ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4110/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, în temeiul art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea la judecata acțiunii formulate de reclamanta N.(G.)E., în contradictoriu cu pârâții C.A.C. și M.J., având ca obiect obligarea acestora să emită propunerea, respectiv ordinul pentru redobândirea cetățeniei române. Totodată, prima instanță a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere cererea reclamantei de renunțare la judecată și a făcut aplicarea art. 246 C. proc.

civ. Cu privire la cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, instanța de fond a reținut că aceasta nu este întemeiată, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., conform cărora doar partea care a căzut în pretenții poate fi obligată la plata acestora. Împotriva acestei încheieri, considerând-o netemeinică și nelegală sub aspectul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, a declarat recurs reclamanta, arătând, în esență, că soluția instanței de fond este greșită în raport cu cererea de renunțare la judecată, în care precizează în mod explicit că solicită obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, întrucât au tergiversat soluționarea cererii sale. Examinând cauza și hotărârea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, soluția pronunțată de instanța de fond fiind temeinică și legală, pentru următoarele considerente. Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâților să emită propunerea, respectiv ordinul pentru redobândirea de către reclamantă a cetățeniei române. Prin cererea formulată, reclamanta a declarat că renunță la judecata acțiunii. Conform art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședința, fie prin cerere scrisă. Renunțarea la judecată este un act juridic unilateral de voință, necondiționat, având ca efect închiderea dosarului și stingerea procesului, în privința atât a obiectului principal al cererii, cât și a cererilor accesorii acestuia.

Cum, potrivit art. 274 alin. (l) C. proc. civ., cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este o cerere accesorie, dependentă de soluția pronunțată cu privire la obiectul principal al acțiunii, în mod corect a procedat instanța de fond respingând-o ca, neîntemeiată, în raport cu declarația reclamantei de renunțare la judecată. Pentru motivele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se încheierea criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta N.(G.)E. împotriva încheierii din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2011.