ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1737/2012

Asupra

recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

prin încheierea din

30 aprilie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, investită cu soluționarea

apelului declarat de inculpatul B.R.V. împotriva sentinței penale nr. 100 din 08

martie 2012 a Tribunalului Cluj, a dispus, în baza art. 300

2

și art.

160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen. menținerea arestării preventive

a inculpatului.

S-au

reținut în esență următoarele:

La termenul

de judecată fixat la 30 aprilie 2012, instanța investită cu soluționarea

apelului declarat de către inculpatul B.R.V. împotriva sentinței penale nr. 100

din 08 martie 2012 a Tribunalului Cluj, a pus în discuția părților legalitatea

și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul apelant.

Prin

încheierea penală 127 din 01 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj s-a dispus

arestarea preventivă a inculpatului B.R.V., pe o perioadă de 29 zile, ca temei

al luării acestei măsuri reținându-se incidența disp. art. 148 lit. f) C. proc.

pen.

Măsura

preventivă privativă de libertate a fost menținută apoi prin încheierile penale

din 28 noiembrie 2011, 22 decembrie 2011 și 02 februarie 2012 constatându-se

atât de către instanța fondului, Tribunalul Cluj, cât și de instanța de control

judiciar investită cu soluționarea recursurilor promovate de inculpatul B.R.V.

împotriva anterior menționatelor încheieri, că temeiurile ce au fost avute în

vedere cu prilejul luării măsurii preventive privative de libertate subzistă și

impun în continuare menținerea arestului preventiv.

Curtea

de Apel a constatat că în prezenta cauză au fost administrate probe, în sensul

cerut de art. 143 C. proc. pen., respectiv declarațiile inculpatei D.A., ale

martorilor D.R.S., A.B.M., C.Ș.E., M.B., C.O.; din procesele verbale de

percheziție, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de

inculpații din prezentul dosar, procesele verbale de supraveghere operativă și

planșele foto aferente, rezultă o presupunere rezonabilă, aptă a convinge un

observator obiectiv că inculpatul B.R.V. ar putea fi autorul faptei pentru care

Tribunalul Cluj a dispus condamnarea sa, respectiv pentru că în cursul lunii

octombrie 2011 a acceptat promisiunea coinculpatei D.A. de a primi suma de

20.000 euro pentru a-i furniza acesteia informații legate de licitația ce urma

a se organiza de către C.A. pentru asigurarea mentenanței la stadionul C.A. pe

anul 2012, sumă din care, la data de 31 octombrie 2011, a și primit efectiv

echivalentul a 10.000 euro, respectiv 43.000 RON.

În

consecință, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.

proc. pen., dar și cele prev. de art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția

europeană a drepturilor omului.

Cu

privire la temeiul de arestare reținut pentru luarea și menținerea privării de

libertate a inculpatului - art. 148 lit. f) C. proc. pen. -instanța de apel a

constatat că teza I a acestui text legal referitoare la pedeapsa prevăzută de

lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este îndeplinită.

Referitor

la cea de-a doua cerință a acestui articol -existența unui pericol concret

pentru ordinea publică - s-a reținut că este de asemenea îndeplinită, starea de

pericol pentru ordinea publică în cazul inculpatului apelant B.R. presupunând o

rezonanță socială a unei fapte grave atât în rândul comunității locale asupra

căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini

sociale, într-un context în care amploarea fenomenului de corupție este din ce

în ce mai mare. Astfel, în cazul de față presupusa săvârșire a infracțiunii de

luare de mită implică un vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, o

persoană publică importantă pe plan local despre care se poate susține, în mod

rezonabil, că a înșelat așteptările sutelor de mii de locuitori ai Județului

Cluj. Se presupune că inculpatul, profitând de încrederea cetățenilor care l-au

investit în funcția pe care o avea la momentul comiterii faptei pentru care a

fost trimis în judecată, a deturnat scopul acesteia, folosindu-se de funcția

deținută pentru a obține foloase materiale ilicite.

În ce

privește susținerile apărării că odată lăsat în libertate inculpatul nu ar

putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor sau a

coinculpatei din prezentul dosar, s-a reținut că, deși sunt reale, o astfel

măsură ar împiedica buna desfășurare a procesului penal. în situația dată se

impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai multă

neîncredere în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru

prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru

firesc și a unei stări de securitate socială.

Așadar,

față de modalitatea în care se presupune că a fost comisă fapta reținută în

sarcina inculpatului, natura relațiilor socio-profesionale analizate mai sus,

mediatizarea excesivă a prezentei cauze chiar și la 6 luni de comiterea

presupusei fapte se impune concluzia că lăsarea inculpatului în libertate

generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru

ordinea publică.

Cât

privește durata detenției preventive a inculpatului apelant s-a reținut că, la

acest moment, nu a depășit limita rezonabilă, inculpatul este privat de

libertate din data de 01 noiembrie 2011 iar cauza aflându-se deja în stadiul

procesual al apelului. Organelor judiciare nu le poate fi reținută nicio culpă

sub aspectul duratei procedurilor.

Împotriva

încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul B.R.V., solicitând

casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsuri arestării preventive,

pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând

recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că nu este fondat.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus

luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut

în mod corect instanța de apel, astfel că se impune în continuare privarea de

libertate.

În

cauză, temeiul juridic care a determinat luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv,

că infracțiunile pentru care inculpata a fost cercetată, sunt pedepsite cu

închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acesteia prezintă

pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta

Curte apreciază că, în acest moment procesual temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii preventive, se mențin impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și

suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din

care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care a

fost trimis în judecată.

Cât

privește temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc.

pen., se constată că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea

sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

La

aprecierea pericolului pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere nu numai

datele legate de persoana cercetată, ci și datele referitoare la fapte, nu de

puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un

sentiment de insecuritate. Așa fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu

se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii -

aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică

trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social

al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea

unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte

asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față

de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

Natura

și gravitatea faptei de luare de mită, ce rezultă din modalitatea în care a

fost comisă - folosindu-se de calitatea sa de vicepreședinte al Consiliului

Județean Cluj, justifică pe deplin temerea că, odată pus în libertate,

inculpatul va săvârși și alte fapte de același gen. Datele care caracterizează

persoana inculpatului, trebuie avute în vedere la aprecierea pericolului

concret al acesteia pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât, calitatea

sa socială îl situa într-o poziție din care, într-o ordine socială normală, se

impunea a fi exclusă recurgerea la săvârșirea de acte și fapte de corupție.

Drept

urmare, detenția provizorie a inculpatului este legală, fiind respectate, atât

exigențele cerute de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit.

c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Înalta

Curte constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii

arestării preventive subzistă și nu s-au schimbat, neimpunându-se nici

înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar

condamnarea inculpatului în primă instanță la o pedeapsă de 5 ani închisoare,

chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea

acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

Totodată,

în raport de gravitatea concretă a infracțiunii reținută în sarcina

inculpatului și de necesitatea bunei desfășurări a judecății în faza căii de

atac a apelului, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este

jutificată.

Pe de

altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, simpla

trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul

rezonabilitații măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției

Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în

raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fata

instanței.

Pentru

aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V.

împotriva încheierii din 30 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală

și de minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva

încheierii din 30 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori, pronunțată în Dosarul nr. 10054/117/2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 mai 2012.