ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1737/2012

Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: prin încheierea din 30 aprilie 2012 Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, investită cu soluționarea apelului declarat de inculpatul B.R.V. împotriva sentinței penale nr. 100 din 08 martie 2012 a Tribunalului Cluj, a dispus, în baza art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen. menținerea arestării preventive a inculpatului. S-au reținut în esență următoarele: La termenul de judecată fixat la 30 aprilie 2012, instanța investită cu soluționarea apelului declarat de către inculpatul B.R.V. împotriva sentinței penale nr. 100 din 08 martie 2012 a Tribunalului Cluj, a pus în discuția părților legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul apelant.

Prin încheierea penală 127 din 01 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.R.V., pe o perioadă de 29 zile, ca temei al luării acestei măsuri reținându-se incidența disp. art. 148 lit. f) C. proc. pen. Măsura preventivă privativă de libertate a fost menținută apoi prin încheierile penale din 28 noiembrie 2011, 22 decembrie 2011 și 02 februarie 2012 constatându-se atât de către instanța fondului, Tribunalul Cluj, cât și de instanța de control judiciar investită cu soluționarea recursurilor promovate de inculpatul B.R.V. împotriva anterior menționatelor încheieri, că temeiurile ce au fost avute în vedere cu prilejul luării măsurii preventive privative de libertate subzistă și impun în continuare menținerea arestului preventiv.

Curtea de Apel a constatat că în prezenta cauză au fost administrate probe, în sensul cerut de art. 143 C. proc. pen., respectiv declarațiile inculpatei D.A., ale martorilor D.R.S., A.B.M., C.Ș.E., M.B., C.O.; din procesele verbale de percheziție, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpații din prezentul dosar, procesele verbale de supraveghere operativă și planșele foto aferente, rezultă o presupunere rezonabilă, aptă a convinge un observator obiectiv că inculpatul B.R.V. ar putea fi autorul faptei pentru care Tribunalul Cluj a dispus condamnarea sa, respectiv pentru că în cursul lunii octombrie 2011 a acceptat promisiunea coinculpatei D.A. de a primi suma de 20.000 euro pentru a-i furniza acesteia informații legate de licitația ce urma a se organiza de către C.A.

pentru asigurarea mentenanței la stadionul C.A. pe anul 2012, sumă din care, la data de 31 octombrie 2011, a și primit efectiv echivalentul a 10.000 euro, respectiv 43.000 RON. În consecință, s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen., dar și cele prev. de art. 5 alin. (1) lit. c) din Convenția europeană a drepturilor omului. Cu privire la temeiul de arestare reținut pentru luarea și menținerea privării de libertate a inculpatului - art. 148 lit. f) C. proc. pen. -instanța de apel a constatat că teza I a acestui text legal referitoare la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este îndeplinită. Referitor la cea de-a doua cerință a acestui articol -existența unui pericol concret pentru ordinea publică - s-a reținut că este de asemenea îndeplinită, starea de pericol pentru ordinea publică în cazul inculpatului apelant B.R.

presupunând o rezonanță socială a unei fapte grave atât în rândul comunității locale asupra căreia și-a exercitat influența negativă, dar și la nivelul întregii ordini sociale, într-un context în care amploarea fenomenului de corupție este din ce în ce mai mare. Astfel, în cazul de față presupusa săvârșire a infracțiunii de luare de mită implică un vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, o persoană publică importantă pe plan local despre care se poate susține, în mod rezonabil, că a înșelat așteptările sutelor de mii de locuitori ai Județului Cluj. Se presupune că inculpatul, profitând de încrederea cetățenilor care l-au investit în funcția pe care o avea la momentul comiterii faptei pentru care a fost trimis în judecată, a deturnat scopul acesteia, folosindu-se de funcția deținută pentru a obține foloase materiale ilicite.

În ce privește susținerile apărării că odată lăsat în libertate inculpatul nu ar putea zădărnici aflarea adevărului prin influențarea martorilor sau a coinculpatei din prezentul dosar, s-a reținut că, deși sunt reale, o astfel măsură ar împiedica buna desfășurare a procesului penal. în situația dată se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai multă neîncredere în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială. Așadar, față de modalitatea în care se presupune că a fost comisă fapta reținută în sarcina inculpatului, natura relațiilor socio-profesionale analizate mai sus, mediatizarea excesivă a prezentei cauze chiar și la 6 luni de comiterea presupusei fapte se impune concluzia că lăsarea inculpatului în libertate generează o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.

Cât privește durata detenției preventive a inculpatului apelant s-a reținut că, la acest moment, nu a depășit limita rezonabilă, inculpatul este privat de libertate din data de 01 noiembrie 2011 iar cauza aflându-se deja în stadiul procesual al apelului. Organelor judiciare nu le poate fi reținută nicio culpă sub aspectul duratei procedurilor. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul B.R.V., solicitând casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsuri arestării preventive, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Examinând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că nu este fondat. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

În cauză, temeiul juridic care a determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv, că infracțiunile pentru care inculpata a fost cercetată, sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acesteia prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Înalta Curte apreciază că, în acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive, se mențin impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată.

Cât privește temeiul arestării prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se constată că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea pericolului pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere nu numai datele legate de persoana cercetată, ci și datele referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. Așa fiind, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii - aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei.

Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Natura și gravitatea faptei de luare de mită, ce rezultă din modalitatea în care a fost comisă - folosindu-se de calitatea sa de vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, justifică pe deplin temerea că, odată pus în libertate, inculpatul va săvârși și alte fapte de același gen.

Datele care caracterizează persoana inculpatului, trebuie avute în vedere la aprecierea pericolului concret al acesteia pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât, calitatea sa socială îl situa într-o poziție din care, într-o ordine socială normală, se impunea a fi exclusă recurgerea la săvârșirea de acte și fapte de corupție. Drept urmare, detenția provizorie a inculpatului este legală, fiind respectate, atât exigențele cerute de legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Înalta Curte constată că temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu s-au schimbat, neimpunându-se nici înlocuirea măsurii preventive cu o alta, restrictivă de libertate, iar condamnarea inculpatului în primă instanță la o pedeapsă de 5 ani închisoare, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea acestuia, oferă indicii cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate. Totodată, în raport de gravitatea concretă a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului și de necesitatea bunei desfășurări a judecății în faza căii de atac a apelului, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este jutificată.

Pe de altă parte, în raport de momentul procesual și de complexitatea cauzei, simpla trecere a unei perioade mai mari de timp, nu este de natură să încalce principiul rezonabilitații măsurii arestării preventive, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, întrucât aceasta se apreciază în concret, în raport cu atitudinea procesuală a părților și durata procedurilor în fata instanței. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva încheierii din 30 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.R.V. împotriva încheierii din 30 aprilie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. 10054/117/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 mai 2012.