ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3246/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3246/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 313/S din

19 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov, secția penală, alături de alți 4

coinculpati, a fost condamnat, în baza art. 208 alin. (1), art. 209

lit. a), g), i)

alin. (3) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74, art. 76 lit. a) C. pen., inculpatul J.D.,

la pedeapsa de 8 ani închisoare și la pedeapsa complimentară a interzicerii

drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la

terminarea executării pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de

furt calificat (două acte materiale).

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64

C. pen.

Prin aceeași sentință, s-a dispus

obligarea inculpaților, în solidar, la plata către partea civilă SC T.U.T.B. SA

Brașov a sumei de 159.483.366 lei cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. a

dispus confiscarea specială de la inculpatul J.D. a trei saci

din

rafie, aliați la Camera de Corpuri Delicte a I.J.P. Brașov (f. 101 dosar urmărire penală).

Pentru a pronunța aceasta hotărâre,

prima instanță a

reținut

următoarea

situație de fapt:

Inculpatul B.C. a fost angajat la SC

T.U.T.B. SA Brașov și, după ce a fost disponibilizat, le-a spus celorlalți

coinculpati despre modalitatea de a sustrage piese din material neferos, pe

care să le valorifice și, cum toți au fost de acord, în noaptea de 30 din 31

ianuarie 2000, s-au deplasat de la domiciliul inculpatului C.D., cu

autoturismul înmatriculat sub nr. (condus de inculpatul J.D.), având asupra lor

5 saci și, ajungând la societatea parte vătămată, au pătruns în incinta

societății prin escaladarea gardului, au desfăcut sârma și au pătruns în secția

turnătorie T-32, de unde au sustras SDV-uri și piese din aluminiu, fiecare

dintre inculpați umplându-și propriul sac, după care au vândut bunurile

sustrase către SC A. Brașov (unde au predat 163 kg aluminiu și au primit 1.793.000 lei, bani pe care i-au împărțit în mod egal, însă valoarea

prejudiciului produs prin infracțiune a fost de 159 483.366 lei).

În noaptea de 31 ianuarie 2000-01

februarie 2000, în baza aceleiași rezoluții, cei 5 inculpați, în aceeași

modalitate, au pătruns în aceeași secție, de unde au sustras 8 piese mari din

aluminiu și 4 saci cu alte piese, însă - în timp ce se îndreptau cu bunurile

sustrase spre autoturism - au fost prinși de organele de poliție. Valoarea,

bunurilor sustrase prin acest ultim act material a fost de 135.333.653 lei.

S-a reținut că faptele inculpaților

sunt dovedite cu întreg materialul probator administrat în cauză: proces-verbal

de identificare și evaluare a bunurilor sustrase; proces-verbal de depistare,

întocmit cu prilejul surprinderii inculpaților în timp ce transportau piesele,

fixat prin fotografii judiciare; proces-verbal întocmit la SC A. SRL;

adeverință de primire și plată pe numele inculpatului C.D.; proces-verbal de

reconstituire; probe care se coroborează cu recunoașterea inculpatului C.D. în

cursul cercetării judecătorești.

S-a reținut că inculpații, inclusiv

inculpatul J.D., în declarațiile dale în cursul urmăririi penale au recunoscut

săvârșirea faptelor, după care 2 inculpați, printre care și inculpatul J.D.,

s-au sustras judecății și, legal citați, nu s-au prezentat la instanță.

Față de inculpatul J.D. sentința a

rămas definitivă prin neapelare, fiind emis de către Tribunalul Brașov mandatul

de executare a pedepsei închisorii nr. 437/2000 din 9 noiembrie 2000.

Inculpatul a fost arestat de I.P.J.

Brașov la data de 02 decembrie 2009 și depus în Penitenciarul Codlea, în

vederea executării pedepsei, la data de 03 decembrie 2009 (fila 252 dosar nr.

668/2000).

La data de 08 decembrie 2009

inculpatul a declarat apel peste termen (fila 3 din dosar nr. 942/64/2009),

solicitând, în principal, admiterea apelului peste termen, desființarea

sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brașov, întrucât procedura de citare cu el nu a fost îndeplinită, fiind citat de

la ultima adresă de domiciliu, deși nu mai locuia la acea adresă din anul 2000,

totodată procedura de citare fiind îndeplinită prin afișare. Apelantul-inculpat

a solicitat și schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de furt

calificat prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a), g) și i) și alin. (3) C.

pen. cu aplicarea art. 41alin. (2) C. pen. și art. 74-76 lit. a) C. pen. (două

acte materiale) în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1),

art. 209 lit. a), g) și i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două

acte materiale), art. 74-76 lit. a) C. pen., precum și cu aplicarea art. 13 C.

pen., având în vedere modificările legislative intervenite între timp cu privire

la art. 146 C. pen.

Curtea de Apel Brașov, verificând

hotărârea atacată în raport de actele și lucrările dosarului, prin prisma

motivelor de apel formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt

și de drept, a constatat că sunt Îndeplinite condițiile apelului peste termen

și, de asemenea, că apelul este fondat, pentru motivele ce vor fi arătate în

continuare.

Cu privire la admisibilitatea

apelului peste termen, instanța de apel a constatat că împotriva sentinței

apelate inculpatul nu a declarat apel în termenul de apel prevăzut, de art. 363

C. proc. pen.

S-a constat însă că inculpatul, care

a lipsit atât la toate termenele de judecată în primă instanță, cât și la

pronunțarea sentinței a declarat apel înăuntrul termenul prev. de art. 365 alin.

(1) C. proc. pen., la data de 08 decembrie 2009, după arestarea acestuia la

data de 02 decembrie 2009 în vederea executării pedepsei aplicate de instanță,

astfel că apelul peste termen este admisibil.

În ceea ce privește primul motiv

procedural de apel invocat de inculpat, respectiv desființarea sentinței

apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe întrucât procedura

de citare cu el nu a fost corect îndeplinită la instanța de fond, s-a apreciat

că acesta nu este întemeiat. Inculpatul, la fiecare termen de judecată, a fost

citat de Ia adresele indicate de către acesta, respectiv Brașov, cât și prin

afișare la Consiliul Local Brașov, în conformitate cu prev. art. 177 alin. (1)

și (4) C. proc. pen. Procedura de citare a inculpatului de la ultima adresă de

domiciliu cunoscută a fost îndeplinită, potrivit prev. art. 178, art. 179 C.

proc. pen., astfel că nu se poate reține că inculpatul a fost nelegal citat și,

deci, s-a concluzionat că nu sunt îndeplinite prev. art. 379 pct. 2 lit. b) C.

proc. pen. pentru a trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond.

Referitor la motivele substanțiale

de apel, instanța de prim control judiciar a reținut că la încadrarea juridică

a faptei reținute în sarcina inculpatului, în art. 208 alin. (1), art. 209 lit.

a), g) și i) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (două

acte materiale), s-a avut în vedere că fapta a fost săvârșită de mai multe

persoane împreună, în timpul nopții, prin escaladare, precum și că - în raport

cu prejudiciul în sumă de 294.817.019 Rol, faptă care potrivit prev. art. 146 C.

pen. (în configurația textului în vigoare la data faptei și la data judecății)

- a produs consecințe deosebit de grave.

Prin O.U.G. nr. 207 din 15 noiembrie

2000, pentru modificarea și completarea Codului Penal și Codului de Procedură

Penală, textul art. 146 C. pen. a fost modificat, în sensul că prin consecințe

deosebit de grave, se înțelege o pagubă materială mai mare de un miliard de lei,

în prezent conținutul art. 146 C. pen. fiind „prin consecințe deosebit de

grave, se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei”.

Față de această modificare

legislativă, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării

juridice stabilită prin sentința apelată din infracțiunea de furt calificat

prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a), g) și i) și alin. (3) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 74-76 lit. a) C. pen. (două acte materiale)

în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a),

g și i C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (două acte

materiale).

Sub aspectul cuantumului pedepsei

aplicate, s-a reținut că laptele inculpatului au fost săvârșite la 30/31

ianuarie 2000 și la 31 ianuarie/l februarie 2000, adică cu 10 ani în urmă.

În opinia instanței de apel, la

momentul stabilirii pedepsei de 8 ani închisoare de către instanța de fond s-au

avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C. pen., precum

și prev. art. 52 C. pen., la momentul respectiv, în urmă cu 10 ani, faptele

săvârșite de inculpat având un impact negativ asupra societății de unde

provenea acesta, și a opiniei publice, care însă cu trecerea timpului s-a

diminuat.

Or, a constatat instanța de apel, în

intervalul de timp de la condamnarea de către instanța de fond și judecarea

apelului peste termen declarat de inculpat, acesta nu a mai săvârșit alte fapte

penale și antisociale astfel că, odată cu trecerea timpului, scopul preventiv

al pedepsei, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, s-a diminuat față de

atitudinea civică a inculpatului în intervalul de timp scurs de la săvârșirea

faptelor deduse judecății.

În raport de prev. art. 72 și art. 52

C. pen., văzând și pericolul social concret mult diminuat pe care-l prezintă

inculpatul, la 10 ani după săvârșirea faptelor, curtea de apel a apreciat că o

pedeapsă de 4 ani închisoare este îndestulătoare pentru infracțiunea de furt

calificat prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 lit. a), g) și i) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (două acte materiale).

La stabilirea cuantumului pedepsei

aplicate (4 ani închisoare), instanța de apel a menționat că a avut în vedere

și prev. art. 6 din Convenția drepturilor și libertăților fundamentale al

omului, respectiv judecarea cauzei într-un termen rezonabil, astfel că după 10

ani de la săvârșirea faptelor, aplicarea unei pedepse excesive nu-și mai atinge

scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Sub aspectul modalității de

executare a pedepsei aplicate, apreciind că sunt întrunite condițiile prev. de

art. 86/1 C. pen., a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei

aplicate, pe o durată de 7 ani, durată ce constituie termen de încercare

potrivit art. 86/2 C. pen. S-au stabilit și măsurile de supraveghere prevăzute

de art. 86/3 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare.

În baza art. 383 alin. (1)/1 rap. la

art. 350 alin. (3) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. s-a dispus anularea

mandatului de executare nr. 437 din 09 noiembrie 2000 emis de Tribunalul Brașov

și s-a dispus punerea de îndată în libertate a apelantului inculpat, dacă nu

este arestat în altă cauză.

Împotriva deciziei, Ministerul

Public a declarat prezentul recurs, la dosar fiind depuse motivele scrise (fil.3),

motive în care decizia instanței de apel este criticată sub următoarele

aspecte:

La pronunțarea acestei soluții,

instanța de prim control judiciar a apreciat că la 10 ani după comiterea

infracțiunii, pericolul social al acesteia este mult diminuat.

Fără a face abstracție de intervalul

de timp scurs de la comiterea infracțiunilor, s-a apreciat de către procuror că

la cuantificarea pedepsei nu au fost avute în vedere și alte aspecte concrete.

Astfel, chiar întârzierea în soluționarea cauzei se datorează atitudinii

culpabile a inculpatului care s-a sustras urmăririi penale (a fost trimis în

judecată în 21 aprilie 2000, sentința datează clin 19 octombrie 2000, mandatul

de executare clin 09 noiembrie 2000; acesta a fost însă identificat doar în 02

decembrie 2009). În speță, datorită scurgerii timpului, inculpatul a beneficiat

și de aplicarea legii mai favorabile, respectiv prevederile O.U.G. nr. 207/2000,

sens în care s-a și dispus în mod legal, conform art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice. De asemenea, în opinia Ministerului Public trebuie

avută în vedere - și valoarea prejudiciului creat, respectiv 294.817.000 ROL,

la nivelul anului 2000 reprezentând o pagubă importantă. Pretențiile părții

civile nu au fost acoperite decât parțial (prin recuperare în natură), prin

hotărâre inculpații fiind obligați în solidar la plata sumei de 159.483.366

lei. Modalitatea concretă de comitere a infracțiunii - în grup, pe timp de

noapte, prin efracție, în mod repetai și la un interval scurt de timp, cu

mențiunea că activitatea infracțională a fost stopată prin intervenția

organelor de poliție, iar nu clin proprie inițiativă.

Pentru toate aceste considerente, în

finalul motivelor de recurs s-a apreciat că pentru respectarea criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen. și dispozițiilor art. 52 C. pen. se impune o

reindividualizare judiciară a pedepsei, motiv pentru care, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului, casarea în

parte a deciziei penale nr. 19 din 15 noiembrie 2010 a Curții de Apel Brașov

și, în urma rejudecării cauzei, majorarea pedepsei aplicate inculpatului J.D.

și schimbarea modalității de executare.

Recursul Ministerului Public urmează

a fi admis, însă în limitele celor ce se vor arăta în continuare:

- din examinarea încheierii de

dezbateri în apel, din data de 10 martie 2010 (pag. 2 încheiere), rezultă că

reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii, pe de o parte, pentru

admiterea în principiu a apelului declarat peste termen (constatând îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 365 C. proc. pen.), iar pe de altă parte, pentru

admiterea pe fond a apelului (constatând că se impune schimbarea încadrării

juridice a faptei în raport cu modificările legislative intervenite pentru art.

146 C. pen. care stabilește înțelesul expresiei „consecințe deosebit de grave”).

Nici în motivele de recurs ale Ministerului Public nu sunt criticate cele două

aspecte de drept: îndeplinirea condițiilor declarării apelului peste termen și,

respectiv, necesitatea schimbării încadrării juridice a faptei în raport cu

modificările legislative intervenite pentru art. 146 C. pen.

În consecință, se constată că cele

două aspecte de drept nu sunt contestate de Ministerul Public, acestea - de

altfel - impunându-se ca urmare a corectei aplicări a legii și fiind însușite

de instanța de apel, precum și de instanța de recurs.

- în noțiunea de „încadrare juridică

a faptei”, doctrinar și jurisprudențial nu sunt incluse și textele de lege

referitoare la circumstanțele atenuante sau circumstanțele agravante prevăzute

de art. 73-74 și art. 75 C. pen.

- cu privire la inculpatul J.D.

sentința primei instanțe a rămas definitivă prin neapelare. Nici inculpatul, și

nici Ministerul Public nu au atacat hotărârea instanței de fond.

Or, prin sentință, în favoarea

inculpatului J.D., instanța de fond, pe de o parte, a reținut circumstanțe

atenuante (art. 74 C. pen. - considerente, pag. 3-4 și 5 sentință; dispozitiv,

pag. 7 pct. IV sentință), iar pe de altă parte, a dat curs efectului juridic

prevăzut de art. 76 lit. a C. pen., reducând cuantumul pedepsei (8 ani

închisoare - dispozitiv, pag. 7 pct. IV sentință) sub minimul special al

textului incriminator al faptei (10 ani închisoare).

În condițiile neapelării sentinței

de către Ministerul Public (la data respectivă) și al soluționării numai a

prezentului apel (peste termen) declarat de inculpat, instanța de apel - la

stabilirea cuantumului pedepsei, chiar în urma schimbării încadrării juridice a

faptei într-una mai favorabilă ca efect al modificărilor legislative - nu putea

(potrivit art. 372 C. proc. pen.) să înlăture circumstanțele atenuante reținute

în favoarea acestuia de către instanța de fond, atât reținerea acestora, cât și

efectul reducător asupra cuantumului pedepsei fiind deja stabilite de către

instanța de fond printr-o sentință care nu a fost apelată, în defavoarea

acestuia, de către Ministerul Public.

În raport de situația concretă

arătată (soluționarea numai a apelului inculpatului), soluția primei instanțe

cu privire la cele două aspecte [reținerea circumstanțelor atenuante - art. 74 C.

pen. și acordarea efectului juridic reducător asupra cuantumului pedepsei -

art. 76 lit. a) C. pen.] se impune a fi menținută, nefiind posibilă aplicarea

dispozițiilor art. 80 C. pen. pentru prima dată în apelul declarat numai de

inculpat.

În consecință, Înalta Curte va

constata că schimbarea de încadrare juridică a faptei dispusă de instanța de

apel este legală și necontestată de Ministerul Public, limitele pedepsei fiind

de la 3 la 15 ani închisoare.

Având în vedere circumstanțele

atenuante reținute de instanța de fond, precum și efectul reducător acordat

acestora de aceeași instanță, prin aplicarea criteriilor prevăzute de art. 72 C.

pen. se va reduce pedeapsa de la 4 ani închisoare la 2 ani și 10 luni

închisoare (sub minimul special de 3 ani).

- este întemeiată critica Ministerului

Public referitoare la modalitatea de executare a pedepsei.

Aplicarea dispozițiilor art. 86/1 C.

pen. presupune, inerent, unele condiții în lipsa cărora însăși instituția

suspendării executării pedepsei sub supraveghere devine ineficientă juridic și

lipsită de premisele realizării scopului prevăzut de lege (art. 52 C. pen.).

Printre aceste condiții, existența

și declararea unui domiciliu cert al inculpatului este una de esență deoarece,

potrivit legii (art. 86/3 C. pen.), pe durata termenului de încercare

condamnatul este obligat să se supună unor măsuri de supraveghere, urmărirea

respectării acestora fiind de competența judecătorului desemnat cu

supravegherea lui sau Serviciului de protecție a victimelor și reintegrare

socială a infractorilor (Serviciului de probațiune) de la o anumită instanță

ori de pe lângă un anumit tribunal.

Nu în ultimul rând, această

modalitate de executare a pedepsei presupune cooperarea condamnatului cu

organele judiciare, cu judecătorul desemnat cu supravegherea lui sau Serviciul

de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor (Serviciul de

probațiune) de la o anumită instanță ori de pe lângă un anumit tribunal.

De asemenea, legea a instituit

obligația anunțării, prealabile, a oricărei schimbări de domiciliu, reședință

sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea.

Or, din procesul-verbal întocmii de

Poliția Brașov (fil.15), rezultă că de la adresa din Brașov, inculpatul și

familia acestuia s-a mutat de circa 10 ani, iar locuința situată în Brașov, a

fost vândută de inculpat la data de 20 august 2010. Se mai menționează că din

verificările efectuate în baza de date rezultă că inculpatul figurează cu

același domiciliu, neexistând mențiuni de schimbare a domiciliului sau de

stabilire a reședinței.

Aceste mențiuni trebuie coroborate

și cu comportamentul procesual al inculpatului care, după audierea sa în cursul

urmăririi penale, s-a sustras circa 10 ani de la judecată. De asemenea, se

constată că ulterior punerii în libertate ca efect al deciziei instanței de

apel (luna martie 2010), inculpatul și-a vândut apartamentul ce constituia

domiciliul său (luna august 2010), nu s-a mai prezentat la instanță, și nici nu

a îndeplinit formalitățile specifice evidenței populației, formalități care ar

fi permis identificarea noului domiciliu.

În legătură cu aspectele menționate

trebuie observate și principiile expuse în Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26

februarie 2009 în care se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, o atenție deosebită ar putea fi acordată, acolo unde este

cazul, și eforturilor depuse de către persoana in cauză pentru a primi informațiile

ce i-au fost adresate.

Chiar dacă de la data faptelor au

trecut 10 ani (cu mențiunea că urmărirea penală, judecarea și condamnarea

inculpatului au fost efectuate în condiții de celeritate, după numai 8 luni de

la data săvârșirii infracțiunilor), comportamentul procesual anterior al

inculpatului (sustragerea circa 10 ani de la urmărirea penală și judecată, după

audierea de către organele de urmărire penală), cât și cel ulterior deciziei

instanței de apel (astfel cum a fost menționat), nu este de natură să

contribuie la convingerea instanței, pe de o parte, „că pronunțarea condamnării

constituie un avertisment pentru acesta și, chiar fără executarea pedepsei,

condamnatul nu va mai săvârși infracțiuni” [art.86/1 alin. (1) lit. c) C. pen.],

iar pe de altă parte, că ar fi suficiente garanții pentru realizarea scopului

prevăzut de art. 52 C. pen.

Față de cele constatate, Înalta

Curte apreciază ca întemeiată critica Ministerului Public referitoare la

modalitatea de executare a pedepsei, urmând a dispune ca inculpatul să execute

pedeapsa prin privare de libertate, în condițiile art. 71 - raportat cu art. 64

lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen., această modalitate asigurând premisele

realizării scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

În consecință, în temeiul art. 385/15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de

Ministerul Public și va casa în parte decizia atacată în limitele arătate.

Potrivit art. 192 alin. (3) C. proc.

pen., cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului vor rămâne în

sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 19/Ap

din 15 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția și pentru cauze cu minori,

privind pe inculpatul J.D.

Casează decizia sus-menționată numai

cu privire la cuantumul pedepsei și modalitatea de executare a acesteia.

Reduce pedeapsa aplicată

inculpatului J.D. la 2 ani și 10 luni închisoare prin menținerea art. 74-76 C.

pen..

Face aplicarea dispozițiilor art. 71

–64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada executată de la 2 decembrie 2009 la 15 martie 2010.

Onorariul de avocat pentru apărarea

din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21

septembrie 2010.