ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1109/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin notificarea

formulată la 6 aprilie 2001, P.C.D., a solicitat Primăriei comunei Cotești, în

calitate de moștenitor al autorului P.C., acordarea despăgubirilor pentru

construcția tip cramă situată în comuna Cotești, sat Valea Cotești, județul

Vrancea (evaluate la cca. 150.000.000 ROL) și restituirea în natură, a

suprafeței de teren ce forma curtea acestei crame, în suprafață de 8500 m.p.,

imobile care au fost dobândite de tatăl său prin act autentic, întocmit la 27

iunie 1934 și preluate ulterior abuziv de C.A.P. Cotești.

Întrucât, entitatea

investită cu soluționarea notificării nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită s-a adresat instanței,

solicitând, prin acțiunea formulată la 12 aprilie 2007, în contradictoriu cu

Primăria comunei Cotești, precum și cu S.E. și G.G., obligarea pârâților de a-i

restitui în natură suprafața de 8.500 m.p., teren curți, pe care s-a aflat

amplasată fosta cramă.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că atât terenul cât și construcția amplasată pe

acesta, care au aparținut autorului său, au fost preluate abuziv de către

I.A.S. Cotești, ulterior crama fiind demolată iar restul imobilului înstrăinat

pârâților persoane fizice care, sunt dobânditori de rea credință.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința nr. 333 din 24

aprilie 2008, a admis în parte acțiunea și în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, a stabilit că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru suprafața

de 7.830 m.p. teren curți, clădiri și arabil, situat în intravilanul comunei

Cotești, județul Vrancea și o cramă în suprafață de 25 m.p., construită din

chirpici și acoperită cu tablă zincată, ce se afla pe acest teren.

A obligat pârâții să

plătească reclamantului, câte 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că dreptul de proprietate aparținând

autorului reclamantului rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat la

27 iunie 1934 prin care autorul reclamantului a achiziționat mai multe suprafețe

de teren, de la numitul A.G.

Pentru o parte din

aceste suprafețe, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea

reclamantului, în calitate de unic moștenitor al defunctului P.C., suprafața

reconstituită fiind de 3,96 ha.

Din raportul de expertiză

efectuat în cauză, se mai arată, rezultă că terenul revendicat de reclamant, în

suprafață reală de 7830 m.p. nu se suprapune cu terenurile cu privire la care

s-a reconstituit dreptul de proprietate, această din urmă suprafață fiind

vândută pârâtelor S.E. și G.G., conform facturii din 12 decembrie 1991.

Prin sentința nr. 3984

din 1 iunie 1994, Judecătoria Focșani a dispus obligarea Consiliului local

Cotești, să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință o

casă de locuit și suprafața de 2000 m.p. teren din jurul acestei case, prima

instanță reținând că suprafața solicitată spre restituire în prezentul litigiu,

se află în continuarea terenului pe care este amplasată casa de locuit.

Referitor la

solicitarea reclamantului de a-i fi restituit nemișcătorul în natură,

tribunalul a reținut că legalitatea actului de înstrăinare a imobilului a fost

analizată irevocabil prin decizia civilă nr. 1168/ R din 24 octombrie 1995 a

Curții de Apel Galați, astfel încât, fiind vorba de o înstrăinare legală,

persoanei îndreptățite i se cuvin despăgubiri, în condițiile art. 26 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001.

Apelurile declarate

împotriva acestei hotărâri de reclamantul P.C.D. și pârâta Primăria comunei

Cotești – Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, au fost respinse prin

decizia nr. 42/ A din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă

care, a reținut că prima instanță aplicând dispozițiile art. 1 din Primul

Protocol adițional la Convenție, a stabilit corect că reclamantul este

îndreptățit la despăgubiri, în condițiile în care pârâții persoane fizice, ca

și cumpărători de bună credință, dețin un bun în sensul Convenției pe care, în

ipoteza restituirii în natură, ar urma să-l piardă.

Prin aceeași decizie,

au fost admise totodată apelurile declarate de pârâții S.E. și G.G. și

schimbată în parte sentința în sensul că a fost înlăturată dispoziția de

obligare a acestor pârâți la plata cheltuielilor de judecată, reținându-se că

având în vedere că nu s-a dispus obligarea lor la restituirea imobilului, nu

s-a făcut dovada culpei procesuale a acestora, care constituie fundamentul

acordării cheltuielilor de judecată, avansate de către partea care a câștigat

procesul.

Împotriva acestei

ultime hotărâri, a declarat recurs în termen legal, reclamantul P.C.D. care,

făcând trimitere la temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică

hotărârile date în cauză, după cum urmează:

- imobilul ce a

aparținut antecesorului său a fost preluat fără titlu valabil de către I.A.S.

Cotești, iar ulterior de către C.A.P. Cotești, în anul 1960, deși nemișcătorul

a figurat în rolul agricol al familiei sale, până în anul 1963, aspecte

reținute irevocabil și prin sentința nr. 3984 din 1 iulie 1994 a Judecătoriei

Focșani.

Or, potrivit art. 2

alin. (2) al Legii nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate

fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data

preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii

judecătorești de restituire și libere de orice sarcini.

- licitația prin care

imobilul a fost înstrăinat pârâților persoane fizice a avut loc cu încălcarea prevederilor

art. 1308 pct. 2 C. civ., fiind lipsită de relevanță împrejurarea că, asupra

acestei licitații s-au mai pronunțat anterior hotărâri judecătorești, întrucât

arată recurentul, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, față de

prevederile art. 47 din lege.

- este „absurd”

susține recurentul să se ocrotească drepturile unor persoane de rea credință

care, au dobândit imobilul de la un neproprietar, cu încălcarea art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenție.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed.

Este de necontestat

că autorul reclamantului a fost proprietarul mai multor suprafețe de teren, 5

ha pomi fructiferi, 1,10 ha vie și 0,5 ha teren arabil, dobândite prin

contractul autentificat la 27 iunie 1934, de la numitul A.G.

În calitate de unic

moștenitor al fostului proprietar, reclamantului P.C.D. i s-a reconstituit

dreptul de proprietate, în procedura legilor fondului funciar, pentru o

suprafață totală de 3,96 ha, fiind emis în acest sens de către Comisia

Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra

Terenurilor, titlul de proprietate din septembrie 2003.

Tot astfel, prin

sentința civilă nr. 3984 din 1 iunie 1994 rămasă irevocabilă, Consiliul local

Cotești a fost obligat să-i lase reclamantului, în deplină proprietate și

pașnică folosință un imobil construcție (aflat pe una din suprafețele preluate

abuziv) precum și suprafața de 2000 m.p. din jurul acesteia, cu destinația de

curte.

În legătură cu restul

terenului solicitat de reclamant, ce face obiectul cauzei de față, prima

instanță a reținut corect că acesta nu poate fi restituit în natură, în

condițiile în care nemișcătorul a făcut obiectul unei vânzări prin licitație

publică, asupra legalității căreia s-a pronunțat Judecătoria Focșani, prin

sentința civilă nr. 1165 din 11 februarie 1994, rămasă irevocabilă prin decizia

nr. 1168/ R din 24 octombrie 1995 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

În cuprinsul acestor

hotărâri s-a reținut că au fost respectate toate condițiile de publicitate,

bunurile fiind legal adjudecate la data de 12 decembrie 1991, când s-a achitat

și prețul vânzării.

Ulterior, legalitatea

acestei licitații a mai fost examinată și prin sentința civilă nr. 2379 din 12

aprilie  2011 a Judecătoriei Focșani, în litigiul având ca obiect soluționarea

cererii formulată de Primăria comunei Cotești, vizând constatarea nulității

absolute a titlului de proprietate pentru suprafața de 2700 m.p. teren arabil

situat în intravilanul comunei Cotești.

În acest litigiu, P.C.D.

a reiterat, în cuprinsul cererii reconvenționale formulate, solicitarea de a se

constata nulitatea absolută a licitației din 12 decembrie 1991 organizată de

fosta Comisie de lichidare a C.A.P. Cotești, cerere primită de instanță care a

respins excepția autorității de lucru judecat, pe considerentul că litigiul

anterior s-a bazat pe o altă cauză juridică, vizând nelegalitatea înstrăinării

unor terenuri agricole ce nu puteau face obiectul vânzării la licitație

publică.

Soluția dată prin

sentința mai sus invocată, de admitere a cererii reconvenționale și respectiv

de a se constata nulitatea absolută a licitației din 12 decembrie 1991, a fost

infirmată însă de Tribunalul Vrancea care, prin decizia nr. 701 din 6

septembrie 2011, a statuat în mod irevocabil asupra legalității acestei

vânzări, în condițiile în care, se arată, nu s-a dovedit reaua credință a

participanților la acea licitație și nici cauza ilicită care, potrivit art. 948

pct. 4 C. civ., ar atrage nulitatea actului.

Ca atare, admițând

recursurile declarate în cauză, instanța de control judiciar a modificat în

parte sentința iar pe fond a constatat nulitatea parțială a titlului de

proprietate atacat, cu privire la suprafața de 2700 m.p. arabil, intravilan,

respingându-se totodată, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de

P.C.D.

Ca atare, în acest

context probator, soluțiile la care s-a făcut referire mai sus, vin să confirme

încă o dată legalitatea hotărârilor pronunțate în prezenta cauză care, în mod

corect au făcut trimitere la prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

potrivit căruia în situația în care restituirea în natură nu este posibilă,

persoana îndreptățită are dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

Cât privește

jurisprudența C.E.D.O., invocată, prin aceasta s-a statuat că există diferențe

esențiale între „simpla speranță de restituire” chiar îndreptățită din punct de

vedere moral și „speranța legitimă” bazată pe o dispoziție legală sau pe o

decizie judiciară, fiind necesară existența unei baze suficiente în dreptul

intern pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1,

adițional la Convenție.

Așa fiind, față de

cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul P.C.D. împotriva deciziei nr. 42/ A din 9

februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 februarie 2012.