ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată de reclamanții
Consiliul Local Odoreu prin Primar și Primarul Comunei Odoreu s-a solicitat
anularea Deciziei nr. 5/2011 și a Procesului-verbal nr. 4017/2010 ale Camerei
de Conturi Județene Satu Mare cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului
creat prin plata sporurilor salariale reprezentând: prima de concediu acordată
personalului contractual, indemnizația lunară de dispozitiv, prima de concediu
acordată personalului contractual, indemnizația lunară de dispozitiv, premiul
anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, drepturile speciale
pentru menținerea sănătății și securității muncii și sporul de
confidențialitate acordat persoanei care a avut funcția de consilier juridic,
precum și cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata de
premii, prime și indemnizații persoanelor care au ocupat funcții de demnitate
publică.
De asemenea s-a
solicitat anularea actelor administrative reprezentate de încheierea nr. VI.276
din 29 iunie 2011 și cu privire la dispunerea măsurilor pentru recuperarea
sumelor privind sporurile acordate și la suspendarea aplicării prevederilor din
acordul și contractul colectiv de muncă, din hotărârile Consiliului Local și
din Dispozițiile Primarului cu privire la acordarea drepturilor stabilite.
S-a solicitat
totodată și suspendarea efectelor încheierii nr. VI.276 din 29 iunie 2011
pronunțată de Curtea de Conturi a României - Departamentul de coordonare a
verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale.
În motivarea
acțiunii, s-a arătat că încheierea contestată nu face decât se reitereze
temeiurile cuprinse în actele atacate inițial, respectiv că entitatea intimata,
Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Județeană Satu Mare a
efectuat auditul public extern asupra contului de execuție și a bilanțului
contabil pe anul 2009 la Comuna Odoreu, întocmind Procesul-verbal de constatare
nr. 4017/2010 din data de 9 decembrie 2010 prin care s-a stabilit că acordarea
sporului de dispozitiv s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000,
Legii nr. 188/1999; Legii nr. 273/2006; art. 9 din Legea nr. 215/2001, O.G.
6/2007, O.G. nr. 9/2008, O.G. nr. 10/2008, Legii nr. 138/1999; acordarea
dreptului special pentru menținerea sănătății și securității în muncă, primei
de concediu pentru angajații contractuali, premiul anual egal cu un salariu de
încadrare/primă individuală, sporul de confidențialitate pentru consilierul
juridic, indemnizații și premii acordate persoanelor care ocupă funcții de
demnitate publică, s-au făcut cu încălcarea prevederilor art. 8 și art. 12 din
Legea nr. 130/1996; a prevederilor art. 31 și 72 din Legea nr. 188/1999; art.
22 din H.G.R. nr. 833/2007, art. 14, 22 și 23 din Legea nr. 273/2006; art. 9
din Legea nr. 215/2001; O.U.G. nr. 24/2000; O.G. nr. 6/2007; O.G. Nr. 9/2008;
O.G. nr. 10/2008 și H.G.R. nr. 281/1993.
De asemenea s-a
arătat că s-a întocmit în baza procesului-verbal de constatare Decizia nr.
5/2011, prin care s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului, dispunerea
măsurilor pentru recuperarea acestora și suspendarea aplicării prevederilor din
acordul și contractul colectiv la nivel de unitate, din Hotărârile Consiliului
local și din dispozițiile primarului, cu precizarea că măsurile trebuie luate
până la data de 03 martie 2011, depunerea contestației nesuspendând obligația
de executare.
La punctul 1,
încheierea nr. VI.276 din 29 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a
României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților
administrativ teritoriale se referă la aspecte de nelegalitate a constatărilor
cu privire la acordarea dreptului special pentru menținerea sănătății și
securității în muncă, primei de concediu pentru angajații contractuali, premiul
anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, sporul de
confidențialitate pentru consilierul juridic, indemnizații și premii acordate
persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
La punctul 2
referitor la cheltuieli cu bunuri și servicii, s-a arătat de reclamanți că din
nou interpretarea actului atacat este subiectivă, deoarece corelarea resurselor
financiare cu „competentele și atribuțiile prevăzute de lege" sunt desigur
supuse arbitrariului, deci argumentarea nu este sustenabilă.
Referitor la
acordarea indemnizației de dispozitiv s-a menționat de reclamanți că aceasta a
fost acordată cu respectarea prevederilor art. 236 C. muncii, a Ordinului
M.A.I. nr. 496/2003 și a art. 36 din Legea nr. 215/2001.
Totodată au mai
precizat reclamanții că prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici
o prevedere legală, acesta făcând parte din categoria „alte drepturi" pe
care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, dacă are aprobat
bugetul cu această destinație.
Referitor la
acordarea primei de concediu pentru personalul contractual reclamanții au
prezentat aceleași argumente ca și cele menționate la punctul 1 din încheierea
nr. VI.276 din 29 iunie 2011.
Referitor la
acordarea primei individuale s-a menționat că aceasta se constituie într-un
premiu distinct de celelalte premii de care a beneficiat personalul instituției
în anul 2009 și pentru care nu a fost emisă și hotărâre a Consiliului Local.
În ceea ce privește
pct. 6 din încheierea atacată, referitor la acordarea sporului de
confidențialitate, s-a arătat că acest spor s-a acordat în baza și în
conformitate cu prevederile din Statul de Funcții aprobat de Primarul Comunei
Odoreu, prin aplicarea procentului de 15% la sariul de încadrare.
În motivarea cererii
de suspendare, s-a susținut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții esențiale
prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare, fiind vorba de un caz bine justificat și de iminența producerii
unei pagube.
Prin încheierea din
data de 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de
contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții
Consiliul Local Odoreu și Primarul Comunei Odoreu privind suspendarea
executării efectelor Deciziei nr. 5/2011 a Camerei de Conturi a Județului Satu
Mare, respectiv a încheierii nr. VI.276 din 29 iunie 2011 a Curții de Conturi a
României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților
administrativ teritoriale, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la
anularea acestor acte.
Prin aceeași încheiere
din data de 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea a prorogat discutarea
asupra excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea
nr. 273/2006, invocată de reclamanți.
Pentru a pronunța
această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele.
Cu privire la fondul
cererii, Curtea a arătat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute
cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea
executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat și
prevenirea producerii unei pagube iminente.
S-a reținut că
susținerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrative a căror
suspendare o solicită în vederea argumentării cazului bine justificat nu conduc
la concluzia existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate
de care se bucură acesta.
În ceea ce privește
cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a
apreciat că prin recomandarea făcută prin Decizia emisă de Camera de Conturi a
Județului Satu Mare privind luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate
fără suport legal nu este de natură a crea o pagubă iminentă astfel cum este
definită de lege.
Împotriva încheierii
din data de 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, Consiliul Local Odoreu
și Primarul Comunei Odoreu au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie.
La termenul de
judecată din data 16 februarie 2011, instanța de control judiciar a invocat din
oficiu excepția inadmisibilității cererii de recurs referitoare la soluția
instanței de fond privind prorogarea discutării excepției de nelegalitate a
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006.
Înalta Curte urmează
a respinge excepția invocată în considerarea următoarelor argumente.
Excepția
inadmisibilității reprezintă o excepție procesuală, mijlocul procedural prin
care, în condițiile legii, se invocă neregularități procedurale sau lipsuri
privitoare la exercițiul dreptului la acțiune, ori aplicarea normelor legale
referitoare la acestea.
Recursul de față este
promovat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de
suspendare a executării actelor administrative atacate, respectiv încheierea
din data de 22 noiembrie 2011, care dispune expres asupra cererii de suspendare
a executării efectelor Deciziei nr. 5/2011 a Camerei de Conturi a Județului
Satu Mare, respectiv a încheierii nr. VI.276 a Curții de Conturi, atacată în
condițiile dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.
Înainte de a analiza
motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în
conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței
materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost
pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente
dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite
recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința
atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare
- Secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la
această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate:
Potrivit art. 2 alin.
(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,
noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu
caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de
putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în
concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".
În raport de obiectul
cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)
menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,
modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și
care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios
administrativ.
Potrivit
dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și
desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea
actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea
Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie
2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi
județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă
obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de
Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la
data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a
Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".
În raport de
dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce
efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii
Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,
acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura
juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2
alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare.
Este adevărat că
regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor
structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că
împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,
conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios
administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.
Potrivit art. 228 din
același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de
conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de
soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și
fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul
entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".
Referindu-se la
competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele
care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii
ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele
administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai
mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios
administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială
nu se prevede altfel".'
Dat fiind faptul că
dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului
administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare
a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii
deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de
Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.
Dispozițiile art. 228
din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.
130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,
care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv
în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel
cum a stabilit jurisprudența constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție
care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie
2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva
sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012
ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a
prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare
la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva
încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.
De la dreptul comun
prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin
dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.
Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții
de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel
că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin.
(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În concluzie, față de
toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine
tribunalului - Secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul
litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de
Conturi, ca autoritate publică județeană.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și
art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa
sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă
soluționare la Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul
declarat de Consiliul Local al Comunei Odoreu prin Primar și Primarul Comunei
Odoreu împotriva încheierii din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea,
secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare,
secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 29 martie 2012.