ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6718/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6718/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin contestația precizată, înregistrată pe

rolul Tribunalului Hunedoara la data de 10 iunie 2008, contestatorul S.Z.A.C. a

solicitat anularea Dispoziției nr. X/12 mai 2008 și a Dispoziției nr. Y/12 mai

2008, emise de către intimatul Primarul Municipiului Lupeni, să se constate

calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent prin

despăgubiri, pentru imobilele notificate, să fie obligat intimatul la emiterea

unor noi dispoziții în vederea înaintării dosarului Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu Titlul VII al Legii 247/2005.

În motivarea

contestației, precizate, s-a arătat, în esență, că prin dispozițiile atacate,

s-a respins cererea sa notificată cu nr. 468/2001 prin executor judecătoresc,

pe motivul existenței unor inadvertențe în actele de stare civilă a

antecesorilor săi și care au fost rezolvate pe cale administrativă prin

Dispozițiile nr. A/2009 și nr. B/2009, ambele emise de Primarul Municipiului

Lupeni.

Prin Sentința civilă

nr. 212 din 21 iulie 2010, Tribunalul Hunedoara a admis contestația precizată,

formulată de contestatorul S.Z.A.C. și, în consecință, a anulat dispozițiile

atacate, obligând intimatul să emită o nouă dispoziție prin care să constate

calitatea contestatorului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în

echivalent pentru imobilele notificate cu nr. 468/2001, prin Biroul

executorului judecătoresc V.F. din Petroșani și să înainteze dosarul

notificării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Pentru a pronunța

această sentință Tribunalul a reținut în esență că, pe parcursul soluționării

cauzei, s-au lămurit nepotrivirile de înscrieri în actele de stare civilă,

precum și calitatea contestatorului de persoană îndreptățită la reparațiunile

reglementate de Legea nr. 10/2001, în condițiile art. 4 din respectivul act

normativ, ca fiind moștenitori în linie descendentă a fostului proprietar

tabular P.E., respectiv P.G. - decedată la 22 mai 1992.

Ca atare, a constatat

tribunalul că, în calitate de fiu al defunctei S.G., născută P., contestatorul

are calitatea de persoană îndreptățită a solicita despăgubiri în echivalent

pentru imobilele ce au reprezentat proprietatea acesteia și au fost preluate

abuziv de stat în perioada regimului său comunist.

Apelul declarat de

pârâții Primarul Municipiului Lupeni și Primăria Municipiului Lupeni împotriva

acestei sentințe a fost respins prin Decizia nr. 166/A din 04 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

În considerentele

deciziei s-au reținut următoarele :

În ceea ce privește

motivul de apel referitor la lipsa calității procesuale pasive a Primăriei

Municipiului Lupeni, s-a constatat că acest motiv este absolut formal și

invocat în mod excesiv întrucât contestația a fost precizată la prima zi de

înfățișare, în sensul că ea a fost introdusă în contradictoriu cu Primarul Municipiului

Lupeni.

Instanța a arătat că,

după cum se poate constata din lecturarea contestației, nu s-a indicat în mod

expres cine are calitatea de pârât în cauză, această calitate fiind conferită

primăriei de cel care a întocmit citativul pentru primul termen de judecată,

acesta considerând că primăria ar trebui să figureze ca pârât în cauză.

Greșeala a fost sesizată la primul termen de judecată - 08 octombrie 2008 -

când s-a depus precizarea de acțiune, moment de la care calitatea de pârât a

fost conferită primarului, ca organ emitent al actului a cărui anulare se cere.

În ceea ce privește

inadvertențele cu privire la actele de stare civilă ale antecesorilor

contestatorului, instanța a reținut că acestea au fost reale, însă, în cursul

procesului ele au fost rectificate pe cale administrativă, fiind vorba despre

simple erori materiale, posibil datorate faptului că familia contestatorului

este de naționalitate maghiară.

În ceea ce privește

critica apelantului, în sensul că instanța nu ar putea lua în considerare

aceste înscrisuri întrucât au fost depuse doar în cursul judecății, Curtea de

Apel a constatat că aceasta este nefondată, practica instanței supreme fiind în

sensul că expresia „data soluționării notificării” din art. 23 din Legea nr.

10/2001 trebuie înțeleasă în sensul că vizează soluționarea acesteia în ambele

etape - administrativă și judiciară - până la hotărârea irevocabilă a instanței

de judecată.

Fiind parte căzută în

pretenții, apelantul a fost obligat să plătească intimatului S.Z.A.C. suma de

2.500 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Lupeni și Primăria

Municipiului Lupeni, solicitând desființarea deciziei și, pe cale de

consecință, respingerea acțiunii formulate de contestator.

În motivarea

recursului au fost reiterate criticile formulate în cererea de apel, recurenții

susținând, în esență, următoarele:

S-a arătat că, în

speță, calitatea procesuală pasivă aparține unității administrativ-teritoriale,

respectiv Municipiul Lupeni prin primar, și nu primăriei, întrucât primăriile

nu au nicio competență în soluționarea notificărilor, astfel că în mod greșit a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei

municipiului Lupeni.

Pe fondul cauzei s-a

arătat că, în mod corect, a fost respinsă notificarea formulată de

contestatorul S.Z.A.C., întrucât în actele de stare civilă prezentate de acesta

erau o serie de inadvertențe care au creat o stare de incertitudine, ceea ce a

determinat comisia internă de analiză să procedeze la respingerea notificării.

Recurenții susțin că,

la data de 19 noiembrie 2008, instanța de fond a dispus suspendarea cauzei

tocmai pentru a se soluționa pe cale administrativă inadvertențele care au dus

la respingerea notificărilor, ceea ce înseamnă că cele două notificări ale

contestatorului au fost soluționate în mod corect.

Or, Legea nr. 10/2001

permite ca orice înscrisuri să fie depuse până la data soluționării

notificării, astfel încât instanța nu mai putea lua în considerare actele

depuse după această dată.

Intimatul S.Z.A.C. a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea ca legală și temeinică a deciziei instanței de apel.

Analizând recursul

prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru

următoarele considerente:

Referitor la excepția

privind lipsa calității procesuale pasive a primăriei, aceasta apare ca

neîntemeiată.

În acest sens, este

de menționat că aspectul privind calitatea procesuală pasivă, care presupune

existența unei identități între persoana fizică ori juridică chemată în

judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, se

analizează în persoana subiectelor de drept (persoane fizice ori entități cu

sau fără personalitate juridică) implicate în proces și nu se confundă cu

reprezentarea în justiție a persoanei juridice.

Prin urmare, atât în

cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, condițiile

impuse pentru a dobândi calitatea de parte, anume capacitatea de folosință,

calitatea procesuală, dreptul și interesul, se verifică în persoana entităților

chemate în proces, ca regulă, cu personalitate juridică, și nu în persoana

reprezentanților legali ori convenționali ai acestora.

Potrivit art. 19 din

Legea nr. 215/2001, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele,

municipiile, județele, adică unitățile administrativ-teritoriale.

Aceste persoane

juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, primarii și

prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2

C. proc. civ.

În raport de aceste

dispoziții, Legea nr. 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice

obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21

alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile

administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către

persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.

În redactarea acestui

text legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de unitate

administrativ-teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public,

deținătoare a imobilului, respectiv comuna, orașul sau municipiul, care,

potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și un

patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidența acestui act

normativ.

De asemenea, din

cuprinsul întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putință de tăgadă

că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea

administrativ-teritorială. În exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate

de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul este

abilitat să emită dispoziția motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a

desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările

și, în niciun caz de a stabili o obligație în nume propriu în sarcina

primarului.

Mai mult,

dispozițiile art. 26 alin. (4) al Legii nr. 247/2005 fac vorbire și despre

conduita procesuală ce trebuie adoptată de entitatea care a emis dispoziția

motivată în situația în care această dispoziție este atacată în justiție de

persoana îndreptățită.

Folosind sintagma

„entitatea care a emis dispoziția" legiuitorul a avut în vedere unitatea

deținătoare a imobilului, adică unitatea administrativ-teritorială (conform

art. 21 alin. (4) din lege) și nu primarul care, astfel cum s-a arătat

anterior, este doar reprezentantul legal al persoanei juridice de drept public

ce deține imobilul.

Deși, potrivit art.

77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este o structură cu activitate

permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și

dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale localității în care

funcționează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, anterior modificării

și completării acestei legi prin Legea nr. 247/2005, primăriei i-a fost

conferită calitatea de entitate obligată la restituire.

Prin art. 21 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate

obligată la restituire unității administrativ-teritoriale (dispoziția se emite

tot de primar), însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a

avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Cât privește critica

vizând nedepunerea tuturor actelor doveditoare, pe parcursul derulării

procedurii administrative, ce a precedat emiterii dispoziției atacate, și

aceasta apare ca neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate

ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice,

precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și orice

alte înscrisuri necesare dovedirii pretențiilor de restituire, decurgând din

acest act normativ, pot fi depuse până la data soluționării notificării.

Sintagma „data

soluționării notificării” trebuie înțeleasă ca referindu-se la soluționarea

notificării în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea entității

notificate sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată,

deoarece legiuitorul nu face nicio distincție între cele două faze procesuale

de soluționare a notificării.

Din nicio dispoziție

a legii nu rezultă că persoana îndreptățită, în combaterea deciziei de

respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanță, din care să

rezulte calitatea sa de proprietar sau de moștenitor al fostului proprietar al

imobilului ce face obiectul cererii de restituire.

Ca atare, cum legea nu

cuprinde o asemenea dispoziție, prevalează principiul realizării dreptului în

raport cu cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituționale

și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate.

Rolul instanței nu se

poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de

soluționare a notificării, astfel cum susțin recurenții, întrucât ar fi contrar

principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției.

Singura sancțiune

prevăzută de Legea nr. 10/2001 care atrage pierderea dreptului persoanei

îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii, este cea prevăzută

de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de formulare a

notificării.

Prin urmare,

nedepunerea de către reclamant a actelor doveditoare privind calitatea lui de

moștenitor până la data soluționării notificării prin decizie sau dispoziție

administrativă (sau depunerea unor acte ce cuprindeau inadvertențe cu privire

la actele de stare civilă ale antecesorilor contestatorului), nu putea avea

drept consecință imposibilitatea probării calității de moștenitor în etapa

jurisdicțională, etapă în care poate fi complinită lipsa actelor doveditoare

din etapa administrativă.

Critica pe care o

invocă recurenții, în sensul că Legea nr. 10/2001 permite ca orice înscrisuri

să fie depuse până la data soluționării notificării, astfel încât instanța nu

mai putea lua în considerare actele depuse după această dată, nu poate fi

primită, pentru că aceasta ar lipsi practic de conținut etapa judiciară a

soluționării notificării, guvernată de principiul contradictorialității

dezbaterilor, ceea ce presupune posibilitatea părților de a formula în fața

instanței apărări și de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul

satisfacerii drepturilor subiective deduse judecății.

A admite opinia

recurenților, în sensul de a nu da posibilitatea părții ce formulează

contestație împotriva dispoziției sau deciziei administrative prin care s-a

soluționat notificarea de restituire să administreze probe noi față de cele

administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanța să-și întemeieze

soluția, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un

proces echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție,

recunoscut prin art. 21 din Constituție.

Având în vedere

considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul

Municipiului Lupeni și Primăria Municipiului Lupeni împotriva Deciziei nr.

166/A din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la plata

cheltuielilor de judecată. Față de culpa procesuală a recurenților, acestora le

incumbă obligația achitării onorariului de avocat suportat de intimatul

S.Z.A.C., onorariu redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Lupeni și Primăria

Municipiului Lupeni împotriva Deciziei nr. 166/A din 04 noiembrie 2010 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Obligă recurenții la

2.500 cheltuieli de judecată către intimatul S.Z.A.C., reduse conform art. 274

alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 04 octombrie 2011.