ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 663/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 345/42/2009 reclamanta SC I.X. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Dâmbovița, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 166 din 8 aprilie2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea de către instanța de fond a contestației împotriva actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare. În motivarea cererii, reclamanta învederează că potrivit deciziei de impunere nr. 166 din 8 aprilie2009 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală, aparținând D.G.F.P.

Dâmbovița, s-a stabilit în sarcina societății suma de 920765 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, suma de 631548 lei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, suma 30267 reprezentând taxa pe valoarea adăugată suplimentară și respectiv suma de 10963 lei majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată. Pentru a dispune aceste măsuri, reclamanta a arătat că, organul fiscal a invocat în principal împrejurarea că societatea a înregistrat în mod eronat cheltuieli deductibile pentru care nu ar exista documente justificative, prin care să se facă dovada efectuării operațiunilor de achiziție de la persoanele fizice. S-a mai considerat că aceasta a înregistrat în mod greșit cheltuielile deductibile cu amortizarea, funcționarea, întreținerea și reparația aferentă autoturismelor pentru care nu avea drept de deducere.

În privința dovedirii cazului bine justificat, reclamanta precizează că pârâta a încălcat dispozițiile art. 101 și art. 102 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, înaintea desfășurării inspecției fiscale să înștiințeze contribuabilul în legătură cu acțiunea ce urmează să se desfășoare, prin transmiterea unui aviz de inspecție, în scris. În cazul de față, se precizează că acest aviz nu a fost niciodată transmis, iar inexistența sa duce la nulitatea raportului de inspecție fiscală. De asemenea, reclamanta motivează că pârâta a sesizat și organele de urmărire penală, iar în dosarul penal nr. 515/P/2008 a fost administrată și proba cu expertiză contabilă judiciară. Această probă a evidențiat faptul că aspectele constatate de Garda Financiară sunt eronate, stabilindu-se un impozit pe profit total aferent anilor 2006-2007 de numai 11181 lei, la care se adaugă majorări de întârziere de 2715 lei, obligații fiscale achitate.

Mai arată reclamanta că în plus față de cuprinsul expertizei în discuție, decizia de impunere vizează și anul 2008, dar situația este similară, fiind vorba tot despre stabilirea caracterului de document justificativ aferent borderoului de achiziții. Astfel, potrivit statuărilor expertizei, aprovizionările de marfă s-au făcut pe bază de borderouri de achiziție și ulterior au fost întocmite facturi fiscale, acestea îndeplinind toate condițiile legale ale unor documente justificative. Cu privire la condiția pagubei iminente, reclamanta motivează că stabilirea inspecției fiscale în sarcina sa a unor datorii mari, conduce la blocarea iminentă a activității sale, pierderea clienților și beneficiarilor, consecințele executării ar fi imposibil de remediat.

În sprijinul cererii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri. Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, pe motiv că reclamanta nu a adus nicio probă concretă din care să rezulte existența unui caz bine justificat și producerea unei pagube iminente rezumându-se de a face doar afirmația potrivit căreia prin executarea deciziei de impunere, societății i s-ar aduce grave prejudicii. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, a admis în parte cererea pentru motivele ce se vor arăta în continuare: Prin decizia de impunere nr. 166 din 8 aprilie2009 a D.G.F.P. Dâmbovița s-a stabilit în sarcina reclamantei SC I.X. S.R.L. suma de 920.765 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar, suma de 631548 Iei reprezentând majorări de întârziere aferente impozitului pe profit, suma 30267 reprezentând taxa pe valoarea adăugată suplimentară și respectiv suma de 10963 lei, majorări de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată.

Reclamanta a formulat contestație împotriva deciziei respective, iar pârâta a sesizat și organele penale, urmare controlului efectuat. Astfel, la Poliția Titu s-a înregistrat dosarul penal nr. 515/P/2008 și cu ocazia efectuării unei expertize tehnice de către expert contabil G.V., s-a stabilit în sarcina reclamantei un impozit pe profit total aferent anilor 2006-2007 în sumă de 11.181 lei și majorări de întârziere în sumă de 2,716, pe care aceasta le-a achitat. Potrivit art. 14 din Lege nr. 554/2004 cu modificările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorității care a emis actul contestat, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ.

Deci, suspendarea se poate face în situația existenței unei pagube iminente, a prevenirii sale și a unui caz bine justificat. Cu privire la primul motiv al cererii, este evident că pârâta potrivit art. 101, art. 102 din O.G. nr. 92/2003 și Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 713/2004 avea obligația de a aduce la cunoștință reclamantei efectuarea controlului, iar lipsa avizului coroborată cu alte aspecte poate constitui un caz bine justificat. Astfel, diferențele mari stabilite prin decizia de impunere în discuție și raportul de expertiză contabilă efectuat în dosarul penal, reprezintă un caz bine justificat. Cu privire la prevenirea unei pagube iminente este evident că sumele stabilite în sarcina sa, odată achitate, ar conduce la diminuarea fondurilor reclamantei, cu posibilitatea nerealizării obiectului de activitate și crearea unui prejudiciu previzibil.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Dâmbovița. În motivarea recursului pârâta a arătat , în esență, următoarele: Deși prima instanță a reținut că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reclamanta nu a adus nicio probă concretă din care să rezulte existența unui caz bine justificat și producerea unei pagube iminente, rezumându-se a face doar afirmația potrivit căreia prin executarea deciziei de impunere societății i s-ar produce grave prejudicii, or simpla susținere a intimatei-reclamante nu este de natură a satisface cerințele legii în ceea ce privește admisibilitatea cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Instanța a mai reținut că inspecția fiscală a fost efectuată cu încălcarea prevederilor art. 101 și art. 102 C. proc. fisc. privind obligativitatea înștiințării contribuabilului asupra efectuării controlului, or având în vedere că inspecția a fost solicitată de o altă autoritate, Garda Financiară Dâmbovița, nu era necesară comunicarea avizului de inspecție fiscală, conform art. 102 alin. (2) lit. b) și c) din același act normativ. Raportat la definiția legală a pagubei iminente, conform Legii nr. 554 /2004, reclamanta nu a justificat în mod credibil cererea sa, făcând numai simple afirmații, nedovedite și imposibil de verificat în ceea ce privește blocarea activității curente, pe de o parte, iar pe de altă parte, conform unei jurisprudențe constante în materie, executarea unei decizii de impunere nu constituie motiv de suspendare a acesteia.

Recursul nu este fondat. Este de principiu că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, prezumție care, la rândul său se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate, de unde decurge că a nu executa un act administrativ emis în baza legii echivalează cu a nu executa legea. Pentru aceasta, suspendarea executării unui act administrativ nu poate fi ordonată de judecătorul de contencios administrativ decât în situații de excepție, cu observarea strictă a îndeplinirii exigențelor legale, astfel cum sunt precizate în Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Curtea constată că în art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt precizate condițiile în care judecătorul cauzei poate dispune suspendarea executării actului administrativ contestat, textul legal amintit enumerând trei condiții cumulative: a) condiția declanșării procedurii administrative prealabile, b) condiția cazului bine justificat și c) condiția prevenirii unei pagube iminente. Acestor trei condiții li se adaugă în materia contenciosului fiscal și condiția plății anticipate a unei cauțiuni, astfel cum se prevede în art. 215 alin. (1) C. proc. fisc.

Art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 are următorul conținut: „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate." Art. 215 C. proc. fisc. prevede că: „Suspendarea executării actului administrativ fiscal: (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei." În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, Curtea observă că, această exigență legală trebuie interpretată în sensul descris în art. 2 lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin cazuri bine justificate se precizează în textul legal mai sus menționat, se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ". În speță, judecătorul fondului, în consonanță cu exigența legală a cazului bine justificat, astfel cum este definit în art. 2 lit. t), a reținut un argument juridic aparent valabil în contestarea actului administrativ - obligativitatea comunicării controlului precum și alte aspecte (diferențe majore între sumele stabilite prin decizia de impunere și raportul de expertiză contabilă efectuată în dosarul penal nr. 515/P/2008). Prima instanță s-a rezumat la „a pipăi fondul”, ceea ce, evident, exclude examenul pe fond al incidenței prevederilor art. 102 C. proc.

fisc., cum face recurenta, analiza textului legal precitat, prin raportare la datele speței de față, fiind atributul judecătorului învestit cu soluționarea acțiunii principale. În ceea ce privește condiția prevenirii unei pagube iminente, prima instanță a reținut corect îndeplinirea și acestei cerințe legale având în vedere că activitatea reclamantei ar fi în real pericol prin plata sumelor reținute în decizia de impunere atacată, fapt ce ar putea conduce la neîndeplinirea obiectului său de activitate și la producerea unui prejudiciu previzibil. Pentru aceste considerente nu pot fi primite criticile din recurs referitoare la neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării deciziei de impunere ce formează obiectul cauzei.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că sentința atacată este legală și temeinică, astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 84 din 11 mai 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2010.