ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4967/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Procedura în fața primei instanțe Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta SC P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, anularea Deciziei nr. 9 din 27 ianuarie 2011 privind soluționarea contestației, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 945 din 26 august 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr. 11359 din 26 august 2010 și a Dispoziției de măsuri 284 din 26 august 2010 și exonerarea reclamantei de plata următoarelor sume: 72.862 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar pentru perioada 2007-2010 și 35.390 lei cu titlul de accesorii, 876.401 lei cu titlul de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice și 326.160 lei cu titlul de accesorii.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut, în esență, că impozitul suplimentar pe profit este stabilit cu aplicarea greșită în timp a prevederilor legale și în condițiile în care din vânzarea imobilului nu s-a obținut un profit; că suma de 433.866 lei pentru care nu s-a acordat, în anul 2009, drept de deducere reprezintă cheltuieli cu redevențele în sensul art. 7 pct. 28 din C. fisc.; în ceea ce privește determinarea bazei de impunere suplimentară în sumă de 5.477.506 lei privind impozitul pe veniturile din dividende, aceasta s-a făcut prin ignorarea dispozițiilor art. 67 și 111 din Legea nr. 31/1990, a prevederilor art. 268 și 271 din Ordinul M.F.P. 1752/2005 și a documentelor contabile.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii pentru partea privind impozitul pe dividende întrucât prin Decizia nr. 9 din 27 ianuarie 2011 a fost suspendată soluționarea contestației formulată de reclamantă astfel că nu există o soluție pe fond care să poată fi atacată în condițiile art. 218 C. proc. fisc. În ce privește partea din acțiune privitoare la modul de determinarea a impozitului pe profit suplimentar și a accesoriilor acestuia, a solicitat respingerea ca neîntemeiată. Prin precizarea de acțiune depusă la data de 23 februarie 2011, reclamanta a arătat că, față de modul de soluționare a contestației, solicită anularea pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 9/27 ianuarie 2011 în sensul că solicită obligarea pârâtei să soluționeze contestația reclamantei cu privire la suma de 1.202.561 lei reprezentând impozit pe dividende suplimentar și accesoriile aferente.

Prin încheierea din 06 aprilie 2011 instanța a respins ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă prin întâmpinare. În probațiune au fost depuse actele atacate și actele la care acestea făceau referire și s-a efectuat o expertiză contabilă la solicitarea reclamantei. 1. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 316 din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC P. SRL În motivarea acestei soluții, instanța de fond a expus următoarele considerente: a) Cu privire la impozitul pe profit suplimentar în sumă de 3.443 lei, pentru anul 2007. SC P. SRL Brad a beneficiat de scutire la plata impozitului pe profit până la 31 decembrie 2008 in baza certificatului de investitor in zona defavorizată, scutire prevăzuta la art. 6 lit. c) din O.U.G.

nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate. Reclamanta a vândut persoanelor fizice R.C.P. si S.F. imobilul situat în comuna Gilău, Someșul Cald cu terenul aferent, întocmind factura fiscala din 04 septembrie 2007 în valoare de 42.017 lei fără TVA (f.122) si înregistrând venitul obținut in contul 7583 „Venituri din vânzarea activelor”. La 31 decembrie 2007 reclamanta a considerat ca este scutită la plata impozitului pe profit în baza certificatului de investitor in zona defavorizată și nu a determinat impozit pe profit, neînregistrând în evidența contabilă impozit pe profit și nedeclarând impozit pe profit datorat, cu motivarea că din vânzarea imobilului nu s-a obținut profit.

Examinând susținerile părților, concluziile expertului și dispozițiile legale incidente, prima instanță a apreciat că o perațiunea de vânzare a imobilului se încadrează în categoria vânzare de active corporale, iar profitul obținut din vânzare se obține prin raportarea prețului de vânzare (în speță 42.016,81 lei) - care are natura unui venit indiferent de cuantumul său - la totalul veniturilor obținute în anul 2007 (5.986.244,43 lei).

b) Cu privire la impozitul pe profit suplimentar în sumă de 69419 lei, pentru anul 2009. Între SC P. SRL în calitate de beneficiar de servicii și SC Q. SRL Cluj Napoca în calitate de furnizor de servicii, a fost încheiat un contract de furnizare de servicii Know-how nr. 1/2004, al cărui obiect l-a constituit furnizarea de către SC Q. SRL Cluj Napoca prin specialiștii săi calificați in domeniu, de informații cu privire la experiența Industriala si comerciala necesara pentru asimilarea de noi produse, pentru aplicarea unor procedee mai performante economic și pentru reorganizarea pe principii mai moderne a fabricării si comercializării precum și furnizarea de date științifice pentru „formularea de produse” cu o competitivitate ridicata, avându-se in vedere produsele C.S.C., P.C., L., M., Ceai Verde capsule, A. capsule.

Termenul de aplicare a contractului a fost de 5 ani de zile, plata serviciilor de know-how prestate de furnizor urmând să se facă după emiterea unor facturi la sfârșitul perioadei la care se refera contractul, prin achitarea unei sume globale calculată din profitul brut obținut în urma facturării și comercializării pe timpul existenței contractului a fiecărui produs în parte, ulterior prelungindu-se durata contractului cu încă 3 luni, prin actul adițional nr. 1 din 22 martie 2004 Curtea a apreciat că datele și informațiile puse la dispoziție de către prestatorul SC Q. SRL se înscriu definiția unui activ necorporal asimilat, prevăzut de art. 7 lit. d) Legea nr. 15/1994, iar cheltuielile respective urmează regimul stabilit de art. 24 pct. 10 teza I din C. fisc., potrivit căruia cheltuielile aferente achiziționării de brevete, drepturi de autor, licențe, mărci de comerț sau fabrică și alte valori similare, precum și cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz, în speță de 5 ani, neputându-se deroga prin clauze contractuale de la regimul fiscal stabilit prin norme imperative.

c) Cu privire la solicitarea de anulare a pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 9 din 27 ianuarie 2011 în sensul de a se dispune obligarea pârâtei să soluționeze contestația reclamantei cu privire la suma de 1.202.561 lei reprezentând impozit pe dividende suplimentar și accesoriile aferente curtea reține că nici aceasta nu este întemeiată. Instanța fondului a constatat că, reținând faptul că administratorii societății reclamante au dispus repartizarea în anul 2008 a sumei de 7.066.411 lei cu titlul de dividende, fără ca această sumă să se regăsească în totalitate în profiturile realizate, organul de inspecție fiscală a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

A apreciat că, întrucât există o evidentă legătură între soluția ce urmează a se da cu privire la contestația depusă și soluția ce urmează a fi dată în acțiunea penală în mod corect a procedat organul de soluționare a contestației la suspendarea cauzei potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc. Faptul că sesizarea organului de urmărire penală s-a realizat după demararea procedurii administrative de soluționare a contestației dar înainte de finalizarea ei nu reprezintă o cauză de nulitate a sesizării din punctul de vedere al dreptului administrativ. În lipsa unei sancțiuni exprese și a existenței unei vătămări a reclamantei (executarea actului administrativ fiscal fiind suspendată) critica formulată cu privire la acest aspect nu este aptă să conducă la desființarea soluției de suspendare a cursului procedurii administrative.

A mai reținut că relativ la Dispoziția de măsuri 284 din 26 august 2010 nu s-au înregistrat critici distincte, acesteia aplicându-i-se soluția pronunțată cu privire la celelalte acte atacate. 1. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 316 din 26 octombrie 2011 a formulat recurs reclamanta SC P. SRL, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sale, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, s-au reluat criticile de nelegalitate aduse actelor contestate în acțiunea introductivă de instanță și s-a susținut că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale în materie și a nesocotit probele administrate în cauză.

S-a criticat faptul că instanța de fond a ignorat concluziile experților, care au indicat faptul că actele contestate sunt nelegale, și s-a bazat, în considerentele sale, în totalitate, pe apărările pârâtei; s-a criticat interpretarea dată de prima instanță dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 728/2001, conținutului contractului de know-how și implicațiilor fiscale ale acestuia; s-a arătat că organele fiscale au dispus în mod nelegal suspendarea soluționării contestației recurentei-reclamante privind stabilirea impozitului pe dividende, cu consecințe prejudiciabile pentru recurentă, mai ales în condițiile în care în dosarul penal respectiv nu s-au mai efectuat acte de urmărire și deci soluționarea acestuia este incertă.

1. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și înscrisurile cauzei, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect aspectele de fapt și de drept relevante, în raport de susținerile părților și dispozițiile legale incidente, și a pronunțat o soluție legală și temeinică. Recurenta-reclamantă a SC P. SRL a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., Decizia nr. 9 din 27 ianuarie 2011 prin care s-a respins contestația administrativă formulat de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 945 din 26 august 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr. 11359 din 26 august 2010 și a Dispoziției de măsuri 284 din 26 august 2010, cu consecința anulării acestor acte, prin care au fost stabilite în sarcina recurentei-reclamante obligații fiscale suplimentare constând în 72.862 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar pentru perioada 2007-2010 și 35.390 lei cu titlul de accesorii, 876.401 lei cu titlul de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice și 326.160 lei cu titlul de accesorii, reprezentând majorări.

Recurenta-reclamantă a criticat actele contestate argumentând, în esență, că impozitul suplimentar pe profit este stabilit cu aplicarea greșită în timp a prevederilor legale și în condițiile în care din vânzarea imobilului nu s-a obținut un profit; că suma de 433.866 lei pentru care nu s-a acordat, în anul 2009, drept de deducere reprezintă cheltuieli cu redevențele în sensul art. 7 pct. 28 din Codul fiscal; în ceea ce privește determinarea bazei de impunere suplimentară în sumă de 5.477.506 lei privind impozitul pe veniturile din dividende, aceasta s-a făcut prin ignorarea dispozițiilor art. 67 și 111 din Legea nr. 31/1990, a prevederilor art. 268 și 271 din Ordinul M.F.P. 1752/2005 și a documentelor contabile.

Prima instanță a verificat punctual toate motivele de fapt și de drept ale acțiunii judiciare, ajungând la concluzia că actele administrativ fiscale sunt legale. Această concluzie este corectă. Astfel, în ceea ce privește impozitul pe profit suplimentar în cuantum de 3443 ca urmare a vânzării de active corporale, în mod corect a fost făcută aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 728/2001, interpretate prin prisma dispozițiilor art. 9 alin. (3) din același act normativ, care prevăd, fără echivoc, că „partea din profitul impozabil, aferentă fiecărei operațiuni/ activități prevăzute la alineatul precedent, este cea care corespunde ponderii veniturilor obținute din aceste operațiuni/activități în volumul total al veniturilor”, stabilind, astfel, în mod direct, modul de calcul al acestui tip de profit în vederea impozitării.

În acest context, se constată că în mod corect au fost respinse susținerile reclamantei și cele ale expertului contabil potrivit căreia profitul trebuie să rezulte din raportarea prețului de vânzare la valoarea contabilă rămasă neamortizată cu motivarea că această variantă este contrară dispozițiilor art. 9 alin. (3) din H.G. nr. 728/2001. Relativ la contractul de know-how încheiat între recurentă și SC Q. SRL, Înalta Curte reține că, contrar susținerilor recurentei, datele și informațiile puse la dispoziție de către prestator se constituie ca active lipsite de suport material dar care sunt utilizate în procesul de producție și se încadrează în categoria activelor necorporale asimilate prevăzută de art. 7 lit. d) din L egea 15/1994, regimul fiscal al acestora fiind conturat de art. 13 din acest act normativ, în sensul amortizării.

Relevante în speță sunt și dispozițiile art. 24 pct. 10 teza I C. fisc., potrivit căruia cheltuielile aferente achiziționării de brevete, drepturi de autor, licențe, mărci de comerț sau fabrică și alte valori similare, precum și cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după caz, părțile neputând deroga de la această prevedere. Concluziile expertizei financiar-contabile realizate în cauză sunt de reținut în măsura în care se raportează la starea de fapt a contractului; interpretarea dispozițiilor legale și aprecierea nelegalității actelor fiscale reprezintă, însă, operațiuni care revin exclusiv instanței de judecată.

Expertiza financiar-contabilă reprezintă, în esență,un mijloc de probă, pertinența și relevanța concluziilor acesteia urmând a fi apreciată de către instanță, care poate alege să o înlăture, motiva, în parte sau în tot, așa cum, în speță, a ales să facă instanța de fond. Chiar dacă în speță a fost dispusă expertiză, instanța are libertatea de a înlătura concluziile acesteia, atâta timp cât motivarea hotărârii corespunde exigențelor art. 261 C. proc. civ. În continuare, nu pot fi reținute aspecte de nelegalitate nici în ceea ce privește suspendarea soluționării contestației formulate de către recurenta-reclamantă referitor la impozitul pe dividendele distribuite persoanelor fizice. Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc.

fisc., „organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”. Este nerelevantă împrejurarea că la data formulării contestației de către reclamantă nu exista o plângere penală, ci aceasta a fost formulată ulterior, deoarece art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 nu distinge cu privire la momentul în care se face sesizarea organelor în drept în legătură cu indiciile săvârșirii unei infracțiuni, ci menționează doar condiția să existe „o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă”, ca urmare a constatării acelei infracțiuni.

Așa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 9 din 27 ianuarie 2011, temeiul suspendării soluționării contestației, cu privire la aceste sume, îl constituie strânsa interdependență între constatările organelor de inspecție fiscală măsurile dispuse prin decizia de impunere nr. 945 din 26 august 2010 și indiciile privind existența, din această perspectivă, a infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005. Potrivit textului de lege sus-menționat, organul de soluționare a contestației poate suspenda soluționarea cauzei când se ivesc indiciile unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în procedura administrativă. În speță, se constată, așa cum a apreciat și instanța de fond, că există o legătură necesară între cercetările efectuate asupra societății comerciale menționate și creanțe fiscale contestate de recurenta-reclamantă, în condițiile art. 205 C. proc.

fisc. În fine, Dispoziția de măsuri 284 din 26 august 2010 este integrată ansamblului actelor fiscale contestate în prezenta cauză, acesteia aplicându-i-se soluția pronunțată cu privire la celelalte acte atacate. În raport de toate cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu sunt întemeiate și că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC P. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge recursul declarat de SC P. SRL împotriva sentinței nr. 316/2011 din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2013.