AFFAIRE ILIE ȘERBAN c. ROUMANIE

AFFAIRE ILIE ȘERBAN c. ROUMANIE (CtEDO, 2012)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ILIE ȘERBAN c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 17984/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 10 iulie 2012 DEFINIF 10/10/2012/2012 Această hotărâre a devenit definitivă în temeiul articolului 44 alineatul (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza Ilie Șerban c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune, După ce a intenționat în camera Consiliului la 19 iunie 2012, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o sentință (n 17984/04) îndreptat împotriva României și al cărui resortisant al acestui stat, dl Ilie Șerban ( A fost reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 21 septembrie 2009, cererea a fost comunicată guvernului. După cum permite art. 29 alin. (1) din Convenție, s-a decis, de asemenea, ca camera să se pronunțe în același timp cu privire la admisibilitate și la fond. În urma deportării dlui Corneliu Biersan, judecător ales în temeiul României (art. 28 din Regulamentul de procedură), președintele camerei l-a numit pe Kristina Pardalos ca judecător ad hoc (articolele 26 alineatul (4) din Convenție și 29 alineatul (1) din Regulamentul de procedură). La 20 decembrie 2000, reclamantul a solicitat Consiliului Baroului din departament ( 51/1995 privind organizarea profesiei de avocat, el avea dreptul să fie înscris la Comisia Permanentă și Consiliul Uniunii Avocaților (□ Consiliul Uniunii Europene) au fost respinse la date care nu au fost precizate de solicitant. În ianuarie 2002, reclamantul a depus o nouă cerere de înscriere în barou fără examinare. La 2 februarie 2002, acesta a fost supus unei examinări scrise privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Consiliul juvenil a dat din nou un aviz negativ, pe motiv că reclamantul nu a reușit să examineze în scris. La 22 martie 2002, pe baza avizului Consiliului departamental, Comisia Permanentă a respins cererea reclamantului. Reclamantul nu a primit niciun răspuns la decizia pe care a prezentat-o în cadrul Consiliului Uniunii. 10. La 2 iulie 2002, reclamantul a contestat decizia Comisiei permanente în fața Tribunalului de apel din Alba Iulia. El a explicat că respingerea cererii sale era arbitrară, legea 51/1995 care îi conferă dreptul de a fi înscris în barou fără examinare și Consiliul departamental n . Printr-o hotărâre din 28 august 2002, instanța de apel a dat dreptul la acțiunea sa, considerând că reclamantul îndeplinea toate condițiile impuse de lege pentru a fi admis în lad fără examinare. 12. Uniunea avocaților a formulat o acțiune împotriva acestei hotărâri, susținând că, în conformitate cu Statutul ocupației de avocat, pentru a beneficia de înscrierea în barou fără examinare, candidații care aveau cel puțin zece ani de experiență într-o profesie juridică trebuiau să treacă o examinare privind organizarea și exercitarea profesiei, la care reclamantul nu reușise. 13. Printr-o hotărâre din 3 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a dat dreptul la acțiune, considerând că înscrierea în lacună este o posibilitate și nu un drept și că decizia comisiei permanente era legală, în măsura în care consiliul departamental emitea un aviz negativ. 51/1995 în ceea ce privește organizarea și exercitarea profesiei de avocat, persoana care a exercitat timp de zece ani funcția de judecător, procuror, notar sau consilier juridic poate deveni avocat fără a lua în considerare. Cu toate acestea, decizia cu privire la înscrierea la: Ordre este aquis-ul Uniunii, care este legat de organele sale în condițiile legii. În măsura în care dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 au deschis în mod liber numai o posibilitate și nu un drept de a fi înscris în lad fără examinare și având în vedere faptul că autoritățile competente au constatat că reclamantul nu a reușit să rezilieze cererea de admitere și au justificat în mod legal refuzul lor de a fi înscris în lacunună fără examinare, Curtea concluzionează că acțiunea reclamantului era nefondată 14. La 1 martie 2005, reclamantul a fost înscris în baroul de [45], în urma unui aviz favorabil al Consiliului departamental cu privire la o nouă cerere de înscriere în registru. La 1 mai 2006, reclamantul a fost transferat la cerere în baroul Dolj. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNELE PERTINENTE 15. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în hotărârea din 25 februarie 2003, Curtea Supremă de Justiție a hotărât că, dacă un candidat ar avea experiența profesională impusă de lege și siil? dreptul de a fi înscris în Ordinul din 22 noiembrie 1996, 6 martie 1998, 23 mai 2000, 10 decembrie 2002, 29 ianuarie 2003, 16 septembrie 2004, 27 În ianuarie, 25 februarie și 23 martie 2005, Curtea Supremă de Justiție a statuat că înscrierea în registru fără examinare a fost, pentru persoana care îndeplinește condițiile legii, un drept și nu o posibilitate lăsată la aprecierea discreționară a Uniunii. Reclamantul susținea că hotărârea din 3 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție prin care a respins cererea de admitere la barou fără examinare a încălcat principiul securității juridice 19. Guvernul excită pierderea calității de victimă a reclamantului, în sensul art. 34 din Convenție. El reamintește că, pentru ca un reclamant să se poată pretinde victimă, în sensul acestui articol, nu numai că are această calitate în momentul introducerii cererii, ci și în cursul procedurii în fața Curții. Guvernul invocă și cauzele Stoicescu c. România ((revizuire), nr 31551/96, 21 septembrie 2004) și Neguste Mekonnen c. România ((dec.), n 19011/06, 25 noiembrie 2008). Guvernul a arătat că, după respingerea primei sale cereri de admitere la barou fără examinare, reclamantul a obținut înscrierea la barou la 1 martie 2005. Curtea amintește că o măsură favorabilă reclamantului nu este suficientă, în principiu, pentru a-i retrage calitatea de victimă, decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în esență, apoi au reparat încălcarea Convenției Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Recuperarea hotărârilor și a Deciziilor 1996 III). În speță, chiar dacă înscrierea reclamantului în barou ar putea părea a fi o recunoaștere în esență a dreptului său de a beneficia de înscrierea în arest fără examinare, Curtea consideră că această măsură nu îi oferă o despăgubire adecvată în sensul jurisprudenței Curții. Într-adevăr, timp de mai mult de cinci ani, reclamantul a fost în lacună cu ocupația de avocat, fără a primi ulterior nici o reparație. 22. Prin urmare, Curtea respinge excepția de la Guvern. II. PE VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 23. La art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) asupra admisibilității 24. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 25. Recurentul se plânge de încălcarea dreptului său la un proces echitabil pe motiv că, în cazul său, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o hotărâre care contravine jurisprudenței sale constante. El arată că se afla într-o situație identică cu cea a altor consilieri juridici care au fost recunoscuți dreptul de a fi înscriși în barou fără examinare. 26. Prin urmare, consideră că poziția adoptată la 3 octombrie 2003 de Curtea Supremă în cauza sa aduce atingere principiului securității juridice. 27. Guvernul subliniază faptul că reclamantul nu și-a adus în discuție cauza, în special că nu a trimis copii ale hotărârilor contrare celui pronunțat în cauza sa în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispozițiilor legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Acesta susține, de asemenea, că hotărârea cu privire la reclamant nu poate fi calificată drept "arbitrară" și, prin urmare, că nu poate aduce atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil, din moment ce Curtea Supremă a analizat și a răspuns în detaliu tuturor argumentelor reclamantului și că aceasta și-a motivat suficient hotărârea. 28. Guvernul adaugă că, începând cu anul 2004, jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (fosta Curte Supremă) a fost întotdeauna în favoarea admiterii fără examinarea foștilor consilieri juridici în profesia de avocat. 29. Curtea a constatat deja în hotărârea Ștefan și Ștef citată anterior, într-o serie de hotărâri, variind între 1996 și 2005, Curtea Supremă de Justiție (devenită Înalta Curte de Casație și Justiție) a statuat că dispozițiile Legii nr. 51/1995 se referă la avocații de întreprindere care au exercitat, timp de mai mult de zece ani, dreptul de a avea acces la. 30. Curtea constată că, spre deosebire de jurisprudența sa constantă care confirmă acest drept, Curtea Supremă de Justiție a adoptat o soluție contrară în cauza reclamantului. Or, este necesar să se constate că: Hotărârea din 3 octombrie 2003 nu poate fi calificată drept revigorare jurisprudențială întemeiată pe o nouă Interpretarea legii. Într-adevăr, Curtea Supremă de Justiție nu a explicat pe deplin motivele schimbării poziției sale și a revenit ulterior la jurisprudența sa constantă. În acest context, hotărârea de negare a reclamantului dreptul de a beneficia de dispozițiile Legii 51/1995 apare ca singular și arbitrar Ștefan și Ștef menționate anterior, § 35). 31. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 14 ÎNCHEIAT CU ARTICOLUL 6 DIN CONVENȚIE 32. Reclamantul denunță un tratament discriminatoriu în raport cu alte persoane aflate într-o situație similară cu a sa. 33. Având în vedere concluziile sale de la punctul 31 de mai sus, Curtea concluzionează că acest litigiu trebuie declarat admisibil, dar că nu este necesar să se pronunțe asupra fondului (a se vedea, mutatis mutandis, printre altele, Laino c. Italia [GC], nr 33158/96, § 25, CEDH 1999-I Biserica Catolică din anul C. Grecia, 16 decembrie 1997, § 50, Rec., 1997-VIII Ruianu c. România 34647/97, § 74, 17 iunie 2003). IV. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită plata a 100 000 EUR pentru prejudiciul moral. 36. Guvernul solicită Curții să respingă aceste pretenții, ................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................. Curtea arată că singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în speță în faptul că reclamantul nu a putut beneficia de garanțiile prevăzute la art. 6. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral incontestabil. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41 din Convenție, aceasta acordă reclamantului 3 000 EUR pentru prejudiciul moral. Proaspăt și cheltuieli de judecată 38. Reclamantul nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată. Prin urmare, nu se va aloca nicio sumă în acest sens. Interese moratorii 39. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESAR, CURȚA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că nu este necesar să se examineze ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... EUR (trei mii EUR) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale, pentru a fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 10 iulie 2012, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE ILIE ȘERBAN c. ROUMANIE

(Requête n

o

17984/04)

ARRÊT

STRASBOURG

10 juillet 2012

DÉFINITIF

10/10/2012

Cet arrêt est devenu définitif en vertu de l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Ilie Șerban c. Roumanie,

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Ineta Ziemele,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

juges,

et de Santiago Quesada,

greffier

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 juin 2012,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

17984/04) dirigée contre la Roumanie et dont un ressortissant de cet État, M. Ilie Șerban («

le requérant

»), a saisi la Cour le 1

er

avril 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le gouvernement roumain («

le Gouvernement

») a été représenté par son agent, M. Răzvan-Horațiu Radu, du ministère des Affaires étrangères.

3.

Le 21 septembre 2009, la requête a été communiquée au Gouvernement. Comme le permet l’article 29 § 1 de la Convention, il a en outre été décidé que la chambre se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond.

4.

A la suite du déport de M. Corneliu Bîrsan, juge élu au titre de la Roumanie (article 28 du règlement), le président de la chambre a désigné M

me

Kristina Pardalos pour siéger en qualité de juge

ad hoc

(articles 26 § 4 de la Convention et 29 § 1 du règlement).

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

5.

Le requérant est né en 1953 et réside à Petroșani.

6.

Le 20 décembre 2000, le requérant demanda au conseil du barreau du département de Hunedoara («

le conseil départemental

») son inscription au barreau sans examen. Il fit valoir qu’il exerçait la profession de juriste d’entreprise depuis plus de dix ans et qu’en vertu de l’article 14

§

2 de la loi

n

o

51/1995 sur l’organisation de la profession d’avocat, il avait droit à être inscrit à l’Ordre des avocats («

l’Ordre

») sans examen d’entrée.

7.

Le 1

er

août 2001, le conseil départemental exprima un avis négatif à l’égard de l’admission sans examen du requérant au barreau de Hunedoara. Les contestations introduites par le requérant auprès de la Commission permanente de l’Union des avocats («

la Commission permanente

») et du Conseil de l’Union des avocats («

Conseil de l’Union

») furent rejetées à des dates non précisées par le requérant.

8.

En janvier 2002, le requérant déposa une nouvelle demande d’inscription au barreau sans examen. Le 2 février 2002, il fut soumis à un examen écrit sur l’organisation et l’exercice de la profession d’avocat. Le conseil départemental rendit à nouveau un avis négatif, au motif que le requérant avait échoué à l’examen écrit.

9.

Le 22 mars 2002, se fondant sur l’avis du conseil départemental, la Commission permanente rejeta la demande du requérant. Le requérant n’a pas reçu de réponse à la contestation qu’il a introduite auprès du conseil de l’Union.

10.

Le 2 juillet 2002, le requérant contesta la décision de la Commission permanente devant la cour d’appel d’Alba Iulia. Il exposa que le rejet de sa demande était arbitraire, la loi

no

51/1995 lui conférant le droit d’être inscrit au barreau sans examen et le conseil départemental n’ayant qu’un rôle consultatif.

11.

Par un arrêt du 28 août 2002, la cour d’appel fit droit à son action, jugeant que le requérant remplissait toutes les conditions requises par la loi pour être admis à l’Ordre sans examen.

12.

L’Union des avocats forma un recours contre cet arrêt, en alléguant qu’en vertu du Statut de la profession d’avocat, pour bénéficier de l’inscription au barreau sans examen, les candidats ayant au moins dix ans d’expérience dans une profession juridique devaient passer un examen sur l’organisation et l’exercice de la profession, examen auquel le requérant avait échoué.

13.

Par un arrêt du 3 octobre 2003, la Cour suprême de justice fit droit au recours, estimant que l’inscription à l’Ordre est une possibilité et non un droit et que la décision de la commission permanente était légale, dans la mesure où le conseil départemental avait rendu un avis négatif. Elle jugea que selon l’article 16 § 2 de la loi n

o

51/1995 concernant l’organisation et l’exercice de la profession d’avocat, la personne qui a exercé pendant dix ans la fonction de juge, procureur, notaire ou conseiller juridique, peut devenir avocat sans passer d’examen. Toutefois, la décision concernant l’inscription à l’Ordre est l’attribut de l’Union, qui l’exerce par ses organes dans les conditions de la loi. Dans la mesure où les dispositions de l’article

16 § 2 de la loi n

o

51/1995 ouvraient à l’intéressé seulement une possibilité et non un droit à être inscrit à l’Ordre sans examen, et compte tenu du fait que les autorités compétentes avaient constaté que le requérant avait échoué à l’examen d’admission et avaient légalement justifié leur refus d’autorisation d’inscription à l’Ordre sans examen, la Cour conclut que l’action du requérant était mal fondée.

14.

Le 1er mars 2005, le requérant fut inscrit au barreau de Hunedoara, à la suite d’un avis favorable du conseil départemental sur une nouvelle demande d’inscription à l’Ordre qu’il avait déposée. Le 1er mai 2006, le requérant fut transféré sur demande au barreau de Dolj.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

15.

Les dispositions légales et la jurisprudence interne pertinentes sont décrites dans l’arrêt

Ștefan et Ștef

c. Roumanie

(n

os

24428/03 et 26977/03, §§

20-26, 27 janvier 2009).

16.

Par un arrêt du 25 février 2003, la Cour suprême de Justice jugea que si un candidat avait l’expérience professionnelle requise par la loi et s’il n’était pas dans une situation d’incompatibilité, son

droit à être inscrit à l’Ordre découlait de la loi et l’Union ne pouvait pas entraver son exercice.

17.

Dans des arrêts rendus les 22 novembre 1996, 6 mars 1998, 23

mai

2000, 10

décembre

2002, 29

janvier

2003, 16

septembre

2004, 27

janvier, 25 février et 23 mars 2005, la Cour suprême de justice a jugé que l’inscription à l’Ordre sans examen était, pour la personne qui remplissait les conditions de la loi, un droit et non pas une possibilité laissée à

l’appréciation discrétionnaire de l’Union.

EN DROIT

I.

SUR L’EXCEPTION DU GOUVERNEMENT RELATIVEMENT À LA PERTE DE LA QUALITÉ DE «

VICTIME

»

18.

Le requérant alléguait que l’arrêt du 3 octobre 2003 de la Cour suprême de justice rejetant sa demande d’admission au barreau sans examen portait atteinte au principe de la sécurité juridique.

19.

Le Gouvernement excipe de la perte de qualité de victime du requérant, au sens de l’article 34 de la Convention. Il rappelle que pour qu’un requérant puisse se prétendre victime, au sens de cet article il faut non seulement qu’il ait cette qualité au moment de l’introduction de la requête, mais aussi au cours de la procédure devant la Cour. Le Gouvernement invoque également les affaires

Stoicescu c. Roumanie

((révision), n

o

31551/96, 21 septembre 2004) et

Negusse Mekonnen

c. Roumanie

((déc.), n

o

19011/06, 25 novembre 2008). Le Gouvernement relève qu’après le rejet de sa première demande d’admission au barreau sans examen, le requérant a obtenu l’inscription au barreau le 1

er

mars 2005.

20.

La Cour rappelle qu’une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à lui retirer la qualité de «

victime

» que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention

»

(

Amuur c. France

, 25 juin 1996, § 36,

Recueil des arrêts et décisions

1996

‑

III).

21.

En l’espèce, même si l’inscription du requérant au barreau pouvait passer pour une reconnaissance en substance de l’atteinte à son droit à bénéficier de l’inscription à l’Ordre sans examen, la Cour estime que cette mesure ne lui fournit pas une réparation adéquate au sens de la jurisprudence de la Cour. En effet, pendant plus de cinq ans, le requérant a été dans l’impossibilité d’exercer la profession d’avocat sans recevoir ultérieurement une quelconque réparation.

22.

Par conséquent, la Cour rejette l’exception du Gouvernement.

II.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

23.

Le requérant dénonce une atteinte au principe de la sécurité juridique. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

1.

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

A.

Sur la recevabilité

24.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs que celui-ci ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

25.

Le requérant se plaint de la violation de son droit à un procès équitable au motif que la Cour suprême de justice a prononcé, dans son cas, un arrêt qui va à l’encontre de sa jurisprudence constante. Il expose qu’il se trouvait dans une situation identique à celle des autres conseillers juridiques qui se sont vu reconnaître le droit à être inscrits au barreau sans examen.

26.

Dès lors, il estime que la position adoptée le 3 octobre 2003 par la Cour suprême dans son affaire porte atteinte au principe de la sécurité juridique.

27.

Le Gouvernement relève le fait que le requérant n’a pas étayé son grief, notamment qu’il n’a pas envoyé des copies des arrêts contraires à celui rendu dans son affaire quant à l’interprétation et à l’application des dispositions de la loi n

o

51/1995 sur l’organisation et l’exercice de la profession d’avocat. Il affirme également que l’arrêt concernant le requérant ne saurait être qualifié d’arbitraire et, par conséquent, qu’il ne saurait porter atteinte au droit du requérant à un procès équitable, dès lors que la Cour suprême a analysé et répondu de manière détaillée à tous les arguments du requérant et qu’elle a suffisamment motivé son arrêt.

28.

Le Gouvernement ajoute qu’à partir de l’année 2004, la jurisprudence de la Haute Cour de cassation et de justice (ancienne Cour Suprême) a toujours été en faveur de l’admission sans examen des anciens conseillers juridiques dans la profession d’avocat.

29.

La Cour a déjà constaté dans l’arrêt

Ștefan et Ștef

précité que, dans une série d’arrêts allant de 1996 à 2005, la Cour suprême de justice (devenue la Haute Cour de Cassation et de Justice) avait jugé que les dispositions de la loi n

o

51/1995 conféraient aux juristes d’entreprise ayant exercé pendant plus de dix ans le droit d’accéder à l’Ordre des avocats sans examen d’entrée.

30.

La Cour observe que, contrairement à sa jurisprudence constante confirmant ce droit, la Cour suprême de justice a adopté une solution opposée dans l’affaire du requérant. Or, force est de constater que l’arrêt du 3

octobre

2003 ne saurait être qualifié de revirement jurisprudentiel fondé sur une nouvelle

interprétation de la loi. En effet, la Cour suprême de justice n’a nullement expliqué les raisons du changement de sa position et elle est revenue ultérieurement à sa jurisprudence constante. Dans ce contexte, l’arrêt déniant au requérant le droit de bénéficier des dispositions de la loi

n

o

51/1995 apparaît comme singulier et arbitraire

(

Ștefan et Ștef

précité, § 35).

31.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

III.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 14 COMBINÉ AVEC L’ARTICLE 6 DE LA CONVENTION

32.

Le requérant dénonce un traitement discriminatoire par rapport à d’autres personnes placées dans une situation similaire à la sienne.

33.

Eu égard à ses conclusions figurant au paragraphe 31 ci-dessus, la Cour conclut que ce grief doit être déclaré recevable, mais qu’il

n’y a pas lieu à statuer sur le fond (voir,

mutatis mutandis

, entre autres,

Laino c.

Italie

[GC], n

o

33158/96, § 25, CEDH 1999-I

;

Église catholique de la Cannée c.

Grèce

, 16 décembre 1997, § 50,

Recueil

1997-VIII

et

Ruianu c.

Roumanie

,

n

o

34647/97, § 74, 17 juin 2003).

IV.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

34.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

35.

Le requérant réclame le versement de 100

000

EUR au titre du préjudice moral.

36.

Le Gouvernement prie la Cour de rejeter ces prétentions, estimant qu’elles ne sont pas justifiées et qu’elles n’ont aucun lien de causalité avec les violations alléguées de la Convention. En tout état de cause, il considère qu’un constat de violation des droits invoqués par le requérant pourrait constituer en soi une réparation suffisante des préjudices subis.

37.

La Cour relève que la seule base à retenir pour l’octroi d’une satisfaction équitable réside en l’espèce dans le fait que le requérant n’a pu jouir des garanties de l’article 6. La Cour estime que le requérant a subi un tort moral indéniable. Statuant en équité, comme le veut l’article

41 de la Convention, elle octroie au requérant 3

000

EUR au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

38.

Le requérant ne demande pas le remboursement de ses frais et dépens. Dès lors, aucune

somme ne sera allouée à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

39.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il n’y a pas lieu à examiner le grief tiré de l’article 14 combiné avec l’article 6 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 3

000

EUR (trois mille euros) plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 10 juillet 2012, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Greffier

Président