ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra contestațiilor

în anulare de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 2696 din 12 iulie

2011 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.D.C.,

P.C.M. și de către partea civilă G.F.M., împotriva sentinței penale nr. 125 din

01 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Prin sentința penală

menționată, cu privire la inculpatul B.D.C., în baza art. 334 C. proc. pen., se

dispusese schimbarea încadrării juridice a faptelor, din două infracțiuni de

fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșite în condițiile concursului

real, prevăzut de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

într-o singură infracțiune prevăzută de art. 290 C. pen. și din opt infracțiuni

de uz de fals în condițiile concursului real prevăzut de art. 291 C. pen. cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune de uz de fals în

formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2)

C. pen.

În baza art. 290 C.

pen., acest inculpat a fost condamnat la 3 luni închisoare. S-a făcut aplicarea

art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 291 C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat

la 3 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea

pedepsei cea mai grea, 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și a art. 64

lit. c) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata

termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în baza art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C.

proc. pen., inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen.

Prin aceeași

sentință, inculpata P.C.M., în baza art. 289 C. pen. a fost condamnată la 6

luni închisoare cu aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b)

și c) C. pen.

În baza art. 85 C.

pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6

luni închisoare aplicată susnumitei inculpate prin sentința penală nr. 192 din

09 iulie 2008 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr.

2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a contopit

pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa anterioară, inculpata urmând să execute

6 luni închisoare. Aceeași inculpată, în baza art. 289 C. pen., a mai fost

condamnată la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza

a II-a, lit. b) și c) C. pen. în baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea

condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată anterior

astfel cum s-a mai detaliat și, potrivit art. 36 C. pen. s-au contopit

pedepsele, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni

închisoare.

În baza art. 33 lit.

a), a art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și executarea

pedepsei cea mai grea, 6 luni închisoare.

În baza art. 81 C.

pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de

încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C.

proc. pen., inculpatei i-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71 alin. (5) C. pen.

Prin sentința

menționată, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., cu referire la

art. 445 același cod, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv

actul constitutiv și statutul fundației E., precum încheierea de legalizare a

semnăturii, din 5 noiembrie 2003 a B.N.P. P.C.M.

Pe latură civilă s-a

luat act că partea civilă, în scris, a renunțat la pretențiile civile.

În baza art. 199

alin. (3) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate cererile părții civile de

scutire și de reducere a cuantumului amenzii judiciare aplicată potrivit art.

198 alin. (2) același cod.

Ca situație de fapt,

în sinteză, s-a reținut că la 6 noiembrie 2003, inculpata, notar public, a

legalizat declarația specimen de semnătură și în lipsa părții civile, a

autentificat o declarație privind intrarea imobilului situat în București, că a

oprit în natură, în activul patrimonial al fundației E. Tot la acea dată,

inculpata, nereal, a atestat că partea civilă s-a prezentat la sediul biroului

notarial, aici consimțind la autentificare și că ar fi semnat declarația în

calitate de declarant.

Această autentificare

a atras pierderea de către partea civilă, fosta soție a coinculpatului, a

dreptului de co-proprietate asupra imobilului dobândit în timpul căsătoriei cu

B.D.C. Acesta, în actul constitutiv și în statutul fundației, ambele adoptate

la 15 septembrie 2003, cât și în actul adițional semnat la 10 februarie 2004,

prezentat direcției veniturilor din cadrul consiliului local sector 3 București

pentru obligațiile fiscale aferente imobilului, ca fondator unic, a menționat

că activul inițial se compune din imobil, deși coproprietara nu-și dăduse

consimțământul pentru scoaterea lui din masa bunurilor comune și nici pentru

aducerea acestuia ca aport în natură la înființarea fundației. Actele au fost

folosite de inculpatul B.D.C. la Ministerul Educației, Cercetării și

Tineretului, pentru obținerea personalității juridice la Judecătoria sector 3

București pentru înscrierea în registrul asociațiilor și fundațiilor, pentru

înregistrarea fiscală și pentru biroul de Carte Funciară de pe lângă

Judecătoria sector 3 București, în vederea intabulării, dreptului de

proprietate. Cele trei rapoarte de expertiză criminalistică grafică, în final,

au înscris că semnăturile de pe înscrisurile în litigiu nu au fost executate de

către partea civilă. Cu referire la momentul săvârșirii faptelor, s-a apreciat

că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a căpătat

concretețe când acestea au fost prezentate pentru autentificare, respectiv la

03 octombrie 2003.

Ulterior pronunțării

deciziei prin care s-au soluționat recursurile, respectiv la 15 iulie 2011,

s-au înregistrat prezentele contestații în anulare formulate de către cei doi

condamnați, cazul invocat fiind cel prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. c) C.

proc. pen. Dezvoltarea motivelor este făcută în scris și este prezentată în

partea introductivă a prezentei.

La termenul de

judecată 18 octombrie 2011, au fost admise în principiu contestațiile în

anulare, reținându-se că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., au fost

formulate în termenul legal, motivul invocat se încadrează în unul din cele

prevăzute de art. 386 același cod, stabilindu-se termen pentru judecarea lor pe

fond la data de astăzi, 24 ianuarie 2012.

Contestațiile în

anulare vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta:

Potrivit cazului de

contestație în anulare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 386 lit. c) C.

proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație

în anulare „când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de

încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1), cu

privire la care existau probe în dosar".

Verificând decizia

penală contestată, Curtea reține că instanța de recurs a examinat și s-a

pronunțat asupra existenței unei cauze de încetare a procesului penal,

respectiv cea prevăzută de art. 10 lit. g) C. proc. pen. (intervenirea

prescripției răspunderii penale).

Cu ocazia judecării

recursurilor, conform mențiunilor încheierii de ședință din 28 iulie 2011 (de

dezbateri și de amânare a pronunțării deciziei), apărătorii inculpaților

(contestatori în prezenta cauză) au solicitat, în principal, achitarea în

temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, încetarea procesului

penal în temeiul art. 10 C. proc. pen. Procurorul, în cursul dezbaterilor, a

pus concluzii cu privire la ambele motive de recurs, cel principal și cel

subsidiar.

În motivarea deciziei

contestate, Înalta Curte (ca instanță de recurs) a reținut că, la instanța de

fond, a fost examinată inclusiv eventuala împlinire a termenului de prescripție

a răspunderii penale (cererea apărării având, de asemenea, caracter subsidiar),

făcându-se ample considerații juridice cu privire la datele săvârșirii

faptelor, datele consumării infracțiunilor, forma concursului de infracțiuni

sau forma infracțiunii continuate, etc.

De asemenea, din

mențiunile părții expozitive a deciziei contestate, rezultă că Înalta Curte, ca

instanță de recurs, a examinat sentința atacată prin prisma tuturor motivelor

de recurs puse în discuție contradictorie, precum și din oficiu sub toate

aspectele de fapt și de drept, apreciind, pentru motivele menționate în

decizie, că hotărârea atacată este legală și temeinică, neexistând motive de

casare.

Astfel, în final,

instanța de recurs, după expunerea argumentelor juridice, a concluzionat că

sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii penale a inculpaților pentru

infracțiunile reținute de instanța de fond.

La data judecării

recursurilor, instanța de recurs a avut în vedere decizia penală nr. 3473 din 6

octombrie 2010 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care

s-au statuat, cu valoare de principiu, următoarele: „Potrivit art. 124 C. pen.,

referitor la prescripția specială, prescripția înlătură răspunderea penală

oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art.

122 din același cod este depășit cu încă jumătate. În cazul în care judecata a

fost suspendată, în temeiul vechiului art. 303 alin. (6) C. proc. pen., pe

perioada soluționării unei excepții de neconstituționalitate, dispozițiile art.

124 C. pen. sunt incidente, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122

C. pen., la care se adaugă încă jumătate din durata acestuia și perioada suspendării

judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, s-a

împlinit".

S-a avut în vedere,

din actele și lucrările dosarului, că la termenul din 20 august 2009,

inculpații de la acea dată, prin apărătorii lor, au invocat excepția de neconstituționalitate,

curtea de apel (ca instanță de fond), prin încheiere motivată, respingând

cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei

încheieri, inculpații au exercitat calea de atac a recursului, iar prin decizia

penală nr. 3407 din 23 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a admis recursurile, a casat, în parte, încheierea și rejudecând

a admis cererile de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea

excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28

1

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.

Prin decizia nr. 882

din 06 iulie 2010, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate ridicată de inculpații B.D.C. și P.C.M., în dosarul nr.

3142/2/2009. După pronunțarea deciziei amintite, dosarul a fost restituit

Înaltei Curți la data de 19 iulie 2010, iar judecarea pe fond a cauzei a fost

reluată de către curtea de apel începând cu termenul de judecată din 23

septembrie 2010.

Referitor la cele

susținute de apărarea contestatorilor cu privire la decizia nr. 3473 din 06

octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în sensul

că o decizie nu constituie izvor de drept, iar efectele sale se limitează la

situația juridică dedusă judecății în respectiva cauză, se apreciază această

opinie ca neîntemeiată, pe de o parte, pentru că decizia este motivată pe

dispozițiile prevăzute de legiuitor și, pe de altă parte, pentru că situația

juridică și aspectele de drept din acel dosar sunt similare cu cele din

prezenta cauză. Ca atare, acea decizie, deși nu este izvor de drept, rezolvând

însă o problema de drept, iar nu una de fapt, are valoarea unui precedent

judiciar, inclusiv în scopul de unificare a practicii judiciare în această

materie.

În aceeași ordine de

idei, Curtea apreciază ca neîntemeiată apărarea contestatorilor în sensul că o

decizie de speță adaugă la lege, întrucât instituie o condiție ce nu a fost și

nu putea fi avută în vedere de legiuitor la elaborarea textului art. 124 C.

pen., întrucât atât dispozițiile C. pen. aplicabile (art. 122, art. 124 și art.

128), cât și dispozițiile prevăzute în art. 303 C. proc. pen., erau în vigoare

la data sesizării Curții Constituționale. Mai trebuie adăugat și că, în

redactarea textului de lege prevăzut în alin. ultim al art. 303 C. proc. pen.,

înainte de modificări, legiuitorul a prevăzut expres că în cazul ridicării unei

excepții de neconstituționalitate, suspendarea judecății intervine de drept,

prin efectul legii. În consecință, nu există situația de a interpreta o

dispoziție legală în materie, ci de a o respecta și a o aplica ca atare.

În sfârșit, cu

privire la interpretarea dată de contestatori dispozițiilor art. 124 C. pen.,

în sensul că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar

interveni dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C. pen. este

depășit cu încă jumătate, Curtea reține că în prezenta cauză nu este incidență

instituția întreruperii cursului prescripției.

Potrivit art. 192

alin. (2) cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc. pen., contestatarii vor fi

obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, contestațiile în anulare formulate de contestatorii B.D.C. și P.C.M.

Împotriva deciziei

penale nr. 2696 din 12 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3142/2/2009.

Obligă contestatorii

la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.