ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 345/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.F.I. SRL Crișcior a solicitat în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Hunedoara suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 760 din 9 iulie 2010, a Dispoziției nr. 230 din 9 iulie 2010 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 11096 din 9 iulie 2010 până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin actele enumerate anterior s-a stabilit că reclamanta trebuie să plătească suma de 67.977 lei cu titlu de impozit pe profit suplimentar și 103.007 lei accesorii, respectiv suma de 839.793 lei cu titlu de impozit pe dividende și 218.445 lei accesorii ca urmare a stabilirii eronate a cheltuielilor deductibile la calculul profitului impozabil respectiv pentru nevirarea impozitului pentru suma integrală a dividendelor repartizate pentru anii fiscali 2007 și 2008. A mai apreciat reclamanta că actele menționate sun nelegale, întrucât organul fiscal a interpretat greșit actele contabile și dispozițiile legale referitoare la regimul deducerilor, respectiv a ignorat dispozițiile Convenției privind evitarea dublei impuneri încheiate între România și Austria și ratificată prin Decretul nr. 254/1978.

b) Soluția și considerentele primei instanțe Prin sentința nr. 246/F/CA din 20 octombrie 2010, Curtea de Apel Alba-Iulia a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 760 din 9 iulie 2010, a Dispoziției nr. 230 din 9 iulie 2010 și a Raportului de Inspecție Fiscală nr. 11096 din 9 iulie 2010 până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele. î n ceea ce privește cazul bine justificat s-a reținut că cel puțin în aparență, există o îndoială cu privire Ia legalitatea stabilirii impozitului pe dividende, în condițiile în care beneficiarul dividendelor este asociatul unic al reclamantei care este cetățean austriac iar, față de dispozițiile art. 1 și art. 4 pct. 2 lit. c) din Convenția încheiată România și Austria, se aplică cu prioritate dispozițiile art. 10 din Convenție față de cele al Codului Fiscal.

Față de această împrejurare, a reținut Curtea, că impozitul trebuie stabilit doar asupra dividendelor plătite nu și asupra celor repartizate, dar neachitate, iar cota este limitată, conform art. 10 pct. 2 din Convenție, la 15%. În ceea ce privește existența celeilalte condiții, referitoare la paguba iminentă, a apreciat că și aceasta este îndeplinită în cauză, având în vedere consecința imediată și directă pe care punerea în executare a actului administrativ contestat ar avea-o asupra veniturilor reclamantei. 2. Instanța de recurs î mpotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs D.G.F.P. Hunedoara.

a) m otivele de recurs În motivele de recurs recurenta a arătat că instanța de fond a apreciat greșit asupra existenței cazului bine justificat, că această soluție s-a întemeiat exclusiv pe susținerile reclamantei care nu au fost verificate, că actele a căror suspendare s-a solicitat sunt emise cu respectarea legii, detaliindu-se prevederile legale incidente pentru susținerea legalității actelor fiscale. În ceea ce privește paguba iminentă s-a precizat că nici această condiție nu este îndeplinită, că instanța de fond nu a precizat în ce mod executarea deciziei de impunere o prejudiciază pe intimată și nu a explicat motivele care au format convingerea că executarea actelor fiscale creează reclamantei o pagubă iminentă ce nu se poate repara.

b) Întâmpinarea formulată în cauză Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului, arătând că împrejurările legate de starea de fapt și de drept existentă în cauză sunt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrate. S-a precizat că executarea sumei reținută prin actele de control poate să perturbe grav activitatea societății.

c) Analiza motivelor de recurs Înalta Curte examinând cererea reclamantei, motivele de recurs, legislația aplicabilă și situația de fapt dovedită în cauză reține că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce se vor enunța în continuare Situația de fapt Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la 9 iulie 2010 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare în valoare totală de 1.,229.222 lei reprezentând impozit profit suplimentar, majorări de întârziere, impozit pe dividende, majorări de întârziere, debite rezultate prin neadmiterea ca deductibile la calculul impozitului pe profit a unor cheltuieli și impozit pe dividendele datorate asociatului.

În cuprinsul cererii de suspendare s-a arătat că s-au stabilit greșit obligațiile fiscale, invocându-se și nesocotirea Convenției pentru evitarea dublei impuneri asupra veniturilor ratificată prin Decretul nr. 254/1978, care prevede impozitarea dividendelor plătite și nu a dividendelor repartizate, cum a reținut organul de control. Legislația aplicabilă Cod procedură fiscală art. 215: Suspendarea executării actului administrativ fiscal : (1) Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. (2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare.

Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei. Legea nr. 554/2004, Art. 14 alin. (1): Suspendarea executării actului În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.

Art. 2 lit. ș): pagubă iminentă - prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public; Art. 2 lit. t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; Analiza legislației aplicabile în materia suspendării actelor administrativ-fiscale relevă că instanța poate dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal, dacă sunt îndeplinite cerințele legale, respectiv formularea plângerii prealabile, plata cauțiunii, existența cazului bine justificat și pentru prevenirea producerii unui prejudiciu.

În speță, s-a formulat plângere prealabilă și de asemenea s-a plătit cauțiune. Recurenta a susținut că nu sunt îndeplinite celelalte două condiții, cazul bine justificat și producerea prejudiciului. Critica este neîntemeiată. În mod corect judecătorul fondului a reținut în sentința pronunțată că sunt întrunite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea actului administrativ fiscal. În cauza prezentă, executarea actelor fiscale înainte de pronunțarea instanței de fond este de natură a crea prejudicii reclamantei, potrivit analizei ce urmează. Executarea sumei de 1.229.222 lei debit principal și accesorii reținute de organul fiscal, ca fiind datorată suplimentar poate perturba activitatea societății.

De asemenea, executarea ar reprezenta un impediment real pentru desfășurarea activității societății. În ceea ce privește cazul bine justificat, instanța învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare nu are competența de a face analiza pe fond a litigiului, nu poate prejudeca fondul, dar pentru a demonstra existența acestei condiții este obligată să analizeze sumar împrejurările de fapt și de drept, care pot crea o îndoială serioasă în privința legalității actului. Ca și în cazul Ordonanței președințiale reglementată de art. 581 C. proc. civ., în vederea pronunțării soluției, instanța va examina aspectele formale ale actului care țin de aparența de legalitate, dar și împrejurări de fapt.

În cauza prezentă s-a contestat legalitatea actului de impunere, prin susținerea realității operațiunii comerciale, nerespectarea prevederilor Convenției de evitare a dublei impuneri. Teza expusă se circumscrie prevederilor art. 2 lit. ț) din Legea nr. 554/2004, fără a implica însă cercetarea în fond a pricinii, ci numai pentru a contura îndoiala serioasă asupra legalității actului. d) Soluția instanței de recurs Având în vedere considerentele de mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., acesta se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Hunedoara împotriva sentinței nr. 246/F/CA din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2011.