ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4110/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4110/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea
din 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios
administrativ și fiscal, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de
renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanta N.(G.)E., în
contradictoriu cu pârâții C.A.C. și M.J., având ca obiect obligarea acestora să
emită propunerea, respectiv ordinul pentru redobândirea cetățeniei române.
Totodată, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de
obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a
pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere cererea reclamantei
de renunțare la judecată și a făcut aplicarea art. 246 C. proc. civ.
Cu privire la
cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că
aceasta nu este întemeiată, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,
conform cărora doar partea care a căzut în pretenții poate fi obligată la plata
acestora.
Împotriva
acestei încheieri, considerând-o netemeinică și nelegală sub aspectul
respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a declarat recurs
reclamanta, arătând, în esență, că soluția instanței de fond este greșită în
raport cu cererea de renunțare la judecată, în care precizează în mod explicit
că solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât au
tergiversat soluționarea cererii sale.
Examinând cauza
și hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile
invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză,
inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că
recursul este nefondat, soluția pronunțată de instanța de fond fiind temeinică
și legală, pentru următoarele considerente.
Obiectul
cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâților să emită
propunerea, respectiv ordinul pentru redobândirea de către reclamantă a
cetățeniei române.
Prin cererea
formulată, reclamanta a declarat că renunță la judecata acțiunii.
Conform art. 246
C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în
ședința, fie prin cerere scrisă.
Renunțarea la
judecată este un act juridic unilateral de voință, necondiționat, având ca
efect închiderea dosarului și stingerea procesului, în privința atât a
obiectului principal al cererii, cât și a cererilor accesorii acestuia.
Cum, potrivit art.
274 alin. (l) C. proc. civ., cererea de acordare a cheltuielilor de judecată
este o cerere accesorie, dependentă de soluția pronunțată cu privire la
obiectul principal al acțiunii, în mod corect a procedat instanța de fond
respingând-o ca, neîntemeiată, în raport cu declarația reclamantei de renunțare
la judecată.
Pentru motivele
arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se încheierea
criticată, ca fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de reclamanta N.(G.)E. împotriva încheierii din 2 noiembrie
2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.