ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4511/2008

Deliberând asupra recursului civil

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1335 din 23

octombrie 2007, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca

nefondată, cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din

Ministerul Internelor și Reformei Administrative, în contradictoriu cu pârâtul

D.I.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că pârâtul D.I. a fost returnat în baza Convenției dintre

Ministerul de Interne al României și cel al Republicii Federale Germania, cu

privire la preluarea de cetățeni români și germani aprobată prin H.G. nr.

869/1998.

Având în vedere că la 1 ianuarie

2007 România a devenit membră a Uniunii Europene, aceasta este obligată să

respecte ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii.

În speță, au relevanță normele care

consacră principiul liberei circulații a persoanelor, principiul efectului

direct al tratatelor și directivelor, principiul supremației dreptului

comunitar și obligația de a nu aplica dreptul național contrar dreptului

comunitar.

Prin decizia nr. 792/A din 10

decembrie 2007, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de

apelanta-reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte, reținând, în esență,

următoarele:

Pârâtul D.I. fost returnat din

Germania la data de 17 septembrie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat

de România cu această țară, ratificat prin H.G. nr. 869/1998, pe motivul

nerespectării termenului legal de ședere pe teritoriul acestei țări.

România a devenit stat membru al

Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, revenindu-i obligația de a respecta

ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii, iar cetățenii români, fiind

cetățeni ai Uniunii conform art. 7 din Tratatul C.E., nu pot fi discriminați pe

motiv de cetățenie națională conform art. 12 alin. (1) și art. 17 alin. (1) din

Tratat.

Legea nr. 248/2005, ca lege internă,

reglementează exercitarea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români,

dar legislația comunitară, care se aplică cu prioritate, prin art. 27 din

Directiva 2004/38/CE prevede în mod limitativ doar trei situații în care statul

ar putea să restrângă libertatea de circulație, respectiv, afectarea ordinii

publice, a siguranței publice sau a sănătății publice.

Or, raportând situația de fapt la

dispozițiile dreptului comunitar, instanța de apel a apreciat că simpla

afirmație (chiar a pârâtului) că s-ar afla într-o situație intolerabilă cu

exigențele dreptului de ședere pe teritoriul statului german, fără nicio dovadă

concretă și concludentă, nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine

publică, siguranță și sănătate publică.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative care, fără să invoce vreun motiv de recurs, a arătat că

intimatul a fost returnat din Germania, la data de 17 septembrie 2007, în baza

acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, iar autoritățile

române au luat act de măsura autorităților germane, fără să poată cenzura măsura

dispusă.

Recurenta a arătat că temeiul

acțiunii l-a constituit măsura returnării pârâtului dispusă în baza acordului

de readmisie și că sunt aplicabile prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr.

248/2005, față de care unica condiție necesară pentru dispunerea măsurii

restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație, dintr-un stat cu care

țara noastră are încheiat acord de readmisie, este returnarea.

Prin decizia nr. 855 din 28

noiembrie 2006, Curtea Constituțională a reținut că măsura prevăzută de art. 38

lit. a) din Legea nr. 248/2005 se circumscrie situațiilor la care se referă

art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii

publice.

Legea nr. 248/2005 asigură

implementarea prevederilor constituționale, a art. 29 din Declarația Universală

a Drepturilor Omului, a art. 12 din Pactul internațional cu privire la

drepturile civile și politice și a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Față de prevederile art. 25 din

Constituție, libertatea de circulație a cetățenilor nu este absolută, iar

regulile după care se desfășoară sunt stabilite de Legea nr. 248/2005 care,

prin art. 5, prevede limitativ obligațiile pe care le au cetățenii români pe

perioada șederii în străinătate, aceasta trebuind că se desfășoare potrivit

unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege.

S-a susținut că, în mod greșit s-a

apreciat că nu rezultă împrejurări care să justifice luarea măsurii

restrângerii dreptului pârâtului la libera circulație și că legea română nu a

fost interpretată sistematic, prin raportare la obligațiile ce revin

cetățenilor români care părăsesc România.

Pârâtul confirmă, în declarația

olografă dată la punctul de trecere a frontierei, faptul că a conștientizat că

a fost returnat de pe teritoriul Germaniei pentru ședere ilegală.

Legea nr. 248/2005 nu încalcă

dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație a cetățenilor

Uniunii, pentru că măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la

propriul resortisant și nu la resortisanții altor state membre ale Uniunii, iar

condițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 sunt îndeplinite, pentru că

pârâtul a fost returnat în baza unui acord de readmisie pentru ședere ilegală.

Prin Directiva 2004/38/CE nu a fost

înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru

proprii cetățeni, iar în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 38

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005, urmând ca la stabilirea perioadei

pentru care se limitează exercitarea dreptului la libera circulație al

pârâtului să se aibă în vedere faptul că măsura trebuie să fie proporțională cu

situația care a determinat-o.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la

liberă circulație în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în

cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu

semnarea actului de aderare a României la Uniunea Europeană, legea internă

trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest Tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, siguranță națională sau sănătate

publică. În alin. (2), textul prevede că măsurile luate trebuie să respecte

principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe comportamentul

persoanei în cauză. Și art. 6 din Tratatul instituind Uniunea Europeană

statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată, pentru ședere ilegală,

dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie.

Limitarea exercitării dreptului la

liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva

2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu

legislația comunitară, deoarece dispozițiile dreptului comunitar sunt de

imediată aplicare.

În cauză, așa cum corect s-a reținut prin decizia atacată, nu s-a

dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.

Din declarația aflată la fila 5 din dosarul tribunalului rezultă că

intimatul-pârât a fost returnat din Germania pentru ședere ilegală pe

teritoriul acestei țări, iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada că

intimatul-pârât a săvârșit vreo faptă care să justifice luarea măsurii

restrângerii dreptului la liberă circulație.

Or, față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE care prevede că

măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze

exclusiv pe comportamentul celui în cauză, măsura restrângerii exercitării

dreptului la liberă circulație al intimatului-pârât doar pentru intrare și

ședere ilegală pe teritoriul Germaniei nu ar respecta principiul

proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acesteia.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și

Reformei Administrative împotriva deciziei nr. 792A din 10 decembrie 2007 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 iulie 2008 .