ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5101/2008

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 11 octombrie 2005, sub nr. 372/7222/2005, reclamanții S.V., V.M. și A.M.D. au chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Bacău, solicitând instanței să dispună obligarea acestuia din urmă să retrocedeze suprafața de teren de 500 mp situat în intravilanul municipiului Bacău. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin Decretul Consiliului de Stat al R.S.R. nr. 161 din 19 iunie 1981, s-a dispus exproprierea suprafeței de teren sus-menționate, aparținând proprietarilor S.V. și V.M. La aceeași adresă, exista și o casă cu etaj, aparținând reclamanților, construcția care nu a format obiectul exproprierii.

Numele proprietarilor și imobilul figurează la poziția 76 din anexa nr. 4 la decret. Conform art. 3 din actul de expropriere, trecerea în proprietatea statului a terenului s-a făcut în scopul „construirii a 1174 apartamente și a dotărilor comerciale și tehnico-edilitare aferente, în zona de locuințe George Bacovia”. Pentru imobilul expropriat, s-a stabilit o valoare a despăgubirilor de 1125 lei, achitate reclamanților la data de 22 februarie 1982. Deși statul a realizat în zona stabilită ansamblu de construcții pentru zona în care s-au dispus exproprierile, terenul în litigiu nu a fost afectat de noile construcții, nefiind ocupat nici măcar parțial de blocurile construite. Acesta a rămas în întregime în folosința reclamanților, care sunt înregistrați în evidențele fiscale, ca plătitori de taxe și impozite, pentru imobil.

În consecință, terenul poate face obiectul retrocedării, conform dispozițiilor din Legea nr. 33/1994. Terenul a fost dobândit de reclamanta S.V. în anul 1945, prin act dotal, în vederea căsătoriei cu G.V.; în anul 1973, aceasta a donat fiului său, V.M., etajul casei situate la aceeași adresă și 130 mp teren, conform actului de donație autentificat sub nr. 367/1973, la fostul Notariat de Stat Bacău, iar, prin donația autentificată sub nr. 18441 din 13 octombrie 1992, aceeași reclamantă a donat fiicei sale, A.M.D., parterul casei și o suprafață de 360 mp de teren, aferentă construcției. Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35-36 din Legea nr. 33/1994. Pârâtul a depus întâmpinare în dosar, invocând excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, reprezentantul pârâtului a invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului A.M.D., care nu figurează în actul de expropriere, acesta nu are calitatea de moștenitor al foștilor proprietari, iar contractul de donație a fost încheiat între primii doi reclamanți. Pe parcursul procesului a decedat reclamanta S.V., V.M. și A.M.D., participând în proces, în dublă calitate, respectiv în nume propriu și în calitate de continuatori ai mamei lor; a fost introdus în cauză, în calitate de moștenitor, soțul supraviețuitor al reclamantei, S.C. Prin sentința civilă nr. 1644D din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, secția civilă, s-au respins excepțiile invocate, s-a admis acțiunea formulată de reclamanți și s-a dispus retrocedarea suprafeței de teren intravilan, de 440,30 mp, situată în Bacău; fără cheltuieli de judecată.

În pronunțarea acestei sentințe, prima instanță a reținut că exproprierea terenului în litigiu a avut loc prin actul normativ menționat în acțiune, proprietar fiind V.M. și S.V., în prezent decedată și având ca moștenitori pe descendenții de gr. I și pe soțul supraviețuitor, S.C. Conform expertizei efectuate în cauză, a rezultat că suprafața de teren în litigiu este în realitate de 440,30 mp, aceasta fiind liberă de construcții, terenul nefiind utilizat pentru scopul în care s-a realizat exproprierea și nici pentru un alt scop de utilitate publică. Potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de 1 an pentru scopul pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, proprietarii pot cere retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică.

După cum s-a stabilit cu putere obligatorie prin decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, dispozițiile legale sus-menționate sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi, dacă nu s-a realizat scopul exproprierii. Legea nr. 10/2001 își definește domeniul de aplicare, procedura și excepțiile, determinând inaplicabilitatea în afara sferei sale de cuprindere referitor la acțiunea în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., nu și retrocedarea în baza Legii nr. 33/1994. Aceste argumente au fost avute în vedere la respingerea excepțiilor invocate și la admiterea acțiunii, astfel cum a fost modificată.

În ceea ce privește restituirea despăgubirilor acordate de primărie reclamantei, în dosar nu s-a formulat o cerere reconvențională în acest sens. Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel pârâtul Primarul municipiului București, criticând-o ca nelegală deoarece în mod greșit s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii față de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, care menționează posibilitatea revendicării imobilelor preluate de către stat, dacă acestea nu fac obiectul unor legi speciale de reparație. Un alt motiv al inadmisibilității îl constituie aplicabilitatea art. 2 din Legea nr. 10/2001, lege care prevede o procedură specială și instituie necesitatea formulării unei notificări în vederea restituirii imobilului.

Invocarea de către reclamanți a dispozițiilor Legii nr. 33/1994 este inadmisibilă, întrucât aceasta reprezintă cadrul general pentru restituirea imobilelor expropriate, care exclude însă imobilele care fac obiectul Legii nr. 10/2001. Acest aspect rezultă și din decizia pronunțată în interesul Legii nr. 53 din 4 iunie 2007. Mai invocă și imposibilitatea retrocedării imobilului de către Primarul municipiului Bacău, în raport de dispozițiile art. 62 din Legea nr. 215/2001, care nu prevede printre atribuțiile stabilite în sarcina acesteia, și pe cea având obiectul pretins prin acțiunea de față. Prin decizia civilă nr. 385 din 19 decembrie 2007 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauzei minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins ca nefondat apelul declarat de Primarul municipiului Bacău.

Instanța de apel a reținut în ceea ce privește excepția invocată, faptul că decizia pronunțată în interesul legii nu este incidentă în cazul situațiilor litigioase ivite anterior pronunțării ei, în caz contrar, încălcându-se principiul neretroactivității legii civile, consacrat și în Constituția României. Pe de altă parte, la data promovării acțiunii, exista o practică neunitară în materie, constatată inclusiv în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, ceea ce a determinat și promovarea recursului în interesul legii. Împrejurarea că, în cauze similare, s-au acordat altor persoane drepturile prevăzute de art. 35 din Legea nr. 33/1994, a creat reclamanților o speranță legitimă de a obține recunoașterea creanței lor pe această cale.

De asemenea, atât legea menționată mai sus, cât și Legea nr. 10/2001, oferă reclamanților cadrul juridic pentru promovarea unei acțiuni în recunoașterea dreptului de proprietate, iar legea specială nu abrogă efectele Legii nr. 33/1994 sub acest aspect, ceea ce reprezintă și din acest punct de vedere o speranță legitimă pentru reclamanți. Respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât reclamanții nu au urmat procedura Legii nr. 10/2001, cu privire la care nu se mai află în termenul de a o declanșa, reprezintă o încălcare a principiului consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privind accesul la justiție. Caracterul obligatoriu al deciziei pronunțate în interesul legii poate fi reținut numai dacă litigiul s-a ivit după pronunțarea deciziei date în interesul legii.

În ceea ce privește atribuțiile conferite pârâtului, Curtea de Apel a reținut că art. 62 din Legea nr. 215/2001 este abrogat, iar prin art. 67 din același act normativ, se stabilește competența primarului de a reprezenta unitatea administrativ teritorial, printre altele, și în justiție. Pe fond, reclamanții se regăsesc în situația prevăzută de art. 35 din Legea nr. 33/1994 și sunt îndreptățiți la retrocedarea imobilului care face obiectul acțiunii. Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs Primarul municipiului Bacău, criticând-o ca nelegală pentru următoarele motive: Decizia Curții de Apel nu ține seama de faptul că acțiunea este inadmisibilă în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și de art. 2 din Legea nr. 10/2001, lege cu caracter special care se aplică prioritar față de legea generală, respectiv Legea nr. 33/1994.

În același sens, prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Pe de altă parte, pârâtul nu poate proceda la retrocedarea imobilului în raport de atribuțiile stabilite în sarcina Consiliului local pentru administrarea domeniului public și a domeniului privat al comunei sau a orașului. Primarul municipiului Bacău nu are drept de dispoziție asupra terenului, astfel cum rezultă și din interpretarea art. 63 din Legea nr. 215/2001. Pârâtul a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei apelate iar pe fond, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

Analizând decizia civilă recurată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Astfel cum deja s-a arătat, recurentul a invocat două motive principale de recurs, cel referitor la inadmisibilitatea acțiunii, față de dispozițiile Legilor nr. 213/1998 și nr. 10/2001, precum și referitor la inexistența atribuțiilor legate de acte de dispoziție asupra imobilului, critici care se subsumează în esență, lipsei calității procesuale pasive a pârâtului în retrocedarea bunului. Dintre cele două aspecte evocate mai sus, are prioritate excepția inadmisibilității acțiunii deoarece vizează imposibilitatea declanșării litigiului, indiferent de calitatea procesuală a persoanei antrenate în proces, în calitate de pârât.

Verificând acest aspect, Înalta Curte constată că susținerile recurentului sunt fondate. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998, persoanele interesate pot solicita revendicarea sub orice formă a unor imobile preluate de către stat, în temeiul acestei legi sau a dreptului comun, cu excepția cazului în care nu există o lege specială de reparație. În cazul imobilelor preluate abuziv de către stat prin expropriere, o asemenea lege o reprezintă Legea nr. 10/2001, care, în art. 11 reglementează toate cazurile și modalitățile de reparare a prejudiciului creat persoanelor ale căror bunuri au fost expropriate.

Această lege are caracter special, în consecință, se aplică în mod prioritar față de Legea generală, nr. 33/1994 și este incidentă tuturor acțiunilor introduse după intrarea sa în vigoare (14 februarie 2001). Acțiunea promovată de reclamanți a fost înregistrată pe rolul primei instanțe la data de 11 octombrie 2005, așa încât sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, care prevăd în mod obligatoriu procedura specială de urmat, pentru obținerea imobilelor preluate abuziv de către stat, inclusiv prin expropriere. Promovarea acțiunii de către reclamanți în temeiul Legii nr. 33/1994 este inadmisibilă față de caracterul special al actului normativ sus-menționat și de data introducerii acțiunii.

Contrar argumentelor instanței de apel, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 53 din 4 iunie 2007, este obligatorie de la data publicării sale în Monitorul Oficial în condițiile art. 329 alin. (3) C. proc. civ. Așadar, în cazul în care o asemenea decizie se pronunță anterior soluționării unui litigiu în faza apelului, caracterul obligatoriu al elementelor de drept dezlegate de către instanța supremă se impune a fi analizat de către instanța respectivă, cu atât mai mult cu cât apelul este o cale devolutivă de atac. Aceasta înseamnă că toate elementele de fapt și de drept trebuie avute în vedere de către instanța de apel, inclusiv problemele de drept dezlegate în interesul legii printr-o decizie intervenită până la finalizarea dosarului de apel.

De asemenea, nu se poate pune problema că reclamanții ar fi fost lipsiți de dreptul de acces la justiție, reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât legea română prevede posibilitatea retrocedării imobilelor expropriate în temeiul legii speciale, a cărei procedură însă trebuie urmată în condițiile legii respective. Nici speranța legitimă nu poate fi reținută ca argument pentru soluționarea pe fond a cererii de chemare în judecată întemeiată pe un alt temei juridic decât cel în vigoare la data promovării acțiunii și pentru înlăturarea deciziei pronunțate în interesul legii.

Astfel cum a reținut și instanța de apel, jurisprudența instanțelor, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost unitară în soluționarea aspectului referitor la incidența Legii nr. 33/1994 sau a Legii nr. 10/2001 în cazul imobilelor expropriate, ceea ce înseamnă că au fost pronunțate și soluții de respingere a acțiunilor introduse după intrarea în vigoare a celei din urmă legi privind caracterul inadmisibil, în raport de incidența legii speciale. Decizia pronunțată în interesul legii a clarificat temeiul juridic care trebuie urmat în cazul pretențiilor referitoare la imobile expropriate promovate prin acțiuni introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Cum această decizie a fost pronunțată într-o cale devolutivă de atac, caracterul obligatoriu trebuie avut în vedere de către instanța de apel.

În concluzie, Înalta Curte constată că acțiunea formulată de reclamanți în temeiul Legii nr. 33/1994 pentru un imobil care cade sub incidența Legii nr. 10/2001 este inadmisibilă față de data introducerii acestei, ulterioară intrării în vigoare a actului normativ special. Față de soluția ce urmează a se pronunța în legătură cu caracterul inadmisibil al acțiunii, Înalta Curte nu va mai verifica criticile referitoare la competența primarului municipiului Bacău de a proceda la retrocedarea imobilului în litigiu.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Primarul municipiului Bacău împotriva deciziei nr. 385din 19 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă și asigurări sociale. Modifică decizia recurată. Admite excepția inadmisibilității acțiunii. Admite apelul declarat de Primarul municipiului Bacău împotriva sentinței nr. 1644/D din 15 noiembrie 2006 a Tribunalului Bacău, schimbă în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca inadmisibilă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2008.