ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6459/2007

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, la data de 24 noiembrie 2006, sub nr. 40943/3/2006,

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a chemat în judecată pe pârâta O.G.G.,

solicitând ca în baza art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 să se dispună

restrângerea exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație pe teritoriul

statului Germania, pe o perioadă de cel mult trei ani.

În motivarea acțiunii s-a arătat că pârâta a fost

returnată din Germania la data de 28 iunie 2006, în baza Convenției dintre

Ministerul de Interne al României și Ministerul de Interne al acestei țări,

care are valoarea unui acord de readmisie.

Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 100 din 17 ianuarie 2007,

a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că, raportat la normele

comunitare în materie, a căror aplicabilitate este determinată de aderarea

României la Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, respectiv Directiva

2004/38/CE, art. 27, nu există temeiuri pentru restrângerea exercitării

dreptului pârâtei la liberă circulație în Germania, atâta timp cât nu s-a făcut

dovada unei conduite a pârâtei din care să reiasă că încălcarea condițiilor

impuse de legea străină ar constitui o amenințare reală, prezentă și suficient

de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Sentința susmenționată a fost atacată cu apel de

reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 275A din 7 mai 2007, Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a respins apelul ca nefondat, apreciind că în mod corect prima instanță a

respins acțiunea dedusă judecății, deoarece nu se justifică restrângerea

exercitării dreptului pârâtei la liberă circulație în contextul ordinii

juridice comunitare de la momentul aplicării acestei măsuri, reprezentată de

Directiva Parlamentului și Consiliului Europei 2004/38, aplicabilă cu

prioritate față de dreptul intern de la data aderării României la Uniunea

Europeană, 1 ianuarie 2007; art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod

limitativ doar trei situații în care statul ar putea restrânge dreptul la

liberă circulație a cetățenilor săi și anume afectarea ordinii publice, a

siguranței publice sau a sănătății publice, or în cauză nu s-a făcut dovada că

pârâta ar fi culpabilă de fapte grave pe teritoriul statului din care a fost re

turnată, de natură a încălca ordinea de drept din acel stat.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs

reclamanta, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că

pârâta a fost returnată din Germania la data de 28 iunie 2006, în baza

Convenției dintre Ministerul de Interne al României cu Ministerul de Interne al

acestei tari din 1992 care, în art. 2, prevede că fără formalități deosebite,

autoritățile române vor prelua cetățenii români care se află ilegal pe

teritoriul Germaniei și pe care autoritățile germane intenționează să-i

returneze, chiar și atunci când nu sunt în posesia unui pașaport valabil sau al

unui buletin de identitate, în măsura în care se dovedește sau apare verosimil

că aceste persoane au cetățenie română.

Pârâta a recunoscut această împrejurare de fapt așa

încât, în conformitate cu prevederile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din

Legea nr. 248/2005, singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii

restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este

aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are

încheiat acord de readmisie.

Legiuitorul constituant a stipulat că libertatea

circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit

unor reguli și cu respectarea unor condiții stabilite de lege.

Or, aceste reguli, sunt strict stabilite în Legea nr.

248/2005.

Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile

exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, iar art. 17

din Constituție prevede că cetățenii români aflați în străinătate se bucură de

protecția statului român, dar, în același timp, trebuie să-și îndeplinească

obligațiile legale ce le revin.

Nerespectarea prevederilor Legii nr. 248/2005 atrage

măsura restrângerii dreptului la liberă circulație, care se justifică în cazul

de față pentru apărarea ordinii publice, situație prevăzută printre cele

limitativ enumerate de art. 53 din Constituție.

Astfel, măsura re turnării dispusă de autoritățile

statului străin în legătură cu pârâta este de natură să facă dovada că aceasta

nu a respectat condițiile de ședere în spațiul Uniunii Europene.

În ceea ce privește aplicabilitatea Directivei

2004/38/CE, susținerile instanței de apel sunt nefondate, deoarece la data la

care pârâta a fost returnată, România nu era încă oficial membră a Uniunii

Europene, dispozițiile tratatului de aderare și implicit ale Directivei nefîind

obligatorii.

În plus, Legea nr. 248/2005 nu contravine

prevederilor acestei Directive, constituind cadrul juridic intern pentru libera

circulație a cetățenilor români în statele membre ale Uniunii Europene.

Măsura solicitată este necesară într-o societate

democratică pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și este

justificată de interesul public, având un scop legitim, acela de prevenire a

unor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice în acel stat.

De asemenea, scopul legitim constă și în a asigura

României o imagine care să-i confere aptitudinile și capacitatea de a se

integra și raporta la normele din Uniunea Europeană.

Intimata nu a depus la dosar întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi respins în

considerarea argumentelor ce se vor expune în continuare:

Instanțele au reținut că dreptul cetățenilor la

liberă circulație este un drept garantat de legea națională, dar și de

convențiile internaționale la care România este parte și că, totodată, acest

drept poate fi supus anumitor limitări, dar că în ceea ce privește motivele și

condițiile acestor limitări, dreptul comunitar este prevalent în raport cu cel

intern.

Prin urmare, toate criticile recurentei referitoare

la reținerea unui caracter absolut al dreptului la liberă circulație, cu

pretinsa ignorare a art. 25 din Constituție, care prevede posibilitatea

limitării exercițiului acestui drept, nu au legătură cu soluția pronunțată în

cauză și nu se impune a fi analizate.

În mod corect a reținut curtea de apel că simpla

returnare a pârâtei din Germania la data de 28 iunie 2006 nu poate să

constituie un temei suficient pentru restrângerea pe viitor a dreptului

acesteia la libera circulație în acest stat al Uniunii Europene, câtă vreme

reclamanta nu a dovedit și nici măcar nu a arătat de ce o astfel de măsură ar

corespunde unuia din scopurile referitoare la asigurarea securității naționale,

menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății și

a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia

este greșită soluția curții de apel întemeiată pe dreptul comunitar, câtă

vreme, la data re turnării pârâtei din Germania, România nu era oficial membră

a Uniunii Europene.

În primul rând, nu se pune problema ca România să fi

devenit oficial sau neoficial membră a Uniunii Europene, ci pur și simplu a

dobândit acest statut la data de 1 ianuarie 2007.

Dobândind acest statut, România este obligată să

respecte prevederile dreptului comunitar, aplicabil ca ordine juridică

integrată în ordinea de drept a statelor membre ale Uniunii Europene.

Or, dreptul la liberă circulație și ședere pe

teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor

este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților europene, precum

și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului, care în

speță a fost corect aplicată de instanțe, din moment ce au fost chemate să

soluționeze un litigiu purtat între stat, printr-o direcție a Ministerului

Administrației și Internelor, și un particular.

Din această perspectivă, faptul că pârâta a fost

returnată din Germania înaintea datei de 1 ianuarie 2007 nu are nicio

relevanță, câtă vreme prin cererea dedusă judecății reclamanta a solicitat a se

lua pe viitor o altă măsură punitivă față de pârâtă, distinctă de aceea a re

turnării, măsură în evaluarea căreia nu poate fi ignorat actualul cadru

legislativ.

Cum reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze

necesitatea și proporționalitatea măsurii solicitate față de scopul urmărit,

recursul declarat de aceasta este nefondat și, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte îl va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA

GENERALĂ

DE PAȘAPOARTE împotriva deciziei civile nr. 275/ A din 7 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică

astăzi, 5 octombrie 2007.