ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3920/2010

Asupra conflictului negativ de

competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta S.R.R. a chemat în

judecată pârâta SC I.S. SRL București, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu aceasta să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de

1.399,14 lei, reprezentând taxa pentru Serviciul public de radiodifuziune pe

anul 2005, în cuantum de 360 lei, penalități în cuantum de 319,14 lei pentru factura

nr. 8115795 din 28 noiembrie 2005 și taxa pentru Serviciul public de

radiodifuziune pe anii 2006 și 2007 în cuantum de 720 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că în conformitate cu dispozițiile H.G. nr. 977/2003 și Legea nr. 533/2003

privind aprobarea O.U.G. nr. 71/2003, a fost instituită obligația ca persoanele

juridice cu sediul în România, inclusiv filialele, sucursalele, agențiile și reprezentanțele

acestora, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice

străine, să plătească o taxă pentru Serviciul public de radiodifuziune și o

taxă pentru Serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari prezumați

ai acestor servicii, conform art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea

și funcționarea S.R.R. și a S.R.T. republicată.

Judecătoria Sectorului 4 București,

prin sentința civilă nr. 4991 din 10 octombrie 2008, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta la 1.399,14 lei contravaloare taxă

radio și penalități pentru anii 2005 – 2007 către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că, este fără relevanță că pârâta nu ar putea recepționa

programele R.R. din cauza amplasamentului concret al sediului său social, întrucât

o atare împrejurare nu constituie o cauză legală de exonerare de obligația de

plată a taxei radio.

Recursul declarat de SC I.S. SRL

București împotriva sentinței civile nr. 4991 din 10 octombrie 2008 a Judecătoriei Sectorului 4 București, a fost admis de către Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin decizia nr. 346 din 9 februarie 2009, a fost casată sentința atacată și trimis dosarul secției a IX-a contencios administrativ și

fiscal spre judecare.

S-a reținut că potrivit art. 10 din

Legea nr. 554/2004, litigiile care privesc taxe și impozite precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele

administrativ - fiscale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Tribunalul București, secția a IX-a

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1561 din 22

aprilie 2009, soluționând cererea formulată de reclamantă, la prima zi de

înfățișare, a invocat excepția de necompetență materială a secției de

contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 din Legea

nr. 554/2004, luând în considerare faptul că taxa pentru Serviciul public de

radiodifuziune, nu constituie taxă fiscală în înțelesul dispozițiilor art. 1 alin.

(1) și (2) C. proc. fisc., nefăcându-se venit la bugetul de stat, ori bugetele

locale, aceasta fiind orientată direct către bugetul propriu al unei persoane

juridice de drept privat, asimilată autorităților publice, respectiv către S.R.R.

care, conform art. 1 din Legea nr. 41/1994, este înființată ca serviciul public

autonom de interes național.

Admițând excepția necompetenței

materiale, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal.

Astfel sesizată, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința

civilă nr. 3289 din 14 octombrie 2009, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Totodată, a constatat ivit

conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea

soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că în cauză, contrar susținerii tribunalului, este vorba despre un

litigiu privind o taxă, astfel cum este ea definită de art. 2 pct. 40 din Legea

nr. 500/2002, privind finanțele publice: „sumă plătită de o persoană fizică sau

juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un agent

economic, o instituție publică sau un serviciu public”.

Sumele solicitate în prezenta cauză,

reține curtea de apel, reprezintă plata neechivalentă pentru Serviciul public

de radiodifuziune, astfel că având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 și faptul că litigiu privește o taxă de până la 500.000 lei,

se va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Verificând cauza, Curtea constată

că, în raport cu natura litigiului competența materială revine Judecătoriei Sectorului

4 București, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Astfel, conform prevederilor art. 40

alin. (3) din Legea nr. 41/1994, modificat prin Legea nr. 533/2003 de aprobare

a O.U.G. nr. 71/2003, persoanele juridice cu sediul în România au obligația să

plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru

serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestui

serviciu.

De asemenea, potrivit prevederilor art.

5 din H.G. nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune,

această taxă se încasează de la plătitori prin SC D.F.E.E.E. SA, prin filialele

sale, în baza unui contract de mandat, odată cu plata energiei electrice [(alin.

(1)], iar persoanele juridice care își asigură pe cont propriu energia

electrică și nu au contract de furnizare a energiei electrice, vor plăti taxa

direct S.R.R. [(alin. (1)].

î

n consecință, taxa pentru serviciul

public de radiodifuziune nu face parte din categoria impozitelor, taxelor și

contribuțiilor datorate bugetului de stat sau bugetelor locale, astfel încât

competența soluționării acțiunii, având în vedere și valoarea pretențiilor,

aparține judecătoriei, care judecă, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., toate

procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor

instanțe.

î

nalta Curte constată că, sub

aspectul competenței, nu prezintă relevanță calitatea reclamantei, care este

autorizată să presteze un serviciu public, de interes național, taxa radio

făcându-se venit la bugetul societății reclamante, iar recuperarea sumelor

datorate efectuându-se potrivit prevederilor contractuale, prin mandatarul său.

Fată de cele arătate, constatându-se

că instanțele de contencios administrativ nu sunt competente să soluționeze

cauza în primă instanță, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în

favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei privind pe reclamanta S.R.R. și pârâta SC I.S. SRL București în

favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2010.