ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7715/2011

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul lași

la data de 6 aprilie 2009 T.V., T.C., R.E. și R.C. au contestat Dispoziția nr.

315 emisă de Primarul municipiului Iași prin care s-a respins ca inadmisibilă

cererea formulată de T.V. (decedată), T.C., R.E., R.C. și s-a dispus înaintarea

notificării și documentației aferente Comisiei municipale de fond funciar.

Cererea de chemare în

judecată nu a fost motivată conform art. 112 C. proc. civ., fiind completată la

22 iunie 2009, reclamanții susținând că autorii lor R.I. și T. (fostă M.) V. au

avut în proprietate 35 ari teren situat în fosta comună Copou, actual municipiu

lași, str. Ș.M., preluat de stat în baza Legii nr. 188/1945.

Reclamanții au arătat

că îndeplinesc condițiile cerute de Legea nr. 10/2001, sunt persoane

îndreptățite, notificarea fiind admisibilă și întemeiată.

S-a precizat că

solicită măsuri reparatorii, dacă este posibil în natură, fie despăgubiri.

Tribunalul Iași prin

Sentința civilă nr. 456 din 15 martie 2010 a admis acțiunea civilă formulată de

către reclamanții T.C., R.E. și R.C. în contradictoriu cu pârâtul Primarul

municipiului Iași, prin reprezentant legal. S-a anulat Dispoziția nr. 315 din

10 martie 2009 emisă de Primarul municipiului Iași. S-a dispus acordarea de

despăgubiri către reclamanți pentru suprafața de teren de 6238 mp situată în municipiul

Iași, șoseaua Ș.M., județul Iași, în condițiile reglementate de Legea nr.

247/2005, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate abuziv - Titlul VII. S-a luat act că nu s-au solicitat

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

hotărârea prima instanță a administrat proba cu înscrisuri și expertiză

tehnică, și a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii, în sensul art. 1 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 întrucât autorii

lor au avut în proprietate suprafața de 6238 mp, situată în intravilanul

Municipiului Iași, șoseaua Ș.M. preluată în mod abuziv de stat.

A reținut tribunalul

că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind deținut de persoane

fizice ce au refuzat să prezinte acte de proprietate, susținând că au primit

posesia de la G.M. ce a fost strămutat în zona Șoseaua Ș.M. de pe amplasamentul

vechi, care era în zona Stațiunii Viticole Iași.

Împotriva acestei

sentințe au declarat reclamanții, invocând următoarele critici:

Prima instanță a

acordat greșit despăgubiri, fără a administra probatoriul complet pentru a

stabili dacă este posibilă restituirea în natură.

Tribunalul și-a

însușit concluziile expertizei tehnice cu privire la imposibilitatea

restituirii în natură, fără a se efectua cercetări cu privire la situația

terenului.

În instanța de apel,

în condițiile art. 295 alin. (2) teza finală, s-a administrat proba cu

înscrisuri, din care au rezultat persoanele ce au deținut terenul din Iași,

Șoseaua Ș.M., conform evidențelor fiscale pentru perioada 1981 - 2003, conform

comunicării din 07 decembrie 2010 a Municipiului Iași - Direcția Economică și

Finanțe Publice Locale Iași.

Curtea de Apel Iași,

secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin Decizia civilă nr. 171

din 8 decembrie 2010 a respins apelul reclamanților.

În motivare s-a

reținut că notificarea reclamanților, așa cum a stabilit și tribunalul, este

întemeiată numai sub aspectul acordării despăgubirilor, restituirea în natură

nefiind posibilă.

În acțiunile întemeiate

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 sarcina probei revine celor ce pretind că

sunt persoane îndreptățite atât sub aspectul calității, în speță că autorul lor

a avut în proprietate imobilul la data preluării, cât și a întinderii

dreptului, precum și a posibilității restituirii în natură.

Reclamanții sunt

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de

la autorul lor, așa cum a constatat și tribunalul, calitatea și întinderea

dreptului nefiind contestate de Primarul municipiului Iași, urmare și a

neexercitării căii de atac a apelului împotriva sentinței.

Terenul a fost

atribuit de stat în proprietate persoanelor fizice înscrise în evidențele

fiscale, I.E., F.G. și C.E.

Întrucât terenul se

află într-o zonă în care sunt alunecări de teren a fost preluat din nou de

stat, pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a versanților, afectațiunea

actuală fiind de utilitate publică.

În consecință sunt

incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001 și a Normelor metodologice

de aplicare aprobate prin H.G. nr. 250/2007.

La data soluționării

notificării terenul nu era liber, fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii atât

fostul proprietar, cât și persoanele cărora li s-a atribuit terenul din fosta

proprietate a autorilor reclamanților.

Sarcina probei și în

materia restituirii proprietăților revine reclamanților, fiind aplicabile

dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001.

La situația de fapt

dovedită cu înscrisurile depuse în apel și în absența unor probe contrare, a

actelor de donație către stat, a comunicărilor autorităților administrației

publice locale, Curtea a reținut că parte din teren este afectată de amenajări

de utilitate publică și atribuită în proprietate persoanelor fizice ce îl

dețin.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții T.C., R.E. și R.C.,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a invocat că în mod nelegal, în raport de probele

administrate, instanțele au reținut că nu este posibilă restituirea în natură -

art. 7 din Legea nr. 10/2001.

S-a arătat că în

cauză au făcut dovada că suprafața de teren este deținută de persoane fizice

care nu au titlu de proprietate emis în condițiile legii, în evidențele de

carte funciară nefiind menționată vreo înscriere a vreunui drept de proprietate

asupra terenului în litigiu.

Au susținut

recurenții că se impunea efectuarea unei noi expertize tehnice pentru

identificarea exactă a suprafeței de teren, conform actelor de proprietate ale

autorului, stabilirea dacă terenul este afectat de detalii de sistematizare și,

în raport de posesiile exercitate dacă posesorii prezintă titluri de

proprietate.

O altă critică a

vizat faptul că instanța de apel nu a analizat motivul de apel prin care au

solicitat admiterea contestației și obligarea Primarului de a soluționa

notificarea pe fond, după identificarea terenului.

Prin ultima critică

s-a arătat că instanța de apel nu a analizat nici critica privind nelegala

pronunțare a instanței de fond a soluției în contradictoriu cu T.V., decedată

din anul 2003.

Recursul este fondat

pentru următoarele considerente:

Prin dispozițiile

art. 1, 2, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 s-a consacrat principiul restituirii în

natură, statuându-se totodată că numai acolo unde această măsură nu este

posibilă, urmând a se acorda alte măsuri reparatorii prevăzute de lege.

Semnificația

sintagmei „nu este posibilă”, este complexă, trebuind înțeleasă în sensul, fie

că bunul nu mai există, fie că acesta a fost înstrăinat.

În toate cazurile entitatea

învestită cu soluționarea notificării sau instanța de judecată are obligația

înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și

vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat

și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul

respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea),

existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu

apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele

asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în

natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz,

numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea

normală a amenajărilor subterane. Sintagma amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate

unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări

destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi,

alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații

verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe

pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor

administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității

învestite cu soluționarea notificărilor sau instanței de judecată, urmând a fi

avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și

documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Se constată că

instanțele nu au lămurit pe deplin situația de fapt din perspectiva acestor

condiții impuse de lege, fiind imposibil de analizat incidența textelor legale.

Astfel, instanța de

fond a reținut că terenul se afla situat în intravilanul localității, dar este

ocupat de persoane care nu au prezentat acte de proprietate și că situația

terenului este „oarecum neclară” dar că nu este afectat de detalii de

sistematizare.

Instanța de apel

reține pe de o parte că terenul a fost „atribuit” de stat persoanelor fizice

înscrise în evidențele fiscale (înscrierea în evidența fiscală nu face dovada

proprietății) și, totodată, că terenul a fost preluat din nou de către stat,

pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a versanților, afectațiunea actuală

fiind de utilitate publică și că sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea s-a

reținut că terenul este afectat de amenajări de utilitate publică și atribuit

în proprietate altor persoane fizice.

Se constată că starea

de fapt reținută de către instanța de apel se bazează pe o analiză sumară și

confuză a probelor administrate, impunându-se cu necesitate suplimentarea

probatoriului în sensul celor cuprinse în dispozițiile art. 10 din lege, precum

și o analiză atentă principiul restituirii în natură.

Având în vedere

aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a

se admite recursul, a se casa decizia și a trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării

vor fi avute în vedere și celelalte critici invocate prin apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanții T.C., R.E. și R.C. împotriva Deciziei nr. 171 din 08

decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 noiembrie 2011.