ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1897/2011

Asupra

recursului de față;în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 7 din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a

respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.C. împotriva ordonanței

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din data de 23 iunie 2009 (dosar

nr. 770/P/2009), menținând soluția de netrimitere în judecată dispusă de

procuror. A fost obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare.

Împotriva

acestei sentințe petentul a declarat prezentul recurs.

Cu ocazia

dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea

recursului, motivată prin adoptarea Legii nr. 202/2010, sentința fiind

pronunțată după intrarea în vigoare a acestei legi care nu mai prevede calea de

atac a recursului împotriva sentinței prin care instanța soluționează plângerile

întemeiate pe dispozițiile art. 278/ 1 C. proc. pen.

Recursul va fi

respins ca inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta:

Prin Legea nr.

202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a

contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și

suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor

pronunțate în procedura prevăzută în art. 278/ 1 C. proc. pen.

În acest sens,

potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul

soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de

netrimitere în judecată este definitivă.

Aceste

modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii,

care se regăsesc în art. XXIV.

În privința

căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art.

XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea

modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi

atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un

instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință,

constatând că sentința instanței de fond a fost pronunțată ulterior intrării în

vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că

această hotărâre este definitivă.

În această

situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac care nu mai este

prevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge,

ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385/ 15 pct. 1

lit. a) C. proc. pen.

Conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a

cheltuielilor judiciare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petentul B.C. împotriva sentinței penale nr. 7/F

din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă

recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 10 mai 2011.