ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6211/2010

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

Judecata în primă instanță

Prin acțiunea înregistrată la 26

martie 2008 reclamanta M.D. a chemat în judecată pe pârâta Primăria comunei

Tătărăștii de Jos, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să

anuleze dispoziția nr. 21 din 28 februarie 2008 emisă de primar și să-i

restituie în natură terenul în suprafață de 1000 mp situat în satul Negreni,

comuna Tărătăștii de Jos, județul Teleorman.

Prin sentința civilă nr. 197 din 23

noiembrie 2009, rejudecând cauza după desființarea cu trimitere, Tribunalul

Teleorman, secția civilă, a admis acțiunea, a anulat dispoziția și a constatat

dreptul reclamantei la despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru terenul în litigiu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut următoarele:

Din extrasul Registrului agricol

comunal pe perioada 1959-1963, rezultă că autorul reclamantei, M.C., a fost

înscris cu suprafața totală de 3 ha și 15 ari, din care în cadrul rubricii

„curți, clădiri” cu 0,10 ha.

Pentru suprafața de 3,05 ha acestuia i s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991.

Pentru restul de 0,10 ha nu i s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar această suprafață de teren face parte din

ternul de 7944,085 mp, aferent atelierului mecanic înstrăinat prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. T.M., la 8 martie 2000, de către fosta

SA A. SA Tătărăștii de Jos numitului B.I.

Între timp, societatea comercială

vânzătoare a fost lichidată și radiată din Registrul Comerțului.

Cum terenul care a aparținut autorului

reclamantei a fost preluat abuziv de către Statul român, iar anterior anului

2000 SC A. SA a fost privatizată, SC E.F. SRL devenind acționar majoritar, în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.

Întrucât retrocedarea în natură nu

mai este posibilă, urmează ca reclamanta să primească despăgubiri în

echivalent, chiar dacă mandatarul acesteia, M.P., a declarat că nu dorește

decât restituirea în natură.

Judecata în apel

Prin decizia civilă nr. 136 A din 22

februarie 2010 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel a reținut aceeași situație de fapt și de drept ca și tribunalul, în sensul

că:

Suprafața de teren în litigiu a

intrat în proprietatea fostului S.M.A., devenit SC A. SA, în baza H.G. nr. 834/1991,

iar la data de 8 martie 2000, aceasta a vândut-o.

În atare situație, restituirea în

natură nu mai este posibilă, fiind aplicabile dispozițiile art. 29 alin. (1)

din Legea nr.10/2001, în sensul că reclamanta are dreptul la despăgubiri în

condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv. Conform alin. (2) al

aceluiași text, dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care imobilele

au fost înstrăinate.

Judecata în recurs

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamanta, solicitând modificarea dispoziției emise de primar în sensul

restituirii în natură a terenului în suprafață de 10 ari.

În motivarea cererii, recurenta

susține că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001,

ci dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) coroborat cu art. 45 alin. (2) din

aceeași lege.

Aceasta deoarece pentru societățile

comerciale privatizate care mai au cote de capital de stat sunt aplicabile

dispozițiile art. 21 din lege, în măsura în care valoarea imobilului este mai

mică sau egală cu valoarea cotei neprivatizate, cum este cazul în speță.

Recurenta mai arată că este de

notorietate faptul că patronul SC E.F. SRL a păgubit statul cu sume uriașe,

falimentând mai multe A. din țară.

Dispunând acordarea de despăgubiri,

instanța a încălcat principiul prevalenței restituirii în natură și a acordat

ceea ce nu s-a cerut, fără a ține seama de solicitarea mandatarului reclamantei

și de procura specială a acestuia, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 6 C.

proc. civ.

Intimata, deși legal citată, nu a

depus la dosar întâmpinare.

Recursul este nefondat și va fi

respins pentru următoarele considerente:

Pentru ca în cauză să se poată face

aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001 și să se dispună restituirea în natură

a terenului ar trebui ca instanțele anterioare să fi reținut că terenul era

deținut la intrarea în vigoare a legii de o regie autonomă, de o societate

comercială sau companie națională, de o societate comercială la care statul sau

o autoritate a administrației publice centrale sau locale era acționar

majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de

drept public.

Or, ceea ce s-a reținut ca situație

de fapt - care nu poate fi reapreciată în recurs, față de actuala configurație

a art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. - este faptul că încă de la data de 8 martie

2000, adică înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, terenul a fost

vândut unei persoane fizice, respectiv numitului B.I.

Deși reclamanta invocă prevederile

art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, referitoare la nulitatea contractului,

aplicabilitatea acestora nu poate fi verificată în speță.

Din datele dosarului nu rezultă că

reclamanta ar fi solicitat și obținut, în termenul de prescripție prevăzut de

alin. ultim al art. 45 din Legea nr. 10/2001, constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC A. SA și B.I., autentificat

la 8 martie 2000 de B.N.P. T.M., sub nr. 481 și că astfel imobilul s-a reîntors

în patrimoniul vânzătoarei, care, la rândul său se încadra în prevederile art. 21

din Legea nr. 10/2001.

În atare situație, nu se poate

invoca pe cale de excepție, peste termenul legal, nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare, instanțele anterioare ținând seama în mod corect de

existența acestuia.

De altfel, deși reclamata insistă

pentru restituirea în natură a terenului, face abstracție de faptul că o atare

soluție nici nu ar putea fi adusă la îndeplinire.

Pârâta Primăria comunei Tătărăștii

de Jos, pe care reclamanta a înțeles să o notifice și, ulterior, să o cheme în

judecată, nu ar putea să dispună de un teren pe care nu îl deține nici în

proprietate, nici în posesie, așa după cum chiar reclamanta prin mandatar a

confirmat în fața instanței de recurs.

Față de cele reținute, Înalta Curte

constată nefondată critica de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 21

din Legea nr. 10/2001, nefiind incident în cauză motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Nici motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este incident, deoarece, pronunțându-se asupra

naturii măsurilor reparatorii care se cuvin reclamantei, instanța nu a

nesocotit limitele învestirii.

Constatând că, deși prevalentă

conform legii, măsura restituirii în natură nu este posibilă pentru

considerentele anterior expuse, curtea de apel a menținut soluția tribunalului,

prin care acesta a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri în condițiile

Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Procedând astfel, instanțele

anterioare nu au făcut decât să se substituie entității sesizate cu

soluționarea notificării, care stabilise în mod greșit că reclamantei nu i se

cuvin nici un fel de măsuri reparatorii pentru terenul în litigiu și a cărei

dispoziție au înțeles să o anuleze.

Anulând dispoziția și constatând că

restituirea în natură nu este posibilă, instanțele au aplicat dispozițiile art.

26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia și va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta M.D. împotriva deciziei nr. 136/A din 22 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 noiembrie 2010.