ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5928/2010

Asupra recursului

civil de față constată următoarele:

Prin Sentința nr. 229 din 15 iunie 2009,

Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins contestația formulată de reclamanta

I.M. împotriva Dispoziției din 14 ianuarie 2009, emisă de Primăria comunei

Amărăștii de Jos, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Amărăștii de Jos.

A respins cererea de

intervenție în interes propriu formulată de intervenienta G.I.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea din 31 ianuarie 2002, autorul

reclamantei și intervenientei, N.T., a solicitat despăgubiri pentru casa

cumpărată de la A.F. în anul 1950.

Prin Sentința nr. 162

din 20 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, Consiliul local Amărăștii de

Jos și Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 au fost obligați să emită

dispoziție motivată, iar prin Dispoziția din 14 ianuarie 2009, Primarul comunei

Amărăștii de Jos a respins acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu

motivarea că a fost emisă Dispoziția din 20 martie 2006 numitei H.M.G.F.,

aceasta fiind moștenitoarea de drept a autorului A.F.

Prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la 15 martie 1957, N.T. a cumpărat de la A.F. un

teren loc de casă, situat în comuna Amărăștii de Jos, în suprafață de 700 mp,

în contract menționându-se că terenul se vinde fără nicio construcție și fără

nicio plantație pe el. Anterior, la data de 6 aprilie 1950, între părți s-a

încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță

provizorie", prin care A.F. primea un acont pentru imobilul curte, în

suprafață de 1.070 mp, împreună cu acareturile ce se aflau în curtea

imobilului, stabilindu-se prețul vânzării, iar în înscris era menționat

"cumpărătorul se obligă să dea o cameră de locuit vânzătorului ori de câte

ori va veni pentru interesele agricole".

Tribunalul a reținut

că vânzarea nu s-a perfectat pentru o casă de locuit și nici pentru suprafața

de 1.070 mp, ci doar pentru un teren loc de casă de 700 mp pe care nu se afla

nicio construcție și nicio plantație.

Înscrisul sub

semnătură privată încheiat la 6 aprilie 1950, anterior preluării imobilului de

către stat, nefiind încheiat în formă autentică, are valoarea unui antecontract

și nu este în măsură să facă dovada dreptului de proprietate asupra casei de

locuit în cauză.

Prin Decizia nr. 28

din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței, pe care a schimbat-o în parte. A admis contestația, a anulat în

parte dispoziția și a stabilit că moștenitoarea I.M. are dreptul la măsuri

reparatorii în echivalent reprezentând 1/2 din valoarea imobilului construcție

demolată ce a fost situat în comuna Amărăștii de Jos, construit din cărămidă,

acoperit cu tablă, cu o suprafață construită desfășurată de 147 mp.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta a făcut dovada calității autorului său de persoană

îndreptățită la restituire.

Reclamanta a invocat

chitanța provizorie încheiată la 6 aprilie 1950 în dovedirea dreptului de

proprietate al autorului său. Acest înscris face dovada dreptului de

proprietate cu privire la bunurile imobile menționate, deoarece este anterior

Decretelor nr. 92/1950 și 221/1950.

Obiectul convenției

de vânzare-cumpărare încheiată între A.F. și N.T. l-a constituit o construcție

care avea curtea în suprafață de 1.070 mp și acareturi, această concluzie fiind

întărită și de celelalte probe administrate în cauză.

Instanța de apel a

reținut că reclamanta a făcut dovada că autorul său a dobândit prin cumpărare

un imobil construcție și teren.

Acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent numitei H.M.G.F. pentru un imobil demolat, ce a fost

situat pe raza comunei Amărăștii de Jos, nu prezintă relevanță câtă vreme acest

imobil a fost preluat de la un alt autor și în condițiile în care nu rezultă

din dosarul care a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 116/2006 că imobilul

pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii a fost dobândit de A.T. de la

A.F.

Instanța de apel a

mai reținut că, din contractul de închiriere de care s-a prevalat H.M.G.F., a

rezultat că în anul 1953, Sfatul Popular al comunei Amărăștii de Jos a

închiriat către C. un imobil construcție ce fusese preluat prin naționalizare

de la A.T., ceea ce, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză,

demonstrează că bunul naționalizat de la A.T. nu este unul și același cu bunul

cumpărat de N.T. de la A.F., care nu a fost preluat prin naționalizare.

Instanța de apel a

constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 48 alin. (2) din C. proc.

civ., deoarece între reclamantă și intervenientă nu există raporturi de

solidaritate sau indivizibilitate, motiv pentru care calea de atac declarată de

reclamantă nu poate profita și intervenientei.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria comunei Amărăștii de Jos.

Fără a indica vreunul

din motivele de recurs prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., recurenta a

arătat că decizia instanței de apel a fost pronunțată la 4 februarie 2010,

comunicarea fiind la 18 februarie 2010.

Recurenta a mai

arătat că intimata intervenientă se numește G.I. și nu G.M., iar din

documentele aflate la dosar rezultă că N.I. a deținut o casă din paiantă și că

obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.F. și N.T. l-a

constituit un teren loc de casă, nu un imobil.

Recursul declarat

este nul pentru cele ce se va arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor

art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., cererea de recurs va

cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Conform art. 306

alin. (1) din același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul

legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și de

instanță din oficiu.

În recursul declarat,

recurenta nu aduce critici deciziei atacate, ci se rezumă doar să indice că

prenumele intervenientei G. este I. și nu M. și face o analiză sumară a

înscrisurilor aflate la dosar.

Or, un recurs

motivat, în sensul dispozițiilor art. 302

1

din C. proc. civ., ar fi

trebuit să cuprindă prezentarea argumentelor pe care se bazează recurenta

pentru a demonstra că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală.

Împrejurarea legată

de prenumele intervenientei nu poate constitui motiv de recurs, pentru că

eroarea materială se îndreaptă în condițiile art. 281 din C. proc. civ.

Nici modul în care

instanța de apel a făcut analiza înscrisurilor aflate la dosar nu permite

încadrarea în vreunul din punctele art. 304 din C. proc. civ., căci pct. 11 al

articolului în discuție a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, în prezent,

aprecierea eronată a probelor administrate în cauză nemaiconstituind motiv de

recurs.

Recurenta a depus

completări și precizări ale cererii inițiale de declarare a recursului, dar

acestea au fost formulate în afara termenului prevăzut de lege (la 13 aprilie

2010 și 9 iunie 2010) și nu vizează motive de ordine publică, ci se referă, în

esență, la aceleași aspecte privind modul în care instanța de apel a făcut

interpretarea probelor administrate în cauză.

Față de dispozițiile

art. 274 din C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de

judecată către intimata-reclamantă, în cuantumul dovedit prin înscrisurile

atașate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâta Primăria comunei Amărăștii de Jos împotriva Deciziei nr. 28

din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă pe recurentă

la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă I.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - AS