ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2697/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2697/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din

10 martie 2010 pronunțată în Dosarul penal nr. 2915/90/2009, Tribunalul Vâlcea,

în temeiul art. 174 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.I. (fiul

lui I. și A.) la 12 ani închisoare, cu executare în condițiile art. 57 C. pen.,

și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 71

C. pen., pe durata executării pedepsei principale, prima instanță i-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza

a ll-a și lit. b) C. pen.

De asemenea,

prima instanță a menținut starea de arest preventiv a inculpatului și a dedus

perioada reținerii și arestării, începând cu 16 august 2009 la zi.

Prin aceeași

hotărâre prima instanță, în baza art. 118 C. pen., a confiscat de la inculpat

cuțitul - corp delict și, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat

pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a

hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reținut că, la 16 august 2009, pe fondul consumului

de alcool și a unor neînțelegeri, inculpatul a înjunghiat-o în inimă pe

concubina sa B.E., provocându-i decesul.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei, motivând-o în sensul că a încercat „să-i taie

pulovărul victimei și datorită stării de ebrietate i-a penetrat toracele".

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâcea și

inculpatul P.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel,

reprezentantul parchetului a criticat sentința sub aspectul greșitei aplicări a

pedepsei accesorii și a celei complementare, respectiv a interzicerii

exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. a) C. pen., însă ulterior, în

ședință, procurorul a renunțat la acest motiv, susținându-l numai pe cel de-al

doilea, referitor la greșita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului,

solicitând ca, în funcție de gradul de pericol social al faptei săvârșite, să

se aplice o pedeapsă într-un cuantum mai ridicat.

Apelantul

inculpat a solicitat reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute art. 74 C.

pen., și reducerea pedepsei, potrivit art. 76 C. pen.

Curtea de

Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, examinând

dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate, în limitele prevăzute de art.

372 C. proc. pen., cât și din oficiu, potrivit art. 378 C. proc. pen., a

constatat că apelurile sunt nefondate și, prin Decizia penală nr. 54/ A din 20

mai 2010, a dispus, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins,

ca nefondate, apelurile formulate de M.P. - Parchetul de pe lângă Tribunalul

Vâlcea și de inculpatul P.I., împotriva sentinței penale nr. 36 din data de 10

martie 2010, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. 2915/90/2009.

Prin aceeași

decizie instanța de prim control judiciar a menținut arestarea preventivă și a

dedus în continuare arestarea preventivă și l-a obligat pe apelantul - inculpat

P.I. la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului desemnat din

oficiu, a stabilit că se va avansa din fondurile M.J.

Pentru a

decide astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că prima instanță

reținut în mod corect că, în după-amiaza lei de 16 august 2009, între

inculpatul P.I. și concubina sa B.E., ambii aflați sub influența alcoolului, a

izbucnit un conflict, în timpul căruia inculpatul i-a aplicat o lovitură cu

cuțitul direct în inimă victimei, provocând decesul acesteia.

Inculpatul a

recunoscut săvârșirea faptei, susținând că nu a urmărit uciderea victimei, ci

doar a dorit să-i taie pulovărul pe care îl purta, întrucât nu era al ei, iar

anterior o găsise cu un alt bărbat într-o cârciumă.

În raport de

modalitatea în care a fost săvârșită fapta, instanța de prim control judiciar a

constatat că în cauză nu pot fi identificate împrejurări care pot constitui

circumstanțe atenuante, iar conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea

infracțiunii, prin ea însăși, a apreciat-o ca insuficientă și nefiind de natură

să conducă la reducerea pedepsei sub limita celor 12 ani, aplicată inculpatului

mai ales, aceasta fiind deja orientată spre limita minimă prevăzută de lege, în

cazul în speță.

La

individualizarea pedepsei, a mai constatat că instanța de fond a ținut seama de

criteriile generale prevăzute în art. 72 C. pen., de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, respectiv de infracțiunea de omor, de persoana

inculpatului, care nu are antecedente penale și de împrejurările în care acesta

a săvârșit fapta.

Instanța de

prim control judiciar a constatat că, în raport de toate elementele de

individualizare a pedepsei, cuantumul de 12 de ani este îndestulător și de

natura să conducă la atingerea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 C.

pen.

Pentru

considerentele mai sus arătate, instanța de prim control judiciar a constatat

că, atât motivul invocat de parchet, privind majorarea pedepsei, cât și cel

invocat în apelul inculpatului, respectiv de reducere a cuantumului pedepsei,

sunt neîntemeiate, astfel că, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a

respins ambele apeluri.

Împotriva

deciziei penale mai sus-menționată, în termen legal, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Pitești și inculpatul P.I. au declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie pentru motivele detaliate în cuprinsul

practicalei prezentei decizii.

Astfel,

reprezentantul parchetului a solicitat, în baza art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și, pe fond,

în rejudecare, să se constate că ambele instanțe au procedat greșit atunci când

au orientat cuantumul pedepsei spre minimul special, neținând seama de

circumstanțele reale ale săvârșirii faptei și modalitatea violentă în care

acesta a acționat asupra concubinei sale, alegând cuțitul cu dimensiunea cea

mai mare cu care a aplicat o lovitură puternică în zona inimii acesteia, cu

intenția evidentă de a produce rezultatul letal.

Recurentul

inculpat, prin apărător, a solicitat respingerea recursului formulat de

parchet, ca nefondat, și admiterea propriului recurs, care se întemeiază pe

același caz de casare, prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen. Astfel, a solicitat, casarea ambelor hotărâri și, în rejudecare, reducerea

cuantumului pedepsei aplicată acestuia, întrucât constant inculpatul a arătat

că nu a dorit să-și ucidă concubina, ci doar să îi taie pulovărul. A arătat că

prin acordarea unei mai largi eficiente dispozițiilor art. 74 lit. a) și b) C.

pen., prin raportare și la art. 76 lit. a) C. pen., instanța de recurs poate

reduce cuantumul pedepsei sub limita anterior aplicată, avându-se în vedere că

inculpatul a avut o conduită corespunzătoare anterior comiterii faptei pentru

care a fost cercetat și condamnat și că are un copil minor în îngrijire.

Recursurile

formulate de inculpatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de

inculpatul P.I. sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte

de Casație și Justiție, examinând motivele de recurs invocate, cât și din

oficiu, ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen. combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin.

(1) C. proc. pen., constată că, atât instanța de fond, cât și instanța de prim

control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit

vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a ansamblului probator

administrat în cauză, dând faptei comisă de acesta încadrarea juridică

corespunzătoare, procedând la o justă individualizare a pedepsei aplicate,

funcție de criteriile prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., atunci când a

aplicat, respectiv a menținut cuantumul pedepsei aplicată inculpatului la 12

ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate.

Astfel,

potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama

de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate in

partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana

inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea

penală.

Pe de altă

parte, art. 52 C. pen. prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un

mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de

noi infracțiuni.

În speța

dedusă judecății, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului,

constată că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a

menținut pedeapsa aplicată de prima instanță în cuantum de 12 ani închisoare,

apreciind-o ca fiind suficientă și corespunzătoare criteriilor prevăzute de art.

72 C. pen., întrucât aceasta, atât sub aspectul cuantumului, cât și sub

aspectul modalității de executare, este aptă să atingă scopul preventiv și de

reeducare al pedepsei, consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen., chiar și

în condițiile în care inculpatul se afla la primul conflict cu legea penală,

iar gravitatea și urmarea nefastă a faptei comise reținută în sarcină, erau tot

atâtea aspecte care puteau conduce și la o altfel de soluție.

Astfel, în

cauza supusă analizei, se constată că inculpatul a recunoscut și regretat

constant, încă din faza de urmărire penală, fapta săvârșită, încercând să-și

nuanțeze poziția și să motiveze acțiunea violentă prin atitudinea

comportamentală deviantă a victimei - concubina sa, cauzată de consumul repetat

de alcool.

De altfel

poziția de recunoaștere și regret al faptei pentru care inculpatul a fost

cercetat și dedus judecății a reieșit din declarațiile acestuia, care s-au

coroborat cu probatoriul administrat în cauză, relevându-se, în mod justificat,

că fapta inculpatul P.I., astfel cum au fost descrisă în actul de inculpare,

întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 174 alin.

(1) C. pen.

De asemenea,

se constată că instanța de prim control judiciar, chiar dacă a constatat că

inculpatul s-a aflat la primul conflict cu legea penală, fiind infractor

primar, iar fapta pentru care a fost dedus judecății afectează grav valori

sociale ocrotite de legea penală, precum viața persoanei, a ținut cont și de

toate celelalte împrejurări ce constituie circumstanțele reale ale săvârșirii

faptei, de faptul că acesta a avut o conduită corespunzătoare anterior

săvârșirii faptei, dar și de atitudinea procesuală sinceră și cooperantă a

inculpatului pe parcursul procesului penal, care a recunoscut constant săvârșirea

faptei, astfel cum au rezultat din întregul probatoriu administrat, apreciind

justificat că pedeapsa în cuantum de 12 ani închisoare, este îndestulătoare și

de natură să servească scopului prevăzut de dispozițiile art. 52 C. pen.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că în cauză, în raport cu

natura și gravitatea faptei reținută în sarcina acestuia, cu ansamblul tuturor

împrejurărilor cauzei și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului, nu

se justifică modificarea cuantumului pedepsei aplicată, fie în sensul majorării

acesteia, fie în sensul reducerii ei sub limita anterior dispusă, așa cum

neîntemeiat, au solicitat reprezentantul parchetului și, respectiv, recurentul

inculpat.

Față de toate

aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de

apel, pentru infracțiunea săvârșită, a fost just individualizată și este

conformă scopului acesteia prevăzut de art. 52 C. pen., așa încât,

reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului, nu se impune, cu atât mai

mult cu cât pedeapsa a fost just orientată spre minimul special prevăzut de

lege.

În

consecință, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face

decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament

antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile

statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Pentru aceste

motive, Înalta Curte constată că o reducere a cuantumului pedepsei aplicată

inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și

art. 52 C. pen. și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul

acesteia.

Față de cele

menționate mai sus, Înalta Curte, urmează a constata că recursurile declarate

de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești și de inculpatul P.I. împotriva

Deciziei penale nr. 54/ A din 20 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, în conformitate cu prevederile art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., le va respinge ca atare.

În baza art. 385

17

alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen. se

va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P.I., durata reținerii și

arestării preventive de la 16 august 2009 la 14 iulie 2010.

În baza art

192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata

cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești și de inculpatul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 54/ A din 20 mai 2010

a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din

pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la

16 august 2009 la 14 iulie 2010.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 14 iulie 2010.