ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1897/2011

Asupra recursului de față;în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7 din 27 ianuarie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția penală, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.C. împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov din data de 23 iunie 2009 (dosar nr. 770/P/2009), menținând soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror. A fost obligat petentul să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Împotriva acestei sentințe petentul a declarat prezentul recurs. Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea recursului, motivată prin adoptarea Legii nr. 202/2010, sentința fiind pronunțată după intrarea în vigoare a acestei legi care nu mai prevede calea de atac a recursului împotriva sentinței prin care instanța soluționează plângerile întemeiate pe dispozițiile art. 278/ 1 C. proc.

pen. Recursul va fi respins ca inadmisibil pentru motivele ce se vor arăta: Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278/ 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278/1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definitivă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în art. XXIV.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate. În consecință, constatând că sentința instanței de fond a fost pronunțată ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă.

În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac care nu mai este prevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385/ 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.C. împotriva sentinței penale nr. 7/F din 27 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 10 mai 2011.