ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 192/2012

Asupra contestațiilor în anulare de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, prin decizia penală nr. 2696 din 12 iulie 2011 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B.D.C., P.C.M. și de către partea civilă G.F.M., împotriva sentinței penale nr. 125 din 01 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Prin sentința penală menționată, cu privire la inculpatul B.D.C., în baza art. 334 C. proc. pen., se dispusese schimbarea încadrării juridice a faptelor, din două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșite în condițiile concursului real, prevăzut de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune prevăzută de art. 290 C. pen.

și din opt infracțiuni de uz de fals în condițiile concursului real prevăzut de art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracțiune de uz de fals în formă continuată prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 290 C. pen., acest inculpat a fost condamnat la 3 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpatul a mai fost condamnat la 3 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. c) teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit în baza art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., inculpatului i s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. Prin aceeași sentință, inculpata P.C.M., în baza art. 289 C. pen. a fost condamnată la 6 luni închisoare cu aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. În baza art. 85 C. pen., s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată susnumitei inculpate prin sentința penală nr. 192 din 09 iulie 2008 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 2574 din 29 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a contopit pedeapsa aplicată în cauză cu pedeapsa anterioară, inculpata urmând să execute 6 luni închisoare.

Aceeași inculpată, în baza art. 289 C. pen., a mai fost condamnată la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 și a art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen. în baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată anterior astfel cum s-a mai detaliat și, potrivit art. 36 C. pen. s-au contopit pedepsele, inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a), a art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor și executarea pedepsei cea mai grea, 6 luni închisoare. În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit potrivit art. 82 C. pen.

În baza art. 359 C. proc. pen., inculpatei i-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen. Prin sentința menționată, în baza art. 14 alin. (3) lit. a) C. proc. pen., cu referire la art. 445 același cod, s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, respectiv actul constitutiv și statutul fundației E., precum încheierea de legalizare a semnăturii, din 5 noiembrie 2003 a B.N.P. P.C.M. Pe latură civilă s-a luat act că partea civilă, în scris, a renunțat la pretențiile civile. În baza art. 199 alin. (3) C. proc. pen., s-au respins ca nefondate cererile părții civile de scutire și de reducere a cuantumului amenzii judiciare aplicată potrivit art. 198 alin. (2) același cod.

Ca situație de fapt, în sinteză, s-a reținut că la 6 noiembrie 2003, inculpata, notar public, a legalizat declarația specimen de semnătură și în lipsa părții civile, a autentificat o declarație privind intrarea imobilului situat în București, că a oprit în natură, în activul patrimonial al fundației E. Tot la acea dată, inculpata, nereal, a atestat că partea civilă s-a prezentat la sediul biroului notarial, aici consimțind la autentificare și că ar fi semnat declarația în calitate de declarant. Această autentificare a atras pierderea de către partea civilă, fosta soție a coinculpatului, a dreptului de co-proprietate asupra imobilului dobândit în timpul căsătoriei cu B.D.C.

Acesta, în actul constitutiv și în statutul fundației, ambele adoptate la 15 septembrie 2003, cât și în actul adițional semnat la 10 februarie 2004, prezentat direcției veniturilor din cadrul consiliului local sector 3 București pentru obligațiile fiscale aferente imobilului, ca fondator unic, a menționat că activul inițial se compune din imobil, deși coproprietara nu-și dăduse consimțământul pentru scoaterea lui din masa bunurilor comune și nici pentru aducerea acestuia ca aport în natură la înființarea fundației. Actele au fost folosite de inculpatul B.D.C. la Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, pentru obținerea personalității juridice la Judecătoria sector 3 București pentru înscrierea în registrul asociațiilor și fundațiilor, pentru înregistrarea fiscală și pentru biroul de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria sector 3 București, în vederea intabulării, dreptului de proprietate.

Cele trei rapoarte de expertiză criminalistică grafică, în final, au înscris că semnăturile de pe înscrisurile în litigiu nu au fost executate de către partea civilă. Cu referire la momentul săvârșirii faptelor, s-a apreciat că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a căpătat concretețe când acestea au fost prezentate pentru autentificare, respectiv la 03 octombrie 2003. Ulterior pronunțării deciziei prin care s-au soluționat recursurile, respectiv la 15 iulie 2011, s-au înregistrat prezentele contestații în anulare formulate de către cei doi condamnați, cazul invocat fiind cel prevăzut de art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Dezvoltarea motivelor este făcută în scris și este prezentată în partea introductivă a prezentei.

La termenul de judecată 18 octombrie 2011, au fost admise în principiu contestațiile în anulare, reținându-se că, potrivit art. 391 alin. (2) C. proc. pen., au fost formulate în termenul legal, motivul invocat se încadrează în unul din cele prevăzute de art. 386 același cod, stabilindu-se termen pentru judecarea lor pe fond la data de astăzi, 24 ianuarie 2012. Contestațiile în anulare vor fi respinse ca nefondate pentru motivele ce se vor arăta: Potrivit cazului de contestație în anulare invocat, respectiv cel prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare „când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1), cu privire la care existau probe în dosar". Verificând decizia penală contestată, Curtea reține că instanța de recurs a examinat și s-a pronunțat asupra existenței unei cauze de încetare a procesului penal, respectiv cea prevăzută de art. 10 lit. g) C. proc. pen. (intervenirea prescripției răspunderii penale). Cu ocazia judecării recursurilor, conform mențiunilor încheierii de ședință din 28 iulie 2011 (de dezbateri și de amânare a pronunțării deciziei), apărătorii inculpaților (contestatori în prezenta cauză) au solicitat, în principal, achitarea în temeiul art. 10 lit. a) C. proc.

pen., iar în subsidiar, încetarea procesului penal în temeiul art. 10 C. proc. pen. Procurorul, în cursul dezbaterilor, a pus concluzii cu privire la ambele motive de recurs, cel principal și cel subsidiar.

În motivarea deciziei contestate, Înalta Curte (ca instanță de recurs) a reținut că, la instanța de fond, a fost examinată inclusiv eventuala împlinire a termenului de prescripție a răspunderii penale (cererea apărării având, de asemenea, caracter subsidiar), făcându-se ample considerații juridice cu privire la datele săvârșirii faptelor, datele consumării infracțiunilor, forma concursului de infracțiuni sau forma infracțiunii continuate, etc. De asemenea, din mențiunile părții expozitive a deciziei contestate, rezultă că Înalta Curte, ca instanță de recurs, a examinat sentința atacată prin prisma tuturor motivelor de recurs puse în discuție contradictorie, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciind, pentru motivele menționate în decizie, că hotărârea atacată este legală și temeinică, neexistând motive de casare.

Astfel, în final, instanța de recurs, după expunerea argumentelor juridice, a concluzionat că sunt îndeplinite toate condițiile răspunderii penale a inculpaților pentru infracțiunile reținute de instanța de fond. La data judecării recursurilor, instanța de recurs a avut în vedere decizia penală nr. 3473 din 6 octombrie 2010 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-au statuat, cu valoare de principiu, următoarele: „Potrivit art. 124 C. pen., referitor la prescripția specială, prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 din același cod este depășit cu încă jumătate. În cazul în care judecata a fost suspendată, în temeiul vechiului art. 303 alin. (6) C. proc.

pen., pe perioada soluționării unei excepții de neconstituționalitate, dispozițiile art. 124 C. pen. sunt incidente, dacă termenul de prescripție prevăzut în art. 122 C. pen., la care se adaugă încă jumătate din durata acestuia și perioada suspendării judecății până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, s-a împlinit". S-a avut în vedere, din actele și lucrările dosarului, că la termenul din 20 august 2009, inculpații de la acea dată, prin apărătorii lor, au invocat excepția de neconstituționalitate, curtea de apel (ca instanță de fond), prin încheiere motivată, respingând cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri, inculpații au exercitat calea de atac a recursului, iar prin decizia penală nr. 3407 din 23 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a admis recursurile, a casat, în parte, încheierea și rejudecând a admis cererile de sesizare a Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Prin decizia nr. 882 din 06 iulie 2010, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpații B.D.C. și P.C.M., în dosarul nr. 3142/2/2009.

După pronunțarea deciziei amintite, dosarul a fost restituit Înaltei Curți la data de 19 iulie 2010, iar judecarea pe fond a cauzei a fost reluată de către curtea de apel începând cu termenul de judecată din 23 septembrie 2010. Referitor la cele susținute de apărarea contestatorilor cu privire la decizia nr. 3473 din 06 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în sensul că o decizie nu constituie izvor de drept, iar efectele sale se limitează la situația juridică dedusă judecății în respectiva cauză, se apreciază această opinie ca neîntemeiată, pe de o parte, pentru că decizia este motivată pe dispozițiile prevăzute de legiuitor și, pe de altă parte, pentru că situația juridică și aspectele de drept din acel dosar sunt similare cu cele din prezenta cauză.

Ca atare, acea decizie, deși nu este izvor de drept, rezolvând însă o problema de drept, iar nu una de fapt, are valoarea unui precedent judiciar, inclusiv în scopul de unificare a practicii judiciare în această materie. În aceeași ordine de idei, Curtea apreciază ca neîntemeiată apărarea contestatorilor în sensul că o decizie de speță adaugă la lege, întrucât instituie o condiție ce nu a fost și nu putea fi avută în vedere de legiuitor la elaborarea textului art. 124 C. pen., întrucât atât dispozițiile C. pen. aplicabile (art. 122, art. 124 și art. 128), cât și dispozițiile prevăzute în art. 303 C. proc. pen., erau în vigoare la data sesizării Curții Constituționale. Mai trebuie adăugat și că, în redactarea textului de lege prevăzut în alin. ultim al art. 303 C. proc.

pen., înainte de modificări, legiuitorul a prevăzut expres că în cazul ridicării unei excepții de neconstituționalitate, suspendarea judecății intervine de drept, prin efectul legii. În consecință, nu există situația de a interpreta o dispoziție legală în materie, ci de a o respecta și a o aplica ca atare. În sfârșit, cu privire la interpretarea dată de contestatori dispozițiilor art. 124 C. pen., în sensul că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni dacă termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C. pen. este depășit cu încă jumătate, Curtea reține că în prezenta cauză nu este incidență instituția întreruperii cursului prescripției. Potrivit art. 192 alin. (2) cu referire la art. 189 alin. (1) C. proc.

pen., contestatarii vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de contestatorii B.D.C. și P.C.M. Împotriva deciziei penale nr. 2696 din 12 iulie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 3142/2/2009. Obligă contestatorii la plata sumei de câte 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.