ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată de reclamanții

Consiliul Local Odoreu prin Primar și Primarul Comunei Odoreu s-a solicitat

anularea Deciziei nr. 5/2011 și a Procesului-verbal nr. 4017/2010 ale Camerei

de Conturi Județene Satu Mare cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului

creat prin plata sporurilor salariale reprezentând: prima de concediu acordată

personalului contractual, indemnizația lunară de dispozitiv, prima de concediu

acordată personalului contractual, indemnizația lunară de dispozitiv, premiul

anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, drepturile speciale

pentru menținerea sănătății și securității muncii și sporul de

confidențialitate acordat persoanei care a avut funcția de consilier juridic,

precum și cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului creat prin plata de

premii, prime și indemnizații persoanelor care au ocupat funcții de demnitate

publică.

De asemenea s-a

solicitat anularea actelor administrative reprezentate de încheierea nr. VI.276

din 29 iunie 2011 și cu privire la dispunerea măsurilor pentru recuperarea

sumelor privind sporurile acordate și la suspendarea aplicării prevederilor din

acordul și contractul colectiv de muncă, din hotărârile Consiliului Local și

din Dispozițiile Primarului cu privire la acordarea drepturilor stabilite.

S-a solicitat

totodată și suspendarea efectelor încheierii nr. VI.276 din 29 iunie 2011

pronunțată de Curtea de Conturi a României - Departamentul de coordonare a

verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale.

În motivarea

acțiunii, s-a arătat că încheierea contestată nu face decât se reitereze

temeiurile cuprinse în actele atacate inițial, respectiv că entitatea intimata,

Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Județeană Satu Mare a

efectuat auditul public extern asupra contului de execuție și a bilanțului

contabil pe anul 2009 la Comuna Odoreu, întocmind Procesul-verbal de constatare

nr. 4017/2010 din data de 9 decembrie 2010 prin care s-a stabilit că acordarea

sporului de dispozitiv s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 24/2000,

Legii nr. 188/1999; Legii nr. 273/2006; art. 9 din Legea nr. 215/2001, O.G.

6/2007, O.G. nr. 9/2008, O.G. nr. 10/2008, Legii nr. 138/1999; acordarea

dreptului special pentru menținerea sănătății și securității în muncă, primei

de concediu pentru angajații contractuali, premiul anual egal cu un salariu de

încadrare/primă individuală, sporul de confidențialitate pentru consilierul

juridic, indemnizații și premii acordate persoanelor care ocupă funcții de

demnitate publică, s-au făcut cu încălcarea prevederilor art. 8 și art. 12 din

Legea nr. 130/1996; a prevederilor art. 31 și 72 din Legea nr. 188/1999; art.

22 din H.G.R. nr. 833/2007, art. 14, 22 și 23 din Legea nr. 273/2006; art. 9

din Legea nr. 215/2001; O.U.G. nr. 24/2000; O.G. nr. 6/2007; O.G. Nr. 9/2008;

O.G. nr. 10/2008 și H.G.R. nr. 281/1993.

De asemenea s-a

arătat că s-a întocmit în baza procesului-verbal de constatare Decizia nr.

5/2011, prin care s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului, dispunerea

măsurilor pentru recuperarea acestora și suspendarea aplicării prevederilor din

acordul și contractul colectiv la nivel de unitate, din Hotărârile Consiliului

local și din dispozițiile primarului, cu precizarea că măsurile trebuie luate

până la data de 03 martie 2011, depunerea contestației nesuspendând obligația

de executare.

La punctul 1,

încheierea nr. VI.276 din 29 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Conturi a

României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților

administrativ teritoriale se referă la aspecte de nelegalitate a constatărilor

cu privire la acordarea dreptului special pentru menținerea sănătății și

securității în muncă, primei de concediu pentru angajații contractuali, premiul

anual egal cu un salariu de încadrare/primă individuală, sporul de

confidențialitate pentru consilierul juridic, indemnizații și premii acordate

persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

La punctul 2

referitor la cheltuieli cu bunuri și servicii, s-a arătat de reclamanți că din

nou interpretarea actului atacat este subiectivă, deoarece corelarea resurselor

financiare cu „competentele și atribuțiile prevăzute de lege" sunt desigur

supuse arbitrariului, deci argumentarea nu este sustenabilă.

Referitor la

acordarea indemnizației de dispozitiv s-a menționat de reclamanți că aceasta a

fost acordată cu respectarea prevederilor art. 236 C. muncii, a Ordinului

M.A.I. nr. 496/2003 și a art. 36 din Legea nr. 215/2001.

Totodată au mai

precizat reclamanții că prin acordarea sporului de dispozitiv nu se încalcă nici

o prevedere legală, acesta făcând parte din categoria „alte drepturi" pe

care ordonatorul de credite le poate acorda personalului, dacă are aprobat

bugetul cu această destinație.

Referitor la

acordarea primei de concediu pentru personalul contractual reclamanții au

prezentat aceleași argumente ca și cele menționate la punctul 1 din încheierea

nr. VI.276 din 29 iunie 2011.

Referitor la

acordarea primei individuale s-a menționat că aceasta se constituie într-un

premiu distinct de celelalte premii de care a beneficiat personalul instituției

în anul 2009 și pentru care nu a fost emisă și hotărâre a Consiliului Local.

În ceea ce privește

pct. 6 din încheierea atacată, referitor la acordarea sporului de

confidențialitate, s-a arătat că acest spor s-a acordat în baza și în

conformitate cu prevederile din Statul de Funcții aprobat de Primarul Comunei

Odoreu, prin aplicarea procentului de 15% la sariul de încadrare.

În motivarea cererii

de suspendare, s-a susținut că sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții esențiale

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, fiind vorba de un caz bine justificat și de iminența producerii

unei pagube.

Prin încheierea din

data de 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții

Consiliul Local Odoreu și Primarul Comunei Odoreu privind suspendarea

executării efectelor Deciziei nr. 5/2011 a Camerei de Conturi a Județului Satu

Mare, respectiv a încheierii nr. VI.276 din 29 iunie 2011 a Curții de Conturi a

României - Departamentul de coordonare a verificării bugetelor unităților

administrativ teritoriale, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la

anularea acestor acte.

Prin aceeași încheiere

din data de 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Oradea a prorogat discutarea

asupra excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 273/2006, invocată de reclamanți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut, în esență, următoarele.

Cu privire la fondul

cererii, Curtea a arătat că în speță nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute

cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată, pentru suspendarea

executării actului administrativ, respectiv: cazul bine justificat și

prevenirea producerii unei pagube iminente.

S-a reținut că

susținerile reclamantei privind nelegalitatea actelor administrative a căror

suspendare o solicită în vederea argumentării cazului bine justificat nu conduc

la concluzia existenței unei îndoieli puternice asupra prezumției de legalitate

de care se bucură acesta.

În ceea ce privește

cea de a doua condiție prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța a

apreciat că prin recomandarea făcută prin Decizia emisă de Camera de Conturi a

Județului Satu Mare privind luarea măsurilor de recuperare a sumelor achitate

fără suport legal nu este de natură a crea o pagubă iminentă astfel cum este

definită de lege.

Împotriva încheierii

din data de 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea, Consiliul Local Odoreu

și Primarul Comunei Odoreu au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

La termenul de

judecată din data 16 februarie 2011, instanța de control judiciar a invocat din

oficiu excepția inadmisibilității cererii de recurs referitoare la soluția

instanței de fond privind prorogarea discutării excepției de nelegalitate a

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 273/2006.

Înalta Curte urmează

a respinge excepția invocată în considerarea următoarelor argumente.

Excepția

inadmisibilității reprezintă o excepție procesuală, mijlocul procedural prin

care, în condițiile legii, se invocă neregularități procedurale sau lipsuri

privitoare la exercițiul dreptului la acțiune, ori aplicarea normelor legale

referitoare la acestea.

Recursul de față este

promovat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de

suspendare a executării actelor administrative atacate, respectiv încheierea

din data de 22 noiembrie 2011, care dispune expres asupra cererii de suspendare

a executării efectelor Deciziei nr. 5/2011 a Camerei de Conturi a Județului

Satu Mare, respectiv a încheierii nr. VI.276 a Curții de Conturi, atacată în

condițiile dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Înainte de a analiza

motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte, examinând cu prioritate, în

conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței

materiale invocată, din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost

pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va admite

recursul, iar în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) va casa sentința

atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare

- Secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832 din 13 decembrie

2010, Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".'

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ, astfel

cum a stabilit jurisprudența constantă a înaltei Curți de Casație și Justiție

care prin Deciziile nr. 4522 din 4 octombrie 2011 și nr. 4547 din 5 octombrie

2011 a respins recursurile declarate de Curtea de Conturi a României împotriva

sentinței nr. 112 din 27 iunie 2011 și respectiv încheierii din 21 iunie 2012

ale Curții de Apel Bacău, prin care a fost admisă excepția de nelegalitate a

prevederilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 referitoare

la competența curții de apel în soluționarea contestațiilor împotriva

încheierilor emise de comisia constituită la Curtea de Conturi.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel

că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că revine

tribunalului - Secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul

litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, ca autoritate publică județeană.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 și

art. 312 alin. (6) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa

sentința recurată și pe cale de consecință va trimite cauza spre competentă

soluționare la Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Consiliul Local al Comunei Odoreu prin Primar și Primarul Comunei

Odoreu împotriva încheierii din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Oradea,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Satu Mare,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 martie 2012.