ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1129/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința comercială nr.243 din 5 martie 2009 pronunțată în dosarul nr. 1149/116/2008 a Tribunalului Călărași, secția civilă, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A.H. SRL Fetești împotriva pârâtei Agenția Domeniilor Statului București cu consecința obligării acesteia la îndeplinirea obligației asumate prin contractul de concesiune nr. 79/2000 încheiat cu reclamanta, în sensul de a pune la dispoziția acesteia și suprafața de 991,58 ha teren agricol și 9,58 ha teren neagricol, identificat prin expertiza efectuată în cauză de expertul C.V.. Totodată pârâta a fost obligată și la plata sumei de 2.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență, că prin contractul de concesiune nr. 79 din 21 decembrie 2000 pârâta a concesionat reclamantei pentru o perioadă de 49 ani exploatarea unui teren agricol , în suprafață totală de 5.404,88 ha, situat în perimetrul localității Grădiștea. Cu privire la obiectul contractului, reclamanta a susținut că pârâta niciodată nu a procedat la o predare efectivă ci doar scriptică a terenului, prin procesul-verbal din 16 ianuarie 2001, părțile fiind în divergență în privința identificării acestor terenuri.

De altfel, ulterior acestui proces-verbal pârâta menționează că este în imposibilitate de a identifica suprafețele concesionate, iar prin procesul-verbal din 18 decembrie 2007 precizează că obiectul contractului nr. 79 din 21 decembrie 2000 a fost diminuat ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, fără a se încheia însă actele adiționale la contract, conform art. 11.1 și art. 11.3 din convenția părților. În acest context, întrucât pârâta a scos la licitație terenul din litigiu, reclamanta a solicitat concesionarea acestei suprafețe prin atribuire directă în baza Legii nr. 268/2001, cerere pe care pârâta nu a soluționat-o apreciind că reclamanta nu a depus documentația prevăzută de lege.

Prin urmare, arată tribunalul, solicitarea reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 1075 raportat la prevederile art. 969 și art. 970 C. civ. de obligare a pârâtei la predarea întregii suprafețe de teren este întemeiată în condițiile în care reclamanta și-a îndeplinit propria obligație constând în plata redevenței, conform facturilor emise de pârâtă pentru terenul concesionat inițial. Astfel, deși nu există o situație certă cu privire la identificarea terenurilor ce au făcut obiectul contractului de concesiune, iar expertiza efectuată în cauză, în lipsa documentelor pe care trebuia să le depună pârâta, nu a clarificat acest aspect, prima instanță reținând interpretarea convenției în favoarea celui care se obligă, adică a reclamantei care datorează redevența și care a folosit netulburată terenul respectiv, a admis acțiunea.

Totodată, au fost înlăturate apărările pârâtei privind modificarea contractului de concesiune ca urmare a retrocedărilor efectuate în baza Legii nr. 18/1991, cu motivarea că aceasta nu a procedat conform clauzelor contractuale la încheierea unui act adițional. Apelul declarat de pârâta Agenția Domeniilor Statului București a fost admis prin decizia comercială nr. 323 din 8 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, cu consecința schimbării în tot a sentinței și respingerea acțiunii.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel a arătat că, în realitate intimata a recunoscut expres sau implicit, prin cererile și apărările formulate că suprafața de teren inițial concesionată a fost diminuată ca urmare a retrocedării terenurilor către persoanele îndreptățite, dar pentru întregirea suprafeței concesionate a exploatat timp de 7 ani, în virtutea contractului, o suprafață alăturată identificată prin procesul-verbal din 18 decembrie 2007. Deși este real că suprafața de teren concesionată s-a diminuat fără ca apelanta să urmeze procedura instituită pe cale convențională, o atare împrejurare nu poate avea drept consecință suplinirea consimțământului pârâtei în modificarea obiectului contractului de concesiune prin înlocuirea suprafețelor retrocedate cu alte terenuri libere aflate în administrarea acesteia, în condițiile în care probele administrate au relevat faptul că, parțial, executarea în natură a obligației de predare a întregii suprafețe de teren de 5.404 ha a devenit practic imposibilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A.H. SRL, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În mod concret recurenta invocă faptul că, încălcând prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel nu a argumentat în fapt și în drept soluția pronunțată și cu toate că a schimbat sentința primei instanțe nu a arătat motivele de netemeinicie și nelegalitate ale acesteia. De asemenea, arată recurenta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel a reținut greșit raportul obligațional dintre părți și natura obligației asumate de intimata-pârâtă.

Astfel, contrar celor reținute prin decizia recurată, obiectul acțiunii l-a constituit obligarea intimatei, în calitate de concedent de a-i pune la dispoziție întreaga suprafață concesionată, întrucât aceasta a fost diminuată unilateral și cu nerespectarea procedurii stabilite de art. 11.1 și art. 11.3 din convenția părților. Sub acest aspect, greșit s-a apreciat că se solicită o suprafață în plus, peste cea convenită de părți prin contractul din litigiu. O altă critică vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivată din încălcarea prevederilor art. 969, art. 970 -977, art. 985 C. civ.

În această privință, susține recurenta, instanța de apel a ignorat intenția comună a părților care a constat în concesionarea unei suprafețe de teren stabilită ca întindere, dar care urma să fie identificată faptic ulterior și să-i fie predată, de concendent, în considerarea caracterului obligatoriu al contractului, potrivit art. 969 C. civ. și a faptului că recurenta, în calitate de concesionar și-a îndeplinit obligația corelativă de achitare a redevenței potrivit clauzelor contractuale. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte, constată că este fondat.

Astfel, prin contractul de concesiune nr. 79 din 21 decembrie 2000 pârâta Agenția Domeniilor Statului București a concesionat reclamantei pentru o perioadă de 49 ani, exploatarea terenului agricol, în suprafață totală de 5.404,88 ha, situat în perimetrul localității Grădiștea, Județul Călărași din domeniul privat al statului aflat în patrimoniul Agenției Domeniilor Statului. Terenul concesionat nu este identificat prin repere clare în contract, făcându-se doar mențiunea, la art. 11.4, că anexele 1, 2 și 3 fac parte integrantă din contractul încheiat iar reclamanta a afirmat că pârâta nu și-a executat obligația asumată. În acest context, cu privire la obiectul contractului pârâta a susținut că și-a îndeplinit întocmai obligația de a-i preda reclamantei suprafața concesionată, care ulterior a fost diminuată ca urmare a retrocedărilor efectuate în conformitate cu Legea nr. 18/1991.

Pentru această ipoteză părțile au convenit însă prin clauza înserată la art. 11.1, necesitatea încheierii unui act adițional prin care obligațiile concesionarului se diminuează în mod corespunzător. De asemenea, în conformitate cu art. 11.3 din contract, modificarea clauzelor contractului se face de comun acord de către părți, prin act adițional. Această procedură agreată de părți nu a fost însă parcursă în speță, deși pârâta a invocat drept temei al reducerii suprafeței concesionate aplicarea Legii nr. 18/1991, iar instanța de apel a concluzionat că probele administrate au evidențiat că obligația pârâtei de executare în natură a obligației a devenit imposibil de executat în urma retrocedării unor suprafețe de teren.

Din această perspectivă, în lipsa actelor adiționale , față de susținerile contradictorii ale părților referitoare la amplasamentul suprafeței de teren ce face obiectul contractului nr. 79/2000 și respectiv a întinderii suprafețelor retrocedate de pârâtă, Înalta Curte constată că în speță nu s-a stabilit cu certitudine dacă suprafața de teren de 991,58 ha și respectiv 9,58 ha face sau nu parte din aceea inițial concesionată, și respectiv dacă aceasta a fost diminuată ca urmare a aplicării legii speciale de retrocedare. De menționat sub acest aspect că tribunalul nu a luat în considerare expertiza efectuată în cauză – apreciată ca neconcludentă în lipsa depunerii tuturor actelor solicitate pârâtei – iar instanța de apel, fără a înlătura motivat această concluzie conchide că potrivit suplimentului de expertiză depus în acea etapă procesuală, în urma retrocedărilor succesive suprafața prevăzută în contractul de concesiune s-a diminuat cu 1520,92 ha.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că starea de fapt nu a fost deplin stabilită, situație în care sunt incidente prevederile art. 312 alin. (3) și art. 314 C. proc. civ., iar soluția ce se impune este aceea de admitere a recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecare fiind necesară suplimentarea probațiunii. În acest scop, în rejudecare, se vor administra la cererea părților sau din oficiu toate probele necesare și utile, inclusiv a expertizei pentru identificarea terenului ce a format obiectul contractului din litigiu, a suprafețelor retrocedate de pârâtă, pentru a se stabili dacă acestea au făcut sau nu parte din suprafața concesionată, și pe cale de consecință, dacă și în măsură pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale asumate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A.H. SRL FETEȘTI împotriva deciziei nr. 323 din 8 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, pe care o casează cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2011.