ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2341/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2341/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 172 din 9

noiembrie 2009 Tribunalul Buzău l-a condamnat pe inculpatul R.D. în baza art. 183

C. pen., la 10 ani închisoare.

În baza art.174-175 lit. c) C. pen.,

același inculpat a fost condamnat la 20 de ani închisoare.

În baza art. 65 C. pen., inculpatului

i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. de durată

de 8 ani după executarea pedepsei principale iar în baza art. 67 C. pen. a

dispus degradarea militară a inculpatului.

Conform art. 33 lit. a) – art. 34

lit. b) C. pen. a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 20

de ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca în final să execute

pedeapsa de 22 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen. și degradarea militară a inculpatului.

Totodată a interzis drepturile prev.

de art. 64 lit. a), b) C. pen. în condițiile art. 71 C. pen.

A menținut starea de arest a

inculpatului și a computat din durata pedepsei de executat timpul reținerii și

al arestării preventive începând cu 3 ianuarie 2009.

A constatat că partea vătămată nu

s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel prima

instanță a reținut că inculpatul este căsătorit cu R.M. și din relațiile lor de

căsătorie s-a născut minora C.A. Din anul 2000 au plecat din Buzău unde au avut

locuri de muncă și s-au stabilit în comuna Movila Banului din județul Buzău în

locuința părinților săi. În această comună pe o altă stradă locuia și soacra sa

Necula Ioana, pensionară agricolă.

Fiica lor a învățat la școala din

comună până în vara anului 2007, când el, soția împreună cu fiica lor au plecat

în Spania unde inculpatul a lucrat în construcții iar soția ca menajeră. Fiica

lor a fost înscrisă în clasa a VII a la o școală din Madrid, iar datorită unor

neînțelegeri cu membrii familiei soției, datorită unor atitudini ale soacrei sale

inculpatul a apreciat că aceștia vor să-l despartă de soția lui.

În vara anului 2008 pentru că a

rămas fără loc de muncă, au hotărât ca inculpatul și fiica lor să revină în

țară iar soția sa să mai rămână un an la locul ei de muncă după care să se reîntoarcă

și ea.

Pe la jumătatea lunii septembrie

2008 inculpatul și fiica lui s-au întors la Movila Banului în locuința lor din

curtea părinților săi, care au casă separată.

Inculpatul folosea cu fiica o cameră

cu 2 paturi în care se afla și televizorul.

C.A. a fost înscrisă în clasa a VIII

a la școala din localitate iar inculpatul s-a angajat ca vânzător la un magazin

de piese auto din Buzău și făcea naveta.

În dimineața zilei de 2 ianuarie 2009

la solicitarea soacrei sale, inculpatul a mers la domiciliul acesteia și i-a

despicat lemne. În jurul orelor 18, în casa acesteia, în camera pe care o

folosea în mod obișnuit, între cei doi au avut discuții contradictorii. Când

soacra sa a afirmat că “nu o merită pe fiica sa, “că e posibil să nu mai revină

în țară și să se despartă de el”, inculpatul a lovit-o cu pumnii în zona feței

și cu un obiect tăios-înțepător în zona gâtului provocându-i leziuni traumatice

dar și un infarct miocardic ce i-a provocat moartea pe patul unde victima a

căzut urmare loviturilor primite.

Inculpatul realizând că soacra sa a

decedat a plecat la domiciliul său și după ce a văzut la acea oră de seară, 19,

că părinții săi sunt în casa lor, a intrat în casa lui și a văzut că fiica lor C.A.

de 16 ani dormea cu fața în sus, în patul său și cu televizorul pornit. Sub

puternica surescitare, provocată de moartea soacrei sale a hotărât să-și ucidă

fiica. A luat un cablu electric de alimentare a unui fier de călcat, a mers la

capăt patului, a prins-o pe fiica sa cu acest cablu de gât, pe sub bărbie și a ștrangulat-o.

Conform acelorași declarații ale inculpatului și nu sunt alte dovezi care să-l

contrazică în descrierea mecanismului de ucidere, fiica sa s-a zbătut de câteva

ori dar în condițiile în care el a continuat să-i preseze gâtul cu cablul nu a

mai dat semne de viată.

Inculpatul realizând gravitatea

faptelor sale și dându-și seama că urma să răspundă penal a căutat să se

sinucidă. Nu a găsit curajul necesar pentru acest gest și a doua zi s-a

prezentat la Politia municipiului Buzău și a încunoștiințat organele de poliție

de faptele pe care le-a comis.

Prin expertiza medico legală

neuropsihiatrică efectuată de Institutul Național de Medicină Legală Prof.Mina

Minovici s-a concluzionat că inculpatul prezintă o tulburare de personalitate

de tip instabil-impulsiv dar își păstrează capacitatea psihică de apreciere

critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și are discernământ în

raport de faptele comise.

S-a apreciat de către instanța de

fond că fapta inculpatului de a o lovi pe soacra sa și de a-i provoca suferințe

psihice și fizice ce au declanșat infarctul miocardic datorită căruia a

decedat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri sau

vătămări cauzatoare de moarte, fapte prevăzute și pedepsite de art. 183 C. pen.,

iar fapta comisă în cursul aceleiași nopți de a-și ștrangula fiica în timp ce

dormea, cu un cablu electric, acțiune ce a dus la deces, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită

de art. 174-175 lit. c) C. pen.

La individualizarea fiecăreia din

pedepsele ce s-au aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere

pericolul social deosebit al fiecăreia dintre infracțiunile comise, una mai

gravă decât cealaltă, inclusiv prin calitățile victimelor, dar și pericolul

social al inculpatului circumscris nu numai prin absența antecedentelor penale

dar și prin poziția total sinceră ce a fost de natură să permită stabilirea

obiectivă și rapidă a conținutului faptelor sale.

În acest context al elementelor ce

caracterizează infracțiunile comise, dar și persoana inculpatului, s-a

argumentat că o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de

loviri cauzatoare de moarte, sub limita maximă a pedepsei și de 20 de ani

închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. ca

pedeapsă complementară pe timp de 8 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat,

sunt pedepse just individualizate și cu aptitudinea de a asigura scopul

preventiv educativ, urmărit de legiuitor.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul, care a solicitat în principal completarea probelor cu efectuarea

unei expertize care să stabilească dacă medicamentele ce i-au fost administrate

de către medicii spanioli au avut efect negativ asupra comportamentului său,

precum și proba cu audierea a patru martori cu care a susținut că vrea să

dovedească starea sa psihică, în perioada premergătoare săvârșirii faptelor.

În al doilea rând, inculpatul

apelant a susținut că, din punctul său de vedere, pedeapsa aplicată este mult

prea mare în raport de persoana sa și împrejurările comiterii faptei.

Referitor la împrejurările comiterii

faptei prevăzute de art. 183 C. pen. apelantul a solicitat a se avea în vedere

că soacra sa l-a provocat să săvârșească această infracțiune, spunându-i că el

nu este suficient de bun pentru fata sa, iar cu privire la săvârșirea

infracțiunii prev. de art. 174-175 cp., a susținut că este posibil să se fi

aflat sub efectul medicamentelor prescrise, astfel încât nu și-a dat seama de

ceea ce face, aceasta deoarece el avea o relație bună cu fiica sa.

A solicitat admiterea apelului,

desființarea sentinței pronunțată de Tribunalul Buzău și pe fond redozarea

pedepsei aplicate, în sensul reducerii acesteia.

Examinând hotărârea apelată, în

raport de întregul material probator administrat în cauză, de susținerile

apelantului inculpat și de dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen. care impun

analizarea cauzei sub toate aspectele, de fapt și de drept, Curtea a constatat că

atât cererea de completare a probelor cât și apelul sunt nefondate.

În ce privește cererea de

suplimentare a probelor cu efectuarea unei expertize medico-legale a

medicamentului despre care inculpatul susține că i-ar fi influențat

comportamentul, determinându-l să săvârșească faptele, curtea a motivat că administrarea

unei astfel de probe nu este necesară, odată ce, prima instanță a cerut

lămuriri în legătură cu această apărare a inculpatului chiar Comisiei de Avizare

și Control din cadrul INML Mina Minovici București.

Astfel, în suplimentul de expertiză

înaintat tribunalului de către Comisia de Avizare și Control din cadrul

I.N.M.L. Mina Minovici București nr. E.2/5219/2009 (fila 35-36 dosar fond)

aceasta a arătat că „... afirmațiile pacienților trebuie verificate și în măsura

posibilului probate prin documente medicale. În dosarul analizat nu există niciun

fel de document medical care să ateste internarea din Spania și nici dacă,

presupunând că a fost reală, medicația recomandată a și fost administrată. Din

păcate nu există nici un mijloc medical de obiectivare a acestui aspect. Orice

altă apreciere asupra administrării unui medicament nu ar avea decât un

caracter speculativ. În principiu, orice medicament, corect administrat, are

efect curativ (deci benefic) putând avea sau nu efectele secundare menționate

în prospecte sau în ghidurile de farmaco-vigilență."

Lipsa de utilitate a acestei probe

este relevată chiar de declarația inculpatului, care, inclusiv în cursul

judecării cauzei în apel, a arătat în mod expres că a întrerupt tratamentul ce

i se prescrisese în Spania, înainte de săvârșirea faptelor, întrucât era

perioada sărbătorilor de iarnă și dorea să consume băuturi alcoolice cu rudele.

Așa fiind, chiar inculpatul arată că

nu era sub influența medicamentului incriminat la data comiterii faptelor - 2

ianuarie 2009.

Curtea a considerat că nici audierea

unor martori pentru a demonstra că inculpatul avea un comportament schimbat

față de cel de dinainte de plecarea în Spania nu este utilă soluționării

cauzei, întrucât stabilirea unei astfel de situații nu ar duce la schimbarea în

nici un mod a faptelor, așa cum au fost descrise de inculpat că s-au petrecut.

De altfel, la niciuna din cele două

infracțiuni nu au asistat alte persoane, așa încât desfășurarea evenimentelor

și modul cum s-au produs sunt cunoscute în principal, din propriile declarații

ale inculpatului, celelalte probe științifice administrate în cauză - raport de

necropsie, cercetarea la fața locului - nefăcând decât să ateste situații de

fapt ulterioare, cum ar fi cauzele de deces ale celor două victime sau

instrumentele folosite de inculpat pentru a suprima viața acestora.

Așa fiind, Curtea nu a pus la

îndoială faptul că inculpatul a avut o stare de spirit diferită față de cea de

dinainte de plecarea în Spania, în condițiile în care soția sa rămăsese acolo

și inculpatul creștea singur copilul rezultat din căsătorie, și în această

situație, apreciază ca nefiind necesară administrarea probei cu martori pe

acest aspect.

Curtea a apreciat că, prin aceste

cereri, inculpatul, fiind încercat de remușcări, încearcă să-și găsească

justificări pentru cele întâmplate, mai ales în ceea ce privește uciderea

fiicei sale, pe care a omorât-o în timp ce dormea și fără să fi avut vreun

diferend aceasta.

Instanța de apel a motivat situația

de fapt stabilită în principal pe baza declarațiilor inculpatului relevă că în

dimineața zilei de 2 ianuarie 2009 inculpatul s-a aflat în domiciliul soacrei

pentru a-i tăia lemne de foc iar mai târziu pe fondul unor discuții

contradictorii în cursul cărora femeia i-a spus că “nu o merita pe fiica sa și

că este posibil ca aceasta să nu mai revină în țară și să se despartă de el” a

lovit-o cu pumnii în față și apoi cu obiect tăietor-înțepător în zona gâtului,

provocându-i leziuni traumatice dar și un infarct miocardic care i-a provocat

moartea.

Realizând că soacra sa a decedat și

fiind probabil sub imperiul discuției pe care o avusese cu aceasta, referitoare

la posibila destrămare a familiei sale, inculpatul, ajuns acasă, a luat un

cablu electric al unui fier de călcat și cu acesta a ștrangulat-o pe fiica sa,

în vârstă de 16 ani, care dormea, provocându-i decesul, iar după aceea a

încercat să se sinucidă fără să reușească.

În opinia curții faptele sunt de o gravitate

extremă, atât datorită calității de rudă și afin a victimelor, cât și modului

în care au fost săvârșite, în special fapta de omor asupra fiicei inculpatului.

Deși legea prevede pentru

infracțiunile comise de inculpat, pedepse între 5–15 ani și respectiv 15–25 de

ani închisoare, prima instanță nu a aplicat pedepse maxime, pedeapsa aplicată

pentru omor fiind de 20 ani închisoare iar ca urmare a contopirii pedepselor

conform art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) s-a aplicat un spor de 2 ani.

Instanța de fond a înțeles astfel,

să dea relevanță și circumstanțelor personale ale inculpatului constând în

aceea că nu are antecedente penale și a avut o poziție total sinceră, ce a fost

de natură să permită stabilirea obiectivă și rapidă a conținutului faptelor

sale.

Curtea, a motivat că fiind investită

doar cu apelul inculpatului, căruia nu-i poate agrava situația în propria cale

de atac, apreciază că prima instanță a dat eficiență maximă argumentelor invocate

de acesta, reiterate și în fața instanței de apel, astfel încât nu se justifică

reducerea pedepsei acestuia pe baza acelorași circumstanțe personale.

Așa fiind, în conformitate cu

dispoz. art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 16 din 3

martie 2010, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva deciziei a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul.

A depus la dosar o serie de

înscrisuri și a susținut că în timp ce a fost la muncă în Spania i-a fost

afectată sănătatea deoarece i s-a pus în țigări canabis astfel că în luna

martie 2008 a ajuns să încerce să se sinucidă. Urmare acestor tentative de

suicid a fost internat într-un spital de psihiatrie din Madrid și s-a aflat tot

timpul sub tratament cu medicamente care l-au afectat decăzând psihic și moral

astfel că a ajuns să comită faptele deoarece nu mai judeca normal.

Apărătorul inculpatului a criticat

sentința și decizia sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei, caz de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

Recursul este nefondat.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor

aflate la dosarul cauzei rezultă că instanțele au reținut o situație de fapt

corectă în concordanță cu probele administrate au dat faptelor încadrarea

juridică legală și au individualizat pedepsele cu respectarea dispozițiilor

prev. de art. 72 C. pen.

În cauză s-a efectuat expertiză

medico-legală psihiatrică la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici, iar

potrivit raportului de expertiză nr. A1/464/2009 din 30 ianuarie 2009, s-a

concluzionat că inculpatul R.D., prezintă diagnosticul de tulburare de

personalitate de tip impulsiv, păstrează capacitatea psihică de operare critică

a controlului și consecințelor faptelor sale și are discernământ păstrat în

raport de faptele săvârșite.

La cererea primei instanțe raportul

de expertiză medico-legală psihiatrică, a fost completat de comisia de la

Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici care a menținut

concluziile raportului inițial.

La cererea primei instanțe, Comisia

de avizare și control a emis avizul nr. E 2/5219/2009 din 12 octombrie 2009

care răspunzând întrebărilor puse de instanță nu a infirmat concluziile

raportului și a explicat modalitatea în care s-a stabilit diagnosticul actual,

diagnosticul retrospectiv și discernământul din momentul comiterii faptei.

Rezultă din cele de mai sus că în

mod temeinic prima instanță a reținut că inculpatul a săvârșit faptele cu vinovăție

și în consecință l-a condamnat pe inculpat.

Referitor la motivul de recurs

privind individualizarea pedepsei așa cum a reținut și motivat și instanța de

apel prima instanță a stabilit pedepse sub minimul special, dând relevanță și

circumstanțelor personale ale inculpatului constând în aceea că nu are

antecedente penale și a avut o conduită personală sinceră.

În lipsa altor motive care să

justifice a reindividualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că pedepsele au

fost just individualizate.

Așa fiind urmează ca în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca

nefondat.

În temeiul art. 385

17

alin.

(4) cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce prevenția

până la data pronunțării deciziei.

Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul R.D. împotriva deciziei penale nr. 16 din 3 martie 2010

a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 3 ianuarie 2009 la

15 iunie 2010.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 15 iunie

2010.