prezintă o justificare. 27. Guvernul consideră că această cerere nu este justificată. 28. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, Curtea amintește că, în temeiul articolului 41 din Convenție, aceasta rambursează numai cheltuielile de care este stabilit că au fost suportate efectiv și în mod necesar și sunt rezonabile (a se vedea, printre altele, Nikolova c. Bulgaria [GC], nr 3119′′, § 79, CEDH 1999-II). Cu toate că cererea reclamanților nu este nici criptată, nici documentată, forța este totuși de acord că aceștia au suportat în mod necesar anumite cheltuieli în scopul reprezentării lor în fața Curții. Prin urmare, Comisia consideră rezonabilă acordarea în comun a sumei de 500 EUR, indiferent de costuri. Interese moratorii 29. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L nu este cazul să se pronunțe asupra ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 500 EUR (cinci cenți) pentru daune materiale și 500 EUR (cinci cenți) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată ca taxe, taxe de timbru și taxe fiscale datorate în momentul plății, care trebuie convertită în cărți turce noi la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 25 aprilie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Modululre Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

ÖZDEMİR ET AUTRES c. TURQUIE

(Requête n

o

23325/02)

ARRÊT

STRASBOURG

25 avril 2006

DÉFINITIF

25/07/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Özdemir et autres c. Turquie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

A.

Mularoni,

D.

Jočienė,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 avril 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

23325/02) dirigée contre la République de Turquie et dont quatre ressortissants de cet Etat, MM.

Seyit Ahmet Özdemir, Mustafa Özdemir, Mehmet Özdemir et M

me

Zeynep Özdemir («

les requérants

»), ont saisi la Cour le 13

mai 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Les requérants sont représentés par M

e

Y. Karataș, avocat à Sanliurfa. Le gouvernement turc («

le Gouvernement

») n’a pas désigné d’agent aux fins de la procédure devant la Cour.

3.

La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article

52 §

1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article

26 § 1 du règlement.

4.

Par une décision du 15 mars 2005, la Cour a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Se prévalant de l’article 29 §

3 de la Convention, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

Les requérants sont nés respectivement en 1950, 1953, 1941 et 1922. Ils résident à Sanliurfa.

6.

Le 27 mars 1999, la Direction de l’électricité (ci-après «

l’administration

») expropria un terrain appartenant aux requérants, sis dans le village de Keskince, district de Birecik (Șanlıurfa). Une commission d’experts fixa la valeur de la parcelle expropriée à 1

707

750

000

livres turques (TRL) [environ 4

355 euros (EUR)]. Ce montant fut versé aux requérants à la date du transfert de propriété.

7.

Le 5 avril 1999, les requérants introduisirent un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation auprès du tribunal de grande instance de Birecik.

8.

Le 27 mai 1999, le tribunal donna gain de cause aux requérants et condamna l’administration à leur verser une indemnité complémentaire de 1

396

915

179

TRL [environ 3

332 EUR], assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 28 avril 1999.

9.

Le 15 novembre 1999, la Cour de cassation confirma le jugement.

10.

Le 15 novembre 2001, l’administration versa aux requérants la somme de 3

342

702

180

TRL (environ 2

477 EUR].

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

11.

Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans les arrêts

Akkuș c. Turquie

(9 juillet 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-IV, pp.

1305-1306, §§ 13-16) et

Aka c. Turquie

(23 septembre 1998,

Recueil

1998

‑

VI, pp. 2674

‑

2676, §§ 17-25).

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N

o

1

12.

Les requérants se plaignent du retard pris par l’administration dans le paiement des dommages et intérêts qui leur ont été accordés par une décision de justice et de l’insuffisance du taux de l’intérêt moratoire appliqué aux dettes de l’Etat. Ils invoquent à cet égard l’article 1 du Protocole n

o

1, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

A.

Sur la recevabilité

13.

Le Gouvernement reproche aux requérants d’avoir omis d’épuiser la voie de recours offerte par l’article 105 du code des obligations. La réparation des prétendues pertes du fait du retard dans le paiement de l’indemnité complémentaire aurait été possible au titre de cette disposition, à condition d’établir l’existence d’un dommage subi au-delà de celui qui se trouve compensé par les intérêts moratoires.

14.

La Cour rappelle qu’elle a rejeté une exception semblable dans l’affaire

Aka c. Turquie

(arrêt précité, pp. 2678-2679, §§ 34-37). Elle n’aperçoit aucun motif de déroger à sa précédente conclusion et rejette l’exception du Gouvernement.

15.

La Cour estime, à la lumière des critères qui se dégagent de sa jurisprudence (voir notamment

Akkuș

, précité) et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que la requête doit faire l’objet d’un examen au fond. Elle constate en effet que celle-ci ne se heurte à aucun motif d’irrecevabilité.

B.

Sur le fond

16.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article

1 du Protocole n

o

1 (voir

Akkuș

, précité

,

p. 1317, § 31, et

Aka

, précité, p.

2682, §§ 50-51).

17.

La Cour a examiné la présente affaire et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité complémentaire accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration expropriante, qui a fait subir aux propriétaires un préjudice distinct s’ajoutant à l’expropriation de leurs biens. C’est ce retard qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.

18.

Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

19.

Les requérants se plaignent que la durée de la procédure d’expropriation, qui a débuté en 1999 avec l’expropriation et pris fin avec le paiement de l’indemnité complémentaire en novembre 2001, a méconnu l’article

6 § 1 de la Convention.

20.

La Cour estime que ce grief ne saurait être déclaré manifestement mal fondé, au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Aucun autre motif d’irrecevabilité n’a non plus été relevé. Cependant, eu égard à sa conclusion sur le terrain de l’article 1 du Protocole n

o

1, la Cour n’estime pas nécessaire de réexaminer la question de célérité de plus sous l’angle de l’article 6 § 1.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

21.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage matériel et moral

22.

Les requérants affirment devoir être dédommagés pour un préjudice matériel qu’ils évaluent à 3

530 EUR. Ils demandent également une somme pour le dommage moral sans la chiffrer.

23.

Le Gouvernement estime cette demande excessive et non justifiée. Par ailleurs, il prie la Cour de considérer que, si elle estimait devoir allouer une satisfaction, celle-ci ne devrait, en aucun cas, constituer une source d’enrichissement sans cause.

24.

Considérant le mode de calcul adopté dans l’arrêt

Akkuș

(précité, p.

1311, §§ 35-36 et 39) et à la lumière des données économiques pertinentes, la Cour accorde 500 EUR aux requérants conjointement à titre de dommage matériel.

25.

Quant au préjudice moral, la Cour estime que, dans les circonstances de l’espèce, le constat de violation constitue en soi une satisfaction équitable suffisante.

B.

Frais et dépens

26.

Les requérants demandent 2

000 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour. Ils ne présentent pas de justificatif.

27.

Le Gouvernement estime cette demande non justifiée.

28.

Pour ce qui est des frais et dépens, la Cour rappelle qu’au titre de l’article

41 de la Convention, elle rembourse uniquement les frais dont il est établi qu’ils ont été réellement et nécessairement exposés et sont d’un montant raisonnable (voir, parmi d’autres,

Nikolova c. Bulgarie

[GC], n

o

31195/96, § 79, CEDH 1999-II).

Bien que la demande des requérants ne soit ni chiffrée ni documentée, force est néanmoins d’accepter que ceux-ci ont nécessairement encouru certains frais aux fins de leur représentation devant la Cour. Partant, elle estime raisonnable de leur accorder conjointement la somme de 500

EUR, tous frais confondus.

C.

Intérêts moratoires

29.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

1 du Protocole n

o

1

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu de se prononcer sur le grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention

;

4.

Dit

que le présent arrêt constitue par lui-même une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral

;

5.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser aux requérants conjointement, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 500 EUR (cinq cents euros) pour dommage matériel et 500 EUR (cinq cents euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû au titre de taxes, droits de timbres et charges fiscales exigibles au moment du versement, à convertir en nouvelles livres turques au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

6.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 avril 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

S.

Dollé

J.-P.

Costa

Greffière

Président