ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5101/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5101/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Deliberând

asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Bacău la data de 11 octombrie 2005, sub nr. 372/7222/2005,

reclamanții S.V., V.M. și A.M.D. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul

municipiului Bacău, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia din urmă

să retrocedeze suprafața de teren de 500 mp situat în intravilanul municipiului

Bacău.

În motivarea cererii, reclamanții au

arătat că, prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 161 din 19 iunie

1981, s-a dispus exproprierea suprafeței de teren sus-menționate, aparținând

proprietarilor S.V. și V.M.

La aceeași adresă, exista și o casă cu

etaj, aparținând reclamanților, construcția care nu a format obiectul

exproprierii.

Numele proprietarilor și imobilul

figurează la poziția 76 din anexa nr. 4 la decret.

Conform art. 3 din actul de expropriere,

trecerea în proprietatea statului a terenului s-a făcut în scopul „construirii

a 1174 apartamente și a dotărilor comerciale și tehnico-edilitare aferente, în

zona de locuințe George Bacovia”.

Pentru imobilul expropriat, s-a stabilit

o valoare a despăgubirilor de 1125 lei, achitate reclamanților la data de 22

februarie 1982.

Deși statul a realizat în zona stabilită

ansamblu de construcții pentru zona în care s-au dispus exproprierile, terenul

în litigiu nu a fost afectat de noile construcții, nefiind ocupat nici măcar

parțial de blocurile construite.

Acesta a rămas în întregime în folosința

reclamanților, care sunt înregistrați în evidențele fiscale, ca plătitori de

taxe și impozite, pentru imobil.

În consecință, terenul poate face

obiectul retrocedării, conform dispozițiilor din Legea nr. 33/1994.

Terenul a fost dobândit de reclamanta

S.V. în anul 1945, prin act dotal, în vederea căsătoriei cu G.V.; în anul 1973,

aceasta a donat fiului său, V.M., etajul casei situate la aceeași adresă și 130

mp teren, conform actului de donație autentificat sub nr. 367/1973, la fostul

Notariat de Stat Bacău, iar, prin donația autentificată sub nr. 18441 din 13

octombrie 1992, aceeași reclamantă a donat fiicei sale, A.M.D., parterul casei

și o suprafață de 360 mp de teren, aferentă construcției.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 35-36 din Legea nr. 33/1994.

Pârâtul a depus întâmpinare în dosar,

invocând excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile art. 11 din

Legea nr. 10/2001.

De asemenea, reprezentantul pârâtului a

invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A.M.D.,

care nu figurează în actul de expropriere, acesta nu are calitatea de

moștenitor al foștilor proprietari, iar contractul de donație a fost încheiat

între primii doi reclamanți.

Pe parcursul procesului a decedat

reclamanta S.V., V.M. și A.M.D., participând în proces, în dublă calitate,

respectiv în nume propriu și în calitate de continuatori ai mamei lor; a fost introdus

în cauză, în calitate de moștenitor, soțul supraviețuitor al reclamantei, S.C.

Prin sentința civilă nr. 1644D din 15

noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secția civilă, s-au respins excepțiile

invocate, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și s-a dispus retrocedarea

suprafeței de teren intravilan, de 440,30 mp, situată în Bacău; fără cheltuieli

de judecată.

În pronunțarea acestei sentințe, prima

instanță a reținut că exproprierea terenului în litigiu a avut loc prin actul

normativ menționat în acțiune, proprietar fiind V.M. și S.V., în prezent

decedată și având ca moștenitori pe descendenții de gr. I și pe soțul

supraviețuitor, S.C.

Conform expertizei efectuate în cauză, a

rezultat că suprafața de teren în litigiu este în realitate de 440,30 mp,

aceasta fiind liberă de construcții, terenul nefiind utilizat pentru scopul în

care s-a realizat exproprierea și nici pentru un alt scop de utilitate publică.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994,

dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de 1 an pentru

scopul pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au

fost începute, proprietarii pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă

declarație de utilitate publică.

După cum s-a stabilit cu putere

obligatorie prin decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Curții Supreme de

Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii,

dispozițiile legale sus-menționate sunt aplicabile și în cazul cererilor având

ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în

vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii.

Legea nr. 10/2001 își definește domeniul

de aplicare, procedura și excepțiile, determinând inaplicabilitatea în afara

sferei sale de cuprindere referitor la acțiunea în revendicare, întemeiată pe

dispozițiile art. 480 C. civ., nu și retrocedarea în baza Legii nr. 33/1994.

Aceste argumente au fost avute în vedere la respingerea excepțiilor invocate și

la admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată.

În ceea ce privește restituirea

despăgubirilor acordate de primărie reclamantei, în dosar nu s-a formulat o

cerere reconvențională în acest sens.

Împotriva acestei sentințe civile a

declarat apel pârâtul Primarul municipiului București, criticând-o ca nelegală

deoarece în mod greșit s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii față de

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care menționează

posibilitatea revendicării imobilelor preluate de către stat, dacă acestea nu

fac obiectul unor legi speciale de reparație.

Un alt motiv al inadmisibilității îl

constituie aplicabilitatea art. 2 din Legea nr. 10/2001, lege care prevede o

procedură specială și instituie necesitatea formulării unei notificări în

vederea restituirii imobilului.

Invocarea de către reclamanți a

dispozițiilor Legii nr. 33/1994 este inadmisibilă, întrucât aceasta reprezintă

cadrul general pentru restituirea imobilelor expropriate, care exclude însă

imobilele care fac obiectul Legii nr. 10/2001.

Acest aspect rezultă și din decizia

pronunțată în interesul Legii nr. 53 din 4 iunie 2007.

Mai invocă și imposibilitatea

retrocedării imobilului de către Primarul municipiului Bacău, în raport de

dispozițiile art. 62 din Legea nr. 215/2001, care nu prevede printre

atribuțiile stabilite în sarcina acesteia, și pe cea având obiectul pretins

prin acțiunea de față.

Prin decizia civilă nr. 385 din 19

decembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauzei minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale, s-a respins excepția inadmisibilității

acțiunii și s-a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului

Bacău.

Instanța de apel a reținut în ceea ce

privește excepția invocată, faptul că decizia pronunțată în interesul legii nu

este incidentă în cazul situațiilor litigioase ivite anterior pronunțării ei,

în caz contrar, încălcându-se principiul neretroactivității legii civile,

consacrat și în Constituția României.

Pe de altă parte, la data promovării

acțiunii, exista o practică neunitară în materie, constatată inclusiv în

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce a determinat și

promovarea recursului în interesul legii.

Împrejurarea că, în cauze similare, s-au

acordat altor persoane drepturile prevăzute de art. 35 din Legea nr. 33/1994, a

creat reclamanților o speranță legitimă de a obține recunoașterea creanței lor

pe această cale.

De asemenea, atât legea menționată mai

sus, cât și Legea nr. 10/2001, oferă reclamanților cadrul juridic pentru

promovarea unei acțiuni în recunoașterea dreptului de proprietate, iar legea

specială nu abrogă efectele Legii nr. 33/1994 sub acest aspect, ceea ce

reprezintă și din acest punct de vedere o speranță legitimă pentru reclamanți.

Respingerea acțiunii ca inadmisibilă

întrucât reclamanții nu au urmat procedura Legii nr. 10/2001, cu privire la

care nu se mai află în termenul de a o declanșa, reprezintă o încălcare a

principiului consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, privind accesul la justiție.

Caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate

în interesul legii poate fi reținut numai dacă litigiul s-a ivit după

pronunțarea deciziei date în interesul legii.

În ceea ce privește atribuțiile conferite

pârâtului, Curtea de Apel a reținut că art. 62 din Legea nr. 215/2001 este

abrogat, iar prin art. 67 din același act normativ, se stabilește competența

primarului de a reprezenta unitatea administrativ teritorial, printre altele,

și în justiție.

Pe fond, reclamanții se regăsesc în

situația prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994 și sunt îndreptățiți la

retrocedarea imobilului care face obiectul acțiunii.

Împotriva acestei decizii civile a

declarat recurs Primarul municipiului Bacău, criticând-o ca nelegală pentru

următoarele motive:

Decizia Curții de Apel nu ține seama de

faptul că acțiunea este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 213/1998 și de art. 2 din Legea nr. 10/2001, lege cu caracter

special care se aplică prioritar față de legea generală, respectiv Legea nr.

33/1994.

În același sens, prin decizia nr. 53 din

4 iunie 2007 s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică acțiunilor având ca

obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989,

introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Pe de altă parte, pârâtul nu poate

proceda la retrocedarea imobilului în raport de atribuțiile stabilite în

sarcina Consiliului local pentru administrarea domeniului public și a

domeniului privat al comunei sau a orașului. Primarul municipiului Bacău nu are

drept de dispoziție asupra terenului, astfel cum rezultă și din interpretarea

art. 63 din Legea nr. 215/2001.

Pârâtul a solicitat admiterea recursului,

modificarea deciziei apelate iar pe fond, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Analizând decizia civilă recurată, în

raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel cum deja s-a arătat, recurentul a

invocat două motive principale de recurs, cel referitor la inadmisibilitatea

acțiunii, față de dispozițiile Legilor nr. 213/1998 și nr. 10/2001, precum și

referitor la inexistența atribuțiilor legate de acte de dispoziție asupra

imobilului, critici care se subsumează în esență, lipsei calității procesuale

pasive a pârâtului în retrocedarea bunului.

Dintre cele două aspecte evocate mai sus,

are prioritate excepția inadmisibilității acțiunii deoarece vizează

imposibilitatea declanșării litigiului, indiferent de calitatea procesuală a

persoanei antrenate în proces, în calitate de pârât.

Verificând acest aspect, Înalta Curte

constată că susținerile recurentului sunt fondate.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6

alin. (2) din Legea nr. 213/1998, persoanele interesate pot solicita

revendicarea sub orice formă a unor imobile preluate de către stat, în temeiul

acestei legi sau a dreptului comun, cu excepția cazului în care nu există o

lege specială de reparație.

În cazul imobilelor preluate abuziv de

către stat prin expropriere, o asemenea lege o reprezintă Legea nr. 10/2001,

care, în art. 11 reglementează toate cazurile și modalitățile de reparare a

prejudiciului creat persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate.

Această lege are caracter special, în

consecință, se aplică în mod prioritar față de Legea generală, nr. 33/1994 și

este incidentă tuturor acțiunilor introduse după intrarea sa în vigoare (14

februarie 2001).

Acțiunea promovată de reclamanți a fost

înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 11 octombrie 2005, așa încât

sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, care prevăd în mod obligatoriu

procedura specială de urmat, pentru obținerea imobilelor preluate abuziv de

către stat, inclusiv prin expropriere.

Promovarea acțiunii de către reclamanți

în temeiul Legii nr. 33/1994 este inadmisibilă față de caracterul special al

actului normativ sus-menționat și de data introducerii acțiunii.

Contrar argumentelor instanței de apel,

decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 53 din 4 iunie 2007, este

obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial în condițiile art.

329 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, în cazul în care o asemenea

decizie se pronunță anterior soluționării unui litigiu în faza apelului,

caracterul obligatoriu al elementelor de drept dezlegate de către instanța

supremă se impune a fi analizat de către instanța respectivă, cu atât mai mult

cu cât apelul este o cale devolutivă de atac. Aceasta înseamnă că toate

elementele de fapt și de drept trebuie avute în vedere de către instanța de

apel, inclusiv problemele de drept dezlegate în interesul legii printr-o

decizie intervenită până la finalizarea dosarului de apel.

De asemenea, nu se poate pune problema că

reclamanții ar fi fost lipsiți de dreptul de acces la justiție, reglementat de

dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât legea

română prevede posibilitatea retrocedării imobilelor expropriate în temeiul

legii speciale, a cărei procedură însă trebuie urmată în condițiile legii

respective.

Nici speranța legitimă nu poate fi

reținută ca argument pentru soluționarea pe fond a cererii de chemare în

judecată întemeiată pe un alt temei juridic decât cel în vigoare la data

promovării acțiunii și pentru înlăturarea deciziei pronunțate în interesul legii.

Astfel cum a reținut și instanța de apel,

jurisprudența instanțelor, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a

fost unitară în soluționarea aspectului referitor la incidența Legii nr.

33/1994 sau a Legii nr. 10/2001 în cazul imobilelor expropriate, ceea ce

înseamnă că au fost pronunțate și soluții de respingere a acțiunilor introduse

după intrarea în vigoare a celei din urmă legi privind caracterul inadmisibil,

în raport de incidența legii speciale.

Decizia pronunțată în interesul legii a clarificat

temeiul juridic care trebuie urmat în cazul pretențiilor referitoare la imobile

expropriate promovate prin acțiuni introduse după intrarea în vigoare a Legii

nr. 10/2001. Cum această decizie a fost pronunțată într-o cale devolutivă de

atac, caracterul obligatoriu trebuie avut în vedere de către instanța de apel.

În concluzie, Înalta Curte constată că

acțiunea formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 33/1994 pentru un imobil

care cade sub incidența Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă față de data

introducerii acestei, ulterioară intrării în vigoare a actului normativ

special.

Față de soluția ce urmează a se pronunța

în legătură cu caracterul inadmisibil al acțiunii, Înalta Curte nu va mai

verifica criticile referitoare la competența primarului municipiului Bacău de a

proceda la retrocedarea imobilului în litigiu.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâtul

Primarul municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 385din 19 decembrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Modifică decizia recurată.

Admite excepția inadmisibilității

acțiunii.

Admite apelul declarat de Primarul

municipiului Bacău împotriva sentinței nr. 1644/D din 15 noiembrie 2006 a

Tribunalului Bacău, schimbă în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca

inadmisibilă.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 septembrie 2008.