ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3986/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.F.Î. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, să se dispună anularea Deciziei nr. 231 din 21 decembrie 2010, Raportul de inspecție fiscală nr. 11096 din 9 iulie 2010, Decizia de impunere nr. 760 din 9 iulie 2010, Dispoziția de măsuri nr. 230 din 9 iulie 2010 acte emise de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara.

În motivarea acțiunii, reclamanta susține că în determinarea obligațiilor fiscale suplimentare privind impozitul pe profit în sumă de 1709.984 RON (debit principal+majorări), inspecția fiscală nu a avut în vedere examinarea tuturor stărilor de fapt și a raporturilor juridice relevante pentru impunere, cerință impusă de dispozițiile art. 105 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Detaliind, în esență, reclamanta a susținut că: - pentru anul 2006 1. organele de inspecție fiscală nu acordă drept de deducere pentru achizițiile efectuate în baza facturii BVXEM nr. 3313897 din 27 octombrie 2006, în sumă de 9.600 RON; 2. organele fiscale nu acordă drept de deducere pentru suma de 4.192 RON, înregistrată în rulajul debitor al contului 6588, reprezentând creanța facturată în anul 2003 de către partenerul V. KA A SA Slovacia și neîncasată, cu toate că aceasta se încadrează în prevederile art. 138 alin. B din Codul fiscal, fiind deductibilă la calculul impozitului pe profit, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003. 3. organele fiscale nu acordă drept de deducere pentru suma de 13.990 RON, facturată cu factura nr. 175210 din 16 noiembrie 2006 emisă de către RTS R.T.S.

GMBV Austria, factură acceptată de către reclamantă și care reprezintă cheltuiala deductibilă la calculul impozitului pe profit la 31 decembrie 2006, Prin urmare, la 31 decembrie 2006 reclamanta a achitat în plus un impozit pe profit de 13.857 RON; - pentru anul 2007 1. organele fiscale nu acordă drept de deducere pentru suma de 49.988 RON, reprezentând pierderi din creanțe și diverși debitori, sumă care nu are încă corespondent în realitatea fiscală, contabilă și comercială a reclamantei.

Potrivit art. 138 alin. (1) lit. b) din C. fisc., baza de impozitare se reduce în cazul refuzurilor parțiale privind cantitatea și calitatea, astfel că suma de 49.988 RON este deductibilă la calculul impozitului pe profit aferent anului 2007. Prin urmare, la data de 31 decembrie 2007 reclamanta înregistrează creanțe neîncasate a clienților ce îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 22 lit. c) din Legea nr. 571/2003 pentru exercitarea dreptului de deducere din calculul profitului impozitului a unor provizioane în sumă de 41.939 RON. În aceste condiții, societatea a achitat un impozit pe profit în plus la 31 decembrie 2007 în valoare de 6.710 RON, respectiv mai mult cu 1.367 RON decât obligațiile stabilite de organele de inspecție fiscală.

- pentru anul 2008 Există o lipsă de fundamentare în majorarea profitului impozabil aferent anului 2008 cu suma de 348,258 RON și a obligației suplimentare privind impozitul pe profit de 55.721 RON, având în vedere art. 11 - Dobânzi din Convenția privind evitarea dublei impuneri asupra veniturilor și averii încheiată cu Austria și ratificată prin Decretul nr. 254/1978, termenul de dobândă folosit în acest articol indică veniturile din creanțe de orice natură. - pentru anul 2009 La data de 31 decembrie 2009 reclamanta a înregistrat creanțe neîncasate asupra clienților ce îndeplineau condițiile prevăzute de art. 12 lit. c) din C. fisc. pentru exercitarea dreptului de deducere și cheltuielile cu provizioane în sumă de 483.290 RON, provizioanele la care avea dreptul fiind în sumă de 144.987 RON, astfel că s-a achitat un impozit pe profit în plus la 31 decembrie 2009 în sumă de 23.197 RON.

Referitor la impozitul pe dividende, stabilit ca obligație suplimentară în sumă de 839.723 RON și majorări de întârziere în sumă de 218.445 RON, reclamanta a susținut susține următoarele: Prin hotărârile asociatului unic pentru modificarea situațiilor financiare aferente anilor 2007 și 2008, pentru anul 2007 din suma de 1.642.986 RON, distribuită inițial ca dividend, suma de 1.142.410 RON s-a stabilit a fi utilizată ca sursă de finanțare pentru achiziții de imobilizări corporale necesare dezvoltării societății, iar pentru anul 2008 din suma de 4.131.454 RON, distribuită inițial ca dividend, s-a decis a fi utilizată pentru compensarea pierderii unor contracte în valoare de 6.000.000 euro, pierdere determinată de comportamentul abuziv al instituțiilor statului prin indisponibilizarea a 20 de bucăți locomotive.

Aceste modificări au fost făcute în cadrul termenului prevăzut de Legea nr. 571/2003, fapt ce înlătură consecințele de natură fiscală calculate de organele fiscale, iar neluarea în considerare a acestor argumente pentru faptul că nu s-a stornat din evidența fiscală repartițiile inițiale nu au acoperire în legislația fiscală pentru că dispozițiile invocate de către organele fiscale sunt subsecvente dispozițiilor art. 7 C. proc. fisc., care obligă organele fiscale să constate situația reală a persoanei controlate și să aplice regimul fiscal corespunzător. Mai mult, precizează în final reclamanta, atât pentru dividendele aferente anului 2007 și achitate în 2008, cât și pentru cele aferente anului 2008 și achitate în 2008, în sumă totală de 1.167.982 RON, s-a aplicat o cotă de impozitare de 16% și nu de 10%, cât prevede art. 116 - 118 din C. fisc.

și Convenția pentru evitarea dublei impuneri încheiată cu Austria, situație în care rezultă că s-a achitat în plus un impozit pe dividende în sumă de 59.011 RON. 2. Apărarea pârâtei. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Totodată, prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara a solicitat respingerea ca inadmisibilă a contestației formulată de către reclamantă împotriva Dispoziției nr. 230 din 9 iulie 2010 privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală, întrucât organul care a emis dispoziția nu s-a pronunțat cu privire la contestația formulată împotriva acesteia.

Dispoziția contestată nu se referă la stabilirea de impozite, taxe, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, ci la măsuri stabilite în sarcina contribuabilului, neavând caracterul unui titlu de creanță. 3. Hotărârea Curții de apel Curtea de Apel Alba Iulia, prin Sentința nr. 203/2011 din 22 iunie 2011, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C.F.Î.

SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și în consecință, a anulat Decizia nr. 231 din 21 decembrie 2010 emisă de către pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara, a anulat, în parte, Raportul de inspecție fiscală nr. 11096 din 9 iulie 2010, Decizia de impunere nr. 760 din 9 iulie 2010 și Dispoziția de măsuri nr. 230 din 9 iulie 2010, numai în ceea ce privește suma stabilită suplimentar cu titlul de impozit pe profit și accesoriile aferente acesteia, ca urmare a: - neacordării dreptului de deducere pentru cheltuiala în sumă de 9.600 RON reprezentând contravaloarea aparat de spălat cu jet, achiziționat cu factura fiscală seria BVXEM nr. 3313897 din 27 octombrie 2006 emisă de SC R.C.

SRL; - neacordării dreptului de deducere pentru cheltuiala în sumă de 15.200 RON reprezentând contravaloare matrița placă uzură grapodină, achiziționată cu factura fiscală seria nr. 70007 din 31 ianuarie 2008 emisă de SC P. SRL București; - neacordării dreptului de deducere pentru cheltuiala în sumă de 20.543 RON reprezentând contravaloare sistem de televiziune cu circuit închis, achiziționat cu factura nr. 104 din 6 august 2008 emisă de SC C.H. SRL Deva. - suma stabilită suplimentar cu titlu de impozit pe veniturile din dividendele distribuite persoanelor fizice și accesoriile aferente acesteia, ca urmare a: - aplicării cotei de impunere de 16% în loc de cota de impunere de 15%. Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.539,3 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește neacordarea dreptului de deducere pentru cheltuielile în sumă de 9.600 RON, reprezentând contravaloare aparat de spălat cu jet, achiziționat cu factura seria BUXER nr. 331389 din 27 octombrie 2007, instanța a constatat că fiind vorba de achiziționarea unui subansamblu al unui mijloc fix, în mod greșit organele fiscale nu au avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 15/1999 și au considerat necesară recuperarea acestei cheltuieli prin amortizare, neacordând drept de deducere pentru această sumă. Referitor la neacordarea dreptului de deducere pentru suma de 4.192 RON, înregistrată în contul 6588 - alte cheltuieli de exploatare, dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. o) instituie o excepție de la regula deductibilității cheltuielilor făcute în scopul obținerii de venituri, regulă consacrată la art. 19 și 21 din C. fisc.

Reclamanta nu a susținut și demonstrat că s-ar afla în vreuna din situațiile menționate expres de aceste dispoziții legale, în mod corect organele fiscale nu au acordat drept de deducere pentru cheltuielile în sumă de 4.192 RON reprezentând contravaloarea creanței înscrisă în factura fiscală nr. 21779908 din 18 septembrie 2003, neîncasată de reclamantă de la partenerul extern V. KA A SA Slovacia. Potrivit art. 21 din Legea nr. 471/2003, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. Prin factura fiscală nr. 175210 din 16 noiembrie 2006 emisă de către RTS GMBH Austria, reclamantei i s-a facturat contravaloarea transportului bunurilor pe care aceasta le-a vândut, în temeiul Contractului nr. 349 din 2 mai 2006, către beneficiarul H.M.E.A.

Chiar dacă reclamanta a contractat serviciile de transport a bunurilor vândute și a acceptat la plată contravaloarea acestor servicii, în condițiile în care prin art. 11 din Contractul nr. 349 din 22 mai 2006 s-a stipulat obligația suportării de beneficiar a cheltuielilor privind transportul bunurilor vândute, nu se poate considera că aceste cheltuieli au fost efectuate în scopul realizării profitului impozabil, câtă vreme reclamanta nu refacturat contravaloarea cheltuielilor de transport persoanei în folosul căreia aceste cheltuieli au fost făcute. În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea dreptului de deducere a provizioanelor asupra creanțelor neîncasate la data de 31 decembrie 2006, instanța a constatat că în condițiile în care reclamanta nu a constituit prin înregistrări în evidența contabilă proprie provizioane pentru creanțele neîncasate la data de 31 octombrie 2006, este evident că nu există drept de ducere pentru suma de 66.273 RON.

pentru anul 2007, instanța a constatat: Referitor la neacordarea dreptului de deducere pentru cheltuiala în sumă de 49.988 RON, reprezentând pierderi din creanțe și debitori diverși. Dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. o) instituie o excepție de la regula deductibilității cheltuielilor făcute în scopul obținerii de venituri, regulă consacrată la art. 19 și 21 din C. fisc., astfel că nu reprezintă cheltuieli făcute în interesul societății creanțele neîncasate. Întrucât reclamanta nu a susținut și demonstrat că s-ar afla în vreuna din situațiile menționate expres de aceste dispoziții legale, în mod corect organele fiscale nu au acordat drept de deducere pentru cheltuielile în sumă de 4.192 RON reprezentând contravaloarea creanței înscrisă în factura fiscală nr. 21779908 din 18 septembrie 2003, neîncasată de reclamantă de la partenerul extern V. KA A SA Slovacia.

Referitor la îndeplinirea condițiilor pentru exercitarea dreptului de deducere a provizioanelor asupra creanțelor neîncasate la data de 31 decembrie 2007,instanța a reținut că pentru a fi considerate deductibile în limitele stabilite de lege, în primul rând, este necesar ca aceste provizioane să fi fost constituite de către contribuabil prin debitarea unui cont de cheltuieli concomitent cu creditarea unui cont de pasiv de provizioane. pentru anul 2008, instanța a reținut: În ceea ce privește neacordarea dreptului de deducere pentru cheltuiala în sumă de 15.200 RON reprezentând contravaloarea „matrițelor placă uzură grapodină”, achiziționată cu factura fiscală nr. 7007 din 31 martie 2008 emisă de SC P. SRL București.

Nu sunt considerate mijloace fixe, potrivit art. 6 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 15/1994, prototipurile,atâta timp cât servesc ca model la executarea producției de serie, inclusiv seria zero, sau sunt supuse încercărilor în vederea omologării la producător. Reclamanta susține că matrița achiziționată cu factura fiscală nr. 70007 din 31 ianuarie 2008 de la SC P. SRL București, constituie un prototip care servește ca model la executarea producției de serie, susținere care nu a fost combătută de către pârâtă nici prin decizia de soluționare a contestației depuse de reclamant și nici prin întâmpinare. În consecință, reținând că bunul achiziționat se încadrează în dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 15/1994, instanța constată că în mod greșit organele fiscale au considerat necesar a se recupera această cheltuială prin amortizare, neacordând drept de deducere pentru suma de 15.200 RON.

Referitor la neacordarea dreptului de deducere pentru cheltuielile în sumă totală de 316.506 RON, reprezentând 181.070 RON penalități facturate de T.Z. AG Austria și 135.436 RON penalități facturate de H.M.E. Austria, înregistrate în luna martie 2008 în contul - Despăgubiri, amenzi, penalități. Potrivit art. 21 alin. (4) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 571/2003, amenzile, dobânzile, penalitățile sau majorările datorate către autorități străine ori în cadrul contractelor economice încheiate cu persoane nerezidente și/sau autorități străine sunt cheltuielile nedeductibile, cu excepția majorărilor al căror regim este reglementat prin convenții de evitare a dublei impuneri. Rezultă așadar, că nu există drept de deducere pentru cheltuielile ce constau în sume plătite cu titlu de sancțiune, așa cum sunt penalitățile facturate reclamantei de către partenerii intracomunitari T.Z.

AG Austria și H.M.E. Austria, legiuitorul considerând că acestea nu sunt efectuate în scopul realizării venitului. Or, este evident, susține instanța că penalitățile facturate reclamantei prin facturile fiscale emise de către partenerii amintiți anterior nu se încadrează în nici unul din cazurile enumerate, astfel că pentru acestea reclamanta nu are drept de deducere, cum în mod corect s-a reținut de către organele fiscale. Referitor la neacordarea dreptului de deducere pentru cheltuiala în sumă de 20.543 RON, reprezentând contravaloarea unor elemente aferente sistemului de televiziune cu circuit închis, achiziționate pe baza facturii fiscale nr. 104 din 6 august 2008 emisă de SC C.H. SRL Deva, reclamanta a susținut că bunurile achiziționate cu factura fiscală nr. 104 din 6 august 2008 emisă de SC C.H.

SRL Deva constituie subansambluri (lămpi) destinate înlocuirii unor elemente uzate ale sistemului de televiziune cu circuit închis, susținere care nu a fost combătută de către pârâtă nici prin decizia de soluționare a contestației și nici prin întâmpinare, astfel încât instanța a constatat că, fiind vorba de achiziționarea unor elemente ale unui subansamblu destinate a înlocui elementele uzate, în mod greșit organele fiscale nu au avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 15/1999 și au considerat necesară recuperarea acestei cheltuieli prin amortizare, neacordând drept de deducere pentru această sumă.

pentru anul 2009, instanța a reținut: Referitor la neacordarea dreptului de deducere pentru cheltuiala în sumă de 47200 RON, înregistrată în contul 628 - Alte cheltuieli efectuate de terți, reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate pentru restabilirea căii ferate înguste din localitatea Moldovița, județul Suceava, și facturată de SC L.B. SRL. Cu referire la aceste susțineri, instanța a constatat reclamanta nu este proprietarul mijlocului fix asupra căruia s-au efectuat investițiile, în mod corect nu s-a acordat de către organele fiscale drept de deducere pentru suma de 47.200 RON.

Referitor la neîndeplinirea condițiilor pentru exercitarea dreptului de deducere a provizioanelor asupra creanțelor neîncasate la data de 31 decembrie 2009, este necesar ca aceste provizioane pentru a fi considerate deductibile în limitele stabilite de lege, în primul rând, să fi fost constituite de către contribuabil prin debitarea unui cont de cheltuieli concomitent cu creditarea unui cont de pasiv de provizioane. Reclamanta nu a constituit prin înregistrări în evidența contabilă proprie provizioane pentru creanțele neîncasate la data de 31 octombrie 2009, este evident că nu există drept de ducere pentru suma de 144.987 RON, chiar dacă ar fi îndeplinite toate celelalte condiții stabilite în mod cumulativ prin texte de lege amintite mai sus.

În ceea ce privește impozitul pe dividende Reclamanta a susținut că pentru dividende repartizate și neridicate până la data de 31 decembrie 2008 în sumă 1.142.410 RON din profitul anului 2007, cât și pentru cele repartizate și neridicate până la data de 31 decembrie 2009 în sumă de 4.131.454 RON din profitul anului 2008, nu avea obligația de a constitui și declara impozit pe veniturile nerezidenților, întrucât, în cadrul atribuțiilor exclusive conferite de dispozițiile art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 231/1900 republicată, asociatul unic, prin hotărâre, a decis modificarea situațiilor financiare aferente anului 2007 și, respectiv, anului 2008, în sensul că, pentru anul 2007, din suma distribuită inițial ca dividende, de 1.643.986lei, suma de 1.142.410 RON să fie utilizată ca sumă de finanțare pentru achiziții de imobilizări corporale necesare dezvoltării societății, iar, pentru anul 2008, suma de 4.131.454 RON, distribuită inițial ca dividende, să fie utilizată pentru compensarea pierderii unor contracte în valoare de 6.000.000 euro.

Susținerile reclamantei sunt neîntemeiate, întrucât prin adoptarea celor două hotărâri de către asociatul unic nu se poate considera că s-a realizat o modificare a situațiilor financiare pe anii 2008 și 2009, în sensul prevăzut de art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată. Acesta deoarece prevederile legale invocate au în vedere ipoteza în care situațiile financiare propuse pentru a fi discutate și aprobate în adunarea generală, în speță, de către asociatul unic, nu sunt însușite de către adunarea generală și, prin urmare, acestea sunt modificate. Or, în speță, se constată că nu este vorba despre o modificare a situațiilor financiare de către adunarea generală în ipoteza prevăzută de art. 111 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată, ci de o revenire asupra unor hotărâri prin care situațiile financiare au fost aprobate de către adunarea generală și care au făcut obiectul înregistrării în contabilitate.

Potrivit art. 67 alin. (1) teza finală din Legea nr. 571/2003, reclamanta avea obligația calculării și reținerii acestui impozit asupra sumei de 1.42.410 RON, reprezentând dividende repartizate și neridicate la data de 31 decembrie 2008, precum și asupra sumei de 4.131.454 RON, reprezentând dividende repartizate și neridicate la data de 31 decembrie 2009. În ceea ce privește cota de impunere a acestor venituri, instanța a reținut că reclamanta a prezentat instanței Certificatul de rezidență fiscală nr. 106/0463, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 118 din Legea nr. 571/2003 coroborat cu art. 10 pct. 2 din Convenția privind evitarea dublei impuneri încheiată cu Austria, ratificată prin Decretul nr. 254/1978, cota de impozitare aplicabile acestor venituri este de 15% și nu de 16%, cât s-a reținut de către organele fiscale.

Pentru veniturile din dividende, cota de impunere este reglementată de art. 10 pct. 2 și ea nu poate depăși procentul de 15%. Cât privește faptul că dispozițiile art. 11 pct. 1 din Convenția privind evitarea dublei impuneri încheiată cu Austria se referă la dividendele plătite și nu dividendele neplătite, instanța a constatat lipsa de relevanță a susținerilor reclamantei, în condițiile în care dispozițiile pct. 222 alin. (4) din OMFP nr. 1.752/2005 modificat prin pct. 17 din OMFP nr. 2.374/2007, stabilesc fără echivoc că reclamanta nu mai are posibilitatea de a reveni asupra înregistrărilor în contabilitate cu privire la repartizarea profitului. 3. Recursurile declarate în cauză Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC C.F.Î.

SRL și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara prin invocarea prevederilor art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă SC „C.F.Î.” SRL solicită în principal casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în întregime a acțiunii. Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă critică hotărârea pentru încălcarea dreptului la apărare, în primul rând ca urmare a respingerii cererii de efectuare a unui raport de expertiză financiar contabilă cu obiectivele formulate în scris, probă absolut necesară în cauză, precum și prin luarea cauzei în pronunțare în lipsa apărătorului său care avea depusă la dosar o cerere de amânare justificată.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta-reclamantă expune situația de fapt și prevederile normative incidente în speță apreciind că soluția instanței de fond cu privire la impozitul pe dividende stabilit suplimentar în sumă de 839.793 RON și a majorărilor de întârziere aferente în sumă de 128.445 RON, pentru care aceasta a modificat doar cota de impunere de la 16% la 15%, contravine Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiată între România și Austria, ratificată prin Decretul nr. 254/1978. Sub acest aspect arată că instanța de fond a luat însă act de existența certificatului de rezidență fiscală, constatând incidența în speță a Convenției pentru evitarea dublei impuneri încheiată cu Austria, dar, în mod cu totul greșit, o aplică doar parțial, respectiv numai în ceea ce privește cota de impozit, pe care o reduce de la 16% cât a fost stabilită de organele fiscale, la 15%, cât este prevăzută în Convenția ratificată prin Decretul nr. 254/1978.

Referitor la impozitul pe profit stabilit suplimentar, cu majorările aferente, sentința instanței de fond este greșită cu privire la nereținerea dreptului de deducere pentru cheltuielile menționate aferente anilor 2006, 2007, 2009. Recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara, în motivarea recursului a arătat în esență că instanța de fond, a admis, în parte acțiunea și a anulat actele administrative atacate în ceea ce privește sumele stabilite cu titlu de impozit suplimentar, cu titlu de impozit pe profit ca urmare a neacordării dreptului de deducere pentru cheltuiala în sumă de 9.600 RON reprezentând contravaloarea aparat de spălat cu jet, achiziționat cu factură fiscală din 27 octombrie 2006 emisă de SC ”R.C.” SRL, respectiv în sumă de 15.200 RON reprezentând contravaloarea matriță placă uzură grapodină, achiziționată cu factură fiscală din 31 ianuarie 2008 emisă de SC ”P.” SRL București, și în sumă de 20.543 RON reprezentând contravaloarea sistem de televiziune cu curent închis, achiziționat cu factura din 6 august 2008 emisă de SC ”C.H." SRL Deva, reiterând motivele care au stat la baza neacordării dreptului de deducere.

Astfel, în privința aparatului de spălat cu jet, se arată că în mod eronat a fost încadrat în categoria subansamblelor destinate înlocuirii componentelor uzate așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului impozabil în active corporale și necorporale. Matrița achiziționată de la SC ”P.” SRL nu se încadrează în prevederile art. 6 lit. g) din Legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale și necorporale care au fost invocate în sentință. Cu privire la bunurile achiziționate cu factura fiscală din 6 august 2008 emisă de SC ”C.H." SRL Deva, organul de inspecție fiscală în mod corect a încadrat sistemul de televiziune cu circuit închis în categoria mijloacelor fixe, la codul de clasificare 3.3.5.

(conform catalogului privind clasificarea și duratele normale a mijloacelor fixe aprobat prin H.G. nr. 2.139/2004) fiind stabilită o durată normală de funcționare de 8 ani, amortizarea lunară fiind în sumă de 166 RON. Referitor la suma stabilită suplimentar cu titlu de impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice și accesoriile aferente acesteia ca urmare a aplicării cotei de impunere de 16% în loc de cota de impunere de 15%, instanța de fond a avut în vedere Certificatul de rezidență fiscală nr. 106/0463 prezentat de reclamanta-intimată fără să observe că acest act este eliberat pentru persoana juridică H.G. iar nu pentru persoana fizică H.G. și nu se încadrează în prevederile art. 10 alin. (2) din Convenția privind evitarea dublei impuneri încheiată cu Austria, ratificată prin Decretul nr. 254/1978, motiv pentru care imputarea dividendelor repartizate de SC „C.F.Î.” SRL Criscior se impun cu cota de 16%.

Un alt motiv de nelegalitate vizează soluția instanței cu privire la dispoziția de măsuri atacată, în raport de care prin apărările formulate a solicitat respingerea capătului de cerere privind anularea Dispoziției de măsuri nr. 230 din 9 iulie 2010 ca fiind inadmisibil deoarece organul care a emis dispoziția nu s-a pronunțat cu privire la contestația formulată de reclamantă împotriva acesteia. 4. Apărările părților. Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Hunedoara a depus conform art. 308 alin. (2) C. proc. civ.

la data de 25 mai 2012, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea hotărârii recurate în ceea ce privește respingerea pretențiilor SC „C.F.Î.” SRL insistând asupra temeiniciei actelor administrativ fiscale contestate iar cu privire la susținerea din recurs privind încălcarea dreptului la apărare, arată că amânarea pronunțării a fost dispusă de instanța de fond tocmai pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise, conform cererii reprezentantei reclamantei, care a solicitat în subsidiar luarea cauzei în lipsa sa, avându-se în vedere actele de la dosar, cu amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

SC „C.F.Î.” SRL prin întâmpinarea depusă la 28 mai 2012 a solicitat respingerea recursului formulat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Hunedoara și menținerea soluției instanței de fond în ceea ce privește admiterea acțiunii pentru cheltuielile cu bunurile achiziționate de societate, precum și în privința sumei de 20.543 RON care reprezintă contravaloarea unor elemente aferente sistemului de televiziune cu circuit închis, destinate înlocuirii elementelor existente uzate, fiind astfel incidente dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 15/1994, potrivit cărora ele nu pot fi considerate ca fiind mijloace fixe. Referitor la impozitul pe dividende care face și obiectul recursului reclamantei sunt menținute argumentele din cuprinsul memoriului de recurs.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor. Analizând cele două recursuri, formulate de reclamantă și pârâtă, în raport de actele și lucrările dosarului precum și de dispozițiile legale incidente cauzei, Înalta Curte le va admite potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare: Etapele procedurii administrative fiscale derulate în cauză. SC „C.F.Î.” SRL a făcut obiectul unei inspecții fiscale ale cărei constatări au fost consemnate în Raportul de inspecție fiscală nr. 11096 din 9 iulie 2010 în baza căruia DGFP Hunedoara - Activitatea de Inspecție Fiscală a emis Decizia de impunere nr. 766 din 9 iulie 2010 prin care a stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale suplimentare constând în impozit pe profit în sumă de 67.977 RON și majorări de întârziere aferente în sumă de 103.007 RON, precum și impozit pe veniturile din dividendele distribuite persoanelor fizice în sumă de 839.793 RON și majorări de întârziere aferente în sumă de 218.445 RON.

De asemenea, DGFP Hunedoara - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Juridice a emis Dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală nr. 230 din 9 iulie 2010 prin care s-a dispus corectarea și depunerea la organul local teritorial a Declarațiilor informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul național (cod 394) pentru semestrul I 2007, semestrul II 2007, semestrul I 2008, semestrul II 2008 și semestrul I 2009 și semestrul II 2009, până la data de 5 august 2010. Contestația formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. 760 din 9 iulie 2010, emisă de Activitatea de Inspecție fiscală în baza Raportului de inspecție fiscală nr. 11096 din 9 iulie 2010, a fost respinsă de către pârâtă DGFP Hunedoara prin Decizia nr. 231 din 21 decembrie 2010. Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate actele emise de pârâta sub aspectul obligațiilor fiscale suplimentare și a solicitat ca pe baza documentelor justificative ale societății să se determine obligațiile privind impozitul pe dividende, impozitul pe profit stabilit suplimentar, cu majorările aferente, printr-un raport de expertiză financiar contabilă, sens în care a formulat în scris și obiective asupra cărora să se pronunțe în condițiile art. 201 C. proc.

civ., un specialist în materie. Totodată, reclamanta a depus la dosar o expertiză extrajudiciară ale cărei concluzii, susține societatea - contrazic total apărările pârâtei, infirmând în întregime constatările acesteia cu privire la existența obligațiilor suplimentare de plată pe care le-a stabilit în sarcina sa. Prima instanță a respins proba solicitată în condiții procedurale, cu motivarea că prin obiectivele propuse se tinde la clarificarea unor aspecte de drept și nu de fapt așa cum prevăd dispozițiile art. 201 C. proc. civ.

În raport de susținerile reclamantei, apărările pârâtei cuprinse în întâmpinare și reluate în parte ca motive de recurs și părerea unui expert contabil autorizat chiar și în condițiile cu care este exprimată într-o procedură extrajudiciară, existând divergențe de opinie, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt reținute de organul fiscal, Înalta Curte apreciază că în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile fiscale judiciare care să clarifice toate aspectele supuse judecății, ce vizează impozitul pe dividende stabilite suplimentar cât și impozitul pe profit suplimentar cu calculele aferente. Hotărârea primei instanțe în privința solicitării și discutării probei cu expertiză, precum și a probatoriului administrat în cauză nu este consemnată în considerentele sentinței atacate.

Este real că odată cu propunerea probei, partea trebuie să arate și împrejurările de fapt ce vor forma obiectul expertizei, pentru ca instanța să aprecieze dacă expertiza este pertinentă și concludentă. Textul art. 201 alin. (1) teza I C. proc. civ., prevede că instanța stabilește prin încheiere și punctele asupra cărora experții urmează să se pronunțe, respectiv obiectivele expertizei. Astfel, instanța de judecată poate să cenzureze și să stabilească clar obiectivele, respectiv împrejurările de fapt asupra cărora expertului i se cere să-și exprime părerea sau să le constate. Or, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Pentru a se preveni orice greșeală în aflarea adevărului în cauză în baza stabilirii faptelor și aplicarea corectă a legii, era necesară în cauză, așa cum de altfel s-a și solicitat de reclamantă, în dovedirea acțiunii, să se cunoască părerea unor specialiști în domeniu, pentru lămurirea acestor împrejurări de fapt în condițiile art. 201 C. proc. civ. Față de dispozițiile legale menționate, hotărând în baza unui probatoriu incomplet respectiv înscrisurile solicitate de părți și expertiza de specialitate fără a stabili în mod neechivoc adevărul în cauză, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, neintrând în cercetarea fondului pricinii.

Pentru a nu priva părțile de un grad de jurisdicție, instanța de recurs nu va aprecia ea însăși asupra tuturor obiectivelor expertizei solicitată de recurenta-reclamantă, urmând ca prima instanță constatând că proba a fost solicitată în termenul legal și că admiterea acesteia se impune în cauză, să stabilească clar obiectivele după ce le va pune în discuția contradictorie a părților. Pentru aceste considerente, văzând că sunt motive de casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., pentru completarea probatoriului administrat și pentru respectarea dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte nu va analiza motivele ce vizează fondul cauzei admițând recursul, va casa hotărârea atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va proceda la administrarea probei cu expertiza contabilă fiscală de specialitate, conform art. 129, art. 169 și art. 201 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC „C.F.Î.„ SRL Hunedoara împotriva Sentinței civile nr. 203 din 22 iunie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM