ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1512/2015

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 26 iulie

2012, SC J.I. SRL Mintia a chemat în judecată D.G.F.P. Hunedoara, în prezent D.G.R.F.P.

Timișoara, solicitând anularea parțială a raportului de inspecție fiscală din

10 iunie 2011, a deciziei de impunere din 10 iunie 2011 și a deciziei din 23

ianuarie 2012 de soluționare a contestației, prin care s-au stabilit obligații

fiscale suplimentare de 582.398 RON, reprezentând impozit pe profit, majorări

de întârziere și penalități de întârziere.

În motivarea cererii,

reclamanta, societate cu capital privat străin, a învederat că organele fiscale

au procedat greșit respingând la deductibilitate sumele înscrise în facturile de

plată a serviciilor reprezentând redevențe și comisioane și considerând că acestea

reprezintă cheltuieli făcute în favoarea acționarilor sau asociaților.

În realitate, a arătat

reclamanta, aceste cheltuieli sunt deductibile, fiind efectuate în schimbul furnizării

unor informații tehnice ori al intermedierii relației de afaceri dintre societate

și clientul M.S.

Prin sentința nr. 287

din 5 noiembrie 2013, îndreptată prin încheierea din 18 martie 2014, Curtea de Apel

Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus

anularea în parte a deciziei de impunere din 10 iunie 2011 și a deciziei din 23

ianuarie 2012 numai cu privire la stabilirea impozitului pe profit suplimentar în

sumă totală de 265.635 RON și accesorii de 316.763 RON, exonerând societatea de

la plata acestor sume.

Prin aceeași hotărâre

s-a dispus anularea în parte a deciziei de impunere și a raportului de inspecție

fiscală în ceea ce privește suma de 582.398 RON reprezentând impozit pe profit suplimentar

și admiterea caracterului deductibil al cheltuielilor de 1.660.217 RON.

Instanța a decis obligarea

pârâtei să restituie reclamantei suma de 582.398 RON și să-i achite 8.190 RON cheltuieli

de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că reclamanta are ca principal domeniu de activitate

producția și vânzarea pieselor metalice din sârme, țevi și table subțiri, cumpărând

componentele și materia primă, precum și servicii logistice și administrative de

la asociații săi, societățile franceze C.S. și J.S.

Instanța de fond și-a

însușit concluziile raportului de expertiză contabilă, în sensul că plata redevențelor

și a comisioanelor a fost reală și în baza serviciilor prestate care erau necesare

realizării și vânzării produselor fabricate de reclamantă, în care sens există documente

justificative.

În concluzie, prima instanță

a constatat că reclamanta îndeplinește condițiile legale pentru a beneficia de recunoașterea

dreptului de deducere a cheltuielilor cu serviciile de management și administrare,

fiind stabilit în mod nejustificat impozitul pe profit suplimentar de 265.635 RON

și accesoriile aferente de 316.763 RON.

Împotriva sentinței a

declarat recurs pârâta D.G.R.F.P. Timișoara, prin A.J.F.P. Hunedoara, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

Astfel, pârâta a învederat

că instanța de fond a dat eficiență concluziilor raportului de expertiză, deși majoritatea

anexelor acestuia sunt în limba franceză, fără a fi prezentată o traducere legalizată

și poartă doar notițe scrise de mână cu privire la conținutul lor.

S-a arătat de asemenea,

că prima instanță nu a analizat în mod distinct cele două categorii de cheltuieli,

ci le-a tratat global, nedeterminând cu exactitate caracterul lor deductibil sau

nedeductibil.

Astfel, a precizat pârâta,

raportat la dispozițiile art. 7 alin. (1) pct. 28 și art. 21 alin. (4) lit. e) C.

fisc., cheltuielile făcute de reclamantă în schimbul posibilității de a beneficia

de clienții societății franceze J.S. nu sunt deductibile fiscal, fiind efectuate

în favoarea acționarilor sau asociaților și fără a exista documente justificative.

Cât privește cheltuielile

cu comisioanele acordate, pârâta a arătat că nu sunt îndeplinite cerințele art.

7 alin. (1) pct. 9 C. fisc., întrucât nu s-a făcut dovada că societatea în favoarea

căreia a fost achitat comisionul a avut calitatea de agent comisionar și că ar fi

prestat vreun serviciu de intermediere în legătură cu o operațiune comercială, cheltuielile

respective fiind nedeductibile.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis și

a se dispune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Expertiza contabilă judiciară

constituie un mijloc de probă la care se apelează în vederea lămuririi unor împrejurări

de fapt, necesitatea efectuării unei astfel de lucrări fiind determinată de existența

unor interpretări diferite ale aceleiași probleme, expertul urmând să-și spună punctul

de vedere calificat, motivat și fundamentat.

În cauză, la cererea reclamantei

s-a dispus și efectuat o expertiză contabilă, având ca obiective analizarea naturii

serviciilor prestate de societatea franceză J.S. și stabilirea dacă înscrisurile

existente constituie documente justificative pentru plata redevențelor și, de asemenea,

examinarea serviciilor de marketing și reprezentare în relația cu clientul M.S.

Expertiza a concluzionat

în sensul că serviciile respective au fost prestate în folosul reclamantei, fiind

necesare în realizarea procesului de producție, pentru o mai bună coordonare cu

principalul client M.S., atât redevențele cât și comisioanele achitate fiind deductibile

fiscal.

Dar, astfel cum a susținut

pârâta prin motivele de recurs, lucrarea a fost efectuată fără a se pune la dispoziția

expertului documentația tradusă în limba română, acesta învederând că înscrisurile

reprezentând dovezi ale transmiterii informațiilor de natură tehnică fiind în franceză,

a explicat conținutul lor prin note scrise de mână, el arătând și faptul că neavând

cunoștințele tehnice necesare s-a bazat pentru a răspunde primului obiectiv pe discuțiile

purtate cu angajații reclamantei.

În aceste împrejurări

și ținând cont că traducerea autorizată a documentelor respective a fost depusă

de abia în recurs, nu se poate susține că expertiza efectuată, ale cărei concluzii

au fost însușite de prima instanță, prezintă un punct de vedere temeinic documentat,

care să justifice admiterea acțiunii.

În raport de cele expuse,

constatând că recursul declarat este întemeiat, Curtea va dispune admiterea lui,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe,

impunându-se în vederea lămuririi depline a litigiului sub toate aspectele, administrarea

probei cu o nouă expertiză de specialitate, urmând ca instanța de trimitere să țină

cont atât de motivele invocate de reclamantă prin acțiune, cât și de pârâtă prin

întâmpinare și prin celelalte motive de recurs, a căror examinare a devenit inutilă,

prin raportare la soluția de casare dispusă prin prezenta decizie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de D.G.R.F.P. Timișoara, A.J.F.P. Hunedoara împotriva sentinței nr. 287 din 5 noiembrie

2013 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 aprilie 2015.