ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5148/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5148/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra apelurilor civile de față, a reținut

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 5

decembrie 2008 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamanții T.Gh., N.M., M.A., D.M.

și M.A.E. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Pitești - prin Primar,

solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea în parte

a Dispoziției nr. 5643/2008 și restituirea în natură și a celor patru

apartamente notate pe schița de plan cu numerele 4, 5, 6, 7, precum și terenul

aferent acestora în suprafață de 289,28 mp, iar în subsidiar, în măsura în care

se va aprecia că apartamentele în cauză au fost înstrăinate legal, să fie

acordate despăgubiri potrivit dispozițiilor legii speciale atât în ceea ce

privește contravaloarea apartamentelor cât și a terenului, imobile situate în

Pitești, strada Ș.V. nr. X, actualmente strada V.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii autoarei T.E., cea care a

deținut în deplină proprietate suprafața totală de 1.120 mp, precum și imobilul

construcție situat pe acest teren, în Pitești, actuala strada V. nr. Y.

Autoarei reclamanților i s-au preluat în mod abuziv aceste imobile, situație ce

nu a fost contestată de pârât. În urma demersurilor făcute în temeiul Legii nr.

10/2001, precum și a Legii nr. 247/2005, le-a fost restituită în natură o parte

din imobilul teren, dar și din imobilul construcții, mai puțin imobilele

descrise, pe considerentul că au fost cumpărate de chiriașii celor 4

apartamente în temeiul Legii nr. 112/1995. Înainte de apariția Legii nr. 112/1995,

autoarea reclamanților era încă în viată, aceasta a făcut cerere de restituire

a imobilelor, astfel încât chiriașii sunt dobânditori de rea-credință. Inițial,

s-au propus tot despăgubiri, însă au contestat permanent acest lucru și după 10

ani de corespondență s-a ajuns la dispoziția atacată. La data de 19 martie 2009

reclamanții au formulat cerere prin care au solicitat și refacerea calculelor

despăgubirilor făcute de pârât. S-a motivat această solicitare pe Adresa nr.

12208 din 25 februarie 2008, prin care s-a stabilit ca aceștia să achite suma

de 137.352 RON, ce reprezintă actualizarea sumei de 27.358 RON, pe care a

primit-o autoarea acestora.

Prin Sentința civilă

nr. 160 din 6 iulie 2010, Tribunalul Argeș, secția civilă a admis în parte

acțiunea, a constatat că reclamanții au dreptul la diferența dintre valoarea

încasată, actualizată cu indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a

imobilelor constând din 4 (patru) apartamente și teren în suprafață de 182,14

mp, sens în care s-a modificat dispoziția contestată.

A fost obligat

pârâtul Municipiul Pitești - prin Primar la 1.000 RON cheltuieli de judecată

către reclamanți.

În adoptarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut în esență că, prin Hotărârea nr. 408 din 11

martie 1997 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 a fost admisă

cererea autoarei reclamanților T.E. și i-au fost acordate acesteia despăgubiri

bănești pentru imobilul situat în Pitești, strada V. nr. Y, valoarea

actualizată a despăgubirilor cuvenite fiind calculată la suma de 129.173.916

RON. În această hotărâre se face mențiune și despre cele 4 apartamente ocupate

de chiriași și cu privire la care s-a propus acordarea de despăgubiri, ea

nefiind contestată de autoarea reclamanților în temeiul Legii nr. 112/1995 în

termen de 30 de zile de la comunicare, conform mențiunii cuprinse în art. 5.

În temeiul Legii nr.

10/2001, prin Dispoziția nr. 5643 din 5 noiembrie 2008 a Municipiului Pitești -

prin Primar, reclamanților le-a fost restituit în natură, în calitate de

moștenitori ai notificatoarei, terenul în suprafață de 107,48 mp reprezentând

cota indiviză din părțile de folosință comună ale imobilului teren situat sub

construcția și suprafața aferentă a lui SC R. SRL, SC L.E.P. CO SRL și V.Gh.,

tot astfel le-a fost restituit în natură terenul în suprafață de 138,16 mp

reprezentând suprafața utilă închiriată a lui SC R. SRL, SC L.E.P. SRL și lui

V.Gh. de la parterul imobilului-construcție și s-a restituit în natură și

suprafața de teren - curte de 830,72 mp, cu mențiunea că notificatorii vor

asigura accesul la apartamentele din imobilul construcție cumpărate în

condițiile Legii nr. 112/1995. S-a stabilit că dispoziția devine titlu

executoriu numai după achitarea sumei de 63.061 RON, ce reprezintă

contravaloarea despăgubirilor primite de autoarea T.E. în condițiile Legii nr.

112/1995.

În ceea ce privește

restituirea în natură a celor 4 apartamente solicitate de reclamanți,

tribunalul a reținut că din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar,

acestea au fost înstrăinate în condițiile Legii nr. 112/1995.

Referitor la

reaua-credință a dobânditorilor chiriași invocată de reclamanți în motivarea

acțiunii, tribunalul a reținut că, în speța dedusă judecății nu s-a făcut

dovada relei-credințe a chiriașilor dobânditori, iar pe de altă parte, că

Hotărârea nr. 408/1997 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995 nu

a fost contestată de autoarea reclamanților în temeiul legii sub imperiul

căreia a fost adoptată.

Tribunalul a dispus

efectuarea unei expertize tehnice de identificare și evaluare a apartamentelor

solicitate de reclamanți, lucrare ce a fost întocmită și completată de expert

tehnic ing. C.A.

Potrivit

dispozițiilor art. 20 alin. (1) - (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr.

112/1995, cu modificările ulterioare, pot solicita restituirea în natură numai

în cazul în care imobilul nu a fost vândut până la data intrării în vigoare a

prezentei legi și numai după returnarea sumei reprezentând despăgubirea

primită, actualizată cu indicele de inflație. În cazul în care imobilul a fost

vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin

echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren

și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.

Dacă persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii

nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferența dintre

valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației și valoarea

corespunzătoare de piață a imobilului.

Instanța de fond a

ținut seama că nu s-a făcut dovada relei-credințe a chiriașilor la încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare, acestea fiind valabil încheiate în lipsa

unei hotărâri care să constate contrariuI.

Cererea formulată de

reclamanți la data de 19 martie 2009, prin care au solicitat și refacerea

calculelor despăgubirilor făcute de pârât, a fost apreciată de tribunal ca

neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, expertul contabil Z.G., în lucrarea

depusă la dosar, a menționat că în raport de prevederile art. 12 și 13 din

Legea nr. 112/1995 expertiza contabilă nu a avut la dispoziție elemente care să

stabilească cu exactitate dacă calculul făcut pentru stabilirea valorii

despăgubirilor primite de T.E. este corect, iar pe de altă parte, din actele

dosarului, rezultă că valoarea inițială a fost indexată corect cu indicele de

inflație, în sensul prevederilor legale sus-menționate.

Pentru aceste

considerente, tribunalul a admis în parte acțiunea și a constatat că

reclamanții au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu

indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilelor constând în patru

apartamente și teren în suprafață de 182,14 mp, sens în care a modificat

decizia contestată, fiind menținută în rest dispoziția.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel, în termen legal, atât reclamanții T.Gh., N.M., M.A.,

D.M. și M.A.E., cât și pârâtul Municipiul Pitești - prin Primar, iar prin

Decizia civilă nr. 68/A din 10 iunie 2011 Curtea de Apel Pitești, cu

majoritate, în complet de divergență, a admis apelul reclamanților, a schimbat

în parte sentința, în sensul că a dispus că reclamanții au dreptul să primească

despăgubiri în valoare de 355.788 RON și încă 3.100 RON cheltuieli de judecată,

a înlăturat prevederile art. 2 din Dispoziția nr. 5643/2008 și a constatat că

suma de 63.061 RON a fost achitată de către reclamanți, menținând în rest

sentința; a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul Primarul

Municipiului Pitești, a obligat pe apelantul-pârât la plata sumei de 4.700 RON

cheltuieli de judecată către apelanții-reclamanți.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că reclamanții au susținut

reaua-credință a cumpărătorilor celor patru apartamente înstrăinate în baza

Legii nr. 112/1995, însă nu au înțeles să învestească prima instanță cu un

capăt de cerere distinct formulat în contradictoriu cu dobânditorii, prin care

să se solicite nulitatea acestor contracte, cadru procesual care să permită

celor din urmă, formularea de apărări. Astfel prezumția de bună-credință a

cumpărătorilor nu a răsturnată, în mod corect fiind aplicat disp. art. 1899 C.

civ.

S-a reținut că

imobilele solicitate au fost înstrăinate anterior apariției Legii nr. 10/2001

și nu s-a constatat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare, operațiune juridică

în baza căreia deveneau aplicabile dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001

republicată.

Apelanții au invocat

jurisprudența CEDO în materie, însă autoarea reclamanților a beneficiat de

prevederile legilor reparatorii primind despăgubiri în baza Legii nr. 112/1995

încă din anul 1998, când a primit suma de 273.588.483 RON, despăgubire cu care

a fost de acord la acel moment achiesând la Hotărârea Comisiei județene de

aplicare a Legii nr. 112/1995.

Pârâta nu are

calitatea de persoană deținătoare în accepțiunea art. 21 din Legea nr. 10/2001,

deoarece nu deținea la data intrării în vigoare a legii, imobile le solicitate

a fi restituite în natură, ele fiind înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995.

Au fost considerate

fondate criticile privind stabilirea concretă a cuantumului sumelor cuvenite contestatorilor.

Fiind incidente

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, curtea, ca instanță de apel a

dispus efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească în concret

drepturile părților ca urmare a aplicării tezelor prevăzute de articolul menționat.

Acest articol prevede

două teze distincte. Pentru apartamentele înstrăinate în baza Legii nr.

112/1995 și care nu au mai putut fi restituite în natură, dar pentru care

contestatorii au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995, foștii

proprietari au dreptul la diferența dintre valoarea de piață a imobilului și

valoarea actualizată a sumei primite. Pentru imobilele restituite în natură în

baza Legii nr. 10/2001 și pentru care au primit despăgubiri în baza Legii nr.

112/1995, au dreptul la diferența dintre valoarea încasată, actualizată cu

indicele de inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului.

Expertiza efectuată

în cauză și cu privire la care părțile nu au formulat obiecțiuni, a

concluzionat că valoarea totală a despăgubirilor primite actualizate cu

indicele de inflație aferentă părții de imobil vândute conform Legii nr.

112/1995, ce ar trebui returnată de contestatori este de 81.380 RON iar

valoarea de piață a părții de imobil vândute, respectiv cele patru apartamente

este de 443. 168 RON.

Rezultă că diferența

dintre valoarea încasată, actualizată cu indicele de inflație și valoarea de

piață a imobilului vândut este 443.168 RON - 81.380 RON = 361.788 RON sumă ce

s-a dispus a fi acordată apelanților-contestatori, pentru construcții.

Valoarea

despăgubirilor primite actualizate cu indicele de inflație pentru partea din

imobil restituită în natură este de 69.061 RON, din care aceștia au restituit

înainte de emiterea dispoziției suma de 63.061 RON, rămânând de restituit o

diferență de 6.000 RON. Ca urmare a acestei operațiuni, a fost înlăturată din

dispoziție obligarea contestatorilor la plata sumei de 63.061 RON sumă achitată

de către aceștia.

Din valoarea cuvenită

apelanților-contestatori pentru apartamente de 361.788 RON s-a scăzut suma de

6.000 RON rezultând drepturile la despăgubiri ale apelanților-contestatori în

sumă de 355.788 RON, sens în care a fost modificată dispoziția emisă.

A fost respinsă

cererea apelanților-contestatori în sensul acordării și a chiriei încasate de

către pârât, deoarece, aceștia nu au avut calitatea de proprietari ai celor

patru apartamente, primind despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv.

S-a admis și ultima

critică, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reținându-se că instanța

de fond a obligat-o pe pârâtă la cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 RON,

deși suma avansată le instanța de fond era mult mai mare, respectiv de încă

3.100 RON sumă ce include și onorariul de expert, conform chitanțelor aflata la

dosar.

Apelul formulat de

pârât a fost respins ca nefondat, instanța de fond stabilind corect

îndreptățirea contestatorilor la despăgubiri.

Lipsa cuantumului

acestor despăgubiri nu îi este imputabilă tribunalului atâta timp cât

expertizele efectuate în cauză nu au stabilit în concret sumele, datorită

conduitei pârâtului, care nu a putut depune un calcul defalcat pe fiecare

imobil, a sumelor plătite în temeiul Legii nr. 112/1995, abia în faza apelului

realizându-se această operațiune.

S-a reținut că

apelantul își invocă propria culpă, aceea de a nu fi stabilit despăgubiri

inițiale pentru fiecare imobil ci globale, ceea ce a îngreunat soluționarea

cauzei de către prima instanță.

În baza art. 274 C.

proc. civ. apelantul-pârât a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în

apel în cuantum de 4.700 RON.

În opinie separată

s-a considerat că vânzarea apartamentelor înainte de finalizarea procedurii

administrative de restituire a imobilelor, în condițiile în care măsura

naționalizării dispusă în baza Decretului nr. 92/1950, nu poate constitui un

temei legal al titlului statului vânzător, astfel că ingerința în dreptul de

proprietate, fără respectarea principiului legalității, constituie motiv

suficient să se aprecieze că, potrivit opțiunilor contestatorilor, sunt

îndreptățiți la restituirea apartamentelor și terenului aferent în natură,

asigurându-se pe această cale scopul reparator și complinitor al Legii nr.

10/2001.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs, în termen legal, reclamanții și Primarul

Municipiului Pitești.

În motivarea

recursului său, Primarul Municipiului Pitești a susținut că instanța de apel, a

pronunțat o soluție greșită, ignorând probele existente la dosarul cauzei,

astfel:

Prin Hotărârea nr.

408 din 11 martie 1997 a Comisiei Județene de aplicare a Legii nr. 112/1995,

existentă la dosar, numitei T.E., autoarea reclamanților, i s-au acordat

despăgubiri bănești în sumă totală de 129.173.916 RON, compusă din 96.133.916

RON - valoarea construcției și 33.040.000 RON - valoarea terenului aferent în

suprafață de 1.120 mp privind întreg imobilul, inclusiv, cele 4 (patru)

apartamente, plus suprafața de 182,14 mp, care în prezent fac obiectul

contractelor de vânzare cumpărare ale foștilor chiriași. Suma nu a fost

contestată de T.E., autoarea reclamanților, fiind de 129.173.916 RON, la data acordării,

actualizată la valoarea de 273.588.483 RON și încasată conform Ordinului de

plata nr. 20437 din 7 decembrie 1998 al Băncii Naționale - sucursala Argeș.

Susține că

reclamanții nu ar fi îndreptățiți la acordarea unei diferențe de despăgubiri,

pentru imobilul apartamente și teren, ce nu pot fi restituite în natură, atâta

vreme cât instanța de fond a reținut pe baza expertizei tehnice efectuată în

dosar, faptul că, expertul contabil nu a avut suficiente elemente care să

stabilească cu exactitate dacă, calculul făcut pentru stabilirea valorii

despăgubirilor primite de T.E. în condițiile Legii nr. 112/1995 este corect.

Mai mult decât atât,

instanța de apel, nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză,

conform cărora, chiar și instanța de fond a reținut că valoarea inițiala a fost

indexată corect cu indicele de inflație.

De asemenea, nu s-a

avut în vedere prevederile legale, cuprinse la art. 20 din Legea nr. 10/2001,

prin care, persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr.

112/1995 pot solicita restituirea în natură, cu obligația returnării sumei

reprezentând despăgubirea primita, actualizată cu indicele de inflație.

Astfel, instanța de

apel, trebuia sa observe că, din dispoziția contestată, rezulta faptul că, s-a

dispus restituirea în natură a unor suprafețe de teren rămase libere și o

suprafață de construcție.

Mai mult decât atât,

pentru a se putea restitui în natură, dispozițiile Legii nr. 10/2001

condiționează returnarea sumei primită cu titlul de despăgubire.

În aceste condiții,

în mod corect comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a stabilit ca pentru

restituirea în natură a unor părți din imobilul construcție și teren, este

necesar ca solicitanții să achite suma de 63.061 RON, reprezentând valoarea

actualizată a despăgubirilor acordate anterior. Pentru imobilele ce nu pot fi

restituite în natură nu s-au stabilit diferențe de despăgubiri, avându-se în

vedere că la momentul acordării, acestea au fost acordate îndestulător.

Solicită de asemenea

și admiterea recursului în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de

judecată în cuantum de 3.100 RON.

În motivarea

recursului declarat, reclamanții T.Gh., N.M., M.A., D.M., M.A.E., susțin

următoarele motive de recurs:

art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțată a

fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Astfel, în mod eronat

instanța de apel a apreciat ca nefondată prima critică referitoare la

nerestituirea în natură a celor patru apartamente înstrăinate de intimatul pârât

Municipiul Pitești - prin Primar, unor terți, în baza Legii nr. 112/1995,

raportându-se numai la dispozițiile art. 20 din Legea nr. 10/2001 republicată.

Solicită restituirea

în natură a celor 4 apartamente notate pe schița de plan cu numerele 4, 5, 6,

și 7 și beciul aferent acestora; a terenului aferent acestor apartamente în

suprafață de 181,08 mp (potrivit RET Căpățână); a restului de teren în

suprafață de 143,91 mp ocupat de construcții ridicate fără autorizație de

construcție (potrivit RET întocmit de același expert Căpățână), pentru

următoarele argumente:

În jurisdicția

constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că această

imposibilitate în care se află contestatorii cu privire la redobândirea

posesiei asupra imobilului reprezintă o ingerință în dreptul lor de

proprietate, urmare a actelor de vânzare-cumpărare încheiate după declanșarea

procedurii administrative de restituire a bunului.

Pentru

imposibilitatea restituirii în natură, statul, prin autoritatea care administra

bunul, a plătit fostului proprietar o despăgubire, astfel că, la data de 8

februarie 2011, când a intrat în vigoare legea nr. 10/2001, proprietarul, deși

nu se afla în posesia bunului, a fost despăgubit.

Cât privesc cuantumul

despăgubirilor și a calității acestora de a fi proporționale cu privarea

dreptului de proprietate, contestatorii nu au criticat Hotărârea nr. 408/1997,

adoptată de către Comisia Județeană Argeș de Aplicare a Legii nr. 112/1995,

ceea ce nu presupune că, în lipsa unei astfel de contestații, titularii au fost

de acord cu despăgubirile primite.

Chiar formularea unei

noi cereri de restituire în natură a imobilului și acceptarea restituirii

despăgubirilor primite exprimă intenția neechivocă a contestatorilor de a

dobândi dreptul prin restituirea în natură, cererea autoarei lor fiind în

concordanță cu dispozițiile art. 12 din Legea nr. 10/2001, care reglementează

dreptul persoanei îndreptățite de a opta pentru păstrarea despăgubirilor

primite și restituirea în natură a imobilului, cu condiția rambursării sumei

reactualizate.

Arătă că prin

Hotărârea nr. 159 din data de 13 decembrie 2006 emisă de Comisia Județeană

Argeș pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

agricole și a celor forestiere, s-a respins contestația formulată de

contestatori, cu motivarea: „Imobil nedemolat și notificat în condițiile Legii

nr. 10/2001, urmând a fi restituit terenul împreună cu casa situată pe acesta”.

Numai că ulterior,

inexplicabil, s-a revenit de către intimatul pârât asupra restituirii integrale

în natură a celor două imobile.

Apartamentele nr. 4,

5, 6 și 7 și terenul aferent acestora în suprafață de 181,03 mp au fost

naționalizate prin Decretul nr. 52/1950, astfel încât potrivit art. 2 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 10/2001, acestea fac parte din categoria imobilelor

preluate în mod abuziv.

Așa fiind, potrivit

art. 9 din Legea nr. 10/2001, „Imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în

posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se

află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini”.

Reclamantul invocă

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, susținând că restituirea în

natură a imobilelor solicitate este măsura echitabilă atât pentru statul român

cât și pentru apelanții-contestatori atâta timp cât cifrele de la ANRP sunt

descurajante în onorarea de către stat a măsurilor reparatorii în echivalent.

Menționează și hotărârea pilot Atanasiu și Poenaru vs. România și Solon vs.

România.

Susțin că motivarea

instanței de fond în sensul că autoarea recurenților reclamanți n-a contestat

Hotărârea nr. 408 din 11 martie 1997 a Comisiei Județene a Legii nr. 112/1995

în termen legal, nu are relevanță juridică întrucât imobilul a fost trecut în

proprietatea statului fără titlu valabil, în baza Decretului nr. 92/1950, iar

prin voința expresă a legiuitorului (art. 47 din Legea nr. 10/2001.

republicată), a fost înlăturată chiar autoritatea de lucru judecat a

hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie, persoanele

îndreptățite putând apela din nou la concursul autorității judecătorești pentru

a obține măsuri reparatorii în sistemul legii speciale.

Arată că restituirea

în natură a întregului imobil se impune pentru satisfacerea spiritului de

echitate și dreptate, întrucât, în majoritate, apartamentele cumpărate de

foștii chiriași în baza Legii nr. 112/1995, nu le-au fost necesare pentru

satisfacerea nevoilor personale locative, ci pentru scopuri mercantile, atâta

timp cât sunt închiriate la diverși, inclusiv firme comerciale. Chiar dacă nu

au învestit prima instanță cu un capăt de cerere distinct formulat în

contradictoriu cu dobânditorii, prin care să se solicite nulitatea contractelor

de vânzare-cumpărare, solicită valorificarea apărărilor formulate în acest

sens.

Numai intimata-pârâtă

avea calitatea de a i se adresa notificarea bazată pe dispozițiile Legii nr.

10/2001, atâta timp cât aceasta a deținut imobilele solicitate a fi restituite

în natură, întrucât dispozițiile art. 20 din aceeași lege prevăd în alin. (1)

posibilitatea solicitării restituirii în natură .... și numai după returnarea

sumei reprezentând despăgubirea primită, actualizată cu indicele de inflație.

Or, o asemenea returnare a sumei, nu poate fi realizată decât celui care a

beneficiat de respectiva sumă.

Față de criticile de

mai sus, solicită admiterea acestui motiv de recurs, modificarea soluției

pronunțată la apel și restituirea în natură a bunurilor detaliate mai sus.

de art. 304 alin. (1), pct. 7 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțată

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Critică neacordarea

chiriei încasate de intimatul-pârât, deoarece, motivarea în sensul că

recurenții reclamanți nu au avut calitatea de proprietari ai celor patru

apartamente, este contradictorie cu natura pricinii, chiria cuvenită fiind cea

aferentă și reactualizată pentru partea de imobil închiriată de intimatul-pârât

și care li s-a restituit în natură, potrivit suplimentului de expertiză

contabilă judiciară - Z.G. - de 111.191 RON. Această chirie li se cuvine pentru

calitatea de proprietari a ceea ce s-a închiriat și care ulterior le-a fost

restituit în natură, situație cu totul contradictorie cu cea reținută de către

instanța de apel, care așa cum motivează în alin. penultim din pagina a 7-a al

hotărârii recurate, se referă la chiria aferentă celor patru apartamente

vândute, deci nerestituite în natură.

Contravaloarea

chiriei încasată de intimatul-pârât pentru partea de imobil ce li s-a restituit

în natură, depășește cuantumul reținut de returnat în sarcina lor de către

instanța de apel, astfel: chirie încasată de intimatul-pârât pe nedrept 111.191

RON; de returnat: 81.310 RON + 6.000 RON (total 87.310) 87.310 RON; diferență

de încasat de către recurenții-reclamanți: 23.881 RON.

Deci suma inițială

reținută de către instanța de apel drept valoare de piață a părții de imobil

vândute, respectiv cele patru apartamente de 443.168 RON, trebuie majorată cu

diferența de încasat indicată mai sus de 23.881 RON, urmând să primească

despăgubiri totale de 467.049 RON.

de art. 304 alin. (1), pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunțată

a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Instanța de apel nu a

făcut corect aplicațiunea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. și nu le-a

acordat integral cheltuielile de judecată pe care reclamanții le-au suportat cu

procesul la instanța de fond.

Instanța de apel în

mod eronat a obligat pe pârâtul-intimat doar la încă 3.100 RON către

recurenții-reclamanți deoarece suma totală a cheltuielilor avansate la instanța

de fond a fost de 6.110 RON, din care acordate de prima instanță 1.000 RON;

corectate în apel, prin acordarea a încă 3.100 RON, diferența neacoperită fiind

de 2.010 RON.

Prin urmare, având în

vedere soluția statuată de către instanța de apel și că asemenea cheltuieli de

judecată au fost solicitate de către apelanții reclamanți, instanța de apel

trebuia să-l oblige pe apelantul pârât la plata cheltuielilor de judecată

solicitate, în cuantumul dovedit.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește

recursul pârâtului Primarul Municipiului Pitești, acesta este nefondat.

Criticile formulate

vizează nelegalitatea dispoziției de acordare a diferenței de despăgubiri, în

condițiile în care, susține recurentul, acestea au fost achitate în baza Legii

nr. 112/1995, iar valoarea inițială a fost indexată cu indicele de inflație. De

asemenea, recurentul critică admiterea cererii accesorii privind cheltuielile

de judecată.

Critica se încadrează

în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind greșita aplicare a

legii.

Înalta Curte

apreciază că dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost

corect interpretate și aplicate în cauza dedusă judecății. Astfel, potrivit

textului de lege menționat, „În cazul în care imobilul a fost vândut cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare,

persoana îndreptățită are dreptul numai la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil, teren și

construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare. Dacă

persoanele îndreptățite au primit despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr.

112/1995, cu modificările ulterioare, ele au dreptul la diferența dintre

valoarea încasată, actualizată cu indicele inflației, și valoarea

corespunzătoare de piață a imobilului.”

În acest context,

Înalta Curte apreciază că dispoziția instanței de apel privind plata

diferențelor de despăgubiri pentru apartamentele din imobil ce nu au fost

restituite în natură, fiind vândute în baza Legii nr. 112/1995, este în

concordanță cu textul de lege menționat, dat fiind faptul că modalitățile de

calcul a valorii imobilului au fost modificate prin algoritmul Legii nr.

10/2001, față de cel al Legii nr. 112/1995, noua lege permițând reevaluarea

despăgubirilor conform valorii de piață stabilită potrivit standardelor

internaționale de evaluare, la solicitarea beneficiarului și acordarea

diferenței între valoarea astfel stabilită și cea actualizată a sumei acordate

în aplicarea Legii nr. 112/1995. Astfel, nu poate fi făcută, așa cum a susținut

recurentul, o apreciere asupra gradului de îndestulare al beneficiarului, din

despăgubirile acordate inițial, în condițiile în care Legea nr. 10/2001 nu

permite o astfel de apreciere, dispunând fără echivoc asupra modului de calcul

al despăgubirilor.

În ceea ce privește

modul concret de efectuare a acestui calcul, din actele dosarului nu rezultă că

recurentul pârât a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă

efectuat în faza procesuală a apelului, aceasta reprezentând un aspect de

temeinicie ce nu poate fi supus controlului judiciar de legalitate efectuat de

instanța de recurs.

Nici critica

referitoare la cererea accesorie de plată a cheltuielilor de judecată nu este

întemeiată, dat fiind dispozițiile art. 274 C. proc. civ., aplicabile

recurentului, atât la fond cât și în apel, ca parte căzută în pretenții.

În ceea ce privește

recursul reclamanților, Înalta Curte constată că acesta este fondat numai în

ceea ce privește cheltuielile de judecată.

Astfel, principala

solicitare, de restituire în natură a apartamentelor înstrăinate în baza Legii

nr. 112/1995, a fost corect respinsă de către instanța de apel, în opinia

majoritară, ca fiind lipsită de temei legaI. În absența unei cereri,

soluționată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, de anulare a contractelor

de vânzare-cumpărare, cerere care trebuia formulată în termenul special și cu

respectarea procedurii prevăzută de art. 45 din Legea nr. 10/2001, actul juridic

de înstrăinare, intrat în circuitul civil, se bucură de prezumția de validitate

și eficacitate, ce nu poate fi înlăturată pe cale incidentală, în prezentul

litigiu.

Prin urmare, nu se

pot restitui în natură, așa cum au pretins reclamanții, apartamentele

înstrăinate în baza Legii nr. 10/2001, câtă vreme actele de înstrăinare sunt

prezumate a fi legale, în cauză fiind incidente disp. art. 18 lit. c) care

dispun în sensul că măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent când

imobilul a fost înstrăinat cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare.

Nici art. 47 din

Legea nr. 10/2001 nu poate fi invocat de recurenții reclamanți ca un temei

juridic distinct în susținerea pretențiilor proprii, privind restituirea în

natură a unor imobile înstrăinate anterior adoptării Legii nr. 10/2001, în

condițiile în care acesta a fost declarat neconstituțional prin decizia

1055/2008 a Curții Constituționale. Astfel, Curtea Constituțională a apreciat

că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituțional, fiind contrar

principiului garantării și ocrotirii proprietății astfel cum este consacrat de

art. 44 din Constituție, fiind încălcat dreptul de proprietate al

dobânditorului de bună-credință în condițiile Legii nr. 112/1995.

Cu privire la

cuantumul despăgubirilor, Înalta Curte reține că instanța de apel a validat

expertiza contabilă în baza căreia s-au compensat sumele ce trebuiau restituite

de reclamanți cu titlu de despăgubiri încasate, pentru a beneficia de

restituirea în natură a unei părți din imobil, potrivit art. 20 alin. (1) cu

diferența reprezentând valoarea de piață a apartamentelor vândute, calculată

potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Recurenții-reclamanți

au invocat disp. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea

pronunțată cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, prin

prisma faptului că au solicitat chiria cuvenită pentru partea de imobil

închiriată de intimatul-pârât și care li s-a restituit în natură, și nu, așa

cum a analizat instanța de apel, chiria pentru cele patru apartamente pentru

care nu au avut calitatea de proprietari.

Din verificarea

conținutului contestației și cererilor formulate la instanța de fond, rezultă

că reclamanții au solicitat să se scadă din valoarea actualizată a

despăgubirilor pe care trebuie să le restituie pârâtului, chiria încasată

pentru partea din imobil restituită în natură de administratorul de fond

locativ pe perioada 1998 - 2007. Însă, în apelul declarat împotriva sentinței,

reclamanții s-au referit expres, prin pct. 3 al motivării, la „chiria încasată

pentru cele 4 apartamente nerestituite în natură în sumă de 111.191,17 RON”.

Prin urmare, nu poate

fi imputată instanței de apel, propria confuzie în care s-au aflat reclamanții

atunci când au formulat o astfel de critică referitoare la neacordarea chiriei,

critică cu privire la care Curtea de Apel s-a pronunțat, reținând lipsa

calității de proprietari a reclamanților cu privire la cele 4 apartamente

vândute, astfel că nu poate fi reținută incidența disp. art. 304 pct. 7 C.

proc. civ., privind o eventuală motivare contradictorie în soluționarea acestui

petit.

Este întemeiată în

schimb critica referitoare la modul în care instanța de apel a apreciat asupra

cheltuielilor de judecată efectuate la instanța de fond.

Astfel, se constată

că, față de soluția de admitere a acțiunii, reclamanții sunt îndreptățiți, în

baza art. 274 C. proc. civ., la recuperarea cheltuielilor de judecată.

Instanța de fond a

acordat reclamanților suma de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată,

prin decizia instanței de apel fiind adăugați încă 3.100 RON, în plus față de

cheltuielile stabilite de tribunaI.

Reclamanții au depus,

însă, la dosarul instanței de fond chitanțe fiscale prin care au dovedit plata

tuturor sumelor de bani pretinse, respectiv onorariile pentru expertiza

construcții (401 RON, 1.600 RON, 1.100 RON, 500 RON) și pentru expertiza

contabilă (401 RON, 1.200 RON), precum și pentru onorariul avocatului (500

RON), în cuantum total, potrivit notei de calcul depusă în recurs, de 6.115

RON.

Instanțele de fond nu

au motivat soluția de acordare în parte a cheltuielilor de judecată în

condițiile în care au admis cererea reclamanților de plată a diferenței de

despăgubiri pe baza acestor expertize.

Din acest punct de

vedere, Înalta Curte va admite recursul reclamanților, potrivit art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va modifica în parte, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

decizia recurată obligând pârâtul Primarul Municipiului Pitești în baza art.

274 C. proc. civ. să plătească reclamanților suma totală de 6.115 RON,

cheltuieli de judecată.

În baza art. 274 C.

proc. civ., Înalta Curte va obliga același pârât să plătească reclamanților 500

RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.

Pentru considerentele

expuse anterior, va fi respins recursul declarat de Primarul Municipiului

Pitești ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Pitești împotriva

Deciziei nr. 68/A din 10 iunie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția civilă,

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie.

Admite, în parte

recursul declarat de reclamanții T.Gh., N.M., M.A., D.M. și M.A.E. împotriva

aceleiași decizii.

Modifică, în parte,

decizia recurată numai cu privire la cheltuielile de judecată și în consecință:

Obligă pârâtul

Primarul Municipiului Pitești să plătească reclamanților T.Gh., N.M., M.A.,

D.M. și M.A.E. suma de 6115 RON, cheltuieli de judecată.

Obligă același pârât,

Primarul Municipiului Pitești, să plătească reclamanților T.Gh., N.M., M.A.,

D.M. și M.A.E., 500 RON cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 9 iulie 2012.

Procesat de GGC - LM