ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1512/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 iulie 2012, SC J.I. SRL Mintia a chemat în judecată D.G.F.P. Hunedoara, în prezent D.G.R.F.P. Timișoara, solicitând anularea parțială a raportului de inspecție fiscală din 10 iunie 2011, a deciziei de impunere din 10 iunie 2011 și a deciziei din 23 ianuarie 2012 de soluționare a contestației, prin care s-au stabilit obligații fiscale suplimentare de 582.398 RON, reprezentând impozit pe profit, majorări de întârziere și penalități de întârziere. În motivarea cererii, reclamanta, societate cu capital privat străin, a învederat că organele fiscale au procedat greșit respingând la deductibilitate sumele înscrise în facturile de plată a serviciilor reprezentând redevențe și comisioane și considerând că acestea reprezintă cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau asociaților.

În realitate, a arătat reclamanta, aceste cheltuieli sunt deductibile, fiind efectuate în schimbul furnizării unor informații tehnice ori al intermedierii relației de afaceri dintre societate și clientul M.S. Prin sentința nr. 287 din 5 noiembrie 2013, îndreptată prin încheierea din 18 martie 2014, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus anularea în parte a deciziei de impunere din 10 iunie 2011 și a deciziei din 23 ianuarie 2012 numai cu privire la stabilirea impozitului pe profit suplimentar în sumă totală de 265.635 RON și accesorii de 316.763 RON, exonerând societatea de la plata acestor sume. Prin aceeași hotărâre s-a dispus anularea în parte a deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală în ceea ce privește suma de 582.398 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar și admiterea caracterului deductibil al cheltuielilor de 1.660.217 RON.

Instanța a decis obligarea pârâtei să restituie reclamantei suma de 582.398 RON și să-i achite 8.190 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanta are ca principal domeniu de activitate producția și vânzarea pieselor metalice din sârme, țevi și table subțiri, cumpărând componentele și materia primă, precum și servicii logistice și administrative de la asociații săi, societățile franceze C.S. și J.S. Instanța de fond și-a însușit concluziile raportului de expertiză contabilă, în sensul că plata redevențelor și a comisioanelor a fost reală și în baza serviciilor prestate care erau necesare realizării și vânzării produselor fabricate de reclamantă, în care sens există documente justificative.

În concluzie, prima instanță a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de recunoașterea dreptului de deducere a cheltuielilor cu serviciile de management și administrare, fiind stabilit în mod nejustificat impozitul pe profit suplimentar de 265.635 RON și accesoriile aferente de 316.763 RON. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. Timișoara, prin A.J.F.P. Hunedoara, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Astfel, pârâta a învederat că instanța de fond a dat eficiență concluziilor raportului de expertiză, deși majoritatea anexelor acestuia sunt în limba franceză, fără a fi prezentată o traducere legalizată și poartă doar notițe scrise de mână cu privire la conținutul lor.

S-a arătat de asemenea, că prima instanță nu a analizat în mod distinct cele două categorii de cheltuieli, ci le-a tratat global, nedeterminând cu exactitate caracterul lor deductibil sau nedeductibil. Astfel, a precizat pârâta, raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. 28 și art. 21 alin. (4) lit. e) C. fisc., cheltuielile făcute de reclamantă în schimbul posibilității de a beneficia de clienții societății franceze J.S. nu sunt deductibile fiscal, fiind efectuate în favoarea acționarilor sau asociaților și fără a exista documente justificative. Cât privește cheltuielile cu comisioanele acordate, pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 7 alin. (1) pct. 9 C. fisc., întrucât nu s-a făcut dovada că societatea în favoarea căreia a fost achitat comisionul a avut calitatea de agent comisionar și că ar fi prestat vreun serviciu de intermediere în legătură cu o operațiune comercială, cheltuielile respective fiind nedeductibile.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Expertiza contabilă judiciară constituie un mijloc de probă la care se apelează în vederea lămuririi unor împrejurări de fapt, necesitatea efectuării unei astfel de lucrări fiind determinată de existența unor interpretări diferite ale aceleiași probleme, expertul urmând să-și spună punctul de vedere calificat, motivat și fundamentat. În cauză, la cererea reclamantei s-a dispus și efectuat o expertiză contabilă, având ca obiective analizarea naturii serviciilor prestate de societatea franceză J.S.

și stabilirea dacă înscrisurile existente constituie documente justificative pentru plata redevențelor și, de asemenea, examinarea serviciilor de marketing și reprezentare în relația cu clientul M.S. Expertiza a concluzionat în sensul că serviciile respective au fost prestate în folosul reclamantei, fiind necesare în realizarea procesului de producție, pentru o mai bună coordonare cu principalul client M.S., atât redevențele cât și comisioanele achitate fiind deductibile fiscal. Dar, astfel cum a susținut pârâta prin motivele de recurs, lucrarea a fost efectuată fără a se pune la dispoziția expertului documentația tradusă în limba română, acesta învederând că înscrisurile reprezentând dovezi ale transmiterii informațiilor de natură tehnică fiind în franceză, a explicat conținutul lor prin note scrise de mână, el arătând și faptul că neavând cunoștințele tehnice necesare s-a bazat pentru a răspunde primului obiectiv pe discuțiile purtate cu angajații reclamantei.

În aceste împrejurări și ținând cont că traducerea autorizată a documentelor respective a fost depusă de abia în recurs, nu se poate susține că expertiza efectuată, ale cărei concluzii au fost însușite de prima instanță, prezintă un punct de vedere temeinic documentat, care să justifice admiterea acțiunii. În raport de cele expuse, constatând că recursul declarat este întemeiat, Curtea va dispune admiterea lui, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, impunându-se în vederea lămuririi depline a litigiului sub toate aspectele, administrarea probei cu o nouă expertiză de specialitate, urmând ca instanța de trimitere să țină cont atât de motivele invocate de reclamantă prin acțiune, cât și de pârâtă prin întâmpinare și prin celelalte motive de recurs, a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluția de casare dispusă prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.R.F.P. Timișoara, A.J.F.P. Hunedoara împotriva sentinței nr. 287 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2015.