ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4967/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4967/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamanta SC P. SRL a solicitat,

în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului

Hunedoara, anularea Deciziei nr. 9 din 27 ianuarie 2011 privind soluționarea

contestației, anularea în parte a Deciziei de impunere nr. 945 din 26 august 2010,

a Raportului de inspecție fiscală nr. 11359 din 26 august 2010 și a Dispoziției

de măsuri 284 din 26 august 2010 și exonerarea reclamantei de plata

următoarelor sume: 72.862 lei reprezentând impozit pe profit suplimentar pentru

perioada 2007-2010 și 35.390 lei cu titlul de accesorii, 876.401 lei cu titlul

de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice și

326.160 lei cu titlul de accesorii.

În motivarea cererii,

reclamanta a susținut, în esență, că impozitul suplimentar pe profit este stabilit

cu

aplicarea greșită în timp a prevederilor legale și

în condițiile în care din vânzarea imobilului nu s-a obținut un profit; că suma

de 433.866 lei pentru care nu s-a acordat, în anul 2009, drept de

deducere reprezintă cheltuieli cu redevențele în sensul art. 7 pct. 28 din C.

fisc.; în ceea ce privește determinarea bazei de impunere suplimentară în sumă

de 5.477.506 lei privind impozitul pe veniturile din dividende, aceasta s-a

făcut prin ignorarea dispozițiilor art. 67 și 111 din Legea nr. 31/1990, a

prevederilor art. 268 și 271 din Ordinul M.F.P. 1752/2005 și a documentelor

contabile.

Pârâta

Direcția Generală a

Finanțelor Publice Hunedoara a depus întâmpinare prin care a solicitat

respingerea ca inadmisibilă a acțiunii pentru partea privind impozitul pe

dividende întrucât prin Decizia nr. 9 din 27 ianuarie 2011 a fost suspendată

soluționarea contestației formulată de reclamantă astfel că nu există o soluție

pe fond care să poată fi atacată în condițiile art. 218 C. proc. fisc.

În ce privește partea

din acțiune privitoare la modul de determinarea a impozitului pe profit

suplimentar și a accesoriilor acestuia, a solicitat respingerea ca

neîntemeiată.

Prin precizarea de

acțiune depusă la data de 23 februarie 2011, reclamanta a arătat că, față de

modul de soluționare a contestației, solicită anularea pct. 2 din dispozitivul

Deciziei nr. 9/27 ianuarie 2011 în sensul că solicită obligarea pârâtei să

soluționeze contestația reclamantei cu privire la suma de 1.202.561 lei

reprezentând impozit pe dividende suplimentar și accesoriile aferente.

Prin încheierea din

06 aprilie 2011 instanța a respins ca nefondată excepția inadmisibilității

invocată de pârâtă prin întâmpinare.

În probațiune au fost

depuse actele atacate și actele la care acestea făceau referire și s-a efectuat

o expertiză contabilă la solicitarea reclamantei.

instanței de fond

Prin sentința civilă nr.

316 din 26 octombrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanta SC P. SRL

În motivarea acestei

soluții, instanța de fond a expus următoarele considerente:

a) Cu privire la

impozitul pe profit suplimentar în sumă de 3.443 lei, pentru anul 2007.

SC P. SRL

Brad a beneficiat de scutire la plata impozitului pe profit

până la 31 decembrie 2008 in baza certificatului de investitor in zona

defavorizată, scutire prevăzuta la art. 6 lit. c) din O.U.G. nr. 24/1998

privind regimul zonelor defavorizate.

Reclamanta

a vândut persoanelor fizice R.C.P. si S.F. imobilul situat în comuna Gilău,

Someșul Cald cu terenul aferent, întocmind factura fiscala din 04 septembrie 2007

în valoare de 42.017 lei fără TVA (f.122) si înregistrând venitul obținut in

contul 7583 „Venituri din vânzarea activelor”.

La 31

decembrie 2007 reclamanta a considerat ca este scutită la plata impozitului pe

profit în baza certificatului de investitor in zona defavorizată și nu a

determinat impozit pe profit, neînregistrând în evidența contabilă impozit pe

profit și nedeclarând impozit pe profit datorat, cu motivarea că din vânzarea

imobilului nu s-a obținut profit.

Examinând

susținerile părților, concluziile expertului și dispozițiile legale incidente,

prima instanță a apreciat că o

perațiunea de vânzare a imobilului se încadrează în

categoria

vânzare de active corporale, iar profitul obținut

din vânzare se obține prin raportarea prețului de vânzare (în speță 42.016,81

lei) - care are natura unui venit indiferent de cuantumul său - la totalul

veniturilor obținute în anul 2007 (5.986.244,43 lei).

b) Cu privire la

impozitul pe profit suplimentar în sumă de 69419 lei, pentru anul 2009.

Între SC P. SRL în

calitate de beneficiar

de servicii și SC Q. SRL Cluj

Napoca în calitate de furnizor de servicii, a fost încheiat un contract de

furnizare de servicii Know-how nr. 1/2004, al cărui obiect l-a constituit furnizarea

de către SC Q. SRL Cluj Napoca prin specialiștii săi calificați in domeniu, de

informații cu privire la experiența Industriala si comerciala necesara pentru

asimilarea de noi produse, pentru aplicarea unor procedee mai performante

economic și pentru reorganizarea pe principii mai moderne a fabricării si

comercializării precum și furnizarea de date științifice pentru „formularea de

produse” cu o competitivitate ridicata, avându-se in vedere produsele C.S.C., P.C.,

L., M., Ceai Verde capsule, A. capsule.

Termenul

de aplicare a contractului a fost de 5 ani de zile, plata serviciilor de know-how

prestate

de

furnizor urmând să se facă după emiterea unor facturi la sfârșitul perioadei la

care se refera contractul, prin achitarea unei sume globale

calculată din profitul brut obținut în urma facturării și

comercializării pe timpul existenței contractului a fiecărui produs în parte,

ulterior prelungindu-se durata contractului cu încă 3 luni, prin actul

adițional nr. 1 din 22 martie 2004

Curtea

a apreciat că datele și informațiile puse la dispoziție de către prestatorul

SC Q. SRL se înscriu definiția unui activ necorporal

asimilat, prevăzut de art.

7

lit.

d)

Legea nr. 15/1994, iar

cheltuielile

respective urmează regimul stabilit de art. 24 pct. 10 teza I din C. fisc.,

potrivit căruia

cheltuielile aferente achiziționării de

brevete, drepturi de autor, licențe, mărci de comerț sau fabrică și alte valori

similare, precum și cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere

contabil reprezintă imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul

deducerilor de amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de

utilizare, după caz, în speță de 5 ani, neputându-se

deroga prin clauze

contractuale de la regimul fiscal stabilit prin norme imperative.

c) Cu privire la

solicitarea de anulare a pct. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 9 din 27 ianuarie

2011 în sensul de a se dispune obligarea pârâtei să soluționeze contestația

reclamantei cu privire la suma de 1.202.561 lei reprezentând impozit pe

dividende suplimentar și accesoriile aferente curtea reține că nici aceasta nu

este întemeiată.

Instanța fondului a

constatat că, reținând faptul că

administratorii societății

reclamante au dispus repartizarea în anul 2008 a sumei de 7.066.411 lei cu titlul de dividende, fără ca această sumă să se regăsească în

totalitate în profiturile realizate, organul de inspecție fiscală a sesizat

Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad în vederea constatării existenței sau

inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art. 6

din Legea nr. 241/2005.

A

apreciat că, întrucât există o evidentă legătură între soluția ce urmează a se

da cu privire la contestația depusă și soluția ce urmează a fi dată în acțiunea

penală în mod corect a procedat organul de soluționare a contestației la

suspendarea cauzei potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc.

Faptul

că sesizarea organului de urmărire penală s-a realizat după demararea

procedurii administrative de soluționare a contestației dar înainte de

finalizarea ei nu reprezintă o cauză de nulitate a sesizării din punctul de

vedere al dreptului administrativ. În lipsa unei sancțiuni exprese și a

existenței unei vătămări a reclamantei (executarea actului administrativ fiscal

fiind suspendată) critica formulată cu privire la acest aspect nu este aptă să

conducă la desființarea soluției de suspendare a cursului procedurii

administrative.

A

mai reținut că

relativ

la Dispoziția de măsuri 284 din 26 august 2010 nu s-au înregistrat critici

distincte, acesteia aplicându-i-se soluția pronunțată cu privire la celelalte

acte atacate.

exercitată

Împotriva sentinței nr.

316 din 26 octombrie 2011 a formulat recurs reclamanta SC P. SRL, solicitând

modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sale, pentru motive încadrate

în dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea cererii

de recurs, s-au reluat criticile de nelegalitate aduse actelor contestate în

acțiunea introductivă de instanță și s-a susținut că instanța de fond a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor legale în materie și a nesocotit probele

administrate în cauză.

S-a criticat faptul

că instanța de fond a ignorat concluziile experților, care au indicat faptul că

actele contestate sunt nelegale, și s-a bazat, în considerentele sale, în

totalitate, pe apărările pârâtei; s-a criticat interpretarea dată de prima

instanță dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 728/2001,

conținutului contractului de know-how și implicațiilor fiscale ale acestuia;

s-a arătat că organele fiscale au dispus în mod nelegal suspendarea soluționării

contestației recurentei-reclamante privind stabilirea impozitului pe dividende,

cu consecințe prejudiciabile pentru recurentă, mai ales în condițiile în care

în dosarul penal respectiv nu s-au mai efectuat acte de urmărire și deci

soluționarea acestuia este incertă.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând actele și

înscrisurile cauzei, raportat la susținerile părților și dispozițiile legale

incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, și îl va respinge,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control

judiciar constată că, în speță, nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304

sau art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării

hotărârii: prima instanță a reținut corect aspectele de fapt și de drept

relevante, în raport de susținerile părților și dispozițiile legale incidente,

și a pronunțat o soluție legală și temeinică.

Recurenta-reclamantă

a SC P. SRL a supus controlului de legalitate, în condițiile art. 218 alin. (2)

C. proc. fisc., Decizia nr. 9 din 27 ianuarie 2011 prin care s-a respins

contestația administrativă formulat de reclamantă împotriva Deciziei de

impunere nr. 945 din 26 august 2010, a Raportului de inspecție fiscală nr. 11359

din 26 august 2010 și a Dispoziției de măsuri 284 din 26 august 2010, cu

consecința anulării acestor acte, prin care au fost stabilite în sarcina

recurentei-reclamante obligații fiscale suplimentare constând în 72.862 lei

reprezentând impozit pe profit suplimentar pentru perioada 2007-2010 și 35.390

lei cu titlul de accesorii, 876.401 lei cu titlul de impozit pe veniturile din

dividende distribuite persoanelor fizice și 326.160 lei cu titlul de accesorii,

reprezentând majorări.

Recurenta-reclamantă

a criticat actele contestate argumentând, în esență, că

impozitul suplimentar

pe profit este stabilit cu

aplicarea greșită în timp

a prevederilor legale și în condițiile în care din vânzarea imobilului nu s-a

obținut un profit; că suma

de 433.866 lei pentru care nu s-a acordat, în

anul 2009, drept de deducere reprezintă cheltuieli cu redevențele în sensul art.

7 pct. 28 din Codul fiscal; în ceea ce privește determinarea bazei de impunere

suplimentară în sumă de 5.477.506 lei privind impozitul pe veniturile din

dividende, aceasta s-a făcut prin ignorarea dispozițiilor art. 67 și 111 din

Legea nr. 31/1990, a prevederilor art. 268 și 271 din Ordinul M.F.P. 1752/2005

și a documentelor contabile.

Prima instanță a

verificat punctual toate motivele de fapt și de drept ale acțiunii judiciare,

ajungând la concluzia că actele administrativ fiscale sunt legale.

Această concluzie

este corectă.

Astfel, în ceea ce

privește impozitul pe profit suplimentar în cuantum de 3443 ca urmare a

vânzării de active corporale, în mod corect a fost făcută aplicarea

dispozițiilor art. 9 alin. (2) din H.G. nr. 728/2001, interpretate prin prisma

dispozițiilor art. 9 alin. (3) din același act normativ, care prevăd, fără

echivoc, că

„partea din profitul impozabil, aferentă fiecărei

operațiuni/ activități prevăzute la alineatul precedent, este cea care

corespunde ponderii veniturilor obținute din aceste operațiuni/activități în

volumul total al veniturilor”, stabilind, astfel, în mod direct, modul de

calcul al acestui tip de profit în vederea impozitării.

În

acest context, se constată că în mod corect au fost respinse susținerile

reclamantei și cele ale expertului contabil potrivit căreia profitul trebuie să

rezulte din raportarea prețului de vânzare la valoarea contabilă rămasă

neamortizată cu motivarea că această variantă este contrară dispozițiilor art. 9

alin. (3)

din

H.G. nr. 728/2001.

Relativ la contractul

de know-how încheiat între recurentă și SC Q. SRL, Înalta Curte reține că,

contrar susținerilor recurentei, datele și informațiile puse la dispoziție de

către prestator se constituie ca

active lipsite de

suport material dar care sunt utilizate

în procesul

de producție

și se încadrează în categoria

activelor necorporale asimilate prevăzută de art.

7

lit. d) din L

egea 15/1994, regimul fiscal

al acestora fiind conturat de art. 13 din acest act normativ, în sensul

amortizării.

Relevante în speță

sunt și dispozițiile art. 24 pct. 10 teza I C. fisc., potrivit căruia

cheltuielile aferente achiziționării de brevete, drepturi de

autor, licențe, mărci de comerț sau fabrică și alte valori similare, precum și

cheltuielile de dezvoltare care din punct de vedere contabil reprezintă

imobilizări necorporale se recuperează prin intermediul deducerilor de

amortizare liniară pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, după

caz, părțile neputând deroga de la această prevedere.

Concluziile

expertizei financiar-contabile realizate în cauză sunt de reținut în măsura în

care se raportează la starea de fapt a contractului; interpretarea

dispozițiilor legale și aprecierea nelegalității actelor fiscale reprezintă,

însă, operațiuni care revin exclusiv instanței de judecată.

Expertiza

financiar-contabilă reprezintă, în esență,un mijloc de probă, pertinența și

relevanța concluziilor acesteia urmând a fi apreciată de către instanță, care

poate alege să o înlăture, motiva, în parte sau în tot, așa cum, în speță, a

ales să facă instanța de fond.

Chiar dacă în speță a

fost dispusă expertiză, instanța are libertatea de a înlătura concluziile

acesteia, atâta timp cât motivarea hotărârii corespunde exigențelor art. 261 C.

proc. civ.

În continuare, nu pot

fi reținute aspecte de nelegalitate nici în ceea ce privește suspendarea

soluționării contestației formulate de către recurenta-reclamantă referitor la

impozitul pe dividendele distribuite persoanelor fizice.

Potrivit art. 214 alin.

(1) lit. a) C. proc. fisc., „organul de soluționare competent poate suspenda,

prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat

activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența

indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire

hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura

administrativă”.

Este nerelevantă

împrejurarea că la data formulării contestației de către reclamantă nu exista o

plângere penală, ci aceasta a fost formulată ulterior, deoarece art. 214 alin. (1)

lit. a) din O.G. nr. 92/2003 nu distinge cu privire la momentul în care se face

sesizarea organelor în drept în legătură cu indiciile săvârșirii unei infracțiuni,

ci menționează doar condiția să existe „o înrâurire hotărâtoare asupra soluției

ce urmează să fie dată în procedura administrativă”, ca urmare a constatării acelei

infracțiuni.

Așa cum rezultă din

cuprinsul deciziei nr. 9 din 27 ianuarie 2011, temeiul suspendării soluționării

contestației, cu privire la aceste sume, îl constituie strânsa interdependență

între constatările organelor de inspecție fiscală măsurile dispuse prin decizia

de impunere nr. 945 din 26 august 2010 și indiciile privind existența, din

această perspectivă, a infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005.

Potrivit textului de

lege sus-menționat, organul de soluționare a contestației poate suspenda

soluționarea cauzei când se ivesc indiciile unei infracțiuni a cărei constatare

ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi dată în

procedura administrativă.

În speță, se

constată, așa cum a apreciat și instanța de fond, că există o legătură necesară

între cercetările efectuate asupra societății comerciale menționate și creanțe

fiscale contestate de recurenta-reclamantă, în condițiile art. 205 C. proc.

fisc.

În fine, Dispoziția

de măsuri 284 din 26 august 2010 este integrată ansamblului actelor fiscale

contestate în prezenta cauză, acesteia aplicându-i-se soluția pronunțată cu

privire la celelalte acte atacate.

În raport de toate

cele mai sus arătate, constatând că motivele de recurs invocate în cauză nu

sunt întemeiate și că este legală și temeinică hotărârea atacată, se va

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

ca nefondat a recursului declarat de SC P. SRL.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge recursul

declarat de SC P. SRL împotriva sentinței nr. 316/2011 din 26 octombrie 2011 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 aprilie 2013.