ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1225/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1225/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

La data de 20 octombrie 2009,

reclamantul E.C. a chemat în judecată pe pârâta SC M.T.B. G.F. SA pentru ca, în

temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, să se dispună anularea

Hotărârii AGEA nr. 5 din 22 septembrie 2006, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC

M.T.B. G.F. SA a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantului, în raport de faptul că, nu era acționar al pârâtei la data

adoptării hotărârii și nu a dovedit interesul în solicitarea nulității

hotărârii; a mai invocat și excepția puterii de lucru judecat, în raport de

Sentința comercială nr. 24/CC din 03 iulie 2007, definitivă și irevocabilă,

prin care s-a constatat legalitatea hotărârii AGEA nr. 5 din 22 septembrie

2006.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii.

Prin Sentința nr. 30/GC din 02 martie

2010, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost admisă acțiunea, s-a

constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a

Acționarilor nr. 5 din 22 septembrie 2006 și s-au respins excepțiile invocate

de pârâtă.

Pentru a hotărî în această modalitate,

examinând acțiunea și cu prioritate excepțiile ridicate prin întâmpinare și

concluzii scrise, în raport de totalitatea materialului probatoriu administrat

în cauză și de prevederile art. 125 alin. (5) și art. 132 din Legea nr.

31/1990, republicată, instanța a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 125 alin.

(5) din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului de administrație, directorii,

respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ori

funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea

nulității hotărârii, daca, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea

cerută.

Art. 132 alin. (2) din aceeași lege, evocă

posibilitatea ca hotărârile adunării generale contrare legii sau actului

constitutiv să fie atacate în justiție în termen de 15 zile de la data

publicării în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, de oricare dintre

acționarii care au luat parte la adunare sau care au votat contra și au cerut

să se insereze aceasta în proces ui-verbal al ședinței.

Alin. (3) al aceluiași articol

menționează că, atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la

acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice

persoană interesată.

In ceea ce privește excepția de

tardivitate a cererii, instanța a reținut că majoritatea normelor ce

reglementează formarea voinței sociale în cadrul adunării generale sunt de

ordine publică, deoarece ele protejează în același timp pe acționari și

creditul general. In această privință, s-a apreciat că nu se poate reține că

sancțiunea nerespectării interdicției de la art. 125 alin. (5), care afectează

formarea voinței sociale într-o adunare generală, poate fi nulitatea relativă,

când se încalcă o normă de ordine publică sancționată cu nulitate absolută, ce

poate fi invocată oricând.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantului, s-a reținut că, fiind vorba de o nulitate

absolută, așa cum s-a argumentat anterior, reclamantul trebuie să dovedească

interesul în formularea cererii.

In cauză, s-a

constatat că, reclamantul justifică acest interes legitim,

personal și direct, întrucât, la data

de 25 mai 2006, anterior adoptării hotărârii atacate, se adresase, alături de

alți reclamanți, cu o cerere în instanță prin care a solicitat înscrierea în

registrul acționarilor pârâtei a dreptului de proprietate asupra acțiunilor

dobândite pe cale legală.

Atunci când același reclamant a atacat

hotărârea AGEA nr. 1 din 16 martie 2007, prin sentința comercială nr. 19/CC din

25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, s-a reținut interesul

acestuia dat de soluționarea cererii de mai sus, soluție ce a fost reținută a

fi corectă prin decizia nr. 100/A-C din 16 octombrie 2009, dată de Curtea de

Apel Pitești.

De aceea, au fost apreciate ca

neîntemeiate argumentele pârâtei privind lipsa de interes a reclamantului în

atacarea hotărârii, pe motivul de nulitate prevăzut la art. 125 alin. (5) din

Legea nr. 31/1990, republicată.

Pentru a putea reține excepția puterii

de lucru judecat, tribunalul a

apreciat că

trebuie îndeplinite cumulativ, în raport de sentința comercială

nr.

24/CC din 03 iulie 2007, potrivit art. 1201 C. civ., cele trei elemente de

identitate: obiect, cauză și părți. In precedenta judecată a existat un alt

obiect, o altă cauză și alte părți.

Pe fondul cauzei, s-a constatat că, la

data de 22 septembrie 2006, a avut loc adunarea generală extraordinară a

acționarilor pârâtei SC M.T.B. C.F. SA, în cadrul căreia s-a adoptat hotărârea

nr. 5.

Din numărul de 280.920 de acțiuni ale

pârâtei, au fost prezente un număr de 261.596 acțiuni, reprezentând 93,116% din

capitalul social.

Acționarul SC A.C.B. T. SA, deținând

un număr de 176.637 acțiuni, reprezentând 62,877% din capitalul social la acea

dată, a fost reprezentat în adunare de către doamna P.E. și domnul P.Z.

Cele patru puncte

aflate pe ordinea de zi, potrivit proces ului-verbal

aflat la dosar, au fost aprobate cu un

număr de 176.637 voturi, reprezentând 62,877% din capitalul social. împotriva

adoptării s-au înregistrat un număr de 84.959 voturi, reprezentând 30,239% din

capitalul social total.

Conform actului constitutiv,

hotărârile se pot lua valabil cu votul acționarilor reprezentând jumătate plus

unu din capitalul social, respectiv 140.461 acțiuni.

Potrivit adeverinței nr. 6193 din 02

mai 2009, emisă de pârâta SC M.T.B. C.F. SA, domnul Z.P., care a reprezentat

acționarul SC A.C.B.T. SA în adunarea din 22 septembrie 2006, avea funcția de

director al pârâtei pe perioada 01 iulie 2006 - 30 noiembrie 2008.

Din materialul probatori administrat

s-a constatat că hotărârea atacată s-a luat doar cu voturile acționarului SC

A.C.B. T. S.A, reprezentat de directorul de la acea data al pârâtei.

Hotărârea fiind luată cu încălcarea

prevederilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, instanța a

admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGE A nr. 5 din 22

septembrie 2006.

Împotriva acestei soluții, pârâta a

formulat apel în termen legal, reiterând, în principal, excepțiile invocate la

fond.

La data de 26 aprilie 2010, pârâta a

invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 125 alin. (5)

din Legea nr. 31/1990, excepție respinsă prin Decizia nr. 786 din 16 iunie 2011,

pronunțată de Curtea Constituțională.

Întrucât cauza a fost suspendată până

la pronunțarea acestei decizii, la data de 09 februarie 2011, reclamantul a

solicitat repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății apelului, cu

motivarea că, prin Legea nr. 177/2010, au fost înlăturate dispozițiile care

prevedeau obligativitatea suspendării judecății, în cazul sesizării Curții

Constituționale.

Prin încheierea din data de 09

februarie 2011, instanța a menținut suspendarea cauzei, iar în urma recurării

acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat,

prin decizia nr. 1622 din 14 aprilie 2011.

După pronunțarea deciziei de către

Curtea Constituțională, cauza a fost repusă pe rol.

Analizând probatoriul administrat,

prin prisma criticilor invocate, Curtea de Apel a apreciat apelul ca fiind

nefondat, în esență pentru considerentele următoare:

În ceea ce privește excepția de

tardivitate a acțiunii, întemeiată pe nulitatea relativă a dispozițiilor art.

125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, s-a constat că interpretarea legală este

realizată de Curtea Constituțională, prin intermediul Deciziei nr. 786/2011,

pronunțată chiar în această speță.

Curtea Constituțională a reținut că,

interdicția de reprezentare, impusă pentru membrii consiliului de administrație,

directorii, membrii directoratului, consiliului de supraveghere și funcționarii

societății operează numai în cazul în care, prin votul astfel exprimat s-ar

obține majoritatea cerută de lege sau de actul constitutiv.

In condițiile în care aceste

dispoziții legale ocrotesc un interes general, este evident caracterul lor

imperativ și posibilitatea formulării acțiunii de către orice persoană

interesată.

S-a reținut că, prin motivele sale de

apel, apelanta confundă instituția confirmării, cu inadmisibilitatea nulității

în situația în care, votul funcționarului care a reprezentat pe acționar, nu a

condus la obținerea majorității cerute (nu a fost decisiv).

Potrivit art. 132 din Legea nr.

31/1990, hotărârile adunării generale, contrare legii sau actului constitutiv

pot fi atacate în justiție, când sunt invocate motive de nulitate absolută,

cererea putând fi formulată de orice persoană interesată, dreptul la acțiune

fiind imprescriptibil.

Pentru justificarea interesului, s-a

apreciat că nu este necesar ca reclamantul să fi fost acționar la data

adoptării hotărârii, ci doar să îndeplinească calitatea de persoană interesată,

calitate pe care a dovedit-o prin acțiunea de înscriere în registrul

acționarilor a dreptului de proprietate asupra unor acțiuni dobândite la

apelantă (dosarul nr. 499/1259/2006). Chiar dacă acțiunea era suspendată în

momentul adoptării hotărârii, momentul de raportare este cel de la data

introducerii acelei acțiuni judecătorești.

S-a arătat și că o alta condiție

impusă pentru interes, este ca acesta să fie personal și direct, iar instanța

de fond nu trebuia să analizeze interesul societății, avantajele pe care

aceasta le-a avut în urma adoptării hotărârii sau dezavantajele pe care le-ar

înregistra prin anularea acesteia, ci doar dacă adoptarea hotărârii s-a făcut

cu respectarea dispozițiilor legale. Oricât de mult ar avantaja societatea

adoptarea unei hotărâri, aceasta nu se poate aplica, dacă nu este votată și

dacă nu respectă limitele impuse prin lege și actul constitutiv.

S-a constatat că întrunirea

frauduloasă a cvorumului necesar adoptării hotărârii nu poate apăra interesele

societății și, prin urmare, nici pe ale acționarilor.

Curtea de Apel a reținut că nu are

nici un fel de relevanță faptul că reclamantul a mai obținut acțiuni de la alți

acționari care au renunțat la dreptul de a formula acțiune în justiție

împotriva acțiunii prezente, deoarece nu există dispoziții legale care impun o

substituire totală, sub acest aspect, actul în sine nefiindu-i opozabil.

Renunțarea la acest drept, făcută în

cuprinsul unui act făcut sub semnătură privată, este opozabilă numai părților,

însă chiar partea poate reveni, dacă a făcut-o printr-o eroare materială.

Renunțarea la drept nu se poate

presupune, ea trebuie să rezulte dintr-o declarație expresă sau prin acte

neechivoce din partea titularului dreptului. Deci valabilitatea renunțării la

drept, se putea aprecia numai în raport cu reclamantul.

In ceea ce privește critica

referitoare la respingerea excepției puterii de lucru judecat de către instanța

de fond, Curtea a considerat-o neîntemeiată, deoarece însăși apelanta

evidențiază lipsa triplei identități, prin susținerea că, reclamantul nu a avut

calitatea de parte, în cadrul dosarului nr. 1083/1259/2006.

In ceea ce privește fondul apelului,

s-a constatat că acesta este nefondat, deoarece Z.P., care a reprezentat pe

acționarul SC A.B.D.T. SA, la data de 22 septembrie 2006, avea funcția de

director al său, în perioada 01 iulie 2006 - 30 noiembrie 2008.; chiar dacă ar

fi fost consilierul directorului de producție, era implicit și al societății.

De altfel, apelanta nu a dovedit care au fost atribuțiile funcționarului în

perioada respectivă, atât în înscrisuri, cât și cele care s-au efectuat în mod

concret.

Calitatea de director, s-a constatat

că este evidențiată și în sentința nr. 31/CC din 01 iulie 2009, pronunțată de

Tribunalul Argeș, în care administratorul pârâtei a chemat-o în judecată pe

apelanta din cauza prezentă pentru a se constata nulitatea absolută a Hotărârii

AGA nr. 4 din 01 iulie 2007, tot datorită faptului că acționarul SC A.B.D.T. SA

a fost reprezentat de P.Z., care era funcționarul pârâtei.

S-a mai reținut și că este adevărat că

procesul-verbal nu indică detaliat procentele și modalitatea în care s-a

desfășurat adunarea generală, fapt care îi este imputabil apelantei, însă se

poate determina procentul de votare, din care rezultă că adoptarea hotărârii

s-a făcut cu voturile acționariatului SC A.B.D.T. SA, reprezentat de directorul

pârâtei și, că, fără votul acestuia, hotărârea nu se putea adopta.

S-a apreciat de către instanța de apel

că apelanta nu justifică și nu dovedește în ce măsură influențează soluția,

dacă se are în vedere participarea și a unui alt reprezentant al SC A.B.D.T.

SA, câtă vreme în procesul-verbal se reține doar că societatea este

reprezentată de P.E. și de P.Z., existând împuternicire numai pentru acesta din

urmă.

Instanța nu a încălcat principiul

neretroactivității legii și chiar dacă textul de lege este modificat în raport

de cel existent la data introducerii acțiunii, interdicțiile s-au menținut, în

ambele.

Față de cele menționate, Curtea de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin

decizia nr. 54/A- a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a declarat recurs pârâta care a reiterat criticile formulate în apel cu

privire la greșita soluționare a excepțiilor lipsei de interes a reclamantului,

lipsei calității procesuale active, tardivității formulării acțiunii și puterii

de lucru judecat.

Cu privire la fondul cauzei s-a

învederat că instanțele au apreciat în mod greșit că hotărârea atacată a fost

luată numai cu voturile acționarului majoritar SC C A.B.D.T. SA, reprezentată

de directorul pârâtei, această persoană neîndeplinind niciuna dintre funcțiile

prevăzute de art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990.

Recursul a fost legal timbrat.

Prin întâmpinare, intimatul a invocat

excepția inadmisibilității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs

în dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar pe

fondul cauzei a solicitat respingerea recursului.

Excepția invocată de intimat a fost

respinsă de Înalta Curte prin încheierea de ședință din 7 martie 2012.

Analizând actele și lucrările

dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține

următoarele:

Critica recurentei referitoare la

tardivitatea formulării acțiunii nu este fondată.

Astfel, prin cererea de chemare în

judecată se invocă nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 5 din 22 septembrie

2006 pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 125 alin. (5) din

Legea nr. 31/1990.

Scopul pentru care a fost edictată

norma invocată de reclamantă, respectiv interdicția de reprezentare, este

apărarea interesului general al societății și anume înlăturarea posibilității

întrunirii frauduloase a cvorumului necesar adoptării hotărârii.

Față de caracterul normei, lămurit

prin decizia Curții Constituționale nr. 786/2011, este evident că încălcarea

acesteia este sancționată cu nulitatea absolută care poate fi invocată oricând,

de către orice persoană interesata.

In ce privește calitatea procesuală

activă, având în vederea faptul că s-a invocat nulitatea absolută a actului,

Înalta Curte apreciază că aceasta se confundă cu interesul în promovarea

acțiunii, urmând a se răspunde criticilor formulate și sub aspectul lipsei

interesului promovării acțiunii plin aceleași argumente.

Deși la data formulării acțiunii

reclamantul nu era acționarul societății pârâte, pe rolul instanțelor de

judecată se afla înregistrată cererea sa având ca obiect obligarea pârâtei la

înscrierea dreptului de proprietate al lui E.C. asupra unor acțiuni ale

societății pârâte, interesul său legat de preîntâmpinarea unei eventuale fraude

săvârșite prin încălcarea interdicției de reprezentare fiind astfel dovedit.

Față de cele reținute, se vor înlătura

criticile recurentei referitoare la lipsa calității procesuale active și a

interesului în promovarea acțiunii.

Nici motivul de recurs prin care se

invocă incidența autorității de lucru judecat nu este apreciat ca fondat în

condițiile în care reclamantul nu a avut calitatea de parte în dosarul nr.

1083/1259/2006, neexistând tripla identitate la care se referă art. 1201 C.

civ.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta

Curte constată că motivele de recurs invocate nu vizează nelegalitatea deciziei

recurate, ci netemeinicia acesteia, în condițiile în care se critică modul de

apreciere a materialului probator administrat în cauză referitor la calitatea

de funcționar sau alt salariat al societății a domnului Z.P.

In ceea ce privește modul concret în

care au fost evaluate probele administrate, Înalta Curte constată că, odată cu

abrogarea pct. 10 din cuprinsul art. 304 C. proc. civ., nu mai poate examina,

pe calea recursului, decizia recurată sub aspectul temeiniciei sale, astfel că

schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se mai poate produce în

instanța de recurs.

In consecință, apreciind că nu

subzistă nici un motiv de casare sau de modificare a hotărârii recurate, Înalta

Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

În baza art. 274 C. proc. civ.,

reținând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga la plata sumei

de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

SC M.T.B. C.F. SA PITEȘTI împotriva deciziei nr. 54/A-C din 21 septembrie 2011,

pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă SC M.T.B. C.F.

SA PITEȘTI la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către

intimatul-reclamant E.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7 martie 2012.