ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2026/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 53 din 20 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosar nr. 187/117/2009 s-a admis acțiunea formulată de reclamantul H.M.E. împotriva pârâților SC P. SA Cluj și Directorul SC P. SA Cluj și, în consecință: Au fost obligați pârâții să emită în favoarea reclamantului decizie cuprinzând propunere de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcție denumit C.C., înscris în CF 547 Ghiolț, nr. top. 1172/1/1/3. S-a respins cererea de arătare a titularului dreptului formulată de pârâtă împotriva A.D.S. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Construcția denumită C.C., edificată asupra parcelei cu nr. top.

1172/1/1/3, înscrisă inițial în CF 580, iar apoi transcrisă in CF 647 Ghiolț, a fost proprietatea lui S.D., după cum rezultă din copiile cărților funciare nr. 580 și 6747 Ghiolț depuse dosarul cauzei. Prin contractul de schimb din 8 iunie 1941, S.D. a transmis acest imobil fostei sale soții B.O. Potrivit certificatului de moștenitor nr. 15 din 03 aprilie 1997 emis de B.N.P. D.M.C., reclamantul este fiul lui B.O.A., decedată la data de 28 ianuarie 1965. Imobilul denumit C.C. a făcut parte din patrimoniul SC P. SA, care l-a vândut la licitație numitului B.A., cumpărătorul întabulându-și dreptul de proprietate în CF 647 Ghiolț sub B2. Prin notificarea înregistrată la data de 06 aprilie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, transmisă prin intermediul executorului judecătoresc M.F., adresată Primăriei Mun.

Gherla, reclamantul H.M.E. a solicitat acordarea despăgubirilor pentru construcția cunoscută sub denumirea de C.C., construcție din lemn pe două nivele cu fundație și pivniță de piatră. Prin adresa din 16 iulie 2008, Primăria comuna Țaga a transmis notificarea reclamantului către pârâta SC P. SA Cluj, apreciind în temeiul dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 republicată, că aceasta este unitatea deținătoare competentă să soluționeze notificarea reclamantului. Pârâta SC P. SA Cluj a negat calitatea sa de entitate învestită prin dispozițiile legale cu soluționarea notificării, însă, această susținere a fost înlăturată de prima instanță.

Potrivit dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, imobilele - terenuri si construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o regie autonomă, o societate sau acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare. Pe de altă parte, art. 29 alin. (1) din lege prevede: 1) Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) si (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

În continuare, se arată că dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul în care imobilele au fost înstrăinate, iar alin. 3 dispune că, în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) si (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale citate anterior, prima instanță a apreciat că pentru imobilele ce au făcut parte din patrimoniul unei societăți comerciale al cărui acționar majoritar la data intrării în vigoare a legii era statul, societatea comercială respectivă, prin organele sale de conducere, este chemată să soluționeze notificarea, iar nu instituția publică care a efectuat privatizarea.

Potrivit informațiilor furnizate de Oficiul Registrul Comerțului, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, SC P. SA era societate cu capital de stat, ceea ce presupune că pârâta a fost corect indicată de reclamant drept entitatea competentă pentru soluționarea notificării sale. Din acest considerent, cererea de arătare a titularului dreptului formulată de SC P. SA a fost respinsă.

Prin actele depuse la dosar, reclamantul a dovedit formularea în termen a notificării, a dovedit, de asemenea, că imobilul în litigiu a fost proprietatea antecesoarei sale B.O.A., dobândit cu titlu de schimb de la proprietarul tabular S.D., fostul său soț; totodată, s-a dovedit calitatea de moștenitor după fostul proprietar al imobilului, ca și preluarea imobilului de către stat, astfel încât, prima instanță a apreciat că reclamatul îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 lit. i), art. 4 alin. (2) și art. 22 din Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii stabilite de lege. Potrivit art. 25 alin. (1), pârâta SC P. SA Cluj avea obligația de a răspunde notificării reclamantului în termen de 60 zile de la primirea acesteia sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare.

În speță însă, pârâta nu a pretins că actele doveditoare depuse de reclamant ar fi insuficiente, astfel încât, omisiunea soluționării notificării a fost considerată nejustificată. Tribunalul a mai reținut că potrivit celor statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 20/2007 dată în recurs în interesul legii, omisiunea unității deținătoare de soluționare a notificării un timp îndelungat echivalează cu refuzul acordării măsurilor reparatorii, refuz ce îndreptățește partea să se adreseze instanței de judecată, care are competența de a soluționa pe fond cererea de acordare a măsurilor reparatorii. În cauză, s-a apreciat că reclamantul îndeplinește condițiile pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește forma concretă a acestor măsuri reparatorii, având în vedere că imobilul a fost înstrăinat legal numitului B.A., în temeiul dispozițiile art. 18 lit. b), art. 1 alin. (2) și (3) din Legea nr. 10/2001, s-a apreciat că acestea nu pot fi decât despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilirea și plată a despăgubirilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În consecință, în temeiul dispozițiile art. 26, art. 25 din Legea nr. 10/2001, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul H.M.E. împotriva pârâților SC P. SA Cluj și Directorul SC P. SA Cluj și, în consecință: Au fost obligați pârâții să emită în favoarea reclamantului, decizia cuprinzând propunere de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul construcție denumit C.C.

înscris în CF 647 Ghiolț, cu nr. top. 1172/1/1/3. Împotriva sentinței a formulat apel pârâta SC P. SA, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel că, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantului. Prin Decizia civilă nr. 116/ A din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, apelul formulat de pârâtă a fost respins ca nefondat. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel, analizând criticile formulate prin motivele de apel a avut în vedere considerentele ce urmează. Imobilul C.C. ce face obiectul notificării adresate de către reclamant Primăriei mun.

Gherla, transmisă ulterior Primăriei comunei Țaga și, ulterior, pârâtei SC P. SA Cluj, a ieșit din patrimoniul societății notificate prin vânzare la licitație către numitul B.A. la data de 1 septembrie 1994 și a fost predat acestuia la data de 10 octombrie 1994. Prin urmare, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 imobilul nu se mai afla în patrimoniul SC P. SA. Cu toate acestea, instanța de apel a apreciat că hotărârea tribunalului prin care pârâta a fost obligată să emită decizie cuprinzând propunere de acordare a despăgubirilor, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pe numele reclamantului, este legală. Astfel, imobilul C.C. a aparținut antecesoarei reclamantului, B.O., în baza unui contract de schimb încheiat la 8 iunie 1941, cu proprietarul tabular S.D.

Fără a opera transferul dreptului de proprietate, acest imobil a fost preluat de stat, fiind trecut ulterior în administrarea SC P. SA care l-a înstrăinat numitului B.A., acesta din urmă întabulându-și dreptul de proprietate în CF. În consecință, pârâta a deținut o perioadă de timp imobilul, l-a exploatat, iar în anul 1994 l-a înstrăinat prin licitație pentru suma de 7.002.000 lei, sumă ce a intrat în patrimoniul său și a înlocuit valoarea bunului înstrăinat. Totodată, potrivit informațiilor despre istoricul SC P. Cluj SA, furnizate de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru perioada 23 mai 1991 - 7 august 2009, a rezultat că societatea a fost supusă mai multor serii de modificări vizând componența acționariatului.

Astfel, la data de 16 februarie 1994 modificarea a vizat intrarea în societate a noilor asociați, F.P.S. și F.P.P. Transilvania, având cote de participare la beneficii și pierderi 70%, respectiv 30%, concomitent cu ieșirea din societate a asociatului întreprinderea P. Ulterior, F.P.P. Transilvania s-a transformat în S.I.F. Transilvania, conform mențiunii din 5 ianuarie 2000. Potrivit înregistrării din 3 mai 2000, M.A.A. a devenit asociat nou, ieșind din societate F.P.S. La 27 iulie 2001, are loc o nouă modificare a structurii acționariatului, în sensul că Agenția Domeniilor Statului a devenit acționar și s-a retras M.A.A. Conform mențiunii din 28 aprilie 2005, C.N.A.F.P. București și T.P. SRL au intrat în societate ca asociați noi, retrăgându-se din societate S.I.F.

Transilvania și Agenția Domeniilor Statului. Acești doi acționari au figurat până la data de 11 decembrie 2008, când structura acționariatului a suferit o nouă schimbare, prin intrarea asociatului Agenția Domeniilor Statului și ieșirea C.N.A.F.P. București. În fine, ultima modificare în structura acționariatului societății a vizat intrarea în societate a acționarului nou M.C. SRL și retragerea din societate a T.P. SRL. Având în vedere această succesiune, rezultă că, în prezent, au calitatea de asociați în cadrul societății SC P. SA - Agenția Domeniilor Statului cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 42,250 % și M.C. SRL cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 57,75%.

În concluzie, instanța de apel a reținut că societatea există și în prezent, unul din acționari fiind Agenția Domeniilor Statului, iar suma de bani care a înlocuit valoarea bunului înstrăinat prin licitație în anul 1994, a intrat în patrimoniul SC P. SA. Din aceeași succesiune a structurii acționariatului, reiese că în intervalul 11 februarie 1994 - 13 decembrie 1994 în care imobilul a fost înstrăinat la licitație, acționariatul era compus din F.P.S. și F.P.P., ambele fonduri de stat, iar la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, acționarii societății erau S.I.F. Transilvania și Agenția Domeniilor Statului, întreaga structură a acționariatului, la ambele momente, aparținând statului.

Potrivit celor arătate, atât la data vânzării la licitație, cât și la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 acționariatul SC P. Cluj SA era integral de stat, motiv pentru care s-a apreciat ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtă. Întrucât fosta unitate deținătoare există, iar unul dintre acționari este Agenția Domeniilor Statului cu o cotă de participare semnificativă de 42,250%, valoarea de înlocuire a bunului imobil a intrat în patrimoniul societății, instanța de apel a apreciat că pârâta este ținută să soluționeze notificarea reclamantului având ca obiect acordarea de despăgubiri, în condițiile legii speciale pentru imobilul C.C. Motivul de apel vizând greșita modalitate de determinare a formei măsurilor reparatorii, în condițiile în care imobilul există în materialitatea sa, a fost apreciat, de asemenea, ca nefondat.

Pârâta este cea care a înstrăinat în anul 1994 acest imobil unei terțe persoane fizice, în cadrul unei vânzări la licitație, care nu a fost contestată, valabilitatea acestei operațiuni juridice nefiind pusă sub semnul incertitudinii. Prin urmare, restituirea în natură nu este posibilă, astfel că, în cauză sunt aplicabile prin similitudine prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care prevăd că, nu se restituie în natură imobilele legal înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin urmare, singura măsură reparatorie de care poate beneficia reclamantul în condițiile arătate, este cea pe care a și solicitat-o, anume, despăgubiri în condițiile legii speciale.

Modalitatea de punere în executare efectivă a acestei măsuri este cea reglementată de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, finalmente statul fiind cel care va achita aceste despăgubiri în mod echitabil în condițiile în care valoarea de înlocuire a imobilului înstrăinat a intrat în patrimoniul unei societăți al cărei acționar era tot statul. În temen legal, împotriva acestei decizii, pârâta a promovat recurs, prevalându-se de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta învederează că a arătat instanțelor de fond, în susținerea poziției sale procesuale că imobilul în discuție a fost înstrăinat la licitație publică numitului B.A.

în anul 1995, cu respectarea normelor legale, iar acesta și-a înscris dreptul în cartea funciară în cursul anului 1996. Recurenta mai arată că în urma reorganizării sale în temeiul Legii nr. 15/1990, aceasta a devenit societate cu capital mixt, de stat și privat, competența statului român revenind C.N.A.F.P. La acel moment, construcția în discuție nu mai era evidențiată în patrimoniul său. În consecință, la data promovării acțiunii recurenta era o societate cu capital mixt, privat și de stat, cota de participație a statului român fiind de 42,25% din capitalul social. Prin O.U.G. nr. 23/2008, C.N.A.F.P. a fost desființat, iar atribuțiile și patrimoniul acestuia, inclusiv acțiunile deținute la SC P. Cluj SA au fost preluate de Agenția Domeniilor Statului.

Recurenta învederează că în ciuda tuturor acestor argumente pentru respingerea acțiunii, instanța a admis cererea reclamantului, obligând-o la emiterea unei decizii în favoarea reclamantului cuprinzând propunerea de acordare a despăgubirilor, în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul în litigiu. Instanța de apel în mod este nelegal a omis a se pronunța asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocată la 20 ianuarie 2010. Chiar dacă această excepție a fost invocată după închiderea dezbaterilor, fiind o excepție de fond, absolută, ea putea fi invocată oricând, prin urmaare, și după prima zi de înfățișare la prima instanță, și în apel, în condițiile art. 294 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., iar potrivit art. 316 C. proc. civ., chiar direct în recurs. Este de principiu că instanța are obligația de a se pronunța asupra tuturor cererilor formulate de părți și de a motiva pentru ce le admite sau le respinge în tot sau în parte. Însă, instanța a reținut în mod eronat situația de fapt arătând că pârâta SC P. Cluj SA neagă calitatea sa de entitate învestită cu soluționarea notificării. Însă, recurenta pârâtă, se mai arată în motivele de recurs, a negat calitatea de persoană juridică deținătoare, sens în care a făcut dovada că imobilul în litigiu a fost înstrăinat la licitație publică în anul 1995, astfel că, acesta nu se mai află evidențiat în patrimoniul său. De asemenea, recurenta învederează că instanța de apel în mod eronat a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Textul menționat prevede două condiții: prima, este cea referitoare la cerința conform căreia imobilele a căror restituire se solicită să fie deținute la data intrării în vigoare a acestei legi (anul 2001) de către respectivele societăți, iar cea de-a doua condiție privește calitatea de unitate deținătoare pe care trebuie să o dețină cea în sarcina căreia cade obligația de restituire. Or, recurenta reiterează susținerea potrivit căreia aceasta nu avea calitatea de unitate deținătoare a imobilului încă din anul 1995 când a avut loc înstrăinarea acestuia. În ceea ce privește forma concretă a măsurilor reparatorii pe care instanța le-a stabilit, acestea au fost determinate în temeiul art. 18 lit. b) din Legea nr. 10/2001 care prevede că „Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent în cazul în care imobilul nu mai există la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Este de neînțeles care a fost rațiunea pentru care instanța de apel a reținut acest temei al acordării măsurilor reparatorii, în situația în care construcția ce face obiectul litigiului există în materialitatea ei. Drept urmare, recurenta consideră că singura explicație ce ar putea fi reținută este aceea că textul menționat a fost interpretat, interpretare eronată în opinia recurentei, întrucât 18 lit. b) din Legea 10/2001 se referă strict la situația în care imobilul nu mai există fizic, fiind distrus, demolat, etc. Recurenta mai arată că instanța de apel în mod absolut eronat și fără nicio justificare, reține prin decizia atacată că „în prezent, au calitatea de asociați în cadrul societății pârâte Agenția Domeniilor Statului și M.C.

SRL.” Recurenta conchide, că astfel cum reiese din înscrisurile cauzei, asociații în cadrul SC P. SA sunt A.N.P.A. si SC T.P. SRL. Recursul formulat este nefondat, potrivit celor ce urmează. Înalta Curte va analiza cu prioritate motivul de recurs prin care recurenta a susținut o vătămare procesuală, anume, neanalizarea de către instanța de apel a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, invocate în calea de atac anterioară. Susținerea este nefondată, astfel cum reiese din expozeul prezentei decizii, chiar dacă ordinea de analiză efectuată în apel a impus soluționarea raportului juridic litigios pe fond pentru a se da dezlegare și acestei excepții procesuale, de fond, absolute și peremptorii.

Cererea de chemare în judecată a fost inițiată pentru sancționarea pasivității culpabile a entităților notificate de către reclamant, în soluționarea notificării sale, adresate inițial la Primăria mun. Gherla, transmisă ulterior Primăriei comunei Țaga și, în cele din urmă, recurentei pârâte SC P. SA Cluj. Ca atare, pentru soluționarea excepției arătate, în mod legal instanțele anterioare s-au raportat la cele statuate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 20 din 19 martie 2007, în sensul soluționării pe fond de către instanță a notificării formulate de persoana îndreptățită. Precizarea expusă a fost necesară pentru a se contura subiectele raportului juridic dedus judecății, ca și pretenția concretă cu a cărei soluționare instanța a fost învestită, circumstanțe necesare pentru o corectă dezlegare a excepției lipsei calității procesuale pasive.

Astfel, calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză presupunea nu numai simpla constatare că pârâta este entitatea notificată (notificarea putând fi greșit îndreptată, cum de altfel, a și fost cazul Primăriei mun. Gherla și apoi, al Primăriei Țega), ci, aceasta să fie chiar unitatea deținătoare sau entitatea învestită prin dispozițiile legii cu soluționarea pe fond a notificării, însușire care se verifică în persoana pârâtei, cum corect a constatat instanța de apel. Dată fiind necesitatea confirmării calității procesuale pasive ca urmare a constatării calității de entitate în sarcina căreia legiutorul a stabilit obligația de a emite decizie sau dispoziție motivată de soluționare a notificării, reiese concluzia că excepția lipsei calității procesuale pasive nu putea fi soluționată anterior dezlegării fondului cauzei, ceeea ce, din punct de vedere procedural, a presupus unirea excepției cu fondul, în condițiile art. 137 alin. (2) C. proc.

civ., astfel cum a procedat instanța de apel, potrivit celor deja arătate cu privire la ordinea de analiză desprinsă din considerente deciziei recurate. Pornind de la cele reținute în cauză, Înalta Curte constată că în mod nefondat recurenta pretinde că nu este entitatea obligată la soluționarea notificării potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Astfel, situația de fapt de natura celei din cauză, nu este în mod explicit prevăzută de dispozițiile legale ale actului normativ incident, însă, potrivit unui raționament de analogie a legii, instanța de apel în mod corect a dezelgat raportul litigios.

Notificarea formulată de intimatul reclamant a avut ca obiect pretenția de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcția C.C., imobil care, la data intrării în vigoarea a Legii nr. 10/2001 se afla în patrimoniul unei persoane fizice care l-a dobândit prin cumpărare la licitație publică de la recurenta cauzei, încă din anul 1994, fiind în prezent întabulat în favoarea cumpărătorului.

Câtă vreme acestă operațiune juridică își produce pe deplin efectele în realitatea juridică, întrucât nu a fost atacată cu acțiune în nulitate și, mai mult decât atât, la acest moment efectele sale sunt pe deplin consolidate (având în vedere împlinirea termenului de prescripție specială instituit prin dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001), această situație juridică nu poate rămâne în afara sferei de reglementare a dispozițiilor legii de reparație, de vreme ce premisele acordării de măsuri reparatorii sunt îndeplinite în cauză: preluarea abuzivă, chiar fără titlu, de către stat a imobilului, calitatea reclamantului de moștenitor al autoarei sale deposedate abuziv și respectarea termenului de notificare pentru solicitarea măsurilor reparatorii.

Pentru rezolvarea raportului de restituire, legiuitorul a indicat ca moment definitoriu pentru constatarea situației juridice a imobilului în legătură cu care se formulează notificarea, intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 (art. 21.1 lit. b) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001). Or, așa cum s-a arătat, la acea dată construcția în discuție fusese înstrăinată de recurentă încă din anul 1994. Astfel cum instanța de apel a apreciat, nimic nu se opune a se reține că într-o atare situație măsurile reparatorii se stabilesc exclusiv în echivalent, astfel cum dispune art. 18 lit. c) din Legea 10/2001, rațiunile din prezenta cauză fiind identice cu cele ele edictării acestei norme pentru cazul înstrăinărilor efectuate în baza Legii nr. 112/1995 a imobilelor ce au fost preluate abuziv de stat, concluzie permisă de un argument de analogie a legii: ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet.

În consecință, dacă măsurile reparatorii nu pot fi stabilite decât în echivalent se impune a se determina, prin intrumentele interpretării dispozițiilor legii, entitatea învestită cu soluționarea notificării și implicit, cu emiterea dispoziției sau deciziei cu propunere de măsuri reparatorii în echivalent, dacă toate celelalte condiții legale sunt îndeplinite, așa cum este cazul în speță, după cum s-a arătat. Pentru aceasta, în mod corect instanța de apel a efectuat un raționament prin care a determinat și izolat sursa cauzală a susținerii recurentei privind negarea calității sale de entitate învestită cu soluționarea notificării, stabilind calitatea de entitate învestită cu emiterea dispoziției de soluționare a notificării, în ipoteza absenței acestei operațiuni juridice de vânzare la licitație publică în favoarea unui terț, persoană fizică.

Drept urmare, s-a constatat printr-o detaliată prezentare a dinamicii acționariatului recurentei, că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 statul era acționar în cadrul recurentei, situație care, de altfel, se verifică și în prezent, acționarii recurentei fiind Administrația Domeniilor Statului cu 42,25% și M.T.N. C. SRL cu 57,75%, potrivit înscrisului de la fila 95 dosar fond, contrar celor susținute de recurentă în sensul că alături de A.D.S., acționar ar fi SC T.P. SRL, cel din urmă asociat retrăgându-se din rândul acționarilor la 24 august 2009, conform evidențelor de la Registrul Comerțului. Așadar, în absența înstrăinării la licitație publică a construcției C.C., notificarea reclamantului se încadra în dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Cum însă construcția este în prezent vândută, în mod legal instanța de apel, în aplicarea textului anterior menționat, dar având în vedere și instituția subrogației reale cu titlu particular (înlocuirea unei valori patrimoniale cu alta), dat fiind faptul că prețul încasat de recurentă în urma vânzării i-a intrat acesteia în patrimoniu (aspect necontestat în cauză), reiese că recurenta este entitatea în competența căreia cade sarcina emiterii dispoziției cu propunerea de măsuri reparatorii în echivalent, cum în mod legal a constatat curtea de apel, dispoziție care urmează a fi înaintată Comisiei Centrale de stabilire și plată a despăgubirilor pentru a se urma procedura Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Având în vedere cele anterior redate, în aplicarea dispoițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. Cluj SA, împotriva Deciziei nr. 116/ A din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2011.