ÖZCAN c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 13294/02 prezentate de Abdullah ÖZCAN împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor L'pe (secțiunea a doua), care are loc la 23 mai 2006 într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze mes Mularoni, Jočienė, judecători și domnul Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 20 ianuarie 1997, după ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând trimitere la faptul că reclamantul, dl Abdullah Özcan, este un resortisant turc, născut în 1963 și are reședința la șenak. El este reprezentat în fața Curții de către domnul H. Kaplan, avocat la Istanbul. La 22 aprilie 1992, reclamantul a fost arestat și reținut până la 25 mai 1992, data la care a fost pus în custodia unei organizații ilegale. La 1 septembrie 1992, reclamantul a fost acuzat de arestarea șefului unei organizații ilegale. La 17 februarie 1993, a fost eliberat. La data de 9 august 1993, Meryem Özcan a numit Ministerul de Interne în fața Tribunalului Administrativ din Diyarbak. La 13 august 1993, tribunalul administrativ a respins cererea pe motiv că aceasta nu fusese formulată în prealabil în fața administrației. La 3 iulie 1998, în urma unei proceduri care implică 49 de inculpați, Curtea de Securitate a statului Diyanbakr l-a acuzat pe reclamant. La 14 octombrie 2000, Curtea de Casație a confirmat această hotărâre. GRIFS Invouché la art. 3 din Convenție, reclamantul a declarat că a fost supus unor rele tratamente în timpul custodiei sale. Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale. Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost auzită în mod echitabil într-un termen rezonabil. Reclamantul se plânge de discriminare în sensul articolului 14 din Convenție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile din cauza distrugerii punerii sale în liberă circulație. ÎN UNGARIE Reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată într-un termen rezonabil în sensul art. 6 din Convenție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Reclamantul susține că a fost supus unor tratamente contrare articolului 3 din Convenție în timpul custodiei sale. Curtea arată că aceste afirmații sunt formulate într-un mod foarte general. Reclamantul nu descrie în niciun fel condițiile de păstrare la vedere și nu produce niciun început de probă, cum ar fi un raport medical sau o explicație plauzibilă a condițiilor în care ar fi fost supus unor tratamente abuzive. Aceasta nu dispune de nici un element care ar putea determina o suspiciune rezonabilă că reclamantul ar fi fost supus unor tratamente contrare art. 3 din Convenție în timpul reținerii sale. În consecință, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Curtea arată că reclamantul nu dispunea de nicio cale de atac pentru a contesta custodia în litigiu, aceasta fiind în conformitate cu legislația internă în vigoare la momentul faptelor (a se vedea Sakćk și alții c. Turcia, Hotărârea din 26 noiembrie 1997, Rec. 1997-VII, § 53. În lipsa unei căi de atac interne, termenul de șase luni începe din actul incriminat în cerere. În speță, arestarea reclamantului a încetat la 25 mai 1992, cu arestarea sa provizorie, în timp ce cererea a fost introdusă la 20 ianuarie 1997. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este, prin urmare, tardivă și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 6 din convenție, reclamantul susține că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil. Curtea ia notă de faptul că procedura penală diligentă împotriva reclamantului este încheiată prin achitarea sa. Prin urmare, acesta nu mai poate pretinde că este victimă, în sensul articolului 34 din Convenție, în ceea ce privește t ă ț ii sale trase din la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31734/96, CEDO 2004 ... (extracturi)). Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Reclamantul susține că a fost victima unei discriminări în sensul articolului 14 din convenție. Curtea ia notă de faptul că reclamantul nu își retrage în nici un fel afirmațiile și că examinarea acestei chestiuni, așa cum a fost invocată, nu permite să se detecteze nicio aparență de încălcare a articolului 14 din convenție. În consecință, acest aspect este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea proprietății sale. Curtea observă că numai documentele prezentate de reclamant fac referire la o persoană care aparține unei persoane cu același nume de familie ca și acesta. Curtea constată că reclamantul nu oferă nicio explicație în această privință și nu își motivează în mod corespunzător . În aceste condiții, nu se poate considera că reclamantul dispune de un bun în sensul articolului 1 din Protocolul nr. Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în termen de două luni examinarea ... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

13294/02

présentée par Abdullah ÖZCAN

contre la Turquie

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 23 mai 2006 en une chambre composée de

:

MM.

J.-P.

Costa

,

président

,

A.B.

Baka

,

I.

Cabral Barreto

,

R.

Türmen

,

M.

Ugrekhelidze

,

M

mes

A.

Mularoni,

D.

Jočienė,

juges

,

et de M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 20 janvier 1997,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant, M. Abdullah Özcan, est un ressortissant turc, né en 1963 et résidant à Șırnak. Il est représenté devant la Cour par M

e

H. Kaplan, avocat à Istanbul.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le 22 avril 1992, le requérant fut arrêté et placé en garde à vue jusqu’au 25 mai 1992, date à laquelle il fut mis en détention provisoire. Il était soupçonné d’appartenir à une organisation illégale.

Le 1

er

septembre 1992, le requérant fut inculpé du chef d’appartenance à une organisation illégale.

Le 17 février 1993, il fut libéré.

Le 9 août 1993, Meryem Özcan assigna le ministère de l’Intérieur devant le tribunal administratif de Diyarbakır en réparation des préjudices subis en raison de la destruction de sa papeterie lors d’affrontements qui eurent lieu à Șırnak en août 1992. Le 13 août 1993, le tribunal administratif écarta la demande au motif que celle-ci n’avait pas été formulée préalablement auprès de l’administration.

Le 3 juillet 1998, au terme d’une procédure impliquant quarante-neuf accusés, la cour de sûreté de l’Etat de Diyarbakır acquitta le requérant.

Le 14 octobre 2000, la Cour de cassation confirma cet arrêt.

GRIEFS

Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant allègue avoir subi des mauvais traitements lors de sa garde à vue.

Invoquant l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue.

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de ce que sa cause n’a pas été entendue équitablement dans un délai raisonnable.

Le requérant se plaint d’une discrimination au sens de l’article 14 de la Convention.

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens en raison de la destruction de sa papeterie.

EN DROIT

1.

Le requérant soutient que sa cause n’a pas été entendue dans un délai raisonnable au sens de l’article 6 de la Convention.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article

54

§

2

b) de son règlement.

2.

Le requérant soutient avoir été soumis à des traitements contraires à l’article 3 de la Convention lors de sa garde à vue.

La Cour relève que ces allégations sont énoncées de manière très générale. Le requérant ne décrit aucunement les conditions de sa garde à vue et ne produit aucun commencement de preuve, tel un rapport médical ou une explication plausible des conditions dans lesquelles il aurait subi des mauvais traitements. Elle ne dispose d’aucun élément susceptible d’engendrer un soupçon raisonnable que le requérant aurait subi des traitements contraires à l’article 3 de la Convention lors de sa garde à vue.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

3.

Le requérant se plaint de la durée de sa garde à vue. Il invoque l’article 5 de la Convention.

La Cour relève que le requérant ne disposait en droit turc d’aucune voie de recours pour contester la garde à vue litigieuse, celle-ci étant conforme à la législation interne en vigueur à l’époque des faits (voir

Sakık et autres c. Turquie

, arrêt du 26 novembre 1997,

Recueil des arrêts et décisions

1997-VII, § 53). En l’absence de voie de recours interne, le délai de six mois court à partir de l’acte incriminé dans la requête.

En l’espèce, la garde à vue du requérant a pris fin le 25 mai 1992 avec sa mise en détention provisoire alors que la requête a été introduite le 20 janvier 1997. L’examen de l’affaire ne permet de discerner aucune circonstance particulière qui ait pu interrompre ou suspendre le cours de ce délai.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est donc tardive et doit être rejetée en application de l’article

35 §§ 1 et 4 de la Convention.

4.

Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant soutient que sa cause n’a pas été entendue équitablement.

La Cour note que la procédure pénale diligentée à l’encontre du requérant s’est terminée par son acquittement. Dès lors, celui-ci ne saurait plus se prétendre victime, au sens de l’article 34 de la Convention, quant à son grief tiré de l’iniquité de la procédure devant la cour de sûreté de l’Etat (voir

Serraino c. Italie

(déc.), n

o

47570/99, 10 janvier 2002, et

Pütün c. Turquie

(déc.), n

o

31734/96, CEDH 2004

‑

... (extraits)).

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

5.

Le requérant soutient avoir été victime d’une discrimination au sens de l’article 14 de la Convention.

La Cour note que le requérant n’étaye aucunement ses allégations et que l’examen de ce grief, tel qu’il a été soulevé, ne permet de déceler aucune apparence de violation de l’article 14 de la Convention.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

6.

Invoquant l’article 1 du Protocole n

o

1, le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens.

La Cour observe que les seuls documents présentés par le requérant font état d’une papeterie appartenant à une personne portant le même nom de famille que lui. Elle note que le requérant n’apporte aucune explication à cet égard et n’étaye nullement son grief. Dans ces conditions, on ne saurait considérer que le requérant dispose d’un bien au sens de l’article 1 du Protocole n

o

1.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen du grief du requérant tiré de la durée de la procédure

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

S.

Dollé

J.-P. Costa

Greffière

Président