ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6718/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația precizată, înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 10 iunie 2008, contestatorul S.Z.A.C. a solicitat anularea Dispoziției nr. X/12 mai 2008 și a Dispoziției nr. Y/12 mai 2008, emise de către intimatul Primarul Municipiului Lupeni, să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent prin despăgubiri, pentru imobilele notificate, să fie obligat intimatul la emiterea unor noi dispoziții în vederea înaintării dosarului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în conformitate cu Titlul VII al Legii 247/2005.

În motivarea contestației, precizate, s-a arătat, în esență, că prin dispozițiile atacate, s-a respins cererea sa notificată cu nr. 468/2001 prin executor judecătoresc, pe motivul existenței unor inadvertențe în actele de stare civilă a antecesorilor săi și care au fost rezolvate pe cale administrativă prin Dispozițiile nr. A/2009 și nr. B/2009, ambele emise de Primarul Municipiului Lupeni. Prin Sentința civilă nr. 212 din 21 iulie 2010, Tribunalul Hunedoara a admis contestația precizată, formulată de contestatorul S.Z.A.C. și, în consecință, a anulat dispozițiile atacate, obligând intimatul să emită o nouă dispoziție prin care să constate calitatea contestatorului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele notificate cu nr. 468/2001, prin Biroul executorului judecătoresc V.F.

din Petroșani și să înainteze dosarul notificării Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență că, pe parcursul soluționării cauzei, s-au lămurit nepotrivirile de înscrieri în actele de stare civilă, precum și calitatea contestatorului de persoană îndreptățită la reparațiunile reglementate de Legea nr. 10/2001, în condițiile art. 4 din respectivul act normativ, ca fiind moștenitori în linie descendentă a fostului proprietar tabular P.E., respectiv P.G. - decedată la 22 mai 1992. Ca atare, a constatat tribunalul că, în calitate de fiu al defunctei S.G., născută P., contestatorul are calitatea de persoană îndreptățită a solicita despăgubiri în echivalent pentru imobilele ce au reprezentat proprietatea acesteia și au fost preluate abuziv de stat în perioada regimului său comunist.

Apelul declarat de pârâții Primarul Municipiului Lupeni și Primăria Municipiului Lupeni împotriva acestei sentințe a fost respins prin Decizia nr. 166/A din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. În considerentele deciziei s-au reținut următoarele : În ceea ce privește motivul de apel referitor la lipsa calității procesuale pasive a Primăriei Municipiului Lupeni, s-a constatat că acest motiv este absolut formal și invocat în mod excesiv întrucât contestația a fost precizată la prima zi de înfățișare, în sensul că ea a fost introdusă în contradictoriu cu Primarul Municipiului Lupeni. Instanța a arătat că, după cum se poate constata din lecturarea contestației, nu s-a indicat în mod expres cine are calitatea de pârât în cauză, această calitate fiind conferită primăriei de cel care a întocmit citativul pentru primul termen de judecată, acesta considerând că primăria ar trebui să figureze ca pârât în cauză.

Greșeala a fost sesizată la primul termen de judecată - 08 octombrie 2008 - când s-a depus precizarea de acțiune, moment de la care calitatea de pârât a fost conferită primarului, ca organ emitent al actului a cărui anulare se cere. În ceea ce privește inadvertențele cu privire la actele de stare civilă ale antecesorilor contestatorului, instanța a reținut că acestea au fost reale, însă, în cursul procesului ele au fost rectificate pe cale administrativă, fiind vorba despre simple erori materiale, posibil datorate faptului că familia contestatorului este de naționalitate maghiară.

În ceea ce privește critica apelantului, în sensul că instanța nu ar putea lua în considerare aceste înscrisuri întrucât au fost depuse doar în cursul judecății, Curtea de Apel a constatat că aceasta este nefondată, practica instanței supreme fiind în sensul că expresia „data soluționării notificării” din art. 23 din Legea nr. 10/2001 trebuie înțeleasă în sensul că vizează soluționarea acesteia în ambele etape - administrativă și judiciară - până la hotărârea irevocabilă a instanței de judecată. Fiind parte căzută în pretenții, apelantul a fost obligat să plătească intimatului S.Z.A.C. suma de 2.500 RON cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Lupeni și Primăria Municipiului Lupeni, solicitând desființarea deciziei și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de contestator.

În motivarea recursului au fost reiterate criticile formulate în cererea de apel, recurenții susținând, în esență, următoarele: S-a arătat că, în speță, calitatea procesuală pasivă aparține unității administrativ-teritoriale, respectiv Municipiul Lupeni prin primar, și nu primăriei, întrucât primăriile nu au nicio competență în soluționarea notificărilor, astfel că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului Lupeni. Pe fondul cauzei s-a arătat că, în mod corect, a fost respinsă notificarea formulată de contestatorul S.Z.A.C., întrucât în actele de stare civilă prezentate de acesta erau o serie de inadvertențe care au creat o stare de incertitudine, ceea ce a determinat comisia internă de analiză să procedeze la respingerea notificării.

Recurenții susțin că, la data de 19 noiembrie 2008, instanța de fond a dispus suspendarea cauzei tocmai pentru a se soluționa pe cale administrativă inadvertențele care au dus la respingerea notificărilor, ceea ce înseamnă că cele două notificări ale contestatorului au fost soluționate în mod corect. Or, Legea nr. 10/2001 permite ca orice înscrisuri să fie depuse până la data soluționării notificării, astfel încât instanța nu mai putea lua în considerare actele depuse după această dată. Intimatul S.Z.A.C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei instanței de apel. Analizând recursul prin prisma criticilor formulate, se constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Referitor la excepția privind lipsa calității procesuale pasive a primăriei, aceasta apare ca neîntemeiată.

În acest sens, este de menționat că aspectul privind calitatea procesuală pasivă, care presupune existența unei identități între persoana fizică ori juridică chemată în judecată și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, se analizează în persoana subiectelor de drept (persoane fizice ori entități cu sau fără personalitate juridică) implicate în proces și nu se confundă cu reprezentarea în justiție a persoanei juridice. Prin urmare, atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul persoanelor juridice, condițiile impuse pentru a dobândi calitatea de parte, anume capacitatea de folosință, calitatea procesuală, dreptul și interesul, se verifică în persoana entităților chemate în proces, ca regulă, cu personalitate juridică, și nu în persoana reprezentanților legali ori convenționali ai acestora.

Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, sunt persoane juridice de drept public comunele, orașele, municipiile, județele, adică unitățile administrativ-teritoriale. Aceste persoane juridice pot sta în justiție prin reprezentanții lor legali, primarii și prefecții, conform art. 67 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și art. 87 pct. 2 C. proc. civ. În raport de aceste dispoziții, Legea nr. 247/2005 a prevăzut expres care sunt persoanele juridice obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, art. 21 alin. (3) al legii stipulează că în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor.

În redactarea acestui text legiuitorul a înțeles să folosească denumirea de unitate administrativ-teritorială pentru a desemna persoana juridică de drept public, deținătoare a imobilului, respectiv comuna, orașul sau municipiul, care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosință și un patrimoniu în care se pot afla bunuri ce cad sub incidența acestui act normativ. De asemenea, din cuprinsul întregului text al Legii nr. 247/2005 rezultă fără putință de tăgadă că în procedura de restituire a imobilelor, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială. În exercitarea atribuțiilor ce îi revin în calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul este abilitat să emită dispoziția motivată, intenția legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluționează notificările și, în niciun caz de a stabili o obligație în nume propriu în sarcina primarului.

Mai mult, dispozițiile art. 26 alin. (4) al Legii nr. 247/2005 fac vorbire și despre conduita procesuală ce trebuie adoptată de entitatea care a emis dispoziția motivată în situația în care această dispoziție este atacată în justiție de persoana îndreptățită. Folosind sintagma „entitatea care a emis dispoziția" legiuitorul a avut în vedere unitatea deținătoare a imobilului, adică unitatea administrativ-teritorială (conform art. 21 alin. (4) din lege) și nu primarul care, astfel cum s-a arătat anterior, este doar reprezentantul legal al persoanei juridice de drept public ce deține imobilul.

Deși, potrivit art. 77 din Legea nr. 215/2001, republicată, primăria este o structură cu activitate permanentă care aduce la îndeplinire efectivă hotărârile consiliului local și dispozițiile primarului, soluționând problemele curente ale localității în care funcționează, în cadrul de aplicare al Legii nr. 10/2001, anterior modificării și completării acestei legi prin Legea nr. 247/2005, primăriei i-a fost conferită calitatea de entitate obligată la restituire. Prin art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, se conferă calitate de entitate obligată la restituire unității administrativ-teritoriale (dispoziția se emite tot de primar), însă aceste prevederi nu înlătură calitatea pe care primăria a avut-o, potrivit legii, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Cât privește critica vizând nedepunerea tuturor actelor doveditoare, pe parcursul derulării procedurii administrative, ce a precedat emiterii dispoziției atacate, și aceasta apare ca neîntemeiată. Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare ale dreptului de proprietate ori, după caz, ale calității de asociat sau acționar al persoanei juridice, precum și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate și orice alte înscrisuri necesare dovedirii pretențiilor de restituire, decurgând din acest act normativ, pot fi depuse până la data soluționării notificării. Sintagma „data soluționării notificării” trebuie înțeleasă ca referindu-se la soluționarea notificării în oricare din cele două etape - administrativă, înaintea entității notificate sau judiciară - prin hotărâre irevocabilă a instanței de judecată, deoarece legiuitorul nu face nicio distincție între cele două faze procesuale de soluționare a notificării.

Din nicio dispoziție a legii nu rezultă că persoana îndreptățită, în combaterea deciziei de respingere a notificării, nu ar putea depune acte noi în instanță, din care să rezulte calitatea sa de proprietar sau de moștenitor al fostului proprietar al imobilului ce face obiectul cererii de restituire. Ca atare, cum legea nu cuprinde o asemenea dispoziție, prevalează principiul realizării dreptului în raport cu cel al respectării procedurii, conform prevederilor constituționale și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la garantarea dreptului de proprietate. Rolul instanței nu se poate rezuma la verificarea probelor administrate în etapa administrativă de soluționare a notificării, astfel cum susțin recurenții, întrucât ar fi contrar principiului aflării adevărului pentru o bună înfăptuire a justiției.

Singura sancțiune prevăzută de Legea nr. 10/2001 care atrage pierderea dreptului persoanei îndreptățite de a solicita în justiție măsuri reparatorii, este cea prevăzută de art. 22 alin. (5) pentru nerespectarea termenului de formulare a notificării. Prin urmare, nedepunerea de către reclamant a actelor doveditoare privind calitatea lui de moștenitor până la data soluționării notificării prin decizie sau dispoziție administrativă (sau depunerea unor acte ce cuprindeau inadvertențe cu privire la actele de stare civilă ale antecesorilor contestatorului), nu putea avea drept consecință imposibilitatea probării calității de moștenitor în etapa jurisdicțională, etapă în care poate fi complinită lipsa actelor doveditoare din etapa administrativă.

Critica pe care o invocă recurenții, în sensul că Legea nr. 10/2001 permite ca orice înscrisuri să fie depuse până la data soluționării notificării, astfel încât instanța nu mai putea lua în considerare actele depuse după această dată, nu poate fi primită, pentru că aceasta ar lipsi practic de conținut etapa judiciară a soluționării notificării, guvernată de principiul contradictorialității dezbaterilor, ceea ce presupune posibilitatea părților de a formula în fața instanței apărări și de a administra probe în dovedirea acestora, în scopul satisfacerii drepturilor subiective deduse judecății.

A admite opinia recurenților, în sensul de a nu da posibilitatea părții ce formulează contestație împotriva dispoziției sau deciziei administrative prin care s-a soluționat notificarea de restituire să administreze probe noi față de cele administrate în etapa administrativă, pe baza cărora instanța să-și întemeieze soluția, ar echivala în fapt cu o judecată formală, contrară dreptului la un proces echitabil în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ar avea ca efect îngrădirea accesului la justiție, recunoscut prin art. 21 din Constituție. Având în vedere considerentele expuse, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Lupeni și Primăria Municipiului Lupeni împotriva Deciziei nr. 166/A din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenții va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Față de culpa procesuală a recurenților, acestora le incumbă obligația achitării onorariului de avocat suportat de intimatul S.Z.A.C., onorariu redus conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Lupeni și Primăria Municipiului Lupeni împotriva Deciziei nr. 166/A din 04 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Obligă recurenții la 2.500 cheltuieli de judecată către intimatul S.Z.A.C., reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 octombrie 2011.