ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2341/2010

Asupra recursului de față; Prin sentința penală nr. 172 din 9 noiembrie 2009 Tribunalul Buzău l-a condamnat pe inculpatul R.D. în baza art. 183 C. pen., la 10 ani închisoare. În baza art.174-175 lit. c) C. pen., același inculpat a fost condamnat la 20 de ani închisoare. În baza art. 65 C. pen., inculpatului i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. de durată de 8 ani după executarea pedepsei principale iar în baza art. 67 C. pen. a dispus degradarea militară a inculpatului. Conform art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca în final să execute pedeapsa de 22 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

și degradarea militară a inculpatului. Totodată a interzis drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen. A menținut starea de arest a inculpatului și a computat din durata pedepsei de executat timpul reținerii și al arestării preventive începând cu 3 ianuarie 2009. A constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că inculpatul este căsătorit cu R.M. și din relațiile lor de căsătorie s-a născut minora C.A. Din anul 2000 au plecat din Buzău unde au avut locuri de muncă și s-au stabilit în comuna Movila Banului din județul Buzău în locuința părinților săi. În această comună pe o altă stradă locuia și soacra sa Necula Ioana, pensionară agricolă.

Fiica lor a învățat la școala din comună până în vara anului 2007, când el, soția împreună cu fiica lor au plecat în Spania unde inculpatul a lucrat în construcții iar soția ca menajeră. Fiica lor a fost înscrisă în clasa a VII a la o școală din Madrid, iar datorită unor neînțelegeri cu membrii familiei soției, datorită unor atitudini ale soacrei sale inculpatul a apreciat că aceștia vor să-l despartă de soția lui. În vara anului 2008 pentru că a rămas fără loc de muncă, au hotărât ca inculpatul și fiica lor să revină în țară iar soția sa să mai rămână un an la locul ei de muncă după care să se reîntoarcă și ea. Pe la jumătatea lunii septembrie 2008 inculpatul și fiica lui s-au întors la Movila Banului în locuința lor din curtea părinților săi, care au casă separată.

Inculpatul folosea cu fiica o cameră cu 2 paturi în care se afla și televizorul. C.A. a fost înscrisă în clasa a VIII a la școala din localitate iar inculpatul s-a angajat ca vânzător la un magazin de piese auto din Buzău și făcea naveta. În dimineața zilei de 2 ianuarie 2009 la solicitarea soacrei sale, inculpatul a mers la domiciliul acesteia și i-a despicat lemne. În jurul orelor 18, în casa acesteia, în camera pe care o folosea în mod obișnuit, între cei doi au avut discuții contradictorii. Când soacra sa a afirmat că “nu o merită pe fiica sa, “că e posibil să nu mai revină în țară și să se despartă de el”, inculpatul a lovit-o cu pumnii în zona feței și cu un obiect tăios-înțepător în zona gâtului provocându-i leziuni traumatice dar și un infarct miocardic ce i-a provocat moartea pe patul unde victima a căzut urmare loviturilor primite.

Inculpatul realizând că soacra sa a decedat a plecat la domiciliul său și după ce a văzut la acea oră de seară, 19, că părinții săi sunt în casa lor, a intrat în casa lui și a văzut că fiica lor C.A. de 16 ani dormea cu fața în sus, în patul său și cu televizorul pornit. Sub puternica surescitare, provocată de moartea soacrei sale a hotărât să-și ucidă fiica. A luat un cablu electric de alimentare a unui fier de călcat, a mers la capăt patului, a prins-o pe fiica sa cu acest cablu de gât, pe sub bărbie și a ștrangulat-o. Conform acelorași declarații ale inculpatului și nu sunt alte dovezi care să-l contrazică în descrierea mecanismului de ucidere, fiica sa s-a zbătut de câteva ori dar în condițiile în care el a continuat să-i preseze gâtul cu cablul nu a mai dat semne de viată.

Inculpatul realizând gravitatea faptelor sale și dându-și seama că urma să răspundă penal a căutat să se sinucidă. Nu a găsit curajul necesar pentru acest gest și a doua zi s-a prezentat la Politia municipiului Buzău și a încunoștiințat organele de poliție de faptele pe care le-a comis. Prin expertiza medico legală neuropsihiatrică efectuată de Institutul Național de Medicină Legală Prof.Mina Minovici s-a concluzionat că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate de tip instabil-impulsiv dar își păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și are discernământ în raport de faptele comise.

S-a apreciat de către instanța de fond că fapta inculpatului de a o lovi pe soacra sa și de a-i provoca suferințe psihice și fizice ce au declanșat infarctul miocardic datorită căruia a decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fapte prevăzute și pedepsite de art. 183 C. pen., iar fapta comisă în cursul aceleiași nopți de a-și ștrangula fiica în timp ce dormea, cu un cablu electric, acțiune ce a dus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 174-175 lit. c) C. pen.

La individualizarea fiecăreia din pedepsele ce s-au aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere pericolul social deosebit al fiecăreia dintre infracțiunile comise, una mai gravă decât cealaltă, inclusiv prin calitățile victimelor, dar și pericolul social al inculpatului circumscris nu numai prin absența antecedentelor penale dar și prin poziția total sinceră ce a fost de natură să permită stabilirea obiectivă și rapidă a conținutului faptelor sale. În acest context al elementelor ce caracterizează infracțiunile comise, dar și persoana inculpatului, s-a argumentat că o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, sub limita maximă a pedepsei și de 20 de ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen.

ca pedeapsă complementară pe timp de 8 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, sunt pedepse just individualizate și cu aptitudinea de a asigura scopul preventiv educativ, urmărit de legiuitor. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care a solicitat în principal completarea probelor cu efectuarea unei expertize care să stabilească dacă medicamentele ce i-au fost administrate de către medicii spanioli au avut efect negativ asupra comportamentului său, precum și proba cu audierea a patru martori cu care a susținut că vrea să dovedească starea sa psihică, în perioada premergătoare săvârșirii faptelor. În al doilea rând, inculpatul apelant a susținut că, din punctul său de vedere, pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de persoana sa și împrejurările comiterii faptei.

Referitor la împrejurările comiterii faptei prevăzute de art. 183 C. pen. apelantul a solicitat a se avea în vedere că soacra sa l-a provocat să săvârșească această infracțiune, spunându-i că el nu este suficient de bun pentru fata sa, iar cu privire la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174-175 cp., a susținut că este posibil să se fi aflat sub efectul medicamentelor prescrise, astfel încât nu și-a dat seama de ceea ce face, aceasta deoarece el avea o relație bună cu fiica sa. A solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Buzău și pe fond redozarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia. Examinând hotărârea apelată, în raport de întregul material probator administrat în cauză, de susținerile apelantului inculpat și de dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc.

pen. care impun analizarea cauzei sub toate aspectele, de fapt și de drept, Curtea a constatat că atât cererea de completare a probelor cât și apelul sunt nefondate. În ce privește cererea de suplimentare a probelor cu efectuarea unei expertize medico-legale a medicamentului despre care inculpatul susține că i-ar fi influențat comportamentul, determinându-l să săvârșească faptele, curtea a motivat că administrarea unei astfel de probe nu este necesară, odată ce, prima instanță a cerut lămuriri în legătură cu această apărare a inculpatului chiar Comisiei de Avizare și Control din cadrul INML Mina Minovici București. Astfel, în suplimentul de expertiză înaintat tribunalului de către Comisia de Avizare și Control din cadrul I.N.M.L.

Mina Minovici București nr. E.2/5219/2009 (fila 35-36 dosar fond) aceasta a arătat că „... afirmațiile pacienților trebuie verificate și în măsura posibilului probate prin documente medicale. În dosarul analizat nu există niciun fel de document medical care să ateste internarea din Spania și nici dacă, presupunând că a fost reală, medicația recomandată a și fost administrată. Din păcate nu există nici un mijloc medical de obiectivare a acestui aspect. Orice altă apreciere asupra administrării unui medicament nu ar avea decât un caracter speculativ.

În principiu, orice medicament, corect administrat, are efect curativ (deci benefic) putând avea sau nu efectele secundare menționate în prospecte sau în ghidurile de farmaco-vigilență." Lipsa de utilitate a acestei probe este relevată chiar de declarația inculpatului, care, inclusiv în cursul judecării cauzei în apel, a arătat în mod expres că a întrerupt tratamentul ce i se prescrisese în Spania, înainte de săvârșirea faptelor, întrucât era perioada sărbătorilor de iarnă și dorea să consume băuturi alcoolice cu rudele.

Așa fiind, chiar inculpatul arată că nu era sub influența medicamentului incriminat la data comiterii faptelor - 2 ianuarie 2009. Curtea a considerat că nici audierea unor martori pentru a demonstra că inculpatul avea un comportament schimbat față de cel de dinainte de plecarea în Spania nu este utilă soluționării cauzei, întrucât stabilirea unei astfel de situații nu ar duce la schimbarea în nici un mod a faptelor, așa cum au fost descrise de inculpat că s-au petrecut. De altfel, la niciuna din cele două infracțiuni nu au asistat alte persoane, așa încât desfășurarea evenimentelor și modul cum s-au produs sunt cunoscute în principal, din propriile declarații ale inculpatului, celelalte probe științifice administrate în cauză - raport de necropsie, cercetarea la fața locului - nefăcând decât să ateste situații de fapt ulterioare, cum ar fi cauzele de deces ale celor două victime sau instrumentele folosite de inculpat pentru a suprima viața acestora.

Așa fiind, Curtea nu a pus la îndoială faptul că inculpatul a avut o stare de spirit diferită față de cea de dinainte de plecarea în Spania, în condițiile în care soția sa rămăsese acolo și inculpatul creștea singur copilul rezultat din căsătorie, și în această situație, apreciază ca nefiind necesară administrarea probei cu martori pe acest aspect. Curtea a apreciat că, prin aceste cereri, inculpatul, fiind încercat de remușcări, încearcă să-și găsească justificări pentru cele întâmplate, mai ales în ceea ce privește uciderea fiicei sale, pe care a omorât-o în timp ce dormea și fără să fi avut vreun diferend aceasta.

Instanța de apel a motivat situația de fapt stabilită în principal pe baza declarațiilor inculpatului relevă că în dimineața zilei de 2 ianuarie 2009 inculpatul s-a aflat în domiciliul soacrei pentru a-i tăia lemne de foc iar mai târziu pe fondul unor discuții contradictorii în cursul cărora femeia i-a spus că “nu o merita pe fiica sa și că este posibil ca aceasta să nu mai revină în țară și să se despartă de el” a lovit-o cu pumnii în față și apoi cu obiect tăietor-înțepător în zona gâtului, provocându-i leziuni traumatice dar și un infarct miocardic care i-a provocat moartea. Realizând că soacra sa a decedat și fiind probabil sub imperiul discuției pe care o avusese cu aceasta, referitoare la posibila destrămare a familiei sale, inculpatul, ajuns acasă, a luat un cablu electric al unui fier de călcat și cu acesta a ștrangulat-o pe fiica sa, în vârstă de 16 ani, care dormea, provocându-i decesul, iar după aceea a încercat să se sinucidă fără să reușească.

În opinia curții faptele sunt de o gravitate extremă, atât datorită calității de rudă și afin a victimelor, cât și modului în care au fost săvârșite, în special fapta de omor asupra fiicei inculpatului. Deși legea prevede pentru infracțiunile comise de inculpat, pedepse între 5–15 ani și respectiv 15–25 de ani închisoare, prima instanță nu a aplicat pedepse maxime, pedeapsa aplicată pentru omor fiind de 20 ani închisoare iar ca urmare a contopirii pedepselor conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) s-a aplicat un spor de 2 ani. Instanța de fond a înțeles astfel, să dea relevanță și circumstanțelor personale ale inculpatului constând în aceea că nu are antecedente penale și a avut o poziție total sinceră, ce a fost de natură să permită stabilirea obiectivă și rapidă a conținutului faptelor sale.

Curtea, a motivat că fiind investită doar cu apelul inculpatului, căruia nu-i poate agrava situația în propria cale de atac, apreciază că prima instanță a dat eficiență maximă argumentelor invocate de acesta, reiterate și în fața instanței de apel, astfel încât nu se justifică reducerea pedepsei acestuia pe baza acelorași circumstanțe personale. Așa fiind, în conformitate cu dispoz. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 16 din 3 martie 2010, a respins apelul ca nefondat. Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul. A depus la dosar o serie de înscrisuri și a susținut că în timp ce a fost la muncă în Spania i-a fost afectată sănătatea deoarece i s-a pus în țigări canabis astfel că în luna martie 2008 a ajuns să încerce să se sinucidă.

Urmare acestor tentative de suicid a fost internat într-un spital de psihiatrie din Madrid și s-a aflat tot timpul sub tratament cu medicamente care l-au afectat decăzând psihic și moral astfel că a ajuns să comită faptele deoarece nu mai judeca normal. Apărătorul inculpatului a criticat sentința și decizia sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, caz de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Recursul este nefondat. Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt corectă în concordanță cu probele administrate au dat faptelor încadrarea juridică legală și au individualizat pedepsele cu respectarea dispozițiilor prev. de art. 72 C. pen.

În cauză s-a efectuat expertiză medico-legală psihiatrică la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, iar potrivit raportului de expertiză nr. A1/464/2009 din 30 ianuarie 2009, s-a concluzionat că inculpatul R.D., prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip impulsiv, păstrează capacitatea psihică de operare critică a controlului și consecințelor faptelor sale și are discernământ păstrat în raport de faptele săvârșite. La cererea primei instanțe raportul de expertiză medico-legală psihiatrică, a fost completat de comisia de la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici care a menținut concluziile raportului inițial.

La cererea primei instanțe, Comisia de avizare și control a emis avizul nr. E 2/5219/2009 din 12 octombrie 2009 care răspunzând întrebărilor puse de instanță nu a infirmat concluziile raportului și a explicat modalitatea în care s-a stabilit diagnosticul actual, diagnosticul retrospectiv și discernământul din momentul comiterii faptei. Rezultă din cele de mai sus că în mod temeinic prima instanță a reținut că inculpatul a săvârșit faptele cu vinovăție și în consecință l-a condamnat pe inculpat. Referitor la motivul de recurs privind individualizarea pedepsei așa cum a reținut și motivat și instanța de apel prima instanță a stabilit pedepse sub minimul special, dând relevanță și circumstanțelor personale ale inculpatului constând în aceea că nu are antecedente penale și a avut o conduită personală sinceră.

În lipsa altor motive care să justifice a reindividualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că pedepsele au fost just individualizate. Așa fiind urmează ca în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat. În temeiul art. 385 17 alin. (4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce prevenția până la data pronunțării deciziei. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 16 din 3 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 3 ianuarie 2009 la 15 iunie 2010. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 15 iunie 2010.