TVETCOV v. MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
TVETCOV v. MOLDOVA (CtEDO, 2006)
CUARTA DECIZIE A SECȚIEI nr. 5470/03, de către Oleg ȚVETCOV împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea Secțiune), care a stat la 30 mai 2006 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Pellonpäää Traja Pavlovschi Mijović Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul de Secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 11 decembrie 2002, având în vedere decizia de a aplica procedura prevăzută la art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere declarația de soluționare prietenoasă din 17 februarie 2006 primită de la părți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Oleg Țvetcov, este un național moldovenesc născut în 1966 și locuiește în Călărași. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. În 1995 reclamantul a fost directorul executiv al unei companii private, care a luat un împrumut de la o bancă. După ce a părăsit compania în primăvara anului 1997, el a stabilit în Rusia unde locuiau rudele sale. El a revenit acolo și a devenit profesor, fără a schimba numele și rămâne la aceeași adresă până la arestarea sa în 2001. La 28 ianuarie 1998 a fost deschisă o anchetă penală împotriva reclamantului și a altor persoane neidentificate în ceea ce privește apropierea ilegală a creditului și nereturarea acesteia. La 3 septembrie 1998, un tribunal a eliberat un mandat pentru retrasul reclamantului timp de 30 de zile. El a fost declarat o persoană dorită. La 28 august 2001, el a fost arestat de către autoritățile ruse pe baza mandatului de arestare din 1998. A fost extradat în Moldova la 6 martie 2002. La 5 aprilie 2002, Curtea de District Centru și-a prelungit reținurea până la 18 iunie 2002, constatând că detenția era necesară deoarece: „Pentru care a fost ordonată detenția în reținere rămâne valabil: [reclamantul] este suspectat că a comis o infracțiune gravă, el nu are domiciliu în Moldova, el ar putea absține de la autoritățile de aplicare a legii sau de la instanța de judecată dacă ar fi eliberat. Prin urmare, izolația suspectului de la societate este absolut necesară”. La apel, el a declarat intenția sa de a locui permanent la casa mamei sale din Moldova în timpul anchetei și a susținut că starea ei de sănătate care se deteriorează necesită asistența sa. Curtea Regională Chișinău a dat motive similare cu cele ale instanței de judecată în respingerea recursului reclamantului la 11 aprilie 2002, adăugând că el a fost căutat de mult timp. Curtea nu a menționat lipsa de reședință în Moldova ca motiv pentru necesitatea continuă de a-l reține. Retragerea reclamantului a fost prelungită de patru ori mai mult în 2002: de la 17 Iunie până la 19 iulie, 9 august până la 10 septembrie, 6 septembrie până la 10 octombrie și 9 octombrie până la 10 noiembrie. Extinderea și respingerea apelurilor sale împotriva acestor extensii au fost bazate pe motive similare cu cele invocate în hotărârea din 5 aprilie 2002. În apelul din 9 septembrie 2002, reclamantul a susținut că prelungirea detenției sale după 28 august 2002 este ilegală deoarece contravine Constituției și Codului de Procedură Penală („CCP”, art. 79), precum și art. 6 din Convenție. (4) din Constituție și art. 79 alin. (2) CCP, detenția în reținere nu a putut fi prelungită de peste o perioadă de 12 luni de la data arestării. La 13 septembrie 2002, Curtea Regională Chișinău a respins acest recurs. Curtea a constatat că perioada în care reclamantul a fost adusă autorităților moldovenești din Rusia, după absența anchetei penale (28 august 2001 până la 6 martie 2002) nu a putut fi considerată ca o perioadă de detenție în reținere în sensul articolului 25 din Constituție și al articolului 79 CCP în temeiul articolului 79 alineatul (5) CCP. În recursul din 11 octombrie 2002, reclamantul a susținut că art. 79 alineatul (5) CCP nu se aplică deoarece nu s-a dovedit că s-a absorbit din anchetă penală. El a părăsit țara înainte de începerea anchetei și nu a avut cunoștință de aceasta; el a trăit sub numele său într-o adresă stabilă cu rudele sale din Rusia și a fost profesor într-o școală publică. De asemenea, a susținut că, de fapt, între 6 martie 2002 și 10 octombrie 2002, el a petrecut 190 de zile în timpul retragerii și că, din cauza extinderilor, a fost în consecință retras timp de 40 de zile, fără nicio bază juridică. La 17 octombrie 2002, Curtea Regională Chișinău și-a respins plângerea, declarând că: „Pentru care a fost ordonată detenția în reținere rămâne valabil. Nu s-au comis încălcări ale procedurii penale în cursul anchetei și nu s-a încălcat niciunul dintre drepturile constituționale ale acuzatului”. La 7 noiembrie 2002, ancheta penală a fost încheiată și cazul a fost depus în judecată. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție că detenția sa pentru o perioadă de peste 12 luni este ilegală. De asemenea, el s-a plâns, în esență, de raționament insuficient dat de instanțe în prelungirea rezidenției sale, în contravenție cu art. 5 § 3 din Convenție. HOTĂRÂREA La 21 februarie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată de părți: „ACCORDUL DE APLICARE FRIMANDĂ în cazul ȚVETCOV ÎN CONTRA REPUBLICA MOLDOVA DE APLICARE nr. 5470/03 Chișinău, 17 februarie 2006 Prezentul acord de soluționare prietenos este încheiat în temeiul articolului 13 din Legea Agentului Guvernamental (Legea nr. 353-XV) din 28 octombrie 2004, între Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”), reprezentat de agentul lor, dl Vitalie Pârlog, pe de o parte, și Oleg Țvetcov („reclamantul”), pe de altă parte, denumit în continuare „partențele”; având în vedere faptul că Curtea Europeană a Drepturilor Omului are pe doc cazul Țvetcov c. Moldova (depunerea nr. 5470/03), în care reclamantul susține că a existat o încălcare de către autoritățile de stat a drepturilor garantate de dispozițiile articolului 5 (dreapta la libertate și securitate) a Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și susține că: - dispozițiile art. 79 § 5 din Codul de Procedură Penală (de la 1961, abrogat la 12 iunie 2003) nu sunt aplicabile cazului său, deoarece nu au existat dovezi în fața instanței pentru a confirma că a fost exclus din proceduri penale; - el a rămas în custodie după expirarea termenului final pentru prelungirea detenției anterioare, la 10 noiembrie 2002; - termenul de detenție anterioară a fost depășit termenul maxim permis în temeiul articolului 25 din Constituție și al articolului 79 din Codul de Procedură Penală; - în perioada cuprinsă între 6 martie 2002 și 10 octombrie 2002 el a fost deținut ilegal timp de 40 de zile; - motivele furnizate pentru detenția sa de către Curtea de District Centru din Chișinău și Curtea Regională de Chișinău au fost nefondate; Având în vedere faptul că, în cadrul procedurii penale împotriva reclamantului, el a fost achitat la 28 decembrie 2005, în temeiul articolului 123 din Codul Criminal (abrogat la 12 iulie 2003) și faptul că, deși s-a constatat vinovat de a participa la infracțiunile prevăzute la art. 17 și la art. 189 § 2 din Codul Criminal (abrogat la 12 iulie 2003), el a fost exceptat de la responsabilitatea penală din acest cont, având în vedere scaunul de timp; Având în vedere faptul că codul de procedură penală (1961) în vigoare la momentul material a fost abrogat la 12 iunie 2003, cu intrarea în vigoare a noului cod de procedură penală; în acest sens este de acord: Guvernul se angajează să plătească reclamantului, în scopul de a ajunge la o soluționare prietenoasă a litigiului în cauză, suma de 10.000 ( zece mii) lei [1] , în compensare pentru orice daune care ar fi putut fi suferite, în termen de trei luni de la data deciziei de a elimina cererea nr. 5470/03 Țvetcov v. Moldova din lista Curții Europene a Drepturilor Omului. Plata acestei sume constituie soluționarea finală a acestui litigiu. Reclamantul declară că a obținut satisfacție în ceea ce privește afirmațiile sale și se angajează să retragă cererea nr. 5470/03 Țvetcov c. Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, comunicată Guvernului la 16 noiembrie 2005. Reclamantul declară că, în viitor, nu va ridica alte cereri pecuniare sau morale împotriva Guvernului în legătură cu prezentul caz. Părțile informează Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la existența acestui acord și solicită ca cererea să fie eliminată din lista sa. Acest acord este elaborat în trei omologuri, fiecare fiind în mod egal autentic și autoritar. Semnat: Vitalie Pârlog Oleg Țvetcov Agent al Reclamantului Guvernului” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție; hotărăște să scoată cazul din lista. Președintele grefierului Nicolas Bratza la început [1] Echivalentul de 650 euro.