ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4511/2008

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința nr. 1335 din 23 octombrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în contradictoriu cu pârâtul D.I. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâtul D.I. a fost returnat în baza Convenției dintre Ministerul de Interne al României și cel al Republicii Federale Germania, cu privire la preluarea de cetățeni români și germani aprobată prin H.G. nr. 869/1998. Având în vedere că la 1 ianuarie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene, aceasta este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii.

În speță, au relevanță normele care consacră principiul liberei circulații a persoanelor, principiul efectului direct al tratatelor și directivelor, principiul supremației dreptului comunitar și obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului comunitar. Prin decizia nr. 792/A din 10 decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte, reținând, în esență, următoarele: Pârâtul D.I. fost returnat din Germania la data de 17 septembrie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 869/1998, pe motivul nerespectării termenului legal de ședere pe teritoriul acestei țări.

România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, revenindu-i obligația de a respecta ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii, iar cetățenii români, fiind cetățeni ai Uniunii conform art. 7 din Tratatul C.E., nu pot fi discriminați pe motiv de cetățenie națională conform art. 12 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din Tratat. Legea nr. 248/2005, ca lege internă, reglementează exercitarea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români, dar legislația comunitară, care se aplică cu prioritate, prin art. 27 din Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul ar putea să restrângă libertatea de circulație, respectiv, afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.

Or, raportând situația de fapt la dispozițiile dreptului comunitar, instanța de apel a apreciat că simpla afirmație (chiar a pârâtului) că s-ar afla într-o situație intolerabilă cu exigențele dreptului de ședere pe teritoriul statului german, fără nicio dovadă concretă și concludentă, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine publică, siguranță și sănătate publică. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că intimatul a fost returnat din Germania, la data de 17 septembrie 2007, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar autoritățile române au luat act de măsura autorităților germane, fără să poată cenzura măsura dispusă.

Recurenta a arătat că temeiul acțiunii l-a constituit măsura returnării pârâtului dispusă în baza acordului de readmisie și că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, față de care unica condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, dintr-un stat cu care țara noastră are încheiat acord de readmisie, este returnarea. Prin decizia nr. 855 din 28 noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura prevăzută de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor la care se referă art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice.

Legea nr. 248/2005 asigură implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. Față de prevederile art. 25 din Constituție, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, iar regulile după care se desfășoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care, prin art. 5, prevede limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe perioada șederii în străinătate, aceasta trebuind că se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege.

S-a susținut că, în mod greșit s-a apreciat că nu rezultă împrejurări care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului pârâtului la libera circulație și că legea română nu a fost interpretată sistematic, prin raportare la obligațiile ce revin cetățenilor români care părăsesc România. Pârâtul confirmă, în declarația olografă dată la punctul de trecere a frontierei, faptul că a conștientizat că a fost returnat de pe teritoriul Germaniei pentru ședere ilegală. Legea nr. 248/2005 nu încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație a cetățenilor Uniunii, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant și nu la resortisanții altor state membre ale Uniunii, iar condițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că pârâtul a fost returnat în baza unui acord de readmisie pentru ședere ilegală.

Prin Directiva 2004/38/CE nu a fost înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, urmând ca la stabilirea perioadei pentru care se limitează exercitarea dreptului la libera circulație al pârâtului să se aibă în vedere faptul că măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o. Analizând recursul, în limita susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea actului de aderare a României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate. Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare. De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004. Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.

Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală, dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie. Limitarea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de imediată aplicare. În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.

Din declarația aflată la fila 5 din dosarul tribunalului rezultă că intimatul-pârât a fost returnat din Germania pentru ședere ilegală pe teritoriul acestei țări, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că intimatul-pârât a săvârșit vreo faptă care să justifice luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație. Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație al intimatului-pârât doar pentru intrare și ședere ilegală pe teritoriul Germaniei nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.

Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 792A din 10 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iulie 2008 .