ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2756/2011

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 9 martie 2009, sub nr.8887/3/2009, reclamantul F.E.I.N. a chemat în judecată pe pârâtele C.E.I.F. SA și C.E.B. ROMÂNIA SA solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumelor de 226.496 Euro + 1.861,95 £ + 10.532 lei, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul suferit, 303.326 Euro, cu titlu de daune-interese pentru beneficiul nerealizat și 82.250 Euro, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul moral suferit. Prin sentința comercială nr. 14374 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive și pe fond, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul F.E.I.N.

în contradictoriu cu pârâtele C.I.I.F.N. și C.E.B. România SA. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Reclamantul F.I.A.N. a chemat în judecată pe pârâtele C.E.I.F. SA și C.E.B. România SA solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumelor de 226.496 Euro + 1861 lire sterline + 10.532 lei cu titlu de daune interese pentru prejudiciul suferit, 330. 326 Euro, cu titlu de daune interese pentru beneficiul nerealizat și 82.250 Euro, reprezentând daune interese pentru prejudiciul moral suferit. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a încheiat cu M.M.

antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4215 din 27 noiembrie 2007 la BNPA B. și Asociați având ca obiect apartamentul situat în sector 4 București, în schimbul prețului de 255.000 Euro din care reclamantul a achitat cu titlu de avans suma de 10.000 Euro, urmând ca diferența, în sumă de 245.000 Euro, să o plătească în urma contractării unui credit ipotecar, termenul limită pentru încheierea contratului fiind stabilit pentru data de 31 ianuarie 2008. Prin actul adițional nr. 239 din 30 ianuarie 2008 reclamantul a convenit cu promitenta-vânzătoare prelungirea termenului pentru încheierea contractului până la data de 08 februarie 2008, întrucât V.B.K. România SA, de la care solicitase acordarea creditului, nu finalizase procedura de acordare a creditului.

Deoarece nici până la data de 08 februarie 2008 reclamantul nu a obținut un răspuns de la V.B.K. a convenit cu promitenta-vânzătoare, prin mandatarul acesteia, încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 358 din 08 februarie 2008, prin care s-a obligat să plătească diferența de preț în sumă de 245.000 Euro, până la data de 12 februarie 2008, prin virament bancar, din contul deschis la V.B.K. SA. Însă procedura de acordare a creditului nu a fost finalizată nici până la această dată, astfel că reclamantul a formulat o nouă cerere de creditare la C.E.B. Între reclamant și M.M., V.M. și C.G.C. s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4418 din 10 decembrie 2007 având ca obiect apartamentul situat în sector 3 București, în schimbul prețului de 770.000 Euro, din care reclamantul a achitat un avans de 192.000 Euro, diferența rămânând de achitat prin credit bancar la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.

Prin actul adițional nr. 1066 din 07 aprilie 2008 reclamantul a convenit cu promitenții cumpărători prelungirea termenului pentru încheierea contractului până la data de 15 mai 2008 și ulterior, la 10 iulie 2008 a convenit din nou prelungirea termenului pentru data de 15 iulie 2008. Reclamantul a notificat pârâtele pentru conciliere în data de 16 februarie 2009, dar nu s-a prezentat nimeni din partea acestora, însă prin poștă s-a primit adresa nr. 263 din 09 februarie 2009, prin care pârâta C.E.I.F. SA arată că toate discuțiile purtate cu colegii din sucursală se înscriu într-un proces normal de negociere a clauzelor contractului de credit, însă nu poate fi vorba despre o ofertă finală, ci despre o simplă discuție purtată în afara oricărui cadru contractual.

Reclamantul a depus prima cerere de creditare în luna aprilie 2008, însă ulterior ofertei din data de 28 mai 2008, la cererea expresă a băncii, a reformulat cererea de creditare pe care a depus-o în data de 29 mai 2008. Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta C.E.B. România SA a fost respinsă, ca neîntemeiată, pe considerentul că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, nu contractuală, precum și pe existența cererii de creditare adresată pârâtei cu nr. 106721 pentru achiziție imobil la data de 29 mai 2008 și depusă la Sucursala Piața Unirii a C.E.B. SA. Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat C.E.B. SA acordarea a două credite pentru sumele 245.000 Euro și 577.500 Euro, reprezentând diferența de preț, conform celor două antecontracte de vânzare-cumpărare menționate anterior.

În ceea ce privește e-mailul trimis de C.E.B. SA la data de 23 mai 2008 reclamantul susține că ar avea valoarea unei oferte, referitor la cererea de împrumut ipotecar, iar la data de 28 mai 2008 banca a răspuns propunerilor reclamantului cu o nouă ofertă, acceptată la data de 28 mai 2008. Din e-mailul trimis la data de 23 mai 2008 de către A.I., în calitate de coordonator regional de vânzări, reiese că oferta are valoarea unei propuneri, parte a procesului de negociere, având în vedere că la data de 28 mai 2008 s-a făcut precizarea că, în cazul în care clientul era de acord cu condițiile, se putea începe analizarea documentelor lăsate de client. La data de 29 mai 2008 reclamantului i s-a comunicat existența unui comision suplimentar pentru transferul sumei de 2,5 % - redus la 2% din suma acordată, lucru acceptat de reclamant.

Prin e-mailul din data de 30 iunie 2008 reclamantului i s-a comunicat că, față de condițiile negociate, Comitetul de Analiză a solicitat alte condiții și apoi i s-a transmis că cererea a fost respinsă de Comitetul de Credite. În ceea ce privește pe pârâta C.I.I.F.N. SA instanța a constatat că la data de 14 mai 2008 a avut loc o simulație de calcul, dată fiind cererea de creditare din data de 29 mai 2008, înregistrată cu nr. 106721, având ca obiect suma de 4.270.000 chf, cerere ce a fost respinsă la data de 8 august 2008. Prima instanță a constatat că în cauza de față, fiind vorba de raporturi de creditare, guvernate de reguli proprii, speciale, nu se poate aprecia că negocierile purtate cu angajați ai sucursalei pot angaja instituția de credit, nefiind vorba de oferte finale care incumbă Comitetului de Credite și de asemenea, nu se poate aprecia în sensul că revocarea a fost intempestivă, în condițiile în care în urma negocierilor, în cazul pârâtei C.I.I.F.N.

SA, încheierea contractului de credit era condiționată de aprobarea Comitetului de Credite Persoane Fizice din Centrala C.E.I.F. SA .S-a mai constatat că e-mailul din data de 28 mai 2008 nu poate avea valoarea unei oferte finale, nefiind precisă și completă în raport de neclaritățile ivite în legătură cu imobilul-garanție, oferta menționată neconținând toate elementele necesare încheierii unui contract de credit. Prima instanță a apreciat că modificarea și revocarea ofertei acceptate expres de către reclamant nu are valoarea unei fapte ilicite, încadrându-se în derularea normală a unor negocieri în cadrul procesului de creditare, singurul organism competent în aprobarea creditului fiind organul decizional al instituției de credit, respectiv Comitetul de Credite.

Prima instanță a mai apreciat că nu se poate face legătura de cauzalitate, necesară antrenării răspunderii civile delictuale, între prejudiciul suportat de reclamant, ca urmare a avansurilor achitate și a neexecutării obligațiilor de plată asumate prin antecontracte, cu cheltuielile angajate în legătură cu obținerea creditelor. Prejudiciul suferit de reclamant nu este imputabil pârâtelor, în condițiile în care la momentul încheierii celor două antecontracte nu erau demarate negocieri cu pârâtele, ci cu alte societăți bancare și nu exista certitudinea obținerii unui credit. Reclamantul F.E.I.N. a declarat apel împotriva acestei sentințe și a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtelor în solidar la plata sumelor reprezentând daune interese pentru repararea prejudiciului suferit în cursul procedurii de acordare a creditelor.

Prin decizia comercială nr. 479 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către reclamant împotriva sentinței comerciale nr. 14374 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele: Prima instanță a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală determinată de fapta ilicită constând în modificarea și revocarea unei oferte de creditare acceptate, potrivit dispozițiilor art. 998-999 C. civ. Astfel, din probele administrate în cauză rezultă următoarea situație de fapt : Apelantul-reclamant a solicitat C.E.B.

acordarea a două credite, pentru sumele de 245.000 Euro și 577.500 Euro, reprezentând diferența de preț rămasă de achitat conform celor două antecontracte de vânzare-cumpărare a două imobile situate în București. Apelantul a susținut că e-mailul din data de 23 mai 2008, trimis de către Anda Ionița, în calitate de coordonator regional de Vânzări, are valoarea unei oferte privind cererea de împrumut ipotecar, că la data de 28 mai 2008 banca a răspuns propunerilor reclamantului cu o nouă ofertă, acceptată de acesta la data de 28 mai 2008. În e-mailul trimis de bancă la data de 28 mai 2008 se preciza că, în cazul în care clientul era de acord cu condițiile, se putea începe analiza documentelor lăsate de client la sucursală.

La data de 29 mai 2008 reclamantului i s-a comunicat existența unui comision suplimentar pentru transferul sumei de 2,5 % redus la 2% din suma acordată, condiție acceptată de acesta. În data de 30 iunie 2008 apelantului i se comunică faptul că, față de condițiile negociate, Comitetul de Credite a respins cererea de creditare. Totodată, apelantul a depus o cerere de creditare înregistrată cu nr. 106721 din 29 mai 2008 la intimata C.I.I.F.N. SA, pentru suma de 4.270.000 CHF în vederea achiziționării unui imobil. Cererea de creditare a fost respinsă la data de 08 august 2008. Apelantul-reclamant își motivează pretențiile (prejudiciul suferit) pe fapta ilicită a intimatelor reprezentată de modificarea și revocarea ofertei acceptate.

Însă, întâlnirea unei oferte de a contracta (un împrumut) cu acceptarea acelei oferte presupune că s-a realizat acordul de voință al părților asupra clauzelor contractuale, mai exact că s-a încheiat respectivul contract, ceea ce înseamnă că devin aplicabile regulile privind puterea obligatorie a contractului. Apelantul-reclamant nu a invocat însă ca temei al pretențiilor sale răspunderea civilă contractuală. Plecând de la analiza temeiului de drept evocat de apelant - 998-999 C. civ., într-adevăr, revocarea ofertei în mod intempestiv atrage răspunderea ofertantului pentru prejudiciul cauzat destinatarului. Răspunderea pentru revocarea ofertei se întemeiază pe forța obligatorie a ofertei.

Așadar, fiind una din cele două părți ale consimțământului, pentru a antrena răspunderea în caz de revocare, oferta trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume : Oferta trebuie să fie o manifestare de voință reală, serioasă și cu intenția de a angaja din punct de vedere juridic; să fie fermă, adică să exprime o propunere neîndoielnică pentru un angajament juridic, care, prin acceptare, să poată realiza încheierea contractului; să fie neechivocă; să fie precisă și completă, adică să cuprindă toate elementele ce pot fi luate în considerare pentru încheierea contractului, întrucât, caracterul complet și precis face posibil ca simpla acceptare să realizeze perfectarea contractului. În speță, verificând înscrisurile dosarului, instanța de apel a constatat că nu a existat o ofertă care să îndeplinească condițiile necesare pentru a forma în mod valabil contractul de împrumut ipotecar.

În e-mailul transmis la data de 28 mai 2008 de coordonatorul regional de vânzări al E.C.B. SA și căruia apelantul îi atribuie calitatea de „ofertă fermă” se menționează că, dacă acesta este de acord cu propunerea formulată, se poate trece la analiza documentelor (analiza riscului de credit și a expunerii băncii).

În conformitate cu prevederile Legii nr. 190/1999, privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare, încheierea valabilă a unui contract de credit ipotecar presupune existența obligatorie a unor elemente în oferta de creditare și anume: valoarea totală a creditului, rata dobânzii aferente creditului, împreună cu informații privind orice costuri incluse în costul total al creditului, durata contractului, valoarea totală plătibilă de împrumutat (suma dintre valoarea totală a creditului și costul total al creditului), costurile aferente contractului de asigurare, graficul de rambursare, inclusiv avansul plătibil de către împrumutat și clauze privind toarte garanțiile pe care împrumutătorul înțelege să le încheie în numele și pe seama împrumutatului, precum și condițiile de angajare a acestora.

Or, aceste elemente obligatorii lipsesc din mesajele transmise de bancă prin e-mail, precum și din cererea de creditare a reclamantului. Totodată, pentru încheierea valabilă a contractului de împrumut, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) pct. 2 și art. 3, art. 16 din Legea nr. 190/1999, trebuie încheiate și contractele de ipotecă în formă autentică care să poarte asupra imobilului care face obiectul investiției imobiliare pentru finanțarea căreia se acordă creditul și contractul de asigurare care să acopere toate riscurile aferente construcțiilor obiect al contratului de ipotecă. Aceste două contracte nu au fost semnate de către părți. Așadar, pentru ca banca să emită o ofertă fermă dosarul de credit trebuia să obțină aprobarea finală din partea Comitetului de analiză.

Toate propunerile, discuțiile purtate de bănci au fost efectuate sub rezerva analizei documentelor de către Comitetul de Credite, despre care apelantul a avut cunoștință de la începutul negocierilor, astfel cum rezultă chiar din cererea de creditare semnată de acesta la data de 29 mai 2008, în care se precizează la pct. D. declarații ale împrumutatului: ”Sunt de acord cu faptul că Banca își rezervă dreptul să nu aprobe această cerere, fără explicații privind motivul refuzului. Înțeleg că banca își rezervă dreptul de a dimensiona limita creditului pentru investiții imobiliare/nevoi personale în baza criteriilor sale interne de evaluare și a reglementărilor Băncii Naționale a României în domeniul creditului și sunt de acord ca banca poate refuza solicitarea mea fără a fi obligată să îmi furnizeze explicații privind deciziile sale.

Înțeleg că îndeplinirea tuturor condițiilor menționate nu îmi conferă dreptul la acordarea creditului”. Instanța de apel a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unei oferte ferme, pentru a putea, împreună cu simpla acceptare, să se formeze un contract de credit ipotecar valabil încheiat. De asemenea, nu există o modificare a ofertei, așa cum se susține de către apelant, dat fiind acordul expres al apelantului, cu privire la dreptul băncii de a dimensiona limita creditului în baza criteriilor sale interne de evaluare și a reglementărilor Băncii Naționale a României în domeniul creditului. S-a mai reținut faptul că față de cererea de creditare din data de 29 mai 2008 nu există nici o acceptare din partea băncii.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul-recurent F.E.I.N., aducându-i următoarele critici. 1. Hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii. Astfel, în motivarea hotărârii recurate se reține doar că nu a existat o ofertă care să îndeplinească condițiile necesare pentru a forma, în mod valabil, contractul de împrumut ipotecar, instanța de apel reținând că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 190/1999. Aceste argumente sunt străine de natura cauzei, având în vedere că obiectul acțiunii este angajarea răspunderi civile delictuale a pârâtelor, astfel încât inexistența unui contract, dincolo de faptul că este recunoscută de recurentul-reclamant, este inerentă cauzei, în caz contrar fiind vorba de o răspundere civilă contractuală.

Inexistența contractului nu semnifică însă inexistența unui raport juridic, recurentul susținând că există trei acte juridice unilaterale, anume oferta, modificarea ofertei și revocarea ofertei, care constituie fapte ilicite în sens larg, aceste fapte fiind săvârșite de către intimata-pârâtă în faza negocierilor. Recurentul apreciază că nu au fost analizate probele administrate, nu au fost stabilite împrejurările esențiale și nu au fost invocate normele incidente, astfel încât hotărârea este arbitrară, nepermițând exercitarea controlului judiciar, fiind necesară admiterea recursului și casarea cu trimitere, chiar dacă instanța de apel s-a pronunțat, formal, pe fond. 2. Hotărârea instanței de apel s-a dat cu schimbarea naturii juridice a actului dedus judecății.

Astfel, instanța de apel a analizat cele trei acte juridice unilaterale, respectiv oferta, modificarea ofertei și revocarea ofertei, nu ca pe niște acte juridice unilaterale, ci ca pe un acord de voință. Numai prin schimbarea naturii juridice a actului juridic dedus judecății s-a putut concluziona că oferta nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de lege pentru încheierea unui contract. Se mai susține de către recurent că instanța de apel a analizat în mod greșit declarația reclamantului, acesta arătând că a înțeles să exonereze banca de răspundere în cazul dimensionării limitei creditului sau în cazul respingerii cererii de creditare, or, banca nu i-a comunicat nici dimensionarea limitei de credit și nici respingerea cererii de creditare.

3. Hotărârea atacată cu recurs a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, dar în sensul celor susținute la pct. 1 și 2 din motivele de recurs. Recurentul arată că cererea sa a fost întemeiată pe răspunderea delictuală, considerând că sunt îndeplinite condițiile acestei răspunderi. Se reiterează faptul că oferta făcută de bancă este precisă și completă și că aceasta nu mai putea fi nici modificată, nici retrasă. Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. 1. Prima critică nu poate fi reținută.

Astfel, din considerentele deciziei recurate, rezultă că, deși reclamantul-recurent și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., privind răspunderea delictuală civilă, în fapt acesta invocă existența unor raporturi contractuale, existente între cele două părți, prin aceea că pârâtele-intimate i-ar fi făcut o ofertă valabilă, pe care, în mod culpabil, au modificat-o și apoi au retras-o. Sub acest aspect critica nu poate fi reținută, argumentele instanței de apel, fiind în sensul că, deși, formal, recurentul-reclamant invocă temeiuri ale răspunderi delictuale civile, în fapt, vorbește despre existența unei răspunderi contractuale, atunci când invocă existența unei oferte valabile, acceptate de către el, dar modificată și retrasă, în mod nelegal, de către pârâte.

Această critică nu corespunde realității. Pentru a exista răspunderea delictuală civilă, reclamantul recurent trebuia să dovedească existența unei fapte ilicite din partea pârâtelor, existența unui prejudiciu în patrimoniul său, legătura dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, precum și existența unei forme de vinovăție în ce privește fapta săvârșită de către pârâte. Dacă este adevărat că în patrimoniul reclamantului-recurent s-a produs un prejudiciu, nu s-a făcut dovada existenței unei fapte ilicite din partea pârâtelor, or, instanța de apel tocmai acest lucru l-a arătat în motivarea sa.

Astfel, pentru a exista o ofertă valabilă din partea unei unități bancare, oferta trebuie făcută în condițiile Legii nr. 190/1999, respectiv ea trebuie făcută de către organul abilitat al băncii, fapt ce nu s-a petrecut în speța de față, actele materiale, respectiv negocierile dintre cele două părți, dar făcute de către angajați ai băncii care nu aveau putere de decizie, neputând fi asimilate unei oferte ferme, reale și serioase, făcute cu intenția de a se angaja din punct de vedere juridic. În acest sens, motivarea instanței de apel este corectă, argumentele folosite nefiind străine de natura pricinii deduse judecății. 2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută.

Instanța de apel nu a analizat așa-zisele acte juridice unilaterale, (în opinia recurentului) ca pe niște acorduri de voință, arătând tocmai contrariul, și anume faptul că nu îndeplinesc condițiile unei manifestări de voință reală, serioasă și cu intenția de a se angaja din punct de vedere juridic, tocmai pentru că nu sunt făcute de către persoane abilitate de a angaja voința băncii, fiind simple acte materiale efectuate de salariați ai băncii, în vederea prezentării unui dosar complet în fața organului abilitat de a lua o decizie cu privire la acordarea creditului, respectiv comitetul de credite. Nu este adevărată susținerea recurentului că nu i-a fost comunicată dimensionarea limitei de credit și nici respingerea cererii de creditare, această din urmă hotărâre fiindu-i comunicată la data de 30 iunie 2008, fiind evident că dimensionarea limitei de credit nu i s-a comunicat, deoarece nu i s-a admis cererea de creditare.

Prin urmare, doar hotărârea comitetului de credite angajează voința băncii, însă aceasta a fost negativă, în ce privește cererea formulată de recurent. 3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reținută, instanța de apel constatând, în mod legal, că cererea reclamantului a fost întemeiată pe răspunderea delictuală civilă, acesta invocând în fapt existența unei răspunderi contractuale, pe de o parte, iar pe de altă parte în cauză nu există o faptă ilicită din partea pârâtelor, corespondența dintre părți, în legătură cu acordarea creditului solicitat de către reclamant neîndeplinind condițiile unei oferte, singura manifestare de voință valabil exprimată de către pârâte, fiind aceea prin care au refuzat acordarea împrumutului, însă această manifestare de voință nu constituie o faptă ilicită, deci nu poate să atragă răspunderea civilă delictuală.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat recursul declarat de către recurentul-reclamant. În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 3267,25 lei către intimata C.E.I.F. SA București și la 4213,69 lei către intimata C.E.B. ROMÂNIA SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul F.E.I.N. împotriva deciziei comerciale nr. 479 din 25 noiembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 3267,25 lei către intimata C.E.I.F. SA București și la 4213,69 lei către intimata C.E.B. ROMÂNIA SA București, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 septembrie 2011.