ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5028/2008

Constată că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte București a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, cu privire la pârâtul C.I., ca urmare a faptului că acesta a fost returnat de pe teritoriul Germaniei , în baza Convenției dintre Ministerul de Interne al României cu Ministerul de Interne al acestei țări. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 38, art. 39 din Legea nr. 248/2005.

Prin sentința civilă nr. 1013 din 16 august 2007, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată, reținând în motivarea soluției faptul că după aderarea României la Uniunea Europeană, au devenit incidente normele comunitare care statuează dreptul la liberă circulație al persoanelor, restrângerea exercițiului acestui drept fiind posibilă în condiții limitate, referitoare la ordinea publică, sănătatea publică sau siguranța publică, în toate cazurile, cu respectarea principiului proporționalității. Cum aceste cerințe s-a constatat a nu fi îndeplinite în speță, întrucât nu s-a făcut dovada unei conduite a persoanei care să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, cererea fost găsită neîntemeiată și respinsă în consecință.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, care a susținut caracterul nelegal al soluției, în condițiile în care pârâtul a recunoscut că a fost condamnat în Germania la o pedeapsă de 3 ani închisoare, fiind eliberat după executarea a 1 an și 9 luni de detenție. S-a mai susținut că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, măsura de restrângere a dreptului la libera circulație, în anumite condiții, este conformă cu normele constituționale și că art. 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea aplicării măsurii. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 3 din 7 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. S-a reținut în considerentele deciziei că returnarea pârâtului din Germania nu s-a dispus ca urmare a săvârșirii unor fapte penale, ci ca urmare a nerespectării regimului de intrare și ședere pe teritoriul acestei țări, fapt ce nu poate fi calificat ca afectând ordinea publică, siguranța națională sau sănătatea publică.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă, care a susținut greșita înlăturare de la aplicabilitatea în speță a dispozițiilor art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, care constituiau temeiuri suficiente pentru admiterea cererii și îngrădirea exercițiului dreptului la libera circulație. Astfel, dreptul la libera circulație nu este unul absolut, el se circumscrie anumitor condiții, aspect ce rezultă și din art. 25 și art. 53 din Constituție, referitoare la exercitarea drepturilor fundamentale și la posibilitatea restrângerii lor. Sancțiunea impusă de art. 38 din Legea nr. 248/2005, de restrângere a libertății de circulație, reprezintă o măsură necesară, într-o societate democratică, pentru protejarea drepturilor și libertăților altora, fiind justificată de interesul public și astfel, în acord cu prevederile Protocolul nr.4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Susținerea recurentei în sensul că, singură condiția returnării intimatului-pârât , pe baza Convenției încheiate între Ministerele de Interne dintre cele două state, era suficientă pentru ca, atrăgând aplicabilitatea dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, să impună măsura restrângerii libertății de circulație, ignoră normele dreptului comunitar care au devenit incidente după aderarea României la Uniunea Europeană. Sub acest aspect, trebuie constat că dispozițiile invocate, ale art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 vin în conflict cu Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului.

Aceasta, în condițiile în care, norma internă impune drept singură condiție de restrângere a dreptului la libera circulație, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie, în timp ce normele Directivei permit restrângerea exercițiului acestui drept fundamental în situații excepționale, privind motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică [art. 27 alin. (2) din Directivă]. Or, astfel de motive nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuși al expulzării, pentru că ar însemna ca principiul proporționalității în adoptarea măsurii să nu mai intereseze și astfel, să fie ignorată exigența normei comunitare.

Aplicând dreptul național, jurisdicțiile sunt chemate să-l interpreteze, în orice măsură posibilă, în lumina textului și a finalității Directivei, pentru a atinge rezultatul(efectul util) avut în vedere de aceasta și a se conforma astfel, prevederilor art. 189 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Cum interpretarea și aplicarea dreptului național nu se pot realiza în conformitate cu prevederile Directivei, datorită condițiilor restrictive impuse [art. 39 lit. a) din Legea nr. 248/2005], rezultă că instanța, ca autoritate a statului căruia îi revine obligația de transpunere în legislația internă a normei comunitare, trebuie să aplice dreptul comunitar, protejând astfel, drepturile conferite de acesta persoanelor.

Altminteri, ar însemna ca, prin măsurile dispuse înainte de transpunerea normelor comunitare să nu mai poată fi realizat obiectivul propus de acestea , ceea ce ar contraveni jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, potrivit căreia „jurisdicțiile naționale sunt obligate să se abțină să interpreteze dreptul intern într-un mod care ar risca serios, după epuizarea termenului de transpunere, realizarea obiectivului propus de respectiva directivă”. Sub acest aspect, fiind vorba de un conflict între norma internă și cea comunitară, trebuie dată preeminență acesteia din urmă.

De altfel, pronunțându-se asupra cererii de hotărâre preliminară în ce privește interpretarea art. 18 CE și a articolului 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a statuat (în cauza C-33/2007), că „împrejurarea că față de un cetățean al Uniunii s-a dispus măsura returnării de pe teritoriul unui alt stat membru unde ședea în mod ilegal nu ar putea fi luată în considerare în statul membru de origine al acestuia pentru a limita dreptul la liberă circulație al cetățeanului respectiv decât în măsura în care conduita acestuia reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății”.

Or, în speță, temeiul returnării l-a reprezentat șederea ilegală a pârâtului pe teritoriul Germaniei, iar nu o conduită a acestuia de natură să afecteze valorile protejate de normele comunitare și ca atare, să justifice îngrădirea dreptului la liberă circulație. Împrejurarea că pârâtul a suferit o condamnare penală (pe care de altfel, a și executat-o, fiind eliberat pentru bună purtare, conform actelor dosarului) nu constituie în sine un impediment în exercitarea dreptului fundamental la libera circulație. Astfel, potrivit art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, condamnările penale anterioare nu pot justifica prin ele însele luarea măsurilor de restricție.

În consecință, reținând că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor motive de ordine publică sau siguranță publică, întemeiate pe conduita pârâtului, de natură să respecte principiul proporționalității între conduita acestuia și măsura pretinsă a fi adoptată, urmează să se constate caracterul legal al soluției atacate. Potrivit considerentelor expuse, criticile de nelegalitate formulate neputând fi primite, recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 3 din 7 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2008.