ÎCCJ, Decizia nr. 174/2011

ÎCCJ, Decizia nr. 174/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 983 din 1 iulie 2011

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost

respinsă cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul C.M.,

ca neîntemeiată, s-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 10.000 RON

plătită cu titlu de cauțiune și consemnată la SC C.B. SA, unitatea Victoria, cu

recipisa de consemnare din 1 iulie 2011 și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

La data de 29 iunie 2011,

pe rolul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost

înregistrată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de

inculpatul C.M., cercetat și arestat preventiv în dosarul nr. 160/P/2010

al D.N.A.

S-a arătat de către

inculpat că în cauză erau îndeplinite ambele cerințe prevăzute de art. 160

C. proc. pen. pentru acordarea liberării provizorii sub control judiciar, atât

în ceea ce privește limita maximă de pedeapsă prevăzută pentru infracțiunile

reținute în sarcina sa, cât și în ceea ce privește celelalte

condiții impuse de alin. (2) al aceluiași articol.

A fost

menționată inexistența oricăror date sau indicii care să prezume

existența unui risc real de repetare a infracțiunilor, de neprezentare la

proces ori de împiedicare a administrării justiției, având în vedere

comportamentul anterior al inculpatului, situația personală actuală

și imposibilitatea obiectivă de alterare sau distrugere a mijloacelor de

probă.

În acest sens, a fost

subliniată împrejurarea că acuzațiile formulate în cauză se întemeiază în

principal pe conținutul convorbirilor telefonice interceptate și că

respectivele mijloace de probă nu ar putea fi denaturate de apărare în ipoteza

continuării anchetei cu inculpatul în stare de libertate.

În plus, s-a arătat

că în situația în care ar fi administrate și alte probatorii în

cursul anchetei la procuror, obligațiile impuse pe timpul liberării

provizorii înlăturau orice posibilitate pentru inculpat de a influența

bunul mers al cercetărilor.

S-a mai arătat

și că cererea de liberare provizorie nu putea fi refuzată numai pe temeiul

gravității faptelor, liberarea provizorie pe cauțiune, ca măsură

alternativă la arestarea preventivă, asigurând deopotrivă scopul în vederea

căruia se dispune oricare dintre măsurile preventive, având în vedere prioritar

circumstanțele personale favorabile ale inculpatului.

Cererea formulată în

cauză a fost susținută și cu argumente vizând jurisprudența

Curții Europene în materie.

Examinând cererea

inculpatului în raport de motivele invocate, datele cauzei și

dispozițiile legale aplicabile, prima instanță a reținut că:

Prin încheierea nr. 759

din 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a

dispus arestarea preventivă a inculpatului C.M. sub acuzația de

săvârșire a infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup

infracțional organizat prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003

și complicitate dare și luare de mită în formă continuată prevăzute

de art. 26 C. pen. raportat la 255 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 și art.

7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 și art. 254 alin. (1) și (2) C.

pen. cu referire la art. 6 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, ambele cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Măsura arestării preventive

dispusă față de inculpat, alături de alți 28 coacuzați, a fost

luată pe o durată de 30 zile, cu începere de la 25 mai 2011 până la 23 iunie 2011,

reținându-se incidența în cauză a prevederilor art. 143 și art. 148

lit. f) C. proc. pen.

Ulterior, prin

încheierea nr. 888 din 18 iunie 2011 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, măsura preventivă a fost prelungită cu încă 30 zile,

constatându-se că temeiurile arestării inițiale justificau în continuare

privarea inculpatului de libertate.

La momentul procesual

al luării măsurii preventive, cât și ulterior, în procedura prelungirii

mandatului, s-a apreciat că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol

concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea

acuzațiilor, presupusa modalitatea de comitere a faptelor, scopul în vederea

căruia se acționase și rezultatul negativ produs asupra imaginii

instituțiilor statului.

S-a considerat că o

altă măsura preventivă mai puțin restrictivă de libertate nu era

suficientă pentru protejarea eficientă a interesului public, interes

circumscris și nevoii de restabilire a prestigiului și încrederii

publicului în instituțiile statului.

În analiza efectuată

a fost evidențiată anvergura activității ilicite și frecvența de

săvârșire a presupuselor acte de corupție, cu consecințe grave asupra

sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activități vamale,

împrejurări reținute ca fiind de natură să creeze un sentiment de

insecuritate socială, în condițiile în care investigațiile efectuate

indicau că activitatea infracțională era generalizată la nivelul majorității

transportatorilor, lucrătorilor și comisionarilor vamali, fiind posibil ca

orice persoană implicată în acțiuni ilegale (contrabandă), în înțelegere

cu membrii rețelei, să introducă în țară și bunuri periculoase sau

interzise la deținere.

S-a reținut că

actele de cercetare efectuate conturau indicii cu privire la săvârșirea de

către inculpat împreună cu coacuzatul Ț.V. a mai multor acte materiale

specifice de complicitate la dare și luare de mită, în perioada septembrie

2010 - martie 2011, precum și faptul că aderase și sprijinise

gruparea infracțională constituită la nivelul instituțiilor vamale și

portuare din municipiul Constanța, având drept scop deturnarea activităților de

import-export mărfuri prin birourile vamale de pe raza D.R.A.O.V. Constanța,

dar și a municipiului București.

Rețeaua infracțională

astfel constituită folosea practici specifice în instituirea unei modalități

structurale funcționale de taxare ilicită a containerelor cu produse procesate

în punctele vamale, cu consecința perceperii unor sume de bani necuvenite, iar

infracțiunile ce ar fi constituit și mijloacele de acțiune ale grupului

infracțional organizat erau darea și luarea de mită, traficul de influență,

evaziunea fiscală, contrabanda, falsul în înscrisuri sub semnătură privată,

falsul material în înscrisuri oficiale, falsul intelectual, uzul de fals,

folosirea de documente falsificate la autoritatea vamală, infracțiuni contra

drepturilor de marcă industrială înregistrată.

Cu referire la

inculpatul C.M., participația acestuia la derularea activității infracționale a

constat în aceea că împreună cu coacuzatul Ț.V. ar fi negociat cu

lucrătorii vamali sumele pe care aceștia urmau să le primească de la

comercianți sau au pretins de la importatori diferite foloase necuvenite pentru

vameși în vederea introducerii în țară de mărfuri contrafăcute sau nedeclarate

la vamă, precum și faptul că i-ar fi promis suma de 500 dolari S.U.A.

coacuzatului Ț.V. pentru a fi plătită lucrătorilor vamali în schimbul

permiterii intrării în țară și acordării liberului de vamă pentru un container

cu mărfuri.

În concret,

activitatea infracțională desfășurată de acest inculpat a vizat mai

multe acte materiale, după cum urmează:

La data de 27

octombrie 2010, inculpatul a convenit cu coacuzatul Ț.V. pretinderea unei

sume de bani de la un client al firmei de comisionariat vamal pentru remiterea

cu titlu de mită către lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. în scopul de a se

permite intrarea în țară a unui container conținând o cantitate de 2

tone marfă, suplimentar celei declarate.

La data de 2

decembrie 2010, inculpatul i-a promis coacuzatului Ț.V. suma de 500 dolari

S.U.A. pe care acesta se obligase să o plătească cu titlu de mită către

lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A. în schimbul introducerii în țară a unor

containere cu mărfuri.

La data de 6

decembrie 2010, în înțelegere cu coacuzatul Ț.V., inculpatul s-a

angajat să negocieze cu lucrătorii vamali de la B.V.C.S.A., între care și

acuzatul M.A., plata unei sume de bani, cu titlu de mită, pentru introducerea

în țară a unui container conținând bunuri nedeclarate la vamă.

La data de 28

ianuarie 2011, inculpatul l-a informat pe coacuzatul Ț.V. că un lucrător

vamal de la B.V.C.S.A. i-a pretins suma de 2.500 dolari S.U.A. pentru a permite

intrarea în țară a unui container, ce conținea mărfuri contrafăcute

sau mărfuri în plus față de cele declarate.

Tot astfel, la data

de 3 martie 2011, cei doi inculpați au stabilit modalitatea în care să se

intervină pe lângă lucrătorii vamali și comisarii G.F. Ilfov pentru

rezolvarea situației privind un container cu mărfuri diverse

indisponibilizat de doi ofițeri de poliție judiciară din cadrul I.G.P.F.,

container ce conținea mărfuri contrafăcute și în cantitate net

superioară celei declarate în vamă, valoarea prejudiciului cauzat statului

fiind de 232.186,21 RON.

În raport de

situația de fapt prezentată, prima instanță a apreciat că gravitatea

deosebită a infracțiunilor este de necontestat.

Actele de urmărire

penală efectuate în cauză nu au infirmat indiciile inițiale privind

implicarea inculpatului în activitățile grupului infracțional

organizat și nici suspiciunea rezonabilă că acesta ar fi comis faptele de

care este acuzat.

De asemenea, s-a

constatat că și interesul public al prezervării ordinii publice continuă

să fie actual în raport de gravitatea infracțiunilor, faptul că acestea au fost

săvârșite în participație cu persoane care dețineau funcții

implicând exercițiul autorității de stat, lucrători vamali și

funcționari din cadrul poliției, consecințele produse asupra

sistemului de acumulare a veniturilor realizate din activitățile vamale și

impactul negativ asupra imaginii și prestigiului instituțiilor

publice.

Cu toate acestea,

tulburarea ordinii publice provocată ca urmare a comiterii unei infracțiunii nu

poate constitui un motiv pertinent și suficient pentru refuzul de eliberare din

detenție provizorie, decât dacă indicii concrete demonstrează că prin lăsarea

acuzatului în libertate ordinea publică ar fi realmente amenințată.

Prima instanță a

constatat că nu există date sau indicii concrete care să prezume riscul de

repetare a infracțiunilor, având în vedere circumstanțele personale

ale inculpatului, necunoscut cu antecedente penale și cu conduită

corespunzătoare în societate până la data formulării acuzațiilor.

Pentru acordarea

liberării provizorii este însă deopotrivă necesară și îndeplinirea

condiției privitoare la inexistența oricărui risc de influențare

a anchetei.

În speță, prima

instanță a constatat că un asemenea risc există în cauză și că acesta nu

ar putea fi în mod obiectiv eliminat prin instituirea unui control judiciar

care la acest moment procesual nu poate fi corespunzător anticipat.

Activitatea

infracțională ce formează obiectul cercetărilor în cauză s-a întins pe o

perioadă relativ lungă de timp și a implicat un număr mare de

participanți și de acte materiale de executare.

Probațiunea în

cauză până la acest moment procesual se întemeiază în principal pe convorbirile

telefonice interceptate, aspectele infracționale rezultate din aceste

convorbiri necesitând multiple verificări în fapt cu privire la

activitățile de vămuire desfășurate, societățile și

persoanele beneficiare implicate.

În plus, s-a

reținut că inculpatul în cauză a negat acuzațiile formulate.

În acest context,

având în vedere dificultățile și problemele deosebite pe care ridică

cercetarea infracțiunilor, există posibilitatea ca inculpatul să împiedice

bunul mers al anchetei, iar în condițiile în care nu a fost încă stabilită

identitatea tuturor persoanelor implicate în comiterea faptelor de care

inculpatul este acuzat, în participație cu coinculpatul Ț.V., cu

poziție procesuală asemănătoare, nici nu poate fi impus un control

judiciar corespunzător în timpul liberării provizorii.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.

Amplele concluzii ale

apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului precum și

ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a

prezentei hotărâri.

Analizând cauza prin

prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,

pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum

rezultă din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

scopul măsurilor preventive îl constituie asigurarea bunei desfășurări a

procesului penal sau împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de

la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, aceste

scopuri putând fi atinse și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau

pe cauțiune.

În același sens sunt

și dispozițiile art. 5

3

din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale care prevede că persoana

arestată sau reținută beneficiază, între altele, de dreptul de a putea fi

eliberată în cursul procedurii, punerea în libertate putând fi subordonată unei

garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Referitor la

reglementările interne în materie se constată că art. 160

4

alin. (1)

raportat la art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen. prevăd

condițiile concrete în care aceasta poate fi acordată.

Rezultă așadar că

liberarea provizorie pe cauțiune reprezintă o măsură preventivă, neprivativă de

libertate, a cărei acordare este lăsată la latitudinea instanței [art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.] și care presupune îndeplinirea unor condiții, expres

reglementate, privind cuantumul pedepsei închisorii prevăzută de lege pentru

infracțiunea comisă, forma de vinovăție cu care aceasta a fost săvârșită și

inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe

învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca

să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte. De asemenea, o condiție ce rezultă implicit din reglementarea normativă

precizată o constituie preexistența măsurii arestării luate față de învinuit

sau inculpat.

Raportând

considerațiile teoretice expuse cauzei concrete dedusă judecății se constată că

prin încheierea din Camera de Consiliu nr. 759 din 24/25 mai 2011, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 4374/1/2011,

(definitivă prin încheierea nr. 143 din 31 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, în dosarul nr. 4454/1/2011,

prin respingerea, ca nefondat a recursului formulat de inculpat) Înalta Curte

de Casație și Justiție, a dispus în baza art. 149

1

raportat la art. 143,

art. 148 alin. (1) lit. f) și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a

inculpatului C.M. pe o durată de 29 de zile, de la data încarcerării.

În motivarea

încheierii, instanța a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice

suficiente ce fac verosimilă săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor

pentru care este cercetat, prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din Legea nr.

39/2003, art 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen., art. 6 și art. 7 pct.

2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C.

pen. raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen., art. 6 și art. 7 pct. 1 din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 255 pct. 1 C.

pen. raportat la art. 6 și art. 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000.

Ulterior, măsura

arestării preventive a inculpatului a fost prelungită de către instanță.

Se reține, astfel, că

inculpatul C.M., în perioada 27 octombrie 2010 – 3 martie 2011 împreună cu

inculpatul Ț.V. au negociat cu lucrătorii vamali sumele pe care urmau

aceștia să le primească de la comercianți sau au cerut de la importatori

diferite foloase necuvenite pentru vameși în vederea introducerii în țară de

mărfuri contrafăcute sau nedeclarate la vamă.

De asemenea, la data

de 2 octombrie 2010 i-a promis suma de 500 dolari S.U.A. inculpatului Ț.V.

pentru a fi plătită lucrătorilor vamali în schimbul permiterii intrăii în țară

și acordării liberului de vamă pentru un container cu mărfuri.

De asemenea, se are

în vedere că realizarea scopurilor măsurilor preventive prevăzute de art. 136 C.

proc. pen. nu poate fi îndeplinită în absența privării de libertate a

inculpatului, ținându-se cont de faptul că există dubii suficient de puternice,

apte să justifice în mod rezonabil presupunerea că atașamentul inculpatului

față de normele de conviețuire sociale nu sunt suficient de puternice pentru

a-l împiedica să încerce îngreunarea procedurilor judiciare, în condițiile în

care în cauză sunt cercetați mai mulți inculpați, unii aflați în poziții

sociale și profesionale de vârf în cadrul statului.

Față de aspectele

anterior relevate se constată că, deși cererea de liberare provizorie pe

cauțiune îndeplinea condițiile legale referitoare la cuantumul maxim al

pedepsei, aceasta nu realiza cerința oportunității, rezultând implicit din

interpretarea coroborată a prevederilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

raportat la art. 160

2

C. proc. pen.

Din coroborarea

elementelor privind gravitatea faptelor despre care există indicii că au fost

comise de către inculpat rezultă că lăsarea acestuia în libertate constituie un

pericol concret pentru ordinea publică, liberarea sa provizorie la acest moment

procesual neputând conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, de

asigurare a bunei desfășurări a procesului penal.

Așa fiind, se reține

că soluția dispusă de către prima instanță este legală și temeinică, dând o

corectă interpretare și aplicare prevederilor legale ce reglementează

instituția juridică a liberării provizorii pe cauțiune și a măsurilor

preventive, în general.

Dreptul părții aflată

în stare de detenție provizorie și vocația acesteia de a fi pusă în libertate

în cursul procesului penal nu creează în sarcina instanței obligația de a

dispune o atare măsură în detrimentul dezideratului asigurării bunei

desfășurări a procesului penal și a ocrotirii interesului public, în cauza

dedusă judecății, interesul public primând față de cel individual, al inculpatului,

de a fi cercetat și judecat în stare de libertate.

Astfel, detenția

provizorie a inculpatului apare ca fiind legitimă, atât față de existența

indiciilor concrete care impun luarea în considerare a unui interes public ce

se impune a fi protejat precumpănitor, față de cel al individului, de a

beneficia de cercetarea în stare de libertate, cât și față de durata măsurii și

necesitatea normalei desfășurări a procesului penal, liberarea provizorie a

inculpatului, la momentul procesual actual, nefiind oportună, deoarece nu ar

conduce la realizarea scopurilor măsurilor preventive, astfel după cum acesta

este reglementat de art. 136 C. proc. pen.

Criticile invocate de

apărare sunt nefondate și vor fi respinse.

Circumstanțele

personale ale inculpatului nu trebuie examinate în mod exclusiv, ci în

corelație cu interesul public, respectiv protejarea de riscul repetării unor

fapte similare, aspectele personale nefiind suficient de puternice pentru a

constitui un temei de admitere a cererii.

Așa fiind, se constată

că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată, motivele de

recurs invocate fiind nefondate.

Pentru considerentele

ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen. raportat la art. 160

9

C. proc. pen., recursul declarat de

inculpat va fi respins, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M. împotriva încheierii nr. 983 din

1 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală,

în dosarul nr. 5462/1/2011.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.