ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9285/2009

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 254 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul N.C.M.F. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Hunedoara și primarul Municipiului Petroșani, pentru următoarele motive: Reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii reglementate de Legea nr. 10/2001 pentru imobilele ce au aparținut antecesorilor săi C.D., G.M. și N.M. și care au fost preluate abuziv de stat în perioada regimului comunist. Reclamantul nu a făcut dovada notificării imobilului în termenul legal impus art. 22 din Legea nr. 10/2001 republicată sub sancțiunea expresă a decăderii din dreptul de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 75A din 9 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, pentru următoarele motive: Reclamantul a sesizat instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat despăgubiri pentru mai multe imobile preluate abuziv de stat în perioada de referință a legii, fără să efectueze procedura prealabilă prevăzută expres de lege, respectiv fără să se adreseze cu notificare unității deținătoare. Sancțiunea nerespectării termenului de trimitere a notificării, care a și fost prelungit de două ori ulterior cu câte 3 luni, constă în pierderea dreptului de a se solicita măsuri în justiție, atât în natură cât și prin echivalent, astfel cum prevede în mod expres art.22 alin.5 din Legea nr. 10/2001.

Recunoașterea sine die a posibilității persoanei interesate de a declanșa procedura de recuperare a imobilelor preluat abuziv de stat ar fi de natură să genereze un climat de insecuritate juridică în domeniul proprietății imobiliare pe o perioadă îndelungată sau nelimitată, aspect intolerabil într-un stat de drept. Imprescriptibilitatea dreptului de proprietate invocată de reclamant a fost înlăturată de instanță pe considerentul că legiuitorul poate, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, așa cum a procedat prin Legea nr. 10/2001. Liberul acces la justiție pe care îl invocă reclamantul, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții Europene, trebuie să fie efectiv, fără a fi însă un drept absolut.

Pot fi aduse restricții exercițiului acestui drept întrucât acesta, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, reglementare care poate varia în timp și spațiu, în funcție de resursele comunității și de nevoile indivizilor. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamantul-apelant, criticând-o pentru următoarele motive ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: - Având în vedere că imobilele construcții nu mai există, iar imobilele terenuri sunt ocupate de alte construcții în urma sistematizării localității, nu se poate pune problema insecurității juridice privind dreptul de proprietate asupra acestora, nefiind și neputând fi revendicate în natură.

- Deși se reține că legiuitorul a prorogat de două ori termenul de declanșare a procedurilor reparatorii nu se reține și motivul acestor prorogări, respectiv împrejurarea că pot fi persoane care nu au făcut demersuri reparatorii în termenul inițial stabilit. Aceasta este și situația sa, care, fiind stabilit în străinătate, a declanșat procedurile atunci când a luat cunoștință de aceste termene. - S-au făcut demersuri, anterior apariției legii, la autoritățile statului german, reclamanții arătându-și interesul față de dreptul reparatoriu al proprietăților preluate abuziv. - Principiul aplicării legii de la data publicării în Monitorul Oficial este valabil pe teritoriul țării unde se poate lua cunoștință de îndată de conținutul acesteia, iar, în cazul de față, în Germania, nu a existat această posibilitate.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: - Securitatea raporturilor juridice avute în vedere de instanța de apel constituie rațiunea edictării măsurilor legislative și termenelor precise cărora le sunt supuse procedurile aferente. Acest principiu trebuie apreciat ca vizând ordinea publică, generală și nu un aspect individual, în speță situația reclamantului-recurent. - Într-adevăr, rațiunea prelungirii termenului de formulare a notificărilor prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prin O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001, a fost tocmai de a li se da persoanelor îndreptățite posibilitatea declanșării procedurii prevăzute de această lege în ipoteza în care, din diferite motive, nu a fost respectat termenul inițial de 6 luni.

Aceste măsuri ale legiuitorului nu afectează însă în niciun fel sancțiunea aplicabilă în caz de nerespectare a termenului, chiar și prelungit, prevăzută de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, respectiv pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. - Eventualele demersuri făcute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu prezintă relevanță sub aspectul analizat, întrucât aceasta își produce efectele de la data intrării sale în vigoare, potrivit art. 1 C. civ. și art. 15 alin. (2) din Constituția României. Întreaga procedură prevăzută de această lege se derulează de la data intrării legii în vigoare. - Ultima critică nu poate fi primită, întrucât actul publicat în Monitorul Oficial își produce efectele cu respectarea principiului teritorialității, respectiv tuturor raporturilor juridice care iau naștere pe teritoriul statului respectiv.

Cum situația în speță vizează un raport juridic ce se naște pe teritoriul țării, intră sub reglementarea legislației naționale, iar elementului de extraneitate invocat de către reclamantul-recurent nu i se recunoaște nicio relevanță juridică. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate Înalta Curte va face aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va dispune respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, declarat de reclamantul N.C.M.F. împotriva deciziei nr. 75 A din 9 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 noiembrie 2009