SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererilor n 24428/03 și 26977/03 prezentate de Gheorghe ȘTEFAN și Gheorghe ȘTEF împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor L'lai (secțiunea a treia), care se întrunește la 23 mai 2006 într-o cameră compusă din dnii B.M. Zupančič președintele Caflisch Biersan Zagrebelsky Myjer David Thór Björgvinsson, Ziemele, judecători și dnii V. Berger; grefier de secțiune Având în vedere cererile menționate mai sus introduse la 3 și 7 iulie 2003, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ reclamanții, dnii Gheorghe Ștefan ( Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 ianuarie 2001, reclamanții au solicitat Consiliului Baroului din departamentul Maramureș ( 2 din Legea 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat, ei aveau dreptul de a fi înscriși în Ordinul Avocaților, fără examinare de intrare. La 1 iunie 2001, Consiliul departamental a audiat reclamanții, care au fost, de asemenea, supuse unui test scris. La 5 iunie 2001, prin două scrisori adresate Uniunii Avocaților ( Consiliul departamental a exprimat un aviz negativ cu privire la admiterea fără examinare a reclamanților în baroul Maramureș, pe motiv că Pe baza avizului consiliului de departament, Consiliul a respins cererile reclamanților. La 31 ianuarie 2002, reclamanții au contestat deciziile comisiei permanente și ale Consiliului Uniunii în fața tribunalului din Cluj și au explicat că respingerea cererii lor a fost arbitrară, deoarece legea 51/1995 le-a acordat dreptul de a fi înscrise în barou fără examinare și că consiliul departament avea doar un rol consultativ. Prin două hotărâri din 21 martie 2002, Curtea de Apel și-a acceptat acțiunea, considerând că reclamanții îndeplineau toate condițiile impuse de lege pentru a fi admiși la data de 21 martie 2002, fără examinare. Aceasta reține că reclamanții au răspuns corect la întrebările testului scris. Observând faptul că consiliul departamental nu a luat notă de aceste răspunsuri, ci că a exprimat un aviz negativ, instanța de apel a considerat că acest aviz era lipsit de orice temei obiectiv și că le-a încălcat dreptul recunoscut de lege de a fi reținute fără a fi examinate. Uniunea și baroul de la Maramureș au formulat o acțiune împotriva acestor hotărâri prin care se pretindeau că: în temeiul statutului profesiei de avocat, pentru a beneficia de înscrierea în barou fără examinare, candidații cu zece ani de experiență într-o profesie juridică trebuiau să facă un test privind organizarea și exercitarea profesiei, la care reclamanții nu au reușit. Prin două hotărâri din 30 ianuarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunile. 51/1995 în ceea ce privește organizarea și exercitarea profesiei de avocat, dreptul de a fi înscris la mailul Ordre se acordă după efectuarea unei examinări organizate în conformitate cu dispozițiile prezentei legi și ale statutului profesiei. La art. 16 alineatul (2) litera (b) derogă de la regula menționată anterior și creează o excepție în temeiul căreia persoana care a exercitat timp de zece ani funcția de judecător, procuror, notar sau consilier juridic poate deveni avocat fără a trece în discuție. Cu toate acestea, decizia referitoare la înscrierea în registru este atribuirea Uniunii, care la data la care organele sale sunt legate în conformitate cu legea. În ceea ce privește întrunirea condițiilor pentru a fi înscris la ..Ordre este făcută de consiliul departament în conformitate cu art. 32 alin. (1) din Statutul profesiei, după verificarea cunoștințelor candidatului cu privire la organizarea și exercitarea profesiei (...) Având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au caracterul unei permisii care se referă numai la o posibilitate și nu la dreptul de a fi înscris în registru fără examinare și având în vedere faptul că autoritățile competente au constatat că prestarea [reclamantului] nu a fost satisfăcătoare (...), Curtea concluzionează că acțiunea reclamantului este greșit întemeiată. În ceea ce privește al doilea reclamant, Curtea Supremă încheie În conformitate cu Legea nr. 51/1995 și cu Statutul profesiei, autoritățile competente pentru soluționarea cererii reclamantului și-au justificat în mod legal refuzul de a autoriza înscrierea în registru fără examinare. Având în vedere aceste circumstanțe, condiția impusă reclamantului pentru a fi admis în profesie, și anume succesul unei examinări, este conformă cu Legea 51/1995 și cu Statutul. Într-adevăr, reclamantul are vocația de a fi înscris în land, dar convertirea acestei vocații într-un drept nu se poate realiza decât printr-o examinare prealabilă. În 2003, primul reclamant a făcut o nouă cerere de înscriere în la În ianuarie 2004, primul reclamant a fost autorizat să își deschidă cabinetul la Târgu Mureș. În aprilie 2004, cel de-al doilea reclamant a depus o cerere de înscriere în barou a Departamentului Satu Mare, situat la aproximativ 70 km de domiciliul său. Consiliul departamental a transmis comisiei permanente un aviz negativ pe baza căruia, la 21 mai 2004, aceasta din urmă a respins cererea. Al doilea reclamant a formulat o acțiune în fața Consiliului Uniunii. În conformitate cu modificările aduse Legii nr. 51/1995 din 16 iunie 2004, Consiliul departamental a devenit competent să soluționeze cererile de înscriere în registru. Printr-o decizie din 28 martie 2005, Consiliul a respins cererea celui de-al doilea reclamant, care a atacat această decizie în fața tribunalului din Oradea. Printr-o hotărâre din 9 mai 2005, Curtea Supremă de Justiție a acceptat acțiunea prin care cel de-al doilea reclamant a îndeplinit toate condițiile legale pentru a fi înscris în cadrul Ordinului. Pe baza unei acțiuni a Uniunii, prin hotărârea din 1 noiembrie 2005, Curtea Supremă de Justiție s-a pronunțat asupra hotărârii judecătorești. La martie 2006, al doilea reclamant a fost autorizat să își deschidă cabinetul la Satu Mare. Dreptul și practica internă relevante Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat Art. 16 Dreptul de a fi înscris la:Ordre este supus unei examinări organizate în conformitate cu dispozițiile prezentei legi și ale statutului profesiei. La cerere, poate fi înscris la:Ordin fără examinare titularul unei diplome de medic în drept persoana care, înainte de înscrierea în laci, a exercitat timp de cel puțin zece ani funcția de judecător, procuror, notar sau consilier juridic. Statutul profesiei de avocat art. 28 Candidatul care îndeplinește condițiile prevăzute de lege poate solicita decanului baroului înscris în barou în care dorește să exercite profesia. art. 29 alineatul (4) După înregistrarea cererii, în termen de patru zile, decanul desemnează, printre avocații baroului, un avocat raportor însărcinat cu efectuarea cercetărilor necesare cu privire la moralitatea și probitatea candidatului (...) art. 31 L a avocatului raportor prezintă decanului un raport scris în care își exprimă avizul motivat cu privire la admiterea sau respingerea cererii.art. 32 După depunerea raportului și verificarea cunoștințelor privind organizarea și exercitarea profesiei, consiliul baroului examinează reuniunea de către candidat a condițiilor pentru înscrierea în registru (...) și transmite avizul său motivat comisiei permanente a Uniunii (...) Art. 33 alin. (2) Candidatul poate solicita o reexaminare a deciziei Consiliului Uniunii cu privire la înscrierea sa în lad. Hotărârea din 25 februarie 2003 a Curții Supreme de Justiție C.O., care a exercitat de peste zece ani profesia de consilier juridic la Baia Mare, a solicitat, în mod direct, înscrierea sa în barou a Departamentului Maramures. Consiliul departamental a emis, la 5 iunie 2001, un aviz negativ pe baza căruia, la 15 decembrie 2001, Consiliul Uniunii a respins cererea sa. Prin Hotărârea din 10 iulie 2002, Curtea de apel a Clujului, cu o motivație identică cu cea adoptată în cauzele reclamanților, a primit acțiunea și a condamnat Uniunea la înscrierea în Uniune a Ordinului fără examinare. Uniunea a formulat o acțiune prin care se susținea că înregistrarea în lad fără examinare nu era un drept, ci doar o oportunitate care face obiectul controlului gratiilor departamentale. Prin hotărârea din 25 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a respins acțiunea, considerând că, dacă un candidat ar fi avut experiența profesională cerută de lege și dacă ar fi fost într-o situație dificilă, dreptul său de a fi înscris la mai mult decât legea, iar Uniunea nu ar fi putut împiedica exercitarea acesteia. Hotărârile din 22 noiembrie 1996, 6 martie 1998, 23 mai 2000, 10 Decembrie 2002 și 29 ianuarie 2003 ale Curții Supreme de Justiție În aceste hotărâri, Curtea Supremă și-a confirmat jurisprudența conform căreia ..includerea la ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de încălcarea dreptului lor la un proces echitabil pe motiv că Curtea Supremă de Justiție a pronunțat, în cazul lor, hotărâri care merg împotriva jurisprudenței sale constante. Ei consideră că poziția adoptată de Curtea Supremă în cazurile lor aduce atingere principiului securității juridice. Pe aceeași bază, al doilea reclamant se plânge de durata procedurii. Citând la art. 8 din convenție, reclamanții se plâng de un obstacol în calea dreptului lor de a-și alege liber profesia. 6 alin. (1), ei fac o discriminare față de alte persoane care, în situații similare cu ale lor, au câștigat un câștig de cauză în fața Curții Supreme de Justiție. În această privință, ei susțin în special că se află într-o situație identică cu cea a C.O. care, prin hotărârea Curții Supreme de Justiție din 25 februarie 2003 este recunoscut dreptul de a fi înscris în Baroul Maramureș fără examinare. ÎN SPECIAL Reclamanții invocă o încălcare a articolului 1 din convenție din cauza jurisprudenței contradictorii a Curții Supreme de Justiție. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. Al doilea reclamant invocă, de asemenea, o încălcare a articolului 1 din cauza duratei procedurii. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și latura litigiului pentru cei interesați (Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII). În speță, Curtea constată că procedura a început la 15 ianuarie 2001, data la care a fost introdusă cererea de înscriere în ladră, și se încheie la 30 ianuarie 2003 prin hotărârea Curții Supreme de Justiție. Prin urmare, aceasta a durat doi ani și cincisprezece zile, perioadă în cursul căreia două instanțe s-au pronunțat pe fond. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu nu a fost excesivă. În consecință, acest fapt este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție. Invocând art. 8 din Convenție, reclamanții denunță o încălcare a dreptului lor de a-și alege liber profesia. Curtea amintește că respectarea vieții private include, într-o anumită măsură, dreptul persoanei fizice de a stabili și dezvolta relații cu semenii săi, în special în cadrul activităților profesionale ale membrilor unei profesii liberale (Niemietz c. Germania, Hotărârea din 16 decembrie 1992, seria A n 251 B, p. 33, § 29). Cu toate acestea, aceasta arată că Convenția nu recunoaște, ca atare, dreptul la muncă nici mai mult decât recunoaște dreptul de a-și alege propria ocupație; prin urmare, acest aspect este incompatibil cu dispozițiile Convenției și trebuie respins în conformitate cu art. 3 și 4 din Convenție. Invocând art. 14 din Convenție, coroborat cu art. 6 alineatul (1), reclamanții declară o discriminare față de alte persoane care au beneficiat de dreptul de a fi înscrise la .Ordin fără examinare. În ceea ce privește aceleași fapte ca cele examinate pe teren la art. 6 alineatul (1), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide, să se alăture cererilor de amânare a examinării spătarului întemeiat pe art. 6 alin. (1) din Convenție, cu condiția ca acesta să se refere la jurisprudența contradictorie a Curții Supreme de Justiție Declară cererile inadmisibile pentru surplus. Vincent Berger Bo šjan M. Zupančič Moduler Președinte
des requêtes n
os
24428/03 et 26977/03
présentées par Gheorghe ȘTEFAN et Gheorghe ȘTEF
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 23 mai 2006 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
L.
Caflisch
,
C.
Bîrsan
,
V.
Zagrebelsky
,
E.
Myjer
,
David Thór
Björgvinsson,
M
me
I.
Ziemele,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu les requêtes susmentionnées introduites les 3 et 7 juillet 2003,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, MM. Gheorghe Ștefan («
le premier requérant
») et Gheorghe Ștef («
le second requérant
»), sont des ressortissants roumains, nés respectivement en 1954 et 1944 et résidant à Baia Mare.
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Le 15 janvier 2001, les requérants demandèrent au conseil du barreau du département de Maramureș («
le conseil départemental
») leur inscription au barreau sans examen. Ils firent valoir qu’ils exerçaient la profession de juriste d’entreprise depuis plus de dix ans et qu’en vertu de l’article
14
§
2 de la loi
n
o
51/1995 sur l’organisation de la profession d’avocat, ils avaient droit à être inscrits à l’Ordre des avocats («
l’Ordre
») sans examen d’entrée.
Le 1
er
juin 2001, le conseil départemental auditionna les requérants, qui furent également soumis à un test écrit. Le 5 juin 2001, par deux lettres adressées à l’Union des avocats («
l’Union
»), le conseil départemental exprima un avis négatif à l’égard de l’admission sans examen des requérants au barreau de Maramureș, au motif que «
leur prestation à l’entretien et au test écrit n’avait pas été convaincante
».
Le 13 juin 2001, la commission permanente de l’Union («
la commission permanente
»), se fondant sur l’avis du conseil départemental, rejeta les demandes des requérants. Les contestations introduites par les requérants auprès du conseil de l’Union furent rejetées le 15 décembre 2001.
Le 31 janvier 2002, les requérants contestèrent les décisions de la commission permanente et du conseil de l’Union devant la cour d’appel de Cluj. Ils exposaient que le rejet de leur demande était arbitraire car la loi
n
o
51/1995 leur conférait le droit à être inscrits au barreau sans examen et que le conseil départemental n’avait qu’un rôle consultatif.
Par deux arrêts du 21 mars 2002, la cour d’appel accueillit leur action, jugeant que les requérants remplissaient toutes les conditions requises par la loi pour être admis à l’Ordre sans examen. Elle retint que les requérants avaient correctement répondu aux questions du test écrit. Observant que le conseil départemental n’avait pas noté ces réponses, mais qu’il avait exprimé un avis négatif, la cour d’appel jugea que cet avis était dépourvu de toute base objective et qu’il avait porté atteinte à leur droit reconnu par la loi d’être inscrits à l’Ordre sans examen.
L’Union et le barreau de Maramureș formèrent un recours contre ces arrêts alléguant qu’en vertu du Statut de la profession d’avocat, pour bénéficier de l’inscription au barreau sans examen, les candidats ayant au mois dix ans d’expérience dans une profession juridique devaient passer un test sur l’organisation et l’exercice de la profession, auquel les requérants avaient échoué.
Par deux arrêts du 30 janvier 2003, la Cour suprême de justice accueillit les recours.
S’agissant du premier requérant, elle motiva l’arrêt dans les termes suivants
:
«
Selon l’article 16 § 1 de la loi n
o
51/1995 concernant l’organisation et l’exercice de la profession d’avocat, le droit d’être inscrit à l’Ordre est octroyé après avoir passé un examen organisé conformément aux dispositions de la présente loi et du statut de la profession.
L’article 16 § 2 b) déroge de la règle susmentionnée et crée une exception en vertu de laquelle la personne qui a exercé pendant dix ans la fonction de juge, procureur, notaire ou conseiller juridique, peut devenir avocat sans passer d’examen.
Toutefois, la décision concernant l’inscription à l’Ordre est l’attribut de l’Union, qui l’exerce par ses organes dans les conditions de la loi.
L’appréciation quant à la réunion des conditions pour être inscrit à l’Ordre est faite par le conseil départemental conformément à l’article 32 § 1 du Statut de la profession, après la vérification des connaissances du candidat concernant l’organisation et l’exercice de la profession (...)
Vu que les dispositions de l’article 16 § 2 de la loi n
o
51/1995 ont le caractère d’une permission ouvrant à l’intéressé seulement une possibilité et non un droit à être inscrit à l’Ordre sans examen, et compte tenu du fait que les autorités compétentes ont constaté que la prestation du [requérant] n’avait pas été satisfaisante (...), la Cour conclut que l’action du requérant est mal fondée.
»
Quant au second requérant, la Cour suprême conclut
:
«
En vertu de la loi n
o
51/1995 et du Statut de la profession, les autorités compétentes pour trancher la demande du requérant ont légalement justifié leur refus d’autorisation de l’inscription à l’Ordre sans examen.
Au vu de ces circonstances, la condition imposée au requérant pour être admis dans la profession, à savoir la réussite à un examen, est conforme à la loi
n
o
51/1995 et au Statut.
En effet, le requérant a vocation à être inscrit à l’Ordre, mais la conversion de cette vocation en un droit ne peut se réaliser que par le biais d’un examen préalable.
»
En 2003, le premier requérant fit une nouvelle demande d’inscription à l’Ordre auprès du barreau du département de Mureș, situé à environ 200
kilomètres de son domicile. Le conseil départemental rendit un avis favorable sur sa demande et, par une décision du 12
décembre
2003, le conseil de l’Union autorisa son inscription à ce barreau sans examen. Le
12
janvier 2004, le premier requérant fut autorisé à ouvrir son cabinet à Târgu
Mureș.
Le 1
er
avril 2004, le second requérant fit une demande d’inscription sans examen au barreau du département de Satu Mare, situé à environ 70
kilomètres de son domicile. Le conseil départemental transmit à la commission permanente un avis négatif sur la base duquel, le 21 mai 2004, cette dernière rejeta la demande. Le second requérant forma un recours devant le conseil de l’Union.
En vertu des modifications de la loi n
o
51/1995 intervenues le 16
juin
2004, le conseil départemental devint compétent pour trancher les demandes d’inscription à l’Ordre. Par une décision du 28
mars
2005, il rejeta la demande du second requérant, qui attaqua cette décision devant la cour d’appel d’Oradea.
Par un arrêt du 9 mai 2005, la cour d’appel accueillit l’action estimant que le second requérant remplissait toutes les conditions légales pour être inscrit à l’Ordre.
Sur recours de l’Union, par un arrêt du 1
er
novembre
2005, la Cour
suprême de Justice confirma l’arrêt de la cour d’appel. Le
6
mars
2006, le second requérant fut autorisé à ouvrir son cabinet à Satu
Mare.
B.
Le droit et la pratique internes pertinents
1.
Loi n
o
51/1995 sur l’organisation et l’exercice de la profession d’avocat
Article 16
«
1.
Le droit à être inscrit à l’Ordre est soumis à un examen organisé conformément aux dispositions de la présente loi et du Statut de la profession.
2.
Sur demande, peut être inscrit à l’Ordre sans examen
:
a)
le titulaire d’un diplôme de docteur en droit
;
b)
celui qui, avant l’inscription à l’Ordre, a exercé pendant au moins dix ans la fonction de juge, procureur, notaire, ou conseiller juridique.
»
2.
Statut de la profession d’avocat
Article 28
«
Le candidat qui remplit les conditions prévues par la loi peut demander au doyen du barreau l’inscription au barreau dans lequel il souhaite exercer la profession.
»
Article 29 § 4
«
Après l’enregistrement de la demande, dans un délai de quatre jours, le doyen désigne, parmi les avocats du barreau, un avocat rapporteur chargé de faire les recherches nécessaires concernant la moralité et la probité du candidat (...)
»
Article 31
«
L’avocat rapporteur soumet au doyen un rapport écrit dans lequel il exprime son avis motivé sur l’admission ou le rejet de la demande.
»
Article 32
«
Après le dépôt du rapport et la vérification des connaissances concernant l’organisation et l’exercice de la profession, le conseil du barreau examine la réunion par le candidat des conditions pour l’inscription à l’Ordre (...) et transmet son avis motivé à la commission permanente de l’Union (...)
»
Article 33 § 2
«
Le candidat peut demander une fois le réexamen de la décision du conseil de l’Union concernant son inscription à l’Ordre.
»
3.
Arrêt du 25 février 2003 de la Cour suprême de justice
C.O., exerçant depuis plus de dix ans la profession de conseiller juridique à Baia Mare, demanda, à l’instar des requérants, son inscription sans examen au barreau du département de Maramures.
Le conseil départemental rendit le 5 juin 2001 un avis négatif sur la base duquel, le 15 décembre 2001, le conseil de l’Union rejeta sa demande. Par un arrêt du 10 juillet 2002, la cour d’appel de Cluj, avec une motivation identique à celle adoptée dans les affaires des requérants, accueillit l’action et condamna l’Union à l’inscrire à l’Ordre sans examen.
L’Union forma un recours alléguant que l’inscription à l’Ordre sans examen n’était pas un droit mais seulement une opportunité faisant l’objet du contrôle des barreaux départementaux.
Par un arrêt du 25 février 2003, la Cour suprême de Justice rejeta le recours, jugeant que si un candidat avait l’expérience professionnelle requise par la loi et s’il n’était pas dans une situation d’incompatibilité, son droit à être inscrit à l’Ordre découlait de la loi et l’Union ne pouvait pas entraver son exercice.
4.
Arrêts des 22 novembre 1996, 6 mars 1998, 23 mai 2000, 10
décembre 2002 et 29 janvier 2003 de la Cour suprême de justice
Dans ces arrêts, la Cour suprême a confirmé sa jurisprudence selon laquelle l’inscription à l’Ordre sans examen était pour la personne qui remplissait les conditions de la loi, un droit et non pas une possibilité laissée à l’appréciation discrétionnaire de l’Union.
1.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la violation de leur droit à un procès équitable au motif que la Cour suprême de justice a prononcé, dans leurs cas, des arrêts qui vont à l’encontre de sa jurisprudence constante. Ils estiment que la position adoptée par la Cour suprême dans leurs cas porte atteinte au principe de la sécurité juridique.
2.
Sur le même fondement, le second requérant se plaint de la durée de la procédure.
3.
Citant l’article 8 de la Convention, les requérants se plaignent d’une entrave à leur droit de choisir librement leur profession.
4.
Sous l’angle de l’article 14 de la Convention combiné avec l’article
6 § 1, ils allèguent une discrimination par rapport à d’autres personnes qui, dans des situations similaires à la leur, ont eu gain de cause devant la Cour suprême de Justice.
A cet égard, ils font notamment valoir qu’ils se trouvaient dans une situation identique à celle de C.O. qui, par l’arrêt de la Cour suprême de justice du 25
février
2003, s’est vu reconnaître le droit à être inscrite au barreau de Maramureș sans examen.
1.
Les requérants allèguent une violation de l’article
6
§
1 de la Convention en raison de la jurisprudence contradictoire de la Cour suprême de Justice.
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de le communiquer au gouvernement défendeur conformément à l’article
54
§
3
b) de son règlement.
2.
Le second requérant allègue également une violation de l’article
6
§
1 en raison de la durée de la procédure.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes, ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (
Frydlender c.
France
[GC], n
o
En l’espèce, la Cour note que la procédure a débuté le 15
janvier
2001, date de l’introduction de la demande d’inscription à l’Ordre, et s’est terminée le 30 janvier 2003 par l’arrêt de la Cour suprême de justice. Elle a donc duré deux ans et quinze jours, période au cours de laquelle deux
juridictions se sont prononcées sur le fond de l’affaire.
Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse n’a pas été excessive.
Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article
35
§§
3 et 4 de la Convention.
3.
Invoquant l’article 8 de la Convention, les requérants dénoncent une atteinte à leur droit de choisir librement leur profession.
La Cour rappelle que le respect de la vie privée englobe, dans une certaine mesure, le droit pour l’individu de nouer et développer des relations avec ses semblables notamment dans le cadre des activités professionnelles des membres d’une profession libérale (
Niemietz c. Allemagne
, arrêt du 16
décembre 1992, série A n
o
251
‑
B, p. 33, §
29).
Toutefois, elle relève que la Convention ne reconnaît pas, comme tel, le droit au travail pas plus qu’elle ne reconnaît le droit de choisir son métier.
Il s’ensuit que ce grief est incompatible
ratione materiae
avec les dispositions de la Convention et doit être rejeté conformément à l’article
35
§§
3 et 4 de la Convention.
4.
Invoquant l’article 14 de la Convention combiné avec l’article 6 § 1, les requérants allèguent une discrimination par rapport à d’autres personnes qui ont bénéficié du droit d’être inscrites à l’Ordre sans examen.
Le grief portant sur les mêmes faits que ceux examinés sur le terrain de l’article 6 § 1, la Cour estime inutile de l’examiner séparément.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Ajourne
l’examen du grief tiré de l’article 6 § 1 de la Convention pour autant qu’il concerne la jurisprudence contradictoire de la Cour suprême de justice
;
Déclare
les requêtes irrecevables pour le surplus.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président