ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 621/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 621/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința nr. 221 din 14 mai 2010, Curtea de Apel Cluj a respins cererea formulată de reclamanții H.S.A.E.S., H.M.W.S. în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor H.S.A.J., H.S.A.H., H.S.A.H.F. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut că față de reclamanți a fost luată decizia de returnare consemnată în deciziile nr. 2588335, 2588337-2588339, 2588326 din 18 februarie 2010, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevederilor art. 103 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, iar motivele care au stat la baza rămânerii lor în România au încetat. S-a mai reținut în considerentele sentinței atacate că decizia de returnare este rezultatul faptului că reclamanților nu li se mai poate recunoaște un drept de ședere pe teritoriul României, condițiile tolerării nefiind îndeplinite în cauză.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții H.S.A.E.S. și H.M.W.S. în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor H.S.A.J., H.S.A.H., H.S.A.H.F. Examinând cauza și sentința atacată, Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 194/2002, hotărârea prin care se soluționează contestația împotriva deciziei de returnare este irevocabilă. Pe de altă parte, art. 299 alin. (1) C. proc. civ., prevede că sunt supuse recursului „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". Din interpretarea textelor de lege menționate rezultă că hotărârile judecătorești care, potrivit legii sunt irevocabile nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului.
Or, atâta vreme cât hotărârea care face obiectul cererii de recurs este irevocabilă, potrivit art. 84 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, rezultă că, în conformitate și cu dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., împotriva acesteia nu se mai poate exercita calea de atac a recursului. Pentru argumentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază recursul formulat ca fiind inadmisibil și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. îl va respinge ca atare. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de H.S.A.E.S., H.M.W.S., H.S.A.J., H.S.A.H., H.S.A.H.F. Împotriva sentinței nr. 221 din 14 mai 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.