ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7715/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul lași la data de 6 aprilie 2009 T.V., T.C., R.E. și R.C. au contestat Dispoziția nr. 315 emisă de Primarul municipiului Iași prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea formulată de T.V. (decedată), T.C., R.E., R.C. și s-a dispus înaintarea notificării și documentației aferente Comisiei municipale de fond funciar. Cererea de chemare în judecată nu a fost motivată conform art. 112 C. proc. civ., fiind completată la 22 iunie 2009, reclamanții susținând că autorii lor R.I. și T. (fostă M.) V. au avut în proprietate 35 ari teren situat în fosta comună Copou, actual municipiu lași, str. Ș.M., preluat de stat în baza Legii nr. 188/1945.

Reclamanții au arătat că îndeplinesc condițiile cerute de Legea nr. 10/2001, sunt persoane îndreptățite, notificarea fiind admisibilă și întemeiată. S-a precizat că solicită măsuri reparatorii, dacă este posibil în natură, fie despăgubiri. Tribunalul Iași prin Sentința civilă nr. 456 din 15 martie 2010 a admis acțiunea civilă formulată de către reclamanții T.C., R.E. și R.C. în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Iași, prin reprezentant legal. S-a anulat Dispoziția nr. 315 din 10 martie 2009 emisă de Primarul municipiului Iași. S-a dispus acordarea de despăgubiri către reclamanți pentru suprafața de teren de 6238 mp situată în municipiul Iași, șoseaua Ș.M., județul Iași, în condițiile reglementate de Legea nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv - Titlul VII.

S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța hotărârea prima instanță a administrat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică, și a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, în sensul art. 1 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 întrucât autorii lor au avut în proprietate suprafața de 6238 mp, situată în intravilanul Municipiului Iași, șoseaua Ș.M. preluată în mod abuziv de stat. A reținut tribunalul că restituirea în natură nu este posibilă, terenul fiind deținut de persoane fizice ce au refuzat să prezinte acte de proprietate, susținând că au primit posesia de la G.M. ce a fost strămutat în zona Șoseaua Ș.M. de pe amplasamentul vechi, care era în zona Stațiunii Viticole Iași.

Împotriva acestei sentințe au declarat reclamanții, invocând următoarele critici: Prima instanță a acordat greșit despăgubiri, fără a administra probatoriul complet pentru a stabili dacă este posibilă restituirea în natură. Tribunalul și-a însușit concluziile expertizei tehnice cu privire la imposibilitatea restituirii în natură, fără a se efectua cercetări cu privire la situația terenului. În instanța de apel, în condițiile art. 295 alin. (2) teza finală, s-a administrat proba cu înscrisuri, din care au rezultat persoanele ce au deținut terenul din Iași, Șoseaua Ș.M., conform evidențelor fiscale pentru perioada 1981 - 2003, conform comunicării din 07 decembrie 2010 a Municipiului Iași - Direcția Economică și Finanțe Publice Locale Iași.

Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin Decizia civilă nr. 171 din 8 decembrie 2010 a respins apelul reclamanților. În motivare s-a reținut că notificarea reclamanților, așa cum a stabilit și tribunalul, este întemeiată numai sub aspectul acordării despăgubirilor, restituirea în natură nefiind posibilă. În acțiunile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 sarcina probei revine celor ce pretind că sunt persoane îndreptățite atât sub aspectul calității, în speță că autorul lor a avut în proprietate imobilul la data preluării, cât și a întinderii dreptului, precum și a posibilității restituirii în natură. Reclamanții sunt persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru imobilul preluat abuziv de la autorul lor, așa cum a constatat și tribunalul, calitatea și întinderea dreptului nefiind contestate de Primarul municipiului Iași, urmare și a neexercitării căii de atac a apelului împotriva sentinței.

Terenul a fost atribuit de stat în proprietate persoanelor fizice înscrise în evidențele fiscale, I.E., F.G. și C.E. Întrucât terenul se află într-o zonă în care sunt alunecări de teren a fost preluat din nou de stat, pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a versanților, afectațiunea actuală fiind de utilitate publică. În consecință sunt incidente dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001 și a Normelor metodologice de aplicare aprobate prin H.G. nr. 250/2007. La data soluționării notificării terenul nu era liber, fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii atât fostul proprietar, cât și persoanele cărora li s-a atribuit terenul din fosta proprietate a autorilor reclamanților. Sarcina probei și în materia restituirii proprietăților revine reclamanților, fiind aplicabile dispozițiile art. 23 și 24 din Legea nr. 10/2001.

La situația de fapt dovedită cu înscrisurile depuse în apel și în absența unor probe contrare, a actelor de donație către stat, a comunicărilor autorităților administrației publice locale, Curtea a reținut că parte din teren este afectată de amenajări de utilitate publică și atribuită în proprietate persoanelor fizice ce îl dețin. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs reclamanții T.C., R.E. și R.C., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat că în mod nelegal, în raport de probele administrate, instanțele au reținut că nu este posibilă restituirea în natură - art. 7 din Legea nr. 10/2001. S-a arătat că în cauză au făcut dovada că suprafața de teren este deținută de persoane fizice care nu au titlu de proprietate emis în condițiile legii, în evidențele de carte funciară nefiind menționată vreo înscriere a vreunui drept de proprietate asupra terenului în litigiu.

Au susținut recurenții că se impunea efectuarea unei noi expertize tehnice pentru identificarea exactă a suprafeței de teren, conform actelor de proprietate ale autorului, stabilirea dacă terenul este afectat de detalii de sistematizare și, în raport de posesiile exercitate dacă posesorii prezintă titluri de proprietate. O altă critică a vizat faptul că instanța de apel nu a analizat motivul de apel prin care au solicitat admiterea contestației și obligarea Primarului de a soluționa notificarea pe fond, după identificarea terenului.

Prin ultima critică s-a arătat că instanța de apel nu a analizat nici critica privind nelegala pronunțare a instanței de fond a soluției în contradictoriu cu T.V., decedată din anul 2003. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Prin dispozițiile art. 1, 2, 7 și 9 din Legea nr. 10/2001 s-a consacrat principiul restituirii în natură, statuându-se totodată că numai acolo unde această măsură nu este posibilă, urmând a se acorda alte măsuri reparatorii prevăzute de lege. Semnificația sintagmei „nu este posibilă”, este complexă, trebuind înțeleasă în sensul, fie că bunul nu mai există, fie că acesta a fost înstrăinat.

În toate cazurile entitatea învestită cu soluționarea notificării sau instanța de judecată are obligația înainte de a dispune orice măsură, de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a subfeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces (existența pe terenul respectiv a unor străzi, trotuare, parcări amenajate și altele asemenea), existența și utilizarea unor amenajări subterane: conducte de alimentare cu apă, gaze, petrol, electricitate de mare calibru, adăposturi militare și altele asemenea. În cazul în care se constată astfel de situații, restituirea în natură se va limita numai la acele suprafețe de teren libere sau, după caz, numai la acele suprafețe de teren care nu afectează accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

Sintagma amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității, și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc.), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale și altele. Individualizarea acestor suprafețe, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor sau instanței de judecată, urmând a fi avute în vedere, de la caz la caz, atât servituțile legale, cât și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism.

Se constată că instanțele nu au lămurit pe deplin situația de fapt din perspectiva acestor condiții impuse de lege, fiind imposibil de analizat incidența textelor legale. Astfel, instanța de fond a reținut că terenul se afla situat în intravilanul localității, dar este ocupat de persoane care nu au prezentat acte de proprietate și că situația terenului este „oarecum neclară” dar că nu este afectat de detalii de sistematizare. Instanța de apel reține pe de o parte că terenul a fost „atribuit” de stat persoanelor fizice înscrise în evidențele fiscale (înscrierea în evidența fiscală nu face dovada proprietății) și, totodată, că terenul a fost preluat din nou de către stat, pentru efectuarea lucrărilor de consolidare a versanților, afectațiunea actuală fiind de utilitate publică și că sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea s-a reținut că terenul este afectat de amenajări de utilitate publică și atribuit în proprietate altor persoane fizice. Se constată că starea de fapt reținută de către instanța de apel se bazează pe o analiză sumară și confuză a probelor administrate, impunându-se cu necesitate suplimentarea probatoriului în sensul celor cuprinse în dispozițiile art. 10 din lege, precum și o analiză atentă principiul restituirii în natură. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se admite recursul, a se casa decizia și a trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere și celelalte critici invocate prin apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții T.C., R.E. și R.C. împotriva Deciziei nr. 171 din 08 decembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie 2011.