ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2859/2008

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 577/ D din 16 noiembrie 2007, Tribunalul Bacău, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpaților G.K.V. și T.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 248 1 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar în baza art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen., au fost respinse pretențiile civile formulate în cauză. În esență, s-au reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 12/P/2005 au fost trimiși în judecată inculpații: - G.K.V.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC E. SRL Râmnicu Sărat a înlocuit activul real al societății cu unul supraevaluat în urma unor vânzări formale succesive în scopul diminuării activelor societății; - T.F., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, constând în aceea că în calitate de director al A.G.P.M. Râmnicu Sărat, județul Buzău, prin îndeplinirea cu știință a atribuțiilor de serviciu a ridicat sechestrele asiguratorii asupra unor bunuri imobile și mobile aparținând SC E. SRL Râmnicu Sărat instituite în vederea acoperirii unor creanțe și a instituit sechestre asupra altor bunuri supraevaluate și astfel a cauzat instituției la care era încadrat o pagubă în valoare de peste 2 miliarde lei.

Pentru a pronunța achitarea inculpaților, instanța a motivat că inculpatul G.K.V. a achiziționat legal în anul 2000 o ghilotină cu centrală hidraulică, cu suma de 1400 RON, iar ulterior, prin vânzări succesive i-a crescut valoarea acesteia, la suma de 2.415.499 lei, valoare stabilită printr-o expertiză tehnico-contabilă efectuată legal la 7 martie 2002 pe baza criteriilor și standardelor recunoscute și aplicate de A.N.V.A.R. Ulterior, prin hotărârea judecătorească, act adițional al R.C. Buzău, această ghilotină în valoare de 2.415.499 lei, a fost introdusă la 28 mai 2002, în capitalul social al societății și astfel, valoarea acesteia a fost majorată cu valoarea stabilită de expertiză. Instanța a motivat că nici hotărârea judecătorească și nici evaluarea nu a fost contestată, astfel că ele fiind făcute cu respectarea legii, nu se poate susține că inculpatul G.K.V.

a diminuat valoarea activelor, deoarece dimpotrivă, el le-a majorat. Analizând elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, instanța a motivat că probele existente în dosar arată că în activitatea inculpatului nu se regăsesc niciuna din acțiunile prevăzute de textul incriminator, prin care se poate realiza latura obiectivă a acestei infracțiuni (falsificare, sustragere, distrugere, ascundere, înfățișare de datorii inexistente) și nici scopul, ca element al laturii subiective, de a diminua aparent activele societății.

Reținând că fapta imputată inculpatului nu exista, instanța a respins și cererea parchetului de schimbare a încadrării juridice a acesteia, din infracțiunea prevăzută de textul art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990, care a fost abrogat, în infracțiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 86/2002 cu motivarea că, în acest text nu se regăsește niciuna dintre acțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Pentru achitarea inculpatului T.F., instanța a motivat în esență că: - existența pretinsului prejudiciu de peste 2 miliarde lei nu este dovedită printr-o expertiză; - din dosarul de executare silită în care figura debitoare societatea inculpatului G.K.V. rezultă clar că pentru recuperarea debitului la bugetul de stat erau instituite și aplicate anterior numirii în funcție a inculpatului T.F., două sechestre asiguratorii, unul asupra unei clădiri în construcție și altul asupra unei hale metalice.

Pe lângă aceste două sechestre asupra acestor imobile, instanța a reținut că, tot anterior numirii în funcția de director a inculpatului T.F., A.F.P.M. Râmnicu Sărat a instituit sechestru asigurator și asupra unor bunuri mobile aparținând inculpatului G.K.V., iar din același dosar de executare silită rezultă că la data când T.F. a fost numit director, cele două imobile fuseseră scoase la licitație publică de către A.F.P.M. Râmnicu Sărat de trei ani (la 23.12; 29 decembrie 1998 și 4 ianuarie 1999) fără să se fi prezentat nici un apărător. S-a mai reținut că, rechizitoriul a omis să precizeze caracterul dinamic al activității de executare constând în aceea că salariații din subordinea inculpatului, văzând că bunurile sus-menționate nu pot fi valorificate, au aplicat sechestru asupra altor bunuri de aceeași societate, astfel că valoarea bunurilor sechestrate a ajuns la 23 mai 2002, la 11.933.573.392 lei, depășind debitul care la aceeași dată era de 11.475.256.675 lei.

Totodată, instanța a mai reținut că sechestrul a fost extins și asupra unei ghilotine hidraulice, astfel că în iunie 2002, inculpatul G.K.V. a solicitat radierea sechestrelor privind clădirea și hala metalică pentru că valoarea celorlalte bunuri sechestrate acoperea debitul datorat. Instanța a reținut că toate aceste date și argumente relevă clar că inculpatul T.F. nu a acționat cu rea-credință pentru a-i crea avantaje inculpatului G.K.V., ceea cea fost confirmat și prin verificarea Compartimentului audiat public intern din cadrul D.G.F.P. Buzău care a constatat că evoluția măsurilor de executare silită a fost în conformitate cu prevederile O.G.U. nr. 11/1996. Curtea de Apel Bacău, prin decizia nr. 69 din 22 aprilie 2008, a admis apelurile parchetului și Ministerului Finanțelor Publice – A.N.A.F.

– D.F.P. Bacău a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, Tribunalul Bacău. Pentru a desființa sentința și a trimite cauza spre rejudecare, s-a reținut în esență că: - sunt incidente prevederile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., pentru că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la competența după materie. Sub acest aspect, s-a motivat că întrucât „incriminarea din textul în baza căruia s-a dispus trimiterea în judecată respectiv, art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/190 și cea din art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006 este asemănătoare, Tribunalul Bacău avea obligația să judece cauza în raport de această din urmă infracțiune.” - cu ocazia rejudecării, Tribunalul Bacău să aibă în vedere și celelalte critici invocate de apelanta parte civilă A.N.A.F.

și să verifice în raport de probele care vor fi administrate care este încadrarea juridică a faptelor săvârșite de cei oi inculpați. Sub acest aspect, instanța de apel a indicat să fie readministrate, în condiții de contradictorialitate și publicitate toate probele strânse în ursul urmăririi penale, precum și alte probe noi ce vor fi propuse în apărare. - să se aprecieze asupra necesității de a se efectua o expertiză tehnică care să stabilească valoarea ghilotinei la data schimbării structurii activelor SC E. SRL Râmnicu Sărat și a majorării capitalului social. - referitor la apelul părții civile să se administreze probe, prin care să se stabilească prejudiciul efectiv cauzat bugetului de stat prin faptele imputate inculpatului T.F., reprezentând suma rămasă de recuperat și nu cea care cuprinde valoarea tuturor bunurilor pentru care s-a dispus ori ridicat sechestrul.

Prin recursurile declarate, inculpații au invocat și motivat în scris și oral, prin apărătorul ales, în esență, următoarele: - instanța de apel a constatat greșit că Tribunalul Bacău a încălcat dispozițiile referitoare la competența după materie și că ar fi incidentă nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., deoarece din analiza succesiunii în timp a reglementărilor rezultă că Tribunalul Bacău a avut competența de a judeca cauza, iar pe cale de consecință nu este necesară refacerea și nici administrarea altor probe. - instanța de apel s-a desesizat și a trimis greșit cauza spre rejudecare, întrucât la dosar existau suficiente probe pe baza cărora să se pronunțe asupra faptelor imputate celor doi inculpați, în privința cărora prima instanță a dispus corect soluția de achitare.

Recursurile sunt, în parte, fondate. În urma examinării lucrărilor dosarului, rezultă că într-adevăr instanța de apel a reținut greșit că s-au încălcat normele legale privind competența după materie cu consecința nulității absolute prevăzută de art. 197 alin. (2) C. proc. pen. și că, deci se impune refacerea probelor. La data sesizării Judecătoriei Râmnicu Sărat, competența de a judeca infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 282 lit. a) din Legea nr. 31/1990 modificată, care a făcut obiectul investirii, revenea acesteia. Având competența de a judeca cauza în fond, Judecătoria Râmnicu Sărat, în intervalul 27 februarie 2006 – 01 iulie 2006 a procedat la cercetarea judecătorească prin audierea inculpaților și a martorilor propuși în rechizitoriu.

Este adevărat că în cursul cercetării judecătorești a fost adoptată Legea nr. 85/2006 (M. Of. nr. 359/21.02.2006), privitoare la procedura insolvenței care în art. 143 a incriminat bancruta frauduloasă, iar în art. 148 a prevăzut că, competența de judecată revine tribunalului, însă aceasta, așa cum a statuat expres legiuitorul, a intrat în vigoare la 90 zile de la publicare, adică la data de 20 iulie 2006. Prin urmare, Judecătoria Râmnicu Sărat care a efectuat cercetarea judecătorească și a administrat probele până la data de 19 iulie 2006 când s-a desesizat ca urmare a admiterii cererii de strămutare, a avut competența materială de a judeca în acea perioadă, pentru că noua lege nu intrase în vigoare.

În aceste condiții, Judecătoria Bacău unde s-a strămutat cauza, după ce a audiat trei martori, la data de 20 iunie 2007 și-a declinat corect competența în favoarea Tribunalului Bacău, instanță devenită competentă în raport de dispozițiile art. 148 din Legea nr. 85/2006. Așa fiind, nu au fost încălcate normele referitoare la competența după materie, Tribunalul Bacău devenit instanță competentă, având posibilitatea și obligația de a reface cercetarea judecătorească în privința celor trei martori ascultați de Judecătoria Bacău în ședința din 5 aprilie 2007. De altfel, după o motivare contradictorie, însăși instanța de apel a concluzionat că în raport de modificarea intervenită prin Legea nr. 85/2006, competența de a judeca cauza a aparținut Tribunalului Bacău.

Așa fiind, nu se impunea desființarea sentinței sub aspectul nulității absolute reținute prin decizia curții de apel și nici trimiterea cauzei spre rejudecare pentru motivele arătate în considerente. În ceea ce privește readministrarea probelor, instanța de apel ar fi trebuit să examineze doar dacă este utilă ascultarea martorilor T.M.M., C.F. și C.G., singurii audiați de Judecătoria Bacău după modificarea legislativă menționată, iar în caz afirmativ să procedeze ea însăși la ascultarea acestora, întrucât verificarea celorlalte critici ale apelanților era de competența instanței de apel. Pentru aceste motive, urmează ca recursurile inculpaților să fie admise, să fie casată decizia atacată și trimisă cauza pentru rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de recurenții inculpați G.K.V. și T.F. împotriva deciziei penale nr. 69 din 22 aprilie 2008 a Curții de Apel Bacău, secția penală. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și Ministerul Economiei Finanțelor – A.N.A.F. – D.G.F.P. Bacău, la instanța de apel, Curtea de Apel Bacău. Admite, în parte, cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C.N. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, pentru ambii recurenți inculpați, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2008.