ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1591/2012

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș - Severin la 4 martie 2010, N.M. și C.S. au solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009 și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, acordarea sumei de 1.000.000 euro despăgubiri pentru prejudiciul moral și fizic suferit de tatăl lor B.G.G., în urma condamnării și deținerii în Penitenciarul Aiud, în perioada 20 februarie 1959 - 8 iunie 1964, cât și pentru confiscarea averii sale personale, ținându-se cont de faptul că până în prezent nu au beneficiat de nici o măsură reparatorie în acest sens. Tribunalul Caraș Severin, secția civilă, prin sentința nr. 825 din 12 mai 2010 a admis în parte acțiunea civilă formulată împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și l-a obligat pe pârât la plata către reclamante a contravalorii în lei a sumei de 500.000 euro la data executării.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat, în raport de dispozițiile art. 1, art. 4 și art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, că din probele administrate rezultă că reclamantele au calitatea de descendente ale defunctului B.G.G., condamnat prin sentința nr. 772/1959 a Tribunalului Militar Cluj la 18 ani muncă silnică și căruia i-a fost confiscată averea personală, pentru delictul de favorizare la crima de acte de teroare și delictul de favorizare la crima de tâlhărie în dauna avutului obștesc. Ca urmare a detenției, antecesorul reclamantelor a avut de suferit o multitudine de dureri fizice și psihice, prejudicii estetice, de agrement, pierderea speranței de viață, precum și prejudicii juvenile.

Totodată, tribunalul a constatat că prin condamnarea politică suferită, dreptul la imagine al condamnatului și al întregii sale familii, precum și al urmașilor săi, a fost de asemenea grav afectat, acesta fiind exclus din viața socială, politică a comunității, accesul la continuarea educației, la un loc de muncă corespunzător pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu, îngreunând practic viața persoanei condamnate și a membrilor familiei sale în societate sub toate aspectele și fiind de natură a împiedica progresul ființei umane. Având în vedere prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantelor ca urmare a condamnării politice suferite, instanța a considerat că în cauză sunt întrunite dispozițiile art. 1, art. 4 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, precum și cele ale art. 6 și 8 C.E.D.O.

pentru ca reclamantele, în calitate de descendente, să beneficieze de despăgubiri morale. Față de gravul prejudiciu moral suferit de defunctul B.G.G., evaluând pe o bază echitabilă, tribunalul a apreciat că suma de câte 100.000 euro pentru fiecare an de privare de libertate pe care l-a suferit autorul reclamantelor reprezintă o echitabilă despăgubire. Prin decizia nr. 446/ A din 3 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice Caraș Severin împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea civilă introdusă de reclamantele N.M.

și C.S. Instanța de apel a constatat că prin decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a declarat ca neconstituțional art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecință lipsirea de temei juridic a pretențiilor reclamantelor și corelativ a hotărârilor judecătorești întemeiate pe dispoziția legală declarată neconstituțională, astfel încât la data soluționării apelului nu mai există temeiul juridic prevăzut de legea specială. Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestuia de către legiuitorul intern, acțiunea reclamantelor cât și soluția judiciară întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.

Dreptul de a reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu poate adăuga de la sine și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu normele de drept comun. S-a reținut de aceea, că în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 3 C. civ., text de lege care are în vedere un alt domeniu de aplicare, respectiv acela al acțiunii civile de drept comun, ori, în prezenta cauză dreptul pretins în justiție este unul consacrat și valorificat în mod exclusiv prin norme cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun.

Decizia Curții Constituționale, de la data publicării sale în M. Of., este obligatorie pentru instanțe, ipoteză ce are drept consecință interpretarea apelului, în sensul examinării temeiului juridic al hotărârii atacate și, desigur, al acțiunii introductive. Cum acest temei juridic bazat pe art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, a fost declarat în afara ordinii constituționale și nu mai poate produce efecte juridice, în exercitarea controlului de legalitate, curtea a admis apelul declarat de pârât. Împotriva acestei ultime decizii au declarat recurs reclamantele N.M. și C.S., întemeiat pe motivele de nelegalitate cuprinse la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei și, pe fond, admiterea în parte a cererii de chemare în judecată.

Au arătat că decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol la data pronunțării respectivei decizii, fiind eventual aplicabilă celor înregistrate ulterior adoptării sale. În sensul aplicării principiului neretroactivității au considerat că este și jurisprudența C.E.D.O., respectiv Hotărârea din 8 martie 2006 în cauza Blecic contra Croației – paragraful 8. Au criticat decizia atacată și sub aspectul nerespectării principiului egalității în fața legii, principiu care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. Au precizat că nerespectarea respectivului principiu creează situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri definitive, ceea ce ar contraveni art. 1 alin. (2) lit. a) din O.G.

nr. 137/2008 coroborat cu art. 16 și art. 20 alin. (2) din Constituție și au invocat existența a două hotărâri definitive și irevocabile, ca practică judiciară în materie. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed . Problema de drept care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010, aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept. La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens. Se reține că această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, publicată în M. Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. (4) C. proc. civ. Astfel s-a stabilit că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă.

Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Or, în speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii. Nu se poate spune deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității, ivit înaintea definitivării sale. Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantele nu erau titularele unui bun susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă, care să fi confirmat dreptul acestora. Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate.

De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele N.M. și C.S. împotriva deciziei nr. 446/ A din 3 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2012.