ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 634/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 634/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 19 noiembrie 2010 SC J.B. SRL București a formulat cerere de revizuire a deciziei comerciale nr. 996 din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, pronunțată în dosarul nr. 35899.2029/3/2006, contrară deciziei comerciale nr. 3463 din 21 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, în dosarul nr. 3109/1/2009. Temeiul de drept al cererii de revizuire a fost invocat a fi art. 322 pct. 7 C. proc. civ.. A solicitat admiterea cererii de revizuire așa cum a fost formulată și anularea deciziei nr. 3463 din 21 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție întrucât a fost încălcată autoritatea de lucru judecat rezultată din decizia comercială nr. 996 din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel București.
La termenul de judecată din data de 10 februarie 2011 intimata SC D.C. SA București a invocat excepția lipsei capacității de folosință a revizuentei și a depus la dosarul cauzei adresa Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București înregistrată cu nr. 53233 din 9 februarie 2011, aflată la fila 27 dosar revizuire, potrivit căreia starea societății revizuente la momentul furnizării informațiilor este aceea de societate radiată din data de 18 februarie 2010, pentru motivul închiderii procedurii falimentului și radierii debitorului. Conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, motiv pentru care Înalta Curte va lua în examinare excepția lipsei capacității de folosință a revizuentei.
În acest sens, constată că prevederile art. 1 din Legea nr. 31/1990 stabilesc că societățile comerciale cu sediul în România sunt învestite cu personalitate juridică, iar unul dintre efectele personalității juridice este dreptul societății de a sta în justiție ca reclamantă sau pârâtă, drept care subzistă până la radierea societății din registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării existenței sale ca persoană juridică. În speța de față, se constată că societatea revizuentă a fost radiată, la data de 18 februarie 2010, din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, ca urmare a închiderii procedurii falimentului și radierii debitoarei SC J.B.
SRL București, lipsindu-i astfel capacitatea de a avea drepturi și obligații în plan procesual, motiv pentru care Înalta Curte, în raport de prevederile art. 41 C. proc. civ., va admite excepția lipsei capacității de folosință a revizuentei, iar cererea de revizuire va fi respinsă ca fiind declarată de o persoană lipsită de capacitate de folosință. Pentru aceleași motive urmează a fi respinsă și cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata SC D.C. SA București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite excepția lipsei capacității de folosință. Respinge cererea de revizuire formulată de revizuienta SC J.B. SRL București împotriva deciziei nr. 3463 din 21 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca fiind declarată de o persoană lipsită de capacitate de folosință. Respinge cererea formulată de intimata SC D.C.SA București privind cheltuielile de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 10 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.