ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1591/2012

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Caraș - Severin la 4 martie 2010, N.M. și C.S. au solicitat, în

temeiul Legii nr. 221/2009 și în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, acordarea sumei de 1.000.000 euro despăgubiri pentru

prejudiciul moral și fizic suferit de tatăl lor B.G.G., în urma condamnării și

deținerii în Penitenciarul Aiud, în perioada 20 februarie 1959 - 8 iunie 1964,

cât și pentru confiscarea averii sale personale, ținându-se cont de faptul că

până în prezent nu au beneficiat de nici o măsură reparatorie în acest sens.

Tribunalul Caraș

Severin, secția civilă, prin sentința nr. 825 din 12 mai 2010 a admis în parte

acțiunea civilă formulată împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și l-a obligat pe pârât la plata către reclamante a contravalorii în lei

a sumei de 500.000 euro la data executării.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat, în raport de dispozițiile art. 1, art. 4 și

art. 5 lit. a) din Legea nr. 221/2009, că din probele administrate rezultă că

reclamantele au calitatea de descendente ale defunctului B.G.G., condamnat prin

sentința nr. 772/1959 a Tribunalului Militar Cluj la 18 ani muncă silnică și

căruia i-a fost confiscată averea personală, pentru delictul de favorizare la

crima de acte de teroare și delictul de favorizare la crima de tâlhărie în

dauna avutului obștesc.

Ca urmare a

detenției, antecesorul reclamantelor a avut de suferit o multitudine de dureri

fizice și psihice, prejudicii estetice, de agrement, pierderea speranței de

viață, precum și prejudicii juvenile.

Totodată, tribunalul

a constatat că prin condamnarea politică suferită, dreptul la imagine al

condamnatului și al întregii sale familii, precum și al urmașilor săi, a fost

de asemenea grav afectat, acesta fiind exclus din viața socială, politică a

comunității, accesul la continuarea educației, la un loc de muncă corespunzător

pregătirii ori mai bine remunerat fiind deosebit de greu, îngreunând practic

viața persoanei condamnate și a membrilor familiei sale în societate sub toate

aspectele și fiind de natură a împiedica progresul ființei umane.

Având în vedere

prejudiciul moral suferit de tatăl reclamantelor ca urmare a condamnării

politice suferite, instanța a considerat că în cauză sunt întrunite

dispozițiile art. 1, art. 4 și art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

precum și cele ale art. 6 și 8 C.E.D.O. pentru ca reclamantele, în calitate de

descendente, să beneficieze de despăgubiri morale.

Față de gravul

prejudiciu moral suferit de defunctul B.G.G., evaluând pe o bază echitabilă,

tribunalul a apreciat că suma de câte 100.000 euro pentru fiecare an de privare

de libertate pe care l-a suferit autorul reclamantelor reprezintă o echitabilă

despăgubire.

Prin decizia nr. 446/

A din 3 martie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a admis apelul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin

Direcția generală a finanțelor publice Caraș Severin împotriva sentinței

tribunalului, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins acțiunea

civilă introdusă de reclamantele N.M. și C.S.

Instanța de apel a

constatat că prin decizia nr. 1358/2010, Curtea Constituțională a declarat ca

neconstituțional art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, împrejurare

ce are drept consecință lipsirea de temei juridic a pretențiilor reclamantelor și

corelativ a hotărârilor judecătorești întemeiate pe dispoziția legală declarată

neconstituțională, astfel încât la data soluționării apelului nu mai există

temeiul juridic prevăzut de legea specială.

Fiind declarat

neconstituțional tocmai izvorul legal al pretinsului drept și în lipsa unei

manifestări de voință în sensul recunoașterii acestuia de către legiuitorul

intern, acțiunea reclamantelor cât și soluția judiciară întemeiată pe acest

text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.

Dreptul de a

reglementa pe cale specială un anumit raport juridic este atributul suveran al

legiuitorului intern, iar în lipsa unei reglementări speciale, care are ca

obiect însăși nașterea dreptului subiectiv pretins în justiție, judecătorul nu

poate adăuga de la sine și nu poate întregi reglementarea juridică specială cu

normele de drept comun.

S-a reținut de aceea,

că în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 3 C. civ., text de lege care

are în vedere un alt domeniu de aplicare, respectiv acela al acțiunii civile de

drept comun, ori, în prezenta cauză dreptul pretins în justiție este unul

consacrat și valorificat în mod exclusiv prin norme cu caracter special,

derogatorii de la dreptul comun.

Decizia Curții

Constituționale, de la data publicării sale în M. Of., este obligatorie pentru

instanțe, ipoteză ce are drept consecință interpretarea apelului, în sensul

examinării temeiului juridic al hotărârii atacate și, desigur, al acțiunii

introductive.

Cum acest temei

juridic bazat pe art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, a fost

declarat în afara ordinii constituționale și nu mai poate produce efecte

juridice, în exercitarea controlului de legalitate, curtea a admis apelul

declarat de pârât.

Împotriva acestei

ultime decizii au declarat recurs reclamantele N.M. și C.S., întemeiat pe

motivele de nelegalitate cuprinse la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând

admiterea acestuia, modificarea deciziei și, pe fond, admiterea în parte a

cererii de chemare în judecată.

Au arătat că decizia

Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol

la data pronunțării respectivei decizii, fiind eventual aplicabilă celor

înregistrate ulterior adoptării sale.

În sensul aplicării

principiului neretroactivității au considerat că este și jurisprudența C.E.D.O.,

respectiv Hotărârea din 8 martie 2006 în cauza Blecic contra Croației –

paragraful 8.

Au criticat decizia

atacată și sub aspectul nerespectării principiului egalității în fața legii,

principiu care presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care,

în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite.

Au precizat că

nerespectarea respectivului principiu creează situații juridice discriminatorii

față de persoanele care au obținut hotărâri definitive, ceea ce ar contraveni art.

1 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 137/2008 coroborat cu art. 16 și art. 20 alin.

(2) din Constituție și au invocat existența a două hotărâri definitive și

irevocabile, ca practică judiciară în materie.

Recursul este

nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed .

Problema de drept

care se pune în speță este dacă art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009

mai poate fi aplicat cauzei supusă soluționării, în condițiile în care a fost

declarat neconstituțional, printr-un control a posteriori de

constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21

octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010,

aspectul care se impune a fi analizat cu prioritate vizând lipsa temeiului

juridic al cererii, ca efect al deciziei Curții Constituționale.

Potrivit art. 147 alin.

(1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind

neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea

deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe

durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al

articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la

data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere

numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art.

31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, cu modificările și completările ulterioare.

În raport de această

reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea

neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale,

care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în

curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Se reține că această

problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011

pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii,

publicată în M. Of. al României nr. 789 din 7 noiembrie 2011, dată de la care a

devenit obligatorie pentru instanțe, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. (4)

C. proc. civ.

Astfel s-a stabilit

că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice

asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu

excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre

definitivă.

Cu alte cuvinte,

urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin.

(1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot

constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data

publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

Or, în speță, la data

publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții

Constituționale nr. 1358/2010, nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza

nefiind deci soluționată definitiv la data publicării respectivei decizii.

Nu se poate spune

deci că fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului

de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare,

întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte

să fie guvernate după regula tempus regit actum.

Dimpotrivă, este

vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi

este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității,

ivit înaintea definitivării sale.

Cum norma tranzitorie

cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine

publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece

altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte

juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică,

ceea ce Constituția refuză în mod categoric.

Pe de altă parte,

împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru

viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al

neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor

drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite.

În speță, nu există

însă un drept definitiv câștigat, iar reclamantele nu erau titularele unui bun

susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme la data publicării

deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 nu exista o hotărâre definitivă,

care să fi confirmat dreptul acestora.

Concluzionând, prin

intervenția instanței de contencios constituțional, urmare sesizării acesteia

cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal

într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de

constituționalitate.

De aceea, nu se poate

susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea

lui de efecte erga omnes și ex nunc ar fi afectat procesul echitabil, pentru că

acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal

constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței

dreptului, al coerenței și al stabilității juridice.

Pentru aceste

considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză de reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele N.M. și C.S. împotriva deciziei nr.

446/ A din 3 martie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2012.