ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2756/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2756/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 9 martie 2009, sub

nr.8887/3/2009,

reclamantul F.E.I.N. a

chemat în judecată pe

pârâtele C.E.I.F. SA și C.E.B. ROMÂNIA SA

solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumelor de 226.496 Euro +

1.861,95 £ + 10.532 lei, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul

suferit, 303.326 Euro, cu titlu de daune-interese pentru beneficiul nerealizat

și 82.250 Euro, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul moral suferit.

Prin sentința

comercială nr. 14374 din 18 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei

calității procesuale pasive și pe fond, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamantul F.E.I.N. în contradictoriu cu pârâtele C.I.I.F.N. și C.E.B.

România SA.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamantul F.I.A.N.

a chemat în judecată pe pârâtele C.E.I.F. SA și C.E.B. România SA solicitând

obligarea acestora în solidar la plata sumelor de 226.496 Euro + 1861 lire

sterline + 10.532 lei cu titlu de daune interese pentru prejudiciul suferit,

82.250 Euro, reprezentând daune interese pentru prejudiciul moral suferit.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că a încheiat cu M.M. antecontractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 4215 din 27 noiembrie 2007 la BNPA B. și Asociați având ca

obiect apartamentul situat în sector 4 București, în schimbul prețului de 255.000

Euro din care reclamantul a achitat cu titlu de avans suma de 10.000 Euro,

urmând ca diferența, în sumă de 245.000 Euro, să o plătească în urma

contractării unui credit ipotecar, termenul limită pentru încheierea

contratului fiind stabilit pentru data de 31 ianuarie 2008.

Prin actul adițional

nr. 239 din 30 ianuarie 2008 reclamantul a convenit cu promitenta-vânzătoare

prelungirea termenului pentru încheierea contractului până la data de 08

februarie 2008, întrucât V.B.K. România SA, de la care solicitase acordarea

creditului, nu finalizase procedura de acordare a creditului. Deoarece nici

până la data de 08 februarie 2008 reclamantul nu a obținut un răspuns de la V.B.K.

a convenit cu promitenta-vânzătoare, prin mandatarul acesteia, încheierea

contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 358 din 08 februarie 2008, prin

care s-a obligat să plătească diferența de preț în sumă de 245.000 Euro, până

la data de 12 februarie 2008, prin virament bancar, din contul deschis la V.B.K.

SA. Însă procedura de acordare a creditului nu a fost finalizată nici până la

această dată, astfel că reclamantul a formulat o nouă cerere de creditare la C.E.B.

Între reclamant și M.M.,

V.M. și C.G.C. s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 4418 din 10 decembrie 2007 având ca obiect apartamentul situat în sector

3 București, în schimbul prețului de 770.000 Euro, din care reclamantul a

achitat un avans de 192.000 Euro, diferența rămânând de achitat prin credit

bancar la data semnării contractului de vânzare-cumpărare. Prin actul adițional

nr. 1066 din 07 aprilie 2008 reclamantul a convenit cu promitenții cumpărători

prelungirea termenului pentru încheierea contractului până la data de 15 mai 2008

și ulterior, la 10 iulie 2008 a convenit din nou prelungirea termenului pentru

data de 15 iulie 2008. Reclamantul a notificat pârâtele pentru conciliere în

data de 16 februarie 2009, dar nu s-a prezentat nimeni din partea acestora,

însă prin poștă s-a primit adresa nr. 263 din 09 februarie 2009, prin care

pârâta C.E.I.F. SA arată că toate discuțiile purtate cu colegii din sucursală

se înscriu într-un proces normal de negociere a clauzelor contractului de

credit, însă nu poate fi vorba despre o ofertă finală, ci despre o simplă

discuție purtată în afara oricărui cadru contractual. Reclamantul a depus prima

cerere de creditare în luna aprilie 2008, însă ulterior ofertei din data de 28

mai 2008, la cererea expresă a băncii, a reformulat cererea de creditare pe

care a depus-o în data de 29 mai 2008.

Excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de pârâta C.E.B. România SA a fost respinsă, ca

neîntemeiată, pe considerentul că cererea de chemare în judecată se întemeiază

pe răspunderea civilă delictuală, nu contractuală, precum și pe existența

cererii de creditare adresată pârâtei cu nr. 106721 pentru achiziție imobil la

data de 29 mai 2008 și depusă la Sucursala Piața Unirii a C.E.B. SA.

Pe fondul cauzei, prima

instanță a reținut că reclamantul a solicitat C.E.B. SA acordarea a două

credite pentru sumele 245.000 Euro și 577.500 Euro, reprezentând diferența de

preț, conform celor două antecontracte de vânzare-cumpărare menționate

anterior.

În ceea ce privește

e-mailul trimis de C.E.B. SA la data de 23 mai 2008 reclamantul susține că ar

avea valoarea unei oferte, referitor la cererea de împrumut ipotecar, iar la

data de 28 mai 2008 banca a răspuns propunerilor reclamantului cu o nouă

ofertă, acceptată la data de 28 mai 2008. Din e-mailul trimis la data de 23 mai

2008 de către A.I., în calitate de coordonator regional de vânzări, reiese că

oferta are valoarea unei propuneri, parte a procesului de negociere, având în

vedere că la data de 28 mai 2008 s-a făcut precizarea că, în cazul în care

clientul era de acord cu condițiile, se putea începe analizarea documentelor

lăsate de client.

La data de 29 mai 2008

reclamantului i s-a comunicat existența unui comision suplimentar pentru

transferul sumei de 2,5 % - redus la 2% din suma acordată, lucru acceptat de

reclamant. Prin e-mailul din data de 30 iunie 2008 reclamantului i s-a

comunicat că, față de condițiile negociate, Comitetul de Analiză a solicitat

alte condiții și apoi i s-a transmis că cererea a fost respinsă de Comitetul de

Credite. În ceea ce privește pe pârâta C.I.I.F.N. SA instanța a constatat că la

data de 14 mai 2008 a avut loc o simulație de calcul, dată fiind cererea de creditare

din data de 29 mai 2008, înregistrată cu nr. 106721, având ca obiect suma de

4.270.000 chf, cerere ce a fost respinsă la data de 8 august 2008.

Prima instanță a

constatat că în cauza de față, fiind vorba de raporturi de creditare, guvernate

de reguli proprii, speciale, nu se poate aprecia că negocierile purtate cu

angajați ai sucursalei pot angaja instituția de credit, nefiind vorba de oferte

finale care incumbă Comitetului de Credite și de asemenea, nu se poate aprecia

în sensul că revocarea a fost intempestivă, în condițiile în care în urma

negocierilor, în cazul pârâtei C.I.I.F.N. SA, încheierea contractului de credit

era condiționată de aprobarea Comitetului de Credite Persoane Fizice din

Centrala C.E.I.F. SA .S-a mai constatat că e-mailul din data de 28 mai 2008 nu

poate avea valoarea unei oferte finale, nefiind precisă și completă în raport

de neclaritățile ivite în legătură cu imobilul-garanție, oferta menționată

neconținând toate elementele necesare încheierii unui contract de credit. Prima

instanță a apreciat că modificarea și revocarea ofertei acceptate expres de

către reclamant nu are valoarea unei fapte ilicite, încadrându-se în derularea

normală a unor negocieri în cadrul procesului de creditare, singurul organism

competent în aprobarea creditului fiind organul decizional al instituției de

credit, respectiv Comitetul de Credite.

Prima instanță a mai

apreciat că nu se poate face legătura de cauzalitate, necesară antrenării

răspunderii civile delictuale, între prejudiciul suportat de reclamant, ca

urmare a avansurilor achitate și a neexecutării obligațiilor de plată asumate

prin antecontracte, cu cheltuielile angajate în legătură cu obținerea

creditelor. Prejudiciul suferit de reclamant nu este imputabil pârâtelor, în

condițiile în care la momentul încheierii celor două antecontracte nu erau

demarate negocieri cu pârâtele, ci cu alte societăți bancare și nu exista

certitudinea obținerii unui credit.

Reclamantul F.E.I.N.

a declarat apel împotriva acestei sentințe și a solicitat schimbarea în tot a

hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtelor în

solidar la plata sumelor reprezentând daune interese pentru repararea

prejudiciului suferit în cursul procedurii de acordare a creditelor.

Prin decizia

comercială nr. 479 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către

reclamant împotriva sentinței comerciale nr. 14374 din 18 decembrie 2009 pronunțată

de Tribunalul București, secția a VI-a comercială.

Pentru a se pronunța

astfel instanța de apel a reținut următoarele:

Prima instanță a fost

învestită cu soluționarea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală determinată

de fapta ilicită constând în modificarea și revocarea unei oferte de creditare acceptate,

potrivit dispozițiilor art. 998-999 C. civ.

Astfel, din probele

administrate în cauză rezultă următoarea situație de fapt :

Apelantul-reclamant a

solicitat C.E.B. acordarea a două credite, pentru sumele de 245.000 Euro și

577.500 Euro, reprezentând diferența de preț rămasă de achitat conform celor

două antecontracte de vânzare-cumpărare a două imobile situate în București.

Apelantul a susținut că

e-mailul din data de 23 mai 2008, trimis de către Anda Ionița, în calitate de

coordonator regional de Vânzări, are valoarea unei oferte privind cererea de

împrumut ipotecar, că la data de 28 mai 2008 banca a răspuns propunerilor

reclamantului cu o nouă ofertă, acceptată de acesta la data de 28 mai 2008. În

e-mailul trimis de bancă la data de 28 mai 2008 se preciza că, în cazul în care

clientul era de acord cu condițiile, se putea începe analiza documentelor

lăsate de client la sucursală. La data de 29 mai 2008 reclamantului i s-a

comunicat existența unui comision suplimentar pentru transferul sumei de 2,5 %

redus la 2% din suma acordată, condiție acceptată de acesta. În data de 30

iunie 2008 apelantului i se comunică faptul că, față de condițiile negociate,

Comitetul de Credite a respins cererea de creditare. Totodată, apelantul a

depus o cerere de creditare înregistrată cu nr. 106721 din 29 mai 2008 la

intimata C.I.I.F.N. SA, pentru suma de 4.270.000 CHF în vederea achiziționării

unui imobil. Cererea de creditare a fost respinsă la data de 08 august 2008.

Apelantul-reclamant

își motivează pretențiile (prejudiciul suferit) pe fapta ilicită a intimatelor

reprezentată de modificarea și revocarea ofertei acceptate. Însă, întâlnirea

unei oferte de a contracta (un împrumut) cu acceptarea acelei oferte presupune

că s-a realizat acordul de voință al părților asupra clauzelor contractuale,

mai exact că s-a încheiat respectivul contract, ceea ce înseamnă că devin

aplicabile regulile privind puterea obligatorie a contractului.

Apelantul-reclamant nu a invocat însă ca temei al pretențiilor sale răspunderea

civilă contractuală.

Plecând de la analiza

temeiului de drept evocat de apelant - 998-999 C. civ., într-adevăr, revocarea

ofertei în mod intempestiv atrage răspunderea ofertantului pentru prejudiciul

cauzat destinatarului.

Răspunderea pentru

revocarea ofertei se întemeiază pe forța obligatorie a ofertei. Așadar, fiind

una din cele două părți ale consimțământului, pentru a antrena răspunderea în

caz de revocare, oferta trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume :

Oferta trebuie să fie

o manifestare de voință reală, serioasă și cu intenția de a angaja din punct de

vedere juridic; să fie fermă, adică să exprime o propunere neîndoielnică pentru

un angajament juridic, care, prin acceptare, să poată realiza încheierea

contractului; să fie neechivocă; să fie precisă și completă, adică să cuprindă

toate elementele ce pot fi luate în considerare pentru încheierea contractului,

întrucât, caracterul complet și precis face posibil ca simpla acceptare să

realizeze perfectarea contractului.

În speță, verificând

înscrisurile dosarului, instanța de apel a constatat că nu a existat o ofertă

care să îndeplinească condițiile necesare pentru a forma în mod valabil

contractul de împrumut ipotecar.

În e-mailul transmis

la data de 28 mai 2008 de coordonatorul regional de vânzări al E.C.B. SA și

căruia apelantul îi atribuie calitatea de „ofertă fermă” se menționează că,

dacă acesta este de acord cu propunerea formulată, se poate trece la analiza

documentelor (analiza riscului de credit și a expunerii băncii).

În conformitate cu

prevederile Legii nr. 190/1999, privind creditul ipotecar pentru investiții

imobiliare, încheierea valabilă a unui contract de credit ipotecar presupune

existența obligatorie a unor elemente în oferta de creditare și anume: valoarea

totală a creditului, rata dobânzii aferente creditului, împreună cu informații

privind orice costuri incluse în costul total al creditului, durata contractului,

valoarea totală plătibilă de împrumutat (suma dintre valoarea totală a

creditului și costul total al creditului), costurile aferente contractului de

asigurare, graficul de rambursare, inclusiv avansul plătibil de către

împrumutat și clauze privind toarte garanțiile pe care împrumutătorul înțelege

să le încheie în numele și pe seama împrumutatului, precum și condițiile de

angajare a acestora.

Or, aceste elemente

obligatorii lipsesc din mesajele transmise de bancă prin e-mail, precum și din

cererea de creditare a reclamantului.

Totodată, pentru

încheierea valabilă a contractului de împrumut, în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1) lit. c) pct. 2 și art. 3, art. 16 din Legea nr. 190/1999,

trebuie încheiate și contractele de ipotecă în formă autentică care să poarte

asupra imobilului care face obiectul investiției imobiliare pentru finanțarea

căreia se acordă creditul și contractul de asigurare care să acopere toate

riscurile aferente construcțiilor obiect al contratului de ipotecă. Aceste două

contracte nu au fost semnate de către părți.

Așadar, pentru ca

banca să emită o ofertă fermă dosarul de credit trebuia să obțină aprobarea

finală din partea Comitetului de analiză. Toate propunerile, discuțiile purtate

de bănci au fost efectuate sub rezerva analizei documentelor de către Comitetul

de Credite, despre care apelantul a avut cunoștință de la începutul

negocierilor, astfel cum rezultă chiar din cererea de creditare semnată de

acesta la data de 29 mai 2008, în care se precizează la pct. D. declarații ale

împrumutatului: ”Sunt de acord cu faptul că Banca își rezervă dreptul să nu aprobe

această cerere, fără explicații privind motivul refuzului. Înțeleg că banca își

rezervă dreptul de a dimensiona limita creditului pentru investiții

imobiliare/nevoi personale în baza criteriilor sale interne de evaluare și a

reglementărilor Băncii Naționale a României în domeniul creditului și sunt de

acord ca banca poate refuza solicitarea mea fără a fi obligată să îmi furnizeze

explicații privind deciziile sale. Înțeleg că îndeplinirea tuturor condițiilor

menționate nu îmi conferă dreptul la acordarea creditului”.

Instanța de apel a

reținut că nu s-a făcut dovada existenței unei oferte ferme, pentru a putea,

împreună cu simpla acceptare, să se formeze un contract de credit ipotecar

valabil încheiat.

De asemenea, nu

există o modificare a ofertei, așa cum se susține de către apelant, dat fiind

acordul expres al apelantului, cu privire la dreptul băncii de a dimensiona

limita creditului în baza criteriilor sale interne de evaluare și a

reglementărilor Băncii Naționale a României în domeniul creditului.

S-a mai reținut

faptul că față de cererea de creditare din data de 29 mai 2008 nu există nici o

acceptare din partea băncii.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs reclamantul-recurent F.E.I.N., aducându-i următoarele

critici.

cuprinde motive străine de natura pricinii.

Astfel, în motivarea

hotărârii recurate se reține doar că nu a existat o ofertă care să

îndeplinească condițiile necesare pentru a forma, în mod valabil, contractul de

împrumut ipotecar, instanța de apel reținând că sunt aplicabile prevederile

Legii nr. 190/1999.

Aceste argumente sunt

străine de natura cauzei, având în vedere că obiectul acțiunii este angajarea

răspunderi civile delictuale a pârâtelor, astfel încât inexistența unui

contract, dincolo de faptul că este recunoscută de recurentul-reclamant, este

inerentă cauzei, în caz contrar fiind vorba de o răspundere civilă

contractuală.

Inexistența

contractului nu semnifică însă inexistența unui raport juridic, recurentul

susținând că există trei acte juridice unilaterale, anume oferta, modificarea

ofertei și revocarea ofertei, care constituie fapte ilicite în sens larg,

aceste fapte fiind săvârșite de către intimata-pârâtă în faza negocierilor.

Recurentul apreciază

că nu au fost analizate probele administrate, nu au fost stabilite

împrejurările esențiale și nu au fost invocate normele incidente, astfel încât

hotărârea este arbitrară, nepermițând exercitarea controlului judiciar, fiind

necesară admiterea recursului și casarea cu trimitere, chiar dacă instanța de

apel s-a pronunțat, formal, pe fond.

instanței de apel s-a dat cu schimbarea naturii juridice a actului dedus

judecății.

Astfel, instanța de

apel a analizat cele trei acte juridice unilaterale, respectiv oferta,

modificarea ofertei și revocarea ofertei, nu ca pe niște acte juridice

unilaterale, ci ca pe un acord de voință.

Numai prin schimbarea

naturii juridice a actului juridic dedus judecății s-a putut concluziona că

oferta nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de lege pentru încheierea

unui contract.

Se mai susține de

către recurent că instanța de apel a analizat în mod greșit declarația

reclamantului, acesta arătând că a înțeles să exonereze banca de răspundere în

cazul dimensionării limitei creditului sau în cazul respingerii cererii de

creditare, or, banca nu i-a comunicat nici dimensionarea limitei de credit și

nici respingerea cererii de creditare.

cu recurs a fost dată cu greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor

legale, dar în sensul celor susținute la pct. 1 și 2 din motivele de recurs.

Recurentul arată că

cererea sa a fost întemeiată pe răspunderea delictuală, considerând că sunt

îndeplinite condițiile acestei răspunderi.

Se reiterează faptul

că oferta făcută de bancă este precisă și completă și că aceasta nu mai putea

fi nici modificată, nici retrasă.

Analizând decizia

recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

1.

Prima critică nu

poate fi reținută.

Astfel, din

considerentele deciziei recurate, rezultă că, deși reclamantul-recurent și-a

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., privind răspunderea

delictuală civilă, în fapt acesta invocă existența unor raporturi contractuale,

existente între cele două părți, prin aceea că pârâtele-intimate i-ar fi făcut

o ofertă valabilă, pe care, în mod culpabil, au modificat-o și apoi au

retras-o.

Sub acest aspect

critica nu poate fi reținută, argumentele instanței de apel, fiind în sensul

că, deși, formal, recurentul-reclamant invocă temeiuri ale răspunderi

delictuale civile, în fapt, vorbește despre existența unei răspunderi

contractuale, atunci când invocă existența unei oferte valabile, acceptate de

către el, dar modificată și retrasă, în mod nelegal, de către pârâte.

Această critică nu

corespunde realității.

Pentru a exista

răspunderea delictuală civilă, reclamantul recurent trebuia să dovedească

existența unei fapte ilicite din partea pârâtelor, existența unui prejudiciu în

patrimoniul său, legătura dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, precum și

existența unei forme de vinovăție în ce privește fapta săvârșită de către

pârâte.

Dacă este adevărat că

în patrimoniul reclamantului-recurent s-a produs un prejudiciu, nu s-a făcut dovada

existenței unei fapte ilicite din partea pârâtelor, or, instanța de apel tocmai

acest lucru l-a arătat în motivarea sa.

Astfel, pentru a

exista o ofertă valabilă din partea unei unități bancare, oferta trebuie făcută

în condițiile Legii nr. 190/1999, respectiv ea trebuie făcută de către organul

abilitat al băncii, fapt ce nu s-a petrecut în speța de față, actele materiale,

respectiv negocierile dintre cele două părți, dar făcute de către angajați ai

băncii care nu aveau putere de decizie, neputând fi asimilate unei oferte

ferme, reale și serioase, făcute cu intenția de a se angaja din punct de vedere

juridic.

În acest sens,

motivarea instanței de apel este corectă, argumentele folosite nefiind străine

de natura pricinii deduse judecății.

2.

Nici cea de-a doua

critică nu poate fi reținută.

Instanța de apel nu a

analizat așa-zisele acte juridice unilaterale, (în opinia recurentului) ca pe

niște acorduri de voință, arătând tocmai contrariul, și anume faptul că nu

îndeplinesc condițiile unei manifestări de voință reală, serioasă și cu

intenția de a se angaja din punct de vedere juridic, tocmai pentru că nu sunt

făcute de către persoane abilitate de a angaja voința băncii, fiind simple acte

materiale efectuate de salariați ai băncii, în vederea prezentării unui dosar

complet în fața organului abilitat de a lua o decizie cu privire la acordarea

creditului, respectiv comitetul de credite.

Nu este adevărată

susținerea recurentului că nu i-a fost comunicată dimensionarea limitei de

credit și nici respingerea cererii de creditare, această din urmă hotărâre

fiindu-i comunicată la data de 30 iunie 2008, fiind evident că dimensionarea

limitei de credit nu i s-a comunicat, deoarece nu i s-a admis cererea de

creditare.

Prin urmare, doar

hotărârea comitetului de credite angajează voința băncii, însă aceasta a fost

negativă, în ce privește cererea formulată de recurent.

treia critică nu poate fi reținută, instanța de apel constatând, în mod legal,

că cererea reclamantului a fost întemeiată pe răspunderea delictuală civilă,

acesta invocând în fapt existența unei răspunderi contractuale, pe de o parte,

iar pe de altă parte în cauză nu există o faptă ilicită din partea pârâtelor,

corespondența dintre părți, în legătură cu acordarea creditului solicitat de

către reclamant neîndeplinind condițiile unei oferte, singura manifestare de

voință valabil exprimată de către pârâte, fiind aceea prin care au refuzat

acordarea împrumutului, însă această manifestare de voință nu constituie o

faptă ilicită, deci nu poate să atragă răspunderea civilă delictuală.

Având în vedere cele

de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat recursul declarat de către recurentul-reclamant.

În baza art. 274 C.

proc. civ., va fi obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 3267,25 lei

către intimata C.E.I.F. SA București și la 4213,69 lei către intimata C.E.B.

ROMÂNIA SA București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul F.E.I.N. împotriva deciziei comerciale nr. 479 din 25 noiembrie

2010 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurentul-reclamant la

plata sumei de 3267,25 lei către intimata C.E.I.F. SA București și la 4213,69

lei către intimata C.E.B. ROMÂNIA SA București, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 22 septembrie 2011.