ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1109/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 6 aprilie 2001, P.C.D., a solicitat Primăriei comunei Cotești, în calitate de moștenitor al autorului P.C., acordarea despăgubirilor pentru construcția tip cramă situată în comuna Cotești, sat Valea Cotești, județul Vrancea (evaluate la cca. 150.000.000 ROL) și restituirea în natură, a suprafeței de teren ce forma curtea acestei crame, în suprafață de 8500 m.p., imobile care au fost dobândite de tatăl său prin act autentic, întocmit la 27 iunie 1934 și preluate ulterior abuziv de C.A.P. Cotești. Întrucât, entitatea investită cu soluționarea notificării nu s-a conformat dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită s-a adresat instanței, solicitând, prin acțiunea formulată la 12 aprilie 2007, în contradictoriu cu Primăria comunei Cotești, precum și cu S.E.

și G.G., obligarea pârâților de a-i restitui în natură suprafața de 8.500 m.p., teren curți, pe care s-a aflat amplasată fosta cramă. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că atât terenul cât și construcția amplasată pe acesta, care au aparținut autorului său, au fost preluate abuziv de către I.A.S. Cotești, ulterior crama fiind demolată iar restul imobilului înstrăinat pârâților persoane fizice care, sunt dobânditori de rea credință. Învestit în primă instanță, Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința nr. 333 din 24 aprilie 2008, a admis în parte acțiunea și în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a stabilit că reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru suprafața de 7.830 m.p.

teren curți, clădiri și arabil, situat în intravilanul comunei Cotești, județul Vrancea și o cramă în suprafață de 25 m.p., construită din chirpici și acoperită cu tablă zincată, ce se afla pe acest teren. A obligat pârâții să plătească reclamantului, câte 400 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că dreptul de proprietate aparținând autorului reclamantului rezultă din actul de vânzare-cumpărare autentificat la 27 iunie 1934 prin care autorul reclamantului a achiziționat mai multe suprafețe de teren, de la numitul A.G. Pentru o parte din aceste suprafețe, s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului, în calitate de unic moștenitor al defunctului P.C., suprafața reconstituită fiind de 3,96 ha.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză, se mai arată, rezultă că terenul revendicat de reclamant, în suprafață reală de 7830 m.p. nu se suprapune cu terenurile cu privire la care s-a reconstituit dreptul de proprietate, această din urmă suprafață fiind vândută pârâtelor S.E. și G.G., conform facturii din 12 decembrie 1991. Prin sentința nr. 3984 din 1 iunie 1994, Judecătoria Focșani a dispus obligarea Consiliului local Cotești, să lase reclamantului în deplină proprietate și pașnică folosință o casă de locuit și suprafața de 2000 m.p. teren din jurul acestei case, prima instanță reținând că suprafața solicitată spre restituire în prezentul litigiu, se află în continuarea terenului pe care este amplasată casa de locuit.

Referitor la solicitarea reclamantului de a-i fi restituit nemișcătorul în natură, tribunalul a reținut că legalitatea actului de înstrăinare a imobilului a fost analizată irevocabil prin decizia civilă nr. 1168/ R din 24 octombrie 1995 a Curții de Apel Galați, astfel încât, fiind vorba de o înstrăinare legală, persoanei îndreptățite i se cuvin despăgubiri, în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri de reclamantul P.C.D.

și pârâta Primăria comunei Cotești – Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, au fost respinse prin decizia nr. 42/ A din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă care, a reținut că prima instanță aplicând dispozițiile art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, a stabilit corect că reclamantul este îndreptățit la despăgubiri, în condițiile în care pârâții persoane fizice, ca și cumpărători de bună credință, dețin un bun în sensul Convenției pe care, în ipoteza restituirii în natură, ar urma să-l piardă. Prin aceeași decizie, au fost admise totodată apelurile declarate de pârâții S.E. și G.G.

și schimbată în parte sentința în sensul că a fost înlăturată dispoziția de obligare a acestor pârâți la plata cheltuielilor de judecată, reținându-se că având în vedere că nu s-a dispus obligarea lor la restituirea imobilului, nu s-a făcut dovada culpei procesuale a acestora, care constituie fundamentul acordării cheltuielilor de judecată, avansate de către partea care a câștigat procesul. Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs în termen legal, reclamantul P.C.D. care, făcând trimitere la temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică hotărârile date în cauză, după cum urmează: - imobilul ce a aparținut antecesorului său a fost preluat fără titlu valabil de către I.A.S.

Cotești, iar ulterior de către C.A.P. Cotești, în anul 1960, deși nemișcătorul a figurat în rolul agricol al familiei sale, până în anul 1963, aspecte reținute irevocabil și prin sentința nr. 3984 din 1 iulie 1994 a Judecătoriei Focșani. Or, potrivit art. 2 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, își păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire și libere de orice sarcini. - licitația prin care imobilul a fost înstrăinat pârâților persoane fizice a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 1308 pct. 2 C. civ., fiind lipsită de relevanță împrejurarea că, asupra acestei licitații s-au mai pronunțat anterior hotărâri judecătorești, întrucât arată recurentul, în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat, față de prevederile art. 47 din lege.

- este „absurd” susține recurentul să se ocrotească drepturile unor persoane de rea credință care, au dobândit imobilul de la un neproprietar, cu încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce succed. Este de necontestat că autorul reclamantului a fost proprietarul mai multor suprafețe de teren, 5 ha pomi fructiferi, 1,10 ha vie și 0,5 ha teren arabil, dobândite prin contractul autentificat la 27 iunie 1934, de la numitul A.G. În calitate de unic moștenitor al fostului proprietar, reclamantului P.C.D.

i s-a reconstituit dreptul de proprietate, în procedura legilor fondului funciar, pentru o suprafață totală de 3,96 ha, fiind emis în acest sens de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, titlul de proprietate din septembrie 2003. Tot astfel, prin sentința civilă nr. 3984 din 1 iunie 1994 rămasă irevocabilă, Consiliul local Cotești a fost obligat să-i lase reclamantului, în deplină proprietate și pașnică folosință un imobil construcție (aflat pe una din suprafețele preluate abuziv) precum și suprafața de 2000 m.p. din jurul acesteia, cu destinația de curte.

În legătură cu restul terenului solicitat de reclamant, ce face obiectul cauzei de față, prima instanță a reținut corect că acesta nu poate fi restituit în natură, în condițiile în care nemișcătorul a făcut obiectul unei vânzări prin licitație publică, asupra legalității căreia s-a pronunțat Judecătoria Focșani, prin sentința civilă nr. 1165 din 11 februarie 1994, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1168/ R din 24 octombrie 1995 a Curții de Apel Galați, secția civilă. În cuprinsul acestor hotărâri s-a reținut că au fost respectate toate condițiile de publicitate, bunurile fiind legal adjudecate la data de 12 decembrie 1991, când s-a achitat și prețul vânzării.

Ulterior, legalitatea acestei licitații a mai fost examinată și prin sentința civilă nr. 2379 din 12 aprilie 2011 a Judecătoriei Focșani, în litigiul având ca obiect soluționarea cererii formulată de Primăria comunei Cotești, vizând constatarea nulității absolute a titlului de proprietate pentru suprafața de 2700 m.p. teren arabil situat în intravilanul comunei Cotești. În acest litigiu, P.C.D. a reiterat, în cuprinsul cererii reconvenționale formulate, solicitarea de a se constata nulitatea absolută a licitației din 12 decembrie 1991 organizată de fosta Comisie de lichidare a C.A.P. Cotești, cerere primită de instanță care a respins excepția autorității de lucru judecat, pe considerentul că litigiul anterior s-a bazat pe o altă cauză juridică, vizând nelegalitatea înstrăinării unor terenuri agricole ce nu puteau face obiectul vânzării la licitație publică.

Soluția dată prin sentința mai sus invocată, de admitere a cererii reconvenționale și respectiv de a se constata nulitatea absolută a licitației din 12 decembrie 1991, a fost infirmată însă de Tribunalul Vrancea care, prin decizia nr. 701 din 6 septembrie 2011, a statuat în mod irevocabil asupra legalității acestei vânzări, în condițiile în care, se arată, nu s-a dovedit reaua credință a participanților la acea licitație și nici cauza ilicită care, potrivit art. 948 pct. 4 C. civ., ar atrage nulitatea actului. Ca atare, admițând recursurile declarate în cauză, instanța de control judiciar a modificat în parte sentința iar pe fond a constatat nulitatea parțială a titlului de proprietate atacat, cu privire la suprafața de 2700 m.p.

arabil, intravilan, respingându-se totodată, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de P.C.D. Ca atare, în acest context probator, soluțiile la care s-a făcut referire mai sus, vin să confirme încă o dată legalitatea hotărârilor pronunțate în prezenta cauză care, în mod corect au făcut trimitere la prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia în situația în care restituirea în natură nu este posibilă, persoana îndreptățită are dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Cât privește jurisprudența C.E.D.O., invocată, prin aceasta s-a statuat că există diferențe esențiale între „simpla speranță de restituire” chiar îndreptățită din punct de vedere moral și „speranța legitimă” bazată pe o dispoziție legală sau pe o decizie judiciară, fiind necesară existența unei baze suficiente în dreptul intern pentru a se reține incidența dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, adițional la Convenție. Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.C.D. împotriva deciziei nr. 42/ A din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2012.