ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5928/2010

Asupra recursului civil de față constată următoarele: Prin Sentința nr. 229 din 15 iunie 2009, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins contestația formulată de reclamanta I.M. împotriva Dispoziției din 14 ianuarie 2009, emisă de Primăria comunei Amărăștii de Jos, în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei Amărăștii de Jos. A respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta G.I. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin notificarea din 31 ianuarie 2002, autorul reclamantei și intervenientei, N.T., a solicitat despăgubiri pentru casa cumpărată de la A.F.

în anul 1950. Prin Sentința nr. 162 din 20 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, Consiliul local Amărăștii de Jos și Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 au fost obligați să emită dispoziție motivată, iar prin Dispoziția din 14 ianuarie 2009, Primarul comunei Amărăștii de Jos a respins acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, cu motivarea că a fost emisă Dispoziția din 20 martie 2006 numitei H.M.G.F., aceasta fiind moștenitoarea de drept a autorului A.F. Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 15 martie 1957, N.T. a cumpărat de la A.F. un teren loc de casă, situat în comuna Amărăștii de Jos, în suprafață de 700 mp, în contract menționându-se că terenul se vinde fără nicio construcție și fără nicio plantație pe el.

Anterior, la data de 6 aprilie 1950, între părți s-a încheiat un înscris sub semnătură privată intitulat "chitanță provizorie", prin care A.F. primea un acont pentru imobilul curte, în suprafață de 1.070 mp, împreună cu acareturile ce se aflau în curtea imobilului, stabilindu-se prețul vânzării, iar în înscris era menționat "cumpărătorul se obligă să dea o cameră de locuit vânzătorului ori de câte ori va veni pentru interesele agricole". Tribunalul a reținut că vânzarea nu s-a perfectat pentru o casă de locuit și nici pentru suprafața de 1.070 mp, ci doar pentru un teren loc de casă de 700 mp pe care nu se afla nicio construcție și nicio plantație. Înscrisul sub semnătură privată încheiat la 6 aprilie 1950, anterior preluării imobilului de către stat, nefiind încheiat în formă autentică, are valoarea unui antecontract și nu este în măsură să facă dovada dreptului de proprietate asupra casei de locuit în cauză.

Prin Decizia nr. 28 din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte. A admis contestația, a anulat în parte dispoziția și a stabilit că moștenitoarea I.M. are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent reprezentând 1/2 din valoarea imobilului construcție demolată ce a fost situat în comuna Amărăștii de Jos, construit din cărămidă, acoperit cu tablă, cu o suprafață construită desfășurată de 147 mp. Instanța de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada calității autorului său de persoană îndreptățită la restituire. Reclamanta a invocat chitanța provizorie încheiată la 6 aprilie 1950 în dovedirea dreptului de proprietate al autorului său.

Acest înscris face dovada dreptului de proprietate cu privire la bunurile imobile menționate, deoarece este anterior Decretelor nr. 92/1950 și 221/1950. Obiectul convenției de vânzare-cumpărare încheiată între A.F. și N.T. l-a constituit o construcție care avea curtea în suprafață de 1.070 mp și acareturi, această concluzie fiind întărită și de celelalte probe administrate în cauză. Instanța de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada că autorul său a dobândit prin cumpărare un imobil construcție și teren. Acordarea de măsuri reparatorii în echivalent numitei H.M.G.F. pentru un imobil demolat, ce a fost situat pe raza comunei Amărăștii de Jos, nu prezintă relevanță câtă vreme acest imobil a fost preluat de la un alt autor și în condițiile în care nu rezultă din dosarul care a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 116/2006 că imobilul pentru care s-au solicitat măsuri reparatorii a fost dobândit de A.T.

de la A.F. Instanța de apel a mai reținut că, din contractul de închiriere de care s-a prevalat H.M.G.F., a rezultat că în anul 1953, Sfatul Popular al comunei Amărăștii de Jos a închiriat către C. un imobil construcție ce fusese preluat prin naționalizare de la A.T., ceea ce, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, demonstrează că bunul naționalizat de la A.T. nu este unul și același cu bunul cumpărat de N.T. de la A.F., care nu a fost preluat prin naționalizare. Instanța de apel a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 48 alin. (2) din C. proc. civ., deoarece între reclamantă și intervenientă nu există raporturi de solidaritate sau indivizibilitate, motiv pentru care calea de atac declarată de reclamantă nu poate profita și intervenientei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primăria comunei Amărăștii de Jos. Fără a indica vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 din C. proc. civ., recurenta a arătat că decizia instanței de apel a fost pronunțată la 4 februarie 2010, comunicarea fiind la 18 februarie 2010. Recurenta a mai arătat că intimata intervenientă se numește G.I. și nu G.M., iar din documentele aflate la dosar rezultă că N.I. a deținut o casă din paiantă și că obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A.F. și N.T. l-a constituit un teren loc de casă, nu un imobil. Recursul declarat este nul pentru cele ce se va arăta în continuare. Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) din C. proc.

civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor. Conform art. 306 alin. (1) din același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică ce pot fi invocate și de instanță din oficiu. În recursul declarat, recurenta nu aduce critici deciziei atacate, ci se rezumă doar să indice că prenumele intervenientei G. este I. și nu M. și face o analiză sumară a înscrisurilor aflate la dosar. Or, un recurs motivat, în sensul dispozițiilor art. 302 1 din C. proc. civ., ar fi trebuit să cuprindă prezentarea argumentelor pe care se bazează recurenta pentru a demonstra că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală.

Împrejurarea legată de prenumele intervenientei nu poate constitui motiv de recurs, pentru că eroarea materială se îndreaptă în condițiile art. 281 din C. proc. civ. Nici modul în care instanța de apel a făcut analiza înscrisurilor aflate la dosar nu permite încadrarea în vreunul din punctele art. 304 din C. proc. civ., căci pct. 11 al articolului în discuție a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, în prezent, aprecierea eronată a probelor administrate în cauză nemaiconstituind motiv de recurs. Recurenta a depus completări și precizări ale cererii inițiale de declarare a recursului, dar acestea au fost formulate în afara termenului prevăzut de lege (la 13 aprilie 2010 și 9 iunie 2010) și nu vizează motive de ordine publică, ci se referă, în esență, la aceleași aspecte privind modul în care instanța de apel a făcut interpretarea probelor administrate în cauză.

Față de dispozițiile art. 274 din C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă, în cuantumul dovedit prin înscrisurile atașate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâta Primăria comunei Amărăștii de Jos împotriva Deciziei nr. 28 din 4 februarie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă pe recurentă la 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă I.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2010. Procesat de GGC - AS