ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1225/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: La data de 20 octombrie 2009, reclamantul E.C. a chemat în judecată pe pârâta SC M.T.B. G.F. SA pentru ca, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, să se dispună anularea Hotărârii AGEA nr. 5 din 22 septembrie 2006, cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC M.T.B. G.F. SA a ridicat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în raport de faptul că, nu era acționar al pârâtei la data adoptării hotărârii și nu a dovedit interesul în solicitarea nulității hotărârii; a mai invocat și excepția puterii de lucru judecat, în raport de Sentința comercială nr. 24/CC din 03 iulie 2007, definitivă și irevocabilă, prin care s-a constatat legalitatea hotărârii AGEA nr. 5 din 22 septembrie 2006. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii.

Prin Sentința nr. 30/GC din 02 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, a fost admisă acțiunea, s-a constatat nulitatea absolută a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 5 din 22 septembrie 2006 și s-au respins excepțiile invocate de pârâtă. Pentru a hotărî în această modalitate, examinând acțiunea și cu prioritate excepțiile ridicate prin întâmpinare și concluzii scrise, în raport de totalitatea materialului probatoriu administrat în cauză și de prevederile art. 125 alin. (5) și art. 132 din Legea nr. 31/1990, republicată, instanța a reținut următoarele: Potrivit prevederilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ori funcționarii societății nu îi pot reprezenta pe acționari, sub sancțiunea nulității hotărârii, daca, fără votul acestora, nu s-ar fi obținut majoritatea cerută.

Art. 132 alin. (2) din aceeași lege, evocă posibilitatea ca hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv să fie atacate în justiție în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care au luat parte la adunare sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în proces ui-verbal al ședinței. Alin. (3) al aceluiași articol menționează că, atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acțiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată și de orice persoană interesată. In ceea ce privește excepția de tardivitate a cererii, instanța a reținut că majoritatea normelor ce reglementează formarea voinței sociale în cadrul adunării generale sunt de ordine publică, deoarece ele protejează în același timp pe acționari și creditul general.

In această privință, s-a apreciat că nu se poate reține că sancțiunea nerespectării interdicției de la art. 125 alin. (5), care afectează formarea voinței sociale într-o adunare generală, poate fi nulitatea relativă, când se încalcă o normă de ordine publică sancționată cu nulitate absolută, ce poate fi invocată oricând. Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, s-a reținut că, fiind vorba de o nulitate absolută, așa cum s-a argumentat anterior, reclamantul trebuie să dovedească interesul în formularea cererii. In cauză, s-a constatat că, reclamantul justifică acest interes legitim, personal și direct, întrucât, la data de 25 mai 2006, anterior adoptării hotărârii atacate, se adresase, alături de alți reclamanți, cu o cerere în instanță prin care a solicitat înscrierea în registrul acționarilor pârâtei a dreptului de proprietate asupra acțiunilor dobândite pe cale legală.

Atunci când același reclamant a atacat hotărârea AGEA nr. 1 din 16 martie 2007, prin sentința comercială nr. 19/CC din 25 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș, s-a reținut interesul acestuia dat de soluționarea cererii de mai sus, soluție ce a fost reținută a fi corectă prin decizia nr. 100/A-C din 16 octombrie 2009, dată de Curtea de Apel Pitești. De aceea, au fost apreciate ca neîntemeiate argumentele pârâtei privind lipsa de interes a reclamantului în atacarea hotărârii, pe motivul de nulitate prevăzut la art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată. Pentru a putea reține excepția puterii de lucru judecat, tribunalul a apreciat că trebuie îndeplinite cumulativ, în raport de sentința comercială nr. 24/CC din 03 iulie 2007, potrivit art. 1201 C. civ., cele trei elemente de identitate: obiect, cauză și părți.

In precedenta judecată a existat un alt obiect, o altă cauză și alte părți. Pe fondul cauzei, s-a constatat că, la data de 22 septembrie 2006, a avut loc adunarea generală extraordinară a acționarilor pârâtei SC M.T.B. C.F. SA, în cadrul căreia s-a adoptat hotărârea nr. 5. Din numărul de 280.920 de acțiuni ale pârâtei, au fost prezente un număr de 261.596 acțiuni, reprezentând 93,116% din capitalul social. Acționarul SC A.C.B. T. SA, deținând un număr de 176.637 acțiuni, reprezentând 62,877% din capitalul social la acea dată, a fost reprezentat în adunare de către doamna P.E. și domnul P.Z. Cele patru puncte aflate pe ordinea de zi, potrivit proces ului-verbal aflat la dosar, au fost aprobate cu un număr de 176.637 voturi, reprezentând 62,877% din capitalul social.

împotriva adoptării s-au înregistrat un număr de 84.959 voturi, reprezentând 30,239% din capitalul social total. Conform actului constitutiv, hotărârile se pot lua valabil cu votul acționarilor reprezentând jumătate plus unu din capitalul social, respectiv 140.461 acțiuni. Potrivit adeverinței nr. 6193 din 02 mai 2009, emisă de pârâta SC M.T.B. C.F. SA, domnul Z.P., care a reprezentat acționarul SC A.C.B.T. SA în adunarea din 22 septembrie 2006, avea funcția de director al pârâtei pe perioada 01 iulie 2006 - 30 noiembrie 2008. Din materialul probatori administrat s-a constatat că hotărârea atacată s-a luat doar cu voturile acționarului SC A.C.B. T. S.A, reprezentat de directorul de la acea data al pârâtei.

Hotărârea fiind luată cu încălcarea prevederilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, instanța a admis acțiunea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii AGE A nr. 5 din 22 septembrie 2006. Împotriva acestei soluții, pârâta a formulat apel în termen legal, reiterând, în principal, excepțiile invocate la fond. La data de 26 aprilie 2010, pârâta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, excepție respinsă prin Decizia nr. 786 din 16 iunie 2011, pronunțată de Curtea Constituțională. Întrucât cauza a fost suspendată până la pronunțarea acestei decizii, la data de 09 februarie 2011, reclamantul a solicitat repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății apelului, cu motivarea că, prin Legea nr. 177/2010, au fost înlăturate dispozițiile care prevedeau obligativitatea suspendării judecății, în cazul sesizării Curții Constituționale.

Prin încheierea din data de 09 februarie 2011, instanța a menținut suspendarea cauzei, iar în urma recurării acesteia, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul ca nefondat, prin decizia nr. 1622 din 14 aprilie 2011. După pronunțarea deciziei de către Curtea Constituțională, cauza a fost repusă pe rol. Analizând probatoriul administrat, prin prisma criticilor invocate, Curtea de Apel a apreciat apelul ca fiind nefondat, în esență pentru considerentele următoare: În ceea ce privește excepția de tardivitate a acțiunii, întemeiată pe nulitatea relativă a dispozițiilor art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, s-a constat că interpretarea legală este realizată de Curtea Constituțională, prin intermediul Deciziei nr. 786/2011, pronunțată chiar în această speță.

Curtea Constituțională a reținut că, interdicția de reprezentare, impusă pentru membrii consiliului de administrație, directorii, membrii directoratului, consiliului de supraveghere și funcționarii societății operează numai în cazul în care, prin votul astfel exprimat s-ar obține majoritatea cerută de lege sau de actul constitutiv. In condițiile în care aceste dispoziții legale ocrotesc un interes general, este evident caracterul lor imperativ și posibilitatea formulării acțiunii de către orice persoană interesată. S-a reținut că, prin motivele sale de apel, apelanta confundă instituția confirmării, cu inadmisibilitatea nulității în situația în care, votul funcționarului care a reprezentat pe acționar, nu a condus la obținerea majorității cerute (nu a fost decisiv).

Potrivit art. 132 din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale, contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, când sunt invocate motive de nulitate absolută, cererea putând fi formulată de orice persoană interesată, dreptul la acțiune fiind imprescriptibil. Pentru justificarea interesului, s-a apreciat că nu este necesar ca reclamantul să fi fost acționar la data adoptării hotărârii, ci doar să îndeplinească calitatea de persoană interesată, calitate pe care a dovedit-o prin acțiunea de înscriere în registrul acționarilor a dreptului de proprietate asupra unor acțiuni dobândite la apelantă (dosarul nr. 499/1259/2006). Chiar dacă acțiunea era suspendată în momentul adoptării hotărârii, momentul de raportare este cel de la data introducerii acelei acțiuni judecătorești.

S-a arătat și că o alta condiție impusă pentru interes, este ca acesta să fie personal și direct, iar instanța de fond nu trebuia să analizeze interesul societății, avantajele pe care aceasta le-a avut în urma adoptării hotărârii sau dezavantajele pe care le-ar înregistra prin anularea acesteia, ci doar dacă adoptarea hotărârii s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale. Oricât de mult ar avantaja societatea adoptarea unei hotărâri, aceasta nu se poate aplica, dacă nu este votată și dacă nu respectă limitele impuse prin lege și actul constitutiv. S-a constatat că întrunirea frauduloasă a cvorumului necesar adoptării hotărârii nu poate apăra interesele societății și, prin urmare, nici pe ale acționarilor.

Curtea de Apel a reținut că nu are nici un fel de relevanță faptul că reclamantul a mai obținut acțiuni de la alți acționari care au renunțat la dreptul de a formula acțiune în justiție împotriva acțiunii prezente, deoarece nu există dispoziții legale care impun o substituire totală, sub acest aspect, actul în sine nefiindu-i opozabil. Renunțarea la acest drept, făcută în cuprinsul unui act făcut sub semnătură privată, este opozabilă numai părților, însă chiar partea poate reveni, dacă a făcut-o printr-o eroare materială. Renunțarea la drept nu se poate presupune, ea trebuie să rezulte dintr-o declarație expresă sau prin acte neechivoce din partea titularului dreptului. Deci valabilitatea renunțării la drept, se putea aprecia numai în raport cu reclamantul.

In ceea ce privește critica referitoare la respingerea excepției puterii de lucru judecat de către instanța de fond, Curtea a considerat-o neîntemeiată, deoarece însăși apelanta evidențiază lipsa triplei identități, prin susținerea că, reclamantul nu a avut calitatea de parte, în cadrul dosarului nr. 1083/1259/2006. In ceea ce privește fondul apelului, s-a constatat că acesta este nefondat, deoarece Z.P., care a reprezentat pe acționarul SC A.B.D.T. SA, la data de 22 septembrie 2006, avea funcția de director al său, în perioada 01 iulie 2006 - 30 noiembrie 2008.; chiar dacă ar fi fost consilierul directorului de producție, era implicit și al societății. De altfel, apelanta nu a dovedit care au fost atribuțiile funcționarului în perioada respectivă, atât în înscrisuri, cât și cele care s-au efectuat în mod concret.

Calitatea de director, s-a constatat că este evidențiată și în sentința nr. 31/CC din 01 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în care administratorul pârâtei a chemat-o în judecată pe apelanta din cauza prezentă pentru a se constata nulitatea absolută a Hotărârii AGA nr. 4 din 01 iulie 2007, tot datorită faptului că acționarul SC A.B.D.T. SA a fost reprezentat de P.Z., care era funcționarul pârâtei. S-a mai reținut și că este adevărat că procesul-verbal nu indică detaliat procentele și modalitatea în care s-a desfășurat adunarea generală, fapt care îi este imputabil apelantei, însă se poate determina procentul de votare, din care rezultă că adoptarea hotărârii s-a făcut cu voturile acționariatului SC A.B.D.T.

SA, reprezentat de directorul pârâtei și, că, fără votul acestuia, hotărârea nu se putea adopta. S-a apreciat de către instanța de apel că apelanta nu justifică și nu dovedește în ce măsură influențează soluția, dacă se are în vedere participarea și a unui alt reprezentant al SC A.B.D.T. SA, câtă vreme în procesul-verbal se reține doar că societatea este reprezentată de P.E. și de P.Z., existând împuternicire numai pentru acesta din urmă. Instanța nu a încălcat principiul neretroactivității legii și chiar dacă textul de lege este modificat în raport de cel existent la data introducerii acțiunii, interdicțiile s-au menținut, în ambele. Față de cele menționate, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 54/A- a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs pârâta care a reiterat criticile formulate în apel cu privire la greșita soluționare a excepțiilor lipsei de interes a reclamantului, lipsei calității procesuale active, tardivității formulării acțiunii și puterii de lucru judecat. Cu privire la fondul cauzei s-a învederat că instanțele au apreciat în mod greșit că hotărârea atacată a fost luată numai cu voturile acționarului majoritar SC C A.B.D.T. SA, reprezentată de directorul pârâtei, această persoană neîndeplinind niciuna dintre funcțiile prevăzute de art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Recursul a fost legal timbrat. Prin întâmpinare, intimatul a invocat excepția inadmisibilității recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului. Excepția invocată de intimat a fost respinsă de Înalta Curte prin încheierea de ședință din 7 martie 2012. Analizând actele și lucrările dosarului sub aspectul motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Critica recurentei referitoare la tardivitatea formulării acțiunii nu este fondată. Astfel, prin cererea de chemare în judecată se invocă nulitatea absolută a hotărârii AGEA nr. 5 din 22 septembrie 2006 pentru încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990. Scopul pentru care a fost edictată norma invocată de reclamantă, respectiv interdicția de reprezentare, este apărarea interesului general al societății și anume înlăturarea posibilității întrunirii frauduloase a cvorumului necesar adoptării hotărârii.

Față de caracterul normei, lămurit prin decizia Curții Constituționale nr. 786/2011, este evident că încălcarea acesteia este sancționată cu nulitatea absolută care poate fi invocată oricând, de către orice persoană interesata. In ce privește calitatea procesuală activă, având în vederea faptul că s-a invocat nulitatea absolută a actului, Înalta Curte apreciază că aceasta se confundă cu interesul în promovarea acțiunii, urmând a se răspunde criticilor formulate și sub aspectul lipsei interesului promovării acțiunii plin aceleași argumente. Deși la data formulării acțiunii reclamantul nu era acționarul societății pârâte, pe rolul instanțelor de judecată se afla înregistrată cererea sa având ca obiect obligarea pârâtei la înscrierea dreptului de proprietate al lui E.C.

asupra unor acțiuni ale societății pârâte, interesul său legat de preîntâmpinarea unei eventuale fraude săvârșite prin încălcarea interdicției de reprezentare fiind astfel dovedit. Față de cele reținute, se vor înlătura criticile recurentei referitoare la lipsa calității procesuale active și a interesului în promovarea acțiunii. Nici motivul de recurs prin care se invocă incidența autorității de lucru judecat nu este apreciat ca fondat în condițiile în care reclamantul nu a avut calitatea de parte în dosarul nr. 1083/1259/2006, neexistând tripla identitate la care se referă art. 1201 C. civ. Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte constată că motivele de recurs invocate nu vizează nelegalitatea deciziei recurate, ci netemeinicia acesteia, în condițiile în care se critică modul de apreciere a materialului probator administrat în cauză referitor la calitatea de funcționar sau alt salariat al societății a domnului Z.P.

In ceea ce privește modul concret în care au fost evaluate probele administrate, Înalta Curte constată că, odată cu abrogarea pct. 10 din cuprinsul art. 304 C. proc. civ., nu mai poate examina, pe calea recursului, decizia recurată sub aspectul temeiniciei sale, astfel că schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se mai poate produce în instanța de recurs. In consecință, apreciind că nu subzistă nici un motiv de casare sau de modificare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.T.B. C.F. SA PITEȘTI împotriva deciziei nr. 54/A-C din 21 septembrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă SC M.T.B. C.F. SA PITEȘTI la plata sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant E.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.