ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3736/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3736/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 577/ D din 16 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul

Bacău, în Dosarul nr. 4581/110/2007, în temeiul art. 11 pct. 2, lit. a),

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpaților G.K.V.,

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 282 lit. a) din Legea 31/1990

și T.F. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 248

1

C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., instanța reținând că faptele nu

există.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen., au fost

respinse pretențiile civile formulate în cauză.

Pentru a pronunța hotărârea sus arătată, instanța de

fond a reținut în esență următoarele:

Astfel, s-a reținut prin actul de sesizare a

instanței, că SC E. SRL, al cărui administrator era inculpatul G.K.V., a

acumulat datorii foarte mari la bugetul de stat, astfel că, pentru recuperarea

debitului de 1.829.281.994 lei (constatat prin procesul verbal din data de 19

noiembrie 1998 încheiat de reprezentanții A.F.P. jud. Buzău) s-a aplicat sechestru

pe bunurile imobile ale SC E. SRL (respectiv o hală de producție și un teren).

Prin somația din data de 10 iulie 2000 A.F.P. Rm.

Sărat i-a cerut debitoarei să achite debitul, în caz contrar urmând a se

proceda la transferul bunurilor sechestrate către I.P.J. Buzău, care la acea

dată era interesat de achiziționarea acestora

Pentru a scoate de sub sechestru bunurile imobile

indisponibilizate, inculpatul a adoptat o strategie constând în vânzarea

succesivă a unui alt bun imobil deținut de SC E. SRL.

Astfel, acesta a vândut ghilotina cu centrală

hidraulică, achiziționată inițial la prețul de 14.000.000 lei, contra sumei de

2.100.000.000 lei, către SC P.C. SRL Balta Albă (al cărei administrator era tot

inculpatul) și ulterior către SC C. SRL Cârligu Mare. Această din urmă

societate a revândut bunul cumpărat către SC P.C. SRL Balta Albă cu suma de

2.499.000.000 lei.

Prin aceste vânzări succesive inculpatul a reușit să

crească în mod artificial valoarea ghilotinei de la suma de14.000.000 lei la

suma de 2. 499.000.000 lei.

Ulterior acestei activități, la inițiativa

inculpatului s-a schimbat structura capitalului social al societății prin

retragerea întregului aport în natură în valoare de 2.072.100.000 lei (constând

în hală de producție și terenuri) și majorarea la 2.500.000.000 lei

(2.499.000.000 lei contravaloarea ghilotinei și 1.000.000 lei aport în natură).

La această schimbare a structurii capitalului social,

inculpatul a ignorat faptul că în cauză erau aplicate sechestre asupra

bunurilor imobile ale societății.

Cât privește pe inculpatul T.F., s-a susținut, prin

același act de sesizare, ca acesta, cu știință, în calitate de funcționar

public, și-a încălcat atribuțiile, în sensul că a ridicat sechestrele

asigurătorii asupra unor bunuri mobile și imobile aparținând SC E. SRL Rm.

Sărat, sechestre instituite în mod legal, vederea acoperirii unor creanțe;

precum și instituirea unor sechestre asupra unor bunuri supraevaluate,

producând astfel instituției de stat o pagubă de peste 2 miliarde lei.

Cauza a fost înregistrată inițial la Judecătoria Rm. Sărat,

fiind strămutată ulterior Judecătoria Bacău, conform încheierii nr. 3895 din

data de 11 iulie 2006.

Prin sentința penală nr. 1482 din 20 iunie 2007, în

temeiul art. 27 alin. (1) pct. 1, lit. e) și art. 42 C. proc. pen., Judecătoria

Bacău a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bacău.

Analizând conținutul actului de sesizare, instanța de

fond, Tribunalul Bacău, a reținut, în esență că, cercetările efectuate în cauză

sunt extrem de deficitare, reprezentanții parchetului nestabilind prejudiciul

în mod cert, clar și neechivoc, reținând succint cuantumul acestuia, și

apreciindu-l la valoarea de 2 miliarde de lei.

Totodată, prin expertiza de specialitate efectuată în

cauză, s-a constatat că, prin vânzările efectuate de inculpatul G.K.V., a fost

mărită valoarea bunului vândut (în speță a „ghilotinei cu centrală

hidraulică") și implicit a fost majorată valoarea activelor societății, și

nu micșorată sau diminuată, așa cum s-a reținut în actul de sesizare.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii

reținute în sarcina inculpaților instanța de fond a constatat ca, în cauză, nu

se regăsesc nici una din acțiunile pentru care s-a pretins a fi fost comisă

infracțiunea, mai mult nu există nici scopul cu privire la care se pretinde a

fi comisă infracțiunea, respectiv a diminuării aparente a valorii bunului

vândut.

Analiza actelor dosarului a relevat instanței de fond

inexistenta faptei reținute în sarcina inculpaților, iar cercetările efectuate

în cauză au arătat faptul că inculpatul T.F. nu a activat cu rea credință

pentru a-i crea avantaje inculpatului G.K.V., măsurile de executare întreprinse

la SC E. SRL Rm. Sărat, de către A.F.P.M. RM. Sărat (director fiind inculpatul

T.F.) fiind verificate de Compartimentul Audit Public Intern din cadrul D.G.F.P.

Buzău, și fiind în deplină concordanță cu prevederile O.G. nr. 11/1996.

Deficiența actului de sesizare a rezultat, în opinia

instanței de fond, și din aceea ca acesta a reținut, fără nici un temei, o

legătură de cauzalitate între acțiunile celor doi inculpați. Astfel, faptul că

inculpatul G.K.V., a achiziționat utilajul pe care l-a vândut în mod repetat,

mărindu-i valoarea, nu are nici o legătură cu acțiunile coinculpatului T.F.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul

de pe lângă Tribunalul Bacău și M.F.P. - A.N.A.F. - Directia Finanțelor Publice

Județ Bacău, care au criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie și

nelegalitate, arătând că, în cauză, se impunea schimbarea încadrării juridice a

infracțiunii reținută în sarcina inculpatului G.K.V., în infracțiunea prevăzută

de art. 143 alin. (2), lit. a) din Legea nr. 85/2006 și condamnarea acestuia,

fiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Hotărârea a fost criticată și sub aspectul greșitei

achitări a inculpatului T.F., arătându-se că, fapta reținută în sarcina sa

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.

248

1

C. pen.

Curtea de Apel Bacău, secția penală, prin Decizia

penala nr. 69 din 22 aprilie 2008, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc.

pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și

de M.F.P. - A.N.A.F. - D.F.P. Județ Bacău, a desființat sentința penala apelată

și a trimis cauza aceleiași instanțe de fond, spre rejudecare.

Astfel, instanța de apel apreciat ca fiind fondate

criticile formulate, reținând că: sunt incidente prevederile art. 197 alin. (2)

C. proc. pen., pentru că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare

la competența după materie se impune a fi avute în vedere criticile

apelanților, și să se verifice în raport de probele care urmează a fi

administrate în cauză care este încadrarea juridică corectă a faptelor reținute

în sarcina celor doi inculpați se impune a fi pusă în discuție necesitatea

efectuării unei expertize tehnice al cărei obiectiv să constea în stabilirea valorii

ghilotinei și a majorării capitalului social, a fi administrate noi probe prin care

să se stabilească prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat.

Împotriva deciziei penale sus arătate au declarat

recurs inculpații G.K.V. și T.F., criticând-o pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Înalta Curte de Casație si Justiție, sectia penală,

prin Decizia penală nr. 2859 din 18 septembrie 2008 a admis recursurile

declarate de inculpați, a casat decizia atacată și a trimis cauza instanței de

apel, pentru judecarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bacău și de M.F.P. - A.N.A.F. - D.F.P. județ Bacău.

În urma examinării lucrărilor dosarului, instanța de

recurs a constatat că, în mod greșit instanța de apel a reținut că au fost

încălcate dispozițiile referitoare la competența după materie, cu consecința

nulității absolute prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și că, deci se

impune refacerea probelor. S-a apreciat ca, la data sesizării Judecătoriei Rm. Sărat,

competența de a soluționa infracțiunea prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea

31/1990 modificată, reținută în sarcina inculpatului G.K.V., îi revenea

acesteia.

Prin urmare, această instanță care a efectuat

cercetarea judecătorească și a administrat probe până la data desesizării ca

urmare a admiterii cererii de strămutare (19 iulie 2006), a avut competența

materială de a judeca în această perioadă, întrucât Legea nr. 85/2006, care

stabilea competența de soluționare a infracțiunii reținute în sarcina

inculpatului G.K.V. în favoarea Tribunalului, ca instanță de fond a intrat

ulterior în vigoare, respectiv la data de 20 iulie 2006.

Așa fiind, a reținut instanța de recurs că în cauză

nu se impunea desființarea sentinței sub aspectul nulității absolute reținute

prin decizia curții de apel și nici trimiterea cauzei spre rejudecare instanței

de fond pentru considerentele arătate în considerente.

Procedând la rejudecarea cauzei, instanța de apel,

prin Decizia nr. 9 din 13 ianuarie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția penală,

cauze minori si familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bacău și de partea civilă M.F.P. - A.N.A.F. - D.F.P. Județ Bacău.

În baza art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea 85/2006,

prin schimbarea încadrării juridice din art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990,

cu aplicarea art. 13 C. pen. s-a dispus condamnarea inculpatului G.K.V., la

pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen., și art. 74 lit. a), art. 76 lit. b) C. pen., a fost

condamnat inculpatul T.F. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Astfel, s-a reținut că inculpatul G.K.V. a înlocuit

activul real al SC E. SRL Rm. Sărat, cu unul supraevaluat, ca urmare a unor

vânzări formale succesive, în scopul diminuării patrimoniului societății.

Inculpatul a urmărit majorarea prețului ghilotinei de la 1400 lei la 210.000

lei, pentru a o înlocui pe aceasta cu bunurile ce au constituit capital inițial

al societății, pentru ca acestea să fie scoase de sub sechestru și a le însuși

ulterior în interes personal.

Activitatea infracțională a inculpatului a fost

facilitată de coinculpatul T.F., care a solicitat subordonaților săi aplicarea

sechestrelor asigurătorii numai pentru anumite bunuri și scoaterea altora de

sub sechestrele aplicate ulterior, fără ca debitele să fie achitate, ignorând

astfel prevederile art. 68 din O.G. nr. 11/1996.

Individualizând pedepsele aplicate celor doi

inculpați instanța a avut în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite,

prejudiciul creat, dar și persoana fiecărui inculpat în parte, aceștia nefiind cunoscuți

cu antecedente penale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P.

Bacău și de inculpații G.K.V. și T.F.

Prin Decizia penală nr. 2040 din 1 iunie 2009, Înalta

Curte de Casație si Justitie, sectia penală, a admis recursurile declarate în

cauză, a casat decizia penală recurată și a trimis cauza spre rejudecare la

aceeași instanță, respectiv la Curtea de Apel Bacău.

Hotărârea instanței de apel a fost criticată pentru

netemeinicie și nelegalitate, fiind invocate cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 9, 10, 14 C. proc. pen (de către reprezentantul

Parchetului), art. art. 385

9

pct. 12, 17 și 18 C. proc. pen (de

către inculpați), precum și dispozițiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen. (de

către partea civilă).

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de

recurs a apreciat că instanța de apel, în mod greșit a lăsat nesoluționată

latura civilă a cauzei. Se reține că, în urma constituirii de parte civilă,

instanța are obligația de a rezolva o data cu acțiunea penală și aspectele

laturii civile, omisiunea instanței de a proceda ca atare constituind motiv de

atacare a hotărârii penale, fiind supusă casării în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C. proc. pen.

Prin Decizia penală nr. 40 din 7 aprilie 2010 Curtea

de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie, au fost admise apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și de partea civilă D.G.F.P.

Bacău pentru A.N.A.F. București. A fost desființată sentința (penală atacată

577/ D din 16 noiembrie 2007), cauza fiind reținută spre rejudecare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) cu art. 10 lit. g) C.

proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului

G.K.V., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 85/2006 prin schimbarea încadrării juridice din art. 282 lit. a)

din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 13 C. pen., fapta fiind prescrisă.

În baza art. 248

1

C. pen., cu referire la art.

248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 74 lit. a), art. 76

lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul T.F. la pedeapsa de 2 ani

închisoare și pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) (teza a II-a), b) și c) C. pen. pe o perioadă de 1 an.

În baza art. 14, 346 C. proc. pen., cu aplicarea art.

998 C. civ. au fost obligați inculpații în solidar să achite părții civile

A.N.A.F. București suma de 1.503.122 lei despăgubiri civile.

Împotriva deciziei instanței de apel au declarat

recurs inculpații G.K.V. și T.F., care au criticat hotărârea pentru netemeinici

și nelegalitate, fiind invocat în principal cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen., iar în subsidiar cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct 18 C. proc. pen.

Concluziile reprezentantului M.P. și poziția adoptată

de recurenții inculpați, susținerile apărătorilor acestora, precum și ultimul

cuvânt al inculpaților au fost consemnate detaliat în încheierea de ședință din

data de 12 octombrie 2010, când au avut loc dezbaterile, motiv pentru care nu

vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea prin prisma criticilor

recurenților, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru

considerentele ce se vor expune în continuare:

Astfel, Înalta Curte a reținut, cu privire la critica

privind incalcarea principiului necontinuității completului de judecată, că

aceasta este neîntemeiata, urmând a fi respinsă ca atare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului

rezultă împrejurarea că înlocuirea judecătorului V.M., din completul de

judecată, s-a datorat exclusiv unor chestiuni administrativ - organizatorice

care țin de buna funcționare a Curții de Apel Bacău, fiind în deplină

concordanță cu prevederile Hotărârii nr. 7 din 5 februarie 2009 și nr. 26 din

16 februarie 2010 ale Colegiului de Conducere al Curții de Apel Bacău, precum

și cu Nota de informare nr. 616/28A din 15 februarie 2010 emisa de Curtea de

Apel Bacău, secția penală, și respectând întrutotul dispozițiile art. 292 alin.

(2) teza a ll-a C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în virtutea principiului

continuității completului de judecată recunoscut în dreptul românesc,

judecătorul care a participat la dezbateri trebuie să fie același cu cel care

pronunță hotărârea. Această soluție este justificată prin faptul că toate

chestiunile și excepțiile ridicate în fața instanței, în ședințele publice,

sunt notate în încheierea de ședință, sub sancțiunea nulității, astfel că este

imposibilă consemnarea fără nici o omisiune a conținutului dezbaterilor, motiv

pentru care principiul administrării directe a justiției trebuie respectat.

Potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. pen., completul

de judecată trebuie să rămână același în tot cursul judecății. Când aceasta nu

este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor.

Înalta Curte constata împrejurarea că judecătorii

care au pronunțat hotărârea criticată au fost aceiași cu cei care au participat

la dezbateri. Mai mult încă, schimbarea completului de judecată nu a făcut

procesul inechitabil și nu a afectat capacitatea judecătorilor de a cunoaște

litigiul deoarece, cu ocazia dezbaterilor inculpații au avut ocazia să își

exercite drepturile de apărare și de a-și face auzite argumentele, iar

judecătorii au avut posibilitatea de a lua la cunoștință informațiile din dosar

(în acest sens Hotărârea Pitkanen împotriva Finlandei 9 martie 2004).

Înalta Curte consideră totodată că, în cauză,

instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilind cu exactitate situația de fapt,

și reținând că întreaga activitate desfășurată de inculpatul G.K.V., descrisă

mai sus, de înlocuire a capitalului societății al cărui administrator era, a

fost efectuată pentru a retrage bunurile care puteau fi valorificate cu

ușurință, în vederea acoperirii debitului.

În cauză se constată existenta laturii obiective a

infracțiunii de bancruta frauduloasa, reținută în ceea ce îl privește pe

inculpatul G.K.V. deoarece, prin retragerea din capitalul social a bunurilor

imobile care aveau o valoare cert stabilită și înlocuirea cu un bun

supraevaluat s-a realizat ascunderea unei părți din activul averii debitorului.

Activitățile ilicite ale inculpatului au putut fi realizate și datorită modului

defectuos în care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu coinculpatul T.F.,

din ordinul și cu aprobarea căruia au fost elaborate documentele ce i-au permis

cesionarea părților sociale ale SC E. SRL numitului S.V.

Latura subiectivă a infracțiunii reținută în sarcina

inculpatului G.K.V., a fost dovedită prin activitățile multiple pe care

inculpatul Ie-a desfășurat pentru a evalua artificial ghilotina, a scoate de

sub sechestu hala și terenurile și a le înlocui material cu ghilotina, urmată

de cesionarea acțiunilor societății către numitul S.V.

În ceea ce-l privește pe inculpatul T.F., Înalta Curte

retine că activitatea infracțională a acestuia realizează conținutul

constitutiv al infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 248

1

C.

pen.

Astfel, acesta, în calitate de director al A.F.P. Rm.

Sărat, a dispus ridicarea sechestrelor existente asupra halei și terenului SC E.

SRL, solicitând radierea sechestrelor deși cunoștea că SC E. SRL este

debitoare, iar sechestrele instituite asupra unor bunuri mobile nu erau în

măsură să acopere debitul, fiind de o valoare mult inferioară. Situația de fapt

expusă a fost probată cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, cu

declarațiile martorilor C.F., T.L., S.V., T.M., G.G., B.V., coroborate cu

declarațiile inculpaților.

În consecință, Înalta Curte apreciază că probatoriile

administrate în cauză au fost corect percepute și temeinic analizate de către

instanța de apel, neexistând nicio contradicție evidentă, esențială și

necontroversată între ceea ce a reținut instanța, ca stare de fapt, și

conținutul mijloacelor de probă la care a făcut referire. Cu atât mai puțin nu

poate fi reținută o nemotivare a hotărârii, aceasta fiind amplă și detaliată,

după cum nu poate fi primită nici critica referitoare la nepronunțarea asupra

unor mijloace de probă, acestea fiind analizate din perspectiva art. 356 lit. c)

C. proc. pen., raportat la art. 63 C. proc. pen. Potrivit jurisprudenței

constante a C.E.D.O., hotărârile judecătorești trebuie motivate astfel încât să

indice de o manieră suficientă motivele pe care se fondează. întinderea acestei

obligații poate varia în funcție de natura deciziei în cauză și trebuie

analizată în lumina ansamblului circumstanțelor cauzei. Astfel, Curtea Europeana

a considerat că, respingând o cale de atac, instanța sesizată poate, în

principiu, să își însușească motivele reținute în decizia atacată.

Cu referire la prejudiciu produs prin faptele celor

doi inculpați, Înalta Curte apreciază că acesta a fost corect reținut, estimat

la suma de 1.829.281.994 lei, reprezentând impozite, taxe, amenzi, majorări și

penalități acumulate de SC E. SRL. Contrar susținerilor recurenților Înalta Curte

reține că prejudiciul a fost apreciat in mod clar, cert și neechivoc în baza

înscrisurilor emise de A.F.P. a municipiului Rm. Sărat, respectiv

procesele-verbale de sechestru, titlurile executorii, fișa debitelor și

declarațiile de inventar.

Prin urmare, apreciind criticile formulate de

recurenții inculpați ca fiind nefondate, față de considerentele enunțate,

apreciind hotărârea atacată ca fiind temeinică și legală, Înalta Curte va

respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpații G.K.V. și T.F. împotriva

Deciziei penale nr. 40 din 7 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga

recurentul inculpat inculpat G.K.V. la plata sumei de 400 lei cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru

apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J., iar pe recurentul inculpat T.F.

la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații G.K.V. și T.F. împotriva Deciziei penale nr. 40 din 7 aprilie 2010 a

Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul inculpat G.K.V. la plata sumei de

400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Obligă recurentul inculpat T.F. la plata sumei de 300

lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 25 octombrie

2010.