ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată de reclamanții Consiliul Local Odoreu prin Primar și Primarul Comunei Odoreu s-a solicitat anularea Deciziei nr. 5/2011 și a Procesului-verbal nr. 4017/2010 ale Camerei de Conturi Județene Satu Mare cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata sporurilor salariale reprezentând: prima de concediu acordată personalului contractual, indemnizația lunară de dispozitiv, prima de concediu acordată personalului contractual, indemnizația lunară de dispozitiv, premiul anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, drepturile speciale pentru menținerea sănătății și securității muncii și sporul de confidențialitate acordat persoanei care a avut funcția de consilier juridic, precum și cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata de premii, prime și indemnizații persoanelor care au ocupat funcții de demnitate publică.

De asemenea s-a solicitat anularea actelor administrative reprezentate de încheierea nr. VI.276 din 29 iunie 2011 și cu privire la dispunerea măsurilor pentru recuperarea sumelor privind sporurile acordate și la suspendarea aplicării prevederilor din acordul și contractul colectiv de muncă, din hotărârile Consiliului Local și din Dispozițiile Primarului cu privire la acordarea drepturilor stabilite. S-a solicitat totodată și suspendarea efectelor încheierii nr. VI.276 din 29 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că încheierea contestată nu face decât se reitereze temeiurile cuprinse în actele atacate inițial, respectiv că entitatea intimata, Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Județeană Satu Mare a efectuat auditul public extern asupra contului de execuție și a bilanțului contabil pe anul 2009 la Comuna Odoreu, întocmind Procesul-verbal de constatare nr. 4017/2010 din data de 9 decembrie 2010 prin care s-a stabilit că acordarea sporului de dispozitiv s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000, Legii nr. 188/1999; Legii nr. 273/2006; art. 9 din Legea nr. 215/2001, O.G. 6/2007, O.G. nr. 9/2008, O.G.

nr. 10/2008, Legii nr. 138/1999; acordarea dreptului special pentru menținerea sănătății și securității în muncă, primei de concediu pentru angajații contractuali, premiul anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, sporul de confidențialitate pentru consilierul juridic, indemnizații și premii acordate persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, s-au făcut cu încălcarea prevederilor art. 8 și art. 12 din Legea nr. 130/1996; a prevederilor art. 31 și 72 din Legea nr. 188/1999; art. 22 din H.G.R. nr. 833/2007, art. 14, 22 și 23 din Legea nr. 273/2006; art. 9 din Legea nr. 215/2001; O.U.G. nr. 24/2000; O.G. nr. 6/2007; O.G. Nr. 9/2008; O.G. nr. 10/2008 și H.G.R. nr. 281/1993.

De asemenea s-a arătat că s-a întocmit în baza procesului-verbal de constatare Decizia nr. 5/2011, prin care s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului, dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestora și suspendarea aplicării prevederilor din acordul și contractul colectiv la nivel de unitate, din Hotărârile Consiliului local și din dispozițiile primarului, cu precizarea că măsurile trebuie luate până la data de 03 martie 2011, depunerea contestației nesuspendând obligația de executare.

La punctul 1, încheierea nr. VI.276 din 29 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale se referă la aspecte de nelegalitate a constatărilor cu privire la acordarea dreptului special pentru menținerea sănătății și securității în muncă, primei de concediu pentru angajații contractuali, premiul anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, sporul de confidențialitate pentru consilierul juridic, indemnizații și premii acordate persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică. La punctul 2 referitor la cheltuieli cu bunuri și servicii, s-a arătat de reclamanți că din nou interpretarea actului atacat este subiectivă, deoarece corelarea resurselor financiare cu „competentele și atribuțiile prevăzute de lege" sunt desigur supuse arbitrariului, deci argumentarea nu este sustenabilă.

Referitor la acordarea indemnizației de dispozitiv s-a menționat de reclamanți că aceasta a fost acordată cu respectarea prevederilor art. 236 C. muncii, a Ordinului M.A.I. nr. 496/2003 și a art. 36 din Legea nr. 215/2001. Totodată au mai precizat reclamanții că prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici o prevedere legală, acesta făcând parte din categoria „alte drepturi" pe care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, dacă are aprobat bugetul cu această destinație. Referitor la acordarea primei de concediu pentru personalul contractual reclamanții au prezentat aceleași argumente ca și cele menționate la punctul 1 din încheierea nr. VI.276 din 29 iunie 2011. Referitor la acordarea primei individuale s-a menționat că aceasta se constituie într-un premiu distinct de celelalte premii de care a beneficiat personalul instituției în anul 2009 și pentru care nu a fost emisă și hotărâre a Consiliului Local.

În ceea ce privește pct. 6 din încheierea atacată, referitor la acordarea sporului de confidențialitate, s-a arătat că acest spor s-a acordat în baza și în conformitate cu prevederile din Statul de Funcții aprobat de Primarul Comunei Odoreu, prin aplicarea procentului de 15% la sariul de încadrare. În motivarea cererii de suspendare, s-a susținut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții esențiale prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, fiind vorba de un caz bine justificat și de iminența producerii unei pagube.

Prin încheierea din data de 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții Consiliul Local Odoreu și Primarul Comunei Odoreu privind suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 5/2011 a Camerei de Conturi a Județului Satu Mare, respectiv a încheierii nr. VI.276 din 29 iunie 2011 a Curții de Conturi a României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea acestor acte. Prin aceeași încheiere din data de 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea a prorogat discutarea asupra excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006, invocată de reclamanți.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele. Cu privire la fondul cererii, Curtea a arătat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente. S-a reținut că susținerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrative a căror suspendare o solicită în vederea argumentării cazului bine justificat nu conduc la concluzia existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate de care se bucură acesta.

În ceea ce privește cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a apreciat că prin recomandarea făcută prin Decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Satu Mare privind luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate fără suport legal nu este de natură a crea o pagubă iminentă astfel cum este definită de lege. Împotriva încheierii din data de 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, Consiliul Local Odoreu și Primarul Comunei Odoreu au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. La termenul de judecată din data 16 februarie 2011, instanța de control judiciar a invocat din oficiu excepția inadmisibilității cererii de recurs referitoare la soluția instanței de fond privind prorogarea discutării excepției de nelegalitate a art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006.

Înalta Curte urmează a respinge excepția invocată în considerarea următoarelor argumente. Excepția inadmisibilității reprezintă o excepție procesuală, mijlocul procedural prin care, în condițiile legii, se invocă neregularități procedurale sau lipsuri privitoare la exercițiul dreptului la acțiune, ori aplicarea normelor legale referitoare la acestea. Recursul de față este promovat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de suspendare a executării actelor administrative atacate, respectiv încheierea din data de 22 noiembrie 2011, care dispune expres asupra cererii de suspendare a executării efectelor Deciziei nr. 5/2011 a Camerei de Conturi a Județului Satu Mare, respectiv a încheierii nr. VI.276 a Curții de Conturi, atacată în condițiile dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare - Secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie 2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".' Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel cum a stabilit jurisprudența constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie 2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012 ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine tribunalului - Secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Consiliul Local al Comunei Odoreu prin Primar și Primarul Comunei Odoreu împotriva încheierii din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 martie 2012.